PoetikS: Orly FRANKEL

Singurul paradis
în care cred este paradisul pierdut,
unde am rătăcit prin grădini pline de rod şi de lut.
În fiecare luni mă revolt împotriva sorții tainice,
întrebându-mă cum poţi să fii doar un om, sub comete ce se sting.
Privesc cerul, dar stelele par a fi doar făţarnice,
în lumina lor rece uit că eşti departe, în eterul de frig.
Plutind printre gânduri mă pierd într-un ocean de sunete magice,
unde umbrele trecutului dansează într-un ritm amar – uimitor.
În adâncurile sufletului meu, unde amurgul se preschimbă în noapte,
simt cum trecutul îşi croieşte drum spre un viitor fără moarte.
În fiecare miercuri, în fiecare joi, aud ecoul întrebării mele, sfidător.
Cum poţi să fii doar un om sub comete,
când universul are atâtea fațete?


La locul nostru, la lumina lunii,

ne-am promis să ne întâlnim,
sub argintul ei rece, ca foșnetul frunții.
Dar știm amândoi, e doar o oglindire,
un soare ascuns, un ecou în nemurire.
M-ai întrebat: „Dacă luna e falsă,
a fost totul doar o poveste nefastă?”
Eu ți-am răspuns cu glasul tăcerii,
că tot ce e fals poate fi și al veșniciei.
Ce e lumina, dacă nu o speranță?
Un drum de umbre ce dansează în viață.
Reflectăm și noi, ca luna pe ape
necuprinsă de spațiu, ce timpul nu-l poate încape.
Și dacă lumina ce ne-a unit e-nșelare,
nu-i oare iubirea tot reflexie-n soare?
Nu-i ea o umbră a focului stins
dar care, în inimă, renaște aprins?
Deci hai, iubito, la locul cel vechi,
sub luna cea falsă, pe ceruri perechi.
Când falsul și adevărul se-mbrățișează,
doar iubirea în taină le luminează.

Orly FRANKEL




Rugăciune pentru Israel! (Orly FRANKEL)

În vremuri de întuneric credința și unitatea noastră strălucesc cel mai tare. Astăzi, simt nevoia să aloc un moment pentru a trimite rugăciuni și dragoste famililor noastre, rudelor si prietenilor din Israel, în timp ce se confruntă cu vremuri dificile. În același timp, țin să transmit condoleanțe. Condoleanțe fiecărei persoana care a pierdut pe cineva drag din cauza acestui război, declanșat cu sânge rece.

După cum știm cu toții, conflictul recent a adus doar tristețe, frică și incertitudine în viețile oamenilor. Situația din Israel este o reamintire clară a realității dure a conflictelor care persistă în lumea noastră. Războiul în curs, marcat de ciocniri intense și consecințe devastatoare, a lăsat nenumărate vieți spulberate și comunități în disperare. În vremuri ca acestea este crucial să fim uniți, nu doar ca cetățeni ai unei anumite națiuni, ci și ca cetățeni globali care tânjesc după pace.
Acest conflict este o reamintire puternică a faptului că războiul, cu toată brutalitatea lui, nu este altceva decât o bătălie cu sânge rece alimentată de tensiuni politice și nemulțumiri istorice. Civilii nevinovați, copiii, familiile sunt cei care suportă greul acestei cruzimi. Casele, cartierele și viețile lor sunt sfâșiate de activitățile neiertătoare ale războiului.

Trebuie să ne amintim că, în fața unei asemenea suferințe, compasiunea nu cunoaște granițe. Este o responsabilitate colectivă să lucrăm pentru o lume în care astfel de conflicte să aparțină doar trecutului.

Pacea nu este un concept abstract, ci este o aspirație comună pe care trebuie să o urmărim în mod activ prin dialog, diplomație și angajamentul față de justiție!
Dar să nu uităm de rezistența, puterea și spiritul neclintit al poporului Israelian.
Ei s-au confruntat cu nenumărate încercări de-a lungul istoriei, dar continuă să rămână puternici, uniți și plini de speranță.

Este crucial pentru noi să ne amintim că în spatele titlurilor și statisticilor, există oameni reali, familii și comunități care se confruntă cu urmările acestui conflict. Să ne folosim vocile, platformele de socializare și, cel mai important, rugăciunile noastre pentru a ne arăta sprijinul în timpul acestor vremuri.
Situația din Israel ne amintește că costul uman al războiului este incomensurabil. Este un memento sumbru că trebuie să luptăm pentru o lume în care conflictele să fie rezolvate prin mijloace pașnice și în care fiecare viață să fie prețuită și protejată.

Împreună să răspândim dragoste, compasiune și înțelegere. Să ne imaginăm o lume în care predomină pacea, în care națiunile pot coexista armonios și în care puterea unității învinge forțele diviziunii.

