Prezenţi într-o carte la a cărei lansare au fost prezenţi mulţi dintre ei, poeţii Sighetului ne spun în versuri ce mai fac, ce-au mai făcut, cum se simt, cum sunt. „Oraṣul cu poeţi″, cu cei 12 plus unul, Lucian Perţa, care le parodiază prieteneṣte versurile, la care se adaugă „finisajul extrafin″ al Editurii Valea Verde ṣi tipăritura fără cusur a celor de la Aska Grafika, este un moment important al culturii sighetene, care trebuie cunoscut.

Poetul Echim Vancea a făcut o selecţie alfabetică de autori care ṣi-au găsit locul într-o antologie care nu mă putea lăsa indiferent. Ne duce câteodată viaţa pe mine ṣi pe câte unul dintre ei în acelaṣi loc, în acelaṣi timp. Ne salutăm, schimbăm două-trei vorbe de politeţe, apoi ne vedem fiecare de drumul lui. Iată că o carte – în posesia căreia mă bucur că sunt! – îmi dă ocazia să-i înţeleg mai bine, să-i admir că ṣtiu să trăiască frumos ṣi să spun aici ce cred eu că mai fac poeţii sigheteni.

Doina Rândunica Anton zice: „Sunt o femeie pe cale de dispariţie / Mănânc direct din oale, în picioare/ […] / Sunt ca un steag viking zdrenţuit″. E vremea schimbării, zice poeta. Prin urmare, „Nu mai vreau să fac lucruri mari / Vreau să fac doar lucruri mici / De exemplu să îngrop toţi sâmburii / Din prunele, caisele ṣi piersicile / Pe care le-am mâncat″.

Poeta are o dorinţă: „Să mă învelesc în toată depărtarea cuvintelor scrise / Şi să adaug cuvintele mele nescrise / Pe pânza interioară a cortului / Ca să am lumină mereu″.

Lumina aceea există deja ṣi-i din ce în ce mai strălucitoare!

Gheorghe Mihai Bârlea nostalgic, ne spune „Tânăr visam să zbor / fără să fiu fluture sau pasăre / ci pur ṣi simplu mă simţeam în levitaţie cosmică / fără teama de a plonja în gol;″. Acum, poetul ne anunţă: „Mă mut de la ṣase la ṣapte, / nu-i vorba de apartamentul de bloc / ṣi nici ṣtirea nu-i una virală / ci pur ṣi simplu cu prefixul anilor fac troc.″

Cum se poate face asta? „O să savurez o băutură aleasă, / asortată cu amintiri ṣi flori / din pruncia mea de la ţară / la care m-aṣ întoarce de o sută de ori.″.

Atât de multe aṣ mai avea de (s)pus din poeziile lui Gheorghe Mihai Bârlea…, dar măcar dintr-una să citez aici ceva care să bucure cititorii de aṣa frumoase stihuri scrise de un  năneṣtean, sighetean, băimărean sau, într-un singur cuvânt spus, maramureṣean de viţă nobilă: „Din rochia miresei dansând / sar scântei / ṣi ia foc inima mirelui, / ṣi-atins sufletul de respiraţia ei, / se visează de tânăr zidit / în petalele unui trandafir.”

Lui Alexandru Dohi îi e dor de Sighetul de odinioară. „mi-e un dor / cumplit de tine / în tine am văzut / lumina zilei / eṣti nestemata / din sufletul meu″. Pentru autor, „poetul e o fiinţă magică″. „chiar dacă tace / el mai degrabă îṣi / aduce aminte ceea ce  / nu s-a întâmplat″.

Iar „Poezia e în anticamera / Prezentului ṣi prezice / frumuseţea liniṣtii;″ .

Antonia Luiza Dubovici scrie în poezia „Dincolo de veghea Ofeliei″: „Mi te strecori în vis, / în gândul cel mai aproape de marginea pământului, / luminos ṣi clar ca o petală de vară cenuṣie, în mâna lui Dumnezeu, / să-mi spui că umblarea pe apă este doar o aprindere ce se naṣte din convieţuirea / sufletului cu seninul.″, lăsându-ne pe noi să medităm la mesajul transmis. Să fie vorba despre o fiinţă dragă? Sau poate despre harul poetic pe care l-a primit pe vremea când era sigheteancă ṣi pe care-l cultivă acum departe de locul natal?…

În altă poezie, despre o fiinţă dragă, poeta spune frumos ṣi unic: „cât dorm pe jumătate de pernă / dragostea mea încetează să mai încapă în mine″.

Sunt aproape nouă ani de când am publicat pe www.sighet-online.ro articolul „Drumul unei poete″. Atunci am scris aṣa: „Am convingerea că în 14 martie 2014 a fost ceva mai mult decât o lansare de carte. Am participat, alături de toţi prezenţi la Sala Radio Sighet, la primii paşi făcuţi de Antonia (ce nume frumos…şi i-am spus asta!) pe drumul fără întoarcere al poeziei. Aveam impresia că eram într-un loc (gară, aeroport, nu contează ce) cu intenţia de a conduce pe cineva drag tuturor pe un drum lung, plin de neprevăzut, de interesant, de lauri!

Domnişoara Antonia Zavalic va pleca într-o bună zi din comunitate. Când se va întâmpla asta, să nu fim trişti…Va fi întotdeauna poeta noastră! Va fi un ambasador al oraşului nostru, care a avut şi are oameni plini de har!

