Schen a ajuns în ultimele zile un grup de litere care se unesc având ca rezultat un sunet <ṣṣṣ> care ne face să lăsăm baltă orice alte preocupări ṣi să urmărim mersul mizerabilului talcioc european.

A fi sau a nu fi în Schengen? Să fie Schen-gem? Da, gem. Adică acel produs realizat prin fierberea fructelor. Presupun că pot fi amestecate diferite tipuri de fructe. Se fierb, se pune zahăr ṣi iese, până la urmă, gemul. Dacă în locul diferitelor categorii de fructe s-au pus ţări, reunite întru acelaṣi interes economic, a ieṣit ceva: ioc controale la frontiere ṣi din asta comerţ mai rapid dintr-o parte în alta. Las deoparte avantajele turiṣtilor.

Să fie o altă interpretare a aceluiaṣi Schen-gem, adică să ne-apuce geamătul că nu ne vor unii ai căror străbuni au încercat cândva să dea foc lumii?

Sau să fie Schen-ghem, adică să ne ghemuim ṣi să spunem „Ja!″ ṣi să le mai dăm niscaiva păduri, petrol sau sau să dăm buluc la asigurările lor?

Scriu acest articol în timp ce televizorul merge pe o singură idee. Schengen, dacă ne vor ăia, care se cred mai deṣtepţi decât toţi ceilalţi douăzeci (ṣi nu contează câte ţări) care au înţeles că a venit momentul ca României să i se spună DA!

Dacă va fi nu, într-un fel am ieṣi cu un câṣtig din această problemă. Am avea un duṣman al naţiei. Şi asta uneṣte. Când o naţiune are un duṣman, se formează un imbold naţional evident. Pe vremea ceauṣismului, ṣtiam care-i duṣmanul ṣi de ce nu ne merge bine. Minţeam frumos în public, la tv, la radio, în cântece ṣi poezii, în serbări ṣi în „recunoaṣteri″ internaţionale ale „descoperirilor ṣtiinţifice″ făcute de una ṣi aceeaṣi savantă. Când ṣtiam că nu ne vede nimeni, că nu ne ascultă cine era plătit ca să ne asculte, redeveneam noi înṣine, şi atunci spuneam bancuri celor de încredere despre cei doi „eminenţi″ universali, despre „un rus, un american ṣi un român″, boscorodeam, ascultam posturi de radio interzise sau căutam modalităţi tehnice de a prinde la televizor bulgarii, ungurii, iugoslavii, în funcţie de apropierea geografică.

Acum, de ce n-am avea Austria cea plină de frustrări interne duṣmanul comun? Dacă eṣti supărat pe cineva, mai degrabă îl ocoleṣti decât să sari la bătaie. Ce-ar fi daca-am ocoli Austria, cu mic, cu mare? Vacanţe se pot petrece ṣi-n alte ţări…

Acum e oficial. Unele ţări sunt mai egale în drepturi decât altele. Nu intrăm în Schengen. Putem să Schen-gemem cât vrem. Nu ne vor austriecii. Olandezii, vezi-Doamne, ne iau în alt fel de fraieri. Zic ei că votul a fost comun cu cel pentru Bulgaria. Refuzând Bulgaria, Olanda, deṣi n-avea nimic contra României, a zis ṣi ea NU. Chiar ne cred proṣti rău de tot ăṣtia!

Acum, că ne-am „îmbogăţit″ cu doi duṣmani, aṣtept reacţia oficialităţilor române, nu doar în declaraţii. O vreau în fapte. În interziceri, rezilieri de contracte, vize pentru olandezii sau austriecii care vor să mânânce bine pe la noi. Iar turiṣtilor români care vor să meargă prin acele josnice aṣezări omeneṣti, sper să le vină cheful de a le ocoli.

Citesc acum pe www.hotnews.ro comentarii la vestea asta care ne-a zgândărit orgoliul naţional. Un comentator al ṣtirii de pe site-ul amintit, care-ṣi spune „Ioann 77″, scrie, ṣi-i dau dreptate: „Doar atunci când vom controla marfa care iese din Schengen prin România conform rigorilor legii, doar atunci îṣi vor da seama ce au făcut. Dar avem noi curaj să facem aceasta? Desigur, nu!”

Eu sper să fie altfel: desigur, DA!!! E chiar obligatoriu!

Horia Picu

Cosmin Lotreanu a publicat pe  www.contributors.ro articoul  „Valéry Giscard D’Estaing. Singurătatea și trăirile unui președinte”. Vreau să insist puţin asupra schimbului de amabilități epistolare (pe care articolul menţionat le consemnează) între doi foṣti președinţi ai Franţei, Valéry Giscard D’Estaing ṣi François Mitterrand, la inaugurarea muzeului d’Orsay.

La momentul inaugurării, Mitterand era președinte, dar ideea i-a aparţinut lui  Giscard D’Estaing, fostul președinte. Mai fac precizarea că transformarea gării d’Orsay într-un modern muzeu de artă am urmărit-o la Tele Enciclopedia într-un serial care a durat câteva săptămâni.

Iată invitaţia ṣi răspunsul la invitaţie pentru momentul inaugurării muzeului.

„Paris, 21 noiembrie 1986

Domnule Președinte,

Pe 1 decembrie va avea loc, după cum știți, inaugurarea muzeului d’Orsay. Dincolo de invitația protocolară vă scriu pentru că știți dorința mea foarte mare privind prezența Dumneavoastră la acest eveniment… Muzeul vă datorează existența. Nu am făcut decât să finalizez acest proiect… Continuitatea Statului, într-un domeniu ce nu lasă loc interpretărilor politice, ar fi astfel reafirmată în mod fericit. Îmi permit să sper în acordul Dumneavoastră și voi fi foarte sensibilizat de prezență.

