Azi, la C. N. „Dragoș Vodă” Sighet, a fost ziua… POVEȘTILOR!

Joi, 14 iunie 2018, la final de an școlar, a fost ziua… poveștilor!

La Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, grupuri de tineri, îmbrăcați cu frumoase costume populare reprezentând diferite zone etno-folclorice din Țara Maramureșului, “organizați” pe localități, au spus povești dar s-au pregătit serios și prin fapte (și culinare!), în cadrul proiectului educațional județean Povestea localității mele.

Proiectele elaborate de către elevi au fost evaluate de juriul format din conf. univ. dr. Delia Suiogan, prodecan al Facultății de Litere de la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, președinte, prof. dr. Ioan Boroica de la Muzeul Maramureșului, prof. Brîndușa Oanță, profesor la Colegiul Național Dragoș Vodă și coordonator al site-ului „Salut, Sighet!” și prof. Ioan Pop, director adjunct al Colegiului Național Dragoș Vodă.

Juriul a avut de evaluat unsprezece proiecte ce valorificau reperele identitare ale satelor: Bocicoel, Breb, Bârsana, Poienile Izei, Rona de Sus, Remeți, Petrova, Desești, Budești, Sarasău și Săpânța. În aceste proiecte au fost implicați peste 100 de elevi de la Colegiul Național Dragoș Vodă. Elevii au reușit să transfere aspecte privind istoria, geografia, etnografia, superstițiile, obiceiurile, în structura unei povești, într-un mod extrem de interesant. În acest fel, aceștia au demonstrat capacitatea lor extraordinară în a citi valorile satului maramureșean în cheia modernității, fără să altereze reperele care au consacrat aceste comunități.

Membrii juriului au fost impresionați de felul în care elevii au reușit să introducă în poveste elemente ce au consacrat localitatea respectivă de-a lungul vremii. Cele unsprezece proiecte premiate vor fi publicate într-un volum colectiv ce va fi lansat în luna octombrie a acestui an, când vor debuta activitățile aferente ediției a III-a a proiectului.

Cu siguranță, echipa de implementare a proiectului formată din prof. dr. Gheorghe Andrașciuc, coordonator, prof. drd. Daniela Andrașciuc, prof. Brîndușa Oanță, prof. Gabriela Filimon, prof. Claudia Dura, prof. Doinița Mihalca, prof. Amalia Mihu, prof. Mirela Radu, prof. Georgeta Ierima, prof. Ileana Petrovan, prof. Ioan Muntean, prof. Emilia Pop, prof. Gabriela Ilieș, prof. Ioana Bîrsan și prof. Artur Felner, a muncit intens pentru a finaliza frumos această poveste de succes!

Echipa de proiect mulțumește Editurii “Valea Verde” pentru premiile acordate (volumul “Mă numesc albastru”, autor Marius Leordeanu) pentru șaptezeci de elevi.

Salut, Sighet!




Scriitorul sighetean Alexandru Ivasiuc (re)adus în actualitate de profesorul Gheorghe Andrașciuc!

Profesorul Gheorghe Andrașciuc, maramureșean născut la Rona de Sus, absolvent al Universității București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, după ce a cochetat o perioadă cu „dăscălitul” în capitală, a revenit pe plaiurile natale. Este profesor titular de limba română la Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, actualmente fiind inspector școlar general adjunct în cadrul I.S.J. Maramureș. În anul 2010 a obținut titlul de doctor cu o teză – nici nu se putea altfel – dedicată unui scriitor sighetean: Alexandru Ivasiuc. Lucrarea a fost publicată în 2013 la Editura clujeană Grinta, având titlul: Alexandru Ivasiuc sau „vocația speculației teoretice”.

Pentru cititorii noștri solicităm detalii de la autor, din dorința de a-l readuce în casa și lectura concetățenilor noștri pe sigheteanul care promitea să se ridice la nivelul lui Marin Preda.

Brîndușa Oanță: Am observat, stimate domnule profesor, că ați făcut o „pasiune” pentru scriitorul nostru concitadin, Alexandru Ivasiuc. Ce/ cine a determinat interesul pentru opera literară a acestuia?
Gheorghe Andrașciuc: Interesul pentru opera literară a lui Alexandru Ivasiuc derivă din dorința mea de a aprofunda atmosfera culturală a unei perioade în care literatura a cunoscut atât „umbre”, cât și „lumini”. Peste această curiozitate intelectuală personală s-a suprapus statutul aparte al lui Alexandru Ivasiuc, absolvent al actualului Colegiu Național „Dragoș Vodă”, o personalitate care a înrâurit literatura națională din perioada postbelică. În acest sens, mi-am propus să întreprind demersuri de cercetare în vederea înțelegerii dinamicii raportării conștiinței critice la scriitorul și la omul Alexandru Ivasiuc, fiind stârnit de curiozitatea de a înțelege dubla referire la statutul prozatorului: scriitorul, care a făcut parte din canoanele literare românești, alături de Marin Preda, Augustin Buzura, Nicolae Breban ș.a., bucurându-se de toată considerația de care beneficia un scriitor canonic în literatura noastră, după 1989, a fost scos din categoria scriitorilor care au marcat discursul literar românesc. Prin urmare, pentru a adânci acest aspect, am analizat atât opera scriitorului, cât și Dosarele de urmărire informativă pe care Securitatea i le-a întocmit lui Alexandru Ivasiuc. În acest sens, monografia dedicată scriitorului sighetean abordează fără parti pris atât aspectele biografice ale prozatorului, cât și opera sa literară și eseistică.

Un alt element, care m-a determinat să mă aplec asupra lui Ivasiuc, a fost nevoia de a înțelege grila de receptare a operei de către conștiința critică postdecembristă, definită prin impunerea unor șabloane diferite de abordare. Oarecum tiparele ideologice existente în perioada în care a creat Ivasiuc au fost înlocuite cu alte clișee ideologice postdecembriste. Din această perspectivă, mi-am propus să aplic o grilă diferită de lectură a operei lui Ivasiuc și să-i urmăresc pașii în labirintul experiențelor sociale, identificând limbajul duplicității pe toate palierele sale.

Brîndușa Oanță: Considerați că opera lui Alexandru Ivasiuc are o latură subtilă a speculativului… romanesc?
Gheorghe Andrașciuc: Opera lui Alexandru Ivasiuc este omogenizată prin existența unui registru al subtilității gândirii ce scoate în evidență complexitatea ființei în fața jocului dintre „văzut” și „nevăzut”. În perioada „postliberalizării”, Alexandru Ivasiuc examinează tenebrele „obsedantului deceniu”, printr-o retorică în care sunt individualizate interogațiile generației sale. Sub această „umbrelă” a speculativului, se regăsesc temele operei sale precum: familia, iubirea, demascarea, amintirile, trecute prin grila procustiană a supratemei puterii. În reprezentarea acestora, Ivasiuc își articulează ideile cu vocația teoreticianului capabil de a surprinde mobilitatea speculației intelectuale a ideilor în care se reflectă interogațiile condiției umane obligate să trăiască în carapacea ideologică extrem de limitativă. În prelungirea acestui registru al gândirii, prozatorul supune dezbaterii contradicțiile societății, prin conturarea raportului antinomic dintre discursul oficial și adevărata realitate. Participând la încercările de a oferi răspunsuri la interogațiile contemporaneității, Alexandru Ivasiuc este preocupat de observarea inadvertenței dintre discursul politic și consecințele sale în plan social și moral. În această zbatere a prozatorului este oglindită în spațiul speculației intelectuale criza morală a personajelor care, de fapt, particularizează opera lui Alexandru Ivasiuc. Eticul nu este întotdeauna în concordanță cu principiile conștiinței sau nu este susținut de formele tangibile ale logosului, ceea ce determină prezența eșecului existențial și dezechilibrarea microcosmosului subiectiv. Criza ontologică capătă proporțiile unei crize sociale. De multe ori, în cazul personajelor care s-au identificat cu puterea, momentele de cumpănă le ajută să-și recâștige propria individualitate. Impasul social, moral sau politic le trezește sentimentul dureros că au urmat un itinerar greșit și că nu și-au ales „armele” existențiale cele mai eficiente, pentru a-și apăra individualitatea de vicisitudinile sociopolitice.

