Doamna noastră Melanica!

În viața mea nu am văzut o persoană mai discretă. Aș spune chiar că mi s-a părut a fi discreția întruchipată. A apărut mai frecvent în orașul nostru imediat după 1989. Prezentă la liturghiile descătușatei Biserici Greco-Catolice devenise un punct fix, mic și pierdut, pe un loc prea mare pentru puținul ei trup cufundat în rugăciune. În restul timpului, pe la cimitir, pe la mormântul bunicului, preotul Simion Balea din Săpânța – o făclie aprinsă și călăuzitoare pentru Unirea Maramureșului cu Țara – lânga care s-au așezat de-a lungul vremii spre odihnă veșnică o bună parte a membrilor mai tineri ai familiei sale. Ca o Maica Tereza a credinței nostre și a locului, până în urmă cu trei ani Doamna Melanica nu a lipsit de la nici o manifestare de comemorare a deținuților politici organizată la Memorialul Sighet și de la nici un Pelerinaj la Cimitirul Săracilor. La fel de discretă peste tot. Pietate și răbdare și o credință fără margini, Radio și T.V. „Maria” i-au fost pâinea și apa, după ce n-a mai putut să meargă la biserică. Și telefoanele de la cei care au prețuit-o și au iubit-o.

Rițiu Melania-Terezia s-a născut în 5 noiembrie 1925, la Săpânța, în casa parohială a bunicului Simion Balea, preot acolo de-o viață, ca fiică a Laurei Balea, căsătorită cu preotul profesor de limba română la Liceul „Dragoș – Vodă” din Sighet, Grigore Rițiu.

În toamna anului 1940, după Diktatul de la Viena, liceul a devenit de limbă maghiară, iar profesorul Rițiu s-a retras ca preot la Săpânța, dar în 1948 a fost înlăturat fiindcă a refuzat să trecă la ortodoxie și, știind că urmează să fie arestat, a devenit fugar.

În 1950 preoteasa Laura Rițiu și fiica sa Melania, profesoară suplinitoare la Liceul „Dragoș – Vodă”, au fost arestate și anchetate pentru a mărturisi unde se ascunde fugarul soț și tată. De-atunci Melania nu și-a mai văzut mama. La scurt timp după aceea a fost prins și arestat și preotul.

După eliberare preotul Grigore Rițiu (devenit muncitor necalificat) și fiica sa Melania, funcționară, după îndelungi căutări prin evidențele închisorilor, au aflat că Rițiu Laura a murit în 1954 în închisoarea pentru femei de la Oradea, că își pierduse facultățile mintale și că a ajuns material de studiu pentru disecții. Deci, nici măcar amara consolare de a descoperi locul unde i-au fost aruncate rămășițele pământești, pentru a-i face o slujbă de pomenire, nu au avut-o cei doi.
Grigore Rițiu a murit în 1969 la București, la Melania, care își avea familia și rostul acolo, dar după ce la Săpânța a fost ridicată în anul 2018 o nouă biserică greco-catolică, Melania a adus rămășițele tatălui ei lângă frumoasa biserică de lemn de aici. Și această izbândă a însemnat foarte mult pentru sufletul ei.

Rițiu Melania-Terezia a fost, chiar de la înființare, Membră de Onoare a Asociației „Firul Vieții”,  contribuind cu generozitate la toate realizările noastre și, drept recunoștință, ne asumăm obligația de a-i cinsti memoria și a-i îngriji cele două morminte: de la Sighet și de la Săpânța.

Doamna Melanica a trecut la cele veșnice Vineri, 19 iulie 2024, la București.
Dumnezeu să o odihnească în pace!

Ioan Ardeleanu-Pruncu
(președinte – Asociația „Firul Vieții” Sighet)

Duminică, 30 septembrie, comunitatea greco – catolică din Săpânța a cunoscut un moment de mare bucurie și împlinire – sfințirea noii biserici, bijuterie arhitectonică maramureșeană, dar, mai ales, casă a Domnului și loc al prezenței Sale euharistice.

