Fundația „George Manu” (București) susține Sighetul! (Cezarina Condurache)

Fundația „Profesor George Manu” (înființată în anul 1994), fidelă misiunii sale fundamentale de promovare a istoriei naționale autentice și în special a memoriei luptei anticomuniste salută cu bucurie recentele evenimente de suflet ale Maramureșului – amplasarea la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” din Sighetu Marmației a unei plăci memoriale în cinstea luptătorilor anticomuniști, profesori și elevi ai liceului în perioada 1948-1964 și acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” al municipiului Sighetu Marmației domnului Petru Codrea, ultimul supraviețuitor al temnițelor comuniste domiciliat la Sighetu Marmației și unul dintre ultimii deținuți politici anticomuniști maramureșeni.

Felicitări Asociației „Firul Vieții” din Sighetul Marmației pentru aceste binevenite inițiative și mulțumiri autorităților locale pentru deschiderea arătată, prin care rezonează cu istoria și cu dorința legitimă a societății civile sighetene.

În deplină solidaritate cu Sighetul, ne exprimăm indignarea față de declarațiile și demersurile domnului Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel” , care are deja un sinistru palmares prin acțiuni similare în mai multe orașe ale țării, lovind în valori simbol ale conștiinței și culturii noastre naționale ca Radu Gyr, Mircea Vulcanescu, Valeriu Gafencu, Vintilă Horia, Petre Țuțea, părintele Iustin Pârvu și alții. Asemenea absurdități vor tot apărea atâta timp cât este în vigoare legea antiromânească 217 /2015 care, pornind de la premize istorice false generează mereu confuzie și interpretări abuzive în detrimentul respectării și cinstirii normale a martirilor și eroilor neamului românesc. Să dea Dumnezeu ca viguroasa reacție a opiniei publice sighetene să fie încă un semnal de alarmă la nivel național pentru îndreptarea situației!
Dumnezeu să binecuvânteze Sighetul și Maramureșul!

Cezarina Condurache –  Președinte
Fundația „Profesor George Manu”

* * *

Fundaţia Culturală „Profesor George Manu” a fost înfiinţată la Bucureşti, în anul 1994. Numele Fundaţiei reprezintă un omagiu adus fizicianului creştin, de renume mondial, George Manu, fost deţinut politic plecat la Domnul din temniţa Aiudului, în anul 1961.

După căderea regimului comunist, o parte a foştilor deţinuţi politici, supravieţuitori ai temniţelor (arhitect Nicolae Goga – 15 ani de detenţie comunistă; filosof Mircea Nicolau – 20 de ani de detenţie antonesciană şi comunistă; medic Aristide Lefa – 16 ani de detenţie comunistă; Nicolae Mazăre – 23 de ani de detenţie carlistă, antonesciană şi comunistă, etc.), împreună cu o serie de intelectuali români (Preot Vasile Gordon – profesor universitar, doctor al Facultăţii de Teologie Bucureşti; tenor Ionel Voineag – profesor universitar, doctor al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti; Silvia Marinescu Bîlcu – profesor universitar, doctor în arheologie al Institutului de Memorie Culturală a României; Şerban Basarab – profesor universitar, doctor al Institutului de Matematică al Academiei Române; Lucia Hossu-Longin – jurnalist de televiziune, realizatoare TV şi scriitoare, etc.), au înfiinţat această Fundaţie, cu scopul de a oferi tinerelor generaţii informaţii despre lupta, biruinţa şi suferinţa neamului românesc încătuşat de regimurile de dictatură carlistă, antonesciană şi comunistă.
De 20 de ani – neîntrerupt – Fundația publică lunar revista „Permanențe”.




Eroul sighetean Ion Popșa, aruncat în gropile comune de la Tg. Ocna!

Marți 18 februarie a avut loc în orașul Tg. Ocna (jud. Bacău) comemorarea anuală a deținuților politici care au suferit, în penitenciarul din localitate, în anii regimului comunist (bolnavi de T.B.C. adunați de la închisorile din restul țării), o parte dintre ei găsindu-și acolo sfârșitul și fiind aruncați în gropi comune, osemintele lor rămânând neidentificate până azi. Printre ei se află și sigheteanul nostru Ion Popșa, erou al luptei anticomuniste din Maramureș, decedat la Tg. Ocna la 4 aprilie 1952 (frate cu Vasile Popșa, cel ucis de Securitate la Ieud în 1949).
Comemorarea a fost organizată de Episcopia Ortodoxă a Romanului și Bacăului în colaborare cu Fundația „Profesor George Manu”, inițiatoarea și promotoarea constantă a cultului martirilor de la Tg. Ocna. Slujba de pomenire a fost oficiată de un grup de preoți ortodocși în frunte cu protopopul de Onești, participanții venind din toate colțurile țării.

