Cântase toată noaptea la pian. Bine, nu avea el pian și nici nu știa să cânte, dar cum nu ne credem noi stăpâni peste ce nu stăpânim și proprietari peste toate? Așa că improviza. Și sala se tot umplea să îl asculte, să îl felicite și iar să îl asculte, dar dintr-odată ceva nu mai suna bine. Între atâția bemoli, diezi, chiar și lui i se părea că un continuu Tzzzzzz- Tzzzzzzzzz nu își avea locul. Alarma, iar suna alarma. Și iar își promitea că de mâine nu o să o mai amâne. Azi… mai 5 minute. Și chiar atâtea s-au și făcut. Se ridică încet ca să nu facă vreo mișcare greșită, deschide fereastra, nu admiră priveliștea și își verifică telefonul. Avea mulți prieteni, deși suferea de singurătate. Dar o singurătate acută, schimbătoare ca vremea de septembrie cu momente de hai și mai bine nu veneai. Și totuși, telefonul nu îi sunase de două zile. Bine, exceptând alarma, cererile de prietenie și notificările acelea cu coduri promoționale menite să…. nu-și cumpere nimic. Totuși azi merită un mic răsfăț și, dintr-odată, trei comenzi plasate că poate ne-o trebui. Nu acum, dar să fie acolo.

Merge direct la bucătărie și își aduce aminte de momentele în care toată casa mirosea a dulceață de prune, mămăligă și cartofi pe plită. Parcă o vedea pe mama lui agitată că nu a reușit să termine nimic și el, cu mintea lui de copil, avea impresia că vreo zână făcea casa să fie casă atunci când mama obosea (nu e ca și cum ar fi văzut-o vreodată obosită). Acum s-au dus toate acestea: miros de dulceață nu mai simți la bloc, mama nici ea nu mai e (deși acum atât de mult și-ar dori măcar mustrat să fie), dar a rămas…. cu cel mai performant Thermomix. O avea și el rostul lui, dar simte din ce în ce mai tare că tot timpul pe care l-a câștigat, l-a aruncat pe fereastră împreună cu visurile. Poate le-o fi găsit cineva și schimbă lumea cu ele.

Bucătăria…. o vezi și ai impresia că nu a intrat nimeni în ea vreodată. Totul lucește, prea lucește și strălucește. E totul în ordine, însă parcă nu are suflet. Și așa e și restul casei. De departe se vede că a găsit un echilibru între ascunsa latură de artist și pragmatismul de zi cu zi, însă nici el nu se simte acasă acolo. De asta se îmbracă în grabă, iese, deschide ușa bătrânului Fiat și pornește. Zi lungă, timp scurt, oameni… Gândurile îi fug în toate direcțiile. De ce unii oameni făceau să pară totul atât de simplu, în vreme ce alții erau niște capete pătrate? Pregătit să ofere un răspuns demn de un cugetător, dă de roșu. Și în momentul acela Platon se transformă în Nicușor de la Caracal: cine l-a învățat și pe ăsta să conducă, măi?? Și uite așa, s-a dus încă o zi începută perfect, terminată defect. Și totul de la o culoare. Pornește radioul sperând că îl va înveseli. Muzica- la, la, la (măcar de era Fa La La La La ca în Deck the Halls) și bum-bum-bum de îl enervează mai tare decât era. Se gândește să scoată și el o melodie; talent o avea undeva ascuns, la vorbit fără sens se pricepe când e obosit, deci și de cântat se poate. Măcar așa o să își schimbe vechiul Fiat care ce să vezi… huruie. Dar huruie rău….Însă n-ai ce să comentezi. L-a dus la destinație și azi. Mai mult nu poate, însă nu or fi așa și oamenii? Îi rogi să facă ceva, turuie și pe când să facă, realizează că nu pot fără măcar să fi încercat..

Ora 9:00. Începe munca. Se simte din nou singur. 5 în birou și el tot singur. Și-a dorit într-o zi să înlocuiască plăcuța de la intrare BIROUL 1 cu INDIVIDUALISM. CONCURENȚĂ. MUNCĂ FĂRĂ ECHIPĂ, dar ceva l-a oprit. Încă mai speră că o se schimbe. Ei, nu el. El e bine, uneori țâfnos și neatent la detalii, dar își face datoria. Datoria de angajat, nu neapărat și cea de om.
Ora 17:00. C’est fini. Înapoi la Fiatul vechi, înapoi în trafic, înapoi acasă. Și-a propus ca de luni să citească zilnic măcar 10 pagini. Noroc că azi e miercuri și mai are până luni. Nu e nevoie să înceapă mai repede când se poate uita la televizor. Se învârte de două ori prin casă, pregătește toate pe mâine, face curățenie și i-a mai zburat o zi.
Ora 23:00. Încep cele 7 ore de somn.
Ora 03:00. Abia acum încep cele 7, vai, fir-ar, cele 3 ore de somn.
Ora 06:00. Alarma sună, și sună, și mai sună, și nu se oprește și nu stiu cum dar nici nu obosește și al nostru tot nu se trezește. Și totuși, nu știu cum face, dar ajunge mereu chiar înainte de timp. Avea mereu la el două ceasuri. Unul pentru el și unul pe care să îl dea persoanei care întârzia. Bine, mai întârzia și el, dar nu când vede lumea. Întârzia când era vorba de el… Întârzia în a-și face prieteni, în a ieși chiar și singur, în a face lucruri noi, în a se dezvolta. Dacă l-ai vedea, nu ai zice asta. Însă avea o problemă și problema era el. Își dorea prea multe și de la toată lumea. Iar lumea îi oferea prea multe, dar rele și parcă din ce în ce mai rele. Și asta îl durea, enorm. Nu o arăta niciodată, dar să fi avut o putere magică ar fi împrăștiat cinste, onoare, dreptate și iubire peste tot. Și chiar și așa ar fi rămas o inimă neatinsă și ne-am fi întors, din nou, la ce e acum. De ce? Pentru că ne place și….. Și discuția-i lungă, dar s-a făcut iar 09:00 și o luăm de la capăt. Mai mâine și gata; două zile liber.

Același program, aceeași oră de ajuns à la maison. Pentru asta ne-om fi născut? Să ajungem la timp, să plecăm la fix și să ne depărtăm din ce în ce mai mult de oameni? Să nu ajutăm decât dacă e vreo cameră în jur să ne vadă? Să mergem doar pe drumul nostru și, claxonându-i, să-i lăsăm pe alții în stație? Însă ia încearcă să te opui acestui trend și să faci altfel. Încearcă numai și o să vezi că nimic nu mai e la fel. De multe ori frustrant pentru tine și ciudat pentru alții, însă de cele mai multe ori benefic pentru tine și… ciudat pentru alții. Ne-om obișnui cândva cu binele ăsta că ni se pare tare ciudat. Își termină meditația și își scoase laptopul. Spre deosebire de ieri, azi avea de lucru și acasă. O primă schimbare, deci. Parcă nu mai e așa monotonă toată viața. Și cum ziua bună se termină cu un serial sau o bârfă, se decide să le facă pe amândouă și până le termină e deja vineri. Însă simte că ceva s-a schimbat azi și nu e vorba doar de programul de muncă. Poate nici că vine weekendul, nici că nu l-au sunat foarte mulți zilele acestea, simțea că o să se întâmple ceva diferit și, îmbrăcat cu cea mai colorată cămașă a sa, coboară zâmbind scările blocului și o mai și salută pe vecina de la 2. Ea- îi răspunde atât de grăbită de teamă ca nu cumva zâmbetul să se piardă în aer și să îl vadă din nou, ca în fiecare dimineață, pe vecinul ăla bogat în orice numai în bucurie nu. Hmm, poate nu e așa rea cum crede tot blocul, însă nici nu își încheie bine gândul că își și amintește de Râde ciob de oală spartă. Zâmbetul…… îi piere din nou la primul semafor de zici că împiedică bunăstarea, nu circulația. Însă întâmplarea de la una dintre intersecții l-a făcut să ajungă la muncă atât de nervos, încât abia aștepta să se lege de ceva. Dar cum totul a decurs perfect azi, ocazia perfectă o avea la cumpărături. Intră în primul magazin-nimic. În al doilea-la fel și ajunge în al cincilea cu încă patru sacoșe în mână și căutând, cumva, o greșeală care să îl scoată pe el mai bun decât alții. Oamenii mai fac asta, nu? Ideea de a fi înconjurat de idioți parcă îți dă satisfacție uneori. Și tocmai azi s-au ascuns toți idioții. Ori o fi el singurul? Se simțea agitat, secat de puteri după o săptămână, neîmplinit. Trecu pe lângă o vitrină și nici lui nu îi plăcu ce vede. Parcă prea comun când înaintea oferea tot. Și în gândurile acelea de profundă cercetare, aude fix ce căuta:
– Rochiț, vroiau, aragazuri.
Aranjează gulerul cămășii și începe:
-ROCHIȚĂ, NU ROCHIȚ. Voiau și nu vroiau, iar aragazuri la niciun magazin din țară n-au. Să vorbim și noi corect, zic și își încheie fraza cu un gest dispețuitor.
Însă ceva se schimbă. În loc să provoace nervi, stârnise milă. Și ura lui nu se potolise, dar parcă era înlocuită de altceva. Cu cel mai mare calm, i se cere numele.
-Antoine, sau mai bine Toine. Sau chiar Tont dacă vă e mai ușor
Și uite-l tremurând, cu ochii înlăcrimați, devenind fix omul ce era înainte să fie ce i se impunea să fie: adept al stângăciilor, însă și acelea făcute cu suflet, implicat, atent, încărcat cu binele oamenlor nu cu laude; omul ce stă în banca lui, și nu pe jos în iarba murdară.Nu știa cum, dar parcă o cunoștea de o viață. Ea îl ascultă bâlbâindu-se și când reușise în sfârșit să ia cuvântul,nici nu se justifica, nici nu se scuza, nici nu se enerva, ci doar mulțumise pentru remarca făcută. Îi părea chiar bine când cineva o ajuta să devină o versiune mai bună a sa. Versiune mai bună – Antoine mai că nu exploda auzind expresia asta. Însă azi nu era așa; azi l-a pus pe gânduri. Parcă Antoine devenea …. om. Și cineva doar a avut curajul să se uite în ochii lui și să vadă dincolo de o mutră nervoasă și o privire de neînțeles.
De ce?
Pentru că… pe oameni îi descoperi cel mai bine privindu-i.

Gabriela MICH
studentă, Facultatea de Matematică,
Universitatea de Vest din Timișoara

Joi, 21 iulie 2022, festivalul- concurs internațional de book-trailere Boovie a continuat în… Sala Transist a Primăriei Sighetu Marmației.

