Recenzie: „Canonul periferiei” de Augustin Buzura (autor, Horia Picu)

Rândurile mele despre această carte au apărut pe 17 august 2014 pe site-ul sighet-online.ro. Au trecut zece ani şi câteva luni…  S-a schimbat ceva într-un deceniu? Nu cred…  Reiau cele scrise atunci, pentru a vedea că suntem tot acolo. Adică unde NU trebuie!…

Augustin Buzura face parte dintre noi, cei aflaţi la periferie, adică departe de Centru, de locul unde se iau marile decizii, întotdeauna peste capetele noastre. Dacă mai adaug un sinonim în sens figurativ pentru „canon” (suferinţă sau chin), reiese din titlul cărţii scriitorului maramureşean că nemulţumiţii României de azi sunt mulţi, poate prea mulţi. Diferenţa o face faptul că unii sunt neîntrecuţi maeştri în mânuirea cuvintelor, alţii se mulţumesc doar să constate şi să meargă mai departe prin viaţă fără să comenteze ceva…

A fost o lungă perioadă de timp în care autorul a crezut că poate îndrepta câte ceva din relele societăţii noastre: „…vreo treizeci de ani, de la debut şi până la Revoluţie, m-am iluzionat că sunt util, că trebuie să strig în locul celor ce nu ştiau să strige ori se temeau […].”

Greu înainte de decembrie 89… „Romanele, articolele şi interviurile publicate atunci, în acei ani, când a fost cumplit de greu, după interdicţii şi interminabile confruntări cu cenzura şi cu Securitatea îmi sunt mărturie.”

Greu şi după „schimbarea la faţă” a ţării, când, deşi putem vorbi şi acţiona mult mai liber, n-o facem… Augustin Buzura îl citează pe Erich Fromm: „Nu există, oare, pe lângă dorinţa înnăscută de  libertate şi o dorinţă instinctivă de supunere?”

Poate fi o explicaţie pentru toate câte ni se întâmplă. În afară de explicaţii sau justificări, la ce altceva să ne aşteptăm?… Autorul cărţii tratează câteva teme care ne interesează pe toţi cei aflaţi la periferia strâmbei societăţi româneşti: „Într-un timp incredibil de scurt, educaţia, sănătatea, economia au fost cu desăvârşire distruse cu contribuţia celor care ar fi trebuit să le apere: intelectualii.”

Temele mai înainte menţionate au apărut în editorialele autorului în perioada 2005-2008 în revista „Cultura”. Au fost adunate într-un volum care a apărut in 2012. Suntem în 2014 şi nimic din cele scrise de Augustin Buzura cu câţiva ani în urmă nu pare a-şi fi găsit rezolvarea… De fapt, la noi nu se schimbă nimic… Aflăm din „Canonul periferiei”că Ion Luca Caragiale era de părere că „Suntem cum suntem şi teamă mi-e că tot aşa vom rămâne”.

Ce zicea Camil Petrescu despre „activitatea” politică din România pare să fi fost ieri… „România… produce îndeosebi grâne, lemn, eseuri, spanac, vite, petrol şi ascultători de conferinţe.”

Ne distingem cu ceva de restul ţărilor, dar nu cu ceea ce ar trebui… „…unde concurăm noi fără adversari şi fără riscul de a fi întrecuţi prea repede este, se ştie, haosul. […] Nicio zi fără scandal, nicio zi fără minciună.”

Şi din când în când împăcări care păreau imposibile între adversarii politici de ieri… Există pentru toţi un lucru comun: dorinţa furibundă de a accede la putere cu orice preţ, cu orice compromisuri…

De la  miniştrii noştri, autorul surprinde un aspect esenţial al activităţii lor. Nimic nou…

Camil Petrescu (în 1935, după un scandal guvernamental legat de armament): „N-avem timp să culegem idei de la miniştrii noştri, mai ales că nici nu cunoaştem vreunul dintre ei cu idei.[Un ministru], din clipa în care a depus jurământul, devine un fel de fiară urmărită, încolţită, se zbate disperat să treacă prin rândurile solicitatorilor, incapabil să mai cugete ceva…”

Ce fel de țară avem? „Dincolo de bătălia oarbă şi ridicolă pentru imagine se găseşte o ţară tristă, obosită de zgomot şi aşteptare zadarnică,[…] o ţară ce aşteaptă învinsă următoarele buletine meteorologice şi, fireşte, noile războaie mediatice, fără învinşi şi fără învingători”

Augustin Buzura  e, uneori, în articolele care au fost adunate în „Canonul periferiei”, resemnat:  „…în absenţa pedepsei capitale, frigul, mizeria, inundaţiile şi incompetenţa pun în operă ceea ce odinioară făcea justiţia.”

În alte articole, autorul ne îndeamnă să nu ne lăsăm învinşi fără a încerca să facem ceva…

„…România are şi o altă faţă, diferită de aceea pe care o arată diletanţii şi nechemaţii, atât de numeroşi, ce răspândesc in jur intoleranţă şi ură crezând că au contract cu veşnicia.”

Martin Luther King spunea: „Vieţile noastre se încheie în ziua când rămânem tăcuţi în privinţa lucrurilor care contează”.      

După cum lesne se poate constata în „Canonul periferiei” academicianul Augustin Buzura nu tace în privinţa lucrurilor care contează. Din păcate, mulţi nu scriu, nu acţionează, nu reacţionează. Doar citesc şi tac…

Horia PICU




Localitatea tuturor posibilităţilor. Rele (autor, Horia Picu)

…adică Sighetu Marmaţiei. Doar la noi se poate turna un asfalt format din pietricele unite temporar cu smoală şi cine mai ştie ce „ingredinte”, pe câte o jumătate de stradă (de-a lungul ei), lucrare care arată deja că la anul autorităţile cele noi, care pot fi tot cele vechi, vor trece iar în buget cheltuieli cu reabilitarea unor străzi pe care asfaltul, pur şi simplu, refuză an de an să stea lipit de drum. Se tot foieşte, se ondulează, se dispersează în părţile componente, adică pietricelele (acţiune vizibilă de pe acum), până când revine la starea initială de drum periculos pentru cauciucurile maşinilor.

Drumuri proaste am avut ş-om ave, noi păcăliţi cu promisiuni am fo ş-om si, dar măcar să fim găzdoaie bune, cum se zice pe la noi. Ne lăudăm că maramureşeanul e ospitalier, gospodar şi turiştii se simt cel mai bine pe-aici, inclusiv în Sighetu Marmaţiei. Trec peste aspectul trotuarelor şi străzilor şi să ne imaginăm că vine turistul din te miri unde să vadă ce e de văzut prin Sighet.