Frații sigheteni Ion și Vasile Popșa au rămas în istorie prin grupul de partizani pe care l-au constituit în zona Ieud – Dragomirești și care a fost cea mai puternică organizație armată anticomunistă din Maramureș, în anii 1948-1949. Ei au copilarit în Sighet, la Podu Ronișorii, familia fiind originară de peste Tisa din Apșa de Mijloc, au avut mai mulți frați și surori, o parte din urmașii lor locuind și azi la Sighet.
Ion Popșa a fost membru al Tineretului Național Țărănist, spre deosebire de fratele său care a aderat la Mișcarea Legionară (în rezistența anticomunistă deosebirile au dispărut complet, unitatea și armonia între tinerii maramureșeni din cele două orientări fiind asigurată de părintele ieudean Ion Dunca Joldea, mentorul spiritual al grupului). Amândoi s-au remarcat printr-un fierbinte patriotism și un curaj excepțional, Ion având și talent organizatoric și o anumită pregătire militară, Vasile având o mai mare profunzime spirituală. Ion a supraviețuit încercuirii de la Ieud din mai 1949 unde a fost ucis fratele său, a reușit să fugă dar a fost prins mai târziu, a cunoscut temnițele comuniste și s-a stins la Tg. Ocna, după o îndelungă suferință. Există puține mărturii despre viața sa în detenție, apare menționat ca participând la unele dezbateri confesionale în celulă (Ion fiind greco-catolic, majoritatea celorlalți fiind ortodocși), toate însă în spiritul dragostei și fraternității creștine și românești (Ion Ianolide, Întoarcerea la Hristos).

Dintre martirii ce și-au săvârșit viața la Tg. Ocna, mult mai cunoscut pe plan național este însă studentul basarabean Valeriu Gafencu (troița din fotografie îi este dedicată), supranumit „sfântul închisorilor” pentru viața sa spirituală de mare profunzime mistică, ce i-a creat rapid un imens prestigiu printre deținuții politici din închisorile din România. Student la Iași și îndrumător al „Frățiilor de Cruce” este arestat în 1941 de regimul Antonescu și va rămâne în detenție până la sfârșitul vieții în 1952, la 18 februarie. În cadrul Bisericii Ortodoxe există de câțiva ani un curent de opinie care propune canonizarea sa, Sfântul Sinod al BOR nepronunțându-se pe acest subiect (niciun creștin ortodox mort în prigoana comunistă din România, cleric sau mirean, nu a fost deocamdată canonizat).

preot prof. Marius VIȘOVAN




Apel bucureștean către primarul Sighetului!

Către Primăria Municipiului Sighetu Marmației
În atenția domnului primar, ing. Horia Vasile Scubli

Aurel Vișovan
5 ani de la a doua răstignire pe crucea nedreptății

Domnule Primar,

Astăzi se împlinesc 5 ani de la a doua răstignire a fostului deținut politic maramureşan Aurel Vișovan, profesor al Liceului Dragoş Vodă din Sighetu Marmaţiei. Vă reamintim că în 18 iunie 2014, în incinta Colegiului Național Dragoș Vodă (etaj 1, lângă fostul laborator de chimie), a avut loc ceremonia de sfințire a plăcii comemorative închinată lui Aurel Vișovan și grupului de rezistență anticomunistă, alcătuit din elevi ai liceului, pe care acesta l-a format și condus. La numai o săptămână distanță, în 25 iunie 2014, placa a fost înlăturată fără niciun temei legal sau moral.

Vă reamintim faptul că această placă a fost amplasată în urma unei solicitări scrise, formulată de Pr. Prof. Marius Vișovan, fiul lui Aurel Vișovan, solicitare aprobată în scris de conducerea de la acea vreme a Liceului. Înlăturarea a fost abuzivă, fără a se baza pe nicio decizie scrisă. Pur și simplu conducerea a dat-o jos, la intervenția neoficială și neasumată public a INSHR Elie Wiesel care nu a fost de acord cu existența plăcii.

