6 4

6 3

Offf

6 1

6 6

Printre amintiri, aude și azi cele două zaruri și glasul care citea de fiecare dată cifrele de pe ele. Cum se joacă table? Nu știe nici acum și nici nu crede că va învăța. S-a lămurit: nu e el cu jocurile. Lui să îi dați numere, litere, tabele și liste că altfel se face de râs. Și totuși, iar îl frământă ceva. Chiar face un 6 diferența?

În tumultul de gânduri nu-ți vine să stai, ci să fugi. Și totuși, el stă… Puternic, cu spatele drept, ca întotdeauna. Cum a fost învățat de viață mereu. Și de anul ăsta, deopotrivă. Puternic în aparență, dar atât de ușor de doborât în esență. N-ar zice nimeni asta. Pare de neînvins, insensibil, fără emoție. Doar formă, precizie, claritate, exactitate. Și uite acum la el: un mușuroi de gânduri. Anul ce a trecut nu i-a venit cu fluturi, ci cu omizi. Dar știa că, la momentul potrivit, omizile se vor transforma în ceea ce sunt menite să devină. Și când nu părea a fi așa, continua să spere. Și dacă chiar nu era așa, tot nu era momentul să tragă oblonul. Se mai imagina el vreun actor, cu viața în vizorul lumiiși asta îl făcea să nu abandoneze tot. Dacă v-a plăcut bufonul, mai veniți și altădată fredona uneori cu o mare ceașcă de cafea în mână și ochii ațintiți în același ecran al unui laptop ce demult trebuia schimbat. Nu renunța el așa ușor la lucrurile lui. Nici la oameni, nici la obiceiuri, nici la activități, nici la alergarea de colo-colo. Da, deci nu renunța la nimic.

Cei din jur? Vedeau doar forța. El vedea lupta. Uneori atât de grea încât de l-ar fi zărit vreun soldat, i-ar fi dat titlul de mareșal. Dar cine să îl vadă? Că nu se plânge, nici nu plânge. Îi e frică să verse o lacrimă de teama de a nu forma un nou ocean… Pacificul, Indianul, Atlanticul…de ajuns. Nimeni nu vrea Oceanul Antoine… Și așa ne confruntăm cu topirea ghețarilor, de topim și ghețarii inimilor, unde ne mai ducem veacul?

Inventarul anului? Probleme mici, apoi mai mari. Decizii amânate care deveniseră urgențe. Greșeli repetate suficient de des încât să nu mai poată fi numite întâmplări. Știa regula: o dată e greșeală. De două ori e alegere. De trei ori… de trei ori începe să doară altfel, pentru că știi că puteai opri asta. Și totuși, undeva în el, rămăsese convingerea că omizile nu sunt capăt de drum. Că, dacă ai răbdare și nu le strivești, se vor transforma.Gândul e gând. Fapta e fapta și asta ținea de el. Viața nu se schimbă când gândești frumos, ci când faci.

Și acum face ceva: lucrează la noua lui pasiune- torturile. N-ar fi crezut vreodată că va spune că asta e cea mai ușoară parte a vieții. Și uite că așa e. Lecția învățată? Un lucru bun se încearcă, nu se judecă înainte. Și apropierea de un om la fel, fie rău, fie bun. A învățat că oamenii răi nu se evită întotdeauna și pot fi dezarmați prin bine. Că nu e despre a demonstra, ci despre a transforma. Că dacă te ții de nimicuri prea mult timp, riști să ajungi de nimic nu pentru că n-ai valoare, ci pentru că n-ai avut curajul să renunți la ce te micșora.

