Pe reputatul medic psihiatru, intelectual și poet Ieremia Lenghel îl cunosc de peste trei decenii, timp în care l-am vizitat acasă (cu prietenii Andrei Hossu, Petre Roman, Viorel Igna etc.) și la cabinet de multe ori, de fiecare dată având discuții extrem de fructuoase, pe diverse teme. Da, căci domnia sa nu este numai un om instruit, ci și un admirabil interlocutor, care știe ca nimeni altul să întrețină conversația prin răbdare încurajatoare, punctări stimulative și întrebări constructive.

Cum n-am pretenția că-l cunosc în detaliu, deoarece cu toții suntem captivii socratianului Gnothi seauton sau Cunoaște-te pe tine însuți (Nosce te ipsum spuneau latinii), iată motivul pentru care i-am completat portretul biografic și moral-spiritual cu informațiile furnizate de Vasile Igna (fratele mai mare al profesorului Viorel Igna), eminent om de cultură și fost coleg de liceu al poetului-medic I. Lenghel, care – în Cuvânt de însoțire la cartea În prag de Zen (Editura clujeană Limes, 2025) – îl descrie pe autor („cu care am împărțit, timp de patru ani, aceeași clasă de liceu”) ca fiind „tăcut, ușor retractil, cu zâmbetul în colțul gurii, dar cu lecțiile întotdeauna bine pregătite”, iar pe studentul medicinist nu doar ca foarte serios, ci „de-o conștiinciozitate care-i trăda (…) firea din totdeauna”, îndeosebi „conștiința că-și găsise adevărata vocație, pentru a cărei împlinire nu economisea niciun efort și nu rata niciun prilej de temeinică și onestă afirmare”.

Întrucât, continuă prefațatorul Vasile Igna, era previzibil și oarecum firesc „să se ivească și dorința de a-și încerca puterile și în literatură”, Ieremia Lenghel rămâne, în ipostazele profesionale și extraprofesionale, „un suflet extrem de sensibil, excesiv de introvertit și preocupat mereu de a-și pune propria persoană în relație cu marile dileme existențiale”.

Dar iată ce scriam chiar eu, semnatarul acestor rânduri, pe data de 15 septembrie 2010, în articolul Particularități ale culturii românești în general, ale culturii meramureșene în special, articol inclus în volumul V din seria Exerciții filosofico-sociologice (cu și fără tentă politică), volum apărut în 2026 la Editura Valea Verde: „Întreaga poezie a doctorului Ieremia Lenghel se caracterizează prin stilul ce poartă amprenta sigură a individualităţii. Volumul Poeme atemporale, apărut în anul 2006, se impune în atenţia iubitorilor de artă printr-un plus de gingăşie şi graţie în comparaţie cu producţiile anterioare, rod al surprinderii inefabilului în zborul tremurat al  efemeridelor din haiku-uri. Şi astfel clipa se preface-n veşnicie, iar vraja poeziei devine eternă în sufletele însetate de frumos, chiar dacă frumosul se dezvăluie doar pas cu pas, picătură cu picătură. Adică pe măsura omului căutător, acesta – după cum ştim – scormonind cu sudoarea frunţii după fiecare atom de fericire şi aflându-şi bucuria înălţătoare în necontenita nelinişte a creaţiei. De unde şi titlul volumului, atemporalul rupând legătura artistului cu timpul în năzuinţa lui spre Absolut…”

Cartea În prag de Zen, cu seducătoare arome orientale (demarează cu citatul din Osho, învățătorul spiritual care „a făcut mult zgomot” în a doua jumătate a secolului trecut, un citat  elocvent în acest sens: „Zen-ul nu cunoaște decât viața fără limite, care conține în sine toate contradicțiile, într-o armonie perfectă”), cartea, deci, este considerată de prefațatorul V. Igna „cartea de maturitate a lui Ieremia Lenghel”, deoarece a fi în prag, nu este decât „a ști că trebuie să meargă mai departe”, fapt pentru care a fost „botezată” de autor cu numele premonitico-generic al ultimei poezii din prezentul volum: „În prag de Zen/ cu aur poate/ cu joc sprințar de iele/ cu flori și acadele/ nimic nu se socoate” (În prag de Zen).

