Multă lume se întreabă de ce Șugăul aparține Sighetului…. de vreme ce pentru a ajunge acolo trebuie să treci prin Vadu Izei? Deci trebuie să ieși din Sighet ca să intri din nou în Sighet? Wow! Senzații tari, ce mai…! (și așa se întreba cineva recent ce-am putea face pentru a face Sighetul atractiv pentru turism, iată unul din “misterele” Sighetului…).

Adevărul e destul de simplu, dar pentru a înțelege trebuie să ne întoarcem la… epoca regelui Matei Corvin (mai corect Matia, dar am preluat și eu formula mai des utilizată) când Sighetul fiind întărit în privilegiile sale de „oraș – coroană” printr-un document regal i s-a mai arondat un teritoriu, granița orașului stabilindu-se exact cea care există azi (pe firul râului Iza până la gura de vărsare a pârâului Șugău, apoi pe Șugău în sus până la confluența cu torentul Valea Arjii, apoi pe acesta în sus). Era prin 1488…

Era zona aceasta locuită pe vremea aceea? Greu de spus… În memoria colectivă se păstrează amintiri despre o biserică pe colina Falu Dâmb (aproape de ultima stație de autobuz), dar e foarte greu de dovedit sau de plasat în timp. Având însă în vedere faptul că în perioada invaziilor barbare (ultima în Maramureș, a tătarilor, datează din 1717) populația se retrăgea din zonele mai joase spre pădure, nu e exclus ca și valea Șugăului să fi fost locuită, cel puțin în vremuri de restriște.

Cert este faptul că popularea modernă a Șugăului a început la sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20. Pe măsură ce comuna Vadu Izei creștea în dimensiuni tot mai mulți vădeni au cumpărat terenuri (de la proprietari sigheteni, în general maghiari sau evrei) și și-au făcut case pe teritoriul Sighetului, adică în zonele Șugău, Valea Cufundoasă și Lazu Baciului care azi sunt (administrativ) străzi ale Sighetului, dar practic sunt niște prelungiri ale Vadului pe teritoriul sighetean.

Deci în realitate, șugăienii sunt vădeni „colonizați” acum 2, 3, sau 4 generații. Practic fiecare locuitor de pe Șugău are cel puțin un bunic sau străbunic născut în Vad. Trebuie semnalat însă și numărul mare de căsătorii „mixte”, în sensul că multe familii au soțul sau soția venit din Iapa sau Berbești (cele mai frecvente cazuri) dar și din alte peste 20 de localități apropiate. Probabil buletinul de oraș constituia o atracție, existența transportului în comun urban (cu toate păcatele lui…) pentru naveta la fabricile sau liceele din Sighet etc.

Organizarea bisericească confirmă această evoluție demografică. Până în 1948, Parohia Greco – Catolică Vadu Izei cuprindea și credincioșii de pe străzile Șugău, Valea Cufundoasă și Lazu Baciulului (ceea ce explică numărul foarte mare de suflete – peste 3.000 – una din cele mai mari parohii greco-catolice din Maramureșul de atunci) organizare păstrată și de Parohia Ortodoxă Vadu Izei după 1948.

Ei bine, printre ultimii “coloniști” stabiliți pe Șugău mă număr și eu… împreună cu ceilalți 7 membri ai familiei mele. Am aproape 30 de ani de când am venit aici ca profesor, 25 de ani ca preot, iar de locuit efectiv avem deja 20 anul acesta…În toți anii aceștia am împărtășit cu cei de aici bucuriile și problemele, avantajele și dezavantajele… Eu, sigheteanul din centru, de la bloc, m-am semi-ruralizat, m-am “șugăienizat” (sper ca profesorii de româna să nu mă dea în judecată că inventez cuvinte…). Dar nu mi-am pierdut identitatea din …buletin.

Sighetean am fost, sighetean am rămas !

Fratello Marius

Foto: Peter Lengyel

Teodor Oniga s-a născut la Sighet (Iapa) în 02 februarie 1917 și a fost absolvent al Liceului “Dragoș Vodă”. După bacalaureat a plecat spre București, unde a urmat Școala Politehnică și s-a specializat în continuare la Școala Superioară de Aeronautică din Paris.

A revenit la București unde a fost – în perioada 1942 – 1946 – profesor asistent la Politehnică. În 1947, simțind pericolul ce venea dinspre Est, s-a refugiat în Franța unde a rămas până în anul 1951. În anul următor pleacă spre Brazilia, unde, până în anul 1986 este cercetător la Institutul Național de Tehnologie al Braziliei, acolo unde a construit un tunel aerodinamic, a făcut diverse studii în cibernetică (este considerat inițiatorul școlii de cibernetică din Brazilia), energetică, logică, matematică, cercetare operațională.

În Brazilia, în țara de adopție, a înființat și condus timp de 15 ani Centrul de Studii de Mecanică Aplicată, punând bazele Centrului de Evaluare Tehnologică.

În intervalul 1977-1996 a fost analist și profesor la Universitatea Catolică din Rio de Janeiro, la Universitatea din Sao Paulo, la Școala de Război Naval, la Centrul de Analiză al Sistemelor Navale și în paralel, în perioada 1960-1972, a fost consilier la Ministerul Afacerilor Externe al Braziliei.

A publicat aproape 200 de lucrări științifice.

Teodor Oniga are din prima căsătorie cu Eva Judith Halmaghi, un băiat, Miguel Oniga, actor, cântăreț și regizor foarte cunoscut în Brazilia.

A divorțat de Eva Oniga și, în anul 1973 s-a căsătorit cu Evantia Economu, văduva comandorului Ion Economu. Doamna Evantia Oniga a decedat la Rio de Janeiro în 1998, lăsând averea ei, prin testament, Guvernului României pentru ajutorarea copiilor orfani.

Teodor Oniga a fost decorat de patru ori de către Ministerul Marinei din Brazilia, cu Premiul Fonseca Costa.

A primit din partea Președinției României (Emil Constantinescu), prin Decretul nr. 581/2000, Ordinul Național Pentru Merit.

Este Membru de Onoare al Academiei Române din America.

A decedat la Rio de Janeiro în 15 Aprilie 2011.

Salut, Sighet!

N. R. : Mulțumim d-lui Ioan Oniga (Sighet), nepotul lui Teodor Oniga, care ne-a ajutat cu câteva informații “de la sursă”, obținute de la… Miguel Oniga (fiul).