 Ce mai an… A descoperit, a învățat, a recapitulat. Apoi a reînvățat, a mai recapitulat și tot se întreabă cât de repede va uita… Căci așa e… Adesea ne îngreunăm zilele uitând trăiri, experiențe, gânduri, oameni…Punem praful pe relații având impresia că ele iau când, în schimb, ele doar dau. Și totuși, fugim de ele. Oricine poate fugi. Ce a învățat el? Că maturitatea vine din a sta și a transforma ce doare în valoare. Nu să forțeze schimbarea altora, ci să fie prezent pentru ei. Alegerile repetate i-au modelat caracterul mai mult decât deciziile spectaculoase.Diferența a făcut-o ce a ales să fie, nu să primească. Și așa, pas cu pas, uite că totuși a trecut un an și, chiar dacă nu totul s-a schimbat, lecțiile au fost învățate, examenele luate și e pregătit pentru măriri.

Pune ultima coacăză roșie pe tort. Se uită înapoi și îi dau lacrimile… Iar acum nu se mai întâmplă cataclisme dacă plânge… Căci, după atâți ani de bătătorit lumea, anul ăsta l-a făcut să conștientizeze ceva când a apărut ea… Ca o cucoană. A pus stăpânire pe casă, pe oglindă, pe tot. Și-a făcut culcuș până și în gânduri și bucătărește în inimă. Și când apare ea, iubirea, lacrima își găsește locul acasă. Nu mai e pericol; nu mai e catastrofă. E ca un fiu rătăcitor pentru care se pregătește un ospăț mare. Nu pentru că durerea a dispărut, ci pentru că nu mai e singură. Bucuria nu mai stă în gazdă, ci se mută permanent. De ce? Pentru că frumusețea, fericirea și dragostea nu stau în bomba de la început, ci în tot parcursul. Inima e la locul ei, dar i se adaugă un ajutor: parte din inima celuilalt. Și cine e celălalt? Orice om pe care îl întâlnește: și vecina ce verifică prin vizor fiecare mișcare, și copilul de la etaj ce parcă îi face gălăgie în cap, și colegul căruia trebuie să îi explice de zece ori, și doamna de la casă care, prea încărcată de griji, l-a repezit azi. Și, și, și….

  Se topesc ghețari, se sfărâmă munți, doar inimile rămân la fel chiar și peste ani dacă se îngrijește cineva de ele. Căci ea, iubirea, mai poate salva lumea. Cu o condiție. Să nu lăsăm rănile vechi să stea în calea noilor începuturi.

  Și poate că da: uneori un 6 chiar face  diferența. Începând de azi, pentru 365 de ori.

Gabriela MICH

Sursă foto: reproduceri lucrări de S. Dali & V. Kandinsky

Cea mai mare descoperire a tuturor timpurilor este aceea că o persoană își poate schimba viitorul doar schimbându-și atitudinea. (Oprah Winfrey)

Oare de ce ne e frică să ne uităm în oglindă și să ne întrebăm cât mai curând cine suntem și ce avem de schimbat? De ce nu spunem acum De azi îmi rescriu povestea? De ce amânăm? Pentru că ne e frică de vreo primejdie care ne-ar putea apărea în cale și astfel ne ascundem în spatele amânării pe care o considerăm cea mai sigură cale de a scăpa. Așa se scurge o oră, mai apoi un an și, într-un final, se scurge viața și noi tot nu înțelegem că primejdia de care încercam să ne apărăm era doar în mintea noastră. Realizăm mult prea târziu că amânarea a fost doar un hoț de timp și regretăm că nu am acționat… dar e prea târziu. Fiecare nou an vine cuminte, nu ne întreabă, nu zăbovește să apară și ne găsește la fel de nepregătiți și încărcați de liste cu obiective nemăsurabile. Dar AZI și ACUM încă se mai poate schimba ceva.

E 31 decembrie… o zi în care facem bilanțul, adunăm, scădem, împărțim, mai trișăm…. dar tot 2019 dă… un 2019 cu bucurii, întristare, lacrimi, zâmbete, realizări, eșecuri, pace, război. Orice am încerca noi să evaluăm, privind înapoi vedem numai ce am făcut. Azi se trag linii, se bifează dorințele împlinite și se trec pe listă, din nou, cele neîndeplinite; se face curățenie în minte și se intră în noul an cu sufletul la gură. Viitorul e o enigmă. Dar, cu toate acestea, e legat de trecut și prezent.