Ajuns în acest punct, consider că se impun câteva precizări despre budism și, mai ales, despre Zen și Zazen (practica Zen-ului), școlile budiste din arhipelagul nipon. Întemeiat de Buddha (Iluminatul) în secolul al VI-lea î.e.n., budismul (religie universalistă, alături de creștinism și islamism/ mahomedanism) cunoaște trei direcții/ vehicule și arii largi de răspândire la sud, sud-est și nord de India, țară de unde aproape că a dispărut (în zilele noastre, sub 5% dintre indieni se declară budiști): a)„Micul vehicul” (hinayāna) sau budismul sudic/ tradițional (Sri Lanka, Birmania, Thailanda etc.); b)„marele vehicul” (mahāyāna) sau budismul nordic, care – după sistematizarea sa de către Nagarjuna (sec. al II-lea e.n.) și Asanga (sec. al IV-lea e.n.) – se răspândește în China, iar din Coreea ajunge în Japonia; c)„Vehiculul tantric” (vajrayāna) sau budismul tantric (de la tantras=cărți compilate după secolul al VI-lea e.n.), care nu numai că este de dată mai recentă, dar – reînviind vechile zeități indiene, dimpreună cu vrăjitoria populară – este considerat de unii indianiști și istorici ai religiilor (mai puțin de Mircea Eliade) „un fel de magie sistematizată”, acuzat fiind că a contribuit la decăderea budismului indian.

În cartea Zen adevărat (Introducere în Shobogenzo), apărută în anul 1993 la Editura Axis Mundi, Maestrul Taisen Deshimaru (1914-1982), care – din 1961 și până în anul 1982 – a predat și transmis în Occident Zazen (practica adevăratului Zen), scrie următoarele: „Zen-ul poate aduce lumină și forță”; „În Zen (precum în faimosul Gnothi seauton – compl. mea, G.P.), cunoașterea de sine este problema cea mai importantă”; „Și în toată Asia, plecând din India, trecând prin China, pentru a ajunge în Japonia, practica acestei filosofii a vidului (filosofia sistematizată de Nagarjuna – compl. mea, G.P.) s-a întins și a dat naștere înțelepciunii Orientului”; Zazen-ul nu este doar „sculptura realizată”, ci și „o postură ce corespunde și merge paralel «energiei» lui Aristotel”; „(…)ego-ul nostru și universalul sunt «unul»” (tot ce se poate Unul lui Plotin – compl. mea, G.P.); „În univers totul este ku – vacuitate – dar prin conștiința noastră, aceasta devine vizibilă, audibilă, tangibilă”; „Conștiința conștiinței este mentalul”; „Zazen este suprema înțelepciune” (cele două limbaje ale inteligenței în buddhism sunt „cel al rațiunii și cel al înțelepciunii”), așa că „dacă atingem lumea înțelepciunii, vom fi capabili să concepem eternitatea timpului, expansiunea spațiului și să ne plimbăm în lumea fără limite, unde viziunea noastră asupra timpului și spațiului va deveni mai dreaptă”; „Această lume, mai elevată și mai justă, a înțelepciunii, este Zazen”; „Simbolurile Orientului sunt aproape toate flori”, simbolul buddhismului fiind floarea de lotus…

Revenind după această generoasă digresiune la volumul În prag de Zen, dincolo de adorabila simplitate, fluență și suavitate a versurilor, însușiri specifice poeziei lengheliene și parcă din întâmplare dăruite cu inspirate rime („Muguri/ călifari/ și iele// Taină/ în efluvii/ crude// Cer/ smerit/ și paparude/ Re-Înviere” – Echinocțiu de primăvară, respectiv „Aripi/ susur/ libelule// Peruzea/ gânduri/ fudule// Cer/ sedus/ de grații pure” – Solstițiu, ambele poezii făcând parte din secțiunea Liniștea fecundă), cititorii avizi de insolit artistic, au șansa să descopere ba multitudinea de sensuri și aspirații umane din Zărit („Zărit/ de-o stea,/ dintr-o privire/ copac-smerit/ cu zâmbet roz/ s-a risipit/ ca un cocor/ în tandru zbor/ spre nemurire”), ba duioasa invocație din Fatima („Maică/ fără de prihană/ zămislită făr’ de rană// Maică vrednică/ de-a pururea fecioară/ arzând ca o sfielnică pară// Minune vie/ mângâiere/în veac de veacuri/ cucernicie”), ba necurmata tinerețe a dragostei veritabile (tripticul trecut-prezent-viitor) din secțiunea Punta ala în 3 poeme, ba nespusa frumusețe a florilor din poezia Buchete, sporită prin neperechea artă japoneză ikebana („Buchete/ în aranjamente savante/ ikebana galante/ și/ glastre de opal,/ în decorul fără egal/ pe al timpului/ de beatitudine val”).

