Comportamentul electoral al șugăienilor este reflectat de rezultatele votului exprimat, de-a lungul anilor, la secția de votare nr. 22 (dacă nu s-a schimbat cumva numărătoarea între timp…) situată în incinta școlii de la Șugău (din care a rămas doar grădinița…) la diversele alegeri din ultimele trei decenii, în special la cele locale (unde ponderea unui cartier ce deține 2 % din populația orașului poate totuși influența rezultatul final…). Prezența la vot a fost în general mai mică decât în alte secții de votare datorită faptului că cetățenii “martori ai lui Iehova” (circa 15 % din populație) nu votează din motive doctrinare.

Opțiunea șugăienilor s-a îndreptat (majoritar sau în proporție semnificativă) spre partidele și alianțele de dreapta (CDR, PAC, PNL, PDL, apoi iar PNL) în 1992, 1996, 2000, 2008, 2016… cu excepția notabilă a alegerilor din 2004 când primarul PSD Eugenia Godja a câștigat masiv și la Șugău, locuitorii atribuindu-i (parțial corect) meritul asfaltării drumului, eveniment cu adevărat epocal (după o veșnică așteptare… comunistă și neocomunistă, înotând în bălți și noroaie, iar vara inhalând oceanul de praf…).

O altă noutate s-a petrecut în 2012 când, pentru prima dată după Revoluție, un locuitor al Șugăului a fost ales în Consiliul Local Sighetu Marmației, în persoana doamnei educatoare Liliana Vîrsta (acum la al doilea mandat). Rezultatele bune obținute de PNL la Șugău se datorează și activității dânsei.

Ce va fi pe 26 mai la europarlamentare și referendum? Vom vedea…și vă vom informa.

Fratello Marius

Acum vreo 3-4 săptămâni, gropile din asfaltul de la Șugău (unele adevărate cratere… ) au fost umplute cu un fel de pietriș și au devenit oarecum suportabile. Bravo! mi-am spus, autoritățile s-au mișcat repede primăvara asta… nu e rău, poate că mai mult nu se putea face până nu se încălzește… hai să apreciem când se face ceva bun (cât de cât…). Nici nu știu dacă e meritul Primăriei Sighet sau al Primăriei Vadu Izei (sau al ambelor…), drumul fiind cam jumi-juma pe teritoriul celor două unități administrative.

Întrebarea este alta – de ce se strică drumul în fiecare iarnă ? De ce e plin de gropi în fiecare primăvară și până nu se plombează (de obicei târziu) e groaznic! De ce n-a fost făcut bine de la început? Dacă ar fi să credem comentariile de la televizor (valabile mai mult sau mai puțin pentru toate șoselele din țară) banii au intrat în alte buzunare și lucrările s-au executat cu „economie de materiale”. Așa o fi și la Șugău? Nu știu… Sau, dacă totul a fost curat, înseamnă că din start s-a dorit o lucrare de mântuială? Ciudat… Știu doar că entuziasmul a fost mare în 2004 când s-a asfaltat, pentru prima data în istorie, și pe bună dreptate, pentru că bolovanii, praful și noroiul dinainte ne-au fost de ajuns… dar realitatea e mai puțin roz și bucuria ni s-a mai estompat…

În ultimele săptămâni gropile s-au „reconstituit”… mi-am propus să le număr, dar cred ca nu îmi ajunge timpul… oricum cele mari sunt cel puțin 20, poate 30, mă refer la cele care trebuie evitate neapărat pentru a nu strica mașinile… De fapt, stau și mă gândesc, așa filosofic… există o definiție a gropii? E nevoie de o adâncime standard pentru ca o stricăciune din asfalt să fie declarată oficial „groapă” ? Nu cumva să folosesc ilegal termenul?!

Dar ceea ce îi afectează cel mai mult pe șoferii de la Șugău este bucata finală de 3 metri a drumului (exact la ieșirea în DN 18) care a fost lăsată pur și simplu neterminată la ultimele reparații! De fiecare dată când vor să iasă în drumul național (și se așteaptă mult până se prinde secunda magică în care să fie “liber”, traficul fiind infernal de multe ori), mașinile se izbesc pur și simplu de denivelarea din asfalt! Sporturi extreme? Și asta zilnic de luni și luni de zile… tot așteptăm, și ne întrebăm… chiar pe nimeni nu interesează…? Sau procedura e foarte complicată… trebuie studii de fezabilitate?

După cum vedeți, la Șugău nu ne plictisim…

Fratello Marius

La Șugău școală am avut, dar nu mai avem… în clădirea școlii mai funcționează doar gradinița (și… secția de votare…). Am avut școală timp vreo 85 de ani și majoritatea locuitorilor actuali ai Șugăului, plus părinții și bunicii lor au parcurs aici prima parte a școlarizării, unii dintre ei continuând apoi la licee sau școli profesionale din Sighet sau din alte părți, unii ajungând chiar la studii superioare în centrele universitare. Singura persoană născută la Șugău (după știința mea) care a ajuns să obțină un doctorat este domnul ing. dr. Vasile Moldovan din Alba Iulia.

De ce s-a desființat școala? Datorită numărului foarte mic de elevi, evident, dar cum s-a ajuns aici? Problema este foarte complexă și oricât am dori nu putem numi un singur vinovat. Principala cauză este scăderea natalității, numărul de copii născuți anual la Șugău fiind mult mai mic după Revoluție (populația de vârstă școlară – 6-14 ani – a scăzut de la aprox. 130 – 150 de copii la mai puțin de 60 de copii în prezent) ceea ce a dus la înființarea de clase simultane și implicit scăderea calității învățământului.