                                                                                              François Mitterrand”  

„23 noiembrie 1986

Domnule Președinte al Republicii,

Amintindu-vă de contribuția mea la decizia de creare a muzeului d’Orsay, ați decis să mă invitați la inaugurare. Sunt mișcat de atenția Dumneavoastră… Cum adesea este destinul și regula democratică, această operă a fost finalizată de altcineva… Voi onora invitația, dornic să punctez, precum Dumneavoastră, spiritul continuității de acțiune în țara noastră…

                                                                                     Valéry Giscard D’Estaing”

Continuitate… Oare la noi se înţelege semnificaţia acestui cuvânt ?  Se recunoaṣte ce-au făcut alţii, sau când se schimbă guvernarea prin alegeri libere ṣi utile doar prin orizontul de speranţă pe care-l dau, inutil ṣi vremelnic, întâi se dărâmă ce-au făcut predecesorii, se critică tot ce-a fost, se „rade” tot ṣi vin apoi „specialiṣtii”?

Politica românească înseamnă cârpeală pe ici, pe colo, pe unde doare mai tare economia care a trecut de la imaginarul ṣi hilarul „duduie” la realismul momentului pe care-l trăim: gâfâie. Nu există coeziune de idei. Indiferent cine ajunge la butoane, să continue un plan naţional, să se prioritizeze acţiunile. Ce facem mai întâi? Drumuri, curent electric prin diferitele variante pe care geografia României le oferă? Dezvoltăm turismul  Câte  gropi mai trebuie descoperite pentru depozitarea gunoiului? N-ar fi mai bine să-l reciclăm ṣi noi, aṣa cum se face pe la alţii?

Imaginaţi-vă preṣedinţii României fiind la fel de conduṣi de/ spre acelaṣi ideal, să vadă ţara mândră ṣi prosperă, bun exemplu pentru alţii, cum sunt cei doi preṣedinţi francezi…

La noi nu se poate întâmpla… Nici la București, nici la Sighetu Marmaţiei… În năpăstuitul oraș din nord-vestul României permanent dus cu vorba, cu promisiuni și amânări peste amânări, ni se spune acum c-ar fi cazul să ne bucurăm că pe nu știu ce dată se vor aprinde luminile de Crăciun. Ni se reamintește că unul face și celălalt desface. Dacă n-ar fi unul, ce bine ar putea lucra celălalt. Nu încap amândoi în aceeași poză. Sau, dacă soarta ingrată îi adună laolaltă, ni se dă spre privire și admiraţie doar poza cu personajul negativ acoperit de alte feţe ale participanţilor la una dintre „efemerele” înfăptuiri locale.

Se aprind luminile de Crăciun ṣi vom fi astfel fericiţi. Temporar, dar ce contează? „Trăiește-ţi clipa!” Mâine va fi… cum va fi! Vom vedea! Întotdeauna se întâmplă la fel:

„Cea mai strălucitoare dintre zile
Trece pentru a nu mai reveni,
Cel mai bogat dintre ani
Nu a început decât pentru a se sfârși”

Jean-Jacques Rousseau  

(sursa: https://www.contributors.ro/valery-giscard-destaing-singuratatea-si-trairile-unui-presedinte/)

Horia Picu

… ministru, ṣi ministru ţi se spune toată viaţa, chiar dacă funcţia pe care ţi-a dat-o partidul printr-o conjunctură de elemente favorabile (banii pe care i-ai dat partidului ca să lucreze cu folos (?) în slujba poporului, ai vorbit mult, dar mai ales tare ṣi ţi-ai lăudat mai – marii din ierarhie, te-ai ṣcolit prin lumea occidentală sau ai ceva adeverinţă c-ai stat privitor pasiv o perioadă prin băncile universităţilor de prestigiu, că te-ai „doctorit” în metode de apărare a patriei) ai lăsat-o de mult timp la altul/ alta, ca să se bucure ṣi el/ea, atât în perioada mandatului, dar mai ales tot timpul de… după!

„Stimaţi telespectatori, va veni în curând domnul premier!” se tot aunţa acum câteva zile la un post tv. La ce te puteai gândi în când ni se tot repeta informaţi cine va să vină? Premier ăăă e ăăă Mihai Ciucă ṣi ne-am trezit că vine ăăă un fost rămas permanent, Victor Ponta.

Pare-se că sunt înalte funcţii de partid(e) ṣi de stat de care, odată ce te-ai „procopsit″ cu ele, nu le mai lepezi, orice-ai face. Aici nu orgoliul fostului înalt fucţionar aflat în slujba poporului ṣi a patriei funcţionează. E ceva muuult mai grav. Faza de linguṣire la care au ajuns unii dintre noi. Nu pot ṣti dacă-s mulţi, sau puţini. Sunt ṣi să ṣtiţi c-au fost ṣi înainte de instaurarea comunismului.

Am citit într-un almanah ceva de genul: să fim strâns uniţi în jurul Regelui Carol al II-lea! Peste vreo patruzeci de ani, ne-am strâns unit în jurul tovarăṣului.

Revin la situaţia zilelor incerte prin care trecem ṣi la… vorba aia: „bucuroṣi le-om duce toate”. Am mai scris cândva că suntem ţara preṣedinţilor. Suntem ṣi ţara miniṣtrilor. La discuţiile găzduite de televiziuni ṣi desfăṣurate într-o hărmălaie generalizată, invitaţii sunt apelaţi cu „domnule preṣedinte”, chiar dacă nu mai sunt preṣedinţi, nici de partid, nici de sindicat, nici de CAP. Nu contează! A fost omul preṣedinte undeva la viaţa lui? Păi… clar! Preṣedinte i se spune! Nu contează că nu mai e! Contează ce-a fost!

La noi se confundă profesia cu funcţia. Poate cineva să fie inginer ṣi să ajungă în funcţia de ministru. Poate fi apelat cu „domnul inginer” oricând, dar „domn ministru” e doar atâta vreme cât face parte din guvern.

Când se discută la TV o situaţie economică sau de orice altfel de natură cu invitaţi care au fost miniṣtri poate acum 10 sau 15 ani ṣi pe toţi îi face moderatorul miniṣtri, stai ṣi te întrebi cât de mare poate fi guvernul, dacă numai într-un domeniu pot fi 2-3 deodată.

