EROII DE LÂNGĂ NOI. 80 de ani de la sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial

Simpozionul EROII DE LÂNGĂ NOI. 80 DE ANI DE LA SFÂRȘITUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, se va desfășura Sâmbătă, 10 mai 2025 la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației începând cu ora 11:00.

Evenimentul are loc în cadrul proiectului cu același nume implementat de Asociația de Turism, Consultanță și Implementarea Proiectelor Europene, Consiliul Județean Maramureș, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Gazeta de Maramureș, fiind coordonat de domnul acad. Emil Burzo.
Intrarea este liberă.
Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.

Organizatorii




Calendarul zilei

ion-barlea3Bârlea, Ion (Berbeşti, 11 ianuarie 1883 – Bucureşti, 12 mai 1969), preot, profesor, folclorist. Autorul celei mai bogate culegeri folclorice din Maramureş, preotul Ion Bârlea s-a născut la 11 ianuarie 1883 în satul Berbeşti, într-o familie de preoţi (tatăl Petru a fost protopop iar mama, Elena Man, provenea şi ea dintr-o familie de preoţi). Ion Bârlea face şcoala primară în satul natal apoi clasele gimnaziale la Sighet, „la şcoala ungurilor romano-catolici, condusă de ordinul piariştilor”. După terminarea lieului confesional reformat calvin, îşi continuă studiile la Academia Teologică din Gherla pe care o absolvă în anul 1905. Între anii 1905 şi 909, colindă satele şi culege „însemnările de pe cărţile rituale biserceşti, de pe icoane, de pe iconostase, de pe clopote”, însemnări care – prin intermediul lui Nicolae Iorga, vor fi publicate în anul 1909 în volumul „Însemnări din bisericile Maramureşului”. În acelaşi an se căsătoreşte cu fiica preotului din Botiza şi este hirotonit de episcopul dr. Ioan Sabou din Gherla. Între anii 1909-1913 este preot paroh la Ieud, între 1913-1920 la Călineşti apoi profesor de religie din 1920 la Sighet. Este preşedinte al Ligii Culturale din Maramureş, membru corespondent al secţiilor de istorie şi folclor ale „Astrei”, conduce „Gazeta de Maramureş” şi colaborează la numeroase reviste. Cariera de pedagog o continuă la Cluj şi Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti. S-a stabilit la Orţişoara apoi din 1958 la Bucureşti unde moare la 12 mai 1969.

Dintre lucrări: „Contribuţii la Istoria Maramureşului” (1929), „Bartok Bela şi legăturile lui cu Maramureşul” (1957), „Balade, colinde şi bocete din Maramureş” (124), „Cântece poporane din Maramureş. Descântece, vrăji, farmece şi desfaceri” (1924).

Autor, Ioan J. Popescu