Boovie este un festival-concurs de book-trailere (organizat de Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani – profesor Carmen Ion – și Asociația Grow Up Project Focșani) care oferă participanților o formă de instruire bazată pe dezvoltare personală și mijloace nonformale: citire, actorie, scriere creativă, montare-editare video, cinematografie. Scopul acestuia este motivarea elevilor de gimnaziu și liceu să citească în mod conștient prin realizarea unui book-trailer care să surprindă esența unor romane reprezentative pentru viața adolescentului din toate timpurile și din toate zonele lumii. Cultivarea interesului pentru lectură, dezvoltarea empatiei și a capacității de lucru în echipă, crearea unei viziuni multiculturale sunt câteva dintre obiectivele acestui festival. Cuprinzând diferite categorii în funcție de vârstă (Boovie kids, Boovie Junior, Boovie, Boovie+, Extro-Boovie, Trailerul de buzunar), Boovie provoacă elevii să realizeze de la zero un trailer pentru una dintre cărțile propuse la secțiunea la care s-au înscris. Ajuns la a șaptea ediție (15-17 iulie 2022) și găzduind an după an sute de tineri, Boovie a devenit un adevărat fenomen și o oportunitate de neratat.

Într-un cadru atât de primitor și prietenos, munca celor 5 echipe sighetene (chiar singurele din întreg Maramureșul!), toate de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” din Sighet, a fost apreciată și răsplătită de primarul municipiului Sighetu-Marmației, avocat Vasile Moldovan. Întâlnirea a debutat cu un mesaj de încurajare din partea acestuia care i-a motivat pe elevi ca în anii următori să își dorească mai mult și mai mult. Doamna profesor Brîndușa Oanță (coordonatoare a echipelor Boovie – Clubul Nordic Destinat Vizionarilor și AxA – din ultimele trei ediții) a amintit câtă muncă se află în spatele acestui festival, iar reprezentanții echipelor, mai timizi sau mai îndrăzneți, au realizat retrospectiva activității lor: minusurile, plusurile, momente amuzante sau cele în care căutau puțin roz în negrul din fața lor, lecțiile învățate, dar, în special, dorința de a continua această aventură. Doar datorită lor magia Boovie nu se va pierde niciodată.

Punctul culminant al întâlnirii a fost marcat de vizionarea book-trailerelor. Cum le-aș descrie? Profesionalism, dedicare, muncă, echipă, idei, creativitate, pasiune și un munte de ambiție. Iar la ce minunății au ieșit din mâinile acestor elevi, sunt absolut convinsă că acest munte de ambiție e îndeajuns pentru multe alte participări la Boovie, dar și pentru schimbarea întregii lumi (de ce nu?).

La final, curajul elevilor de a participa la un concurs atât de mare a fost răsplătit simbolic cu diplome. Elevii sigheteni au puterea să fie mereu pe podium! Iar susținerea noastră – a celor mici și a celor mai mari deopotrivă – nu poate decât să le dea mai multă încredere.

Mulțumiri speciale Primăriei Sighetu-Marmației, conducerii Colegiului Național „Dragoș-Vodă”, Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Muzeului Satului Maramureșean, absolventului CNDV-ist Cosmin Spătaru (pentru coloana sonoră originală a echipei AxA) și nu numai, pentru susținere și disponibilitate!

Felicitări tuturor echipelor! Știu că nu v-a fost ușor, însă mai știu că nici nu ați vrea să vă fie ușor! Ați învățat atât de multe așa că următoarele ediții Boovie, dar și viitoarele provocări o să vă găsească gata de luptă! De trei ani CNDV e mereu pe podium! Felicitări, AxA pentru binemeritatul premiu II pentru trailerul cărții „Cel care mă așteaptă, de Parinoush Saniee (echipă alcătuită din elevii: Vouciuc Vasile Gabriel, Giurgi Nicoleta, Rătușanu Ana Maria, Pontoș Silviu Andrei, Duma Sonia, Burcuș Carolina, Bococi Daria, Hotea Bogdan, Hotea Dragoș, Colopelnic Nicola, Pașca Larisa, prof. coordonator Brîndușa Oanță; trei dintre membrii acestei echipe: Silviu Andrei Pontoș, Carolina Burcuș și Sonia Duma au fost selectați și au făcut parte din redacția publicației festivalului, BOOVEREPORT), Panterele pentru Mențiune la aceeași secțiune, „Cel care mă așteaptă”, de Parinoush Saniee (echipă alcătuită din elevii: Roman Bianca, Herbil Delia, Herbil Anastasia, Moldovan Paul, Dubec Alexandru, Muntean Gabriela, Ardelean Casian, Biroveți Maria, Danci Patricia, Petreuș Diana, Simion Denis, prof. coordonator Simona Nodiș), Avengers (membri: Adreca Crina, Moiș Raluca, Tupiță Ionela, Bota Tudor, Filimon Larisa, Pop Razvan, Furtos Patricia, Coman Alexandra, prof. coordonator Emilia Pop), On the Same Page (aflată la a doua participare la Festivalulul Boovie, alătuită din: Jer Daria, Iura Alexandra, Plopișan Paul, Urbanovici Sebastian, Drăguș Ionuț, Alexandru Drăguș, Țiplea Denisa, Godja Cristiana, Ilary Bizău, Debora Grigor, Bianca Balazs, prof. coordonator Valeria Rus) și Agapys (alcătuită din elevii: Onița Gloria, Dunca Lidia, Ilea Mara, Dunca Rafael, Oros Dominic, Boldiszar Filip, Dobra Daria, Melissa Kraus, Brenner Alisa, Brenner Paula, Corneștean Camelia, coordonator, profesor-consilier școlar, Ileana Dunca).

Voi, cei care încă ezitați, luați-i ca și exemplu! Iar dacă nu credeți că Boovie poate schimba vieți, rugați-i să vă povestească despre ce a însemnat pentru ei această experiență. Au atâta drag în privire, le zboară atâtea noi idei prin minte și sunt atât de mândri când spun despre Boovie. Pentru că, da, Boovie nu e doar un concurs, Boovie e Home for 7 Years. Iar Sighetul de abia îl așteaptă pe al 8-lea!

Autor, Gariela MICH
Ambasador BOOVIE

FOTO: Mirela Buftea Nemeș

***

N.r.: Puteți viziona (și vota!) book-trailerele celor 5 echipe la următoarele linkuri:
AxA: https://youtu.be/illI4QpjJis
Panterele: https://youtu.be/3kvSd8Q2iXo
On the same page: https://youtu.be/9tqUDFyzyGY
Avengers: https://www.youtube.com/watch?v=y2onjF0JXU4
Agapys: https://youtu.be/0gamhrH-Lko

TO DO LIST – 31 decembrie 2021

Pregătește platoul.
Sună la mătușa de la 4 și transmite-i toate cele bune. N-ați vorbit de anul trecut, știu; ți-a mai și gândit de rău – știu, dar mai știu și că nu-i porți pică pentu nimic.
Fă cumparaturi. Vezi la ce oră mergi ca să nu nimerești 20 000 de leghe aglomerări. Stai cam prost cu răbdarea.
Nu uita să faci curat.
Udă florile. Merită și ele atâta tratament.
Împachetează ultimele cadouri și vezi să nu le uiți acasă.
Vezi că la ora 20:00 vin musafirii. Să îți fie casa casă și masa masă.

Abia 6:00. Nu știu dacă le termin pe toate într-o zi și pe anul viitor nu pot să las… Treaba de azi se face în 24 de ore, nu în 48. Dau la o parte lenjeria de finet fără Moș Crăciun (nu m-am conformat la acest trend. Ziceam că o să le fac față si altora, dar m-au prins până la urmă. Sclipiceală, goană-n vânt, o fi, dar dacă ai intrat în horă, joacă. Nu o să rămân tocmai eu înțepenită. Deși, uneori, nu mi-ar fi stricat.)
Gata, acum chiar mă ridic și mă apuc de treabă… Veselă beau un pahar cu apă și… deschid telefonul. Am contemplat destul pentru azi si lumea nu stă în loc pentru filosofiile mele. Nu stă nici pentru ale ei, dar asta e o altă poveste. Brazi împodobiți, rețete de consevare a preparatelor rămase de la sărbători, păreri peste păreri și doctorii peste doctorii, nou-născuți (asta da, mă bucură), familii fericite și familii „fericite”. Am bifat și asta. Dai like, capeți like. Ce dimineață productivă: am făcut de toate și nimic. Bine, dar e diferită de cea de săptamâna trecută: atunci nu vedeam postări cu brazi.

