Alexandru Ivasiuc & Poezia la… Sighet

Marți, 14 iulie 2020, la Centrul Cultural din Sighetu Marmației s-a vorbit despre prozatorul sighetean Alexandru Ivasiuc. Dacă n-ar fi fost brutalul cutremur din 04 martie 1977 care i-a curmat viața și cariera în plină ascensiune azi ar fi fost – probabil – unul dintre marii scriitori ai secolului… XXI. Dacă ar fi trăit, la 12 iulie anul curent, ar fi împlinit 87 de ani. Destinul absurd i-a frânt cariera înainte de-a împlini 44 de ani dar, cele zece volume care i-au apărut (7 romane, 2 volume de eseuri și unul de nuvele) au fost și sunt „totuși” garanția unu loc important în literatura română.

Ne-am (re)întâlnit la Centrul Cultural din Sighet (manager interimar Ioan Tivadar, șef serviciu Vasile Muste) la un eveniment organizat de doamna Ileana Pop – Nemeș, într-un grup foarte disciplinat (evident, mă refer la distanțarea socială și mai puțin la cea literar – artistică). Curtea Centrului Cultural, păstrând parfumul vremurilor secolului prin care a trecut și Alexandru Ivasiuc, a fost „percutată” de vocea energică a marelui prozator prin intermediul unor înregistrări de arhivă dar și de intervențiile personalităților locale prezente la întâlnire: Pablo Romaniuc, Nicolae Iuga, Gheorghe Todincă, Horia Picu. Eu mi-am exprimat dorința de-a auzi vești despre cei care-l citesc (pe bune!) pe cel născut la Sighet și de-a ne bucura că mai există…. cititori!

În completarea evenimentului in memoriam Alexandru Ivasiuc s-a vorbit un pic (atât cât  trebuia!) și despre… poezie. Au fost acordate premii celor mai „adecvați” participanți la concursul de creație literară „Talente sighetene” (ediția a III -a). Laureații au fost de fapt… laureate, domnișoare eleve la Colegiul Național „Dragoș – Vodă”: Locul II (ex – aequo) – Mădălina Rednic și Nicoleta – Daniela Giurgi, Locul III (ex aequo) – Andrada – Lacrima Grad și Mihaela – Ioana Trifoi. Juriul (format din Rândunica Petrulescu – Anton și Gabriela Cosovan) nu a acordat Locul I.

Deși există o placă poziționată pe casa unde a locuit Alexandru Ivasiuc, scriitorul născut la Sighet poate fi constant comemorat și omagiat – mai presus de nuanțele protocolare – citindu-l, parcurgându-i opera, altfel literatura (română) va… dormi în muzee!

Ion MARIȘ




Sighet: Muzeul Satului Maramureșean neizolat de primăvară! | VIDEO

Muzeul Maramureșului din Sighetu Marmației are în patrimoniu și un Muzeu al Satului – plin de viață! – amplasat pe Dealul Dobăieș, ce cuprinde gospodării românești tradiționale bine conservate de pe Văile Izei, Marei, Cosăului, Vișeului etc. În muzeu și-au găsit locul firesc și case specifice arhitecturii țărănești maghiare, ucrainene, evreiești.

Deși în aceste zile în muzeu nu se permite accesul vizitatorilor, primăvara a „invadat” totuși nestingherită Dealul Dobăieș, iar noi primim în dar un tur virtual filmat de Alina Marincean (muzeograf), un preambul la minunatele zile pe care le putem petrece într-un mediu tradițional și natural splendid, imediat după ce vom ieși din… pandemie!

Salut, Sighet!

foto: Alina Marincean




Sighet – Ziua eliberării lagărului de exterminare de la Auschwitz (1945-2020) | VIDEO

Ca în fiecare an, Muzeul Maramureşan marchează ziua internaţională de comemorare a Holocaustului. Luni, 27 ianuarie 2020, la Casa memorială Elie Wiesel de la ora 13:00,  au avut loc dezbateri legate de cei 75 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz  și lansare cărții „Evreii de la Apşa de Jos şi din împrejurimi”, autori Ion şi Ileana Botoş. 

Evenimentul de azi a fost filmat de către colegul nostru, dr. Sorin Markus:

Marţi, 28 ianuarie, ora 12:00, în cadrul unui proiect educaţional, în parteneriat cu Liceul Forestier din Sighetu Maramţiei, Muzeul Maramureşan va prezenta elevilor expoziţia de fotografie despre lagărele de concentrare şi exterminare din timpul celui de-al doilea război mondial Jedem das Seine – Fiecăruia ce este al său, inscripţie cinică deasupra porţii de intrare a lagărului de la Buchenwald.