Vă invit pe fiecare dintre voi să mi se alăture pentru a trimite energie pozitivă, rugăciuni (Psalm 122 : 6-7) și gânduri celor afectați de conflict. Fie că aprindeți o lumânare, meditați sau pur și simplu păstrați un moment de tăcere, haideți să înălțăm colectiv Israelul și poporul său în inimile și mințile noastre. Amintiți-vă, suntem mai puternici când suntem impreună, să ne sprijinim unii pe alții, să răspândim speranță și să credem în puterea păcii. În acest moment de reflecție, să rămânem împreună, să ne rugăm pentru cei afectați și să păstrăm speranța pentru un viitor în care realitățile crude ale războiului nu vor fi decât amintiri din trecut.

Orly Frankel




Un sprijin de nădejde! In memoriam profesor Eva Takacs (autor, Frankel Orly)

„Un bun profesor este asemeni unei lumânări. El se mistuie pe sine însuși pentru a lumina calea altora” (Mustafa Kemal Atatürk).

Când ne gândim la profesori ori învățători, o facem cu multă duioșie și nostalgie. Este, ce-i drept, cea mai nobilă dintre profesii. Iar dacă chiar ai norocul să rămâi în legătură măcar cu câțiva dintre ei, ți-ai câștigat cei mai de preț mentori ori îndrumători de suflet, pe viață. Sunt mulți aceia pe care îi port în suflet pentru deschiderea pentru cultură și iubirea pentru studiu la care au contribuit, dar și respectul pentru educație, pentru frumos și pentru arte pe care mi l-au insuflat prin propriul lor exemplu sacru. În cei aproape doisprezece ani de școală, am întâlnit mulți dascăli, însa doar o ființă îmi este dragă și are loc în loja întâi a sufletului meu: doamna Eva Takacs. Dânsa m-a făcut să înțeleg că școala nu e doar un loc unde pleci pentru câteva ore de acasă, că nu merg acolo pentru note și că nu trebuie să dovedesc nimănui – decât mie însămi- că pot fi cea mai bună. Sunt unii oameni care au o aură specială. Te fac să te simți mai bine numai privindu-i, au ceva al lor, nu aș ști să spun ce. Stau uneori și mă gândesc ce înseamnă viața, cât de scurtă și subțire își are linia și cât de neputincioși suntem pe cărarea ei. Astăzi suntem fericiți și împliniți, trăim și zâmbim iar mâine nu știm dacă mai existăm. Joi, 02 iulie 2020, s-a stins din viață un suflet important. O doamnă blândă cu caracter deosebit, bună la inimă și harnică, cu un umor deosebit… Își iubea familia, soțul, nepoții, mai mult decât orice, ar fi făcut orice pentru ei, și din toate bătăliile avute, ea a pierdut-o pe ultima. Am să vă arăt câteva dintre mesajele trimise, ca să vedeți și voi, cât este de iubită și cât de tare i se va simți lipsa:

„Ea a fost Eva Takacs, colega și prietena noastră la Colegiul Național Pedagogic! O femeie cu umor, vorbe inteligente, care ura minciunile și falsitatea unor oameni. Cu elevii în schimb era generoasă, cu sfaturi utile mereu, cu răbdare… și elevii o iubeau. O iubeam și eu alături de colegi, văzând-o atât de grijulie și de dedicată familiei și mai ales soțului! El o adoră și știu că-i va fi foarte, foarte, foarte greu fără ea! De câte ori mă voi apropia de poarta liceului unde te vedeam mereu la nelipsita țigară în câte o pauză, o să te caut cu privirea… Adio, suflet drag! Te-ai dus mult prea repede lăsând în urmă consternare, neputință, întrebări! În amintirea mea vei rămâne surâzătoare, elegantă, mereu tânără!” (prof. Rodica Gheorghiu)

„Elegantă și cochetă, veselă și protectivă, întotdeauna întâlnirea dintre noi era un mare motiv de bucurie. Vorbeam toată seara încercând să ne spunem atât de multe de frică că seara se termină foarte repede. Bucuria de pe chipul ei era de nedescris../../ Drum bun spre stele dragă Eva! Sper să ne luminezi de sus din ceruri cu bunătatea și altruismul tău! Să ne arăți cea mai bună cale pe care putem merge! Îți mulțumesc din suflet pentru prietenia ta. Îmi pare foarte rău și mi-e sufletul negru pentru că vorbesc de tine la trecut!” (Claudia Narcisa Funariu)

”Mă gândesc la Eva Takacs… un suflet minunat, un om cald, o colegă ,,acolo” când aveai nevoie ea… Îmi aduc aminte ultimele noastre discuții, despre Feri al ei… despre cum era capabilă să mute munții din loc pentru ca el să fie sănătos alături de ea. O iubire ca-n filme!! /…/ A plecat și nu mai pot să-i spun cât mi-a fost de dragă, cât îmi va lipsi zâmbetul ei, vorbele ei de duh, umorul ei reconfortant… Rămas bun, dragă Eva, /../, Feri, fii așa cum ea ar fi vrut să fii!!” (prof. Diana Pozman)