7:48 – Întârziere maximă. Nu mai ezit nicio clipa. Sar și peste micul dejun că doar m-am hrănit sufletește cu tik-tokuri.
Noroc că azi sunt liberă… Noroc sau binecuvântare? Ei bine, nu stau acum să mă gândesc… O să am timp mai încolo; nu știu când, dar nu azi…
Cobor la bucătărie. Scot tocătorul, tai, prepar, coc, aranjez, iar tai că doar am făcut puține până acum. În liniștea casei doar lama cuțitului se aude. Parcă ar vrea să mă anunțe că mai tare doare singurătatea. Însă ce nu știe el e că oamenii vorbesc adesea cu mine, până când mă uită toți. Sau aproape toți, mereu va fi cineva acolo: probabil chiar aceia pe care i-am rănit mai mult, dar care m-au iubit pentru ce sunt.
Oficial, masa e plină…. De, doar azi contează că e plină. Restul anului, nu contează că servești oaspeții cu pâine și ceai. Azi, dacă nu ai 7 feluri, ba nu esti găzdoaie, ba nu ești în rând cu lumea. Și e abia 12:00. M-am mișcat bine… cu atâta tehnologie în bucătărie nici nu mă mir. Păcat că nu mai simt miros de turte coapte pe plită… Erau bune, erau bune și făcute cu dragoste.
Pasul doi: fii centrala telefonică. Sună, urează de bine, acceptă uneori și răul, salută, închide, formează alt număr și ia-o de la capăt. Ți-ai dori să îi suni și într-o zi oarecare și să le urezi de bine, dar s-ar uita la tine ca la felul 14 de la masa de Crăciun și ar spune că profiți, că ai vreun interes. Dar azi, nu, azi sigur ești lipsit de interes. Doar e a 365-a zi din an, nu prima în care ți-ai promis că te schimbi, dar ultima în care nu ți-a ieșit. De la anul, New Year. New Me… Însă uiți că uneori, acest new Me nu poate veni doar de la Old me fără ajutor de acolo. De unde? Privește în sus!
Am făcut-o și pe asta. Ce urmează? Asta lăsăm pe mai târziu, aici nu e prea important… Gata! Ultimele cumpărături… Ies afară îmbrăcată bine. Măcar iarna e iarnă! Și, Doamne, ce frumos e când lucrurile sunt exact cum ar trebui să fie; cum le-ai creat Tu! Ajung la magazin, tot prin viscol, tot prin zloată (pe astea le simt doar când e de mers la colindat și de făcut bine, în rest, nu mă plâng, parcă nici n-ar fi). Cumpărături în grabă, prețuri mari, Mon Cher (așa e când dreptatea se vinde ieftin), lume multă (oameni mulți, dacă vrei să îi vezi; dacă nu, vei spune simplu: Aici nu sunt oameni), cu măști sau fără măști însă mânați parcă de aceeași poruncă domnească: Sarbătoriți! (Offf, de in loc de asta era Să fie pace în lume! Oare zelul rămânea același?). Ajung grăbită la casă, plătesc în și mai mare grabă cu cardul, că doar nu mai stau să număr banii (ceea ce nu e rău, însă viteza asta ne-a costat mult în alte părți). Aranjez frumos cumpărătuile (încă sunt o perfecționistă când vine vorba de asta), ies și mă întorc la mașină. Veche și ea, însă mai vie decât mine. A văzut multe și a auzit multe…. De-ar spune toate gândurile și conversațiile, nu știu sub care cer m-aș ascunde: cel al dezamăgirii sau cel al empatiei?
Cheile în contact, ambreiaj, accelerație și înapoi spre casă. Îmi e dor să merg prin zăpadă… Dar nu azi, altă dată. Ascult colinde, dar colinde, nu cântece de Crăciun și parcă sărbătoarea prinde contur. Nu e nici despre mine, nici despre mese pline, ci despre El, despre ea….
Parchez. Cobor în și mai mare grabă. Despachetez, aranjez (am zis deja că sunt perfecționistă).
15:00. Ora perfectă pentru curățenie. Sau, mai bine spus, un fel de revision al curățeniei, că pe ea propriu- zisă o tot fac de la 1 decembrie. Aspiră, dă cu mopul, aranjează globul care a căzut, șterge praful și, dintr-odată dau peste un bilețel: Hei, cum îți e inima în acest moment? Nu știu cum a ajuns aici, acum, după atât timp de când e scris. Însă știu că oricât de mare om modern aș fi, neînfricată și distrugătoare, zelul meu aici a luat o pauză. Stau pe canapea… Parcă nici ea nu e la fel de comodă când sunt doar eu singură, fără telefon, fără nimic care să mă distragă…. doar eu. Și cine sunt eu??
Sunt mai bătrână cu un an… Fir-ar! Nu asta am întrebat! Însă nu știu să dau alt răspuns. M-am întrebat mereu cât am, câte fac, câți cunosc, cine mă vede, care e miza, însă rareori cine sunt? Ce am învățat? Ce vreau? Bine, am tot zis în 2020 că dacă scap voi fi altfel, dar dacă am scăpat și fiind la fel, ce rost mai are să mă schimb? Pentru ce atâta bătaie de cap? Lumea să mă placă și așa…. Minciuna secolului XXI. Păcat că doar eu nu mă plac: om modern, ce nu renunță la visele sale, ci continuă… să doarmă.
Hei, cum îți e inima în acest moment?
Ea se opune să răspundă. O avea vreun motiv…. Însă eu, nu! Nu mai tac!
De la 6:00 îmi tot îngrop gândurile. Poate, poate o să treacă. Și nu doar de azi de la 6:00, ci de câte zile…. Da, sunt un om profund și am considerat asta vulnerabilitate. Însă e cel mai mare curaj…
E cel mai mare curaj să vezi lucrurile pe de-a-ntregul, fain și simplu. Poate am greșit când m-am grăbit să-mi trimit copilăria spre Muntele de Zahăr ce nu există. Voiam atunci doar să scap de ea și să fiu om mare! Azi, azi aș vrea să îi aud înțelepciunea…. Fără copiii simpli nu există oameni mari.
Am crescut la Maramureș. Mi s-a spus mereu să nu îl alung pe cel ce vine. Însă, dacă cel ce vine e tocmai cel care îmi arată unde greșesc? Îl țin la ușă sau îl chem în casă?
Hei, cum îți e inima ÎN ACEST MOMENT?
Mai amară și mai veselă ca niciodată. Și e deja 17:00…. N-am făcut nimic în două ore… nimic ce poate să pară util pentru maratonul în care trăim azi. Însă mi-am dat seama de ceva: că iar o să greșesc scriind 2021 în loc de 2022. Și nu doar în scris… Fac asta voit. Nu-mi închei socotelile cu trecutul ca să păcălesc prezentul… O să mă chinuie viitorul, știu, dar mai am până acolo. Fix câteva ore… Destul timp cât să distrug o viață și să o clădesc la loc.
Iau o foaie de hârtie și îmi notez obiectivele (o parte dintre ele). Brian Tracy m-a învățat asta. Bine, sper să n-ajungă și ale mele ca preceptele din Ferma Animalelor că anticipez deja finalul și nu îl vreau așa.
Nu-mi plac cele cu Promit să fiu mai bun. Promit să zâmbesc mai mult. Ar trebui să le pun în aplicare și fără să le văd scrise și lipite de frigider cu un magnet din una dintre vacanțele exotice. Și începem:
1. Promit
Nu promit nimic. Aplic deja!
Reformulăm!
1. Mă grăbesc încet la mânie și superficialitate. Nu mă grăbesc deloc la ură. Alerg spre țintă.
2. Plec după oameni lângă care să cresc, cu care să cresc. Nu mă întorc repede. O să îi caut cât e nevoie. Unii or fi deja lângă mine. Pe ei vreau să-i văd.
3. Să am mereu o scară cu mine fie că îi ridic pe alții, fie că unii ar vrea sa îmi sape o groapă în loc de un adăpost.
4. Nulla tenaci invia est via. – Pentru cei stăruitori, niciun drum nu e de nestrăbătut.
5. Vorbesc cu alții ca și cu mine, fără menajamente.
6. Timpu-i timp! Atât!

19:30. Mă opresc aici. Anul din față e lung și timpul-scurt. Cobor, din nou, la bucătărie. Zăresc un tablou… E demult acolo, pe peretele din hol, doar ca să arate bine. Abia azi îl și înțeleg: Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine și Slava Domnului răsare, răsare peste tine! Îl mut mai aproape… Poate, dacă-l văd, realizez că dormeam degeaba…
19:45. Apar primii musafiri. Mi-s dragi oamenii, dar și mai dragi îmi sunt cei punctuali.
20:00. Pentru prima dată simt că noul an nu e noroc sau ghinion… E pură binecuvântare!

TO DO LIST – 31 decembrie 2022
Nu repeta greșelile de anul trecut! Permite-ți să fii altfel.

Gabriela MICH
studentă, Facultatea de Matematică și Informatică
Universitatea de Vest, Timișoara

Milioane de fii și fiice… i-a iubit pe fiecare în mod egal. A râs la râsul lor, a vărsat lacrimi amare la vaietele ce nu conteneau să apară, a sperat că dreptatea își va găsi locul pân’ la urmă, și-a deschis brațele ca să aline inimile frânte și, ca o mamă, le-a dus pe toate. A încercat să rămână puternică, să nu pară firavă, să se uite la lucrurile bune și să se ambiționeze că a făcut tot ce a fost cu putință. Nu e vina ei că o parte dintre copii îi sunt plecați, alții o hulesc, iar altora le e rușine cu propria mamă. Omul și le face cu mâna lui și dacă ceva nu iese bine, câteodată mai dă vina pe altul. A încercat să se amăgească și așa, dar a obosit.

Lumea pe care credea că o cunoaște i-a devenit peste noapte necunoscută. Acel URA! strigat cu ardoare la 1 decembrie 1918 s-a transformat în ură și o doare, tare, chiar dacă nu zice nimic. Odată Romândrie… a rămas doar Românie.

Responsabilitate
Onoare
Mândrie
Autenticitate
Neam
Iubire
Altruism
Așa și-a dorit să fie și chiar așa a rămas. Doar noi ne-am schimbat. Ne-am obișnuit să ne jucăm cu cinstea și onoarea, iar ea, mama noastră, și-a pierdut mândria. Limba și legea, portul și datinile au rămas în urmă, carevasăzică ne-am modernizat, ne-am dezvoltat și am ieșit în prima linie ca să arătăm că noi putem. Noi, noi și iar noi, dar am uitat că un popor fără istorie este un popor fără viitor; un neam fără iubire de patrie e un neam fără iubire de sine. Patria suntem eu și cu tine, el și cu ea. Înainte și după furtună pâmântul nu e la fel. Așa este și cu încrederea pierdută. Fiecare dintre noi greșim, dar greșeala cere iertare, nu acuzare! Judecă și vorbește drept, iar dacă unii nu lucrează punând dragostea de oameni, credința și dreptatea pe primul loc, nu da vina pe țară, n-o asupri! Răsplata lor va veni la locul și momentul potrivit! Iubirea de patrie e chiar iubirea de oameni.

1 decembrie 2020… Mama noastră are 102 ani. De dureri și bucurii nici nu o întrebăm, sigur are multe. Haideți ca măcar acum să nu treacă această zi de parcă nici n-ar fi fost. Dacă ne-am adus aminte pe 1 cine suntem, să facem asta și pe 2, și pe 3. Marile făuritoare ale caracterului – copilăria și tinerețea – aici le-am trăit!

Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele (…) Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută. (Maria, Regina României)

Ani buni, dragi români! Ani buni, nu doar mulți! Iar ca să fie anii buni, fiți și voi buni! Tot ce-i românesc nu piere! Greșeala are și iertare, iar iertarea cere rezolvare și îndreptare! Înflorește tu ca să înmugurească și țara!

Gabriela MICH
clasa a XII-a A, Colegiul Național „Dragoș-Vodă”

foto: Salut, Sighet!

O echipă nu înseamnă 11 viori și nici 11 piane. O echipă înseamnă o orchestră. (Alfredo di Stefano)

10 Septembrie 2019.… Am început timid… Un board format din 7 tineri devotați și bine ancorați în principiile lor și alți 23 ce completau atât de frumos puzzle-ul INTERACT. Nu știam ce va urma, dar eram convinși că împreună vom reuși. Și așa am pornit la un drum pe alocuri presărat cu petale de trandafiri, dar nelipsit și de cărbuni încinși.
1 Octombrie 2019 – 5 ani de Interact la Sighetu-Marmației. 5 ani în care cu toții am învățat că fiecare persoană e capabilă, implicată, atentă, creativă, puternică, și că doar împreună devenim imbatabili. 5 ani de când Interact-ul ăsta fain a început ca grup și a ajuns să devină o echipă, o familie, locul preferat de creat proiecte și povești.

Eu –
Noi +.

Așa am învățat ca visând singuri e posibil să rămână doar un ideal greu de atins. Însă primul pas spre realizarea lui l-am făcut visând cu toții. Am învățat că un grup devine o echipă doar atunci când fiecare membru e atât de sigur pe sine încât laudă și nu măgulește abilitățile și contribuția celorlați.

Lunile au zburat parcă mult prea repede….. Cu ședințe finalizate mai târziu decât era în plan, sute de idei, analizări ale tuturor perspectivelor, echipe de proiect lucrând intens, divergențe, zâmbete, oboseală, stres, planuri, lacrimi, împliniri… nici nu am realizat că deja suntem la final de mandat.

