FESTIVALUL MONDIAL DE FOLCLOR  –  U S A  –  1992

Au fost anii în care Ansamblul  folcloric MARA din Sighetul Marmației a devenit din ce în ce mai cunoscut, repurtând succese în țară și străinătate, Marioara Murărescu, cunoscuta realizatoare a emisiunii TV „Tezaur folcloric”, fiindu-ne aproape, contribuind semnificativ la promovarea și vizibilitatea noastră.

Deseori și-a marcat legătura cu Maramureșul, începută chiar cu lucrarea de licență pe Valea Cosăului – Sârbi și Budești, devenindu-i sursă de inspirație și loc de trudă. A iubit Maramureșul, oamenii de aici și tot ce a descoperit în această vatră etnofolclorică: modestia, hărnicia, ospitalitatea și modul cum aici sunt apreciate valorile de orice fel.

Ansamblul MARA a devenit pentru Marioara Murărescu un „actor” important în „piesa” Tezaur Folcloric, pusa în scenă în 1983 și dusă până în ultimul „act” din 2014.  În această perioadă a promovat Ansamblul prin diverse filmări, emisiuni chiar la noi acasă, la Sighet, Baia Mare sau București, în celebrul studiou patru, alegând expresivul  din bogatul repertoriu al ansamblului.

Ansamblul MARA a dus tricolorul României alături de cele ale marilor ansambluri folclorice din lume. Marioara Murărescu ne-a însoțit în 1992 la Festivalul Mondial de Folclor – Salt Lake City, statul UTAH din USA, la care au participat și nouă țări europene, dintre care două din fostul bloc comunist: Bulgaria și România. Ne-a impresionat prin implicarea în tot ce a însemnat publicitate, promovare a mesagerilor folclorului, portului și obiceiurile românești pe care le aveam în bogatul repertoriu.

… dorurile și amintirile acelor vremuri!…

Gheorghe MIHĂIESCU

sursă foto: Gheorghe Mihăiescu

Din Insulele Baleare spre Muzeul PRADO, în căutarea  GUERNICĂI!

1980 – Suntem în ultima zi a Festivalului de folclor din Insulele BALEARE, stațiunea SOLLER, SPANIA Părăsim modestul hotel Ladan de două stele, îndreptându-ne spre giganticul pachebot Transmediterana. După cele opt ore ale călătoriei plutitoare, admirând alte nave la orizont, precum și albastrul cerului reflectat în mare, ajungem de unde am plecat: Portul BARCELONA. Avem o zi de răgaz, timp în care optăm diferit.

Un grup restrâns am decis să tragem o fugă până la Madrid, cu țintă precisă: Muzeul PRADO.  Am economisit timp, călătorind toată noaptea cu trenul. După vorbe puține, și parcă doborâți de frumosul și greul festival, însoțiți de zdrăngănitul roților de tren, am moțăit cam 2-3 ore din cele șase, astfel că, la coborâre nici n-am realizat dacă suntem obosiți sau nu. În gara din Madrid, pe primele pagini ale ziarelor de pe tarabe, cu litere care mai să sară din format, s-a anuntat începerea războiului dintre IRAN și IRAK.

Ne apropiem cu emoții de impresionanta construcție, călcăm sfioși cu mare interes de ce urma să vedem. Nu pot spune că nu ne-am impus să ne controlăm atitudinea, interesul și eventualele întrebări. Aveam informații puține, doar eram în 1980. Avem la dispoziție patru ore, fiind condiționați de întoarcerea în Barcelona, tot cu trenul și apoi în țară pe același traseu, cu același număr de urcări și coborări și cu bagaje mai multe.

Observăm colecții de artă europeană de sculptură și pictură, desene, obiecte decorative și diverse lucrări de artă. Cea mai impresionantă este galeria de tablouri cu colecții de lucrări ale lui Velazquez, Goya, Bosch, El Greco, Rubens, Rafael,Tițian etc.  Ne-a impresionat povestea faimoasei picturi a lui Picasso  – GUERNICA – realizată în 1937, pe care… n-am văzut-o. Urma să ajungă acasă, după o lungă ședere și restaurare, din USA. Această pictură reprezintă drama micului oraș basc Guernica, bombardat de aviația germană, sprijinită de cea a Italiei, care ajutau armata lui Fanco, în timpul războiului civil din Spania (1936-1939).

Din cauza celui de-al doilea război mondial, Picasso a decis ca lucrarea să fie dată în custodia Muzeului de Artă Modernă (MoMA) din New York, până când Spania va deveni o republică democratică.  În urma implicării regelui Juan Carlos al II-lea, în anul 1981, guvernul de la Madrid a reușit să recupereze  importanta lucrare.

Ieșim fără multe vorbe, pătrunși de simbolistica operelor de artă, tăcem și zâmbim.

Moțăim liniștiți în tren alte șase ore de zdrăngăneală, dar încărcați cu imaginile pe care, greu de crezut că le vom mai întâlni vreodată. Suntem împăcați. Neimportant pentru cei mai mulți dintre colegi, cărora le-am povestit.

Am urcat în trenul spre casă, cu gândul la următoarelor îmbarcări – debarcări, și la zâmbetele celor care ne așteptau.

LA  REVEDERE, SPANIA!

Gheorghe MIHĂIESCU

sursă foto: Gheorghe Mihăiescu