După lungi călătorii prin Italia, Israel, Polonia și Ucraina, fac un popas în Germania. Poate vă întrebați de ce. Ei bine, vreau să vă împărtășesc faptul că Germania e țara mea de suflet. În perioada martie-august 2018, în cadrul Liceului Pedagogic „Regele Ferdinand” s-a desfășurat un schimb de experiență între Germania și România. Anul acesta, cinci eleve din Germania au venit în România respectiv, cinci eleve de la noi au plecat în Germania, iar una dintre norocoase am fost eu. Mulțumesc școlii pentru că mi-a oferit această oportunitate!

Ei bine, acum să vă povestesc despre impresiile mele. Germania e o țară educată și disciplinată din toate punctele de vedere. Ceea ce am apreciat la ei este mentalitatea care diferă enorm față de cea a noastră. În cele două săptămâni în care am stat acolo am primit câte un mare „șoc” în fiecare zi. Dacă ar fi să încep cu școala și cu condițiile de acolo, aș spune că sunt perfecte. Condițiile lor sunt la cele mai înalte standarde. O săptămână am avut oportunitatea de a participa la orele de curs, însă ceea ce m-a impresionat este faptul că profesorilor le pasă de elevi și îi pun pe ei pe primul loc. Ceea ce am observat și admirat este faptul că la începutul fiecărei ore, profesorii îi întrebau cum se simt, ce mai fac, dacă totul le merge bine, ceea ce un lucru minunat. Profesorii le sunt prieteni, nu oameni de care să le fie frică. Ei au cursuri pentru tot ce e legat de viață, ei fac teste de logică în timpul orelor, ei pur și simplu se dezvoltă în toate domeniile. Toți sunt buni la toate materiile. Într-adevăr, fiecăruia îi place altceva, de aceea din clasa a unsprezecea, fiecare învață doar materiile pe care și le alege, ceea ce e extraordinar. De ce să învăț chimie și fizică, dacă mie îmi place româna și engleza și vreau să mă specializez în acest domeniu? Din punctul acesta de vedere, nota 10. Nu mai vorbesc de laboratoarele lor ultra moderne, de sala lor de muzică plină de instrumente, de terenul de sport cu pistă de alergare și biblioteca cât 5 clase de la noi. Cu toții le putem avea, dar nu vrem. Am rămas blocați pe un sistem de acum 50 de ani și nu îl mai abandonăm. Degeaba cumpărăm video-proiectoare, că le folosim în pauze ca să ascultăm muzică, sau ne uităm la filme. La noi, totul pe caiet, tocit, răspuns și… gata, ai luat nota. Pentru două săpămâni, în care am văzut ce înseamnă Germania, m-aș fi mutat acolo fără doar și poate. Copiii merg cu dragoste la școală, își iubesc profesorii și profesorii îi iubesc pe ei. Vreau să văd și aici așa ceva. Să văd când profesorii nu vor mai fi controlați de elevi. Sunt sigură că la noi nu va fi niciodată disciplină.

Pe lângă acestea, vreau să vă mai spun că, dacă elevii au autobuz la ora 13:20 si e ora 12:00, își lasă ghiozdanele cu bani și telefoane acolo și pleacă să se plimbe în curtea școlii. Am fost șocată să văd că nimeni nu se atinge de ele. Nimeni nu fură nimic. Sunt niște oameni foarte calculați, iar la ei cuvântul e cuvânt. Se respectă reciproc, se ajută enorm și sunt uniți. Nu se mânâncă între ei, ba mai mult, dacă cineva are o problemă, îi sar în ajutor o mulțime de oameni. Sunt oameni veseli. Când am fost în Nürnberg, oamenii cântau pe stradă, iar unii dintre ei erau plătiți de primărie ca să înveselească lumea în timp ce mergeau prin căldura mare de afară. Îmi place că le pasă de cei din jur. Din punct de vedere al curățeniei, în Germania nu vei găsi deloc mizerie pe jos. Dacă nu este un coș de gunoi în preajma ta, iar tu ai o mizerie, o pui în geantă și nu pe jos. Sunt foarte ordonați. Animalele nu sunt folosite pentru lucru. Caii nu sunt legați la căruțe, caii sunt pentru călărit. Dacă un câine poposește la casa ta ești obligat să îl iei acasă și să îi fii stăpân, drept pentru care, nu vezi un câine vagabond de care să te temi noaptea că te atacă.