Trist e faptul că foṣtii miniṣtri sau preṣedinţi niciodată nu intervin să nu mai fie numiţi miniṣtri sau preṣedinţi, pentru că ce-a fost, a fost. Acum au revenit printre oamenii de rând ṣi sunt din nou doar domnul X, sau domnul Y. De ce n-o fac, niciodată, niciunul se explică, penibil ṣi comic totodată: orgoliul…

Iar orgoliul „atrage după sine ipocrizia, vanitatea, setea de putere si alte stări de spirit care nu sunt benefice”. Ipocrizia este „a omului puternic care se dă drept un oarecare” sau „a omului obiṣnuit care se dă mare”. (sursa: https://oficialmedia.com)

În ambele ipostaze e uṣor de recunoscut veṣnicul „ministru” sau eternul „preṣedinte”!

Horia Picu

Dacă există ceva greu de uitat, sau cel puţin de modificat în conṣtiinţa populară, acel ceva se numeṣte stereotipie. O întâlnim în idei, în limbajul zilnic, plin de ṣabloane al unora pe stradă, sau  – mai grav! – pe la televiziuni, cu moderatori sau cu invitaţi a toate cunoscători, nevoie mare.

Continuăm să fim ţara lui „RON″ deṣi  moneda naţională se numeṣte „leu″. În perioada denominării de acum 17 ani, când s-au tăiat patru zerouri banilor româneṣti, s-a făcut trecerea de la „milioane″ la  sute, zeci, sau mii de lei. Degeaba pentru unii… Tot despre „milioane″  vorbesc când spun cât au dat pe o haină sau o pereche de pantofi, un telefon… Destule sunt cazurile când am văzut – în mediul online –  preţul obiectelor dat în „RON″, nu în „lei″, deṣi moneda naţională a rămas aceeaṣi. Culmea e că tinerii de azi vorbesc ṣi ei, la rându-le, tot de „milioane″. De unde se vede „trăinicia″ educaţiei primite în/ prin toate mediile în care aceṣtia îṣi desfăṣoară activitatea.

Mai grav, inadmisibil chiar mi se pare faptul că unele bănci vorbesc de „RON″. Tot de neconceput e modul cum moderatori de emisiuni tv o tot dau cu „milioanele″ când de fapt e vorba de sute de lei.

Trăim vremuri complicate. Facturi din ce în ce mai umflate, alimente din ce în ce mai scumpe, salarii… neschimbate, pensii la fel. Când se cere o părere cuiva care are o factură mare de plătit la utilităţi, omul stă cu fluturaṣul de salariu în mână ṣi începe să spună câte „milioane″ dă pentru energia electrică consumată, pentru gazul metan. Când vorbeṣte însă despre salariul sau pensia lui, atunci ṣtie să spună sute sau una – două mii de lei. Renunţă la milioane.

Desigur că fiecare poate vorbi despre banii primiţi sau cheltuiţi în orice gamă de mărime. Problema pare a fi simplă ṣi inutil de semnalat, doar că de aici derivă altceva, cu care suntem obiṣnuiţi încă de pe vremea comunismului victorios (pentru unii doar, ṣi ăia foarte puţini).

Acel altceva se numeṣte duplicitate. Duplicitate între gândire ṣi exprimare. Una gândim, alta spunem! Vorbim de  „milioane″, dar ne gândim la sute. Vedem că un produs costă atâţia „RON″ (de ce nu se spune „RONI″, că doar sunt mai mulţi ?), dar îl plătim în „lei″.

La noi e suficient să spună unul-altul ceva, un cuvânt, o expresie, că apoi mai toată lumea ca să nu pară incultă o repetă. Sau o face tocmai din această cauză?…

„Se face vorbire″ despre câte vrei ṣi nu vrei. De ce să zici „se vorbeṣte″, când acum la modă e ṣirul de trei cuvinte cu care am început acest paragraf ? De ce să spui „ca″ urmat de cuvântul definitoriu într-un context dat ṣi să continui firesc, româneṣte, de exemplu: „ministru″  ṣi să nu te conformezi după cei mulţi care pun după „ca″ neapărat un „ṣi″ absolut inutil de cele mai multe ori ṣi să zici ca ei, „ca ṣi ministru″?  Au zis unii imediat după decembrie 1989 „ca ṣi″, gata! Aṣa a rămas! Uneori există cacofonii evitabile prin intercalarea unui „ṣi″. Dar de cele mai multe ori de acel „ṣi″ nu-i nevoie, cacofonia lipsind.

Subiectele pe care le-am abordat azi par a fi fără sfârṣit. Şi fără leac. Acum, daţi-mi voie să vă salut: bună! Mai bine, mai politicos, mai normal  ar fi să vă salut ca pe vremuri, când nu ne era lene să deschidem gura ṣi să scriu: bună ziua!

P.S.: Aṣtept o expertiză („Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert″- sursa: dexonline) despre cele semnalate în articol din partea oamenilor care au experienţă în subtilităţile graiului românesc. Mi-e imposibil să-mi imaginez aṣteptând o experienţă din partea celor care au expertiză!…

Horia Picu

Citit-am pe feisbuc o postare pe care n-am putut s-o las să zacă necomentată. Drept urmare, să ṣtiţi că:

O să ne întâlnim cu inteligenţa în multiplele ei manifestări stradale, dragi concetăţeni! Dacă nu ne va întâmpina inteligenţa stradală în timp ce ne vom afla în perpetuumul proces de scanare a denivelărilor sau a gropilor de nimeni astupate, vom sta mândri că la noi e mai bine ca la alţii, putându-ne odihni în stilul „smart”, pe viitoarele 20 de băncuţe deṣtepte, dotate „cu spaţiu de afiṣare (casetă luminoasă) ṣi zonă alimentare USB”.