Tudor Arghezi spunea: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris / Încet gândită, gingaş cumpănită; / Eşti ca o floare, anume înflorită / Mâinilor mele, care te-au deschis.”. Dacă ar fi fost cu noi la o discuţie „Despre fluturi şi praf”, ar fi repetat poezia, sau poate atunci ar fi scris-o!

Cartea Antoniei e frumoasă. Poeta e frumoasă şi tânără. Ce mult i-ar fi plăcut marelui poet să fie într-o zi de vineri din luna martie să vadă că nici fluturii, nici praful nu se pot lua la întrecere cu înaltul zborului unei poete din Maramureş…

Zbor neobosit, Antonia Zavalic! De fapt, pasiunea nu oboseşte, nu-i aşa?″.

Urare pe care o reînnoiesc acum, în 2023, cu fireasca modificare: zbor neobosit, Antonia Luiza Dubovici!

Fábry Sándor, un alt poet prezent în antologia făcută de Echim Vancea, se joacă frumos cu ineditul, iar traducerile ṣi răstălmăcirile făcute de Marin Slujeru ṣi de Slujeru Gavaller Tünde dau un plus de valoare poeziilor sigheteanului prea devreme plecat din această lume.

„Complimentul polizorului″: „Doamnă, eṣti minunată, / ca scânteia ṣi ca netezimea, / Nu-i ca dumneata nimic mai graţios, / nici mai neted ṣi nici mai scânteios.″.

Altă realizare deosebită în „baladă I: „în zorii adânci / argintul lunii strălucea / ṣi a rămas pe părul meu″.

Probabil că, dac-ar trăi acum ca să ne spună cum se mai simte prin Sighet, ar face-o cum a făcut-o în „raport de stare″: „Ca un Robinson nelocuit / trăiesc / pe o insulă naufragiată.″.

Vasile Gogea a „păţit″ ceva. Citez din poezia „La Sighet″: „Brusc, / aṣa cum vine iarna, / mi-a rămas mică umbra / copilăriei. / Cred că am crescut mai mult / decât poate arăta ea. / De o vreme / mă strânge tare de tot, / ca un bocanc / reciclat / de infanterist.″.

Acelaṣi autor ne spune ce i s-a mai întâmplat în viaţă. „Din vagonul de marfă / plecat / din nordul memoriei / încă se mai descarcă: / o femeie, / doi prunci / ṣi câteva lemne, / pe un peron din prezent. / Abia acum / hamali musculoṣi / dau jos / baloţii cu amintiri.″.

Ce-ar mai fi de făcut, când ṣtim că „Vine un ceas al zilei / către seară / când umbra trupului / se-adună / în suflet ṣi dispare / ca un melc / în cochilie / lăsând în urmă doar fosforul / din oasele arse / în rugul / cerului.″?

La Ieremia Lenghel nota principală a selecţiei din „Oraṣul cu poeţi″ este nostalgia, frumos (re)trăită, transpusă în admirabile versuri. „Amiaza / înfiorată de senin / lasă să cadă / o îndepărtată lacrimă astrală″. Sau, în altă poezie: „Sub umbrar / de amintire / refrigeram / ce-a fost trăire // La soare se prăjea / visare / pe-un val din / înspumata mare / a-ndepărtatului din noi″.

Evoluţia omului, viaţa, „E cuprins în ea misterul / străveziu de stalactită / Transformat într-o-nălţare / mai apoi de stalagmită″.

Lui Ion Mariṣ îi e dor. „Ce dor mi-e de un timp de pus pe rană, / de necuvinte ṣi de buze sfinte, / de starea ta de noapte diafană / ṣi de surâsul tău să mă-nfiebânte.″. Citindu-i poemele, mi-a revenit aceeaṣi stare de empatie pe care am avut-o cu ani în urmă văzându-l pe Octavian Cotescu în „Minetti″ de Thomas Bernhard ṣi căruia îmi venea să-i strig din sală sau să merg în culise ṣi să-i spun că nu pot face nimic mai mult decât să-l înţeleg.

Acum e la fel… Ion Mariṣ: „Deschid toate uṣile; / nici urmă de mine!… / Pe cine să strig când plânge scrumul pe lumânare?″.

Cât despre oraṣ… „nu-l cunosc nu-l găsesc nu-l urmez / nu cred în cimitirele concetăţenilor trecuţi / printre atâtea minciuni anotimpuri″. Sau, ca un fel de concluzie la sfârṣitul altei poezii: „Între cele două ape doarme / mereu un alt oraṣ care ne ascunde.″.

Pentru Vasile Muste Sighetul este un „oraṣ sărit de îngeri altfel cum / primărie-judecătorie-puṣcărie / într-o singură zidire / ṣi mai încolo pe deal / răbdător cimitirul″. Este poetul care iubeṣte iubirea. „îmi pasă / de fiecare pas pe care îl faci pe pământ / ţie / nu-ţi pese cine te lasă″.