Până să merg acolo nu am realizat câte lipsuri are România. Da, nu contest, e o țară frumoasă, plină de tradiții, dar ne lipsește mentalitatea, educația pentru a ne face viața mai frumoasă. Mi-a fost dor de casă, dar nu aș fi vrut să vin acasă, ci mai degrabă să îi duc pe toți cei dragi acolo și să îmi reconstruiesc viața până nu e prea târziu. Acum înțeleg de ce foarte mulți tineri aleg să studieze în străinătate și nu se mai întorc, realizăndu-se extrem de bine în domeniile preferate. Nu vreau să credeți că nu sunt patriotă. Nu. Îmi iubesc țara, dar știu că putem mai mult și nu o facem. Din punctul meu de vedere ar trebui să fim mai cinstiți și să dăm startul modernizării, începând de la spitale până la școli, grădinițe, cămine de bătrâni etc. Sincer, îmi pare rău că elevii români nu pot beneficia de acele lucruri minunate. Sunt extrem de norocoasă că timp de o săptămână am fost elevă acolo!

Așadar, Germania e o țară pe care vă recomand din tot sufletul să o vedeți. Vă veți umple de energie pozitivă din momentul în care veți intra în prima biserica, primul tren, primul oraș, pentru că atât oamenii, cât si locurile sunt extraordinare. Mulțumesc Liceului Pedagogic „Regele Ferdinand”, dar și familiei care m-a găzduit și care s-a ocupat de mine ca și cum aș fi fost fiica lor, pentru cele mai frumoase două săptămâni din viața mea!

Anca Maria Corneștean,
Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”

Abdullah, blândul Domnului
(Decembrie 2015 – Jurnal de tabără)

Abdullah stă rezemat de peretele de lângă birou și așteaptă să vin. El zâmbește mai mereu și ochii lui mari și căprui mă privesc naiv și inocent – ca un prunc născut azi.

Abdullah poartă o cămașă în carouri, impecabil călcată, are față bronzată și vocea timidă. E un om lat în spate, cu mișcări încete, dar sigure. Mâinile și le ține împreunate sau pe lângă corp. Abdullah e un munte de liniște.

El repetă întrebările în germană, întrebările învățate pe de rost, dacă îi răspund, nu înțelege.

Colegii de cameră spun că el gătește mereu și face curat, că îi îndeamnă cu vocea mică la rugăciune de cinci ori pe zi. M-am încruntat un pic, apoi m-am descruntat și am râs. “Știii, sosial, el vrea să ne rugăm pentru Merkel și pentru Europa, și pentru tine, sosial”.

Sosial sunt eu, “derivată” din munca mea de asistent social, Sozialarbeiterin. Am “derivat” și plutesc așa, în deriva asta de muncă împreună cu exact o sută de alți plutitori care au scăpat.

“Sosial! Sosial!” Abdullah mă întreabă șoptit: “A venit poșta azi, sosial?” … a venit, însă nu pentru tine, mâine, poate, vielleicht vielleicht vielleicht.

El așteaptă rezultatul cererii lui de azil. Un plic mare, butucănos și galben, plicul atotputernic și singur hotărâtor, plicul monstruos al birocrației germane, plicul care e mai lat și mai adânc decât Marea Mediterană. Ar trebui să am o fanfară sau cel puțin un toboșar la mine în birou ca să acompanieze deschiderea plicului. Ratatatatatatataaaa până cuțitul de hârtie taie plicul, rtrrtrtrtrtrtttrttttttttrrrrrrr până scot încet scrisoarea și, în funcție de ce scrie acolo: un an, trei ani, deloc, marș înapoi, să trâmbițeze victorios oda bucuriei sau să scârțâie marșul funebru. Ar trebui să am cel puțin zece femei îmbrăcate în negru care să țipe și să urle bocete atunci când scrie: NEIN.

Ah was. Nu se întâmplă nimica din toate astea, plicul e la fel de anost ca orice plic, pe fața celui care primește vestea tremură carnea și, indiferent de ceea ce scrie în plic, reacția este timidă și ștearsă, autistă de-a dreptul.

Abdullah pare a avea capul greu, cuvintele nemțești nu îi intră în urechi și nu îi ies pe gură neam.

El numai zâmbește și mă disperă cu răbdarea lui de bou. “Sosial, Post?”… “Nu, Abdullah, azi nu. Poate mâine”.