Fastul ceremoniei liturgice oficiate de doi episcopi și peste 40 de preoți, cuvintele de învățătură și de mulțumire, sutele de credincioși care s-au unit în rugăciune, copiii îmbrăcați în costume naționale dar și prezența primarului cu tricolorul pe piept și a nu puțini creștini din “cealaltă strană” românească (semne ale unei evidente detensionări și cvasi-normalizări a situației din comună… după o perioadă lungă de persecuție în plină Uniune Europeană, Săpânța fiind probabil singurul loc din țară în care greco-catolicilor li se interzicea efectiv să-și facă biserică), iată principalele motive de înălțare sufletească și legitimă mulțumire a părintelui paroh Mihai Grigor ale cărui permanente eforturi și (de multe ori) jertfe personale, împletite cu cele ale sufletelor păstorite de dânsul, au constituit temelia frumoasei realizări. Dacă mai adăugăm cerul senin și strălucirea soarelui… cred că am completat tabloul unei zile memorabile pentru Săpânța și pentru Maramureș.

Drama comunității greco-catolice din Săpânța a atins apogeul în 1948 când regimul comunist a interzis cultul greco-catolic și i-a confiscat bisericile și toate bunurile. Preotul paroh Grigore Rițiu, patriot român de mare anvergură (fusese delegat cu drept de vot la Marea Adunare Națională de la 1 dec. 1918 de la Alba Iulia) este scos cu forța din parohie și, după ce reușește să se ascundă o vreme, este arestat și întemnițat 4 ani în închisorile comuniste (mai fusese arestat și în 1945 și în 1947 pentru perioade scurte).

Situația preotesei Laura Rițiu (fiică a protopopului Simion Balea, unul din liderii maramureșeni ai luptei pentru Marea Unire) a fost mult mai crudă. Fiind foarte bolnavă, ea n-a mai ajuns la proces şi a murit în închisoarea din Oradea la 5 ianuarie 1954. Multă vreme nu s-a ştiut nimic despre ea, Securitatea nu a anunţat decesul ei. Mai târziu familia a aflat cu groază că şeful Securităţii din Oradea, Mezei, a dispus ca ea să nu fie îngropată, ci dată la Facultatea de Medicină din Cluj pentru disecţie!

Și restul familiei a cunoscut ororile detenției comuniste. Fiica Melania (actualmente în vârstă de 93 de ani) a fost ținută și ea arestată aproape un an și anchetată pe motiv că nu și-a denunțat tatăl, iar fiul Ioan Rițiu și logodnicul fiicei – Gheorghe Rednic (tot fiu al Săpânței) au fost printre liderii grevelor studentești din Cluj din 1946 fiind condamnați pentru activitate politică. Fiul avea să fie eliberat câţiva ani mai târziu, logodnicul fiicei însă va muri în închisoare.

Acesta a fost calvarul familiei Rițiu… lacrimi și sânge în oceanul de suferință și jertfă al neamului românesc. Alături de suferințele altor săpânțeni care s-au opus comunismului se constituie în blazonul de noblețe a acestui colț de țară, bastion nordic al rezistenței și demnității românești. Au urmat multe decenii în care Biserica greco catolică n-a avut dreptul la existență legală, apoi, încet, a ieșit la lumină… la Săpânța mai greu ca în alte localități. Părintele Cornel Ardelean din Sarasău a redeschis parohia în 1994 oficiind liturghia în case particulare până în 2002 într-o atmosferă ostilă. Păstorirea micului grup de creștini greco-catolici a fost apoi preluată de tânărul preot Mihai Grigor, actualul paroh și constructor al bisericii, care, cu o tenacitate remarcabilă, a înfruntat dificultățile care nu o dată păreau insurmontabile, a insuflat curaj turmei și a făcut posibilă împlinirea de azi… Săpânța a fost pusă din nou pe harta greco-catolică a României.

De la Cruce la Înviere, de la durere la bucurie… pe malul Tisei s-a mai aprins o Lumină…

Preot prof. Marius VIȘOVAN