Sîmbătă, 12 octombrie 2018, la Bădăcin, pe Dealul Țarinei, Casa lui Iuliu Maniu a fost din nou locuită. După mulți, prea mulți ani în care a fost bîntuită de toți demonii istoriei, casa familiei Maniu a fost, aproape orbitor, luminată de spiritul acestuia. Căci dacă n-am fost capabili, o Țară întreagă să-i găsim osemintele, pentru a-l înmormînta creștinește, iată, un preot de țară, a reușit să dez-îngroape spiritul lui. Și acesta a străpuns, nu doar întunericul unei epoci în care umanitatea părea că a rătăcit calea, dar și răsăritul de toamnă tîrzie care-și revărsa razele calde peste dealurile și livezile Bădăcinului. Era frig afară, bruma se topea încet în iarba încă verde dar era atîta căldură în toate sufletele care veniseră, care de unde, care cu ce, însă cu credință și bucurie să adeverească și să mărturisească puterea de neînfrînt a nădejdii în Dumnezeu.

L-am salutat creștinește mai întîi pe Părintele Cristian Borz, preotul parohiei greco-catolice din Bădăcin, sufletul și nucleul generativ al unei campanii susținute, în primul rînd cu sprijinul cotidianului Sălajul pur și simplu, patru ani. Cel care, fără să obosească, să se tânguiască sau să învinuiască pe cineva, dăruit cu har de la Sfântul Duh și îndrumat de Fecioara Maria, Regină a familiei, s-a străduit, asemenea lui Plotin, dar prin puterea și voința Tatălui Ceresc, „să înalțe divinul din el la înălțimea divinului din Univers”.

Ne-au fost de ajuns cîteva cuvinte și o îmbrățișare. Apoi ne-a condus (pe mine și pe cei doi prieteni cu care am plecat din Cluj: Lucian Tănase, care și-a pus mașina „la drum” și aparatul de fotografiat „la treabă” împreună cu Virgil Rațiu, încercînd să-și depășească oboseala acumulată în ziua precedentă, la Bistrița, unde asistase la inaugurarea unei statui a lui George Coșbuc) prin încăperile, devenite de o sacralitate smerită și monumentală totodată, ale Casei Memoriale.

Era devreme. Oficialitățile încă nu sosiseră.

„Ghidarea” nu era formală.

„Explicațiile” nu erau pentru un „muzeu”, ci scurte informații familiare, de viață cotidiană, despre locuitorii și stăpînii Casei care păreau a fi, pentru moment, ieșiți la o plimbare prin livada de pe Dealul Țarinei și puteau să apară în pridvor din clipă în clipă. Ioan, Clara, Scipio, Cassiu, Elena, Iuliu, Sabina, Cornelia (Sora Cecilia), Iulia, Emilia…

Viață! O viață adevărată vibrează încă în fiecare încăpere, în fiecare ungher, în fiecare obiect… Pînă și în urmele/umbrele suferințelor consumate în această Casă pulsează o lumină lăuntrică… În care se păstrează amintirea unchiului lui Iuliu Maniu, „europeanul” Bărnuțiu…

L-am privit, o clipă, cu un profund respect pe medicul Ioan Boilă, ultimul strănepot al Sfinxului din Bădăcin, așezat pe o bancă, în veranda casei, într-o atitudine de meditație profundă, de bucurie și, poate, de tristețe în același timp… Parcă îl mai aștepta încă pe „unchiuțu” să vină cu mere înrourate din grădină…

Apoi, ca și cum aș fi fost prins în vortexul unei mașini a timpului, rememorez – pentru a cîta oară? – o succesiune de evenimente din viața mea: născut la Sighet, în 1953; armata – la Sighet în 1973-1974; „rătăcit” (împreună cu scriitorii, mult mai puțin cunoscuți atunci, Ioan Groșan și Matei Vișniec, aflați la Festivalul de Poezie) prin coridoarele Închisorii din Sighet, în care am intrat toți trei „prin efracție”, nemaigăsind o vreme drumul înapoi, spre geamul pe care intraserăm și terifiați de gîndul că, fie și numai pentru o noapte, am putea rămîne „prizonieri” ai acelei închisori, în 1983 dacă bine îmi amintesc; am participat la primul simpozion „Închisoarea de la Sighetu Marmației – Memorial Istorico-Politic”, în 1993, prilej cu care l-am condus pe Seniorul Corneliu Coposu prin închisoare (care nu era încă amenajată ca „memorial”) pentru a-i arăta celula în care a murit martiric Iuliu Maniu; l-am condus și pe ultimul drum pămîntesc pe Senior, în 1995… Și, acum, în A.D. 2019, ziua a 12-a a lunii octombrie, după patru ani de campanie națională, la care „m-am înrolat” ca voluntar solitar dar solidar, mă aflu în Casa lui Iuliu Maniu. În capela Casei… În biroul lui… În dormitorul lui… În fața cenotafului lui și a mormintelor părinților lui… Respir aerul pe care l-au respirat ei, toți aceștia…

Cred că trebuie să existe o semnificație mai înaltă în tot acest lanț de întîmplări (și altele, încă, pe care nu le mai evoc acum, aici) ale vieții mele… Trebuie să fie treptele unei inițieri pentru o ascensiune care nu are nimic de-a face cu „ridicarea” pe treptele sociale…

Mă rog Sfintei Marii, Sfîntului Anton și Bunului Dumnezeu să-mi lumineze calea pe care o mai am de parcurs și să-mi dea puterea să nu mă prăbușesc, oricît de grea ar fi ea…

Lăudat să fie Isus Cristos!