Party Halloween, Galeria de Talente, Escape Room, Secret Santa, O zi la Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Spectacol caritabil Poveste de Crăciun, Seara jocurilor de Societate, Pe clapele excelenței, The day it Rain Hearts, Club de carte Interbook, Proiect 8 Martie, Campionat LOL și CSGO, activități interne-extra și toate acestea doar cu 96 mâini, 48 minți creative și tot atâtea suflete care să strige cu tărie SERVICE ABOVE SELF. Lista ar fi putut continua, dar un timp deosebit de neobișnuit a oprit echipa fantastică de la atâtea proiecte frumoase, determinându-ne să analizăm întreaga situație și, sperând spre vremuri mai bune, să mutăm încet o parte din idei în mediul online.

Ce înseamnă INTERACT pentru unii dintre noi, vă invit să aflați chiar acum:

Pentru mine, Interact este unul dintre cele mai frumoase lucruri în care am investit în ultimii ani. Toate lucrurile pe care le-am clădit cu echipa, oamenii pe care i-am cunoscut și modul în care m-a ajutat să-mi dezvolt abilitățile au adăugat VALOARE adolescenței mele! Chemarea mea pentru fiecare tânăr/licean este să se implice în voluntariat onorând principiul: „Service above self!”. Și mai știu că… Sighetul are un potențial pe care încă nu l-am exploatat la maxim (iar de asta suntem toți responsabili)! Tocmai de aceea sunt încrezătoare în echipa căreia i-am predat ștafeta pentru că știu că au acest lucru în minte! (Semeniuc Raisa)

De atât de puțin timp și deja m-am atașat așa de tare…. asta aș zice despre Interact Club în care mă simt așa de bine și doresc să mă implic cât mai mult. Atmosfera în care mă simt în largul meu și mă ambiționează să devin din ce în ce mai bună, să mă dezvolt alături de astfel de oameni. Sunt așa de entuziasmată că am ajuns să fiu secretară în mandatul 2020-2021 și chiar dacă, anul acesta cu siguranța va fi mult mai greu, vom reuși împreună să avem multe proiecte reușite. (Coroian Andreea)

Începând cu 1 iulie 2020, noi – board-ul mandatului 2019-2020 format din Semeniuc Raisa (președinte), Kosa Sonia (vicepreședinte), Fernea Tudor (vicepreședinte), Mich Gabriela (secretar), Vălean Mara (trezorier), Derșidan Diana (PR), Ivanciuc Dragoș (sergeant-at-arms), Spaczai Carla (past president) – predăm ștafeta celor 6 fete fantastice: Covrig Larisa (președinte), Șofron Giulia (vicepreședinte), Coroian Andreea (secretar), Tămaș Iulia (trezorier), Boroica Denisa (PR), Semeniuc Raisa (past president).

Dragile mele, sunteți la început de drum, dar aveți atât de multă voință încât puteți muta munții din loc. Începeți prin a vă pune întrebarea Cum devin eu însumi un om de echipă mai bun? și după ce ați răspuns, puneți în aplicare. Nu încetați niciodată să puneți întrebări, să credeți în echipa voastră, dar mai ales în voi. Fie ca toate visurile să devină realitate! Noi vom fi aici să vă susținem!

Vouă, board-ul mandatului 2019-2020, pot doar să vă spun MULȚUMESC și să vă îmbrățisez cu toată căldura. Ați fost fantastici și ați demonstrat că puteți face față oricărei situații!

Voi, membrii clubului, nu uitați niciodată că pentru un atotputernic e greu să lucreze în echipă. Sunt sigură că sunteți tineri dornici de aventură, distracție, entuziasm, dar știu cu adevărat că fără pasiune, implicare, respect, devotament, responsabilitate, creativitate, fiecare râs va fi doar goană după vânt. Fiți sprijin unul pentru altul! Voi, interactienii anului 2020, fiți la fel ca o casă clădită pe stâncă!

Pe voi, dragi sigheteni, vă respect pentru că aveți încredere în noi și ne dați aripi să putem zbura! Mii de mulțumiri și cluburilor Rotaract și Rotary pentru ceea ce sunteți și pentru ceea ce ne ajutați pe noi să devenim!

Interact, ca secretar și membru activ, mulțumesc pentru că m-ai făcut de atâtea ori să îmi depășesc limitele!

30 am fost.
Suntem 48.

Mâine…… mâine nu știm ce va fi. De aceea vă invit să ne urmăriți pe noi- familia Interact- într-un mănunchi de proiecte.

Gabriela MICH
Secretar Interact, 2019-2020

1 aprilie 2020
Azi copiii pot cere luna de pe cer și o primesc, adulții caută peștișorul norocos, iar perii albi și-ar dori doar o pasăre de aur care să le aducă în zbor tinerețea. Azi fiecare cere ce vrea, dar oferă altceva, pentru că azi e 1 Aprilie – o zi care ne aduce aminte cum suntem în celelalte 364 zile ale anului. Nu o spun eu, ci chiar Mark Twain. Eu doar meditez asupra acestei afirmații…. Oare chiar așa să fie? Oare 2 mai, 5 iunie, 25 decembrie să fie tot un 1 Aprilie, dar cu alt chip? De ce alegem să păcălim încontinuare de parcă nu am ști că minciuna e un paravan de protecție pe termen scurt?

PROVOCARE: Astăzi, păcălește viața! Ademenește-o cu vorbe duioase, spune-i că vei fi mai bun, mai amabil, mai corect, mai iubitor, mai recunoscător, mai modest, mai,mai…. Spune-i! Sună melodios, nu? Atunci, haide să punem împreună în practică tot ce am vorbit cu viața! Păcălește viața: trăiește frumos!

2 aprilie 2020
Azi am descoperit că nu există doar o cheie a comunicării, ci un întreg mănunchi. Reflectă, perseverează, focusează-te mai mult pe ascultător, stabilește relații, dar continuă să îți scrii povestea! Fă-ți curaj! Totul începe de undeva. Ce vine ușor nu durează, iar ce durează nu vine ușor! Mulțumesc, Club Interact Sighetu-Marmației, că putem crește atât de frumos împreună!

3 aprilie 2020
Vreau o țară ca afară…
Așa spune un mare cântec românesc.
Eu nu vreau o țară ca afară; vreau doar țara mea. Țara mea frumoasă cu oameni luptători, ambițioși, perseverenți, talentați. Țara mea ce i-a oferit lumii pe Ciprian Porumbescu, George Enescu, Adrian Păunescu, Ana Blandiana și lista poate continua la infinit. Vreau doar o țară în care oamenii ajută, ascultă, respectă, muncesc, iubesc. Nu vreau să fie ca afară, vreau să fie unică. Iar țara visurilor mele se va forma doar dacă eu, tu, el și ea punem umărul.

4 aprilie 2020
Adesea ne jucăm cu Dumnezeu ca și cu o tablă de șah. Când avem doar binecuvântări îl considerăm un simplu pion crezând că nouă ne aparține pământul. Când totul ia o altă traiectorie, e ca și un nebun. Neplâncându-ne monotonia, Dumnezeu e pentru noi ca o tură: doar înainte, fără abateri spre alte căi. Dar întotdeauna uităm că fără rege nu se poate da șah-mat. De aceea rege nu îl considerăm, nu ne place. Vrem să avem noi ultima lovitură….

5 aprilie 2020
Pentru lucrurile pe care le practic în privat, voi fi răsplătit în public. (Anthony Robbins)
Corect, dar, după părerea mea, incomplet. Pentru tot ce practic în privat, vor fi și alții răsplătiți în public. Spațiul și timpul nu pot fi oare finite? Atunci duplicitatea de ce nu are avea o limită? De reținut: tot ce practic eu va avea efecte asupra celorlalți. Azi… atât.

6 aprilie 2020
Odată cu războiul s-au schimbat și cuvintele, și sunetele. Spui „mama” și e cu totul altceva, spui „casă” și e, la fel, cu totul altfel. Li s-a adăugat ceva. Mai multă iubire, mai multă teamă. (Războiul nu are chip de femeie, de Svetlana Aleksievici)

7 aprilie 2020
4 valori ale unei comunități puternice: credință, integritate, devotament, altruism.

8 aprilie 2020:
Am descoperit azi un proverb român care spune În vin e adevărul. Ei bine, pe eticheta sticlei nu apare adevăr. O fi greșit proverbul sau am greșit noi crezându-l? Când nu vrem să spunem adevărul, ne ascundem după ce ne convine. Nu, nici în vin , nici în copil, nici în soare nu e adevărul. În om e adevărul. Trebuie doar să îi deschidă lacătul cu cheile virtuții.

9 aprilie 2020
Dacă punem reflectoarele pe calitățile unei persoane, acestea se vor dezvolta și vor crește frumos sub ochii noștri. Dar dacă le punem pe defecte? Ce rezolvăm promovând falsa înțelepciune ?

10 aprilie 2020
V-ați gândit vreodată la culori, la cum se combină, la ce ne-ar spune? Pentru mine, albastru e culoarea care îmi inspiră dorința de a o lua de la capăt chiar și în cele mai grele momente. Dacă e să o vorbim despre verde, zic să ne uităm la frumusețea naturii și e de ajuns. Pentru a înțelege galbenul doar deschideți poarta soarelui. Roșul se ascunde în petalele trandafirului. Alb… albul se simte mirosind crinii. Iar pentru roz, portocaliu, violet… deschideți-vă inima! Lăsați-vă imaginația să zboare!

11 aprilie 2020
Ce are prioritate în viața ta?
Ce ar trebui să aibă prioritate în viața ta e ceea ce te învață să fii:
Puternic
Răbdător
Iubitor
Onest
Rațional
Invincibil
Tenace
Atent
Tăcut
Excelent

12 aprilie 2020
De la iubire la ură e doar un pas. De la admirație la dispreț e o linie atât de subțire. Ne-o demonstrează chiar ziua de azi.
De Florii nu se sărbătoresc nici copacii înfloriți, nici venirea primăverii, nici măcar florile din viața noastră. Azi se sărbătorește intrarea lui Isus în Ierusalim. Cât de schimbător e omul… Creat să fie adaptabil,dar alegând mereu și mereu schimbarea, viteza, mulțimea. Duminică a fost primit pe un drum de flori, de osanale… iar vineri drumul a dus spre dealul Golgotei. A fost nevoie de 4 zile… Doar 96 ore oferite tot de Împăratul universului pentru ca oamenii să se schimbe complet, de la flori la spini.

Te-aș întreba și m-aș întreba: noi ce facem în zilele fără flori? Ia exemplul lui Isus!

13 aprilie 2020
Soare, oameni, iarbă, flori…
Noi de normalitate doritori.

14 aprilie 2020
Azi am descoperit o frântură de înțelepciune: o muscă în farfurie poate fi un fapt banal sau o tragedie cosmică. Ești pe pământ, iar deasupra ta sunt o infinitate de stele. Ești între oameni și în jurul tău sunt mii de păreri. Nu le interpreta, ci încearcă să le înțelegi. Nu le eticheta drept neimportante, ci îmbunătățește-le.