A doua cauză importantă este atracția exercitată de școlile din centrul orașului (sau școala din Vadu Izei, unde cel puțin nu sunt clase simultane), mulți părinți având acum mașini personale au considerat că naveta este posibilă și că merită să-și dea copiii la școlile „cu pretenții”. Pariul n-a fost întotdeauna câștigător (unii copii nereușind să facă față în oraș), dar fenomenul n-a putut fi oprit. În lipsa unei legislații care să le protejeze, școlile de periferie sunt condamnate la dispariție peste tot în țară. Și ar mai fi desigur și unele motive locale care au influențat negativ demografia școlară la Șugău dar spațiul nu ne permite o tratare amănunțită.

Învățământul la Șugău a început în anii ‘30 prin strădaniile învățătorului Petru Codrea, un dascăl de excepție, adevărat apostol al ridicării prin cultură a poporului român. Acesta a construit pe cheltuiala proprie școala veche (clădirea nu mai există) care a funcționat până la construirea școlii noi în anii ’60. Petru Codrea a fost omagiat la Șugău în 1991 printr-o frumoasă festivitate (la care am participat și eu ca tânar profesor) la împlinirea vârstei de 90 de ani. Cei 4 copii ai săi (Gheorghe, Petru, Eugen și Georgeta), deși trecuți acum de 80 de ani, vin deseori la Șugău cu multă bucurie pentru a sărbatori aici evenimente familiale, pe locurile copilăriei lor.

Păcat că totul e doar istorie…

Fratello Marius

Multă lume se întreabă de ce Șugăul aparține Sighetului…. de vreme ce pentru a ajunge acolo trebuie să treci prin Vadu Izei? Deci trebuie să ieși din Sighet ca să intri din nou în Sighet? Wow! Senzații tari, ce mai…! (și așa se întreba cineva recent ce-am putea face pentru a face Sighetul atractiv pentru turism, iată unul din “misterele” Sighetului…).

Adevărul e destul de simplu, dar pentru a înțelege trebuie să ne întoarcem la… epoca regelui Matei Corvin (mai corect Matia, dar am preluat și eu formula mai des utilizată) când Sighetul fiind întărit în privilegiile sale de „oraș – coroană” printr-un document regal i s-a mai arondat un teritoriu, granița orașului stabilindu-se exact cea care există azi (pe firul râului Iza până la gura de vărsare a pârâului Șugău, apoi pe Șugău în sus până la confluența cu torentul Valea Arjii, apoi pe acesta în sus). Era prin 1488…

Era zona aceasta locuită pe vremea aceea? Greu de spus… În memoria colectivă se păstrează amintiri despre o biserică pe colina Falu Dâmb (aproape de ultima stație de autobuz), dar e foarte greu de dovedit sau de plasat în timp. Având însă în vedere faptul că în perioada invaziilor barbare (ultima în Maramureș, a tătarilor, datează din 1717) populația se retrăgea din zonele mai joase spre pădure, nu e exclus ca și valea Șugăului să fi fost locuită, cel puțin în vremuri de restriște.

Cert este faptul că popularea modernă a Șugăului a început la sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20. Pe măsură ce comuna Vadu Izei creștea în dimensiuni tot mai mulți vădeni au cumpărat terenuri (de la proprietari sigheteni, în general maghiari sau evrei) și și-au făcut case pe teritoriul Sighetului, adică în zonele Șugău, Valea Cufundoasă și Lazu Baciului care azi sunt (administrativ) străzi ale Sighetului, dar practic sunt niște prelungiri ale Vadului pe teritoriul sighetean.

Deci în realitate, șugăienii sunt vădeni „colonizați” acum 2, 3, sau 4 generații. Practic fiecare locuitor de pe Șugău are cel puțin un bunic sau străbunic născut în Vad. Trebuie semnalat însă și numărul mare de căsătorii „mixte”, în sensul că multe familii au soțul sau soția venit din Iapa sau Berbești (cele mai frecvente cazuri) dar și din alte peste 20 de localități apropiate. Probabil buletinul de oraș constituia o atracție, existența transportului în comun urban (cu toate păcatele lui…) pentru naveta la fabricile sau liceele din Sighet etc.

Organizarea bisericească confirmă această evoluție demografică. Până în 1948, Parohia Greco – Catolică Vadu Izei cuprindea și credincioșii de pe străzile Șugău, Valea Cufundoasă și Lazu Baciulului (ceea ce explică numărul foarte mare de suflete – peste 3.000 – una din cele mai mari parohii greco-catolice din Maramureșul de atunci) organizare păstrată și de Parohia Ortodoxă Vadu Izei după 1948.

Ei bine, printre ultimii “coloniști” stabiliți pe Șugău mă număr și eu… împreună cu ceilalți 7 membri ai familiei mele. Am aproape 30 de ani de când am venit aici ca profesor, 25 de ani ca preot, iar de locuit efectiv avem deja 20 anul acesta…În toți anii aceștia am împărtășit cu cei de aici bucuriile și problemele, avantajele și dezavantajele… Eu, sigheteanul din centru, de la bloc, m-am semi-ruralizat, m-am “șugăienizat” (sper ca profesorii de româna să nu mă dea în judecată că inventez cuvinte…). Dar nu mi-am pierdut identitatea din …buletin.

Sighetean am fost, sighetean am rămas !

Fratello Marius

Foto: Peter Lengyel