Ce vrei tu, măi Abdu, în Europa asta? m-am surprins gândind neprofesional și la subiect, ce vrei tu să faci aici, tu erai un zugrav acolo, la tine acasă, trăgeai pereții caselor din Idlib cu var roz, albastru și lila, cu rolă cu modele cu flori, cu dungi perfect întinse cu auriu, cu caligrafii întortocheate din Coran… am văzut pozele din telefonul său mobil, Abdu îmi arată mândru ce știe el să facă și eu ma gândeam oh, măi săracule de tine, dacă ai vedea tu casele sterile nemțești, cu pereții alb imaculat… nu e loc de îndoială omenească în camerele nemțești, Abdu, ce te faci ?

Într-o zi a venit și pentru el poșta. Trei ani! Cu trâmbițe și surle! Cu muzică ienicerească! corul de babe din capul meu țipa oda bucuriei pe zece voci și Abdullah doar și-a trecut mâna peste față ca și cum ar îndepărta o pânză de păianjen.

S-a îndreptat de spate și a respirat adânc, și-a îndreptat palmele mâinilor așezate pe genunchi către cer și a scos un răspicat DANKE SOSIAL și hamdulillah și inshallah și shukran și gata. Cine primește azil pe trei ani are dreptul să își aducă familia. Abdullah are o soție și două fetițe care așteaptă în Turcia de un an de zile.

Abdullah cel tâmp zâmbitor s-a evaporat instant de pe scaunul din biroul meu și, in locul lui, precum un gin, a luat loc Domnul Abdullah, meșterul zugrav din Idlib de lângă Aleppo, soțul Labibei cea inteligentă și tatăl Nourei și al lui Bara’a.

Idlib, Siria

Oraș aflat la 20 de km de granița cu Turcia și la 45 de km de Aleppo, în vestul Siriei. Populația mixtă, religii mixte, economie înfloritoare înainte de război, oamenii erau înstăriți, acum orașul este una cu pământul. Idlib este ocupat când de forțele lui Assad, când de forțele Al Nusra. Mai nou bombardează și rușii. Atacurile chimice din ultimul timp nu sunt recunoscute de nimeni. IS au trecut și ei pe acolo. În Idlib are mult de suferit populația civilă în urma atacurilor cu bombe tip butoi. În urma atacurilor chimice au murit foarte mulți copii.

Notă în Ianuarie 2017

Abdulah locuiește acum și el cu mica lui familie într-o casă normală. El vorbește adânc și răspicat, își alege atent cuvintele, le înșiră ca pe perle prețioase – pentru că aceste cuvinte nou-nouțe sunt tot ceea ce el are mai de valoare în țara asta nouă. Șiraguri de perle – cuvinte noi și vechi, capul lui Abdu nu mai este greu și cuvintele intră și ies rând pe rând, ordonat și corect. El este acum zugrav și învață totul despre nuanțele de alb din casele nemților.

Abdullah însă visează în fiecare noapte că trage cu var roz, albastru și lila pereții din Idlib, că stinge varul în găleți mari și argintii și că flori nemaivăzute înfloresc pe zidurile orașului Idlib de lângă Aleppo.

T. Müller (Germania)

Prima femeie viceprimar din istoria modernă a Sighetului, doamna Béres Ildikó este o persoană foarte energică, ambițioasă, ce a reușit să ridice prestigiul Liceului „Leöwey Klára” al cărui director a fost între anii 2004 – 2016. Este absolventă a Facultății de Industrializarea Lemnului din Brașov și a Facultății de Informatică Aplicată și Programare din Cluj. CV-ul doamnei Béres este completat și de un masterat în Managementul Resurselor Umane. Este membru UDMR și, o coincidență fericită, îi urmează soțului la Primăria Sighet, în funcția de viceprimar. Am profitat de ocazia pe care ne-a oferit-o doamna viceprimar de-a discuta liber, fără constrângeri, despre problemele cu care se confruntă municipiul și… nu numai.