15 aprilie 2020
E greu să înveți ce știi. E foarte greu să înveți ce știi, deoarece niciodată nu vei fi mulțumit. Vei dori mereu să evoluezi și nu e rău deloc. Vei dori să crești, vei face eforturi, vei plânge, vei sacrifica pentru ce îți dorești să fii sau să știi. Dar până ajugi la podium, e greu să înveți ce știi… dar e atât de frumos….

16 aprilie 2020
Îmi aduc aminte de primele zile din martie. Aveam teama de necunoscut, de boală. Eram speriată pentru mine și pentru toți.
Dar acum nu știu ce e cu mine…. Frica a fost înlocuită de calm. Unii ar numi acest sentiment indiferență, dar eu știu că e doar calm. Cu siguranță am învățat că situațiile de criză nu se gestionează cu teamă, ci cu încredere.

17 aprilie 2020
Te poți împodobi cu penele altuia, dar nu poți zbura cu ele. Păsările știu asta, oamenii nu. (Lucian Blaga)

18 aprilie 2020
Și ne iartă nouă greșelile noastre PRECUM și noi iertăm greșiților noștri…
De multe ori repetăm fraza aceasta ca pe o mantră. Însă este acolo un cuvânt uzual precum… un cuvânt ce introduce o altă propoziție pe care, adeseori, o rostim șoptind, în grabă, mai cam pentru noi decât pentru Domnul. Oare de ce? De ce ne e atât de greu să iertăm și pretindem atât de ușor să fim iertați? Încă nu am aflat răspunsul….

19 aprilie 2020
Ai muri pentru o minciună?

Eu… nu. Dar, pentru a mă salva chiar și pe mine- cel dintâi între păcătoși- cineva a murit pentru o minciună. Știe din ce suntem făcuți… de aceea ne-a iubit atât de mult, dând ca și garant un rege. Și noi ce trebuie să facem? Doar să fim lumini printre oameni! Luptă-te lupta cea bună și aleargă pe calea dreaptă. Caută evlavia, dragostea, răbdarea, bunătatea, cinstea, adevărul și credința. Bucură-te întotdeauna și, în aceste zile, descoperă puterea rugăciunii de acasă.

Mulțumesc că mi-ai dat șansa ca, ori de câte ori mă tem, sunt în fundul gropii sau pe vârful muntelui, eu să mă încred în Tine!

20 aprilie 2020
Iubesc să gătesc… Și tot gătind am asociat această artă cu viața. De ce? Pentru că pe calea mea, arta culinară a părut un munte pe care nu credeam că îl voi urca. Dar acest lucru s-a schimbat radical și de atunci în special patiseria și cofetăria sunt parte din mine. La fel ca în viață încerc, aduc inovații, improvizez când nu îmi văd lungul nasului și mă cred mai mare decât chefii, învăț, culeg rețete noi, iar finalul îmi demonstrează că nu am greșit investind în această pasiune. O viață echilibrată înseamnă câte o prăjitură în fiecare mână…

21 aprilie 2020
Azi scriu din perspectiva grădinarului, a micului producător…

Am crescut printre roșii, ardei, vinete, păstăi, castraveți. Am fost crescută de oameni modești, dar sinceri care m-au învățat întotdeauna ca vorba să îmi fie ca și fapta. Iar dacă vorba a fost produsele noastre sunt bio, așa ne e și fapta. De ce? Pentru că ne respectăm și îi respectăm pe clienții noștri. Am crescut printre legume și nu îmi pare rău deloc. Am învățat să respect munca fiecăruia, am învățat că eforturile dau roade, am văzut că o sămânță poate da naștere unei binecuvântări așa cum un zâmbet dă naștere altui zâmbet. Am fost crescută de oameni muncitori, corecți. Nici nu aveam nevoie de mai mult.

Acum m-au năpădit lacrimile – cuvintele sufletului. Sunt atât de mândră de ei!

22 aprilie 2020
Se spune că o poză e mai grăitoare decât mii de cuvinte. De aceea iubesc să fac fotografii. Cum ar fi viața noastră fără amintiri?
Iubesc să fac fotografii, să citesc, să scriu, să gătesc, să muncesc, să învăț, să cânt… Iubesc oamenii, muntele, florile, zâmbetele, marea….. Iubesc poate prea multe, dar niciodată îndeajuns.

23 aprilie 2020
Cartea îți e prietenul în ceasuri de neliniște, e doctorul la începutul bolilor, e sfătuitorul de bine în nevoi, e bătrânul care te netezește pe cap și-ți arată calea cea adevărată. (Ion Simionescu)

Pe mine cărțile m-au salvat de disperare, lașitate, plictiseală, lacrimi. De multe ori mi-am cuibărit sufletul printre paginile volumelor cu satisfacția că, prin lectură, scap de povara existenței cotidiene. Și tot de atâtea ori am mers spre raftul bibliotecii la fel ca la cei mai dragi prieteni pentru a le spune motivul zâmbetului meu. Uneori m-au înțeles, alteori am încercat eu să înțeleg cum procedează familia mea de hârtie. Am crescut împreună, am asimilat informații împreună și, chiar dacă uneori o părăseam, ea mă aștepta tăcută tot în același loc. Nu am realizat când literatura a devenit pasiunea mea. Știu doar că m-am prins de ea ca de o frânghie și nu m-am mai lăsat.

24 aprilie 2020
Săptămâna aceasta am scris despre o parte din pasiuni. Nu știu neapărat de ce, poate am vrut să vorbesc cu mine, am vrut să îmi confirm că fac bine, dar se poate și mai bine. Atunci când toți spun că ești perfect mustarea are rolul ei important.

25 aprilie 2020
Păzește, Doamne, pe robul Tău de mândrie. (Psalmii 19:13)
Descoperim multe…. cunoaștem galaxii, anticipăm unele catrastofe, gestionăm situații de criză, zburăm dintr-un loc în altul… dar nu știm tot. Totuși avem impresia că totul ne este în mână când, de fapt, am descoperit doar un pumn de nisip din marele Univers. Doar capitolul mândrie ia încet, dar sigur, locul întregii cărți.

Păzește, Doamne, pe robul Tău de mândrie. Păzește-L și de teamă, stres, uitare, amorțire, indiferență. Dar, mai important, învață-L să-și păzească credința. Tu și El… infinit.

26 aprilie 2020
Dacă iubești pe cineva doar când se conformează idealurilor tale, aceea nu e iubire.
Dacă iubești pe cineva și nu faci sacrificii, aceea nu e iubire.
Dacă iubești pe cineva și nu îi spui când greșește, aceea nu e iubire.
Dacă iubesți…. Îmi vei spune STOP! Ce știe un adolescent despre iubire? Poate nu știu multe, dar sunt sigură că la final rămâne iubirea!

27 aprilie 2020
Stimată Coronovacanță, văd că nu te grăbești să pleci!
Ne-ai obligat să purtăm măști și ne-am conformat! Ai impus izolarea la domiciliu și am ascultat (știi și tu că sunt excepții care întăresc regula) . Ne-ai tot repetat să avem grijă de igiena noastră și nu ai făcut rău. Însă observ că nu îți e dor să vezi elevi mergând la școală. Și poate, în tot răul, acest lucru e pentru a ne responsabiliza. Școala online nu va înlocui niciodată dascălul- călăuza noastră. Poate vrei să ne dai o lecție pentru a le oferi respectul care li se cuvine. Dar până când învățăm această lecție, propun să fim responsabili pentru noi și viitorul nostru.

28 aprilie 2020
Să nu termini de citit o carte doar pentru că ai început-o. Să nu stai lângă un om doar pentru interes. Să nu înveți ceva doar pentru a arăta că știi. Să nu ajuți doar pentru a aștepta laude. Să nu ierți doar pentru a reproșa mai târziu. Să nu faci niciodată ce ție nu ți-ar plăcea să ți se facă.

29 aprilie 2020
În acest moment lumea e împărțită în cel puțin două categorii: cei care susțin că ne vom schimba și cei care afirmă vehement că după această criză vom fi tot la fel. Eu nu știu ce să zic. Mi-ar plăcea să cred că ne vom schimba, dar ceva mă împiedică. Am trecut peste atâtea catastrofe și am rămas tot la fel. De ce? Pentru că avem impresia că ni se cuvine totul fără să facem nimic. Ne rugăm să se deschidă bisericile, dar câți vom merge în ele? Ne e dor de școală, dar când începe câți vor merge voioși spre ea?Vrem să-i vizităm pe bătrânii noștri, dar după… după cât de singuri vor fi iar? Vrem să revină totul la normal. Dar ce facem pentru acest lucru? Și, până la urmă ce mai e normal într-o lume superficială?

30 aprilie 2020
Oare chiar am scris tot ce nu ar trebui să fie uitat?
E spre asfințit și o serie de întrebări își caută răspunsul.

31 aprilie 2020
Lucruri învățate în coronovacanță:
• Ți-a spus cineva Ai grijă de tine!? Sau s-a interesat de cum te simți cu adevărat? Ți-a transmis vreun gând bun? Atunci păstrează acel om lângă tine!
• Dacă tu ai fost un om puternic și i-ai ridicat pe alții, rămâi așa în continuare! Dacă meritele nu îți sunt rescunoscute, adu-ți mereu aminte ca un copac fără rădăcini nu există, iar rădăcinile nu sunt vizibile.
• Timpul e prețios. Iar omul e și mai prețios ca să îl irosească.
• Ai văzut și azi raza soarelui? Mulțumește!
• Atunci când nu ai nimic, tot ai ceva. Uită-te în sus!
• Cu adevărat vreau să fiu dascăl… un dascăl ce va pune întrebări, va asculta păreri, va oferi provocări, va mustra la nevoie, va încuraja fără măgulire, va învăța mereu și va vorbi despre lacrimile sale pentru ca elevii să le plângă pe-ale lor.
• Cartea, florile, muzica, liniștea sunt unii dintre cei mai buni prieteni ai omului.
• Biserica poate fi chiar în casa ta.
• Nu e bine să îți faci priveghiul înainte de vreme.
• Am învățat că e greu să te înțelegi. Oferă-ți timp! Fă-ți curat în gânduri. Ai răbdare cu TINE și vei avea și cu alții.
• Fiecare zi oferă și soare, și ploaie! Alege ce vrei să faci cu ele!
• Nu te lăsa pradă amânării!