Singurătatea omului în cadrul societății marcate de ideologia comunistă reprezintă un alt element surprins de prozator în această zonă a speculativului. Ipostazierea interogațiilor individului într-o societate ce-i refuză dialogul creează premisele unui solitarism dureros, resimțit în zona ontologicului. Sentimentul singurătății în fața destinului acaparează aproape toate personajele scriitorului, generând o conștiință alienată.

Brîndușa Oanță: Care sunt „nuanțele” inedite vis-a-vis de opera lui Alexandru Ivasiuc pe care le-ați surprins în cartea dumneavoastră?
Gheorghe Andrașciuc: În proza lui Alexandru Ivasiuc poate fi identificat un palier al limbajului duplicitar în care este reprezentată retorica focusată pe evidențierea tarelor sistemului comunist. Scriitorul proiectează universul său romanesc spre intelectualitate, atât la nivelul ideilor propagate, cât și la nivelul stilisticii retoricii.

Într-un plan general al „jocului” existențelor determinate social, îndreptarea spre trecutul experiențelor reprezintă o încercare de regăsire a propriei identități. Retrospecția și introspecția faptelor săvârșite contribuie la definirea spațiului imanentului, de care personajele s-au distanțat, din cauza participării lor intense la vibrațiile mundaneității. Mulți dintre protagoniștii scriitorului, precum eroii romantici, se refugiază în atmosfera trecutului, unde caută să justifice o anumită stare de paralizie a voinței, cunoscută în prezent. Demersul lor este asociat cu pierderea sentimentului „ordinii”, care le-a dominat ipostaza prezentului. În acest demers, Alexandru Ivasiuc valorifică formula proustiană, în ceea ce privește restabilirea legăturii cu avatarurile ființei, trăite în trecut, pe baza memoriei voluntare sau involuntare. Focusarea pe anterioritate are doar rolul de a defini ființa prezentului, întrucât autorul este preocupat de cunoașterea trăirilor și a interogațiilor actuale.

Alexandru Ivasiuc este unul dintre scriitorii care sesizează atrocitățile săvârșite de aparatul represiv, aservit puterii oficiale. În romanele sale, sunt reprezentate tragediile umane din perioada „obsedantului deceniu”, datorate promovării opoziției eroilor față de pervertirea conștiințelor, urmărită de exponenții regimului totalitar. Printre primii scriitori, Ivasiuc a dezvăluit formele abominabile ale demascării, cruzimea anchetelor din celebrele „beciuri” ale Securității, formele de dezumanizare din cadrul închisorilor comuniste, șantajul, omniprezența informatorilor, modalitățile parvenirii sociopolitice, promovările datorate obedienței față de regimul politic și nu competenței, și alte multe metode care au generat stigmatizarea ființei umane.

În romanul politic, Ivasiuc nu face decât să analizeze, cu obstinație, influența nefastă a politicului asupra individului. În substratul prozei sale, dimensiunea ideologicului strivește omul, îl anulează ca ființă rațională, întrucât cel care acceptă să facă parte din mecanismul ei este supus „purificării” de tot ce înseamnă complexitatea umanului. Cu „ochiul” unui analist al raportului dintre individ și autoritate, Ivasiuc oprește procesul alienării, punându-și personajele în anumite circumstanțe în care să conștientizeze formele nocive ale politicii oficiale. Sentimentul descoperirii ipostazei lor alienate determină declanșarea procesului reabilitării, prin căutarea individualității pierdute.

Din perspectiva receptării operei, o parte a criticii a adus anumite reproșuri dezechilibrului dintre narativitate și descriptivitate, cultivării abstracțiunilor, dar și apropierii periculoase a lui Alexandru Ivasiuc de putere. Cert este că prozatorul s-a folosit de acest mediu pentru a-i surprinde viața subterană și pentru a deconstrui scenariul ideologic în care indivizii reprezentau niște pioni aflați în „jocul” autorității.

Brîndușa Oanță: Istoriografia literară îl prezintă pe Alexandru Ivasiuc ca pe un scriitor destul de controversat. De la implicarea în revoltele din 1956 până la colaborarea cu securitatea, e o schimbare dramatică. Ce ne puteți spune despre acest aspect?
Gheorghe Andrașciuc: Alexandu Ivasiuc a fost o figură imprevizibilă, aflată într-o perpetuă mobilitate. Era un om care nu își putea cenzura ideile și gândurile, ci verbaliza ce simțea. Comunicate rapid, părerile sale nu reușeau să treacă prin sita cenzurii a ceea ce era permis în epoca totalitară. Primele semne de revoltă față de politica oficială sunt depistate încă din anii ’50, în perioada studenției, la Facultatea de Filozofie a Universității din București, când Ivasiuc a intrat sub observația serviciilor aparatului represiv încă din 1952.

Un moment semnificativ al implicării scriitorului în demantelarea mitului comunist este cel al protestelor studențești din noiembrie 1956, când Alexandru Ivasiuc a avut un rol important în procesul destabilizării regimului stalinist. După arestare, Alexandru Ivasiuc a fost încarcerat la Jilava, Aiud și la Gherla și în lagărele de muncă Periprava, Stoienești, Rubla-Călmățui și Salcia.

Atitudinea antitotalitară a prozatorului este cuprinsă în două Dosare de urmărire informativă, organizate în șase volume, întocmite în interiorul structurilor Securității. În spațiul public, este propagată ideea colaborării scriitorului cu structurile Securității. După analiza atentă a Dosarelor, asemenea informație nu este susținută de dovezi concludente. Mulți se referă la acuzațiile formulate de Paul Goma, însă Nota pe care o invocă scriitorul disident nu este semnată, ea putând fi extrasă de către Securitate din catalogul de recenzii existent la vreo editură sau revistă literară. Din cele două Dosare de urmărire informativă ale romancierului nu decurge calitatea de colaborator sau informator, ci dimpotrivă, iese în evidență poziția ostilă față de regimul politic, dar și o exacerbată neîncredere a Securității în prozator. Pentru mai multe detalii, cei interesați de reconstituirea atmosferei epocii respective și a statutului de victimă al prozatorul, impus de serviciile obediente regimului politic, pot citi studiul Alexandru Ivasiuc sau „vocația speculației teoretice”.