Salut, Sighet!: Cum ați perceput trecerea de la școală/liceu, la Primărie?
Béres Ildikó: Având în vedere că am avut un mandat de consilier judeţean şi unul de consilier local, primăria nu a fost ceva nou pentru mine. Nu am venit ca un necunoscător, am făcut parte din Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică şi Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget şi finanţe, ambele importante pentru dezvoltarea oraşului. A fost interesant pentru mine faptul că anumite situaţii aparent simple de rezolvat, s-au dovedit greu de finalizat sau chiar imposibil de dus la bun sfârşit, datorită unor obstacole date de lege sau din anumite neglijenţe şi situaţii moştenite. La şcoală era mai simplu, trebuia să ştii ce vrei, să vrei să faci ceva, să-ţi faci un plan şi cu puţină implicare puteai să-ţi atingi scopul. După 25 de ani în învăţământ m-am despărţit greu de şcoală, dar trebuie să vă mărturisesc că nu a fost o abandonare totală a învăţământului. Cunoscând problemele cu care se confruntă unităţile de învăţământ din Sighet la început de an şcolar, vorbim nu numai de şcoli ci şi de grădiniţe, chiar în prima lună de viceprimar şi pentru faptul că se apropia începutul unui nou an şcolar în ordinea priorităţilor şi în limita posibilităţilor am încercat să mă axez pe rezolvarea unor situaţii cu care se confruntă şcolile de obicei în aceea perioadă.

Salut, Sighet!: Care sunt principalele atribuțiuni din fișa postului de viceprimar?
Béres Ildikó: O să vă răspund mai scurt la această întrebare, fişa postului prevede o serie de atribuţii pentru primar şi viceprimar, nu am amintit doar de viceprimar deoarece nu există fişe separate pentru primar şi viceprimar. Trebuie să subliniez faptul că, viceprimarul are în subordine activităţile repartizate de Primar şi Consiliul Local, reprezintă instituţia în relaţiile externe, conform prerogativelor conferite de LEGEA nr. 215/2001 şi conform împuternicirilor şi delegărilor acordate de Primar.

Salut, Sighet!: Este potrivită o femeie pentru o asemenea funcție grea, de execuție?
Béres Ildikó: Am ajuns la acele vremuri în care consider că nu mai putem să separăm funcţii, meserii pe categorii, femei sau bărbaţi. Vedeţi, femeile pot fi întâlnite şi se descurcă în toate domeniile de activitate indiferent că este vorba de o meserie specifică pentru femei sau o meserie specifică pentru bărbaţi, şi o să fac o mică paranteză – bărbaţii nu demonstrează întotdeauna același lucru. O femeie vede lucrurile altfel, este mai precaută, mai calculată, mai inventivă şi mai diplomată. Se spune deseori că „în spatele unui bărbat de succes stă o femeie puternică” sper ca şi în cazul de faţă să fie aşa.

Salut, Sighet!: În curând se împlinește un an de când dețineți această funcție. Ce ați reușit să realizați până în acest moment pentru Sighet?
Béres Ildikó: Este greu de vorbit la momentul acesta despre realizări şi mai ales despre realizări individuale. Mi se pare necinstit să spună cineva că poate să realizeze individual lucruri pentru oraş. Munca din primărie este o muncă de echipă care se bazează pe competenţă, corectitudini, respect, încredere, înţelegere, colegialitate . După o perioadă în care aceste elemente au lipsit, a urmat o perioadă de reabilitare, de recuperare a elementelor lipsă; încet, la început cu paşi mai mărunţi recuperăm tot ce s-a pierdut, iar acum urmează o perioadă de revenire şi realizări, dar după cum am încercat să vă explic numai în limita posibilităţilor, bugetului disponibil, cadrului legal permisibil. Nu întotdeauna munca noastră are rezultate spectaculoase. Chiar dacă nu se vede, noi zi de zi muncim şi facem ceva pentru oraşul nostru şi locuitorii acestui oraş. Pentru a finaliza o lucrare vizibilă este nevoie de timp pentru pregătirea documentaţiilor, proiectelor, licitaţiilor pentru executarea lucrărilor, toate acestea nu sunt activităţi spectaculoase pentru cei din exterior. Am avut o satisfacţie deosebită la încheierea cu succes a licitaţiei pentru continuarea lucrărilor de la blocul Fucs.