Gabriela MICH
clasa a XI-a A, C. N. „Dragoș-Vodă”

18 martie 2020
Una dintre cheile majore ale succesului este să continui călătoria, să profiți din plin de abaterile de la drum și de întreruperi și să transformi adversitatea în avantaj. ( John C. Maxwell)

De azi… SCRIU. De ce? Nu pentru că m-ar lua cineva la întebări cu subsemnatul, ci pentru că am acceptat o provocare de la un adevărat OM. Scriu ca să aflu ce fel de lider am fost în această perioadă. Se va numi simplu JURNAL DE CORONOVACANȚĂ…

În aceste vremuri am primit zile cadou. Nu, nu sunt gratis, dar mulțumesc și le prețuiesc pe fiecare în parte. Întreaga lume s-a oprit din mers. Ne-a pus viața piedică. Eram prea grăbiți… Dar dacă acest antagonist al poveștii noastre ne oferă un bine? Știi tu ce va urma? Niciunul din noi nu a văzut imaginea de ansamblu, ci doar bucățele. Curiozitatea ne împinge la documentare, informare și chiar neascultare… Curiozitatea umană… o chestiune mult prea interesantă. Rostului nu ne putem împotrivi. Poate nu îmi va fi atât de rău în liniștea asta. Îmi voi auzi gândurile. Depinde doar de tine dacă te zbați sau prosperi în această perioadă.

Bine ați venit în colțul meu de lume!

19 martie 2020
    Dup-atâta frig și ceață
    Iar se-arată soarele (….)
    Primăvara asta totuși nu-i decât o copie.
Ghioceii răsar și apoi dispar. Păsările își continuă mersul firesc și poate nici nu se gândesc la ziua de mâine. Toate parcă sunt la fel, copie după copie, an după an. Dar noi? Noi cum suntem? Am impresia că am dezvoltat un impresionant sentiment al banalului, am fost atrași de starea de amorțeală și am devenit, rând pe rând, o copie. Nu mai luptăm pentru ceea ce am fost înzestrați să fim. De ce? Pentru că privim și nu analizăm; vorbim, dar nu spunem; auzim, dar nu ascultăm. Poate cineva încearcă să-și găsească glasul prin intermediul tău.
Cum îți este inima azi? Începe cu ea… Vorbește cu ea!

20 martie 2020
  Ce sunt oamenii? Ce e lumea?
  Pentru regi oamenii sunt supuși.
  Pentru vanitoși… doar admiratori.
  Pentru afaceriști oamenii sunt mașini de făcut bani, iar pentru perii albi sunt total nepregătiți.
Savanții sunt siguri că oamenii sunt un mister, iar artiștii îi privesc ca surse de inspirație.
Te uiți în jur și parcă de la toată această analizare nu te mai recunoști. Nu uita că ești CINEVA, nu ORICINE.
Toți oamenii sunt opere de artă. Judecă-i după purtări, nu după vorbe. Sau mai bine nu judeca… Doar apreciază-i pentru ceea ce sunt și ajută-i să crească. Separat suntem minunați, dar împreună devenim imbatabili.
Dreptate. Curaj. Compasiune. Credință. Dragoste. Respect. Ambiție. Perseverență. Cinste. Pace. Speranță. Altruism. Empatie. Bucurie. Are oare nevoie omul de altceva?
PROVOCARE! Lasă un mesaj surpiză unui om drag. Spune-i cât de mult îl apreciezi. Fă-i ziua mai frumoasă.

21 martie 2020
Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.
(Din viață de Virgil Carianopol)

Azi, de Ziua Internațională a Poeziei, nu doar să apreciați poezia, ci să deveniți POEM. Poate nu e momentul potrivit pentru a discuta despre artă, dar știu cu adevărat că e clipa perfectă pentru a îmbrățisa ploaia dacă dorim să zărim curcubeul.

22 martie 2020
Azi m-am trezit cu DOR. Ce cuvânt melodios… DOR. Ascunde în el bocetele femeilor, poftele copiilor, iubire, devotament, loialitate. Azi mi s-a făcut dor de ce era înainte! Nu de aglomerație, răutate, goana după câștig, ci de oameni, de proiecte! Așa că am scris, am scris și am învățat până când și soarele a obosit și a mers spre culcare. Dar dorul tot a rămas. Nimic nu poate înlocui sentimentul de a știi că aparții unui loc!
Poate și tu te simți incomod acum, te cerți, te plângi sau chiar plângi. Accesezi mii de webinarii, cauți să înveți ceva nou,asculți sfaturile tuturor de a-ți reorganiza viața, dar tot nu ești împlinit. Dacă așa arată și ziua ta de carantină, oprește-te și ia-o de la capăt. Începe cu ce îți place!

23 martie 2020
„Dragă” Coronovacanță, azi am cunoscut-o pe Oprah Winfrey. A fost cu mine până seara. Nu mă crezi? Uită-te la cartea pe care tocmai am devorat-o: Ce știu cu adevărat.
Ce știu eu cu adevărat e că există miracole la fiecare pas! Fă-ți curaj, privește-le atent și bucură-te de ele. Între momentele de leneveală cu o ceașcă de ciocolată caldă în mână și cele educative, găsește loc clipelor de mulțumire.
24 martie
Binecuvântare e când răsare soarele! Azi… atât. Poate sunt prea nostalgică.

25 martie 2020
Rareori mi se pare că vântul vorbește. Când adie le cântă florilor ca și cum ar vrea să le fure. Strigă atunci când vuiește, iar atunci când e doar prezent cred că ar vrea să avertizeze. A văzut și a auzit de toate, a purtat cu el urlete, jigniri, bătălii și probabil deja a obosit.
Oh, dacă ar vorbi cu adevărat ce bine ar fi! Sunt sigură că ar spune: respiră mai mult, plânge-te mai puțin, iubește mai mult, ceartă-te mai puțin, ascultă mai mult, grăbește-te mai puțin… fii cinstit și drept mai mult.

26 martie 2020
Scriu și e deja târziu. Am în minte o întrebare: Libertatea are sau n-are stăpân? Totuși cred că libertatea ține numai și numai de alegeri. Prezența unui stăpân nu îi fură valoare, ci o învață adaptarea. Lipsa unui stăpân o învață responsabilitatea. Oare cum ai putea fi liber fără acestea două?

27 martie 2020
Câte fețe are un om?
Omul poate avea zece voci și o singură gură, zeci de priviri și doar doi ochi. Fiecare situație o vede altfel și îi răspunde altfel. Uneori fețele sale nu depind de falsitate, ci sunt doar un scut pentru a nu fi doborât din nou.
Uneori omul preferă să ia fața copilului. E naiv, dulce, visător. Se desprinde de pământ și zboară spre cer. Se depărtează de probleme și își aduce aminte de ce odată îl făcea cu adevărat fericit.
Alteori e puternic, cucerește teritorii. Această față este elementul surpriză și înflorește atât de frumos.
Poate este victimă, iubitor, prinț, cerșetor, ascultător, agitat, înțelept, cumpătat. Dar tot OM rămâne.
PROVOCARE: Urmărește cu sufletul razele soarelui și cerul. Fă-ți o poză! Acela ești tu cu adevărat: senin, liber, recunoscător! Dacă vreodată te vei pierde în mulțime, uită-te la acea fotografie și amintește-ți momentul de pace.

28 martie 2020
Nihil Sine Deo… Nimic fără Dumnezeu.
Ne place această expresie. Dar oare o și credem? Când a fost ultima oare când nu ai nimic fără Dumnezeu?
Ori de câte ori te temi, încrede-te în El. Ori de câte ori ești binecuvântat, mulțumește-i. Ori de câte ori nu știi ce să faci, întreabă-L.
Nihil Sine Deo… Repetă și tu cu mine!

29 martie 2020
Am impresia că trăiesc într-o lume care se tot golește. Nu, nu e din cauza virusului, ci din cauza noastră. Din cauza unui virus am îndepărtat tot ce era frumos. Ne uităm țintă doar la știri și am uitat să ne mai bucurăm. Noi singuri ne-am golit lumea. Oare de ce nu căutăm binele la fel de mult cum fugim către ceea ce nu ne face bine?

30 martie 2020
Sunt zile bune de când stau acasă, iar dacă număr și minutele regret că nu am făcut mai multe. Dacă scriu din perspectiva elevului știu că mai am multe de învățat. Dacă aleg să fiu grădinar, sunt mândră de tot ce am făcut până acum cu părinții mei. Dacă aleg ipostaza bibliobibului realizez că în aceste zile am călătorit atât de mult încât am descoperit și trecutul, și viitorul alături de ființele mele de hârtie.
Dacă aleg să fiu EU- cea uneori tăcută, alteori prea vorbăreață, cea puternică, dar și firavă, cea cu 1000 de pasiuni – sunt sigură că mai am multe de schimbat, analizat, reorganizat. Drumul vieții abia acum începe.

31 martie 2020
Azi este o zi a restrospecției și introspecției.
PROVOCARE! Fă-ți inventarul greșelilor și nu uita: poate ai făcut una, două, o sută… dar nu ești o greșeală. Privește spre luna nouă ca la o nouă viață. Învață din eșecuri, dar ridică-te și mergi înainte! Tărâmul lacrimilor e o țară atât de periculoasă dacă eziți!

Gabriela MICH
clasa a XI-a A
Colegiul Național „Dragoș Vodă”

Cititorilor „Salut, Sighet!” le oferim o poezie a Anei Blandiana în interpretarea Gabrielei Mich, clasa a XI-a A, elevă la Colegiul Național „Dragoș – Vodă”, Sighetu Marmației.

Ana Blandiana (numele literar al Otiliei – Valeria Coman, căsătorită Rusan) s-a născut la 25 martie 1942, la Timișoara. Este fiică de deținut politic, tatăl, preotul ortodox Gheorghe Coman a fost arestat ca „dușaman al poporului”. Pentru a ocoli „vigilența” regimului comunist, Otilia – Valeria Coman a adoptat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei (Blandiana, jud. Alba).

A urmat studii de filologie romanică, licențiată a Facultății de Filologie a Universității din Cluj (1963 – 1967). A primit burse de studii la Iowa University (SUA) și Heidelberg Universität, DAAD Berlin.

A debutat literar în revista „Tribuna” din Cluj – Napoca, semnând pentru prima dată cu pseudonimul Ana Blandiana.

În anul 1960 s-a căsătorit cu scriitorul Romulus Rusan (născut în 1935 – decedat în 2016).

În perioada 1964 – 1990 a publicat 40 de volume de poezie și publicistică, în țară și străinătate, din care 14 volume de poezie în limba română.

A fost interzisă pentru publicare în perioadele 1959 – 1964, 1985, 1988 – 1989, iar înainte de Revoluția din 1989 cărțile poetei au fost scoase din toate bibliotecile din țară.

Incluzând ultima apariție editorială, “Variațiuni pe o temă dată” (2018), Ana Blandiana a publicat de-a lungul timpului 30 de volume de poezie în limba română.

Volumele de poezie și proză au apărut în traducere, începând cu anul 1982, în numeroase țări din întreaga lume (Polonia, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, Estonia, Suedia, Norvegia, Ungaria, Franța, Olanda, Coreea de Sud, etc.).