Brîndușa Oanță: Ce detalii considerați că sunt mai spectaculoase din biografia familiei Ivasiuc?
Gheorghe Andrașciuc: Întreaga viață a scriitorului este spectaculoasă. Încă de pe băncile actualului Colegiu Național „Dragoș Vodă”, Alexandru Ivasiuc ieșea în evidență printr-o curiozitate intelectuală de excepție, situându-se printre primii elevi ai acestei instituții de învățământ. Această implicare activă în interesele colectivității l-a însoțit pe Ivasiuc pe tot parcursul existenței sale. Oarecum, prozatorul împărtășește situația paradoxală a scriitorului din perioada comunistă, fiind obligat să trăiască în spațiul ideilor exprimate prin operă, modelat de orchestratorul politic. Din această perspectivă, scriitorul sighetean a făcut parte din grupul intelectualilor, redus sub aspect numeric, care a avut curajul de a relativiza linia politică trasată de ideologii partidului unic. Prin urmare, elemente de interes în biografia lui Ivasiuc pot fi situate pe două paliere. Pe de o parte, după cum am scris și în studiul dedicat prozatorului, după eliberare, a devenit o prezență umană și literară ieșită din tiparele firescului, cunoscând rapid succesul social și profesional: a fost secretar al Uniunii Scriitorilor, redactor-șef al Editurii „Cartea Românească”, director al Casei de film nr. 1 și funcționar al Ambasadei SUA din București. În timpul vieții, scriitorul a fost prețuit și recompensat prin numeroase premii naționale, făcând parte din canoanele istoriilor literare. Temeritatea ideilor susținute prin opera sa, utilizarea mijloacelor de primenire a discursului epic și oglindirea interogațiilor generației sale au reprezentat câteva dintre elementele care au fost apreciate de contemporanii săi. Dincolo de această dimensiune a fluxului devenirii sociale și artistice a lui Ivasiuc, ascensiunea rapidă a surprins conștiința critică. De fapt, mobilitatea gândirii, finețea intelectuală a personalității, curajul fără limite, autenticitatea gândirii și a faptelor, retorica de o frumusețe cuceritoare, îl plasau pe Alexandru Ivasiuc în centrul atenției, indiferent de contextul în care se afla.
Într-un alt plan al receptării lui Ivasiuc, din perspectiva conștiinței postdecembriste, dramatismul biografiei, atitudinea antitotalitară a romancierului sunt eludate în totalitate. Receptorii se lasă conduși de eticheta de apropiat de putere, aplicată lui Ivasiuc, de cele mai multe ori nejustificat și malițios. Cititorii din prezent nu mai sunt dispuși să contribuie la descifrarea dramei omului Ivasiuc, care nu s-a putut regăsi în inepțiile proliferate de puterea comunistă, punând în subsidiar statutul de victimă al prozatorului, persecutat de sistem, exmatriculat din Facultatea de Filozofie a Universității din București și din Facultatea de Medicină din București și arestat în urma intenției sale de a organiza o manifestație de amploare în Piața Universității, în vederea sprijinirii colegilor din Ungaria. Din cauza poziției sale anticomuniste, pe 4 noiembrie 1956, scriitorul a fost arestat și supus unor anchete brutale, în celebrele beciuri ale Securității, și condamnat la cinci ani de detenție, iar după eliberare, a fost deportat în Bărăgan, întrucât Securitatea a considerat că prozatorul nu a fost suficient „reeducat” în spiritul societății socialiste. Sunt câteva date din biografia scriitorului curmată brusc în timpul cutremurului din ’77.

Brîndușa Oanță: Prin ce credeți că s-a distins Alexandru Ivasiuc față de ceilalți scriitori din generația lui?
Gheorghe Andrașciuc: Desigur, oricare dintre scriitori se particularizează în raport cu ceilalți prin registrul stilistic și discursiv și prin retorica ideatică, adică viziunea asupra lumii, prin reprezentarea felului în care omul se raportează la celălalt și prin temele abordate. Ce îl individualizează pe Alexandru Ivasiuc față de scriitorii pe care dumneavoastră i-ați amintit este reprezentarea mecanismului puterii, în multiple experiențe umane și sociale. În plan literar, Alexandru Ivasiuc este cunoscut ca promotor al romanului-eseu. Alături de Nicolae Breban, de Augustin Buzura ș.a., el a avut inițiativa salutară de a reînnoda legătura estetică cu romanul interbelic de analiză, întreruptă de realismul socialist. Pe de altă parte, Ivasiuc a avut meritul de a fi contribuit, cel puțin prin romanul său de debut, Vestibul, la dezideologizarea discursului romanesc, prin ocolirea dogmatismului estetic al perioadei staliniste. Din această perspectivă, universul său imaginar se structurează în opoziție cu literatura proletcultistă, centrată pe ilustrarea realismului socialist și pe schematismul maniheic al personajelor, proiectând diegezele spre formele superioare de cunoaștere și spre structurile narativității cu elemente puternic intelectualizate, prezentate într-un mod strălucitor. În mai multe sectoare, Alexandru Ivasiuc depășește retorica realismului dogmatic, care a modificat fundamental structura literarității. Dacă în perioada anterioară „liberalizării” scriitorii au fost nevoiți să redea în operele lor, aliniate ideologic, formarea „omului nou”, ca prototip al societății egalitariste, Alexandru Ivasiuc a fost cel care a modificat radical discursul literar. Pe de o parte, a prezentat „obsedantul deceniu”, cu instrumente critice evidente, sancționând tenebrele sociale, politice și morale ale acestei etape, pe de altă parte, a conturat un discurs care se remarcă printr-o analiză psihologică ascuțită și printr-o atitudine reflexivă și analitică în fața existenței, depășind astfel schematismul prozei agreate de regim. Pentru a demonstra că poate crea în orice registru al epicității, prozatorul revigorează, în unele direcții, formulele tradiționale, însă fără a abandona resursele eseistice.

Pentru Alexandru Ivasiuc, literatura reprezintă o formă eficientă pentru provocarea receptorului la un dialog al conștiințelor. Prin interogațiile lansate, cărțile sale au ca scop suscitarea spiritului reflexiv. În viziunea scriitorului, textul nu reprezintă o oglindire ad litteram a realității, ci surprinde unele trăsături ascunse „ochiului” profan. Așadar, literaritatea lui Ivasiuc pledează pentru o personalitate activă, implicată în scrierea istoriei. Prozatorul eludează evaziunea în spațiile idilice, mitice sau exotice, oprindu-se asupra problemelor contemporaneității. Evaziunea în trecutul nicidecum idilic este determinată doar de oportunitatea conștientizării necesității autoevaluării propriului fatum.

În raport cu ceilalți prozatori, Alexandru Ivasiuc se particularizează și prin reiterarea obsedantă a temei puterii, care a reprezentat dintotdeauna o provocare pentru scriitori. Eroii prozei lui Ivasiuc parvin pe scara socială, nu prin intermediul banilor, ca la Balzac, ci prin intermediul puterii pe care o obțin, de cele mai multe ori, pe căi oculte. Proza scriitorului se individualizează prin tendința personajelor de a se raporta la mecanismele puterii, din interiorul sistemului. Vraja autorității împarte eroii scriitorului în două categorii antagonice: pe de o parte, apar personajele care se identifică cu autoritatea, pe de altă parte, apar personajele care luptă împotriva forței distructive a puterii. Cert este că, în ambele situații, puterea determină prezența eșecului ontologic, punând eroii în ipostaza unor ființe tragice. E o formulă de a se delimita de puterea condamnabilă.

Într-un alt registru al creației sale, predispoziția spre o viziune abstractizată, caracteristică prozatorului, este transferată personajelor sale. Înzestrat cu o puternică forță a teoretizării, scriitorul manevrează cu abilitate ideile conceptuale, care, de multe ori, derutează cititorul în urmărirea lor. Formele epicității sunt reduse la minimum, făcând loc elementelor descriptivității. Cel puțin în primele sale romane (Vestibul (1967), Interval (1968) și Cunoaștere de noapte (1967)), epicul este folosit pentru a promova dezbaterile sociopolitice. În următoarele romane: Păsările (1970), Apa (1973), Iluminări (1975) și Racul (1976), prozatorul adoptă instrumentele tradiționalismului, asigurând un oarecare echilibru între narativitate și descriptivitate. În planul construcției exterioare a personajelor, Ivasiuc își focalizează atenția pe eroii din societatea superioară, atât sub aspect politic, cât și social. Ei devin expresia viziunii auctoriale în raport cu resursele sociopolitice. Protagoniștii sunt puși în situația de a reflecta asupra interiorității lor și asupra statutului ontologic al propriei ființe. Prin această stare reflexivă și introspectivă, ”ființele de hârtie” se înscriu în categoria marilor spirite umane, care caută justificări raționale, privind impasul lor în spațiul mundaneității. Așadar, tensiunea conștiinței generată de dinamica socială, proiectată în zona tumultuoasă a puterii și îmbrăcată într-o formulă eseistică, reprezintă una dintre trăsăturile individualizatoare ale creației lui Ivasiuc.