Vine, vizitează, dar i se face şi foame. Eu nu sunt turist în Sighetu Marmaţiei, dar ceea ce mi s-a întâmplat mie în seara de 10 mai 2024, se poate întâmpla oricui, iar întâmplarea arată că aici e „Localitatea tuturor posibilităţilor. Rele”.

Azi, mie şi unei foarte bune prietene, ni s-a făcut poftă de o ciorbă la restaurant. La ora 18:00 eram deja acolo. Nu spun unde, dar locul cu pricina are şi terasă, vremea era prielnică pentru o mâncare bună şi o discuţie amicală. Ne-am dus acolo şi după 12 minute, timp în care n-a venit nimeni să ne întrebe ce vrem, după ce m-am dus să întreb dacă ne bagă cineva în seamă, a apărut în sfărşit cineva din personalul de servire.

Era ora 18:00, oră la care să mănânci o ciorbă acolo e înterzis! Încă de la ora 17:00! Scrie în cartea de meniuri. Ne-a arătat asta „găzdoaia”! Până acum, în anii trecuţi, de foarte multe ori mi s-a întâmplat să fiu rugat de turişti, în toiul verii, să le recomand un loc bun unde se poate mânca bine. Eu, invariabil, le spuneam unde să meargă, dându-le şi repere de orientare, adică acolo unde azi am aflat că e interzis la ciorbă după ora 17:00.

Dacă la vară voi fi întrebat, voi recomanda insisitent unde să NU meargă lumea, adică acolo unde de la ora 17:00 nu mai poţi mânca ciorbă, că aşa scrie în cartea de meniuri. Prietena cu care am fost zicea că recomandările ar putea continua, de exemplu să nu se mai servească peşte la lăsarea întunericului că poate rămane un os în gâtul clientului.

Am plecat de-acolo şi m-am gândit cine dracu i-a învăţat pe ăştia să nu dea omului o ciorbă, care nu trebuia atunci de făcut, ci doar de încălzit.

Am mers în altă parte, la un alt local, tot în aer liber. Aici serveau ciorbe, n-aveau probleme că timpul cirorbei trecuse. În schimb, cine ne-a luat comanda părea un client care venise acolo la socializare. N-avea nici un fel de element de îmbrăcăminte care să arate că e persoana căreia i te poţi adresa. Era îmbrăcată (era o domnişoară) ca şi cum ar fi mers la plimbare. De altfel, stătea la masă cu alte domnişoare, râdeau şi povesteau. Greu era să distingă cineva venit acolo cu gând de a mânca ceva cui trebuie să se adreseze. Lângă masa noastră, era altă pereche, care aştepta deja de 30 minute să vină pizza, care nu mai venea. Ba, a venit când domnul a făcut puţină vâlvă, întrebând cât mai trebuie să aştepte. Interesant, miraculos aş zice, dupa faza asta, pizza a apărut imediat.

Perechea de lângă noi n-a avut şerveţele la masă. Tot domnul s-a dus să ceară şi s-a rezolvat. Nici noi n-am avut şerveţele, dar am avut batiste şi am rezolvat problema.

Mă întreb, oare localurile astea primesc aviz de funcţionare oricum, nu merge nimeni în vizită de serviciu dintre cei care dau acordul, prefăcându-se în clienţi doritori de ciorbe după ora 18:00, sau de clienţi nemaipomenit de simandicoşi care vor şerveţele la masă?

Turistul, când ajunge undeva, vrea să vadă ce-i de văzut acolo şi să mănânce ceva din ce-i trecut în cartea de meniuri. Lucruri mărunte, cea mai bună invitaţie de a reveni.

La noi, loc al tuturor posibilităţilor rele (n-am terminat-o, lista e mai lungă…), cred că turistul pleacă bucuros de pe-aici.

Bucuros, şi cu pofta-n cui! În el, încap multe pofte. Cuiu-i mare. Ştie o ţară întreagă cum arată…

Horia Picu

 




Tichetele de călătorie pentru pensionari şi rezolvarea specific românească (autor, Horia Picu)

Să încep cu „rezolvarea” specific românească a chestiunii: nu se poate! Sau, altfel spus, am rezovat-o şi pe-asta, dar rămâne tot aşa!

Despre ce-i vorba.

Am făcut un calcul. Am presupus că un pensionar stă în Timişoara şi trebuie să meargă cu trenul la Bucureşti de cât de multe ori poate într-un an, deci mai mult de şase drumuri dus-întors cu preţ redus (cu preţ redus, nu gratis!) pe care Statul, în bunăvoinţa sa, i le acordă cu mărinimie.

https://mersultrenurilor zice că pentru un adult, drumul pe calea ferată de la Timişoara la Bucureşti Nord costă, la clasa a doua, 131, 5 lei, iar pentru un pensionar, în aceleaşi condiţii de călătorie, costă 68, 5 lei. Făcând scăderea, rezultă 63 de lei.

Avantajul pensionarului dispare după şase drumuri dus-întors, dar ce ne facem dacă omul are de călătorit mult mai mult? Atunci are de ales. Ori îşi pune pofta-n cui, sau sănătatea, sau posibilitatea de a sta şi a-şi îngriji nepoţii, sau… treaba lui ce caută la Bucureşti! Sau… ce caută atât de des la Timişoara, el fiind bucureştean!

Ministrul Muncii, Bucura Oprescu, zice că: „că scopul tichetelor de călătorie pe care le primesc pensionarii din România este de a-i ajuta pe aceștia să fie activi indiferent de vârstă, motiv pentru care tichetele nefolosite nu pot fi nici transformate în vouchere și nici nu pot fi primiţi bani pe ele. Aceste tichete sunt un drept pe care noi l-am gândit, şi-n vechile legi ale pensiilor au existat aceste drepturi, tocmai în sensul de incluziune socială şi de meținere a vieții active a pensionarilor, de a le da posibilitatea să călătorească. Acestea nu pot fi transformate în vouchere sau altceva tocmai pentru a menține acest drept. Pe lângă alte drepturi pe care le au, pensionarii au şi acest drept de a călători datorită acestor tichete”, a precizat ministrul Muncii în emisiunea România la raport, conform Bugetul.ro”. (sursa: https://cugetliber.ro)

Asta numai gândire nu-i! Dacă pensionarii ar putea folosi legal tichetele de călătorie ale altor pensionari (rude, vecini, cunoscuţi), ar avea de câstigat şi călătorii, şi CFR-ul!!! O procură notarială că pensionarul „X” folseşte tichetele de călătorie de la pensionarul „Y” (dacă vigilentul Stat are nevoie de dovezi!) sau doar prezentarea tichetului de călătorie, indiferent al cui ar fi şi astfel toată lumea ar fi mai mulţumită.