Vasilea GOGEA

(articol preluat de pe Gogea’s Blog)

Fotografii de Lucian Tănase și Gogea’s Blog.

PEN România: scrisoare de protest adresată Ambasadorului Ucrainei la București față de intervențiile în forță ale autorităților de la Cernăuți împotriva Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” și al conducerii acestuia

*

Serviciile speciale SBU au descins la Centrul Cultural Român din Cernăuţi; poetul Vasile Tărâţeanu, membru de onoare al Academiei Române, a fost reținut de aceste forțe polițienești și supus unor tratamente absolut inacceptabile.

 

PEN România: scrisoare către Ambasadorul Ucrainei

Excelenței-Sale, Domnului Ambasador Oleksandr Bankov

Excelența Voastră,

PEN România își exprimă speranța că relațiile dintre Ucraina și România se vor dovedi pe termen lung la fel de constructive și cordiale pe cît sînt cele pe care Centrul nostru le întreținem cu PEN Ucraina.

PEN România și-a exprima public admirația și susținerea pentru confrații noștri ucrainieni, aflați în prima linie a luptei dramatice pe care țara Domniei-Voastre o duce pentru suveranitate, democrație și integrare europeană.

De asemenea, PEN România susține apelul internațional lansat, cu ocazia debutului Campionatului Mondial de Fotbal de la Moscova, în favoarea lui Oleg Sențov, cunoscutul regizor ucrainian condamnat în mod abuziv la 20 de ani de colonie penitenciară pe teritoriul Federației Ruse. Considerăm că eliberarea d-lui Sențov, și a celor mai bine de șaptezeci de deținuți politici ucrainiei de pe teritoriul Federației Ruse, trebuie să reprezinte o prioritate pentru acțiunea diplomatică europeană și internațională.

Date fiind cele de mai sus, veți înțelege amplitudinea șocului moral pe care l-am resimțit la vestea descinderii efectuate de serviciile speciale SBU ale statului pe care Excelența-Voastră îl reprezintă, la sediul Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, în data de luni 11 iunie a.c. Ca urmare, președintele Centrului „Eudoxiu Hurmuzachi”, poetul Vasile Tărâţeanu, membru de onoare al Academiei Române, a fost reținut de aceste forțe polițienești și supus unor tratamente absolut inacceptabile.

Pretextul stupefiant pentru această acțiune polițienească brutală a fost stupefiant, declarațiile publice emise de SBU mergînd în sensul criminalizării unor manifestații pașnice, culturale și academice, de celebrare a Centenarului Marii Uniri. După cum Excelența Voastră știe, publicul din țara noastră percepe acest eveniment consumat acum un secol drept emergența unui proiect nu doar etno-național, ci deopotrivă democratic și european. Evident că și comunitatea românilor din Ucraina rezonează cu solemnitatea acestui moment și îl consideră, în mod firesc, drept un prilej de afirmare a coeziunii culturale a tuturor românilor, dintr-o perspectivă în care valorile care ne definesc sînt inseparabile de valorile general-europene. Celebrarea Unirii realizate în 1918, la sfîrșitul primului război mondial, nu are, nici în interiorul României, și nici în rîndurile comunităților românești din afara granițelor, nici un fel de conotație revizionistă, revanșardă sau xenofobă.

În aceste condiții, intervenția serviciilor secrete în desfășurarea unui eveniment cultural pare să ne reamintească direct de coșmarul totalitar de care speram că partea noastră de lume s-a eliberat definitiv.

Apelăm la Excelența Voastră cu rugămintea de a transmite Guvernului și Președinției Ucrainei protestul nostru ferm și profunda noastră indignare în fața acestui mod incalificabil de a supune cultura la regimul forței brute. Precizăm că PEN România reacționează în această situație cu aceeași energie și în baza acelorași principii ca atunci cînd se exprimă în apărarea drepturilor civice, culturale și politice ale tuturor comunităților etnice din România. PEN-România își exprimă respectul pentru toate comunitățile etnice din țara noastră și consideră că e de datoria sa să protesteze energic în situația în care statul român nu și-ar respecta obligațiile morale și constituționale de protejare a identității acestor comunități (inclusiv, evident, a celei ucrainiene). Așadar, în raport cu statul pe care Excelența-Voastră îl reprezintă, PEN România exprimă absolut aceleași exigențe pe care le exprimă și față de propriul nostru stat.

Încheiem exprimînd speranța că vom evita ironia amară a situației ca, după ce PEN-România a susținut cauza suveranității, libertății și democrației ucrainiene în toate forurile și ocaziile internaționale, să ne vedem siliți să ne mobilizăm pentru a atrage atenția aceleiași comunități internaționale asupra abuzurilor și presiunilor la care sînt supuși confrații și conaționalii noștri din Ucraina vecină.

Primiți vă rugăm, Excelență, expresia deplinei noastre considerații.

București, 19.06.2018

Magda Cârneci,
Președintă PEN România

Caius Dobrescu,
vicepreședinte PEN România

 

Sursă articol: Gogea’s blog

Vezi, pe acest blog, și Teroare la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”din Cernăuți