In memoriam Gheorghe Ofrim (1953 – 2019)

O parte din membrii fondatori ai Clubului Rotary Sighet (în centru, George Ofrim)

Gheorghe Ofrim, cunoscutul om de afaceri sighetean, cel care și-a adus o contribuiție semnificativă la dezvoltarea mediului de afaceri din municipiul nostru, a încetat din viață. A înființat și condus cu pricepere o firmă de succes din Sighet, ARCER SRL, pe care a ridicat-o la un nivel remarcabil.

A fost membru fondator și al doilea președinte al Clubului Rotary Sighet (înființat în anul 2001). În primii patru ani de existență ai Clubului, a găzduit la subsolul – cantină al firmei sale (când sediul era pe str. Gh. Șincai) și s-a implicat în buna desfășurare a ședințelor săptămânale.

Și-a dorit să schimbe în bine și viața comunității sighetene, de aceea era mai mereu dispus să sprijine proiectele frumoase, de suflet; Gheorghe Ofrim a fost cel care a încurajat și susținut financiar diverse acțiuni sociale și culturale. Și n-au fost deloc puține!

Ultima întâlnire a lui George Ofrim cu o parte dintre prietenii rotarieni și Grupul Anatholis (aprilie, 2019)

Cel mai longeviv săptămânal din orașul nostru, “Jurnalul de Sighet”, a fost sprijnit material, în primii ani de existență, de către prietenul nostru, George.

A fost un om jovial, energic, dinamic, carismatic, șugubăț, mai mereu cu zâmbetul pe buze; George Ofrim avea un stil propriu, inconfundabil, de-a aborda viața.

Azi, în lupta finală, George Ofrim a fost înfrânt fizic dar, spiritul lui necenzurabil ne va “agita” amintirile.

Drum bun, George! Dumnezeu să te odihnească în pace!

Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 31 august 2019, de la orele 19.00, iar duminică, 01 septembrie 2019, de la orele 14.00, ceremonia funerară  (Cimitirul Ortodox, strada Gării, nr. 10).

Ion MARIȘ
Rotary Club Sighet