Unii pensionari sunt mai în putere şi ar putea călători mai mult si mai des dacă ar avea reducereile date de tichete. Alţi pensionari, fac „colecţii” an de an de tichete de călătorie pe care n-au cum să le folosească, din motive de vârstă, de sănătate, sau că pur şi simplu, n-au unde sau la cine să meargă.

La noi, pensionarii sunt încurajaţi să meargă cu preţ redus doar (!) şase drumuri încolo, şase drumuri încoace!
Restul, e pe bani mai mulţi şi o rezolvare, cum spuneam, specific românească…

Horia PICU




Sacul şi peticul. Poveste sigheteană (autor, Horia Picu)

Trec destul de des pe lângă garajele aflate lângă Şcoala generală „George Coşbuc” din Sighetu Marmaţiei. Au apărut nişte petice de asfalt pe ici, pe colo. Le-am şi pozat, că cine ştie… prima ploaie mai vijelioasă şi dovada că s-a lucrat pe-acolo n-am mai avea de unde s-o luăm.

Văzând peticirea specifică pe care o suportă an de an multisecularul nostru oraş în ultimii treizeci de ani şi mai bine, mi-a venit ideea să-i spun articolului de faţă „Sacul şi peticul”. Peticul, peticele, peticirea. Aici e clar. Peticire, sau improvizaţie, sau muncă de mântuială. Important e să ţină lucrarea până se taie pnglica, sau trec alegerile.

Peticire… Atât s-a putut, atâţia bani ne-a dat „ăl de sus”. N-am scris „Ăl”, deci mă refer la fonduri care curg de la un robinet numit Baia Mare, sau de la unul mai mare numit Bucureşti, sau la unul şi mai mare, dar ăsta îţi dă doar dacă ştii cum trebuie să ceri, numit U.E.

Cu petice de asfalt ne întâlnim în fiecare an. Suntem obişnuiţi cu ele. Sau, folosind un termen general valabil, ne-am obişnuit cu peticul de peste tot. Se mai pune o floare, se mai taie nişte crengi, se mai mătură şi se „îndrumă” gunoiul stradal spre gurile de scurgere, se mai pun nişte borduri, din când în când suntem anunţati că s-au retrasat nişte marcaje rutiere. Cu alte cuvinte, se mai pune de o improvizaţie. Adică se mai peticeşte ceva, pe undeva.

Este o postare pe internet care m-a inspirat pentru titlu. Se poate citi, e o foarte frumoasă fabulă despre un sac şi un petic, pe: https://bookwrite.home.blog/2023/11/20/sacul-si-peticul-poem-fabula-2/

Mai greu este să găsesc cine sau ce-i sacul în povestea sigheteană. În fabulă, sacul nu acceptă peticul, dar soarta nemiloasă îi ştirbește mult din mândrie şi, decât să rămână fără grâu în el, care se tot scurge prin gaură, acceptă să fie peticit.

Sighetul se peticeşte în loc să primească „haine noi”, pe măsura importanţei sale istorice. Ar putea avea clădirile înnoite care să arate ca şi cum cei de azi le-au ridicat.

Totuşi, nu poate merge improvizaţia pe care o vedem an de an la nesfârşit… În fabulă, scrie că „Țăranul întinse supărat/ Sacul cel rupt cu grâne scurse/ Şi aşteptă ca croitorul/ să-l peticească iute”.

Adică avem un sac, un petic, dar apare şi un croitor. Îl aşteptăm şi noi la Sighet pe „Croitoraşul cel viteaz”, dar asta-i altă poveste.

De iunie…

Horia PICU

 




Vise sau visuri pentru sigheteni în 2024? (autor, Horia Picu)

La vară ne alegem localii şi pe cel mai mare dintre toţi. Ne facem visuri, sau avem doar vise frumoase? Visurile ni le fabricăm singuri, închipuindu-ne cum ar fi, dac-ar fi. Visele ne vin când dormim. Le avem şi nu le putem controla. Pot fi frumoase, sau urâte.

La visuri e altceva. Ne facem speranţe şi credem că dacă până acum n-a fost bine, simpla promisiune de altceva a aceloraşi, care-şi schimbă doar trambulina care să-i ducă mai aproape de fotoliul nr 1, visurile noastre (în cazul de faţă năzuinţele noastre de sigheteni sătui de minciuni electorale!) se transformă în realitate.

Deocamdată, constat că cetăţeanul nu contează în ochii a cel puţin 7 (şapte) consilieri locali. Sau… poate n-au fost deranjaţi cu o asemenea bagatelă de cerere făcută de un cetăţean al Uniunii Europene care are drepturi (se zicea asta pe la televiziuni cu obstinaţie, cândva).

Desfăşurarea evenimentelor, în rândurile de mai jos.

Pe 19 septembrie 2023 am trimis pe adresa de poṣtă electronică a Primăriei o cerere oficială în care solicitam (mă citez): „vă rog să-mi trimiteţi la adresa mea de email (–) motivarea scrisă a celor 7 consilieri locali pentru demiterea actualului viceprimar Dana Oniţa Ivaṣcu. Menţionez că am nevoie de acest document pentru a scrie un comentariu în care îmi voi păstra imparţialitatea faţă de cele două părţi aflate în conflict. Sighetenii trebuie să ṣtie. Dacă aprobaţi, documentul prin care se aduc acuzaţii viceprimarului va fi publicat, astfel încât toţi cei interesaţi să-l cunoască″.

Primăria mi-a răspuns:
„Stimate domnule Horia Picu, referitor la e-mail-ul transmis de d-voastră, înregistrat la Primăria Sighetu Marmației în data de 20 septembrie cu nr. –, vă comunicăm faptul că am solicitat și suntem în așteptarea acordului celor șapte consilieri locali pentru a vă pune la dispoziție motivarea la care faceți referire. De îndată ce-l vom obține, vă vom transmite documentul solicitat″.

Nu ṣtiu dacă cei ṣapte consilieri au fost informaţi despre cererea trimisă de mine. Poate n-au fost, poate au fost ṣi nu le-a permis timpul, prea ocupaţi fiind cu adoptarea celor mai bune hotărâri pentru oraṣ (a se vedea apa ṣi gunoiul).