Salut, Sighet!

foto: Ion Mariș




Sighet: O întâlnire la ceas de „taină” din anul… 1979!

Avem încă o „dovadă” că tinerii „actori” ai culturii sighetene din secolul XX găseau suficiente resurse pentru… exerciții spirituale.

O întâlnire culturală desfășurată la sediul Muzeului Maramureșean din Sighet în anul 1979 îi are în prim plan (în stânga imaginii) pe poetul Echim Vancea, poeta Doina Rândunica Anton, prof. Gheorghe Todincă (actualul director al Muzeului Maramureșean) și, în dreapta fotografiei, regretatul poet Vasile Dragoș.

Cei care recunoașteți în fotografie și alți participanți, vă invităm să ne transmiteți comentarii cu detaliile aferente.

Salut, Sighet!

NR: Fotografie din arhiva Muzeului Maramureșean, Sighetul Marmației.




Maramureșul nostru – expoziție de carte, grafică și pictură

Cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la eliberarea Sighetului, vineri, 18 octombrie 2019, începând cu ora 12.00, Muzeul Maramureșan, în parteneriat cu Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici”, organizează vernisajul expoziției de carte din și despre Maramureș, dublată de o expoziție de grafică și pictură de Traian Bilțiu Dăncuș, intitulată MARAMUREȘUL NOSTRU.

Prezintă: Gheorghe Todinca și Diana Iancu.

Vernisajul va avea loc la Muzeul Etnografic al Maramureșului, str. Bogdan Vodă, nr. 1 (vis-a-vis de Poșta Română).

Va așteptăm cu drag!

Muzeograf, șef secție etnografie
Drd. Mirela Ana BARZ




Mircea Sas și Calea regească a… Artei! [VIDEO]

Un public numeros, sensibil la formula regală a… artei a fost prezent la vernisajul expoziției “Calea regilor, Calea Românei”.

Mircea Sas, inginer cu abilități artistice indiscutabile, a identificat o temă care i-a permis o abordare grafică adecvată a istoriei și ne-a prezentat suita de portrete a Dinastiei care a marcat aproape un secol de “mutări”/ transformări decisive din viața României. Cele douăsprezece portrete expuse la Muzeul Maramureșean – Secția de Etnografie ne-au oferit ocazia – susținută credibil de profesorul de istorie Marius Voinaghi – de-a ne (re)aminti și evalua/ aprecia câteva personalități remarcabile din trecutul nu foarte îndepărtat al nației noastre, care au fost implicate în modelarea unei țări – regat.

Au vorbit pe tema expoziției din 10 mai 2019, Gheorghe Todinca (directorul Muzeului), Ion Mariș (“Salut, Sighet!”), Vasile Bodnar (apropiat de sânge al artistului) și… talentatul portretist.

Publicul – suntem convinși – a rezonat cu mesajul…. artistic!

Salut, Sighet!




Adio, prietene! Adio, Mihai Borodi!

Cuvinte și metafore nu pot exprima durerea noastră la trecerea în neființă a bunului nostru prieten și coleg, sculptorul Mihai Borodi.

Ne vom aminti altruismul său, de un pitoresc inegalabil, dragostea pentru români și România, pentru Maramureș. Mulțimea de prieteni, de la un capăt la altul al lumii, de la Viorel Igna în Italia, la Olga Lazin în America, de la numeroșii prieteni necunoscuți nouă, pe care-i aborda după fusurile orare, la cei de acasă, din Maramureș, cu care era într-un dialog continuu. Îmi spunea că ”acela îți este prieten pe care poți să-l suni la 3 dimineața și nu se supără”.
Cetățean de onoare al municipiului Sighetu Marmației a lăsat în memoria colectivă perenitatea în marmură a generalului Leonard Mociulschi, a marilor români Ion Buteanu, Ioan Mihalyi de Apșa și Mihai Eminescu. Avea în intenție să desăvârșească sculpturile pentru Dragoș Vodă, Iosif Man. Ca o obligație de dragoste și recunoștință, voia să facă bustul primului nostru director al Muzeului Maramureșan, Dl. Francisc Nistor.

A iubit și Franța, mereu cu gândul la România.