Un capriciu fără nicio bază legală, care a fost satisfăcut cu rapiditate, în mod abuziv şi imoral. Oamenii care îi oferiseră lui Aurel Vişovan cinste şi respect în 18 iunie 2014 – în prezenţa familiei acestuia şi a supravieţuitorilor din grupul său de rezistenţă anticomunistă – îl răstigneau în 25 iunie 2014 fără remuşcări, fără să cerceteze situaţia, fără să îl apere…

Au trecut 5 ani de când Aurel Vișovan a fost umilit public împreună cu întreaga rezistență anticomunistă maramureșeană. Au trecut 5 ani, timp în care directorii CNDV s-au tot schimbat, nedreptatea rămânând însă aceeași. Au trecut 5 ani în care memoria lui Aurel Vișovan a continuat să fie cinstită de o țară întreagă, în timp ce la Sighet a continuat să fie batjocorită de autorităţi şi instituţii ale statului. Au trecut 5 ani, de când Maramureșul – leagăn de eroism și rezistență – a vândut memoria unuia dintre fiii cei mai buni, fără să se gândească la consecințe. Au trecut 5 ani, dar noi nu am uitat și nici nu o să uităm…

A sosit timpul ca umilința să ia sfârșit, iar autorităţile locale alături de actuala conducere a Liceului pot şi trebuie să reacţioneze. Măcar acum, după 5 ani. Iată de ce trebuie să puneți capăt nedreptății:

Cine este Aurel Vișovan?

Ca sighetean, cu siguranță cunoașteți biografia sa, reluăm aici doar câteva repere:
– născut în 1926, student al Facultății de Drept din Cluj
– profesor suplinitor la Liceul Dragoș Vodă din Sighetu Marmaţiei
– șeful Grupului Legionar Maramureș, șef al rezistenței anticomuniste din Maramureș
– deținut politic timp de 16 ani în temnițele Sighet, Cluj, Jilava, Târgșor, Pitești (unde va trece prin infernul reeducării), Gherla, Baia Sprie, Aiud, Bărăgan (domiciliu obligatoriu), Noua Culme, Satu Mare
– eliberat în 1964, nu i se permite să termine studiile de drept și se orientează către studii economice
– după 1990 își scrie memoriile carcerale și participă activ la răspândirea adevărului despre generația sa, generație martirizată de un regim dictatorial, ateu și străin de esența neamului nostru
– 1990-2002, preşedinte de onoare al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, filiala Maramureşul istoric
– în 1997 îl întâmpină la Sighet pe Regele Mihai I, având onoarea de a rosti discursul de bun venit, în numele deținutilor politici și al tuturor maramureșenilor
– după o viață de pătimire, jertfă și demnitate oferite în Hristos neamului românesc, trece la cele veșnice în 2002.

Aurel Vișovan și legile statului român

În mod fals, s-a tot vehiculat ideea ca amplasarea acestei plăci comemorative contravine legilor 217/2015 şi 379/2003. Nimic mai fals! Nădăjduim că cei care se ascund sub aceste pretexte o fac pentru că nu cunosc suficient de profund legislaţia
şi nu cu intenţia vădită de a o încălca!

Legea 215/2015 incriminează promovarea criminalilor de război şi a legionarismului. Aurel Vişovan nu a fost condamnat pentru crime de război şi nici pentru „infracţiunea” de legionarism pentru că aceasta nu exista în Codul Penal atunci, după cum nu există nici acum. Aurel Vişovan a fost condamnat în baza Codului de Procedură Penală din 1936, modificat de regimul comunist la 2.02.1948, pe articolul 209 „uneltire împotriva ordinii sociale”.

Cât priveşte legea 379/2003, aceasta prevede necesitatea existenţei unui aviz din partea Oficiului Naţional Cultul Eroilor pentru orice operă comemorativă de război. În mod evident acesta nu este cazul nostru, fapt transmis şi în scris de reprezentanţii Oficiului, întrebaţi în cazul plăcii comemorative Aurel Vişovan.