Şi uitaţi aṣa a apărut încă un vis în noianul de visuri pe care-l port în mine zi de zi. M-am gândit că voi primi motivarea cerută. Trecut-au cele 30 de zile în care ar fi trebuit să primesc un răspuns. Au treut peste 6 luni de la trimiterea cererii. Niciun răspuns… Ceva de genul: nu se poate, nu vrem, nu ne permite legea cutare, articolul cutare.

Am publicat în 31 martie 2023 pe www.salutsiget.ro un articol pe această temă, căruia i-am zis

Visuri pentru sigheteni? Nu… Doar vise!…” şi de-acolo m-am citat pentru prezentarea mersului evenimentelor. Acum a trecut un an, se vede cât de mult contează cetăteanul în ochii celor şapte sau ai responsabililor cu rezolvarea cererilor sighetenilor, care au dreptul de a fi informaţi.

Ce poate declanşa o schimbare de atitudine a acelora care până acum n-au făcut ce aveau de făcut şi dintr-o dată ni se arată harnici şi evlavioşi, apropiaţi de popor, zâmbitori şi compătimitori pentru sighetenii care oftează degeaba după zilele mai bune ale oraşului?

Doar campania electorală poate fi răspunsul…

Se zice că dacă cineva te-a păcălit o dată, să-i fie lui ruşine. Dar dacă te-a păcălit a doua oară, să-ţi fie ţie ruşine.

Din patru în patru ani, tot uităm asta… Şi când vin turiştii şi ne văd clădirile ni se face iar ruşine. Când primăvara sigheteană înseamnă în afară de ghiocei şi gropi pe străzi, când mergi pe trotuarele amărâte şi greu de asfaltat, ni se face iar ruşine şi atunci ne exprimăm vehement nemulţumirea DOAR pe diferite căi electronice.

Ce-ar fi dacă sighetenii ar încerca la vară altceva? Am visuri că se poate mai bine pentru Sighet şi sigheteni. Am visuri şi, încrezător că se vor realiza, semnez aici pentru ele!

Horia Picu




3+1 (autor, Horia Picu)

Au trecut 33 de ani de la momentul când speranţele românilor au reînviat. Unele (poate… ?) s-au stins…  Am aderat, după 1990, la NATO şi la UE. Despre apartenenţa României la NATO n-aş vrea să ştim vreodată dacă e utilă sau nu. Tratatul scrie că vom fi ajutaţi dacă, dacă, dacă. Dar mai bine să nu fie nevoie! Intrarea în UE ne-a adus accesul la călătorii în ţările europene doar cu cartea de identitate, ne-a adus posiblitatea lucrului dincolo de hotare, ne-a adus cartofi şi ceapă din alte ţări, chiar din afara marii înfrăţiri europene.

Uniunea Europeană a însemnat – toată lumea vede, recunoaşte şi apreciază asta – bani pentru localităţi din România, care au acum un alt aspect. S-au refăcut clădiri, s-a asfaltat, s-au făcut, s-au făcut, s-au făcut.

Din 1990, un oraş din România gâfâie de neputinţă… Trăim aici şi suferim că nu-l putem vedea mândru şi prosper. E Sighetul nostru, trecem prin el grăbiţi, cu treabă ce nu suportă amânare sau agale, plimbându-ne, atenţi la fiecare pas să nu cumva să ne împiedicăm, atenţi în acelaşi timp şi la zborul tencuielii din înaltul clădirilor sângerânde.

M-am tot întrebat de ce alţii au putut şi pot, iar noi nu. Sighetul merge înapoi pe scara (probabil) infinită a evoluţiei. Măcar dac-ar fi stagnat, şi tot era mai bine. Să ne gândim cum arăta centrul oraşului – cu tot ce înseamnă asta – acum zece, sau mai bine acum douăzeci de ani.

Să ne gândim cât se poate de responsabil că Sighetul Marmaţiei are şi periferii. Dacă în centru vedem dezastru, ce să spunem despre marginile oraşului? Treci pe-acolo doar cu maşina personală (pentru că taximetriştii refuză să ducă clienţii pe-acolo şi au dreptate!), asumându-ţi riscul de a te alege cu o planificare urgentă la Service.

Nu se face, nu se poate face, n-avem. Sau… nu putem? De ce s-a pierdut timpul până acum? Se merge pe principiul „3+1”? Nu-i vorbă, suntem învăţaţi şi cu alt principiu, mult mai tare: „4+0”. În „3” nu se (prea) face, dar se recuperează în „1” care, deşi e primul, pare a fi ultimul…

George Coşbuc scria în poezia „Nunta Zamfirei” versurile: „Trei pași la stânga linișor / Și alți trei pași la dreapta lor”. La noi a trecut timpul celor trei paşi făcuţi la stânga. Cel de-al patrulea e mai viguros, mai înmiresmat cu promisiuni.
Urmează oare „Și alți trei pași la dreapta lor”? Şi tot „linişor” fi-vor făcuţi? Nu ştim.

Hora se joacă în continuare, în întreaga ţară, aşa cum a scris poetul:
„Se prind de mâini și se desprind,/ S-adună cerc și iar se-ntind,/ Și bat pământul tropotind/ În tact ușor”.

Tropotind în tact uşor… Mai ales la Sighetu Marmaţiei, ca să nu cadă… tencuiala.

Horia Picu




De 8 Martie, puţin altfel… (autor, Horia Picu)

Pe vremea când „tovarăşul” ocupa cele 2 ore de program al singuraticei televiziuni române, lumea mergea la cinematograf să mai vadă şi să mai audă şi altceva, adică filme artistice. Înaintea filmului, erau 10-15 minute de reportaje, documentare scurte, desene animate cu teme istorice, etc., într-un cuvânt rula un jurnal după care urma filmul. Mi-aduc aminte că înaintea unui film am văzut nişte desene animate cu eroi care participau la cursa de la Maraton. Toată lumea de pe margine îi aplauda pe sportivi, inclusiv iubitele, soţiile, fetele alergătorilor. Ele ţineau pasul cu bravii atleţi. Din loc în loc sportivii beau apă care pe traseu era dusă în fuga mare de femei! Ele fugeau cot la cot cu bărbaţii, dar nimeni nu le aplauda, nimeni nu le băga în seamă. Era ceva firesc ca doar domnii să fie admiraţi. Ele munceau mai mult (fugeau cu carafele pline cu apă pe lângă bravii lor bărbaţi!), dar munca lor trecea neobservată şi deci neadmirată.