Gheorghe Pârja scrie în „Epistolă pentru castelanul Echim″: „Îti mai scriu castelane,/ Despre vânătoarea de vulpi de pe Iza,/ Unde viclean dragonul râului/ mai lovea cu un hohot de viaţă în noi.″. Castelanul Echim, cel care administrează acest castel al poeţilor sigheteni mai primeṣte o ṣtire (a se citi: o strofă) de la Gheorghe Pârja. „Totuṣi, îti mai scriu castelane,/ Pe la noi plouă des, dar poeţii nu mor/ Ci scriu poeme pe frunte de podbal/ Sărută spada ṣi îl visează pe Isus″.

Sighetul, oraṣul în care „Pe străzi singurătatea se desface în fire / Paṣii grei lasă urme lângă umbra statuilor / Copiii zeilor ronţăie bomboane de mentă / La Grădina Morii domniţa absentă / Culege spini din coroana martiră.″.

Marin Slujeru e un poet care mi-e foarte drag pentru că versurile sale mă duc imediat dincolo de cuvinte, acolo unde simţirea ia locul înţelesului primordial. Citesc în poezia „Belṣug″: „ṣi nu avem noi atâta timp cât îmi trebuie mie / ca să ies viu din vis, din împietrire, / din visul împietrit // Şi chiar dacă aṣ ieṣi / ar începe o lungă fărâmiţare, / până să-ţi ajung nisip sub picioare // Nu sta după mine / nu avem noi atâta timp să mă adun, apoi, / să fie ceva de scris.″.

Desigur, imaginaţia poetului e fără limite. Marin Slujeru s-a adunat demult ṣi are întotdeauna ceva de scris. Argument: „Ne întâlnim prin oraṣ tot mai scunzi / atât de triṣti am fost la tinereţe (plural din nou !) / ca ṣi cum viaţa ar fi trecut, / prezentul atunci – o rămăṣiţă / Acum eṣti luat prin surprindere / că nu mai e vis. / trăieṣti o cutremurare / faţă cu firul de praf ce eṣti, / o dezîntristare.″.

Sighetul ṣi locuitorii lui sunt adesea teme preferate în poeziile lui Marin Slujeru. Are întotdeauna „ atâta timp să″ se adune, „apoi″ / găseṣte cu uṣurinţă „să fie ceva de scris″. Un exemplu din poezia „Ocupaţii…″: „Pe străzile din oraṣul meu, / trec întruna inṣi amărâţi, încruntaţi / umblă liber / dacă te surprind că-i priveṣti, / ce mai duṣmănie / – e tristeţea lor, ocupatum agrum ″.

De ce-mi place atât de mult Marin Slujeru? Pentru că … citiţi, vă rog, „Metallica″: „plopii până-n cer / în aur, în galben imperial – /ṣi noi lângă ei / în argint– miṣunăm, minunându-ne″!

Echim Vancea, culegătorul ṣi aranjorul volumul de faţă, „castelanul″ – cum îl numeṣte Gheorghe Pârja – ne spune în acelaṣi poem ce-a mai făcut, ce face, cum se simte. „Oraṣul singur″: „oraṣul are zăvoarele trase. / nu mai doreṣte plictisul vizitiilor / moţăind în inima mea / în faţa întunericului / o grămadă de manuscrise. / în spatele lor / surâsul nomadului / ṣi arginţii ultimei nopţi de dragoste / pecetluind pacea unei clipe / de rătăcire. / nu lipsesc crucile. / le simt febra / căindu-se de singurătatea oraṣului.

Ce frumuseţi fără seamăn scrie Echim!… „Cu soarele în ochi″:„întunericul are chef de vorbă. / ora caută un strop de odihnă la umbra / florii-soarelui.″! Altă strofă, din altă poezie: „victimă a copilăriei iarna se strecoară prin uṣile de ceară / în întuneric mândrindu-se cu umbra tocind zilnic / cărarea anunţându-mi sosirea″.

Al doisprezecelea plus unu poet din „Oraṣul cu poeţi″ e cel care-i parodiază amical pe ceilalţi doisprezece. E Lucian Perţa. Scrie cu vervă, surprinde câte o „nevăzută″ a fiecărei poezii de care se ocupă. Pune în versurile sale care mai mult „mângâie″ decât „înţeapă″ ṣi titluri din volumele prietenilor lui. Simpatic ṣi pe fază de fiecare dată, Lucian Perţa merită citit! Credeţi-mă, asta face bine!

„Sighetul este în esenţa lui un oraṣ al cuvintelor, cu poezie vie ṣi nemuritoare″ – spune Antonia Luiza Dubovici. O pledoarie pentru spusele Antoniei a încercat să fie si comentariul meu. Şi mai adaug doar atât: Sighetul e ṣi al celor care apreciază ṣi aṣteaptă poezia vie ṣi nemuritoare. Unul dintre ei, semnează acum, aici.

