Rotaract Sighet vă invită la expoziție foto!

„O fotografie nu este un accident, este un concept” (Ansel Adams)

După cum știți și v-am familiarizat deja, Rotaract-ul este „segmentul” tânăr al unui Club Rotary. Clubul Rotaract Sighet este constituit dintr-un grup de tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitatea din care fac parte.
Prin proiectele comunitare pe care le organizăm, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţii locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii.

Analizând situația actuală, observăm că este tot mai dificil să organizăm activități cu public, totuși, ne-am luat inima în dinți și dorim să vă lansăm o invitație, dragi sigheteni.

În ziua de 27 august 2020, începând cu orele 18:00 va avea loc o Expoziție de fotografie în scop caritabil, gazda noastră fiind Hotelul Grădina Morii. La acest eveniment vor lua parte fotografi locali, dar si câțiva fotografi veniți de la Baia Mare, tocmai pentru a ne sprijini, pentru a susține această cauză. Îi menționăm pe câțiva dintre expozanți: Alina Aldea (Flu flu foto), Alexandru Culac, Grigor Dorel, Ioan Sorin Santa, Wilhelm Laber, Rafaella Mekker, Melinda Mandici, Toni Cristian Poloca, Daniel Radu Pop, Attila Vollner, Cătălin Adrian Lazar, Gruia Photomanipulation. Și pe această cale, dorim să le mulțumim pentru implicare și timpul dăruit. Mulțumiri aducem și partenerilor noștri: Glamelia Event Planner și de asemenea Carpatic Studio. Atmosfera va fi întreținută de trupa Live Band Sighet.

Împreună dorim să sprijinim domeniul educațional, oferind copiilor proveniți din medii defavorizate, rechizite și materiale didactice.

Evenimentul se va desfășura în condiții adaptate situației actuale a pandemiei: masca și distanțarea socială sunt obligatorii.

Monica BUD
Secretar (2020 – 2021) – Rotaract Club Sighet




Sigheteanul Gruia Pop, o nouă expoziție de fotomanipulare [VIDEO]

Gruia Photomanipulation și invitații săi, Mekker Rafaela, Bojoga Anton și Adam Attila ne-au fost gazde primitoare la Restaurantul Flamingo, duminică, 24 Martie 2019, unde am povestit despre editare foto, manipulare și alte multe subiecte dragi nouă, pe un fundal muzical de excepție oferit de dl. profesor Korodi Laci.

Autor, dr. Sorin MARKUS




Gruia Photomanipulation! [VIDEO]

Cine-i… Gruia? Este Gruia Pop, sighetean și și-a descoperit pasiunea pentru manipulare foto din anul 2012. Aprofundează editările și studiază continuu ca să ne convingă de frumusețea foto – manipulării. În mod sigur a convins în recenta expoziție vernisată duminică, 18 martie 2018, la Pensiunea Flamingo, că se poate implementa orice pasiune cu efecte… palpabile.

Partenerii alături de care a organizat expoziția, au fost foarte receptivi la ideile autorului, la viziunea lui foto – tehnicistă cu referire la organizarea unui astfel de eveniment. Sprijin direct l-a primit de la ONG-urile Maramărul, Asociația Szmisz și Besteam (Liviu Mihnea).

Pe Gruia îl inspiră… “oamenii, trăirile, emoțiile, sentimentele, întâmplările…” și-și dorește
“alte ieșiri din mediul on line, concretizate prin eventuale expoziții, și în alte orașe, peste tot unde voi fi invitat. Cred că publicul românesc, are nevoie de astfel de evadări din mediul on line, astfel – altfel de expoziții de manipulare foto; e un mod ideal de a socializa și comunica.”

Salut, Sighet!

Foto: Gruia Photomanipulation

Filmare video: Sorin Markus