Inteligenţa ne va împresura oriunde ne vom afla ṣi ne va indica tot inteligent momentul optim de traversare a străzii. Gospodarii din localităţile limitrofe inteligentului Sighet, când vor veni să-ṣi vândă laptele sau ceapa la piaţă, vor putea să-ṣi cumpere bilete de călătorie folosind telefoanele mobile, care nu cred să se lase mai prejos ṣi vor fi ṣi ele în rând cu lumea, adică tot inteligente. Toţi călătorii sigheteni sau din localităţile învecinate vor avea fericita ocazie de a-ṣi cumpăra biletele dus-întors „contactless cu Smart Card”.

Râmân în temă ṣi exclam bucuros: WOW! Asta ne mai trebuia. Străzi avem, clădirile arată ca noi, cearṣafuri de învelit stâlpii cinematografului Mara văd că s-au găsit ṣi e de așteptat ca tot ele (cearṣafurile) să fie folosite ṣi altădată pentru ascunderea realităţii jenante dar definitorii pentru perioada fără de sfârșit în care pare că se află Sighetul.

E bine ṣi va fi ṣi mai bine! Doar că… doar că… nu prea mai cred. Şi nici nu trebuie să cred. Prefer să văd întâi alte lucruri elementare aranjate. Orânduirea locală actuală nu poate forţa nota ca parcul pentru care s-au ciondănit ṣi el, ṣi ea, la fel, nu „cu săbii de-oţel” (cum zicea Florin Bogardo într-un cântec), ci pe facebook, cu textele ṣi pozele de rigoare, să fie gata la timp, dar ne invită să visăm la smart-ul oraṣ în care realitatea ne învaţă că n-are rost să-ţi ṣtergi pantofii de praf…

Nu cred în niciunul din „smarturile” promise pentru că domnul primar (care ne promite ce smart oraṣ vom avea), scria pe facebook despre starea parcului din Piata 1 Decembrie 1918 în 4 octombrie: „Stând de vorbă cu cetăţenii din zonă care monitorizează atent cum se lucrează, am întreprins o serie de măsuri iar astăzi pot să vă comunic următoarele:”. Şi suntem informaţi că se va înlocui pavajul „inestetic ṣi neconform”.

Azi, 3 noiembrie 2022, când scriu aceste rânduri, pavajul e la fel de inestetic ṣi de neconform ca-n 4 octombrie.

Tot pe 4 octombrie, la ora 14:19 se putea citi cu interes ṣi speranţă că „În 15 zile se vor finaliza lucrările de reabilitare a Parcului″ (cu „P” mare (?)).

Parcul nu-i gata ṣi nici nu va fi în acest an. Deh… lucrare mare…

Dacă tot nu va fi gata înainte de anul electoral 2024 (spun asta pentru că se vede cum înaintează lucrul), dacă tot va da inteligenţa peste noi, poate se găseṣte posibilitatea montării unor leagăne inteligente ṣi a unor smart-legături între cei care se joacă ṣi cei care-i supraveghează, care să prevestească din timp când se vor plictisi copiii de atâta joacă prin lumea inteligentă construită de oamenii mari.

Nu cred în niciunul din „smarturile” promise pentru că „În ședința de Consiliu local din 22 decembrie 2021 a fost aprobată Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție precum și principalii indicatori tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Lucrări de reparaţii şi amenajare alee – Refacerea zonei pietonale și auto a străzii Vasile Alecsandri din Sighetu Marmației”, în care se spune: „Lucrările ce vor fi executate prevăd înlocuirea carosabilului, reamenajarea zonei și crearea de spații de recreere pe tronsonul dintre Internatul Liceului Regele Ferdinand și strada Mihai Viteazu, în prima porțiune a străzii dorindu-se crearea unei piaţete care să poată fi utilizată în multiple scopuri. Valoarea investiţiei se ridică la suma de 720.298,98 lei, din care costul aferent construcţiei şi montajului este de 501.884,34 lei. Durata de realizare a investiţiei este de 12 luni.”

Anunţ pe această cale orânduirea locală că tronsonul de la piaţă la strada Mihai Viteazu e tot aṣa cum îl ṣtim, adică vai de capul lui! S-au scos niṣte chioṣcuri de la intrarea în piaţă ṣi… gata! Obiectiv îndeplinit!(???)

Nu cred în niciunul din „smarturile” promise ṣi pentru că în „HOTĂRÂREA NR.119/2021 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție aferente proiectului „Reabilitare parc – Loc de joacă pentru copii, Sighetu Marmației str. 1 Decembrie 1918” Consiliul local al municipiului Sighetu Marmației, convocat în ședință ordinară în data de 22.12.2021, din inițiativa dlui Primar […], HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție precum și principalii indicatori tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Reabilitare parc – Loc de joacă pentru copii, Sighetu Marmației str. 1 Decembrie 1918” după cum urmează: a) valoarea investiției: 872.591,02 lei (cu TVA), din care: C+M – 403.315,67 lei (cu TVA); b) durata de realizare a investiției 12 luni”.

12 luni… adică un an sau 365 de zile pământene. Hotărârea nr. 119/2021 nu precizează ce fel de an, de pe care planetă e luat în calcul. Probabil că-i luat ca reper planeta Jupiter, care se învârte în jurul Soarelui revenind în aceeaṣi poziţie după 12 ani de-ai pământenilor.

Aṣa ar fi timp suficient pentru terminarea unui biet parc dintr-un oraṣ prea mic pentru atât de multe inteligenţe.

Inteligenţe, inteligenţe, dar noi când ne deṣteptăm?

Horia Picu

… ṣi se trăieṣte pe scenă, ca interpret, se trăieṣte ṣi ca spectator, bucuros că muzica clasică s-a reîntors în Sighetu Marmaţiei, la fel de frumoasă cum o ṣtiam, la fel de generatoare de trăiri sufleteṣti intense, de fiecare spectator înţelese în ṣi prin propria-i fiinţă.