A fost distinsă cu numeroase și importante premii: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1969), Premiul pentru poezie al Academiei Române (1970), Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București (1982), Premiul Internațional „Gottfried von Herder”, Viena (1982), Premiul Național de Poezie (1997), Premiul „Opera Omnia” (2001), Premiul Internațional „Vilenica” (2002), Premiul Internațional „Camaiore” (2005), Premiul special „Acerbi” (2005), Premiul „Poetul European al Libertății” (2016), Premiul Canadian pentru Poezie „Griffin” (2018).

În luna mai 1990 a reînființat PEN Clubul Român, pe care l-a condus până în anul 2004. În noiembrie 1990 s-a numărat printre fondatorii Alianței Civice (președinte între 1991-2001) iar în ianuarie 1993 a fost inițiatoare, împreună cu Romulus Rusan, a Memorialului Sighet (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței), iar în aprilie 1995, a Academiei Civice, pe care le conduce de la începuturi până în prezent.

Este membru corespondent al Academiei Române (din 2016), membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé” și a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).

Este cetăţean de onoare al municipiilor Sighet, Botoşani, Timişoara, Oradea; deţine decoraţia regală “Nihil Sine Deo”, Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Cavaler (2009), distincţia “Femei curajoase din întreaga lume” (Departamentul de Stat al SUA, 2014). Este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest, Timişoara (2015), Doctor Honoris Causa al Universităţii UBB (Cluj, 2016), Doctor Honoris Causa al Universităţii “Dunărea de Jos” (Galaţi, 2016).

Salut, Sighet!

Heal the world
Make it a better place
For you and for me
And the entire human race.

În ultimele zile am tot fredonat aceste versuri. Nu mă întrebați de ce… nici eu nu știu. Or fi frânturi de suflet, cuvinte ce se potrivesc ca într-un puzzle în aceste clipe sau doar am avut timpul necesar să îmi aduc aminte vremurile demult apuse? TIMP… iată un cuvânt extraodinar. Sună melodios a succes, libertate, putere, pace, dreptate, plăcere, răbdare căci, mai devreme sau mai târziu, le oferă pe toate. Da, așa e: totul ia timp și timpul ia tot.

2020, acum e timpul tău! Oprește-te, te rog! Vreau să cobor!

Sau poate nu…

Nici eu nu știu ce vreau!

Te-am rugat să fii un an cum n-a mai fost și văd că m-ai ascultat, dar nu m-ai înțeles! Sau poate eu n-am știut exact ce am cerut… Mă iartă că mă adresez ca unui prieten, dar știu că cel care te-a creat și a îngăduit să te întâlnesc e Prietenul meu. Trăim vremuri tulburi, doar atât ți-aș putea spune. Experiența e un profesor valoros, dar, dragă 2020, prea ne-ai experimentat în primele 3 file. Nu știu ce va urma! Sper doar să fie bine sau măcar să facem noi să fie bine pentru cei din jur! Drumurile nu sunt întotdeauna pașnice, dar mereu se ajunge la destinație.

În aceste zile ne luptăm cu vreo patru-cinci dușmani nevăzuți. De unul din ei ne lovim zilnic fie că plătim facturi, deschidem televizorul sau așteptăm să punem multitudinea de produse pe casa de marcat, deoarece (glumind) din VIRUS a devenit vedetă. Celălalt e mult mai dur… se numește FRICĂ, pentru că, la fel cum anticipa Honore de Balzac, moartea ne omoară o singură dată, fricile în fiecare zi. Și ultimii trei, dar nu cei din urmă, se numesc ATOTȘTIINȚĂ, CRITICĂ și INDIFERENȚĂ! Ei bine, când se adună acești patru prieteni spunem că nu poate ieși decât dezastru. Și dacă ne înșelăm? Dacă în tot acest tărâm al lacrimilor răsar și câteva flori? Putem afla acest lucru doar cunoscându-ne inamicii.

1. FRICA

Când simțim că pământul de sub noi se clatină, ne panicăm! Și nu doar că ne panicăm, dar realizăm și scenarii pentru filme SF demne de Oscar. Dacă ar fi să asociez frica- inamicul nevăzut- cu ceva din lumea materială cred că aș alege anestezia. Pur și simplu în acea perioadă de anesteziere a tuturor simțurilor și gândurilor, uităm că totuși respirăm… Chiar și în acel moment putem găsi o modalitate de a merge mai departe. Ușor de spus, dar cu practica ce facem? Ei bine, aici nu vă pot ajuta, ci vă pot da doar un sfat: Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă și-ar pierde sufletul? Aveți grijă de cugetul vostru și în vremuri de pace, și în vreme de război.

2. ATOTȘTIINȚA, CRITICA și INDIFERENȚA

Să judeci oamenii pentru cum reacționează în stare de frică e inuman.
Să te uiți și să nu faci nimic e feroce.
Dar să stai pe margine și să dai sfaturi de care nici cei din prima linie nu au auzit este absolut catastrofal.
Da, trăim vremuri ciudate, dar dacă fiecare persoană oscilează între a fi mare virusolog (dar fără cunoștințe), sociolog, speaker motivațional sau critic, cu ce îi ajutăm pe cei din jur? În viață e o regulă simplă: dacă știi să faci ceva, fă. Dacă nu, lasă pe altul. Avem nevoie și de zidari, și de medici, și de profesori, și de vânzători pentru a construi o societate. Fiecare are rolul său așa că hai să îl facem cum știm noi mai bine.
Ai verificat sursa de unde ai aflat informația? Dacă da, spune-le și altora ce ai descoperit.
Ești sigur de afirmația pe care vrei să o faci? Îi va ajuta pe cei din jur sau doar îi va alerta?
Doar prin cunoaștere, autodisciplină, înțelepciune și verificarea informațiilor vom putea pune capăt acestor trei dușmani nevăzuți, dar extrem de vicleni.

3. COVID-19
Deși l-am lăsat la urmă, în această perioadă el este cel mai important. Nu-mi voi da cu părerea nici de apariția sa, nici de cum gestionează autoritățile problema și nici de ce ar fi putut fi făcut pentru a reduce răspândirea. Nu acesta e scopul meu, ci îmi doresc doar să vă determin să descoperiți acele flori de pe tărâmul de lacrimi.

Zilele trecute aflasem că Lee Ann Womack cânta Când ai de ales între a te așeza sau a dansa, sper că vei dansa. Ei bine, dacă chiar vrei să dansezi, fă-o în casă. STAI ÎN CASĂ este și apelul meu. Ce poți face? Reflectă, privește, trăiește, ascultă. Nu deschide doar fereastra pentru a aerisi camera, ci și ușa inimii tale. Contaminează-ți viața cu încredere, speranță, compasiune, empatie. Descoperă-ți valorile! Reorganizează-ți drumul vieții! Ia o pauză de la toată agitația fabricată și fă din în casă – acasă – locul unde te redescoperi. Petrece timp cu părinții (cu siguranță îți era dor să stai cu ei de vorbă măcar un ceas)! Pictează, învață, cântă, citește, vizionează filme/seriale/documentare, scrie, gătește, dezvoltă o nouă pasiune, apucă-te de lucrurile pe care le-ai tot amânat și lista poate continua! Învață să fii responsabil!

***

Cum resimțim noi – elevii și studenții – criza Coronavirusului? Haide să aflăm!

Ei bine, având în vedere că acest virus domină totul, nu prea putem face altceva decât să sperăm. Să credem că totul se va termina în cele din urmă, că vom avea parte de un viitor cât mai bun. În acest moment, e important să avem gânduri pozitive și să avem grijă de sănătatea noastră. Cât despre timpul liber, prefer să citesc, să mă închid în lumea imaginară a cărților, să captez fiecare aventură a personajelor. Pe scurt, să uit de tot negativismul. (Alina Pop, clasa a IX-a, CNDV)

***

Situația actuală nu este o scuză pentru a stagna procesul de învățare. Această perioadă, în care recomandabil este să rămânem în locuințele noastre și să limităm interacțiunile cu persoanele pentru a preveni răspândirea virusului, nu trebuie lăsată să treacă pur și simplu. Elevii și studenții nu trebuie să se oprească din a învăța cel puțin un lucru nou zi de zi, doar pentru că s-au închis instituțiile de învățământ. Mereu vor fi diferite modalități prin care tinerii pot să învețe în plus, să își formeze o multitudine de cunoștințe. Acum trebuie să fie căutate mai mult site-urile care la început pot părea plictisitoare, dar oferă informații care sunt utile pe o perioadă îndelungată de timp. Din păcate, poate că nu toată lumea înțelege că mai productiv este cititul unei cărți decât încercarea unui nou joc lansat acum câteva zile. Bineînțeles, asta nu înseamnă că nu trebuie să avem parte de distracție, dar important este să găsim această balanță dintre cunoaștere și distracție. Sfatul meu ar fi acela că noi trebuie să rămânem deschiși oricăror oportunități care ne duc mai aproape de cunoaștere. (Erik Szekely, clasa a X-a, LTM)

***

Din punctul meu de vedere există atât o parte bună, cât și una rea. Partea bună ar fi că poți să realizezi lucruri pe care în mod normal nu prea mai aveai timp să le faci, să iei o pauză de la toate problemele și să îți folosești timpul atât în folosul, dezvoltarea, relaxarea ta, cât și ca timp de calitate petrecut cu familia. Partea mai puțin bună e cea în care e posibil să se prelungească semestrul și să dam examenele pe timpul verii, când e cald și e foarte greu să înveți; când îi vezi pe toți că se distrează… și tu trebuie să-ți dai examenele, deoarece nu mai ai norocul să se întâmple ceva care să le amâne. Cu toate că se recuperează din cursuri și seminarii online, nu știu dacă se poate face chiar tot și asta ne îngreunează puțin situația… (Sorina Stan, Facultatea de Business, Cluj-Napoca)

***

„Norocul nostru că avem o pauză de la școală” am putea spune, însă, cu multă sinceritate, mă simt pierdută, de parcă m-am rătăcit într-o pădure cu mii de copaci. Mă simt constrânsă de situație să fiu mereu pregatită de ceea ce e mai rău, chiar dacă de multe ori mi se pare ireal totul. Conștientizăm prea puțin adevărata dimensiune a gravității unei pandemii, despre care se discută pe plan global, însă de câte ori o văd pe mama, revin cu picioarele pe pământ și-mi dau seama că e o treabă mult mai serioasă decât am avut impresia. Uneori mi-e greu, ea fiind medic, iar eu știind mai multe decât aș vrea să aflu, alteori, primesc prea puține răspunsuri la întrebările puse. Dar încep să mă adaptez, în majoritatea timpului încerc să mă focusez pe alte lucruri, să descopăr pasiuni de care nu aș fi avut timp pe parcursul anului școlar: să citesc cărți sau să vizionez filme care să aibă un impact asupra mea. Nu-mi place când nu am atribuții, mi se pare că nu am niciun scop. Mă deranjează faptul că nu pot să mă mai întâlnesc atât de mult cu cei apropiați mie, însă ceea ce pot face este să trasmit iubire digital. E important să fim alături unii de ceilalți, chiar dacă e la distanță; e important să ne readucem aminte că este o perioadă care se va ameliora și va trece, încet, repede, dar va trece. Astfel, pe de o parte, sunt afectată de situație și mă simt tristă, dar pe de altă parte, mă simt în siguranță și știu că atâta timp cât am o igienă corespunzătoare acestor condiții și rămân acasă, totul va fi bine.  (Giulia Șofron, clasa a IX-a, CNDV)