Acum, revenind în zilele noastre, când a trecut deja 8 Martie, ar trebui ca bărbaţii să se gândească serios cât munceşte o femeie care are şi serviciu şi trebuie să facă de mâncare acasă şi încă multe altele. Cred domnii că ar putea rezista unui asemenea ritm?…

Să ne întoarcem în timp şi să vedem ce scria în 1883 revista „Familia” despre femei şi bărbaţi. Precizez înainte că toate citatele din articol le-am luat din ziarele şi revistele de pe vremuri, care sunt acum digitalizate pe https://adt.arcanum.com/ro/ şi că am transcris exact aşa cum apare în digitalizare.

„în inima femeii nu este ambiţiunea nebună pentru nume nemuritor, care pe bărbat adese-ori îl face un egoist nefericit; pretensiunile ei sûnt mai efemere: a fi admirată momentan, a fi plăcută în giurul unui cerc ângust sunt modestele dorinţe ale femeii”.

„Bărbatul se luptă cu lumea esternă împintenat de ambiţiune şi silit de cuvêntul aspru al datoriei, care adese-i strafórmă viéţa într’o osêndă adevărată. Dar spiritul vital al femeii este iubirea, acésta este sufletul ei, acésta este resortul nervilor sei […]. Înzestrată cu acésta decóre trimese natura pe femeie în lume, concredendu-i sublima chiemare, de a educá generaţiunile cu iubire pururea gata spre jertfă, de a împăcá, de a consolá şi a însufleţi la ce e bun şi măreţ”.

Femeia din 1883 nu seamăna deloc cu cea din 1901. Începe emanciparea! Revista „Tribuna poporului” din 1901: „Adevărata femee econoamă nu va sta nici când locului, ca să-i vină toate de a gata, ci după un plan bine chibzuit al ei va fi activă pentru prosperarea economiei. Înţelepciunea femeii este cumpăna fericirei; şi ce noroc este acolo, unde bărbatul se vede sprijinit în acţiunile sale din partea consoartei!”

Deja femeia se implică în economia familiei şi a societăţii. Aceeaşi sursă spune că „femea bună economică, pune casă fericirei casnice. Şi iată cum: Cassa ei se înmulţeşte, casa ei e cea mai curată, grădina ei e cea mai productivă; şi ce e mai mult, copiii ei îi vezi crescuţi în cele mai bune moravuri; iar iubirea familială e la culmea destinaţiunei ei. Unde trebue mai mare fericire?”

Foarte bună întrebare pusă la început de secol XX!

Tot la început de secol XX emanciparea femeii devine şi mai puternică. Acum începe să se sărbătorească 8 Martie. Apar şi alte aspecte până atunci de neconceput. În ziarul „ Adevěrul” din ianuarie 1925 apărea articolul „În chestiunea părului tuns”: „În alt oraş o doamnă merge la bărbier şi se tunde, însă nu este mulţumită obiectând că părul este prea scurt tăiat şi cheamă în judecată pe bărbier care este pedepsit cu amendă pentru atentat la bunele moravuri, — părul femeii fiind considerat ca o podoabă naturală care nu poate fi distrusă”.

Întâmplarea nu-i din România, dar, zice ziarul amintit, „și la noi se nasc asemenea neînţelegeri în unele căsnicii, pornite tot din acelaşi motiv, şi nu rareori se recurge la violenţe atunci când femeia — fără voia bărbatului sau o prealabilă anunţare, — şi-a tăiat părul”.
Adică bărbatul trebuia să fie anunţat şi chiar să i se ceară permisiunea pentru ca soţia să se poată tunde!

Ce vremuri… Tot din ziarul „ Adevěrul” din ianuarie 1925 aflăm că tunsoarea, „Practicată întâi la femeile cu moravuri uşoare ca un capriciu, —sau pentru a face senzaţie atunci când nu era generalizat acest uz,—astăzi vedem foarte multe femei,—chiar dintre cele culte, — că se acomodează acestui obicei”.

Ziarul „Adevărul” de acum apropape 100 de ani punea intrebarea dacă părul tuns al femeilor e un capriciu al modei, sau unul din efectele luptei duse de femei pentru emancipare, de rupere de starea ei socială din trecut.

Întotdeauna a existat un „conflict între generaţii”.„ Adevărul” din 1925 spunea că „Bătrânii, se împotrivesc considerând ca un sacrilegiu această pornire, — căci majoritatea femeilor pe atunci — la adăpostul grijilor vieţei, erau foarte puţin reacţionare, — lupta pentru existenţă şi egalitate era aproape necunoscută”.

Mă gândesc că „bătrânii” din 1901 erau cei care în 1883 prezentau atât de poetic femeia… La începutul secolului XX femeia se „rupe” de starea socială din trecut. Presa din 1901 relata: „Mi s’a întâmplat într-un oraş de provincie să văd un bărbier care din admiraţia pentru părul bogat al unei doamne — a refuzat s’o tundă, — totuşi doamna deşi tremura de emoţie, a luat cu hotărâre  foarfecele şi l’a tăiat singură, legându-l apoi cu panglicuţe ca pe o sfântă amintire, — şi abia atunci bărbierul a îndrăznit să desăvârşească tunsoarea; şi cu toate acestea încă îi şedea bine cu părul tuns, ondulat acelei femei. — care citind uimirea pe feţele tutulor celor prezenţi îşi justifică brutalitatea gestului prin cuvintele: —„In exercitarea ocupăţiunei mele de doctoriţă, îngrijirea acestui păr bogat îmi cerea mult timp, —pe care-l câştig prin acest sacrificiu”.

Ce lupte au dus femeile ca să-şi aranjeze părul aşa cum doresc. Azi le vedem mergând la coafor, le vedem aranjându-şi părul în fel şi chip. În 1901, zice acelaşi ziar „Adevărul”, bărbatul îşi vedea „orgoliosul rol de stăpân îngenuchiat şi nu admitea ca femeia să-l egaleze. Tunzându-se, femeia va lipsi pe bărbaţi de acel val unduios parfumat, atât de mult divinizat de poeţi şi îndestul de apreciat de firile sensuale. Intr’un cuvânt nu va ceda atât de uşor unei porniri, care dacă este spre interesul femeii, loveşte însă simţitor pe bărbaţi. În susţinerea cauzei bărbatul recurge la toate mijloacele, dar uită că femeia nu s’a împotrivit niciodată, atunci când au căzut bărbile şi mustăţile sale sub nemilosul brici — când bărbatul se tunde vara, — deşi poate femeia l-ar vrea cu mustaţă, barbă şi păr mare”.

Concluzia pe care o pot trage bărbaţii „răsfoind” presa din sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX nu poate fi decât că femeile, când îşi doresc, nimeni şi nimic nu le poate sta în cale!

