Nu există străini… doar prieteni pe care încă nu i-ai întâlnit (autor, Camelia Pesek)

În săptămâna 29 mai-2 iunie orașul nostru a găzduit un grup de liceeni italieni de la „Istituti Redentore” din orașul Mantova. Grupul, format din 29 de elevi însoțiți de profesori, a răspuns afirmativ la provocarea formativă a lui don Valerio, un preot profesor mantovan, vechi prieten al Sighetului.

În perioada petrecută aici, tinerii au avut ocazia să cunoască aspecte privind cultura românească, să socializeze cu tineri de vârsta lor, dar, mai ales, să participe la o mulțime de activități cu caracter social.

Particularitatea acestei experiențe este dată de faptul că acești tineri se „rup” pentru o săptămână de viața relativ comodă pe care o duc acasă și își deschid brațele și sufletul în fața unor copii cu care soarta a fost mai puțin darnică.

Dacă în viața de zi cu zi ei sunt elevii unui liceu catolic privat, cu pretenții destul de ridicate, aici în România s-au bucurat de ospitalitatea Surorilor Benedictine, s-au împrietenit cu tinerii voluntari din Grupul „Speranța” coordonat de Frații Capucini și au desfășurat activități de animație în câteva dintre școlile din oraș, la Centrul de Zi „Micul Prinț”, și la Casa Familială Madre Colomba.

Printre provocările la care au răspuns s-au numărat o zi de aventură (împărțiți în 3 grupuri au trebuit să treacă o serie de probe buclucașe în satul Ieud), s-au orientat să găsească singuri cele trei școli unde trebuiau să desfășoare activități și, bineînțeles, au învățat și dansuri tradiționale întrecându-se în a-și dovedi priceperea.

De apreciat ar fi precizia elvețiană cu care don Valerio a pregătit programul pentru acești tineri, în dorința lui admirabilă de a le oferi ocazia să se apropie de Dumnezeu prin caritate, dăruire și iubire.

Don Valerio, un bun prieten al Sighetului, deși se află la o vârstă… onorabilă, încearcă să vină anual și sprijină cu ajutorul comunității mantovane multe din realitățile sociale din Sighet și, în același timp, încearcă să fie un bun catehet care îi cucerește pe tineri prin inventivitate, perseverență și un suflet special.

Camelia Pesek




Frații franciscani sărbătoresc…”Un altfel de Paști” (Camelia Pesek)

Sfânta Sărbătoare Pascală este, în esență, o sărbătoare a familiei. Acel moment în care membrii familiei vin ”de peste mări și țări” pentru a se bucura de Învierea Celui care, prin Jertfa Sa, ne-a făcut demni de Împărăția Cerurilor.

După o perioadă de 40 de zile de tristețe, Învierea Domnului ne umple sufletul de o bucurie imensă pe care o împărtășim cu cei dragi nouă.

Din nefericire nu toți oamenii pot să ”guste” această fericire în sânul familiei. Se știe că România este din păcate în ”top” în rândul țărilor europene în ceea ce privește numărul de copii instituționalizați. Pentru mulți dintre aceștia Paștele sau Crăciunul sunt doar niște momente festive în care meniul obișnuit este mai bogat și, în cel mai bun caz, se bucură de un cadou dăruit cu generozitate de cineva dornic să facă fapte bune.

De mai bine de 15 ani, frații Minori Capucini din Sighetu Marmației încearcă să ofere copiilor și tinerilor din sistemul de protecție socială o sărbătoare altfel. Astfel că, și în acest an, la sediul asociației s-a adunat cu mic cu mare o mulțime de copii și tineri din casele de tip familial din oraș pentru a se bucura de Paști în marea familie franciscană.

Duminică după masa, momentul festiv a început prin Sfânta Liturghie, pe ”înțelesul copiilor”. După aceea, cei mai mici dintre participanți au luat parte la o întrecere inedită: s-au pus la bătaie 20 de ouă de ciocolată, fiecare dintre ”concurenți” fiind motivat să spargă oul în cel mai scurt timp cu… capul. Întrecerea a stârnit buna dispoziție în rândul celor prezenți, iar câștigătorii au împărțit premiile extra dulci cu toată lumea. La această frumoasă sărbătoare au participat și o parte din senioarele de la Clubul de Seniori Micul Prinț, precum și grupul de voluntari Speranța în calitate de organizatori ai evenimentului.

Sărbătoarea s-a încheiat prin joc și voie bună, iar participanții de toate vârstele s-au bucurat de o altfel de duminică, una care le-a umplut sufletele de fericire și speranța unui viitor poate mai luminos decât ceea ce au trăit până acum!

Camelia Pesek