Salut, Sighet!: Vă oferă consiliere soțul dumneavoastră, fost viceprimar al Sighetului în perioada 2004 – 2008?
Béres Ildikó: Bineînțeles, ţinând cont de faptul că soţul meu are o experienţă bogată în administrația locală, în cazul în care am nelămuriri sau dificultăți în rezolvarea unor probleme specifice administraţiei îi cer sfatul şi părerea, ne consultăm chiar dacă părerile sunt diferite, pentru mine contează foarte mult părerea lui. Între anii 2004 -2008, ani în care soţul meu a fost viceprimar, a fost o perioadă legislativă diferită faţă de perioada actuală, priorităţile şi problemele cu care s-a confruntat comunitatea locală au fost altele, o parte din aceste probleme au fost rezolvate, o parte din ele au rămas nerezolvate şi prezintă şi acum teme de discuţie modul lor de rezolvare.
Acum o să vă mărturisesc unul din secretele căsniciei noastre fericite, pentru liniştea familie şi evitarea discuţiilor inutile am avut o înţelegere: acasă evităm discuţiile pe tema problemelor de serviciu sau discuţiile pe teme politice, încercăm să ne ocupăm de familie şi viaţa noastră personală.

Salut, Sighet!: Cum colaborați cu dl. Horia Scubli și câtă libertate de mișcare vă oferă Primarul Sighetului?
Béres Ildikó: Cu dl. primar Horia Scubli ne cunoaştem încă din liceu. În momentul în care mi-am asumat această funcţie ştiam cu cine o să lucrez, cunoşteam foarte bine omul care urma să-mi dea dispoziţii. Poate dacă nu-l cunoşteam aşa de bine nu acceptam această schimbare de funcţie, deoarece, ştiţi bine, am plecat de pe o funcţie unde am fost avantajată din toate punctele de vedere. Mi-a plăcut munca pe care o făceam, am avut succese şi satisfacţii. Am găsit persoana din liceu în care am toată încrederea şi speranţa că va duce mai departe cu cinste, munca mea de mulţi ani din Liceul Leöwey Klára. Am considerat că am ajuns la maturitatea de a încerca să fac ceva pentru acest oraş, pentru copiii noştri, pentru tinerii şi bătrânii noştri, alături de o persoană în care am încredere, mă susţine şi cred că şi el are încredere în posibilităţile mele. Am venit cu multe iniţiative şi proiecte pentru oraş şi sper ca împreună cu primarul Horia Scubli, echipa din primărie şi colegii consilieri să le putem realiza. Nu ştiu ce înţelegeţi prin libertatea de mişcare! Fiecare dintre noi are atribuţii ce trebuiesc rezolvate, nimeni nu impune modul de rezolvare, condiţia este ca sarcinile să fie bine realizate, legal realizate şi cât se poate de operativ.

Salut, Sighet!: Ce aspecte nu vă plac din Primăria Sighet?
Béres Ildikó: Permiteţi-mi ca aspectele care nu-mi plac să nu le fac publice, ci să le rezolvăm pe plan intern. Vă mulţumesc pentru înţelegere!

Salut, Sighet!: Dați-ne câteva exemple de probleme puțin mai dificile cu care v-ați confruntat până în acest moment.
Béres Ildikó: Nu există probleme dificile şi mai puţin dificile într-o primărie, aici există doar probleme care trebuie rezolvate şi într-un mod cât mai favorabil pentru locuitorii oraşului. Problema locuinţelor sociale – este una dintre problemele grave, chiar foarte grave. În prezent, primăria nu dispune de locuinţe sociale şi nu numai, avem un număr mare de cereri din partea celor cu locuinţe retrocedate. Până la darea în folosinţă a celor două blocuri sociale situaţia este foarte tristă.

Salut, Sighet!: Ce rol are UDMR-ul în Consiliul Local?
Béres Ildikó: Suntem doi consilieri UDMR, în cazul în care partidul de opoziţie se opune sau se abţine pentru trecerea anumitor proiecte votul nostru este decisiv.

Salut, Sighet!: Știm că ați făcut foarte multă muncă de teren. Ce probleme mai grave ați identificat în comunitatea locală?
Béres Ildikó: Am făcut şi voi mai face muncă de teren. Consider că din birou şi postări nu poţi conduce un oraş, din acest motiv şi eu şi domnul primar mergem pe teren de câte ori considerăm de cuviinţă. Problema cea mai gravă este… mentalitatea multor sigheteni. Atât a celor care locuiesc în cartiere cât şi a celor care circulă prin centru şi pe străzi. Comunitatea locală plăteşte lunar o sumă însemnată pentru salubrizare. Banii noștri!! Când aruncăm chiştoacele pe trotuare, seminţele, hârtiile, gunoaiele pe lângă tomberoane, golim scrumierele maşinilor în parc, NU NE GÂNDIM LA BANII NOŞTRI? Aceşti bani i-am putea cheltui şi altfel, reparând spre exemplu o faţadă a unei clădiri din centru. În urma deplasărilor pe teren şi nu numai, am evaluat situaţia clădirilor din zona centrală care urmează să fie reparate, situaţia carosabilului care necesită reparaţii în special pe zonele centrale dar nu numai, amenajarea spaţiilor verzi şi a spaţiilor de joacă, toate aceste lucrări sunt urgenţe care trebuie efectuate acum primăvara.