După 1990 au intrat în vigoare mai multe legi ale statului român care recunosc suferințele și pătimirile foștilor deținuți politici, legi potrivit cărora cinstirea memoriei lui Aurel Vişovan şi amplasarea unei plăci comemorative în memoria lui reprezintă acţiuni perfect legale:

Legea 118/1990 care prevede drepturi și indemnizații lunare pentru foștii deținuți politici. Până la trecerea la cele veșnice, și Aurel Vișovan a beneficiat de toate prevederile acestei legi, statul român recunoscându-i astfel suferința și martirizarea nedreaptă suferită sub comuniști.

Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, care stabileşte că sentinţele date pe articolul 209 din Codul de Procedură Penală al comunismului, sunt condamnări cu caracter politic, nu penal. Tot această lege stabileşte că „toate efectele hotărârilor judecătoreşti de condamnare cu caracter politic sunt înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.”

Ordonanța de urgență nr. 214/1999, privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, precum și persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive. Lui Aurel Vișovan i s-a recunoscut această calitate, potrivit legii.

În 2011 statul român adoptă legea 247 prin care oferă cinstirea cuvenită tuturor deținuților politici trecuți la Domnul, prin declararea zilei de 9 martie „Ziua Deținuților Politici Anticomuniști”. Această zi se sărbătorește atât de către instituțiile statului, cât și de Biserică. Aceasta face, la nivel național, slujbe de pomenire pentru toți deținuții politici decedați.

Potrivit ordonanţei de urgenţă 11/19.03.2014, în subordinea Guvernului apare Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

Potrivit deciziei nr. 277/2014, domnul Octav Bjoza – președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – este numit de primul ministru în funcția de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

În 2017 președintele Klaus Iohannis a promulgat legea 127/2017 privind instituirea „Zilei naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste”, în data de 14 mai. Legea 127/2017 acordă cinstire tuturor pătimitorilor din temnițele comuniste.

Mai mult decât atât, Biserica Ortodoxă Română cinstește memoria foștilor deținuți politici, închinând anul 2017 „apărătorilor ortodoxiei în temnițele comuniste”.

La rândul său, Biserica Catolică a pronunţat în cursul acestei luni – iunie 2019 – actul de canonizare a celor 7 Episcopi Martiri, exterminați în temnițele comuniste – inclusiv la Sighet.

Așadar, statul român are legi prin care protejează, susține și promovează memoria și drepturile foștilor deținuți politici. Biserica susține, promovează și cinstește memoria pătimitorilor. Potrivit legilor menţionate mai sus autorităţile centrale şi locale au ca îndatoriri organizarea de evenimente în memoria acestora, promovarea şi cinstirea memoriei lor.

După toate astea vă mărturisim sincer că nu înţelegem de ce autorităţile sighetene şi conducerea CNDV au permis înlăturarea plăcii comemorative. Dar mai ales de ce și potrivit căror legi CNDV refuză şi acum să o reaşeze la locul ei şi să-i dea lui Aurel Vişovan cinstea cuvenită moral și prevăzută prin atâtea legi ale statului român?

România cinstește memoria lui Aurel Vișovan

Monumente:
Există numeroase monumente ridicate pe teritoriul țării noastre în care numele lui Aurel Vișovan apare spre veșnică amintire și cinstire, enumerăm căteva:
Penitenciarul Aiud – ansamblul plăcilor comemorative
Monumentul Calvarul Aiudului – plăcile comemorative din Biserica Sfânta Cruce
Monumentul Foștilor Deținuți Politici Ieud
Monumentul Foștilor Deținuți Politici Dragomirești

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet:
În cadrul Memorialului există o celulă care îi poartă numele, este vorba despre celula numărul 74 în care a fost deținut „lotul Vișovan”. Aici se regăsesc numeroase fotografii și documente ale rezistenței din Maramureș, conduse de Aurel Vișovan.

Mass-media:
Aurel Vișovan este o prezenţă constantă în mass-media românească. Există numeroase materiale apărute în presa scrisă și online, numeroase documentare și emisiuni închinate lui și grupului pe care l-a condus. Menționăm aici doar emisiunile
TV dedicate acestuia în anul 2017:
B1 TV – „Aurel Vișovan, omul legendă”
TV Sighet – Zestrea Maramureșului. Ziua memoriei, dedicată victimelor comunismului și rezistenței

Cărți:
Zeci de cărți de memorialistică a detenției, cărți care tratează fenomenul sfinților din închisori, cărți de cercetare istorică și culegeri de documente vorbesc despre jertfa și pătimirea lui Aurel Vișovan.