Brîndușa Oanță: Dispariția sa dramatică la cutremurul din ‘77 a curmat o carieră literară de mare forță. Credeți că s-ar fi ridicat, dacă ar mai fi trăit, la nivelul unui Marin Preda, Nicolae Breban sau Augustin Buzura?
Gheorghe Andrașciuc: Alexandru Ivasiuc are un potențial creator de excepție. Forța narativității atât la nivelul construirii discursive, cât și la cel al viziunii, surprinderea anomaliilor sistemului politic care a mutilat numeroase destine, înzestrarea personajelor cu o anumită forță de dezbatere a ideilor sunt câteva particularități care puteau căpăta și alte forme de expresie artistică. Cu siguranță, Alexandru Ivasiuc a avut un potențial creativ și cultural de excepție. E greu de stabilit locul lui Ivasiuc în raport cu scriitorii pe care i-ați amintit, însă, cu certitudine, ar fi reprezentat o voce de prim-rang în cultura și literatura română și nu numai.

Brîndușa Oanță: Pentru că tot sunteți un specialist în proza maramureșeană, puteți nominaliza un urmaș contemporan al lui Alexandru Ivasiuc?
Gheorghe Andrașciuc: Nu cred că putem vorbi de un urmaș al lui Alexandru Ivasiuc, însă trebuie subliniat că Maramureșul a dăruit țării numeroși prozatori de excepție.

Brîndușa Oanță: Care credeți că ar fi modalitățile de a-l face mai cunoscut pe Alexandru Ivasiuc, cititorilor, mai ales celor maramureșeni, cu precădere celor tineri?
Gheorghe Andrașciuc: Trebuie să pornim de la ideea potrivit căreia prezentul se raportează la această literatură din perspectiva libertății de opinie de care se bucură, ignorând limitele extraordinare și seismele estetice la care au fost supuși scriitorii. Este greu de înțeles pentru cineva care trăiește într-o societate democratică subordonarea scriitorilor unor stereotipii ideologice nimicitoare. Actualitatea nu este dispusă să reflecteze asupra poziției intrepide a multor scriitori, printre care s-a numărat și Ivasiuc, de a ignora, în mod voluntar, șabloanele procustiene ale cenzurii, supunându-se astfel celor mai drastice sancțiuni din partea sistemului represiv. În prezent există, o oarecare recunoaștere a importanței pe care o ocupă Ivasiuc în literatura română. În manualul din clasa a X-a, la nuvela psihologică, se studiază Corn de vânătoare, o bijuterie a creației lui Alexandru Ivasiuc.

În vederea promovării creației scriitorului amintit, intenționăm demararea colocviilor județene la care să participe cadrele didactice, studenții și elevii din județul Maramureș. Sper ca în ianuarie să putem lansa proiectul educațional prin care vom demara o discuție despre rolul operei scriitorului sighetean în cadrul literaturii române.

Brîndușa Oanță: De unde putem procura lucrarea și în ce tiraj a apărut?
Gheorghe Andrașciuc: Cartea poate fi procurată de la Librăria „George Coșbuc” (Sighet) și de la alte librării din țară, și a apărut într-un tiraj de 300 de volume.

Brîndușa Oanță: Mulțumim și vă dorim să continuați (re)descoperirea lui Alexandru Ivasiuc!
Gheorghe Andrașciuc: Cu siguranță, există numeroase valențe în cadrul operei lui Alexandru Ivasiuc asupra cărora merită să ne aplecăm. După cum am mai subliniat, în alte ocazii, lectura operei scriitorului sighetean poate reprezenta un exercițiu intelectual de excepție. Considerațiile exprimate în acest interviu sunt decupate din studiul pe care l-am dedicat lui Alexandru Ivasiuc, elaborat sub coordonarea profesorului universitar doctor, Mircea Popa. Înainte de a vă mulțumi pentru promovarea scriitorului Alexandru Ivasiuc, vreau să spun că, dacă îi vom citi opera în cheia epocii în care a fost creată, cu siguranță, vom „vedea” valoarea extraordinară a acesteia.

Autor, Brîndușa Oanță




EXCLUSIVITATE – Poet, scriitor, dramaturg cu suflet de… Sighet

Mihai Hafia Traista este un nume nu foarte cunoscut la Sighet, pe meleagurile natale. Stabilit de mulți ani în București, poetul, scriitorul, dramaturgul, graficianul, editorul Mihai Hafia Traista, desfășoară o bogată activitate culturală, fiind cunoscut în cercurile de specialitate și ca un bun jurnalist, ce-și îngijește cu mult drag și revista pe care o coordonează („Mantaua lu Gogol”). La sfârșitul săptămânii viitoare, la Sighet, va avea loc reprezentația cu piesa „Ibovnice cu ochi de Maramureș” scrisă de sigheteanul nostru. Curiozitatea ne-a îndemnat să obținem direct de la autor, detalii despre… Mihai Hafia Traista.

Salut, Sighet!: Dați-ne, vă rugăm, câteva detalii biografice despre copilăria și adolescența… sigheteană.
Mihai Hafia Traista: M-am născut la 15 iunie 1965 în Sighetu Marmaţiei, dar am copilărit în comuna Rona de Sus unde am terminat primele opt clase, după care prima treaptă de liceu, cum se numeau pe atunci, clasa a noua şi a zecea, le-am făcut la Liceul „Dragoş Vodă” unde aveau o secţie de limba ucraineană, am terminat-o cu chiu cu vai, deoarece în afară de biblioteca liceului şi cinematograful Muncitoresc nu mă interesa nimic. Am urmat apoi, şcoala profesională de lăcătuşi mecanici de la Liceul Industrial nr.1 din Baia Mare, iar mai târziu, după evenimentele din ’89 m-am angajat sergent la unitatea de grănicieri Sighet şi m-am apucat serios de şcoală – am terminat liceul la seral, la Liceul Industrial nr. 2, după care am urmat Facultatea de Jurnalism şi Filosofie la Universitatea Spiru Haret (la distanţă). După ce m-am mutat la Bucureşti am urmat (la zi) Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine – secţia ucraineană-rusă din cadrul Universităţii Bucureşti, Masteratul de Strategii Comunicaţionale Interculturale – literare şi lingvistice, la aceeaşi facultate, iar acum sunt doctorand, în anul trei, tot la aceeaşi facultate, la Şcoala Doctorală de Studii Literare şi Culturale.

Salut, Sighet!: Sunteți o personalitate „multilaterală”. Cum se explică această „explozie” complexă? De unde rădăcinile?
Mihai Hafia Traista: Ei… nici chiar aşa, nu mă consider o personalitate „multilaterală”, cum spuneţi dumneavoastră, sunt doar un autor de cărţi care se pricepe să construiască o carte de la A la Z, adică pot scrie o carte, o pot redacta, tehnoredacta, ilustra la nevoie, înveli în copertă şi chiar mă pricep, ceea ce este mai important, să o lansez către cititori, căci fără ei o carte ar fi pustie ca o casă nelocuită. Sunt doar un meseriaş iscusit sau mai puţin iscusit, căci profesia de scriitor până la urmă este o profesie avuabilă. Cât despre rădăcini – ar fi o impietate să nu mărturisesc că ele se trag din ţărâna Ronei de Sus, de care îmi aduc aminte mereu cu condescendenţă. În acest colţişor binecuvântat de Dumnezeu s-au născut o pleiadă de scriitori şi oameni de cultură. Începând cu scriitorul evreu – Wiliam Tamburu, primul prozator ucrainean din România – Ivan Fetico, primul romancier ucrainean din România – Mihai Nebeleac, primul scriitor postmodernist ucrainean din România  – Pavlo Romaniuc, eu mă mândresc a fi primul dramaturg ucrainean din România, scriitoarele Ana Traista Ruşti, Marta Bota, Maria Oprişan, de asemenea scriu publicistică Ileana Dan şi Alina Leva. Vedeţi, în Rona nu există falocraţie literară. Avem cărturari de înaltă valoare care fac cinste întregii comunităţi ucrainene, recunoscuţi la nivel naţional, autori de cărţi şi ei, profesori doctori în diferite ştiinţe cum ar fi Ivan şi Mihaela Herbil, Odarca Ardelean Bout, Gheorghe Andraşciuc, Vasile Cureleac şi mulţi alţii, iar acum, de câteva luni, Rona de Sus se poate mândri şi cu un deputat în Parlamentul României, care reprezintă interesele comunităţii ucrainene din România, în persoana domnului Nicolae Miroslav Petreţchi, care totodată este şi preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România, dar şi autor de carte în domeniul politico-economic.

