Astăzi sărbătorim 1 Decembrie – o zi în care ne bucurăm liber, în țară sau peste hotare, fără frică, fără cenzură, fără șoapte rostite pe ascuns.

Uneori uităm cât de norocoși suntem. Libertatea în care trăim nu a venit singură și nu a fost vreodată garantată. A fost câștigată de oameni care au avut curaj să gândească, să vorbească, să se opună și care, pentru asta, au plătit cu ani de închisoare, cu teroare, cu exil sau chiar cu viața.
Pentru cei nostalgici după „vremurile bune” ale comunismului și pentru generațiile care n-au simțit direct lovitura acelui sistem, singura soluție este documentarea reală, nu TikTok, nu Facebook, nu Instagram.
Istoria nu se învață din meme-uri.

Mergeți în locuri care păstrează memoria vie:

• Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet, fostul penitenciar de maximă siguranță, unde elitele României au fost închise și lăsate să se stingă în tăcere.
• Urmăriți documentare precum „Experimentul Pitești”, unul dintre cele mai brutale episoade de reeducare din Europa postbelică.
• Citiți mărturii ale supraviețuitorilor – oameni închiși doar pentru că erau inteligenți, vocali și aveau gândire critică.

Să nu-i uităm pe cei pe care istoria i-a transformat în modele, dar pe care propriul nostru stat i-a zdrobit:

• Mihai Eminescu, hărțuit și marginalizat pentru opiniile sale incomode;
• Iuliu Maniu, lider democratic, închis și lăsat să moară la Sighet;
• Constantin Brâncuși, forțat să plece din țară fiindcă „nu se încadra” în tiparele vremii.

Și lista e lungă. Prea lungă pentru o țară atât de mică.
Aceste pagini nu trebuie uitate.
Suntem mai aproape decât ne place să credem de a repeta greșelile trecutului – atunci când neglijăm istoria, când ne lăsăm manipulați de iluzii, când confundăm propaganda cu realitatea, când acceptăm să ne fie redus dreptul de a gândi.

Astăzi, înainte de artificii, mese festive și poze cu steagul, merită să ne amintim:
Libertatea nu este ceva ce primim, este ceva ce protejăm.
Zi de zi. Generație după generație.
La mulți ani, România!

Imelda Bojoga

Pe 5 decembrie 2025 se împlinește un an de când Librăria Compas și-a deschis ușile în Sighetu Marmației. Nu fac declarații grandioase și nu ridic flamuri în vânt, dar adevărul e că pentru mine acest an a însemnat mult mai mult decât un job: a fost un spațiu în care am învățat să mă abordez altfel pe mine însămi.

Nu pentru că locul ar fi „perfect”. Perfecțiunea e o iluzie utilă doar în povești. Ci pentru că, între rafturi și oameni, am avut ocazia să cresc. Așa cum scriu psihologii pe care îi admir — Maté, Brown, Frankl — evoluția nu vine din liniște permanentă, ci din curajul de a sta cu tine, chiar și în zilele în care ți-e greu.

Într-un an am întâlnit oameni care mi-au deschis ochii: un copil timid cu prima lui poveste, un client care caută refugiu, cineva care intră doar pentru câteva minute de pace. Fiecare mi-a amintit că emoțiile sunt limbajul nostru comun, chiar și atunci când nu vorbim mult.

Dar nu ignor realitatea, au existat momente în care m-am simțit trecută cu vederea, neînțeleasă, „comentată” sau pur și simplu obosită. Și totuși, exact în aceste momente am înțeles ceva esențial: atunci când ești văzut măcar de unii oameni — și te vezi și tu pe tine — poți continua să evoluezi.

Am învățat că în meseria asta, fie în librărie, fie în orice loc unde lucrezi cu publicul, că maturitatea emoțională e crucială. Să poți separa problemele de acasă de cele de la job. Să nu intri la locul de muncă împreună cu grijile din sufragerie și să nu pleci acasă cu tensiunile din tura de azi. Nu e ușor, dar e necesar.

Anul acesta m-a învățat să îmi construiesc propria coloană vertebrală emoțională: să nu iau totul personal, să nu mă las doborâtă de comentarii mărunte, să las loc pentru răbdare și să nu uit de mine în tot procesul.

Nu e o postare despre perfecțiune. E despre realitate. Despre un an care m-a învățat blândețe, limite, echilibru și puterea pașilor mici — cei făcuți cu sinceritate și ținând capul sus.

Imelda Bojoga

În municipiul Sighetul Marmației, duminică, 26 mai 2019, a fost o zi specială: a avut loc o activitate în care sighetenii au putut fi pentru o zi… meșteșugari. Evenimentul a fost organizat de către Asociația ”Sf. Tadeu Iuda” (Sighet), în colaborare cu Asociația ”Jávorfavirág” (Ungaria) și Asociația ”Iharos Népmüvészet” (Ungaria), în cadrul proiectului Csori Sándor.

Pentru ca acest eveniment să fie unul de neuitat, Asociația ”Iharos Népmüvészet” a organizat câteva activități foarte atractive: dansuri populare, jocuri educative, basme tradiționale, țesut covoare din lână, cântat la ocarină, vopsitul lânei cu ajutorul plantelor naturale, sculptatul în lemn, brodat, împletit coșuri, țesut brățări și brâuri etc.

Scopul acestui eveniment a fost ca asociațiile din Ungaria să descopere și să colaboreze – în proiecte viitoare – cu meșteșugari din Maramureș.

Imelda BOJOGA