Ultimele concerte găzduite de Şcoala cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighet ne-au  făcut să ne simţim mai aproape de lumea ideală faţă de care contemporaneitatea  e tot mai depărtată. Au fost câteva ore  de muzică măiastră ṣi de interpretări sublime. Mai întâi, a fost pianista  Aurelia Viṣovan ṣi magnificul ei concert. Pe 22 octombrie 2022, „DUO STOICA” ne-a încântat ṣi ne-a făcut, prin excepţionala prestaţie artistică a celor doi fraţi, să ne dorim ca dilatarea timpului  să nu fie doar o noţiune avansată de fizică. Ne-am dorit-o materializată  pe loc, în Sala de concerte „Monica Chifor”. Dar… ce-i frumos durează puţin. Însă nu se uită niciodată!

Şi asta pentru că într-adevăr a fost frumos… Nu e dat urechilor noastre de multe ori în viaţă  să asculte în direct o vioară Stradivarius (evaluată la peste 5 milioane de euro)! Nu e dat omului dornic de cultură muzicală să stea la câţiva metri de un român care a câṣtigat dreptul de a concerta pe o vioară  Stradivarius datată  din 1729, pentru care s-a „duelat” cu 181 de contracandidaţi din toată lumea ṣi care s-a dovedit a fi cel mai bun dintre toţi, la „Strad Prize”, Salzburg în 2009.

Răzvan Stoica spune că primele două etape ale concursului s-au desfăṣurat fără ca juriul ṣi concurenţii să se vadă. Ultima etapă, în care au rămas doar ṣase competitori, a fost cu public.

Despre momentul culminant al finalei de la Salzburg, violonistul care ne-a adus în Sighetu Marmaţiei bucuria muzicii alături de sora sa, pianista Andreea Stoica, spunea: „Nu m-am asteptat niciun moment să câștig Marele Premiu, mai ales când am vazut câți sunt înscriși, am luat-o ca pe o experiență utilă și atât. În finală, îmi amintesc că m-am simțit atât de bine în concert, că nu mă mai preocupa niciun premiu, eram fericit pur și simplu de cum ieșise și asta era extraodinar”. (sursa: www.ziare.com)

Aceeaṣi sursă o folosesc pentru a scrie aici câteva rânduri despre Andreea Stoica.

A debutat la 5 ani(!!!) pe scena Ateneului din Bucureṣti cântând Mozart. La ṣase ani a început cursurile de specialitate la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu”. Este, din 2014, solista permanentă a orchestrei de cameră „Kamerata Stradivarius” din Olanda.

Remarcabil la „Duo Stoica” patosul ṣi eleganţa interpretării, excelenta coordonare dintre pian ṣi vioară, senzaţia de fericire pe care reuṣeṣte s-o transmită publicului.

Doi fraţi pe care Clubul Rotary i-a invitat în Sighetu Marmaţiei pentru a ne lua din nou porţia de bine. Cu ani în urmă, mă întrebam ce ne-am face dacă n-ar exista acest club.

Acum nu mai întreb. Sunt sigur că n-are rost să ne punem / să-mi pun întrebări care au răspuns evident. Mai adaug totuṣi, ceva. Aurelia Viṣovan, Andreea Stoica, Răzvan Stoica, Clubul Rotary,

SIGHETUL  VĂ  MULȚUMEŞTE!

Horia PICU

Foto: Ion Mariș

Sunt momente în viaţă când suntem purtaţi, pe calea artelor, de cele mai multe ori pe calea uneia singure, departe de banalul cotidian. Atunci uităm de toate neajunsurile care ne înconjoară, de tot răul care ne-mpresoară ṣi trăim frumos.

Vineri, 7 octombrie 2022, la Şcoala cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighetu Marmaţiei, în sala de spectacole „Monica Chifor″, am trăit un astfel de moment. Unul dintre pianiṣtii de mare valoare ai lumii s-a întors, pentru scurt timp, acasă ṣi ne-a dăruit o oră ṣi ceva de muzică clasică, într-o interpretare sublimă.

Desigur că cititorii acestor rânduri ṣtiu cine este Aurelia VIȘOVAN, pianista care acum predă muzica la nivel universitar în patria compozitorilor Haydn, Mozart, Schubert sau Johann Strauss.

Citez aici doar câteva rânduri din ziarul online „Făclia″ (https://ziarulfaclia.ro), care scria în vara anului 2021: „Miercuri, 9 iunie, 2021, pianista Aurelia Vișovan […] și-a făcut debutul pe scena prestigioasei Musikverein din Viena/Metallener Saal, recital în cadrul programului TastenLauf, […] un program dedicat tinerilor laureați ai mai multor concursuri internaționale. […] Aurelia Vișovan – în prezent profesoară universitară în cadrul catedrei de pian a Universității de Muzică din Nurnberg – a obținut peste 30 de premii internaționale, premii care i-au adus invitații și colaborări de prestigiu″.

Impresionantă naturaleţea cu care pianista ṣtie să se apropie de public prin muzică ṣi prin cuvinte, admirabil zborul neîncetat al mâinilor peste clapele pianului, suavă atingerea perfecţiunii interpretării unor lucrări muzicale de Chopin, Beethoven, Ceaikovski.

Vineri seara, publicul, dacă ar fi fost posibil, ṣi-ar fi ţinut respiraţia, pentru ca sunetele pianului atins magic de Aurelia Viṣovan să pătrundă direct în partea cea mai luminoasă care există în fiecare om.

Aṣ vrea să fiu crezut că nu există mijloc de exprimare în cuvinte, în fraze, pentru a face o cronică a strălucitorului moment muzical trăit la Sighetu Marmaţiei. Spectatorii din sala arhiplină din seara zilei de 07 octombrie 2022 ṣtiu că aṣa este. Ştiu că am dreptate ṣi alţi sigheteni, ṣi alţi iubitori de muzică din lumea întreagă care au mai avut privilegiul să o asculte pe Aurelia Viṣovan.