Cuvinte de apreciere se cuvin și suportului fizic al acestui volum remarcabil: hârtie de calitate, semi-supracopertă, tehnoredactare impecabilă, reproduceri judicioase după lucrări plastice (picturi și grafică) din colecția particulară a autorului.

                                                     George  PETROVAI

„În prag de Zen” , al șaptelea volum de versuri al poetului Ieremia Lenghel, a apărut la sfârșitul anului 2025 la Editura Limes, Florești – Cluj (editor – Mircea Petean, prefață – Vasile Igna).

* * *

LENGHEL IRIMIE (pseudonim literar: IEREMIA LENGHEL), n. la 18 nov. 1943, în com. Boiu Mare, jud. Maramureș. Psihiatru. Poet. Eseist. Prozator. Absolvent al Facultății de Medicină Generală din Cluj (1968). Secundariat în Psihiatrie la Clinica de profil din Cluj-Napoca (1973-1975); medic specialist (1975, Iași) și primar (1991, Cluj). Cursuri de perfecționare în Psihiatrie și Organizare Sanitară în țară și în Franța. Doctorand în art-terapie la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca (din 2006). Certificat de competență lingvistică, în limba franceză, la Universitatea de Nord Baia Mare (2006). în prezent, medic primar psihiatru la Spitalul Municipal din Sighetu Marmației, unde a fost medic șef secție (1977-2009) și director medical (1990-2000). Articole și comunicări de specialitate ca prim autor sau în colaborare.
7 decembrie 2011 – obținerea titlului științific de doctor în domeniul artelor plastice și decorative OMECTS. nr. 6468/2011.
De câțiva ani, dr. Lenghel Irimie este pensionar.

OPERE LITERARE principale: „Timpul floral” (versuri, Ed. Echim, 1994); „Inocențele visării (versuri, Ed. Echim, 1998),  „Poeme pastelate” (versuri, Ed. Casa Cărții de Știință, 2001); „Poeme atemporale” (versuri, Ed. Casa Cărții de Știință, 2006); „Impasto” (versuri, Ed. Casa Cărții de Știință, 2008); „Poienile luminii” (versuri, antologie de autor, Ed. Dacia, 2010).

CIMITIRUL VESEL

Și râdea,
râdea de moarte
cimitirul plin de flori
cu albastrul dintre stele,
veșnic pomenirea lor.

Știa meșterul ce-i gluma
– omul nostru-i din popor –
știa meșterul măsura
și al dacilor sobor.

Fiindcă el a pus sămânța
rămas-a vatră de folclor,
cimitirul din Săpânța
vesel e, datina lor.

Meșterul știa măsura,
știa hohotul, căința,
știa dragostea și ura
stilizate la Săpânta.

Și râdea,
râdea de moarte
cimitirul plin de flori
cu albastrul dintre stele,
veșnic pomenirea lor.
                                                                   (Ieremia Lenghel, din volumul „Poeme atemporale”, 2006)

* * *

LENGHEL IRIMIE (pseudonim literar: IEREMIA LENGHEL), n. la 18 nov. 1943, în com. Boiu Mare, jud. Maramureș. Psihiatru. Poet. Eseist. Prozator. Absolvent al Facultății de Medicină Generală din Cluj (1968). Secundariat în Psihiatrie la Clinica de profil din Cluj-Napoca (1973-1975); medic specialist (1975, Iași) și primar (1991, Cluj). Cursuri de perfecționare în Psihiatrie și Organizare Sanitară în țară și în Franța. Doctorand în art-terapie la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca (din 2006). Certificat de competență lingvistică, în limba franceză, la Universitatea de Nord Baia Mare (2006). în prezent, medic primar psihiatru la Spitalul Municipal din Sighetu Marmației, unde a fost medic șef secție (1977-2009) și director medical (1990-2000). Articole și comunicări de specialitate ca prim autor sau în colaborare.

7 decembrie 2011 – obținerea titlului științific de doctor în domeniul artelor plastice și decorative OMECTS. nr. 6468/2011.

De câțiva ani, dr. Lenghel Irimie este pensionar.