Salut, Sighet!: Greșim când spunem că n-ați avut un contact constant cu comunitatea literară sigheteană?
Mihai Hafia Traista: Nu, nu greşiţi deloc, când pleci dintr-un loc te dezrădăcinezi oarecum, şi încercând să prinzi rădăcini în alt loc stabileşti contacte cu alte comunităţi sau cu alte persoane, astfel începi să neglijezi într-o oarecare măsură, mai mare sau mai mică, legăturile pe care le-ai avut, dar până la urmă este normal să fie aşa… Dar întâlnirile noastre literare de la Rona, au rămas o amintire frumoasă.

Salut, Sighet!: Pe filiera literară, cu ce oameni de cultură din zona Țării Maramureșului păstrați legătura?
Mihai Hafia Traista: În primul rând cu Echim Vancea şi Ion Petrovai pe care, alături de Pavel Romaniuc, îi consider mentorii mei spirituali, dar şi cu Vasile Muste, Marin Slujeru, Doina Rândunica Anton ale căror opere apar deseori în revista literară pe care o conduc.

Salut, Sighet!: De ce preferați să munciți și să vă desfășurați activitatea la București? “Profitul” este mult mai mare?
Mihai Hafia Traista: Nu este vorba nici de preferinţă nici de profit ci pur şi simplu de destin, de lucruri care îţi sunt date de o putere care se află deasupra noastră; în naivitatea vârstei adolescentine, nu-mi imaginam deloc că viaţa o să-mi scoată în cale atâtea schimbări, dar, vorba lui Tudor Arghezi, de ce aş fi trist?

Salut, Sighet!: Ați publicat volume de poezii, povestiri, romane, piese de teatru, etc. E un „filon” ucrainean în scrierile dumneavoastră?
Mihai Hafia Traista: Nu neapărat ucrainean, ci mai degrabă unul maramureşean, toate creaţiile mele, atât cele scrise în limba ucraineană cât şi cele în limba română sunt locul în care convieţuiesc în pace şi bună colaborare români, ucraineni, maghiari, germani, evrei, rromi chiar şi polonezi, cehi, slovaci, ca de exemplu în romanul „Castelul din Rónaszék”, în nuvela cinematografică „Konokrad” sau în romanul autobiografic „Oberrohnen”. Locul acesta este în Maramureş, iar convieţuirea acestora este apropiată realităţii. În mai multe cazuri am fost acuzat, pe nedrept, că îi descriu pe evrei în culori sumbre, asta ca să nu spun de antisemitism. La Uniunea Naţională a Scriitorilor din Ucraina a avut loc chiar o dezbatere pe această temă „… dacă mai publicăm proza lui Traista?” Nu e deloc adevărat, în scrierile mele sunt foarte multe persoanaje de naţionalitate evreiască cu trăsături pozitive ca nuvela „Aproapelui cu ură” sau în ciclul de povestiri „Pătărăniile unchiului Fedea”, iar cele câteva persoanaje negative, negustori, cârciumari, cămătari apar exact aşa cum mi-au fost descrise de către oamenii mai vârstnici, aşa cum se găsesc în teza de doctorat, despre folclorul din Maramureş al savantului de origine aromână Tache Papahagi, sau în „Imaginea evreului în literatura română” al celebrului istoric şi antropolog Andrei Oişteanu.

Salut, Sighet!: Sunteți membru al Uniunii Scriitorilor din România, dar și al Uniunii Naționale a Scriitorilor din Ucraina. Cum împăcați cele două „lumi” culturale distincte?
Mihai Hafia Traista: Încercând să construiesc o punte de legătură trainică între ele, în primul rând prin traduceri din literatura ucraineană în limba română şi invers. Am tradus din opera scriitorilor clasici cum ar fi Mihaylo Koţiubenskyi sau Vasyl Simonenko, dar şi din opera scriitorilor contemporani Volodymyr Danylenko (chiar şi acum lucrez, împreună cu lectorul dr. de la UBB Cluj, Ivan Herbil, la traducerea romanului „Colivie pentru o pasăre cântătoare” al lui Danylenko, pe care sperăm să o lansăm la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus), Halyna Tarasiuk, Oleksandr Masleanyk, Natali Kuliş şi aproape o întreagă antologie de alţi scriitori ucraineni. Din limba română am tradus din operele lui Varujan Vosganian (traducere cu care autorul a participat la un festival literar internaţional din Odesa), Aurel Maria Baros, Ştefan Dorgoşan, Loredana Ştirb dar şi din Preda, Slavici şi Rebreanu, de asemenea am tradus o antologie de poezie care cuprinde creaţiile a 25 de poeţi români contemporani. În al doilea rând, fiind foarte bun prieten cu Myhailo Sydorjevskyi, preşedintele Uniunii Naţionale a Scriitorilor din Ucraina, l-am invitat la Bucureşti şi împreună ne-am întâlnit cu conducerea Uniunii Scriitorilor din România, unde am schiţat, ca să spun aşa, mai multe proiecte literare româno-ucrainene, unul dintre ele l-am şi demarat, este vorba de publicarea la Bucureşti, a antologiei de proză ucraineană, „Această şocantă Europă de Est”, tradusă în limba română, şi publicarea la Kiev a antologiei de proză românească „Manevre potrivite pe timp de ceaţă”, tradusă în limba ucraineană.

Salut, Sighet!: Aveți și o editură, „Mantaua lui Gogol”. Cât de vizibilă este aceasta în complexul peisaj literar bucureștean?
Mihai Hafia Traista: Sunt zeci asemenea edituri în Bucureşti şi sute în întreaga ţară, nu este o editură faimoasă, scoate între 20-25 de titluri pe an, dar este destul de cunoscută în cercurile literare bucureştene, publicând proză, teatru, poezie, critică literară scrisă de autori deja consacraţi ca Silvia Zabarcenco, Viorel Ploeşteanu (Irlanda), Maria Irod, Nicolae Tony Dincă, Nicolae Munteanu (Spania), Cristian Mozoru (Germania), dar şi foarte mulţi debutanţi care au pornit cu dreptul în literatura română cum ar fi Ina Florica Popa din Slatina, bucureştenii Romiţa Mălina Constantin, medicul-colonel Nik Opriţa, pianistul Emanuel Pătrăşcioiu şi mulţi alţii, de asemenea, la editura „Mantaua lui Gogol”, apare multă literatură pedagogică, politică etc.

Salut, Sighet!: Revista „Mantaua lui Gogol” acoperă o paletă largă de cititori?
Mihai Hafia Traista: Revista „Mantaua lui Gogol” nu se plânge de cititori, poate şi din cauză că se distribuie gratuit, iar multe dintre numere au apărut pe diverse site-uri sau blog-uri literare, tot gratuit. Este o revistă în care, vorba unei celebre europarlamentare „fiecare ce vrea face”. Noi oferim cititorilor noştri atât „literatură înaltă” cât şi „literatură populară”. Articolele sunt semnate, 80% de mari personalităţi – scriitori români din ţară şi de peste hotare, critici literari şi profesori universitari.