„Ce veste cutremurătoare /../. Pentru mine, Eva și Feri erau imaginea unui cuplu aparte. Aveau acel ceva care-i făcea diferiți de noi restul! Bucuriile mărunte, dar și încercările vieții i-au unit mai mult ca orice! Am sentimentul că nici nu pot vorbi despre unul fără a-l aminti pe celălalt! Eva, ne vei lipsi! Timpul va așterne tăcerea peste urmele pașilor tăi, dar, undeva în sufletele noastre, vei rămâne vie. Rămas bun, dragă Eva!” (Anuța Rodica Ardelean)

Se spune că persoanele dragi care mor nu pleacă niciodată, ci merg alături de noi în fiecare zi. Nevăzuți, neauziți, dar mereu aproape. În continuare iubiți, în continuare cu dor, mereu foarte dragi. Îi vom păstra vie amintirea Evei, în suflete, și vom fi recunoscători pentru timpul petrecut împreună mulțumindu-i lui Dumnezeu că ne-a dăruit în viețile noastre o așa femeie.
Îmi veți lipsi foarte mult, doamna profesoară!
Odihnește-te în pace, suflet bun!

Frankel Orly

Clasa a XII – a
Colegiul Național Pedagogic “Regele Ferdinand”
Sighetu Marmației




Trupa „Ferdy” din nou la Festivalul Internațional de Teatru „Amifran”

Anul acesta, Aradul a găzduit cea de-a a XXV-a ediție a Fes­tivalul Internaţional de Teatru Tânăr Francofon „Amifran“. De acest festival se ocupă în mod deosebit profesorul Florin Didilescu – creatorul şi inima Asociaţiei Amifran. Fidel unei promisiuni făcute acum 25 de ani, Festi­valul Internaţional de Teatru Tânăr Francofon reuneşte an de an pe scena mare a Teatrului Clasic «Ioan Slavici», sute de liceeni din România, Franţa, Spania, Germania, Italia, Rusia, Bulgari, Polonia, Canada etc.

Aproape 400 de participanți, 12 spectacole ale unor trupe din România, 10 spectacole din străinătate, 9 ore de formare în cadrul a 17 ateliere, 27 de animatori din Franța, România, Quebec, Italia și Bulgaria, un spectacol al atelierelor cu rol de evaluare, 7 sesiuni de dezbateri în jurul spectacolelor prezentate (En coulisses, la parole aux jeunes ), un concours-spectacol dedicat dramaturgului Jean Giraudoux și textului său La guerre de Troie n’aura pas lieu (Războiul Troiei nu va avea loc), un concurs de fotografii Au-dela du rideau (Dincolo de cortină), un spectacol de deschidere în care joacă actrita Roxana Fânață, (fostă amifrană ), cinci numere ale cotidianului festivalului Girouette de la nuit, iată câteva date care oferă rezumatul acestei a 25 a ediții.

Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand” din Sighetu Marmatiei a participat anul acesta cu spectacolul Pinocchio de Joël Pommerat, în interpretarea tinerilor actori Mihai Petrețchi, Daniel Pop, Denissa Fetico, Corneștean Anca, Camelia Kellerman, Frankel Orly.

Reluare modernă a unei cunoscute povești a italianului Collodi, aceasta pune în scenă peripețiile unui Pinocchio dedublat, în aspirația lui spre umanitate, obligat să treacă numeroase probe ce îi servesc drept învățătură. Un bătrân taie într-un bloc de lemn o mică păpușă cu caracteristici umane pe care o numește Pinocchio. Și miracolul se realizează: marioneta prinde viață. Pinocchio aspiră la o viață ușoară; totuși, el urmează sfatul tatălui său și merge la școală. Dar drumul lui nu este pavat cu trandafiri. Conținutul povestirii lui Collodi se regăsește în piesa lui Joël Pommerat, ridicând în același timp întrebări importante despre adevăr, despre lume și despre părțile întunecate și fermecătoare ale naturii umane.

Autor, prof. Gelu Marian

N.R. De mai bine de 15 ani profesorul Gelu Marian coordonează trupa de teatru școlar „Ferdy” a Liceului „Regele Ferdinand” din Sighet, elevii făcând o tradiție din participarea la câteva festivaluri de teatru francofone de imens prestigiu și istorie, din țară și străinătate, muncind din greu pentru a se prezenta cât mai onorabil. Piesele abordate fac parte din repertoriul teatral pentru copii și adolescenți, în special din autori francezi contemporani: Yves Garric (Caprices de papillons), Ann Rocard (Le Petit Chaperon Fou, Qui suis-je?, Défilé de mode, Les chasseurs de choux, grande représentation du cirque Plic, La belle au bois dormant, un tournage qui reveille!) Sylvain Brison (La Dingomachine), Thierry Francois (Gare aux valises), Mélanie Sandt (Ah.. La vie quotidienne) dar și români: Ion Băieșu, Valeriu Butulescu, sigheteanul Ludovic Bruckstein etc.