Nu a mai putut continua. Timpul s-a grăbit. Mihai, cel care a făcut crucea lui Nichita Stănescu în Cimitirul Belu, așteaptă ca noi să îi cinstim opera și memoria. Când a început bustul poetului nostru național Mihai Eminescu, i-am spus parafrazându-l pe Titu Maiorescu ”Mihai, tu semeni într-un fel cu Eminescu. Ești fericit în nefericirea ta”.

Se va odihni în același cimitir cu Francisc Nistor, Vasile Balea, Vasile Mănăilă, Vasile Bârlea.

Fie-i țărâna ușoară și memoria în veci binecuvântată.

Adio, prietene!

În numele colegilor și foștilor colegi de la Muzeul Maramureșean,

Director,
Gheorghe Todinca
10 mai 2019

Foto: „Salut, Sighet!”




Alexandru Vișovan, luptător maramureșean pentru Marea Unire (autor, prof. Cristina Teleptean)

Azi, 6 iunie, se împlinesc 70 de ani de la trecerea în veșnicie a lui Alexandru Vișovan (1891-1948), unul dintre românii maramureșeni care au militat activ pentru Unirea Transilvaniei cu România.

Născut la Breb, satul de sub Gutâi, la 30 martie 1891, unde absolvă școala primară, Alexandru Vișovan (Alexa lui Pătru Pintii, după cum era cunoscut în sat) va fi înrolat în armata austro – ungară (asemenea altor mii de tineri maramureșeni) pe toată perioada primului război mondial, participând la luptele din nordul Italiei și din alte sectoare ale frontului.

Menționat în documentele maramureșene ale Unirii, ca participant la adunarea electorală de la Giulești din 27 noiembrie 1918 și semnatar al credenționalului (împuternicirii) pentru delegații de Valea Marei și a Cosăului (cercul electoral Ocna Șugatag) la Adunarea Națională de la Alba Iulia de la 1 decembrie (Gheorghe Todinca, Marea Unire a Românilor, oameni, locuri, documente din Maramureș (1918-1919), pag. 72 și 75).

S-a deplasat și el la Alba Iulia, dar nu ca delegat cu drept de vot, ci ca membru al gărzilor naționale care au însoțit delegația. Avea să relateze ulterior peripețiile călătoriei inclusiv o situație limită în care viața le-a fost în pericol fiind atacați de soldați unguri (nu e clar dacă erau trupe regulate sau bande dezorganizate) dar s-au apărat și au scăpat cu bine. În ianuarie 1919, în publicația sigheteană „Sfatul” (organul de presă al Consiliului Național Român din Maramureș) i-a apărut o poezie, ce reflecta atmosfera momentului de împlinire națională.

După Unire, a ocupat o scurtă perioadă funcția de primar în Breb, apoi – dată fiind experiența sa militară îndelungată – a fost încadrat în Jandarmenia Română cu grad de plutonier. S-a căsătorit cu consăteanca sa Paraschiva Pop, fiica lui Tănase Pop, și el implicat în lupta pentru Unire (Gheorghe Todinca, Marea Unire a Românilor, oameni, locuri, documente din Maramureș (1918-1919), pag. 147). Atât Pop Tănase (socrul său) cât și Pop Arvinte (cumnatul său) au ocupat funcția de primar în Breb în perioada interbelică.

Alexandru Vișovan a ocupat funcția de șef de post de jandarmi în mai multe comune din județele Satu Mare și Sălaj având rezultate deosebite în activitate, pentru care a fost de mai multe ori decorat sau evidențiat (documentele purtând semnătura Regelui Ferdinand I). La Tarna Mare (pe granița de nord) i s-a născut fiica Viorica, în 1922, iar la Sărmășag (lângă Zalău), fiul Aurel, în 1926. Botezul fiului a fost celebrat de 6 preoți greco-catolici (este verosimilă ipoteza că între ei s-a aflat și protopopul locului, Valentin Coposu, tatăl viitorului lider național – țărănist Corneliu Coposu). În această perioadă îl reîntâlnește personal pe Iuliu Maniu pe care-l cunoștea de pe front și ale cărui idei politice le împărtășea. În 1932 s-a pensionat și familia s-a întors în Maramureș cumpărând o casă în Sighet la Locul Târgului (str. Bogdan Vodă, nr.111, casa există și azi). O perioadă scurtă a deschis acasă un mic magazin care aproviziona cu alimente zona înconjurătoare.