***

Aș începe prin a spune că suntem părtașii unei vremi tulburi. În ultimele zile suntem înconjurați de un haos exterior, care, dacă nu suntem atenți, ne acaparează. Peste tot în jurul nostru, atât în viața reală, cât și în lumea mass- mediei se inoculează ideea de panică. Nu ar trebui să o luăm atât de drastic, dar nici să cădem în extrema cealaltă: „nouă nu ni se poate întâmpla nimic”. În astfel de vremuri a rămâne calm, lucid și cu o minte sănătoasă, cred că ar fi cel mai mare plus. Dacă tot cu acest virus și cu această măsură de protecție care a fost luată, aceea de a sta în casă, deși știu, vremea călduroasă parcă a devenit o tentație pentru unii, parcă înadins dorind să ne necăjească, am putea folosi acest timp pentru a ne cunoaște și a petrece mai mult timp cu noi înșine, cu familia și cei dragi, a petrece mai mult timp în preajma cărților pentru că, cu o carte bună și o cană de ceai cu lămâie, noțiunea timpului este dată uitării. Să petrecem acest timp frumos, gândindu-ne și la ceilalți, recuperând acele zile în familie de care până acum eram obligați să ne lipsim, din cauza lucrurilor banale, lipsite de valoare. Hmm, a cam venit timpul să mă reîntorc la cărțile mele, care mă așteaptă să le devorez .Oh, da! Să nu uităm și de celebrul timp pentru seriale. Aveți grijă de voi și spor în toate! Și nu uitați să vă căutați liniștea indiferent cât de mare va fi haosul exterior, pentru că haosul interior este cel care învinge bătălia întotdeauna, iar noi, înainte de toate ar trebui să ne lipsim de haosul interior, să strălucim prin noi înșine. (Andrada-Lacrima Grad, clasa a XI-a, CNDV)

***

Pandemia asta năzdrăvană mă privează de unele evenimente/ persoane dragi sufletului meu. A venit pe nepregătite. O iert, pentru că mi-a oferit pe de altă parte timp pentru mine, timp pe care poate de una singură nu mi-l rezervam. Cu siguranță e o lecție ce trebuie învățată: autodisciplina. E o perioadă de har, când am primit timp în plus. Știți voi… acel timp pe care nu ți-l faci niciodată. Îmi place să cred că lumea se străduiește în jurul meu ca acestea să se termine cât mai curând. Deci și eu voi sta acasă. „Valoarea unui lucru creşte proporţional cu greutatea obţinerii lui.” – Thomas Mann. Îmi vor fi toți și toate mai dragi când vor reveni lucrurile la normal. Din toate avem ceva de învățat. (Raisa Semeniuc, clasa a XI-a, CNDV)

***

Cum resimte Terra criza aceasta?

După mult timp, pământul respiră! În unele părți ale lumii se poate privi adevăratul albastru al cerului, nu cenușiul cauzat de fum. În altele s-a rostit un STOP hotărât avioanelor, croazierelor, mașinilor, poftelor de lux… Și da, există frică, izolare, boală, suferință și chiar moarte. Dar nu trebuie să dispară iubirea! Acesta e momentul s-o facem să renască. Trecând peste această tragedie care ne face pe toți să ne întristăm, probabil că Terra ne-ar spune că e mândră de umanitatea de care dăm dovadă. Poate nu ne-am numărat printre cei care au făcut cumpărături pentru alții, au cântat pe balcoane sau au trimis mesaje motivaționale, dar dacă am fost disciplinați și responsabili, dacă ne-am gândit de două ori înainte să ieșim din casă și am respectat normele de protecție, e mai mult decât suficient. Speră! În final, totul va fi bine! Și această încercare e tot o binecuvântare.

Cum resimt eu criza?

Aș minți dacă aș spune că nu îmi e dor de unele persoane sau evenimente. Da, îmi e dor de multe: de forfota de pe stradă, de poveștile auzite prin cafenele, de școală, de activitățile de voluntariat, de prieteni. Dar dacă vreau binele comun EU STAU ÎN CASĂ. Și chiar nu mă plictisesc. Ce poate fi mai frumos decât să știi că ai timp pentru tine? Ce fac în tot acest timp? Citesc… Iar când simt că deja e prea mult, mă uit la filme, desenez, planific, învăț, scriu, mă ocup de treburi casnice. Și dacă nu mai am nimic de făcut, nicio problemă… vorbesc cu mine și cu El; mă descopăr și mă redescopăr!

Haideți ca în următoarea perioadă să alegem înțelept pentru noi, pentru familie, pentru prieteni și pentru toți cei care sunt în prima linie a salvării. Nu e nicidecum ușor, dar împreună vom reuși! Fie că ești elev și stai acasă, bătrân sau un om preocupat de munca sa, fii prudent! Fă tot ceea ce îți stă în putință ca să te protejezi!

Ce știu eu cu adevărat e că acum avem timp! Hai să-l petrecem altfel! Vă provoc! Cu toată viteza înainte spre ceea ce e frumos! Vă salut, dragi sigheteni, că de îmbrățișat nu pot (vremurile tulburi cer soluții drastice)!

Gabriela MICH
Clasa a XI-a A, C. N. „Dragoș-Vodă” (CNDV)

foto: Ion Mariș

„Unele lucruri sunt iubite pentru că au valoare. Altele au valoare pentru că sunt iubite”. (C.S. Lewis)

Haideți să facem un scurt exercițiu de imaginație. Suntem în anul 1939, Germania, descoperind oroarea celui cel de-al doilea Război Mondial. De parcă tot acest tablou al morții nu ar fi de ajuns, trăim și într-o modestă familie numită Hubberman. Câți dintre noi am mai citi într-o astfel de lume? Câți am fi prinși în mreaja descoperirilor? Dar acum… ce ne oprește? Dacă pentru Liesel Meninger cartea devenise o adevărată comoară de care s-a ținut chiar și cu prețul vieții/libertății, noi de ce nu am putea măcar să o considerăm ca pe un tovarăș de drum?

Am fost întotdeauna de părere că nu trăim doar o dată, ci avem atâtea vieți câte cărți citim. Vrei să fii rege, zmeu, aviator, luptător, președinte sau să călătorești în Alaska, Coreea de Nord, SUA, cea de-a cincea dimensiune, dar în același timp nu te-ai depărta de responsabilitățile tale? Atunci… CITEȘTE ca să TRĂIEȘTI. Pe mine cărțile m-au salvat de disperare, lașitate, plictiseală, lacrimi. De multe ori mi-am cuibărit sufletul printre paginile volumelor cu satisfacția că, prin lectură, scap de povara existenței cotidiene. Și tot de atâtea ori am mers spre raftul bibliotecii la fel ca la cei mai dragi prieteni pentru a le spune motivul zâmbetului meu. Uneori m-au înțeles, alteori am încercat eu să înțeleg cum procedează familia mea de hârtie. Am crescut împreună, am asimilat informații împreună și, chiar dacă uneori o părăseam, ea mă aștepta tăcută tot în același loc.

📖 Citesc pentru că nu pot fi altfel.
👩‍🏫 Împart, adun, fac grafice și limite pentru că nu pot fi altfel.
✒️Și învăț… pentru că nu pot fi altfel. Toate acestea fac parte din mine. Peste adevărurile matematicii se potrivesc atât de bine povești de viață, lecții din trecut și idei pentru viitor încât cartea și științele exacte tind să realizeze un întreg greu de observat din perspectiva unora.

Îmi place să simt vibrația oamenilor fericiți, încrezători, înțelepți, dar mai ales cititori. Iubesc să stau în jurul lor și să îi ascult. De ce? Deoarece transmit emoție, dăruiesc iubire, așază câte o cărămidă la zidul cunoașterii, au curajul să greșească și puterea să învețe, vorbesc despre cărți ca despre vechi prieteni și, nu în ultimul rând, au puterea de a vedea frumosul indifrent de norul ce s-a așezat în fața lor.

INTERBOOK a apărut atât ca o provocare, cât și din pasiune pentru oameni și cărți. Ce facem dacă sighetenii chiar citesc și în Sighet nu a ajuns încă acest virus al ignoranței? Ce facem după ce citim o carte: cu cine o dezbatem, cum analizăm ingredientele care au lipsit, ce am învățat din ea și ce punem în practică? Într-o astfel de situație ce ți-ai dori mai mult decât un club de carte, o întâlnire între prieteni prin care să ajungi să te cunoști chiar pe TINE!

Miercuri (4 martie 20202) a avut loc prima noastră întâlnire. Mai sfioși sau îndrăzneți, pasionați de lectură sau doar curioși, dornici de cunoaștere sau de a lega prietenii, ne-am strâns pentru prima dată. Fără a aștepta recompense, ceilalți ne dăruiesc prietenia, înțelepciunea și timpul lor. Pentru toate acestea aș dori să vă mulțumesc tuturor celor care ați făcut ca acest proiect să devină realitate: participanților, Clubului Interact Sighet, echipei de proiect, The Coffe Factory… și nu numai.

➡️ Ce am făcut și ce vom mai face?
De toate… Pentru cei care încă nu știți, INTERBOOK este un club de carte destinat tuturor (indiferent de vârstă, școală, pasiune) celor care doresc să tranforme lectura într-o activitate cool de grup și astfel să fie creatori de viitor. Vom avea două întâlniri pe lună în care vom dezbate cartea, vom sta de vorbă cu diferiți invitați, vom avea parte de abordări la care nu ne-am fi gândit și vom cunoaște povești, frânturi de istorie. Pentru detalii puteți vizita pagina de facebook – CLUB INTERACT SIGHETU-MARMAȚIEI, iar pentru orice nelămuriri mă puteți contacta.

➡️Ce surprize pregătim și ce așteptări avem?
Știm că nu va fi ușor, dar un drum fără obstacole nu duce nicăieri. Vom fi uneori obosiți, alteori dezamăgiți că nu am putut face mai multe, dar întotdeauna vom fi dornici să vă întâlnim. Zâmbetele de pe fața voastră vor alunga orice umbră. Vă pregătim jocuri, activități practice, teste, provocări, deoarece o dragă participantă spunea că avem „apucături faine de tot” și îi dau dreptate.

➡️Ce înseamnă pentru mine INTERBOOK?
Curaj, ieșire din zona de confort, creativitate, prietenie, familie, lucru în echipă, solidaritate, empatie, comunicare, distracție, artă, cărți… Interbook a devenit o parte din mine!

Viața e o carte, iar noi o filă din ea. Haideți să ne scriem povestea în cel mai frumos mod posibil!

Gabriela MICH
Secretar Club Interact Sighet