                                       Horia Picu

Gheorghe PÂRJA s-a născut în 02 mai (neoficial dar real… 27 aprilie) 1950, în Deseşti – Maramureş.
Este poet și publicist. Absolvent al Liceului Pedagogic din Sighet și al Facultății de Ziaristică Bucureşti (1978). A fost o lungă perioadă redactor – șef al cotidianului „Graiul Maramureșului” Baia Mare, serie nouă. Debutul literar a fost girat de prozatorul Alexandru Ivasiuc în revista „Luceafărul” (1968). Debut editorial în volumul colectiv „Caietul debutanţilor” (Editura Albatros, București, 1977). A condus cenaclul „Alexandru Ivasiuc” din Sighet și a sprijinit Festivalul Internațional de Poezie de la Sighet; a inițiat Serile de Poezie de la Desești (1979).
A fost distins cu numeroase premii naționale și internaționale pentru poezie și publicistică: Premiul USR la Festivalul Internațional de Poezie (Sighet, 1979), Premiul revistei „Tribuna” (1986), Premiul Special Alexandru Odobescu al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1998); premiul „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la Desești (1999), Premiul pentru poezie Lviv – Ucraina (2010) etc.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (1999) și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). Președinte al Reprezentanței Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj și vicepreședinte UZPR (2004), vicepreședinte al Convenției literare internaționale de la Lviv – Ucraina (2010).

Volume publicate: În numele tatălui, (versuri,1996); Sub podul lui Apollodor. Dialoguri cu Adam Puslojić despre Nichita Stănescu şi alţi poeţi din lume, (1998); Cartea din Valea Mătrăgunii, (versuri, 2000); Dialoguri în Centrul Europei, (vol. I, 2000 și vol. II, 2003); Portret de grup cu Laurenţiu Ulici, (co-autor, 2003); Poemele Ieronimei, (versuri, 2003); Preludia solodkovo haosi/Preludiu la dulcele haos (versuri, lb.ucraineană, trad. Ştefan Tcaciuc, 2004); Umbra noastră cuvântul – Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Deseşti 1979-2003, (antologie de poezie, în colaborare cu Echim Vancea, 2003; Singurătatea sonoră, (versuri, antologie de autor, 2005), Dialoguri cu ferestre spre Nord (interviuri, 2005), Poeme din vremea lui Adam (2007), Călătoria îngerului prin Nord (2008), Vânzarea umbrei/ Árnyékvásár (versuri, antologie româno-maghiară, 2011), Livada cu prieteni și alte împrejurimi (eseuri, 2011), Lacrima sfinxului (versuri, 2014), Ochii Basarabiei (proză, 2018), Oglinzile Nordului (2019), Seniorul lemnului (proză, 2019), Scrierea cerului (versuri, 2020).
Prezent în volume colective: Anotimpul întrebărilor (1967), Nord statornic (1973), Popas în Hiperboreea (1980), Dor de lumină (1997), Un sfert de veac de poezie (1998), Antologia poeţilor ardeleni contemporani (antologie de Eugeniu Nistor şi Iulian Boldea, 2004), Dialoguri cu ferestre spre nord (2006), Punte între sentimente (antologie de poezie irakiano – română, 2012), Confluențe poetice (antologie de poezie kuweitiano – română, 2013), Punte între lumi și inimi (antologie de poezie arabo – română, 2017) etc.
Poemele i-au fost traduse în sârbă, ucraineană, engleză, arabă, maghiară, belarusă etc.

Întâmplare

Ce-ai pățit la suflet?
Mă întreabă pelerinul
Mai nimic
M-am lovit de colțul
Unui poem
Care mi-a stat în cale.

O rugare

Ajută Doamne timpul să nu plece
Cum are el năravul din vecie
Să încălzească stânca asta rece
Să lumineze oaza din pustie.

Să fie alb, nu vrem altă culoare
Un mers încet ca gâza pe un pom
Doar cântecul, suprema alinare
Rămână privegherea pentru om.

Ce să-ți mai cerem Ție, Doamne
Decât iertarea de a fi în lume
Noi, cei zvântați de vântul unei toamne
Adaos magic, pentru orice nume.

Ajută, Doamne, să rămânem deci,
Ca frunza născătoare-n primăvară,
Mai luminează asprele poteci
Și timpul de-a trăi a doua oară.

Ulise

Am două oceane sub pleoape
Pești uriași stau sub geam
Ca profeții. Parcă-mi spun:
Cămașa aceasta e prea mare
Dăruiește-o poetului din Nord
Care a cucerit lumea
Plecând dintr-o bucătărie
Cu un bulgăre de sare amară
A dovedit Steaua Polară.

(din volumul „Scrierea cerului”, Editura Școala Ardeleană, Cluj – Napoca, 2020)

Salut, Sighet!

Foto: Ion Mariș

Zilele trecute a avut loc la Sighet  ediția a cincizecea – după spusele unor cunoscători – a Festivalului Internațional de Poezie din orașul nostru.

Pentru a rememora începuturile festivalului sighetean vă oferim o imagine de la Festivalul Național de Poezie din Sighet, din anul… 1999 . Printre participanții întâlnirii de la  Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș”, prezenți la Sighet, i-am identificat (cu sprijinul colaboratorilor noștri Echim Vancea și Florentin Năsui) pe Laurențiu Ulici, Ana Blandiana, Gheorghe Pârja,  Ioana Mariș – Dăncuș, Romulus Rusan, Ion Flora – Serbia, Ion Zubașcu, Daniel Corbu, Irimie Lenghel, Lydia Bloch.

Completările cititorilor la această fotografie sunt binevenite.

     Salut, Sighet!

Foto: prof. dr. Mihai Dăncuș (din arhiva familiei Dăncuș).