OPERE LITERARE principale: „Inocențele visării (versuri, Ed. Echim, 1998), „Timpul floral” (versuri, Ed. Echim, 1999); „Poeme pastelate” (versuri, Ed. Casa Cărții de Știință, 2001); „Mirajul veșniciei” (eseu, Ed. Viața Medicală Românească, 2005); „Poeme atemporale” (versuri, Ed. Casa Cărții de Știință, 2007); „Impasto, versuri, Ed. Casa Cărții de Știință, 2008); „Poienile luminii” (versuri, antologie de autor, Ed. Dacia, 2010).

ACTIVITATE ART-TERAPEUTICĂ
1973-1975 – în timpul secundariatului (rezidențiatului), la Clinica de Psihiatrie din Cluj, era fascinat de lucrările patoplastice (puține, e adevărat) efectuate de bolnavi. Primele noțiuni ale terapiei prin artă le-a aflat de la medicii psihiatri: dr. Nicolae Stroilă, dr. loan Bâlcea și dr. Iuliu Albini.
1975 – Primul an de activitate la Sighet. Impresionat de numărul mare al bolnavilor, surprins de faptul că unii aveau preocupări picturale, i-a venit ideea terapiei prin artă.
1977 – Devenind medic șef de secție, a organizat primul atelier de art- terapie la Secția de Psihiatrie Bărbați a Spitalului Municipal Sighet.

Salut, Sighet!

Nota redacției: LA MULȚI ANI, domnule doctor – poet!

LENGHEL IRIMIE (pseudonim literar: IEREMIA LENGHEL), n. la 18 nov. 1943, în com. Boiu Mare, jud. Maramureș. Psihiatru. Poet. Eseist. Prozator. Absolvent al Facultății de Medicină Generală din Cluj (1968). Secundariat în Psihiatrie la Clinica de profil din Cluj-Napoca (1973-1975); medic specialist (1975, Iași) și primar (1991, Cluj). Cursuri de perfecționare în Psihiatrie și Organizare Sanitară în țară și în Franța. Doctorand în art-terapie la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca (din 2006). Certificat de competență lingvistică, în limba franceză, la Universitatea de Nord Baia Mare (2006). în prezent, medic primar psihiatru la Spitalul Municipal din Sighetu Marmației, unde a fost medic șef secție (1977-2009) și director medical (1990-2000). Articole și comunicări de specialitate ca prim autor sau în colaborare.

7 decembrie 2011 – obținerea titlului științific de doctor în domeniul artelor plastice și decorative OMECTS. nr. 6468/2011.

Opere literare principale: „Inocențele visării (versuri, Ed. Echim, 1998), „Timpul floral” (versuri, Ed. Echim, 1999); „Poeme pastelate” (versuri, Ed. Casa Cărții de Știință, 2001); „Mirajul veșniciei” (eseu, Ed. Viața Medicală Românească, 2005); „Poeme atemporale” (versuri, Ed. Casa Cărții de Știință, 2007); „Impasto, versuri, Ed. Casa Cărții de Știință, 2008); „Poienile luminii” (versuri, antologie de autor, Ed. Dacia, 2010).

ACTIVITATE ART-TERAPEUTICĂ

1973-1975 – în timpul secundariatului (rezidențiatului), la Clinica de Psihiatrie din Cluj, era fascinat de lucrările patoplastice (puține, e adevărat) efectuate de bolnavi. Primele noțiuni ale terapiei prin artă le-a aflat de la medicii psihiatri: dr. Nicolae Stroilă, dr. loan Bâlcea și dr. Iuliu Albini.

1975 – Primul an de activitate la Sighet. Impresionat de numărul mare al bolnavilor, surprins de faptul că unii aveau preocupări picturale, i-a venit ideea terapiei prin artă.

1977 – Devenind medic șef de secție, a organizat primul atelier de art- terapie la Secția de Psihiatrie Bărbați a Spitalului Municipal Sighet.

*

Din noianul amintirilor se desprinde chipul unui tânăr înalt, singuratic, cu privire profundă. Nu participa la trăznăile colegilor în pauzele dintre ore. Mereu, cu o carte în mână. Așa-mi apare cel care azi își aniversează ziua de naștere, dr. IRIMIE LENGHEL. Am avut onoarea să fie colegul meu de liceu în acei ani minunați, când visai cu ochii deschiși la viața ce te așteaptă. Cred că de atunci dl. doctor „pritocea” versuri pentru viitoarele poezii: „Mergi cu mine,/spre viață,/fiindcă sunt o CALE-N DAR,/ perspectivă-n dimineața/ FIECĂRUIA cu HAR” (Cale-n dar, vol. Poeme atemporale). Tot în acea perioadă cugeta, cred, la: „Taina fericirii ce caut s-o dezleg/ E-n primăvara vieții, soare, flori și vise/ E-n taina nemuririi ce vreau ca s-o culeg/ Din raze de lumină pierdute prin abise.” (Ecce homo, vol. Inocențele visării). Acel tânăr a evoluat sclipitor atât pe plan profesional cât și literar. Sunt mândră că își amintește de anii de liceu, fapt căruia îi datorez posesia volumelor publicate.