Respect şi o floare din partea mea! La mulţi ani, doamnelor şi domnişoarelor!

Horia PICU




Bugetul Sighetului pentru 2024, slide cu slide – partea a doua (autor, Horia Picu)

După  apariţia articolului meu „Bugetul Sighetului pentru 2024, slide cu slide”, am fost sfătuit (prin facebook) să văd înregistrarea video a şedinţei cu prezentarea bugetului municipiului Sighetu Marmaţiei, ca să aflu răspunsuri la întrebările pe care mi le-am pus. Am făcut-o. Într-adevăr, la unele întrebări am aflat răspunsurile. La altele însă, nu…

Prin urmare, mai am câte ceva de întrebat.

Slide 4: Analiză parţială a cheltuielilor
Întrebam de lista de proiecte. Unde e ?
În înregistrarea video cu prezentarea bugetului, la momentul (1:12:01) se spune că „departamentul tehnic şi strategie funcţionează în continuare cu deficienţe, sunt prea puţine proiecte”. Deci întrebarea mea: O listă de proiecte cu care ne va bucura Primăria putem vedea de pe-acum?… e pe deplin justificată.

Slide 22: Alte servicii în domeniul Culturii. Sprijin culte religioase: 250 mii lei.
Întrebam: câte culte religioase sunt cunoscute la noi, dacă banii s-au dat după numărul de credincioşi ai fiecărui cult sau s-au împărţit egal la câte culte sunt?
În video, la (32:20) nu se răspunde la întrebarea mea.

Slide 28: Finanțări unități de învățământ din bugetul local
La  Școala gimnazială „Dr. I. M. de Apșa” se vor aloca 30,89 mii lei pentru reparaţie acoperiş sala de sport.
Din video, la (34:25) am înţeles. Cheltuiala e (mai mult) pentru clădirea lipită de sala de sport. Oare la întocmirea proiectului nu s-a putut observa că acolo – între cele două clădiri – poate fi o problemă?

Slide 37: Obiective de investiţii pentru 2024
Construire insule ecologice digitalizate. Se va realiza acest obiectiv cu 5,52 mil lei prin FEN, PNRR, iar 830 mii lei prin bugetul local. Poate ne spune – ­ în sfârsit! – Primăria ce se face cu gunoiul sortat, unde se duce, unde se prelucrează?
Din video nu reiese unde se duce gunoiul uscat, dacă se duce… Unde se prelucrează şi ce se obţine din el? Are Maramureşul astfel de fabrici de prelucrare? Dar Sighetul? (Aici pot să-mi dau răspunsul, dar îl ţin doar pentru mine!)

Slide 38: Obiective de investiţii pentru 2024
Am scris: „Denumire obiectiv”: DALI pentru  Şcoala cu 16 clase va fi finanţat cu 317,73 mii lei. Primăria întâi a construit şcoala, acum vreo 30 de ani, şi abia acum îsi pune problema ce va face acolo? Cine răspunde pentru anii când şcoala a fost liberă… jafului?
Din video, la (45:31) am înteles că doamna Dinu de la Spital se va ocupa de şcoala cu 16 clase, să-i găsească o utilizare adecvată. Presupun că e vorba de un serviciu de consultanţă. De ce n-o angajează Primăria pe doamna Dinu? Dacă ar face-o, poate am vedea şi noi Sighetul aşa cum ni-l dorim!… Dar rămâne întrebarea: primăria n-are angajaţi care să-şi bată capul cu Şcoala cu 16 clase?

Slide 39: Obiective de investiţii pentru 2024
Se face Actualizare DALI pentru Sala de spectacole „Viorel Costin” şi se scot din bugetul Primăriei 120 mii lei. Din când în când se face câte un DALI şi apoi… NIMIC!!! Parcă a fost făcut și un SF (precizare necesară: SF de data aceasta înseamnă Studiu de Fezabilitate)?! Serios, mai mult nu puteţi?
Din video, la (45:52), am înţeles că  din 2 în 2 ani se face şi se depune un proiect pentru finanţare. Primăria s-a încadrat în termen, dar proiectul a fost respins de fiecare dată. Întreb: oare e bine întocmit proiectul? Ghinion?

Tot la slide-ul 39: Obiective de investiţii pentru 2024
Scrie: Îmbunătăţirea eficienţei energetice în mun. Sighet: 41,65 mii lei de la bugetul local.
Acum am înţeles că e vorba doar de un proiect, adică nişte desene. Dar,… când vedem pe slide: „Obiective de investiţii pentru 2024”, mai că ne vine să credem că se materializează ceva, nu că se investeşte într-un proiect!

Slide 41: Studiul de fezabilitate pentru Piaţa agro-alimentară costă 122,57 mii lei.
Acum înţeleg că e acelaşi studiu de la conceptul de piaţă nouă cu 11 milioane de euro. Nu s-a renunţat la proiect? Altul mai ieftin nu s-a găsit? Încă nu ştiu SĂ-MI răspund, dar poate cineva ştie…

Slide 43: Obiective de investiţii pentru 2024
Regenerare urbană – securitatea spaţiilor publice. Spuneam: Dacă prin securitatea spaţiilor publice se înţelege doar instalarea de camere de supraveghere video, asta nu împiedică infracţiunile. Singurul avantaj e că se pot prinde răufăcătorii mai uşor cu ajutorul înregistrărilor video.
Din video, la (55:57) e clar. E vorba doar de camere video. Adică: se întâmplă, ne uităm pe camere şi prindem infractorul după câteva ore sau câteva zile, dar asta nu înseamnă securitatea spaţiului public! Trebuie mai multă poliţie pe stradă! Guvernul să dea bani mai mulţi poliţiştilor, pentru că sunt momente când munca lor e periculoasă!

Slide 54: Lucrări de reparaţii şi întreţinere
Din video, la (1:02:31) reiese că din buget se vor acorda 400 de mii de lei pentru asfaltarea a 4 străzi??? Repet întrebarea: pe str. Ignişului cum se poate pune strat nou de asfalt, când acea stradă n-a văzut niciodată asfalt? Mai am una: sigur ajung 400 mii de lei?…

Slide 55: Lucrări de reparaţii şi întreţinere
Reiau ce-am scris în articolul trecut, pentru că are valabilitate şi în noul articol: Reparații cu asfalt str. Gh. Doja, Gh. Șincai, Șt. cel Mare cu 500 mii lei.
Dacă nu se rezolvă problema cu fundaţia, tot timpul aceste străzi vor fi „vălurite”! În afară de asta, ajung oare banii? La slide-ul 41 se propune dărâmarea unei case cu 100 mii lei. Adică ori dărâmi 5 case, ori refaci 3 străzi care-s destul de lungi (scriu asta pentru cei din alte localităţi ale patriei), tot atâta costă!
Din video (n-am mai notat timpul) reiese că strada Şincai, dată ca exemplu, e musai să fie refăcută. De data asta nu mă mai întreb. Îmi spun: se va reface anual strada Şincai atâta vreme cât nu e bună fundaţia. Trec camioane pe-acolo!

