Sâmbătă, 13 decembrie 2025, începând cu ora 10.30, Fundația Academia Civică, Fundația Hanns Seidel și Cercul de Istorie GEMINA al Colegiului Național „Dragoș-Vodă” Sighetu Marmației au organizat, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, o întâlnire cu tema „ARTA CA FORMĂ DE JUSTIȚIE. PERPETUAREA MEMORIEI PRIN ARTĂ”.
Au luat cuvântul: Ana Blandiana, președinte al Fundației Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței; Pierre Gairret, istoric de artă (Franța); Thierry Wolton, scriitor și istoric (Franța); Marta Chrzanowska-Foltzer, istoric de artă (Franța); Cosmin Budeancă, reprezentant al Fundației Culturale Memoria; precum și prof. Marius Voinaghi, de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighet. Moderatorii întâlnirii au fost Ion Andrei Gherasim, președinte al Fundației Corneliu Coposu, și Andrea Dobeș, muzeograf-șef al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței.
La finalul întâlnirii a fost inaugurată expoziția „ULTIMA PRIVIRE: SUB GLOANȚELE COMUNISMULUI” care reunește 25 de portrete ale unor condamnați la moarte în timpul Marii Terori din URSS (1937–1938), realizate de artista franceză Madeleine Melot. (https://madeleine-melot-peintre.fr/).
„Expoziția Ultima privire: sub gloanțele comunismului a artistei franceze Madeleine Melot prezintă 25 de portrete ale unor victime ale Marii Terori din URSS, din perioada 1937–1938. Lucrările, realizate în ulei pe lemn, sunt inspirate din fotografiile descoperite în arhivele de la Moscova de jurnalistul și fotograful polonez Tomasz Kizny și publicate în albumul Marea teroare din URSS (1937–1938), apărut în 2013 la editura Noir sur Blanc. Expoziția a fost deschisă în anul 2021 ca un omagiu adus de Madeleine Melot prietenului său franco-polonez, Jacques Rossi, supraviețuitor al Gulagului sovietic (20 de ani de detenție), dar și tuturor victimelor Marii Terori din URSS.
Seria de portrete a fost donată de Madeleine Melot, în decembrie 2024, Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, îmbogățind astfel colecția de artă plastică a Memorialului, care mai cuprinde lucrări semnate de Camilian Demetrescu, Ovidiu Maitec, Peter Jacobi, Christian Paraschiv, Aurel Vlad, Silvia Radu, Mariana Macri, Șerbana Drăgoescu, Victor Cupșa, Mircea Hristescu și Oana Hril.” (Madeleine Melot (1936-2025), în Revista MEMORIA, Fundația Culturală Memoria, nr. 132 (3/2025), pagina 4)
Pentru cititorii www.salutsighet.ro redau intervenția mea, în numele Cercului de Istorie GEMINA:
Din capul locului, țin să mulțumesc Fundației Academia Civică pentru faptul că, pentru prima dată, Cercul de Istorie GEMINA din cadrul Colegiului Național „Dragoș-Vodă” se regăsește printre organizatorii unui astfel de eveniment.
Doresc să pornesc discuția de la o realitate îngrijorătoare: în sistemul educațional românesc, aflat într-un proces vizibil de dezintegrare și suprasaturat de testări standardizate, au fost raportate procente alarmante în rândul elevilor. Conform testelor internaționale PISA (OECD), peste 40% dintre elevii români nu ating nivelul minim de competență în citire și înțelegerea textului, fiind considerați analfabeți funcțional. Totodată, analize și studii psihopedagogice recente semnalează o creștere accentuată a dificultăților de atenție în rândul elevilor, unele estimări indicând că aproximativ o treime dintre aceștia se confruntă cu astfel de probleme. În ceea ce privește abandonul școlar, datele Eurostat arată că România se situează constant peste media Uniunii Europene în privința părăsirii timpurii a școlii, cu valori de peste 16%.
Analfabetismul funcțional și lipsa autonomiei personale nu sunt simple eșecuri tehnice, ci simptome ale unei memorii colective amputate. Memoria nu este doar ceea ce ne amintim, ci și ceea ce refuzăm să integrăm; iar ceea ce nu este integrat revine, fie sub forma traumei istorice, fie ca apatie civică.
Aici, într-un spațiu precum Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, memoria nu se mai rezumă la discurs: ea devine experiență simbolică, iar arta devine, poate, ultimul limbaj capabil să transmită ceea ce istoria evenimențială nu mai reușește să comunice. Astăzi, la Sighet, nu este vorba doar despre arhive sau date istorice, ci despre un loc în care aceste figuri arhetipale pot fi privite direct, fără a mai fi proiectate inconștient în prezent – un soi de vindecare prin acceptare, dacă vreți.
Există, oare, un prag dincolo de care doar arta, și nu istoria, mai poate transmite experiența autentică a traumei colective? Dincolo de istoria documentată, totalitarismele par să reactiveze mereu aceleași figuri recurente: victima, călăul, salvatorul, martorul tăcut, ca și cum societățile ar repeta același scenariu, sub alte costume.
Dificultatea societăților post-totalitare de a-și asuma trecutul vine, poate, și din refuzul de a recunoaște că aceste roluri nu sunt doar istorice, ci pot exista, într-o formă latentă, în fiecare dintre noi – de aici, inevitabil, gândul la umbră. Există o umbră a istoriei care nu dispare odată cu schimbarea regimurilor: ceea ce o societate știe despre sine, dar nu poate sau nu vrea să recunoască.
Întâlniri precum cea de astăzi sunt incomode tocmai pentru că nu permit proiectarea umbrei în altă parte. Ea trebuie privită în față, fără alibiuri. Dar ce se întâmplă cu umbra unei societăți după prăbușirea unui regim totalitar? Este ea integrată sau, mai frecvent, împinsă în uitare, pentru a reapărea ulterior sub forme aparent democratice?
Are, oare, arta uneori mai mult curaj decât discursul istoric, tocmai pentru că poate arăta umbra fără a fi obligată să o explice sau să o justifice? Sunt ferm convins că elevii mei vor găsi propriile răspunsuri după ce vor privi această expoziție. Pentru că, nu-i așa, există expoziții care vin exact la timp, pentru a umple golul lăsat de dezintegrarea educațională contemporană.
Vă mulțumesc tuturor!
Prof. Marius Voinaghi