Salut, Sighet!: Cât de implicat sunteți în viața comunității ucrainene din România și în ce constă această implicare?
Mihai Hafia Traista: De doi ani sunt unul din vicepreşedinţii Uniunii Ucrainenilor din România şi preşedintele Comisiei pentru cultură a uniunii, dar şi membru în Comisia de cultură, culte şi mass media a Consiliului Minorităţilor Naţionale din România. În afară de asta sunt redactorul revistei literare a scriitorilor ucraineni din România „Naş holos” şi corespondentul publicaţiilor Uniunii Ucrainenilor din România „Vilne slovo”, „Ukrainskyi visnek”, „Dzvonyk”, „Curierul Ucrainean”, în plus de asta, tot timpul trebuie să colaborez cu TVR1, secţia minorităţi şi cu alte mijloace mass media din Bucureşti, dar şi din Ucraina. Trei sferturi din timp îmi petrec pe drum şi prin hoteluri ca să ajung la diferite manifestări sau şedinţe, timp în care trebuie să scriu lunar în jur de cincisprezece articole, reportaje, etc. Restul timpului îl dedic literaturii şi grădinii mele din Bragadiru. Aşa că, pot spune că sunt implicat, dar şi dedicat trup şi suflet comunităţii ucrainene, dar nu sunt singurul. Asta face şi deputatul nostru şi profesorul universitar Herbil de la Cluj sau preşedintele orgnizaţiei judeţene Maramureş, profesorul Miroslav Petreţchi, din păcate nu întotdeauna suntem şi apreciaţi pentru ceea ce facem.

Salut, Sighet!: Ați fost și consilier al unui parlamentar ucrainean. Cât de „pasionat” sunteți de politică și în ce mod vă exprimați pe acest segment ?
Mihai Hafia Traista: Am fost, aproape trei ani. Consilierea mea se rezuma la a-i scrie domnului deputat discursurile atât în limba ucraineană, cât şi în limba română şi la înlesnirea apariţiilor domniei sale pe sticlă sau la radio; când am observat că demnitarul, lipsit de orice demnitate „una zice şi alta fumează” , vorba lui Tudor Arghezi, mi-am dat demisia. De altfel, la politică şi la fotbal nu mă pricep deloc şi nu cred că voi mai intra vreodată în contact direct cu ea.

Salut, Sighet!: Pe ce palier vă simțiți mai „liber”? Poezie, teatru, proză?
Mihai Hafia Traista: Mă simt liber când modelez cuvântul, când aleg cuvinte, le pun unul lângă celălalt, le citesc şi îmi place cum sună… De multe ori scriu la comandă, mai ales studii literare, eseuri, recenzii de cărţi, dar şi proză. Trebuie să scrii ce îţi cere redactorul şef al fiecărei publicaţii, el plăteşte tu construieşti, confecţionezi ce îţi cere. Un tâmplar bun face mese, scaune, dulapuri, dar va face şi un sicriu dacă i se va comanda, de aceea este tâmplar, poate nu-l va face cu mare plăcere, dar îl va face cu aceeaşi pricepere ca şi dulapul sau scaunul. Desigur că mă regăsesc în fiecare dintre aceste genuri. Şi fiecare îmi pare cel mai important în momentul în care scriu. După aceea, îmi par toate la fel de importante.

Salut, Sighet!: Sunteți un dramaturg jucat, apreciat?
Mihai Hafia Traista: Nu ştiu cât sunt de apreciat, dar, spre fericirea mea, piesele mele se joacă. Să ştiţi că este o mare satisfacţie să vezi cum prind viaţă pe scenă personajele pe care le-ai creat, uneori poate fi şi o dezamăgire, dacă actorul se comportă în pielea personajului cu totul altfel de cum ar vrea autorul.

Salut, Sighet!: De ce ați ales distribuție din Slatina, Olt pentru piesa „Ibovnice cu ochi de Maramureș”?
Mihai Hafia Traista: Nu eu i-am ales pe ei, ci ei pe mine, mai bine spus, regizorul Nicu Ioan Popa – PIN. De fapt, piesa „Ibovnice cu ochi de Maramureş” a fost jucată şi de trupa IndArt în regia regretatului Dan Simion, dar şi de alte trupe de studenţi la actorie sau actori semiprofesionişti din Bucureşti, Cluj, Târgu Mureş şi Sălaj. De trupa Proart Slatina am rămas legat datorită prieteniei mele cu regizorul, care a pus în scenă şi alte piese scrise de mine „Logodnicii Amaltheiei” tot cu aceeaşi trupă şi „Scrisoarea din Africa” cu trupa KIDStar, iar acum lucrează tot cu trupa KIDStar la piesa „Lecţia de paremiologie” şi se pare că va juca în rolul lui Caramfil din piesa mea „Portretul făcător de minuni” sau „Sau cu cine mă culc în seara asta?” pe care o pune scenă regizorul Dan Şalapa cu trupa de teatru din Drobeta Turnu Severin. Oricum, aş vrea să joace şi rolul lui Serafim Serafimovici, îngerul morţii din piesa la care tocmai lucrez, „Până când Moartea ne va uni”.

Salut, Sighet!: Cât de vizibil este Sighetul la București din punct de vedere cultural?
Mihai Hafia Traista: Mai mult decât credeţi. Sighetul nu este doar locul de pe hartă în care ea se agaţă în cui, cu Memorialul durerii, cu horincă tare şi Cimitirul Vesel la doi paşi de el. Sighetul este oraşul care găzduieşte un festival internaţional de poezie, un oraş iubit de Nichita şi de Ana Blandiana, un oraş care a dat literaturii române pe Alexandru Ivasiuc şi pe Ion Zubaşcu, publicisticii pe Cornel Ivanciuc, folkului românesc pe Ştefan Hruşcă, Ducu Bertzi şi pe Nicolae Doboş care, împreună cu trupa Arhaic, a cucerit partea culturală a Bucureştilor cu cântece pe versurile sigheteanului Vasile Muste (acum lucrează la albumul Bolnav pe drum – versuri Mihai Hafia Traista). Aşa este văzut Sighetul în cercurile literare bucureştene.

Salut, Sighet!: Dacă ați putea influența mișcarea culturală sigheteană în ce fel ați impulsiona-o?
Mihai Hafia Traista: Din păcate nu cunosc bine situaţia culturală din Sighet, însă cred că nu are nevoie de impulsionări, am auzit că există un cenaclu literar, poate ar fi nevoie şi de o revistă dacă nu există deja…

Salut, Sighet!: Vă mulțumim pentru interviul acordat și vă rugăm să faceți un promo pentru piesa dumneavoastră de teatru în așa fel încât să-i determinați pe sigheteni să fie prezenți într-un număr cât mai mare, sâmbătă, 22 aprilie 2017, ora 19:00 la Sala „George Enescu” a Școlii de Muzică Sighet!
Mihai Hafia Traista: Desigur ştiţi zicala cu profetul şi ţara lui, de aceea eu sunt acela care trebuie să vă mulţumească vouă şi vă mulţumesc foarte mult! Sighetenilor ce să le spun: „Veniţi, vedeţi şi râdeţi! E gratis şi nu doare!”

Brîndușa Oanță & Ion Mariș




Învățământul dual, o alternativă viabilă?! – Interviu cu prof. dr. Gheorghe Andrașciuc, inspector școlar general adjunct

În aceste zile se discută atât la nivelul unităților de învățământ, cât și la nivelul inspectoratelor școlare despre implementarea învățământului dual. Din dorința de a aduce lămuriri suplimentare, mai ales pentru părinții și elevii interesați de această variantă de școlarizare, l-am abordat pe dl. inspector şcolar general adjunct (din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș), prof. dr. Gheorghe Andraşciuc, coordonator al Departamentului curriculum şi inspecţie şcolară, în subordinea căruia se găseşte învăţământul tehnic dual.