Aṣ putea confirma că lumea se face, pentru un timp scurt, mai frumoasă când muzica de cea mai bună calitate îi este dăruită. Interpreta pe care am aplaudat-o frenetic într-o seară de octombrie, ţese legături de cultură între Sighetul ei natal ṣi restul lumii.

Imposibil ca informaţia pe care am găsit-o pe https://www.aureliavisovan.com să ne lase indiferenţi. Pe 15 octombrie, la Takamatsu, în Japonia, Aurelia Viṣovan va susţine un recital de pian din lucrările compozitorilor Beethoven, Chopin, Ceaikovski. Apoi merge la Oradea, Bamberg, Nürnberg.

În aṣteptarea viitorului concert în Sighetu Marmaţiei, să mulţumim Aureliei Viṣovan că ne arată ca nimeni altul faţa frumoasă a omenirii!

Horia Picu

Foto: Ion Mariș

Am scris în 2014, după „vizita” pe durată nedeterminată a ruṣilor în Crimeea, pe www.sighetonline.ro articolul „Oh, rușii ăia” (Oh, those Russians)”. Înainte de a relua o bună parte din articolul scris atunci, reamintesc că România e membră NATO din 2004.

Scriam în 2014: <<În 1978 formaţia „Boney M.” a lansat un cântec, „Rasputin”, care s-a auzit mulţi ani în toate discotecile din România şi n-am niciun motiv să cred că a fost altcumva în întreaga lume. […]. Versurile cântecului spun și următoarele: „Dar când poftele sale și mai ales setea sa de putere/ Au ajuns din ce în ce mai cunoscute,/ Necesitatea de a se face ceva împotriva acestui bărbat cumplit/ A devenit din ce în ce mai stringentă.” Desigur, cel „vizat” în cântec e binecunoscutul Rasputin.>>

…și-mi puneam întrebarea, în 2014, ce caută „acei ruși” departe de căminele lor? Ce face Europa în acest timp? Îmi răspundeam mie însumi atunci:

Europa face ce-a făcut şi în 1945: Se uită și se încruntă dojenitor la [o] armată care ar putea cu ușurinţă să ocupe întreg spaţiul european pe care l-a „administrat” 45 de ani. Europa e la fel de surprinsă ca-n 1945 și nu știe cum să reacţioneze: să întoarcă spatele poporului ucrainean pentru că, nu-i aşa, sunt lucruri planetare mult mai urgente care trebuie rezolvate, să înceapă conferinţe pentru aplanarea conflictului, conferinţe care vor duce la pierdere de timp și nimic altceva… Sau poate lumea occidentală se gândeşte că ce bine că Cel de Sus nu le-a dat asemenea vecini…

Europa (cea aflată sub protecţia NATO) privește conflictul la fel cum o grupă de turiști participă la un safari, având ocazia să vadă „relaţia” pradă – prădător: se uită, dar nimeni nu intervine. Adică viaţa să-și urmeze cursul, oricât ar dori bietul animal atacat să fie ajutat. Acum e vorba de o ţară, cu oameni ca noi, cu oameni ca ei! Ar dori să fie ajutaţi, dar nefiind membri NATO, în afară de câteva declaraţii răutăcioase sau încurajatoare (de genul „ajutaţi-vă singuri”), nu sunt semne să mai urmeze ceva. >>

Acum conflictul din 2022 dintre ruṣi și ucraineni ne arată o Europă mai grijulie pentru suferinţele oamenilor peste care cad bombe și obuze. Ajutorul umanitar și mai ales cel militar se vede în contraofensiva ucraineană, soldată cu recuperarea unor teritorii de la inamicul atacator.

Din nou ceva din articolul scris în 2014: <<Am văzut în ultimii ani pe la televiziunile care dau tot felul de documentare, unele legate de sfârşitul omenirii, despre Armaghedon și un conducător de stat care la început pare un om bun, dar până la urmă se dovedeşte a fi Răul cel mare. „Rasputin-ul” formaţiei germane „Boney-M″ se încheie cu următoarea exclamaţie: „Oh, those Russians!” („Oh, ruşii ăia!”). O exclamaţie oarecare, sau un avertisment profetic lansat [acum 44 de ani în urmă] într-un cântec de succes? >>

Feţele „fericite” ale ruṣilor adunaţi să se „bucure” (cum admirabil spunea Petre Țuţea: „[…] bă, să fiţi fericiţi, că vă ia mama dracului!″) alături de șeful statului rus de anexarea unor regiuni din Ucraina, fuga rușilor din ţară pentru a scăpa de încorporare, îngrijorarea planetară pentru viitor, mă fac să termin articolul cu titlul cu care l-am început, dar într-o variantă scurtată: „Oh, rusul ăla!…″

Horia Picu

Scris aṣa cum vedeţi, ba cu litere mari, ba cu litere mici, apare în site-ul de prezentare pe care ṣi-o face Primăria Sighetu Marmaţiei în caseta „Proiecte ṣi investiţii – Infrastructura – Măsuri de dezvoltare – PIDU rezumat”. Aici există un „Plan Integrat de Dezvoltare Urbană a Municipiului Sighetu Marmaţiei”, care ne trimite direct de la nemulţumirile pe care le avem mergând cu atenţie încordată pentru a nu călca în băltoace, la împăcarea cu soarta: „Ceea Ce Vezi e Ceea ce Ai!”.

Ca să vedem ceea ce avem ṣi ca să ne lămurim de ce alţii au ṣi noi nu, m-am uitat pe site-urile unor primării cu populaţii aproximativ egale numeric cu a Sighetului. Câteva constatări sunt trecute în rândurile care urmează.

La Oneṣti, ultima hotărâre a Consiliului local e din 09.09.2022, ṣedinţele sunt înregistrate video, (ultima e din 15 sept 2022), dar rapoartele de activitate ale consilierilor sunt din 2016…

La Medgidia e ca la Sighet, adică… mai bine să trec mai departe.