Într-o lume suficient de secătuită de evenimente generoase, care dau sens valorii, care pun lumină în suflete, este remarcabilă luciditatea unor semeni pentru aprecierea muncii aproapelui. Spun asta pe propria răspundere, deoarece constat că nu prea stăm bine cu recunoștința față de cei care au vocația zidirii. Iar fără zidire, lumea nu urcă, nu are răsfrângeri din inteligența omului. Demni de toată aprecierea sunt cei care lasă urme adânci, săpate cu propria lor viață în lumea în care trăiesc. Cred că fapta este nobilă atunci când truda ta nu îți mai aparține. Ea a devenit dar pentru cei mulți. Fapta rămâne bornă în timp, iar autorul ei model pentru cei ce vin. Aceste gânduri, și multe altele, m-au cutreierat joi, 23 decembrie, participând la o ceremonie în care s-a făcut o nobilă apreciere, pentru nobila datorie împlinită a unor oameni deosebiți, din prezentul în care viețuim.

Adică în termeni de redută oficială, în Holul Mare al Consiliului Județean, a avut loc Decernarea Titlului de Cetățean de Onoare al județului Maramureș. Fiind în Ajunul Sfântului Crăciun, Ansamblul Național Transilvania a prefațat ceremonia cu un concert de colinde. O ceremonie simplă și solemnă. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a acordat titlurile domnilor dr. Teodor Ardelean, fondatorul și managerul Bibliotecii județene Petre Dulfu, din Baia Mare, prof. Săluc Horvat, fondatorul revistei de cultură „Nord Literar,” economistului Vasile Godja, directorul Plimob S.A. Sighetul Marmației, și scriitorului Echim Vancea, fost director al Bibliotecii Municipale „Laurențiu Ulici” din Sighetul Marmației. S-au mai acordat trei titluri de Cetățean de Onoare post-mortem inginerilor Nicolae Dicu, Ioan Dulf și Cornel Grama, repere ale mineritului maramureșean și național.
Domniile lor fac parte din repertoriul biografiei mele, prieteni și minunați interpreți ai înțelepciunii maramureșene. Și mai au un numitor comun: au vocația de fondatori! Tocmai ce spuneam la începutul acestui text, sunt autori de fapte nobile, care au lăsat fâșii luminoase, preschimbate în durată. O biruință vrednică în prezent, care este sortită istoriei. Nobil Cuvântul, nobil, l-a lansat la ceremonie Teodor Ardelean, și nu m-am sfiit să-i dau dreptate. Și să-i dau drumul în lume. Că i se potrivește. Numai cine nu cunoaște energia pe care o degajă această Catedrală a Cărții, cu sediul în Baia Mare, poate avea îndoieli. Eu, care mă legitimez cu iubirea de carte, depun mărturie că Teodor Ardelean se oglindește și în spiritul de Dreptate și Frăție întru înalta cinstire a Cuvântului printr-o măreață construcție, fără ziduri, cu menirea de a bucura viitorul. Și mai spunea laureatul zăpezii că cea mai importantă funcție a oricărui om este apropierea de valori, iar „acest titlu poate fi asemănat cu acordarea unui titlu de nobil de Maramureș.”
Nobil al propriilor fapte este și economistul Vasile Godja, directorul Plimob S.A. din Sighetul Marmației, unitate etalon în industria mobilei românești, cu recunoaștere europeană. Numai o minte isteață a putut să intuiască, în 1990, care va fi sensul lumii de afaceri. A calculat cu inteligență echilibrul dintre jertfă și risc. Și a câștigat luând în seamă importanți parteneri de afaceri, cum este IKEA. Este un sprijinitor al comunității locale pe multe planuri. Este un lider, un om bun, corect și generos. Ne știm de la începutul devenirii noastre sighetene. Profesorul Săluc Horvat a contribuit în mod esențial la nașterea vieții universitare băimărene. Dar a avut și ideea de a împlini un vis și o zbatere a intelectualilor maramureșeni, pentru a avea o revistă de cultură. Când visul criticului și istoricului literar Săluc Horvat a devenit realitate, în urmă cu două decenii, revista literară a Maramureșului a început călătoria prin țară și străinătate, ajungând până în America. O nobilă trăire fondatoare pentru profesorul Horvat!
Cu scriitorul Echim Vancea începe o nouă lume lirică în Marmația. Care a fost dăruită țării. A știut că un lucru început și care nu este consolidat este sortit ruinei. De aceea a pus câteva cărămizi la temeinicia Ansamblului Mara și mult mai multe la gloria Festivalului Internațional de Poezie. Ca director al Bibliotecii Municipale sighetene a avut și fericita inspirație de a boteza Instituția Cărții cu numele mentorului nostru, criticul literar Laurențiu Ulici, cu rădăcini paterne în Nord. Dar opera lirică a lui Echim Vancea va rămâne într-o istorie adevărată a poeziei române, cum îi prevestea un editor. Cum ziceam, cei patru au o trăsătură comună: au vocație de fondatori! Am asistat la o nobilă apreciere pentru o nobilă datorie.
Cei trei ingineri, fiind plecați prin poienile raiului, au fost reprezentați de membri ai familiei. Fiecare a lăsat zestre de necontestat Maramureșului și țării, tocmai sigiliul nobilei datorii împlinite. Da, cum spunea un laureat al zăpezii: Maramureșul, înainte de toate și întâi în toate!