Ce am mai făcut eu anul acesta?? Am explorat întreaga lume: de la Coreea de Nord până în Alaska alături de ființele mele de hârtie și nu regret nici măcar o secundă timpul petrecut citind. Dacă nu ar fi existat cărțile care mi-au devenit și destinație, și drum; și lacrimi, și zâmbete cel mai probabil că azi nu mai eram aceeași EU. Am întâlnit oameni; oameni emotivi, realiști, iubitori, introvertiți, extrovertiți, deschiși, valoroși, educați, calmi, stresați, creatori de viitor, întemeietori de prezent, oameni de nota 10… diferiți, dar toți minunați; oameni care m-au inspirat să devin un creator de viitor oricât ar fi de greu. Am făcut doar ce îmi place: am învățat, am încercat să îmi fac timp pentru fiecare pasiune, am participat la câteva evenimente care mi-au schimbat radical percepția despre viață și dacă ar fi să iau fiecare pagină din cele 365 probabil că nu aș avea destule cuvinte să o descriu. Anul acesta a fost cu de toate:cu proiecte finalizate, dar și în așteptare; cu clipe de la agonie la extaz; cu prietenii noi, dar și vechi regăsite și consolidate. Dar, mai ales a fost un an dominat de implicare, creativitate, muncă, pasiune, efort, regăsire, devenire, susținere, dăruire, iubire, supărare, fericire și recunoștință. Și aș lua-o mereu de la capăt numai că… nu pot. Timpul fuge și nu se mai întoarce, noi trecem prin el și uneori nu ne recunoaștem, iar ocaziile bat mereu la ușa noastră…. noi trebuie doar să le deschidem la timp.

Ce am învățat anul acesta?
• Că oamenii vin și pleacă, iar cei care rămân sunt cu adevărat cei care vor sta lângă tine și când vei fi pe tronul de aur, și când vei cădea în mocirlă;
• Că poți cunoaște atât de ușor oameni minunați dacă le dai voie să fie minunați;
• Că oricât de greu ar fi,nu ești singur niciodată;
• Că poate nu ai tot, dar ai mai mult decât suficient;
• Că nu se poate face bine omului fără a-l iubi;
• Că le-am găsi tuturor calități dacă ne-am osteni puțin să mergem măcar o milă în pantofii lor;
• Că viața poate fi schimbată în doar câteva ore de oameni pe care abia îi cunoști;
• Că de fiecare dată avem câte ceva de învățat, însă doar noi alegem ce;
• Că în orice moment avem nevoie de o mică „trusă de ajutor” formată dintr-o BUSOLĂ pentru a ne regăsi scopul când îl pierdem prin valurile lumii, un STILOU pentru a ne scrie povestea, o FOAIE pentru a ne stabili obiectivele și un CEAS pentru a nu irosi vremea cu ucigașii de timp. Un adevărat lider învață mai întâi să-și fie propriul lider pentru ca apoi să fie lider pentru ceilalți;
• Că Valoarea personală e dată din prima clipă de viață, iar stima de sine o construim pe parcurs;
• Că povestea mea nu trebuie să fie într-o competiție cu a ta.
• Că Dacă ceva ne-a dezamăgit ieri, nu înseamnă că trebuie să ne descurajeze azi. Fiecare Azi e o noua ocazie de a fi mai bun, de a cugeta mai mai mult, de a dărui din inimă;
• Că eu sunt un generator de iubire și tu esti un generator de iubire. Iar dacă am învăța să oferim și să primim această energie, am învinge totul, am înțelege totul…. am avea totul.