În Lugoj viceprimarul are în subordine Compartimentul de Urbanism, Amenajarea teritoriului, Serviciul Administrare şi Întreţinere a Domeniului Public, Muzeul de Istorie şi Etnologie, Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară. Rapoartele de activitate ale consilierilor sunt din martie, aprilie 2022 pentru toţi!!! Ultima hotărâre a C.L. e din 10 ian. 2022, ultimul proces verbal de ṣedinţă a C.L. e din 18.08.2022.

La Petroṣani, viceprimarul are în subordine: serviciul de urbanism ṣi amenajarea teritoriului, transportul public local, e responsabil cu tehnologia informaţiei ṣi coordonează poliţia locală.

Tot la Petroṣani sunt trecute pe pagina primăriei „Proiecte cu finanţare europeană″, din care implementate (!!!) la „Fonduri structurale″ (le-am numărat, sunt 8), „Phare″ (le-am numărat, sunt 6) ṣi din „Alte surse (nu le-am numărat, sunt prea multe !). Ultimul Proiect de Hotărâre al C.L. Petroṣani e pe pagina de internet din 09.09.2022.

Primăria Tecuci
Deschid pagina primăriei ṣi apare un anunţ de ṣedinţă de îndată a C.L. pentru 21.09 2022, ora 16! Excelent! Să ṣtie poporul când să meargă la ṣedinţă ca să ia atitudine. Ultima dispoziţie a primarului e din 08.07.2021, iar declaraţiile de avere ṣi de interese sunt din 15.06.2021.

Şi la Râmnicu Sărat e ordine în site-ul primăriei, doar rapoartele de activitate sunt din 2019. Primarul are dispoziţii date din 2021.

Şi acum, câteva constatări culese de pe pagina oficială de internet a Primăriei Sighetu Marmaţiei.

E singura primărie care anunţă „Let’s Do It Romania”. Probabil că cele amintite au deja programul de dat amenzi bine pus la punct ṣi acţiunea de „Do It″ e nesemnificativă. E doar o ipoteză.

„Ceea ce vedem e ceea ce avem″, sau „Ceea ce vedeţi e ceea ce vă oferim″. E acelaṣi lucru. Componenţa Consiliului local nu-i actualizată. De ce-ar fi ?…

Ultimele procese verbale de ṣedinţă a C.L. sunt din 30.07.2020 ṣi au fost publicate pe site-ul Primăriei în 29.01.2021.

Rapoarte de activitate au publicat doar consilierii Petrovan Sorin ṣi Fellner Arthur, în 4-feb-2022. Ceilalţi???

La capitolul „Proiecte și Investiții”, la „Proiecte în curs de implementare”, e trecut ṣi proiectul „Reabilitare și extindere pe orizontală în regim de înălțime D+P+2E Școala Gimnazială „George Coșbuc”, cod: SMIS 124613. Perioada de implementare: 01.06.2018 – 31.12.2022 (cuprinde și perioada activităților desfășurate înainte de semnarea contractului)”.

N-am înţeles ce se implementează: proiectul doar frumos desenat ṣi colorat, sau construcţia ṣcolară cu două etaje în pământul patriei răbdătoare? Trec des pe lângă ṣcoala „George Coṣbuc” ṣi nu văd nici reabilitare, nici extindere… Sigur, până pe 31 decembrie 2022 mai e timp…

La „Strategia de dezvoltare a municipiului Sighetu Marmaţiei”, din 29.01.2021, la secţiunea „Cazare”, e trecut ṣi Complexul „Coroana”, cu 86 locuri de cazare ṣi 250 locuri la masă.

De câţi ani stă în stare de ruină hotelul ăla? Cine l-a trecut la categoria „Cazare”? Ce părere are conducerea Primăriei Sighetu Marmaţiei despre aberaţia semnalată? Înainte de a publica ceva emis de primăria locală, e vreun birou cu ṣef, secretar, ajutor de ṣef ṣi purtător de acte de la un birou la altul în care să citească ce urmează să apară în public ṣi – dacă e cazul –să oprească lansarea „docomentului”?

Tot la „Proiecte ṣi investiţii”, e trecut pe 29.01.2021 ceva de „mare” actualitate: „Lucrări investiţii 2009-2010”!!!

La „Stare civilă-publicaţii de căsătorie 2021” – ioc anunţuri! Şi în 2020 tot ioc anunţuri!

Ultima Dispoziţie a primarului e din 2019, dată de Horia Scubli.

Concluzia: pagina oficială de internet a Primăriei Sighet ar trebui să fie actualizată ṣi explicită. Deocamdată, sigheteanule, „Ceea Ce Vezi [pe site-ul Primăriei] e [exact] Ceea ce Ai! [când ieṣi afară din casă]”… Când ai timp, citeṣte pagina de internet a Primăriei Sighetu Marmaţiei ṣi nu te enerva.

Şi mâine e o zi, care începe tot cu speranţă…

Horia Picu

Am publicat zilele trecute articolul „Consilerii PNL din Sighetu Marmaţiei s-au integrat perfect azi în marea deziluzie locală″. Cititorii au comentat, situându-se în cele trei posibile tabere: PSD, PNL sau a nemulţumiţilor (printre care mă număr ṣi eu) care n-au nicio treabă cu cele două partide.

E nevoie să fac acum niṣte precizări, pentru a nu (mai) lăsa loc la interpretări care ţintesc doar o parte a adevărului.

Mi-am imaginat, pe data de 16 septembrie a.c., în aṣteptarea sensibilului grup al PNL care nu suportă ca cineva din el să fie atacat (fie pe drept, fie pe nedrept – subiect pe care-l voi dezvolta mai departe), ca primarul, sau purtătorul de cuvânt, sau cineva însărcinat cu citirea materialului incriminatoriu la adresa viceprimarului Daniela Oniţa Ivaṣcu ne va citi un pomelnic întreg de nerealizări, puse toate în spatele doamnei avocat.

Nu s-a întâmplat aṣa. După trecerea a 45 de minute după ora 13, ni s-a comunicat că s-a terminat ceea ce nici n-a început.