Gheorghe PÂRJA

NR: Editorial preluat, cu acordul autorului, din cotidianul „Graiul Maramureșului” (27 decembrie 2021)

Foto: Ion Mariș

Frumoase și neconvenționale sunt serile „Nichita Stănescu” din Deseștiul Maramureșului! Acolo, la „firul ierbii”, poezia respiră prin porii clorofilei, onorată și respectată de gazde consecvente, având mereu alături nume strălucitoare de invitați și iubitori ai versului… crud – curat.

Vineri, 24 septembrie 2021 – după un an de pauză impusă de primejdii globaliste – la îndemnul și-n organizarea scriitorului Gheorghe Pârja, care ne-a oferit cerul, curtea și pridvorul casei lui părintești transformate ad-hoc într-un amfiteatru poetic, am fost invitați să ne (re)vedem într-o după-amiază prelungită spre seară pentru a ne bucura de libertatea creativității. N-a fost complicat pentru noi, având asemenea organizatori (pe lângă familia Pârja au dat o mână de ajutor și familia preotului Ioan Ardelean și probabil și alții) să găsim ulița și gospodăria celui care a găzduit și găzduiește poeți reprezentativi ai țării și chiar ai Europei, din care cel dintâi invocat a fost, este și-a si (fi) cel care a dat numele „serilor” deseștene, reper central al Festivalului Internațional de Poezie de la Sighet. Nota bene: covorul ierbii „primește” generos de 42 de ani –  la întâlnirile desfășurate sub semnul marelui Nichita Stănescu – poeți celebri sau în curs de afirmare.

Nici ploaia care ne-a „ortografiat” cu dărnicie, nici foșnetul verdelui și nici dantela crestelor muntoase nu au fost create pentru dispariție, sunt înveșnicite de numele celor care trec pragul Deseștiului, poposind în casa poetului Gheorghe Pârja. Ne-am văzut prea-cuminți – neamenințați de spaime și restricții – iubitori de poezie și de muzică.

După nominalizarea și decernarea premiilor (Ioan Pintea, Elena Cărăușan, Adela Naghiu, Ion Mariș), decorul tradițional – natural a fost înlocuit cu scena căminului cultural din localitate, acolo unde gazdele (inclusiv primarul Gheorghe Bohotici, prezent pe tot parcursul evenimentului cultural) au gândit un rezilient, armonios și apolitic program muzical (alternat cu mirabilă poezie).

S-au exteriorizat muzical Alina Andreicuț, Sorina Gherman, Cosmin Lauran, „superstarul” Titus Pop, Măriuca Verdeș și Florin Săsărman iar poeții prezenți s-au pliat plăcutului spectacol adresându-se publicului (de) pe portativul versurilor. Ne-au grăit în versuri Ilie Gherheș, Ciprian Coc, Monica Cândea, Ioan Ardeleanu – Pruncu (unul dintre inițiatorii actualului Festival Internațional de Poezie de la Sighet), Ioana Ileana Ștețco, Ileana Nemeș Pop, Gheorghe Mihai Bârlea, Nicolae Scheianu, I. Mariș, Elena Cărăușan, Ioan Pintea.

Ar mai fi multe de povestit dar cuvintele nu pot înlocui trăirile „live”, vibrația Poeziei pe ulițele Deseștiului o putem/ puteți desluși doar… punând mâna pe Poet. Parafrazându-l pe Nichita: vă conjur, puneți mâna pe Poet!

Foto & text, Ion Mariș

Încheiem Săptămâna Mare, semnalând o nouă apariție editorială la Editura Valea Verde din Sighet: DINCOLO DE SCENĂ!

Gheorghe Mihăiescu, fostul dansator al Ansamblului Folcloric Mara din Sighetu Marmației, fost „șurubar” și membru în Rotary Club Sighet, oferă cititorilor un consistent volum autobiografic (480 de pagini) ce include și „poveștile” neștiute din spatele scenei, de pe parcursul celor 14 ani petrecuți de autor în mijlocul binecunoscutului ansamblu folcloric sighetean, Mara.

Prefațatorii volumului (Ioan Ardeleanu – Pruncu – membru UZPR, Gheorghe Pârja – membru USR, Echim Vancea – membru USR, Ion Mariș – editor), îl însoțesc pe Gheorghe Mihăiescu într-un debut literar de bun augur.

Lansarea live a volumului va avea loc în prima parte a lunii mai, 2021.

Salut, Sighet!

SEMN DE CARTE: VASILE TEPEI
(Satul Hoteni. Repere monografice, cu o prefaţă de Gheorghe Pârja, Ed. Enesis, Baia Mare, 2020)

Monografia satului Hoteni, propusă de economistul finanţist Vasile Tepei (a lui Ionu Diacului), hotenar de origine, este o lucrare captivantă, bogată, o mică enciclopedie a satului natal, un semn de devoţiune faţă de oamenii locului. Autorul mărturiseşte în Introducere că dispariţia accelerată a unor dimensiuni esenţiale ale satului – obiceiuri, ocupaţii, mentalităţi – i-a fost imbold suplimentar pentru această scriere. Pentru aceasta, a cercetat cu atenţie o mulţime de surse scrise şi nescrise, orientat de specialişti în domeniu.

