Sâmbătă, 26 septembrie 2026, a treia zi a Festivalului Internațional de Poezie de la Sighet (cel mai vechi festival din țară – ediția 53) a fost divizată în două etape. Una desfășurată la Muzeul Satului Maramureșean, unde – din păcate – n-am putut participa și a doua, „Serile de la Desești”, locul unde Nichita Stănescu a poposit și a rămas, fiind „adoptat” de sat prin priceperea celor care, pornind de la o idee îndrăzneață, au transformat natura, frumusețea locului în Poezie.

Vremea a fost plăcută, o toamnă „ornamentată” cu roadele pământului și cu laurii premiilor acordate, iar participanți la festival (invitați și premiați) împreună cu grupul de scriitori din PEN Club România și Republica Moldova s-au integrat perfect „ritualului” pe care-l respectă ad literam poetul Gheorghe Pârja: slujba de pomenire la Biserica monument UNESCO din Desești, reculegere și rugăciune la mormântul părinților poetului Gheorghe Pârja și întâlnirea din grădina casei părintești, acolo unde se decernează premii și se povestesc întâmplări cu Nichita și cu cei care s-au bucurat de cele 47 de ediții ale „evadării” din Sighet.

Există locuri sacre în care poezia nu se citește, se respiră și… inspiră. Iar Deseștiul este unul dintre ele, satul maramureșean de pe Valea Marei și-a deschis poarta și poarta familiei Pârja, pentru Cuvânt, pentru acea emoție originară care apare atunci când versul crește de la an la an în locul din care Nichita n-a plecat nicioadată. A rămas al Deseștiului pentru totdeauna!
Asta s-a întâmplat și sâmbătă, 26 septembrie, la cea de-a 47-a ediție a Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” de la Desești, martori „de jure” au fost poeții participanți (citiți-i pe rețelele sociale!), atât cei de la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighet (ediția 53) cât și invitații de la PEN Club Moldova și PEN Club România, participanți la Conferința „Istoria ca viitor”.
Cred că noi, poeții și iubitorii de poezie participanți, am format „distribuția” în… Poezia ca viitor. Curtea familiei Gheorghe și Viorica Pârja s-a transformat, încă o dată, într-o scenă verde, fără cortină, fără reflectoare, cu iarba covor și cerul blând-albastru drept acoperiș, cu poezia liant între oameni.
Și-n fiecare an se acordă mult-așteptatul Mare Premiu al Serilor de Poezie „Nichita Stănescu”, o distincție care, de-a lungul timpului, a adunat nume importante ale poeziei românești dar și internaționale. În anul 2026, premiul i-a revenit poetului Nicolae Scheianu, iar momentul a căpătat o semnificație aparte prin prezența Anei Blandiana, (laureată a Marelui Premiu în 2015), cea care i-a înmânat distincția.

De la Sighet, juriul a adus la Desești… Premiul Opera Omnia, care l-a onorat pe cel care-și deschide casa părintească pentru bucuria confraților… neobositul Gheorghe Pârja.
Și pentru că la Desești premiul nu înseamnă niciodată doar o simplă diplomă sau un trofeu, ci o întâlnire între destine poetice, ceremonia a fost urmată de „tradiționalul” recital de poezie. Versurile au continuat astfel să curgă, din glas în glas, peste Valea Marei și liniștea satului, prelungind o după-amiază și o seară în care Poezia s-a contopit cu… peisajul.

Poate acesta este secretul Serilor de Poezie de la Desești… aici, Poezia pășește natural pe ulițele satului.

Text & foto: Ion Mariș

Joi, 24 septembrie 2026, Sighetu Marmației a vorbit prin… Poezie. Cuvântul a „călătorit” chiar din alte țări (din Ungaria și Serbia) spre Nordul metamorfozat liric. Timp de patru zile, orașul nostru devine un spațiu al emoției la puterea… 53.

Prima zi a festivalului a devenit locul de întâlnire al laureaților și invitaților festivalului. Poeți, oameni de cultură și personalități ale vieții literare au sosit la Sighet purtând cu ei nu doar volume de poezie, ci și lumi „personalizate”, sensibilități și amintiri mai mult sau mai puțin spectaculoase. Într-un festival de poezie atât de „vechi” întâlnirea este poate cea mai durabilă formă de literatură. Înainte de vers există prietenia, înainte de carte există Omul iar înainte de premii există dorința de a înțelege și de a fi înțeles.

La ora 12:30 a primei zile, atenția s-a îndreptat către una dintre temele care leagă prezentul cultural al orașului de memoria sa istorică: „Sighet 700 – Un topos în geografia literară românească”. Desfășurată în Sala Transist a Primăriei Sighet, în prezența poetei Ana Blandiana și a conducerii administrative a orașului nostru (Vasile Moldovan – primar, care a „propus” o creație poetică proprie și Orosz Krisztofer – viceprimar),  discuția a marcat o incursiune în istoria Festivalului (susținută de prof. dr. Ioan Dorel Todea), un spațiu – topos care nu poate fi privit doar pe harta „înțepenită” într-un cui.
Sighetul este un loc al memoriei (și-al Memorialului), al istoriei și al culturii continue. Un oraș în care trecutul este aniversat pro-activ, nu este muzeificat, ci continuă să vorbească prin oameni, prin cuvânt. Cei 700 de ani de istorie devin astfel nu doar o cifră aniversară, ci un „bagaj” de memorie și o (re)sursă din care literatura își poate lua mereu inspirația.
Un topos literar nu este doar un simplu loc. Este un loc însuflet prin felul în care este privit și (re)povestit. Iar Sighetul, cu istoria, oamenii și atmosfera sa cosmopolită, își caută și își afirmă, prin asemenea întâlniri, locul în geografia sensibilă a literaturii române.

Spre seară, la ora 17:00, Centrul Cultural Sighetu Marmației s-a transformat în scena emoției prin Festivitatea de premiere, „condusă” agreabil de Ileana Matus – managerul Centrului Cultural și Ileana Pop Nemes – referent cultural și poetă. A fost momentul în care poezia a primit chip, glas și… premii. Cuvintele așternute pe hârtie au prins viață prin rostire, iar aplauzele au devenit răspunsul unei săli în care literatura nu a fost doar conjuncturală, anostă.
Premierea a fost, dincolo de recunoașterea valorii unor creații, o „certificare” a poeziei ca formă de libertate și de comuniune. Poezia poate trece peste frontiere, peste „crize” și peste distanțe. Ea poate transforma diferențele dintre oameni într-o punte și poate face dintr-un oraș un punct de întâlnire pentru personalități care, altfel, poate nu s-ar fi întâlnit niciodată.

S-a încheiat prima zi a Poeziei53 cu emoții firești, cu aplauze și cu sentimentul că festivalul abia începe. Au rămas „în aer” vocile poeților, ecoul versurilor și promisiunea ca următoarele zile să amplifice… magia!

Cu laureații acestei ediții voi reveni în următorul articol. Merită să-i cunoaștem, ei sunt mesagerii Cuvântului Magic-Reconfortant!

Ion Mariș