Viceprimarul unei localităţi nu poate fi demis pe criterii subiective: nu place unora, nu le convine că se pozează mai cu oricare personalitate care trece prin urbe, că i-a propulsat pe unii în funcţii ṣi alţii n-au avut niciun avantaj în urma pozei de grup din campania electorală cu mapele alea goale de conţinut. Singurul criteriu pentru demitere trebuie să rămână faptele. Mai bine spus lipsa faptelor. Sarcinile de serviciu trecute în fiṣa postului ṣi neîndeplinite.

Pagina perpetuu incompletă de internet a Primăriei Sighet, chiar aṣa cum arată ea acum, mi-a fost de mare folos pentru a scrie cele ce urmează. Citez din sursa menţionată:

„HOTĂRÂREA NR. 4/2021 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului local al municipiului Sighetu Marmaţiei. Capitolul III. Organizarea consiliului local. Art. 11 Rolul, numirea şi eliberarea din funcţie a viceprimarului. Secțiunea a 2-a. Viceprimarul municipiului Sighetu Marmaţiei
(2) Viceprimarul este ales, prin vot secret, cu majoritate absolută – 10 voturi -, din rândul membrilor consiliului local, la propunerea primarului sau a consilierilor locali.
(4) Eliberarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată, prin vot secret, cu majoritatea a două treimi din numărul consilierilor în funcţie, la propunerea temeinic motivată a primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcţie.
(6) La deliberarea şi adoptarea hotărârilor care privesc alegerea sau eliberarea din funcţie a viceprimarului participă şi votează consilierul local care candidează la funcţia de viceprimar, respectiv viceprimarul în funcţie a cărui schimbare se propune.
Pentru exercitarea votului se va aplica în mod corespunzător procedura prevăzută la alin. al prezentului articol. Eliberarea din funcţie a viceprimarului nu se poate face în ultimele 6 luni ale mandatului consiliului local″.

Îmi pun întrebarea, citind aliniatul (2), când au avut revelaţia primarul sau/ṣi consilierii că doamna Oniţa Ivaṣcu nu-i bună de viceprimar? N-ar fi trebuit să fie cu un pas înaintea trecătorilor sigheteni (care, mergând prin Sighet, nu ṣtiu unde să se uite mai întâi, în sus, la tencuiala ṣi cărămizile căzânde, sau în jos, la denivelările din trotuare), ṣi să-ṣi dea seama că altcineva ar trebui să fie viceprimarul Sighetului ?
Când au aleas-o viceprimar, consilierii locali n-au avut nicio vină?
Realitatea este că doamna viceprimar n-a avut cum să demonstreze ce ar putea face. Nu i s-a dat această ocazie. Indiferent că ne place sau nu de persoana doamnei avocat, acesta-i adevărul! Dacă adevărul este altul, sighetenii trebuie să ṣtie!!!

Îmi pun întrebarea (citind aliniatul (4) – ṣtiind că un răspuns oficial nu voi primi – care e propunerea temeinic motivată pentru demiterea viceprimarului? Chiar dacă n-a fost ṣedinţă pe 16 septembrie, nu se putea citi lista de acuzaţii, astfel încât audienţa să rămână perplexă la auzirea listei cu fărădelegile comise ṣi dintr-o dată comunicate? Noi ṣtim doar că doamna viceprimar a fost responsabilă cu strunirea firmei care adună gunoiul ṣi cu oficierea căsătoriilor. Ce trebuia să facă având aceste două grozav(?) de mari responsabilităţi? Să-ṣi pună niṣte mănuṣi de cauciuc ṣi să participe la inutila ṣi anuala acţiune de strângere a gunoiului aruncat de unii care nu păţesc nimic pentru fapta lor ? Sau trebuia să oficieze căsătorii fără a avea toate actele care dovedesc că cei doi pot să-ṣi unească destinul?

Ce responsabilităţi a avut viceprimarul Sighetului până acum ṣi nu le-a îndeplinit? Ne spune ṣi nouă cineva, dacă are ceva de spus? Ne spune ṣi nouă cineva de ce nu s-a dezvoltat oraṣul, că doar grupul PNL din Consiliu nu deţine majoritatea. Presupunem că toţi PNL-iṣtii sunt rău intenţionaţi. Grupul BUN unde e???

„Dreptate, ochii plânṣi cer să te vadă″ – scria într-un ziar la începutul anului 1990. La Sighet, în 2022, am putea spune „Dreptate, ochii doritori de adevăr cer să te vadă″!

Reiau acum un fragment din aliniatul (6) al Hotărârii nr. 4 din 2021. „Pentru exercitarea votului se va aplica în mod corespunzător procedura prevăzută la alin. al prezentului articol″.

Care aliniat ? Că nu se precizează !!! Scriu cu majuscule, ca să se vadă că… nu se vede! „PROCEDURA PREVĂZUTĂ LA ALIN. AL PREZENTULUI ARTICOL″.

Din moment ce se redactează astfel documentele după care funcţionează Primăria, cum se poate vota schimbarea viceprimarului? Conform cărui temei legal? După „alin. al prezentului articol″?

Pe acelaṣi site al Primăriei apare că ultima dispoziţie a primarului e din 21.08.2019, dată de Horia Scubli. Desigur că primarul actual, Vasile Moldovan, trebuie să fi dat multe dispoziţii de când este în funcţie. Ochii sighetenilor au dreptul să le citească. Unde???

Daţi actualei doamne viceprimar treburi serioase de dus la îndeplinire. De exemplu, puneţi-o responsabilă cu coordonarea Cabinetului care întocmeṣte proiecte europene pentru dezvoltarea oraṣului.

Horia Picu

P.S. Ochii triṣti ai sighetenilor aṣteaptă să citească o explicaţie a grupului de consilieri PNL pentru neprezentarea la ṣedinţa Consiliului local din 16.09.2022. I-o fi ţinut cineva de mânuţă?