Şi acum ceva ce nu a apărut la prezentarea în Power Point a bugetului.
Din video, la (1:31:36) aflu că administraţia Scubli a fost un dezastru complet.
Foarte interesant, dar ne poate spune cineva ce-au făcut consilierii din 2016 până în 2020 ? De ce n-am văzut o indignare publică a lor ? Sau cel puţin a unuia singur?
A fost bine la „căldurică”??

Horia PICU

 

Foto: I. Mariș




Bugetul Sighetului pentru 2024, slide cu slide (autor, Horia Picu)

Acum ştim cum se vor împărţi banii Sighetului în 2024.  Pe pagina de internet a Primăriei

(https://www.primaria-sighet.ro/ro/articol?slug=bugetul-sighetului-pentru-anul-2024-cel-mai-mare-din-ultimii-30-de-ani) se poate vedea cum se vor gospodări autorităţile locale în acest an. M-am uitat şi eu pe slide-urile din prezentarea Power Point, am constatat şi (mă) întreb:

Slide 4: Analiză parţială a cheltuielilor
La Proiecte FEN şi PNRR, la Execuţie  pentru 2023, e trecută suma de 33,9 mil lei. O listă de proiecte în execuţie în 2023 putem vedea şi noi? Pe acelaşi slide, la  Proiecţie 2024 tot la FEN şi PNRR scrie: 94,2 mil lei. O listă de proiecte cu care ne va bucura Primăria putem vedea de pe-acum?

Slide 5: Ponderea cheltuielilor în bugetul total general 2024
La alte cheltuieli suma alocată va fi: 60 mil lei. Ce înseamnă „alte cheltuieli”, mai clar?

Slide 6: Ponderea cheltuielilor finanţate strict din bugetul local 2024
La alte cheltuieli, suma alocată va fi de 49,60 mil lei. Mă umplu de mândrie patriotică locală văzând cât de multe milioane de lei are Sighetul pentru alte cheltuieli! Dacă mă folosesc de slide-urile 5 şi 6 şi fac o scădere 60-49,60, obţin 10, 4 milioane de lei. Aceste 10 milioane de unde vin, sau unde se duc?

Slide 22: Alte servicii în domeniul Culturii
Sprijin culte religioase: 250 mii lei. Câte culte religioase sunt, banii s-au dat după numărul de credincioşi ai fiecărui cult sau s-au împărţit egal la câte culte sunt?

Slide 28: Finanțări unități de învățământ din bugetul local
La  Școala gimnazială „Dr. I. M. de Apșa” se vor aloca 30,89 mii lei pentru reparaţie acoperiş sala de sport. Dar… Sala de sport a şcolii s-a inaugurat în 11 decembrie 2018.
(sursa:https://maramedia.ro/s-a-inaugurat-sala-de-sport-a-scolii-dr-ioan-mihalyi-de-apsa/)
S-a stricat acoperişul în 5 ani? Prea multe zburătoare şi-au găsit de stat la taifas pe acoperiş? Cine l-a pus? De unde s-au cumpărat materialele? Termene de garanţie, cumva?

Slide 37: Obiective de investiţii pentru 2024
Construire insule ecologice digitalizate. Se va realiza acest obiectiv cu 5,52 mil lei prin FEN, PNRR, iar 830 mii lei prin bugetul local. Poate ne spune – ­ în sfârsit ! – Primăria ce se face cu gunoiul sortat, unde se duce, unde se prelucrează?

Slide 38: Obiective de investiţii pentru 2024
Reabilitare străzi – progr. „Anghel Saligny” (str. Eroilor, Gh. Barițiu, Zimbrului, Locul Târgului, Corbului, Gării). Finanţare FEN, PNRR de 20 mil lei. Sunt depuse proiectele şi aprobate?

Tot la slide-ul 38, scrie la „Denumire obiectiv”: DALI pentru  Şcoala cu 16 clase va fi finanţat cu 317,73 mii lei? Primăria întâi a construit şcoala, acum vreo 30 de ani, şi abia acum îsi pune problema ce va face acolo? Cine răspunde pentru anii când şcoala a fost liberă… jafului?

Slide 39: Obiective de investiţii pentru 2024
Se face Actualizare DALI pentru Sala de spectacole „Viorel Costin” şi se scot din bugetul Primăriei 120 mii lei. Din când în când se face câte un DALI şi apoi… NIMIC!!! Parcă a fost făcut și un SF?! Serios, mai mult nu puteţi?

Tot la slide-ul 39 scrie:
Îmbunătăţirea eficienţei energetice în mun. Sighet: 41,65 mii lei de la bugetul local. Ce se face, mai exact? Suma e cam… subţirică şi s-ar putea să fie frig în iarna din 2024-2025… Poate că din banii ăştia se vor cumpăra nişte pături care să acopere blocurile, casele… Oare ne va spune cineva în ianuarie 2025 cum s-a făcut îmbunătăţirea energetică în municipiu, nu la un bloc, două, nu pentru o stradă, un cartier! Tot municipiul Sighetu Marmaţiei se va îmbunătăţi energetic…

Slide 40: Obiective de investiţii pentru 2024
Dacă studiul de fezabilitate pentru şoseaua de centură costă 752 mii lei, bani daţi din puşculiţa Primăriei locale, cât va costa atunci lucrarea? Sau… ajunge studiul de fezabilitate?

Slide 41: Studiu de fezabilitate pentru Piaţa agro-alimentară costă 122,57 mii lei
Studiul de fezabilitate pentru Piaţa agro-alimentară care, dacă ar fi fost refăcută ar fi costat 11 milioane de euro, unde e? Cât a costat?

Tot la slide-ul 41 scrie: Lucrare de demolare clădire str Plevnei nr. 3 cu 100 mii lei. Nu vi se pare cam mare suma, domnilor?