Sunt punctate cu precizie ştiinţifică, dar şi cu emoţie: cadrul natural, structura socială originară, viaţa familiei, ocupaţiile tradiţionale, locurile şi originea numelui lor, întâmplări şi vorbe de duh din Hoteni, obiceiurile (Tânjaua, Stâna), Sărbătorile de peste an în sat, activitatea culturală, arhitectura şi portul, personalităţile satului „care au urmat şcoli”… . Este tratată cu precădere, amănunţit, devenirea Bisericii şi a Şcolii satului, în vălmăşagul vremilor… Sunt surprinse interferenţele cu evenimentele istorice majore – cele două Războaie mondiale, tulburările din perioada interbelică, dramele din debutul regimului comunist, în special marginalizarea „chiaburimii” şi încercările eşuate de „întovărăşire” şi „colectivizare”.

Nobila întreprindere de conturare în linii esenţiale a evenimentelor şi a etosului local se încheie cu câteva „Cuvinte de la fii ai satului”, un glosar de termeni locali, 11 anexe, o listă bibliografică substanţială. Numeroase fotografii întregesc povestea Hoteniului…

Subsemnatul, trăitor în primii ani de viaţă în Hoteni, îi mulţumesc lui Vasile Tepei că mi-a readus aproape amintirile dintâi!…

Marin SLUJERU

Poetul – senator Gheorghe Mihai Bârlea nu este cetățean de onoare al Sighetului dar, este un cetățean respectabil. Deși este politician, își permite să-și coloreze viața și să ne coloreze așteptările cu… parabolele fericirii. Adică ne ispitește cu poezie, cu noul său volum „Sigilii de sare„!

Ana Blandiana, analizând cartea poetului sighetean, crede că: „citind-o, descoperi cu bucurie că există și poeți fericiți”.

La Centrul Cultural, miercuri, 13 noiembrie 2019, de la orele 15:30 (fix), la sala de spectacole, Piața Libertății, nr. 24A, Mircea Petean (directorul editurii Limes din Cluj Napoca), Gheorghe Pârja (poet, ziarist), Ioan Ardeleanu – Pruncu (profesor, jurnalist) și Andrei Făt (profesor) ne vor desfereca sigiliile de ceară ale poetului Gheorghe Mihai Bârlea.

Dacă vă doriți să cunoașteți latura poetic – optimistă a unui politician – intelectual, faceți un „popas” în cămara cu poeme a Sighetului.

NB: Volumul „Sigilii de sare” va fi lansat și la Baia Mare, joi, 14 noiembrie 2019, orele 16:00, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”.

Salut, Sighet!

Cărţile de istorie se scriu, temeinic, după ce evenimentele se aşază. Şi mai ales după ce actorii şi martorii dispar. Aici intervine rostul major al istoricului. Dar până la cartea de istorie ce se întâmplă? Aţi ghicit: ziarele îşi fac datoria! Ele sunt memoria activă, consemnată imediat, la temperatura zilei. Pe lângă documentele de cancelarie, presa este un izvor preţuit de istorici. Pe ştirile din ziare ne rezemăm şi astăzi. Am spus toate acestea pentru ajunge la o carte mare, în toate felurile, apărută în acest An Centenar la Editura „Valea Verde”, 2018 (director Ion Mariş), din Marmaţia. Este vorba de volumul: ”MARAMUREŞUL-ZIARE ŞI ZIARIŞTI, de la începuturi până în 1945”. Autor: profesorul, omul de mare energie culturală, jurnalistul cu virtuţi dovedite, IOAN ARDELEANU-PRUNCU.

În cele 620 de pagini este reînviat, prin ochii presei, un timp aproape uitat şi neştiut al Maramureşului Voievodal, având reşedinţa, din ultimele veacuri, în Marmaţia. (S-a propus ca Sighetul să se numească Marmaţia). Este şi o replică inteligentă dată celor care au epuizat destinul acestui spaţiu, cu rezonanţă istorică, în câteva clişee. Care au făcut mari deservicii cunoaşterii profunde şi adevărate a istoriei locului de unde au descălecat voievozi. Cărţile fundamentale despre Maramureş, puţine şi ele, aveau o circulaţie restrânsă din raţiuni cunoscute.

Aşa că istorici vrednici (Ioan Mihalyi de Apşa ori Alexandru Filipaşcu) au simţit nevoia să folosească presa pentru luminarea celor mulţi. Autorul nostru a cercetat cu acribie colecţii de ziare şi reviste, decupând ştiri şi articole care ilustrează vuietul ideilor de aspiraţie naţională, dar şi atmosfera cazinourilor vremii. A reuşit ceea ce şi-a propus: să ne redea imaginea Maramureşului, oglindită în presa din Marmaţia. Adică, Maramureşul din ziare. La loc de cinste se află “Graiul Maramureşului”, prima perioadă (1932-1940).

După 12 ani de trudă, Ioan Ardeleanu-Pruncu a aflat unghiul potrivit de unde a privit devenirea acestui spaţiu istoric într-o perioadă dificilă. Când se pregătea să iasă din crisalida vremelnică pentru a prinde cadenţa Patriei-Mamă. În acea perioadă, s-a întâmplat şi explozia presei româneşti în Maramureş. Înainte, societăţile de lectură tipăreau timide periodice în limba română. Din carte aflăm câte piedici a pus administraţia maghiară pentru aprobarea statutului Asociaţiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureş. Multe din zbaterile vremii şi-au găsit ecou în paginile ziarelor. Autorul constată că au existat ziarişti vertebraţi, care puteau fi calomniaţi, dar mai greu de şantajat. De altfel, o bună parte a lucrării este dedicată celor care au creat publicaţii, dar şi celor înzestraţi cu har, curaj publicistic şi răspundere pentru limba română.