Brîndușa Oanță: Ce este învățământul dual, pe înțelesul tuturor?
Gheorghe Andrașciuc: Învăţământul dual reprezintă o noutate pentru şcoala tehnică românească. De câţiva ani, în România, există câteva centre-pilot, la Braşov, Sibiu, Arad etc. Acest sistem de învăţământ funcţionează cu succes, de exemplu, în Germania, însă şi în celelalte ţări europene. Învăţământul dual este organizat la solicitarea operatorului economic interesat, având calitatea de potenţial angajator şi de partener de practică. În acest tip de învăţământ, partea teoretică este asigurată de şcoală, iar pregătirea practică de operatorul economic. Ca formă de învăţământ, sistemul dual este organizat ca învăţământ cu frecvenţă, cursuri la zi, el putând fi desfăşurat şi în limbile minorităţilor naţionale. Potrivit art. 22 din Metodologie, unităţile de învăţământ de stat în care se organizează învăţământ dual sunt stabilite de inspectoratele şcolare, la solicitările operatorilor economici interesaţi în formarea profesională prin învăţământul dual, cu consultarea autorităţilor administraţiei publice locale, a comitetelor locale de dezvoltare a parteneriatului social, având în vedere tendinţele de dezvoltare socială şi economică, precizate în documentele strategice regionale, judeţene şi locale privind învăţământul profesional şi tehnic. Adresa de solicitare pentru şcolarizare prin învăţământul dual se transmite de către operatorii economici la Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, la sediul central al instituţiei, prin e-mail sau prin fax, la termenul stabilit în Calendarul etapelor şi acţiunilor pentru stabilirea cifrei de şcolarizare la învăţământul dual, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei naţionale. Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic centralizează la nivel naţional, regional şi judeţean solicitările operatorilor economici şi le transmite inspectoratelor şcolare şi unităţilor administrativ-teritoriale menţionate în solicitările operatorilor economici. De asemenea, conform art. 23 din Metodologie, în cazul în care solicitările unor operatori economici nu pot fi onorate la nivel judeţean, Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic colaborează cu inspectoratele şcolare de la nivelul regiunii de dezvoltare şi operatorii economici interesaţi, în vederea identificării soluţiilor de satisfacere la nivel regional a solicitărilor care, din motive obiective, nu pot fi îndeplinite la nivel judeţean. În ceea ce priveşte admiterea, potrivit art.26 din aceeaşi Metodologie, absolvenţii învăţământului obligatoriu care întrerup studiile pot fi cuprinşi, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, într-un program de pregătire profesională, inclusiv prin învăţământ dual, în vederea dobândirii unei calificări profesionale. Absolvenţii de învăţământ dual care nu au finalizat studiile liceale pot fi cuprinşi în programe de pregătire pentru echivalarea nivelului de învăţământ liceal.

Brîndușa Oanță: Care sunt punctele forte ale învățământului dual?
Gheorghe Andrașciuc: Învăţământul dual implică numeroase avantaje. Pe de o parte, agentul economic, după ce şi-a făcut studiul de piaţă pe cel puţin trei ani, poate solicita înfiinţarea claselor în regim dual. Pe de altă parte, operatorul economic participă direct şi activ la formarea profesională a viitorului angajat. Pentru a asigura coerenţa procesului de formare, operatorul economic are dreptul de a fi reprezentat în Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ şi să participe activ la elaborarea planului de acţiune al şcolii şi la proiectarea curriculumului în dezvoltare locală. De asemenea, avantajul este atât în cazul absolvenţilor care, după absolvire, îşi pot găsi mai facil locul de muncă, cât şi al operatorului economic care poate face o selecţie pe criterii de performanţă în ceea ce priveşte angajarea absolvenţilor.

Brîndușa Oanță: Acest tip de învățământ va funcționa pe structura/modelul fostelor școli profesionale? Câți ani va dura și ce fel de diplomă/certificat profesional vor primi absolvenții?
Gheorghe Andrașciuc: Structura este aproape similară cu cea a învăţământului profesional. După cum am precizat, învăţământul dual funcţionează la solicitarea agentului economic. Învăţământul dual este de 3 ani şi se finalizează cu examen de certificare a calificării profesionale. Pregătirea practică de specialitate se desfăşoară pe grupe de minimum 10 elevi şi maximum 15 elevi. Clasele din învăţământul dual pot fi constituite din maximum 3 grupe cu calificări diferite. Conform Cadrului naţional al calificărilor, învăţământul dual pentru nivelul 3 de calificare este organizat după clasa a VIII-a, ca parte a învăţământului secundar superior. Mai departe, se poate ajunge până la nivelul 5 de calificare. Absolvenţii primesc suplimentul descriptiv al certificatului, conform Europass.

Brîndușa Oanță: În momentul finalizării, absolventul beneficiază de un contract de muncă ferm?
Gheorghe Andrasciuc: După finalizarea studiilor, absolvenţii pot fi angajaţi de agentul economic. Trebuie precizat că agentul economic încheie un contract de parteneriat cu unitatea şcolară, cu unitatea teritorial-administrativă şi cu beneficiarul acestui sistem de învăţământ. Operatorul nu este obligat să angajeze toţi absolvenţii, însă nici absolvenţii nu sunt obligaţi să se angajeze la agentul economic care a susţinut financiar formarea lor. Dacă se doreşte, acest aspect poate fi reglementat prin contractul pe care îl va semna operatorul economic cu fiecare beneficiar (elev), respectând legislaţia muncii.

Brîndușa Oanță: Există cerere pentru formarea profesională de acest tip?
Gheorghe Andrașciuc: Cererile vin mai degrabă dinspre agentul economic. Însă şi aici, trebuie să fim sinceri, agentul economic va putea beneficia de forţa de muncă pe care a format-o pe parcursul a trei ani, doar după trei ani, adică după absolvirea învăţământului dual. Consider că, în acest moment, nu există un interes deosebit din partea absolvenţilor de clasa a VIII-a, poate, şi din cauza lipsei informaţiei cu privire la avantajele urmării învăţământului dual. De aceea, va trebui ca operatorul economic, împreună cu directorii unităţilor şcolare în care va funcţiona acest sistem de organizare, să elaboreze o strategie privind prezentarea ofertei educaţionale astfel încât să fie informaţi corect atât absolvenţii clasei a VIII-a, cât şi părinţii acestora.

Brîndușa Oanță: Care sunt factorii implicați?
Gheorghe Andrașciuc: În organizarea învăţământului profesional dual sunt implicaţi patru factori: operatorul economic, elevul, unitatea şcolară şi unitatea administrativ-teritorială. Avantajul operatorului economic este acela de a se implica în susţinerea formării profesionale. În acest caz, operatorul economic (poate fi constituit un consorţiu sau o asociaţie) încheie un contract de parteneriat cu unitatea de învăţământ şi unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea şcolară, contract ce stabileşte condiţiile de colaborare, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi costurile asumate de parteneri. De asemenea, va fi încheiat contractul individual de pregătire practică, încheiat între elev, respectiv părintele, tutorele sau susţinătorul legal al elevului minor, operatorul economic şi unitatea de învăţământ, contract care stabileşte drepturile şi obligaţiile părţilor.

Brîndușa Oanță: Cine și în ce proporție asigură susținerea financiară?
Gheorghe Andrasciuc: Elevii care acced în învăţământul dual primesc bursă de la stat în valoare de 200 de lei, iar operatorul economic trebuie să asigure o bursă la nivelul celei acordate din fonduri publice. De asemenea, tot agentul economic trebuie să susţină financiar şi alte aspecte din formarea elevilor.

Brîndușa Oanță: De ce resurse trebuie să dispună unitatea de învățământ pentru a se plia pe învățământul dual?
Gheorghe Andrașciuc: Pentru ca agentul economic să poată organiza învăţământul dual este nevoie să fie autorizat sau acreditat în formarea profesională. Autorizarea/ acreditarea operatorilor economici implicaţi în formarea profesională prin învăţământul dual se reglementează prin metodologie specifică, elaborată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi aprobată prin hotărâre a Guvernului. Ce este important de subliniat este faptul că, potrivit art. 65 din Metodologie, prin derogare, prin dispoziţii tranzitorii, până la aprobarea metodologiei de acreditare/autorizare, învăţământul dual se poate organiza fără condiţia de autorizare/ acreditare a operatorilor economici.