Domnule doctor Irimie, la ceas aniversar primește, virtual, din partea mea, o floare de magnolie. Îmi dau seama acum, că „Liniștea nu e o tăcere!” (Liniștea, vol. Timpul floral)

La mulți ani!
Cu prețuire, Eva Oanță

*

Să fii un om mereu îngândurat e ca şi cum planurile tale cu lumea sau cu vibraţia unui univers viu se nasc unele din altele, aşa cum un lan de floarea- soarelui atinge şi cerul şi pământul. Domnul Lenghel Irimie este un astfel de om. Prins neîncetat în contemplare cu determinare. Şi inevitabil prins şi într-un proces de vindecare prin artă. Detaliile conştiinţei care lucrează constant sunt pentru el izvoare de autocunoaştere şi de dezlegare din neputinţele inexplicabile. Simplu şi aerian ca un ulm călător, acest creator de momente luminoase este prietenul nostru neştiut. Dar azi îi urez vădit, pe faţă, ani mulţi şi buni lângă oameni buni!
(Doina Rândunica Anton)

*

Între profesie și poezie!

Investigând timp de decenii abisurile conștiinței umane, cu luminile și umbrele ei, doctorul și poetul Lenghel Irimie a acumulat o experiență profesională și de viață excepționale și un prestigiu remarcabil în comunitatea specialiștilor.

Pacienții doctorului au beneficiat de generozitatea și competența sa, mulți în situații limită pentru existența lor. Le-a prescris nu doar tratamente convenționale ci a privit în și dincolo de boală, în profunzimile sufletului, în povestea vieții fiecăruia, convins că printr-un exercițiu de empatie profesională poate identifica, înțelege mai bine, trata eficient și sufletul omului, rănile lui nevăzute, restituindu-i dreptul la speranță.

Acolo unde unii au văzut doar întuneric și un orizont închis, el a căutat lumina pe care a eliberat-o, a întreținut-o și sub inspirația Celui care a modelat lutul originar și l-a investit cu Ființă prin Cuvânt. Pentru că medicina este în egală măsură “știință și conștiință” (I. Hațieganu) și, adăugăm noi, credință, misiune și vocație.

Dar, unde a mai încăput și poezia?… te întrebi. În toate cele amintite. Pentru că medicina este și artă și ritual ce transcede urii și banalității.

Cuvântul zidește și vindecă, muzica încântă, pictura luminează ochiul și incită privirea, toate înnobilând ființa. Cred că din astfel de convingeri intelectuale s-a apropiat doctorul de literatură și artă. Și pentru funcția lor terapeutică. Cu poezia s-a logodit la anii maturității, legând-o intim de destin.

Tentația de a-i citi poezia și prin “cheia” profesiei, mi-a permis să descopăr și să înțeleg preaplinul sufletesc al poetului, în exprimări relativ scurte și sentențioase, un diagnostic liric, alteori în confesiuni mai elaborate ce ocolesc cu deliberată discreție, metaforizarea în exces, în favoarea relevanței ideilor, aluzive la experiențe de viață, ca meditație a eului poetic.

Sunt sigur că poezia și dragostea de artă, de viață și oameni, îl vor însoți încă mulți ani.

Să ne bucurăm împreună!
(Gheorghe Mihai Bârlea)

*

Numele Irimie Lenghel, medic primar psihiatru, Doctor în ştiinţe medicale, impune admiraţie şi respect. Domnia sa are o atitudine firească faţă de noi, ceilalţi, nu induce ştiuta distanţă de castă medicală. Este atent, manifestă interes pentru ce spunem, ce gândim. Pe cei care scriem ne citeşte, ne apreciază. Este el însuşi poet, un atent caligraf al aurei intime… Propensiunea creativ-artistică se regăseşte şi în demersul său profesional, specializându-se în artterapie. La Mulţi Ani, domnule doctor!
(Marin Slujeru – 18 nov. 2017)