Aveți datoria reașezării plăcii comemorative pentru că:

După 45 de ani de comunism și încă 30 de ani de libertate nu avem voie să fim lași și să răstignim la nesfârșit pe cei care, crucificați de un regim ateu și antiromânesc, au înviat deja în împărăția cerului.

Datorăm familiei lui Aurel Vișovan respectul cuvenit pentru suferința îndurată în timpul comunismului. Atât soția, doamna profesor Aurelia Vișovan, cât și fiul, Pr. Prof. Marius Vișovan locuiesc în Sighet și după atâția ani de nedreptate și umilință (familie de „bandit anticomunist”) au fost încă o dată loviți prin înlăturarea abuzivă a plăcii care aducea dreptate memoriei soțului și tatălui Aurel Vișovan.

Nepoții lui Aurel Vișovan (o parte din ei foşti elevi ai Liceului Dragoș Vodă) au dreptul să își vadă bunicul reabilitat din toate punctele de vedere. Sunt 6 nepoți care duc mai departe moștenirea lui: demnitate, cinste, credință și dragoste de neam. Asta au învățat acasă, asta i-a învățat bunicul…

Odată cu abuzul comis la Sighet, supraviețuitorii „lotului Vișovan” au fost din nou victime și au fost tratați ca niște infractori a căror memorie nu merită considerație. Asta, în condițiile în care beneficiază de protecție, drepturi și recunoaștere din partea Statului și a Bisericilor!

Doi dintre ei locuiesc la Sighet și probabil îi întâlniți uneori pe stradă… Ceilalți se află în alte orașe din țară și în străinătate. În sufletele lor de eroi și martiri trebuie să ducă povara umilinței la care au fost supuși de conducerea Liceului Dragoș Vodă sub privirile indiferente ale conducerii de la acea vreme a Primăriei. De pe băncile acestui liceu au început să urce Golgota Neamului pe vremea comuniștilor, acum, în libertate și democrație, sunt izgoniți din memoria lui.

Aurel Vișovan în memoria neamului

Numele lui Aurel Vișovan este gravat cu litere de aur în memoria neamului, spre mândria și bucuria maramureșenilor. Nu puteți permite ca la el acasă să fie în continuare batjocorit!

Cine refuză să îi acorde astăzi cinstea și onoarea cuvenită se așează din proprie inițiativă alături de cei care l-au schingiuit în temnițele comuniste. Atunci era un regim criminal de dictatură, astăzi suntem în libertate într-o țară democratică. Torționarii Piteștiului de ieri au astăzi urmași de care pot fi mândri. Acum cei care lovesc și biciuiesc sunt torționari ai memoriei, dușmani ai adevărului istoric și ai valorilor românești.

Domnule Primar, nu erați în funcție la data comiterii acestui atentat la memoria națională. Cu siguranţă în timpul mandatului dvs. ați avut multe alte priorități și situația plăcii comemorative de la CNDV Sighetul Marmaţiei nu vă era prea bine cunoscută. De aceea vă trimtem acest memoriu. Acum aveţi ocazia de a îndrepta ceea ce predecesorul dvs., din varii motive, nu a dorit sau nu a putut să îndrepte.

Domnule Primar, în baza legii 215/2001, dvs. sunteţi garantul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Cetăţeanul Aurel Vişovan are dreptul de a fi pomenit şi cinstit în oraşul său. Legile statului român enumerate în această adresă îi conferă negru pe alb acest drept care continuă să i se refuze tocmai la el acasă!

Orice răstignire lasă urme… urmele cuielor care au pironit o nedreptate. Asta s-a întâmplat și la Sighet. La etajul doi al Liceului Dragoș Vodă se văd şi acum în perete 4 urme de cuie… Urmele lăsate de nedreptatea comisă acum 5 ani. Urme pe care conducerea de atunci și cea ulterioară nu au făcut efortul să le astupe.

Vă cerem să respectați memoria foștilor deținuți politici, să respectați legile emise de statul român întru recunoașterea și cinstirea lor, să respectați dreptul acestui neam la adevăr, istorie și dreptate. Sprijiniţi reașezarea plăcii comemorative la locul ei. Transformați răstignirea într-o înviere a demnității maramureșene.

Cezarina CONDURACHE
Fundația Profesor George Manu
24 iunie 2019




Vasile Popșa, eroul Maramureșului – 70 de ani de la trecerea în veșnicie