La cedarea Ardealului de Nord în 1940, Alexandru Vișovan fiind concentrat la sectorul aprovizionare se retrage cu armata română, familia urmându-l în refugiu două săptămâni mai târziu (fiica Viorica este arestată de paramilitari unguri pentru câteva ore). Vor locui la Timișoara unde copiii vor termina liceul, iar fiica se va căsători cu studentul teolog ortodox Ioan Bărdaș numit apoi ca preot în sate din județele Bihor și Arad (va fi mai târziu arestat și va petrece mulți ani în temnițele comuniste). Alexandru Vișovan va apuca să-și vadă cei 3 nepoți din partea fiicei: Grațian, Valentin și Rodica.

În 1945, familia se întoarce din refugiu la Sighet și își recuperează casa pe care o găsește parțial distrusă. Încercând să obțină despăgubiri din partea activistului horthyst care o ocupase în anii de stăpânire maghiară, află că acesta devenise între timp activist comunist! Nori negri apar la orizont…. În perioada 1945-1948, fiul Aurel, student la drept, devine și profesor suplinitor de chimie, fizică și limba italiană la Liceul „Dragoș Vodă”.

Doborât de o boală cu evoluție galopantă, Alexandru Vișovan se stinge din viață la 6 iunie 1948, cu două luni înainte de arestarea fiului său, Aurel, care va petrece 16 ani în temnițele comuniste (și cumnatul Pop Arvinte și nepotul său, Pop Ioan, vor suferi detenție politică). Probabil, Providența a vrut să-l scutească de o nouă și grea cruce… Soția Paraschiva va mai trăi până în 1982 apucând să vadă strănepoții din partea fiicei și bucuria întoarcerii din temniță a fiului Aurel, și pe fiul acestuia – Marius.

A rămas în memoria familiei o cugetare a sa personală (ce denotă un patriotism realist): “E frumos să mori pentru țară, dar e și mai frumos să trăiești pentru țară!”

Autor, prof. Cristina Teleptean




Sighet – Expoziție și lansare de carte la Muzeul Maramureșean

Muzeul Maramureșean, în parteneriat cu Muzeul de Istorie și Arheologie Baia Mare vă invită marți, 27 martie 2018, orele 15.00, la vernisajul expoziției temporare Maramureșeni la Alba Iulia – 1 decembrie 1918, expoziție dublată de lansarea de carte a directorului muzeului Gheorghe Todinca, Marea Unire a Românilor. Oameni, locuri, documente din Maramureș (1918-1919).

Expoziția face parte dintr-un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, iar tipărirea cărții a fost sprijinită de Consiliul Județean Maramureș.




Scrisoare deschisă către Consiliul local al muncipiului Sighetu Marmației (autor, Gheorghe Todinca director al Muzeului Maramureșan)

Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației, aflat sub directa dumneavoastră subordonare funcționează ca un muzeu regional având ca arie de reprezentare provincia istorică Maramureș.

Sighetul  Marmației este singurul municipiu nereședință de județ ce deține un bogat patrimoniu muzeal, care pe lângă expozițiile de etnografie, istorie, științele naturii are un superb muzeu al satului maramureșean și opt mari obiective muzeale-case muzeu. Astfel deținem la Sighet Casa Dr. Ioan Mihalyi de Apșa, Casa muzeu Elie Wiesel – Muzeul Culturii și Civilizației Evreiești din Maramureș, Casa Ilie Lazăr la Giulești, Casa Kazar în Vadu Izei, Casa Deac Moșu în Bogdan Vodă, Casa Dunca în Ieud, Casa Stan Ioan Pătraș în Săpânța și Casa muzeu școală confesională în Bârsana.

Cu profundă îngrijorare am aflat de intenția de scoatere a Muzeului Maramureșan din spațiul Casei Elie Wiesel, urmând a fi cedată Institutului Național de Studiere a Holocaustului din România ”Elie Wiesel” din București.

Nimeni, niciodată, nu ne-a consultat sau abordat pentru acest transfer atât de păgubos în intenția sa pentru instituția noastră, pentru cultura sigheteană și pentru cetățenii orașului.

După cum se știe Casa muzeu Elie Wiesel – Muzeul Culturii și Civilizației Evreiești din Maramureș a fost deschisă oficial la 29 iulie 2002, în prezența ilustrului fiu al Sighetului, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Domnul Elie Wiesel, ambasadelor SUA și Israel, a președintelui de atunci a României, Domnul Ion Iliescu și a numeroase personalități din țară și din stăinătate.