Slide 43: Obiective de investiţii pentru 2024
Regenerare urbană – securitatea spaţiilor publice cu 178 mii lei. Ce-o fi aia? Am luat nişte informaţii de pe  https://www.nord-vest.ro/wp-content/uploads/2020/10/Ghid-Regenerare-Urbana-Locuinte-Draft.pdf şi am găsit acolo ce înseamnă regenerare urbană: „Îmbunătăţirea confortului urban pentru marile ansambluri de locuinţe colective construite în perioada socialismului de stat”. Ca trăitor şi pe vremea „socialismului de stat”, n-am ştiut că puteam alege celălalt socialism, „socialismul particular”. Dacă prin securitatea spaţiilor publice se înţelege doar instalarea de camere de supraveghere video, asta nu împiedică infracţiunile. Singurul avantaj e că se pot prinde răufăcătorii mai uşor cu ajutorul înregistrărilor video. Pe aceeaşi temă a regenerării urbane, care e ceva de science – fiction, mai mult fiction, dacă vreţi mai multe informaţii, faceţi clic pe adresa de mai sus …

Slide 54: Lucrări de reparaţii şi întreţinere
Reparații (strat nou de asfalt) str. Al. Vlahuță, Căprioarei, Ignișului, Iapa (amenajare zona civică)
Cum se poate turna strat NOU de asfalt pe o stradă pe care n-a fost niciodată asfalt?? E vorba de strada Ignişului.

Slide 55: Lucrări de reparaţii şi întreţinere
Reparații cu asfalt str. Gh. Doja, Gh. Șincai, Șt. cel Mare  cu 500 mii lei.
Dacă nu se rezolvă problema cu fundaţia, tot timpul aceste străzi vor fi „vălurite”! În afară de asta, ajung oare banii? La slide-ul 41 se propune dărâmarea unei case cu 100 mii lei. Adică ori dărâmi 5 case, ori refaci 3 străzi care-s destul de lungi (scriu asta pentru cei din alte localităţi ale patriei), tot atâta costă!

Vom mai discuta la sfârşitul anului dacă promisiunile frumos prezentate în Power Point s-au realizat. Ar fi bine să fie toate, dar… să fim pregătiţi pentru orice. În fond, „promisiunea este capacitatea de a dezămăgi oamenii”. (Cyril V ernon Connolly; sursa:https://citate.ro/despre-promisiune/).

Horia Picu




Doamna Haranguş – răspunsul meu (autor, Horia Picu)

V-am citit ieri dimineaţă articolul pus pe salutsighet.ro şi am avut tentaţia să vă răspund la primul impuls care mi-a venit. Au trecut de-atunci câteva ore şi ideile mi s-au aşezat –  probabil… –  acum într-o ordine firească. Pot, aşadar, să vă răspund.

Cu siguranţă că oricine ar fi fost „întâmpinat” cu vorbele „Ce? Ai venit tu de acolo de la Brașov să ne înveți pe noi ce să facem? Până la urmă ești o „zinitură” și așa o să rămâi!” ar suferi o traumă psihică pe care ar purta-o în el pentru totdeauna.

Doamna Haranguş, vă cunosc, vă cunoaştem, ne cunoaştem. Sunt sigur că în cercul nostru de doritori pentru mai binele Sighetului şi al sighetenilor n-aţi simţit că cineva din grup vă „etichetează” aşa cum a făcut-o clienta aia care – înţeleg din spusele dvs. – era neobişnuită cu bunul simţ.

Sigur că nu toată lumea care vine să petreacă în plăcutul loc pe care-l patronaţi dvs. (sau pe care l-aţi patronat când a fost întâmplarea cu clienta) ştie ce înseamnă comportament civilizat.

Atunci, când vi s-a spus „zinitură”, aţi simţit că sunteţi dată la o parte de la viaţa colectivităţii în care v-aţi implicat cu maximă seriozitate şi cu entuziasmul omului care, ajuns departe de casă, vrea să arate acolo unde l-a adus viaţa ce-i în stare să facă.

Clienta aia (n-o să fiu politicos şi n-o să-i zic „aceea”!), dacă ar fi vorbit cu alte cuvinte, să ştiţi că v-ar fi rănit sufletul la fel de mult! Putea să spună ceva de genul „nu te supăra, noi suntem aici de când ne-am născut, ştim obiceiurile, tendinţele, ne pricepem să rezolvăm problemele pentru că ştim lumea în care trăim aici, deci, te rugăm frumos, nu te băga, ştim noi ce avem de făcut”.

Adică există o lume a celor care s-au născut aici şi au drepturi şi o lume a celor care au venit din altă parte aici şi… au dreptul doar să tacă şi să spere că societatea îi va accepta într-o bună zi şi atunci vor avea dreptul la opinie.

Dar… ce facem dacă există oameni născuţi aici, nu sunt „zinituri”, dar n-au dreptul la opinie? Poate că au avut cândva opinii despre oraş, societate, lume şi văzând că nu sunt băgaţi în seamă, şi-au ţinut părerile „încuiate” în sufletele lor. Atunci e şi mai rău decât vi s-a întâmplat dvs., doamnă Haranguş…

Eu sunt sigur că multă lume s-a învăţat aşa, să nu aibă păreri în public, să nu deranjeze ca să nu fie deranjată. Pentru unii, care au puterea deciziei, nu contează părerile acelora care nu fac parte din „sistem”, nu contează părerea acelora care nu sunt cu frâiele rezolvărilor în mâini. Oare cei de-aici, ale căror opinii nu sunt luate în seamă, nu sunt tot „zinituri” ,la rândul lor ?

Când aţi întrat în cercul nostru de doritori pentru mai binele Sighetului şi al sighetenilor, aţi făcut-o cu gândul că aveţi ceva de făcut în oraşul nostru, ceva mult mai mult decât aţi făcut până acum.

Şi noi, ceilalţi, am gândit la fel şi ne dorim şi ne luptăm ca fiecare sighetean să fie convins că pentru noi părerea lui contează şi vom ţine cont de ea când vom putea lua decizii.

Ştiţi, distinsă colegă şi excelentă gazdă a şedinţelor noastre,  că ne-am propus să avem o bază largă de consultare cu cetăţenii, că ne-am propus să-i informăm în mod constant de ideile şi acţiunile noastre.

Mai concret spus, pentru PRDM nu va fi nimeni considerat „zinitură”, indiferent de locul de unde a venit aici sau unde s-a născut!

P.S.: Spuneţi, doamnă Haranguş, în textul pe care l-aţi scris cu inima în primul rând, că, ajunsă în Sighetu Marmaţiei, aţi crezut că „în sfârșit mi-am găsit locul”.

Ne luptăm şi noi, împreună cu dvs., să ne găsim locul în Sighet! Ne luptăm să regăsim Sighetul!

Horia PICU