Salut, Sighet!: Ați avut în vedere în mandatul precedent de consilier cosmetizarea clădirilor din centrul vechi. Având acum posibilitatea deciziei, cum veți aborda acest aspect?
Béres Ildikó: Nu am avut discuţii serioase în mandatul precedent de consilier despre repararea clădirilor, dar cred că aţi observat din prima lună a mandatului meu am început să reparăm faţada clădirilor din centru, a porţilor, am cerut proprietarilor să repare faţadele magazinelor. Într-adevăr este o cosmetizare doar, deoarece lucrările serioase de reabilitare necesită sume foarte mari, documentaţie costisitoare şi primăria poate să realizeze aceste lucrări doar prin accesarea unor proiecte de finanţare specifice acestor tipuri de lucrări și care, din păcate, în acest moment nu pot fi accesate. Până reuşim să accesăm un asemenea proiect trebuie să ne mulțumim doar cu o cosmetizare, părerea mea este: „nu neapărat nouă, dar curată”. Asta nu înseamnă că nu pregătim documentaţia şi aşteptăm cu încredere deschiderea liniilor de finanţare.

Salut, Sighet!: Vă place cum arată azi Sighetul? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Béres Ildikó: Îmi place că este oraşul meu, este oraşul unde m-am născut, am crescut, trăiesc. Nu-mi place, deoarece lipsesc multe lucruri care s-ar fi putut realiza dar nu au prezentat interes. Oamenii sesizează doar lucrurile negative, fără a se implica în rezolvarea lor. Nu ne interesează ce se întâmplă în jurul nostru, ne place senzaţionalul şi critica. De multe ori lucrurile pozitive nici nu le observăm.

Salut, Sighet!: Spune-ți-ne o idee, un proiect pe care doriți să-l realizați/implementați în acest an.
Béres Ildikó: Sala Studio, mai bine spus sala „Viorel Costin”. Este de neconceput să nu avem în oraş o sală de spectacole. Sunt mai multe proiecte prevăzute în bugetul acestui an, să sperăm că o să putem realiza cât mai multe din ele şi nu o să avem surprize neplăcute care impun redirecţionarea banilor.

Salut, Sighet!: Sighetenii s-au plâns în ultima vreme de reapariția câinilor vagabonzi pe străzi. În sarcina cui cade rezolvarea acestei probleme?
Béres Ildikó: Primăria Sighetu Marmaţiei a încheiat un protocol de colaborare cu Asociaţia „Prietenii Animalelor”, după 6 luni de parteneriat putem spune că în adăpostul de la Sighet nu s-a mai efectuat nici o eutanasiere iar majoritatea câinilor care au fost abandonaţi şi strânşi de pe străzi de către echipa de ecarisaj de la SPG Urbana au fost adoptaţi. După cum bine ştiţi în această perioadă este sezonul de împerechere a câinilor şi o mare parte din cei pe care îi strângem sunt apoi revendicaţi de proprietari. În schimb ne confruntăm cu o problemă a abandonului masiv al câinilor . Nu de multe ori Poliţia Locală a amendat şoferi de autoutilitare care aduceau un număr mare de câini din alte localităţi şi îi abandonau la intrarea în oraş. Fac apel prin intermediul publicaţiei dumneavoastră la întreaga comunitate să sesizeze Poliţia Locală când sunt martori la astfel de situaţii. Un număr de înmatriculare ne poate ajuta în identificarea făptaşilor. Nu sunt adepta amenzilor, dar cred că disciplina, respectul şi spiritul civic ne vor ajuta să soluţionăm această problemă atât de stringentă pentru comunitatea noastră. În adăpostul nostru în prezent sunt 110 câini comunitari care, în curând, vor fi daţi spre adopție în Germania prin intermediul Asociaţie ”People 4 pets”.

Salut, Sighet!: Ce se mai aude cu interminabila ”poveste” Fucs?
Béres Ildikó: Am amintit de ea la începutul interviului, sperăm că până în august se va rezolva problema utilităţilor şi unul din blocuri se va putea da în folosinţă iar pentru cealălalt, în luna ianuarie s-a finalizat licitaţia, firma de construcţie câştigătoare va continua construcţia.