Brîndușa Oanță: Probabil, specializările despre care se discută, vor fi selectate în funcție de oferta locală a pieței muncii. Ce meserii sunt solicitate la Sighet? Considerați că învățământul local va răspunde în termeni optimi solicitărilor?
Gheorghe Andrașciuc: Potrivit Metodologiei de funcţionare a învăţământului dual, şcolile trebuie să fie acreditate pentru solicitările venite dinspre agentul economic. Din discuţiile avute până în prezent, specializările solicitate de operatorul economic din zona municipiului Sighetu Marmaţiei se referă la industria prelucrării lemnului. Cu siguranţă, partea teoretică va fi asigurată de cadrele didactice de la Liceul Tehnologic Forestier, la standarde ridicate, iar partea practică va fi asigurată de operatorul economic, printr-un tutore. Depinde foarte mult de felul în care îşi va organiza operatorul economic activitatea practică.

Brîndușa Oanță: Ce unități de învățământ liceal sunt interesate de acest tip de parteneriat?
Gheorghe Andrasciuc: În acest moment, este interesat Liceul Tehnologic Forestier, Colegiul Tehnic Transilvania, Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa, însă şunt şi alte şcoli din judeţul Maramureş.

Brîndușa Oanță: Este complet reglementată legislativ această formulă?
Gheorghe Andrasciuc: Pe 5 aprilie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial Metodologia de funcţionare a învăţământului dual. Operatorul economic trebuie să asigure condiţiile optime de desfăşurare a practicii, condiţiile materiale precum utilaje, echipamente, materii prime, materialele consumabile, echipamentele de lucru şi de protecţie pentru elevi, securitatea şi sănătatea în muncă a elevilor. De asemenea, operatorul economic va trebui să asigure cheltuielile necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă, examinările de medicină a muncii şi analizele medicale obligatorii pentru elevi. Totodată, va trebui să asigure resursele umane (tutori) pentru pregătirea practică a elevilor. Primăria trebuie să susţină învăţământul dual prin finanţare complementară din bugetul local, să cofinanţeze proiectele etc. În mare parte, legislaţia stabileşte cadrul de organizare a învăţământului dual.

Brîndușa Oanță: Cum promovați și unde pot fi accesate toate informațiile referitoare la învățământul dual?
Gheorghe Andrașciuc: Informaţii despre învăţământul dual au fost prezentate în cadrul întâlnirii organizate la nivelul CLDPS (Comitetelor Locale de Dezvoltare a Parteneriatului Social) . La această întâlnire au fost invitaţi să participe operatorii economici, directorii liceelor şi colegiilor tehnologice, reprezentanţii Camerei de Comerț, reprezentanţii AJOFM (Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă) şi alţii. De asemenea, domnul prefect al judeţului Maramureş, Sebastian Lupuţ, a organizat o întâlnire la care a participat doamna inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, prof. Ana Moldovan, având ca temă demararea acţiunilor în ceea ce priveşte înfiinţarea învăţământului dual. La această întâlnire au participat reprezentantul SPAS Baia Mare, reprezentanţii operatorilor economici, reprezentanţi ai ONG şi alţii. Săptămâna trecută a avut loc o altă întâlnire la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Maramureş, în cadrul căreia au fost prezentate aspectele caracteristice ale învățământului dual. Doamna inspector şcolar general, prof. Ana Moldovan, inspectorul şcolar pentru discipline tehnice, prof. Livia Pop, au prezentat aspectele ce ţin de strategia de promovare a învăţământului dual. La această întâlnire au participat mai mulţi operatori economici, directorul general al SPAS Baia Mare, directorul Colegiului Tehnic Transilvania şi alţi invitaţi preocupaţi de dezvoltarea învăţământului dual în judeţul Maramureş. Din zona Sighetului, a participat reprezentantul Societăţii PLIMOB, jurist Roxana Pontoș. Pentru promovarea ofertei locale a învăţământului dual, inspectoratul şcolar judeţean, în colaborare cu comitetele locale de dezvoltare a parteneriatului social şi operatorii economici, va realiza un plan de acţiune la nivel judeţean care va cuprinde: organizarea acţiunii „Săptămâna meseriilor” în perioada dedicată activităţilor de consiliere şi orientare profesională a elevilor, organizarea acţiunii „Târgul meseriilor” pentru prezentarea ofertei la nivel judeţean, promovarea învăţământului dual etc. Informaţii despre învăţământul dual pot fi găsite pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, la învăţământul tehnic. (www.isjmm.ro)

„Salut, Sighet!” vă mulțumește pentru informațiile oferite cititorilor noștri!

sursă foto: www.revista-satul.ro




Ziua Internațională a Limbii Materne marcată la Sighet

Ziua Internațională a Limbii Materne a fost sărbătorită în Sighetu Marmației, la Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko”, în cadrul Proiectului educațional județean ”Omagiu Limbii Materne” inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

Marți, 21 februarie, la Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko” au avut loc manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Internaționale a Limbii Materne. Proiectul a fost inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș în parteneriat cu Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației și a avut ca obiectiv principal promovarea diversității cultural-lingvistice din județul Maramureș, deoarece acțiunile ce promovează diseminarea limbilor materne servesc nu doar scopul încurajării diversității lingvistice și educației multilingve, ci ajută și la dezvoltarea conștiinței tradițiilor lingvistice și la dezvoltarea solidarității bazată pe înțelegere, toleranță și dialog. Activitățile desfășurate în cadrul proiectului au debutat la ora 9.30 în sala de festivități a liceului, cu prezentarea obiectivelor și a grupului țintă și au continuat cu vizitarea expoziției de preparate culinare care s-a desfășurat pe două componente: elevii Liceului Pedagogic ”Taras Șevcenko” au pregătit preparate culinare tradiționale specifice minorităților din România: ucraineni, maghiari, germani, polonezi, sârbi, rromi, turci, slovaci, ruși lipoveni, iar elevii școlilor participante la proiect au pregătit și expus preparate tradiționale ale etniei din care fac parte. Manifestarea a cuprins și prezentarea costumelor populare, dar și a unor obiecte tradiționale ale fiecărei etnii. Spectacolul de gală s-a desfășurat la sala de spectacole a Școlii de Arte ”George Enescu”, de la ora 12.30 și a debutat cu discursurile oficialităților prezente: domnul Gheorghe Andrasciuc, inspector școlar general adjunct, domnul Horia Scubli, primar al Municipiului Sighetul Marmației, doamna Elvira Codrea, consilier MEN pentru minoritatea ucraineană și polonă, domnul Dan Pralea, director al Centrului Cultural Sighet. Sărbătoarea a strălucit prin cântecele, dansurile și momentele artistice pregătite de elevii școlilor implicate în proiect, ilustrând cu desăvârșire și candoare unitatea care ne unește prin diversitate: Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko”, Colegiul Național ”Dragoș Vodă”, Școala Gimnazială Nr. 10, Sighetu Marmației, Liceul Teoretic ”Leowey Clara”, Școala Gimnazială Crăciunești, Școala Gimnazială Rona de Sus, Școala Gimnazială Valea Vișeului, Școala Gimnazială Bistra, Școala Gimnazială Remeți, Liceul Tehnologic Vișeu de Sus, Școala Gimnazială Câmpulung la Tisa, Liceul Teoretic ”Nemeth Laszlo” Baia Mare, Școala Gimnazială Repedea, Școala Gimnazială Ruscova, Grădinița ”Otilia Cazimir” Baia Mare, Școala Gimnazială „Benko Ferenc” Dămăcușeni, Liceul Tehnologic Poienile de sub Munte.

Proiectul educațional ”Omagiu Limbii Materne” s-a desfășurat în cele mai bune condiții și datorită sprijinul financiar acordat de Rotary Club Sighetu Marmației.

Sursa: prof. Emilia Codrea (Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko”)