În anul 2002, Ministerul Culturii și Cultelor, Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor conferă Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmației Premiul Tancred Bănățeanu pentru amenajarea expozițională și introducerea în circuitul turistic al Muzeului Culturii și Civilizației Evreiești din Maramureș – Casa Elie Wiesel.

Prin planul tematic și reorganizările din anul 2012, muzeografii instituției noastre au dat casei memoriale un simbol aparte, ce prezintă viața evreilor din Maramureș înainte și după Holocaust, date importante și fotografii despre Elie Wiesel în casa natală, gândurile sale despre sigheteni.

În ultima sa scrisoare adresată Primăriei Sighetu Marmației, Consiliului local, Muzeului și cetățenilor orașului, Elie Wiesel scria: ”Nu vă puteți închipui cât de rău îmi pare că nu pot fi azi alături de dumneavoastră. Muzeul pe care l-ați creat și organizat în casa în care am locuit este de mare importanță. Toți cei care i-au trecut pragul sunt sigur că au simțit atmosfera vremurilor când eu și familia mea încă mai trăiam acolo. Cu toată afecțiunea și recunoștința, Elie Wiesel” (noiembrie 2012).

După decesul în iulie 2016 a ilustrei personalități, conducerea muzeului prin muzeografii de specialitate a luat contact cu fiul acestuia, Domnul Elisha Wiesel, stabilindu-se pentru viitor coordonarea unei acțiuni comune de a face o casă memorială care să includă obiecte, documente, fotografii, diplome ale marelui dispărut.

Menționăm că în toți cei 15 ani de la inaugurarea casei-muzeu, i-au trecut pragul zeci de mii de vizitatori (în 2016 numărul vizitatorilor a depășit 4200, vizitatori cu plată). Până la 1 decembrie 2017 la Muzeul Maramureșan au fost înregistrați 50.000 vizitatori cu plată, fiind unul dintre cele mai vizitate complexe muzeale din România.

La Casa muzeu Elie Wiesel am organizat în toți acești ani sesiuni științifice, simpozioane, întâlniri cu mari personalități (Heidi Fried, Maia Morgerstern etc.) întruniri ale evreilor din Sighet și din diaspora evreiască, făcând din casa-muzeu un loc al toleranței între noi toți, indiferent de naționalitate, religie sau rasă.

Pierderea acestei case simbol al înțelegerii dintre noi va fi percepută ca o separare a memoriei evreilor, a lui Elie Wiesel de ce înseamnă cu adevărat memoria personalității sale la Sighet, casa în care s-a născut și a crescut, strada, parcul central, Grădina Morii, orașul cu farmecul său inegalabil, ”De la Sighet la Oslo” se intitulează un capitol al memoriilor sale. Nu cu mulți ani înaintea sfârșitului revedea mereu Sighetul, locurile amintirii, tot mai pregnant de la o vârstă a sintezei. Eu, colegii mei muzeografi mai tineri, spunem și vorbim tuturor despre acestea. Citiți cartea de impresii și veți găsi ce cred oamenii despre munca noastră.

Vestea pierderii Casei Elie Wiesel de la Muzeul Maramureșan a provocat din prima zi o vie emoție în spațiul public. Comunitatea evreilor sigheteni este alături de noi, afirmând că ”nu dăm nimănui Casa Elie Wiesel, Elie Wiesel este al nostru și casa lui este a noastră, a Sighetului” (Markus Sorin, 12 decembrie 2017). La fel spun și românii Casa Wiesel este a Sighetului și așa trebuie să rămână (Teofil Ivanciuc, 12 decembrie 2017).

Consiliul de administrație și Consiliul științific al Muzeului Maramureșan din Sighetul Marmației m-au mandatat să prezint acest punct de vedere ferm al nostru, de a vă ruga, având puterea de decizie, să nu lăsați separarea Casei Elie Wiesel de instituția noastră. Nu vrem să fim partinici, nu ne implicăm în tabere politice, nu scriem pe facebook despre înțelegeri politice, incompetențe, rele  intenții sau nepăsare.

Argumentul economiilor, al competenței noastre ca specialiști ne jignește și ne dă dreptul la a fi mândri de munca noastră, talentul nostru de muzeografi și înțelegerea pentru lumea din jur și problemele ei.

Sighetul și sighetenii se mândresc cu orașul care este ”capitala culturală a Țării Maramureșului”, ”Orașul muzeelor”. Așa să fie!

Cu tot respectul ce vi-l port tuturor și fiecăruia dintre dumneavoastră,

muzeograf Gheorghe Todinca
director al Muzeului Maramureșan
13 decembrie 2017