Cum mă simt după 2019? Mai puternică, mai sigură pe mine și totuși… la fel. De ce? Pentru că odată de descoperi lumea, îți dai seama câte mai ai de învățat. Și te zbați, și cauți, și descoperi, și cunoști și, tot nu atingi apogeul. Iar acesta e farmecul vieții: din învățare, iubire și dăruire nu ne putem opri niciodată. Ce conține bagajul meu pentru noul an? Nu foarte multe, deoarece am învățat că întotdeuna cantitatea pălește în fața calității! Iau cu mine numai cele mai frumoase amintiri și cele mai importante lecții. Nu voi renunța nici la oamenii care mi-au transformat anul într-un vis. Știu că Mulțumesc! nu e numai de rostit, ci și de dovedit,iar azi, mai mult ca oricând, țin să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să visez, m-au învățat că e atât de frumos să îi ajuți pe alții, mi-au arătat frumoasele lor povești de viață, mi-au oferit siguranță, speranță, curaj și aripi să zbor. Mulțumesc necondiționat părinților mei, familiei Salut, Sighet!, organizatorilor și participanților evenimentului Champions United 2019 și camporeei Upgrade the story, clubului Interact, profesorilor mei și lista poate continua la infinit. Albert Einstein spunea că Sunt două feluri de a trăi viața. Unul de a crede că nu există miracole și altul de a crede că totul este un miracol. Vă mulțumesc tuturor că sunteți un miracol pentru mine!

2019…. ai fost ieri și ai trecut repede. Încet, încet pleci și te arunci în negura vremii.

2020… Nu știu cum vei fi sau cum voi fi eu. Dar dacă înveți ceva de la bătrânul 2019, voi fi mai mult decât mulțumită. Te rog doar să nu ne furi pe nimeni și nimic și, dacă se poate, să ne aduci nu ce ne dorim, ci doar ce avem nevoie.

Vă doresc tuturor o călătorie fericită și binecuvântată. Nu știu prin ce ați trecut în acest an. Știu doar că puteți deveni cea mai bună versiune a voastră. Pendulul bate un nou an…. pendulul bate a schimbare. Să începeți noul an nu cu voi face, ci cu voi fi: Voi fi EU. Știu că nu sunt vreun milionar de carton, nici vreun zeu, atlet de nota 10, artist și nici măcar un prinț. Dar sunt EU și îmi ajunge. Iubiți cu toată bucuria de a iubi, ieșiți în întâmpinarea celui ce vă evită, dăruiți din inimă cui nu cere. Faceți primul pas pentru a observa, analiza și concluziona; restul vor veni de la sine. Nu fiți indiferenți, deoarece, așa cum spunea Cehov Indiferenţa este paralizia sufletului, o moarte prematură . În noul an învățați să nu puneți etichete: oamenii nu sunt ceea ce par și uneori nu sunt nici măcar ceea ce cred ei că sunt. Doar priviți-i dincolo de privirea sobră… priviți în sufletul lor și veți găsi numai iubire. Poate la unii veți vedea un curcubeu de zâmbet și iubire, la alții iubirea va fi ascunsă de grijile vieții, iar unora inima și iubirea le vor fi frânte. Și după ce ați observat atent sufletul lor, voi alegeți ce faceți cu iubirea: o reparați și creați un diamant de iubire sau o îngropați mai tare?

Ca gând de final: ce e viața? Dacă ați întreba un matematician v-ar răspunde fără ezitare că viața e ecuația din care scoate răul, mințile obtuze, durerea și îi dă ca rezultat fericirea. Un critic literar ar răspunde că viața stă în puterea cuvintelor. Un medic ar zice că viața e mai subțire decât un fir de ață, iar un profesor ar răspunde că viața înseamnă dăruire. Dacă m-ați întreba pe mine, în acest moment v-aș spune că viața înseamnă schimbare și devenire exemplară . Și așa vreau să fie și noul an: schimbare, iubire, pace, prietenie, dăruire,implicare.

Timpul își deschide, din nou, cartea…. Voi să vă deschideți inima! Fiți binecuvântați!

Gabriela Mich
clasa a XI-a A
C. N. „Dragoș Vodă”