În zugrăvirea celor 46 de portrete, autorul a aplicat metoda obiectivităţii. După cum singur mărturiseşte, a creionat ”portrete normale, cu umbre şi lumini, acoperind atitudini şi fapte de mare eroism, dar şi momente de slăbiciune, de derută, de eroare, tocmai pentru a le putea acorda recunoştinţa cuvenită fiecăruia”. Stă sub egida lui Tacit: sine ira et studio. Tomul este şi un document al relaţiilor dintre intelectualii maramureşeni şi cei din România Mare. Ne demonstrează că am fost conectaţi la pulsul naţional al vremii. Elitele maramureşene, venite în mare parte din lumea satului, ştiau de punctele preşedintelui american Wilson.

Volumul semnat, şi îndelung lucrat, de Ioan Ardeleanu-Pruncu alungă viziunea care ne plasa într-un colţ uitat de lume. Doar asemenea cărţi recuperează generaţiile Maramureşului. Autorul a adunat dovezi fotografice în facsimil, ori reproduceri de texte greu de găsit. Doamne, câtă tenacitate pentru a împlini un ideal! El vine din fibra intelectualilor de pe văile noastre, care au ştiut ce-i greul. Dar au putut să-l dovedească. Aşa, această lucrare este prima care tratează presa din Maramureşul Vechi la dimensiunea reală şi cuvenită. Maramureşul de pe cele două maluri ale Tisei. Reînvie harta spirituală a unui Maramureş, acum muşcat, în care relaţiile dintre oameni nu erau stingherite de apa curgătoare. Deşi cu hotar, eram una în cuget şi simţiri.

Cum ziceam cu prilejul lansării cărţii în Marmaţia, este o lucrare care uneşte neamuri. Şi asta pot face ziarele! Pentru mine cartea este de excepţie. Şi metaforele mi-au amuţit în faţa rigorii ei. A fost sortită să cinstească profund Centenarul. Dar şi pe autorul ei, la cei 75 de ani de viaţă. Istoricul Ioan Aurel-Pop, preşedintele Academiei Române, scrie în prefaţă: ”Întreprinderea este una temerară, dar fructuoasă, fiindcă investighează o lume intelectuală românească cu metodele istoricului şi relevă valori aproape uitate”.

Jurnalistul din mine acordă autorului Marele Premiu al demnităţii profesionale.

Gheorghe PÂRJA

(Editorial preluat din cotidianul “Graiul Maramureșului” din 19 decembrie 2018)

Ochii Basarabiei sunt obosiți! De prea multă zbatere, de prea multă tăcere, de prea multă luptă „inutilă”. Doar Gheorghe Pârja și o mână de intelectuali speră și se agită pentru a readuce normalitatea limbii și națiunii într-o zonă mult prea bătută de vremuri și vremelnice stăpâniri. Consistentul volum – articole, editoriale – al domnului Gheorghe Pârja face o radiografie de un sfert de secol peste tumultul unor ani în care barierele prea perfide ale falselor informații, dezinformări și manipulări par/ păreau de netrecut. Cartea trebuie citită pentru a ne autoconsola cu ideea că nu e totul pierdut, că lumea poate fi mai bună și normală, că limba noastră neolatină, româna, poate uni marile idealuri, că principiile democratice vor prevala asupra forței și minciunii.

De la Nistru pân’ la Tisa… s-au schimbat vremurile! Avem o țară de autoexilați prin lumea largă și abandonul patriei continuă. De cine să ne fie mai frică: de umbra Rusiei zăbovind peste noi sau de micimea conducătorilor noștri? Își mai caută tinerii din zilele noastre rădăcinile, se mai așează la sfat românii? Nu cred că mai sunt mulți patrioți în stare să se întrebe sincer, justificat… “ce facem cu patria, ce putem dărui patriei?”

Moldovenii lui Ștefan cel Mare se duc și ei unde-i mai bun traiul. Unii, puțini, mai ajung și prin țara mamă. Din păcate ne tranformăm – încetul cu încetul – într-o națiune de emigranți, ne pierdem identitatea originară și mai ales dorința de-a ne însănătoși.

Noroc că mai avem oameni înțelepți, cu rădăcini adevărate, înfipte puternic în glie, ce pot amorsa mințile temporar rătăcite în tehnologii depersonalizate și gadget-uri ce omoară suflete. Printre ei, un înțelept jurnalist – poet, Gheorghe Pârja, care s-a adresat mai ales tinerilor la întâlnirea de la Sighet unde și-a lansat cartea “Ochii Basarabiei”; unii dintre tineri erau atenți, alții butonau impasibili iPad-urile. Acest veritabil maramureșan, școlit și la Sighet, continuă să ne vorbească despre… Ochii Basarabiei cei triști! Oare cine-l ascultă?

N-ar fi rău să ne-așezăm un pic la sfat, la sfatul țării, să ne-nțelegem și să ne vorbim din… suflet!

Ion Mariș

Sursă foto: Centrul Cultural Sighet