Salut, Sighet!: Mai avem o nelămurire: școala neterminată din zona Sălii Polivalente (așa numita Școală cu 16 clase) – este de mulți ani o clădire abandonată. Oare când va fi finalizată și utilizată, ținând cont că au fost direcționate fonduri destul de mari către aceasta.
Béres Ildikó: Situaţia cu această construcţie este mai interesantă deoarece clădirea este proprietate a municipiului, dar a fost dată în administraţie Inspectoratului Şcolar Maramureş pentru continuarea şi finalizarea lucrărilor. La momentul actual Primăria pregăteşte documentaţia către Guvernul României pentru a face un schimb prin care Şcoala cu 16 clase va trece în proprietatea Ministerului Educaţiei, astfel ISJMM va putea finaliza investiţia. În cadrul aceleiaşi documentaţii clădirea Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko” va trece în proprietatea municipiului, astfel liceul va putea beneficia de fonduri de la bugetul local şi nu numai.

Salut, Sighet!: Ținând cont că ați fost și consilier județean, care este/poate fi sprijinul pentru rezolvarea unor probleme din Sighet din partea Consiliului Județean (CJ)?
Béres Ildikó: În primul rând sprijin pentru finanţarea Spitalului Municipal Sighet, având în vedere că acesta deserveşte doar 30% din populaţia Sighetului restul pacienților fiind din localităţile limitrofe. În aceeași situaţie este şi Muzeul Maramureşean – Muzeul Satului, costurile mari de restaurare necesită implicarea în finanţare a CJ. O serie de activităţi culturale şi educative pot beneficia de surse de finanţare de la CJ în urma depunerii proiectelor de finanţare întocmite conform Ghidului aplicantului, aprobat şi lansat la începutul fiecărui an financiar.

Salut, Sighet!: Beneficiind de poziția dumneavoastră favorabilă (la parterul Primăriei) de perspectiva cuiului, cum percepeți imaginea „glumeață” de la fereastra dumneavoastră?
Béres Ildikó: Nu mă deranjează, nu am nici mult timp să îl admir și nu cred că deranjează pe nimeni din moment ce Primăria nu a făcut niciun efort financiar pentru amenajarea lui. Turiştii şi cei care vizitează Sighetul apreciază gestul, nu ştiu ce aş putea să comentez la adresa lui. Bineînțeles cârcotași, nemulţumiţi, o să găsim tot timpul, dar știți cum spune o vorbă „fiecare minune ţine două zile apoi devine obişnuinţă”.

Salut, Sighet!: Ce evenimente culturale sunt prevăzute a se desfășura pe parcursul anului 2017 în Sighet?
Béres Ildikó: De organizarea evenimentelor culturale din Sighet se ocupă Centrul Cultural Sighet după un calendar aprobat si prezentat la începutul fiecărui an. Bineînţeles tradiţionalele festivaluri nu vor lipsi nici anul acesta din Calendarul Cultural. În momentul tipăririi Calendarului Cultural o să aveţi mai multe informaţii despre aceste evenimente, organizarea acestora depinde foarte mult şi de bugetul anului 2017.

Salut, Sighet!: Aveți un masterat în Managementul Resurselor Umane. Ce resurse umane aveți în subordine și care este implicarea lor în gestionarea activităților?
Béres Ildikó: Resursele umane cu care lucrez în primărie nu au nicio legătură cu masteratul meu, dar, acesta mă ajută în procesul de realizare a obiectivelor organizaţionale prin atragerea, reţinerea, dezvoltarea, îndepărtarea şi utilizarea corectă a resurselor umane din Primărie.

Salut, Sighet!: Există precedente favorabile pe traseul predecesorilor dumneavoastră în funcție: ultimii doi viceprimari au fost și primari. Vă tentează la următoarele alegeri să candidați pentru poziția de primar și ce plusuri ați aduce?
Béres Ildikó: CU SIGURANŢĂ NU!!!!!! Deşi aş avea multe idei pentru plusurile care s-ar putea aduce oraşului DAR !!!!! acum fiind aici, în miezul problemelor, îmi dau seama că nu este aşa de uşor precum pare din afară.

Salut, Sighet!: Vă mulțumim pentru interviu, Doamna Viceprimar!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

sursă foto: Peter Lengyel