Maramureșul și Regele Mihai la prima lor întâlnire (autor, Ioan Ardeleanu Pruncu)

Ca să poți spune că îți iubești țara, presupune, în primul rând, să o cunoști, pe ea și poporul care o însuflețește. În spiritul acesta ERAU crescuți și educați urmașii adevăraților noștri conducători de totdeauna. Așa a fost crescut și Regele Mihai. Și-a făcut școala împreună cu copii de seama lui, a fost cercetaș, a călătorit prin țară…

În Maramureș a fost de câteva ori. Ultima dată în 1997, împreună cu o parte a numeroasei sale familii, iar prima dată se pare că a fost în 1939.

Ca elev la Liceul „Sfântul Sava” din București, în timpul vacanțelor, împreună cu alți colegi de clasă și însoțiți de profesori, făcea excursii de studii prin țară, până în cele mai îndepărtate colțuri ale ei. Într-un interviu acordat Marilenei Rotaru își amintea de acele excursii în care a învățat geografia și istoria României, cunoscându-i pe oamenii ei „la fața locului”, mâncând și dormind la ei, ascultându-i și ajutându-i la muncile lor.

Cu ocazia unei asfel de excursii a ajuns, în vara anului 1939, și în Maramureș, prezența sa aici fiind consemnată într-o știre oarecare, apărută în paginile 3-4 ale săptămânalului „Dumineca”, organul de presă al Vicariatului Greco-Catolic Maramureș, ( nr. 25/15 iunie, 1939). Transcriem mai jos din textul respectivei știri :

Marți, 13 iunie, la orele 12, a sosit la Dragomirești venind de la Năsăud Marele Voevod de Alba Iulia. Vlăstarul regal era însoțit de profesori și de doi colegi de clasă.

Dat fiind caracterul strict particular – călătorie de studii – al vizitei Măriei Sale, nu i s-a făcut primire oficială. Totuși, țăranii, îndeosebi tineretul, auzind de vestea sosirii Voevodului Mihai, îmbrăcați în pitoreștile lor costume naționale, i-au făcut o primire însuflețită, aclamându-l călduros.

Imediat după sosire, Voevodul Mihai s-a retras cu profesorii săi în grădina bisericii greco-catolice, unde sub umbra bătrânilor nuci, a făcut lecții de geografie. La orele 1,30 au servit masa, iar după masă au plecat să viziteze bisericile din Cuhea și Ieud, rămânând plăcut impresionat de stilul caracteristic maramureșan – cu puține nuanțe gotice – al bisericii din Ieud (ridicată în 1364) și a celei din Cuhea (ridicată la 1718).

Spre seară s-au întors la Dragomirești și după noi lecții, în timpul recreației, Voevodul Mihai și-a exprimat dorința de a asculta muzică populară. Un taraf de lăutari din Săcel a executat cântece și dansuri naționale, iar flăcăii și fetele din Dragomirești au încins „Bătuta” și „Învârtita” din Maramureș.

Miercuri, la orele 9 dimineața, Voevodul Mihai și suita au plecat spre Borșa.

În Dragomirești, peste patru mii de țărani l-au aclamat pe Marele Voevod. În Cuhea, Ieud, Borșa, pretutindeni unde a călcat, țăranul maramureșan l-a întâmpinat cu toată dragostea sufletului lui, ca pe copilul său iubit.

„Deapururi îmi va fi drag acest popor atât de românesc și atât de nobil în manifestările sale sufletești”- a declarat –printre altele- Marele Voevod Mihai de Alba Iulia, înainte de a părăsi Țara Voevozilor, „pentru că acest popor blând și cuminte, harnic și muncitor, dar care poartă pe nedrept crucea unor suferinți de cari nu el este vinovat”, i-a făcut o primire entuziastă.

Iar noi suntem mândri de românismul nostru, recunoscut de acel care este moștenitorul Tronului României”. Știrea nu este semnată.

P.S.

În 1939 Regele Mihai a absolvit Colegiul „Sfântul Sava” din București și, în condiții normale!, el ar fi trebuit să meargă la una din marile universități ale Europei, să-și continue pregătirea și să „guste” din viața de student, cu tot ce înseamnă ea. Dar nu s-a întâmplat așa. Copilăria și tinerețea sa – care nu au fost, nici ele, nespus de fericite – au trecut brusc și brutal într-o maturitate tensionată și adeseori dramatică. A trebuit să rămână în țară și să-și asume uriașa răspundere de a conduce, timp de șapte ani, o Românie ciuntită și amenințată din toate părțile și din care, apoi, a fost – mereu! – izgonit.

Ce destin tragic a avut acest om blând și bun și iubitor de țară!

Dormi în pace, MAJESTATE!

Ioan Ardeleanu – Pruncu




Nihil Sine Deo: despre Rege, despre Patrie! (autor, Brăduța Oanța)

La ora la care scriu aceste rânduri, Majestatea Sa Regele Mihai I al României, se va fi întors definitiv în pamântul țării din care s-a născut și își începe odihna veșnică la Mănăstirea Curtea de Argeș. 16 decembrie 2017 este ziua în care istoria coboară în stradă și rămâne în memoria afectivă colectivă, drept ziua în care am condus pe ultimul drum, alături de zecile de mii de oameni, fiecare în felul său, un simbol, o speranță și un om bun. A fost o zi lungă, gravă, așa cum în ultimii 90 de ani România nu a mai avut, iar emoția din jur ne-a dus cu gândul că mâine începem comemorarea Revoluției din 1989.

Acum două nopți, în cele 5 ore petrecute la coada de la Palatul Regal pentru o plecăciune în fața catafalcului istoriei, iar apoi în multele reportaje difuzate de TVR1 în ultimele zile, am auzit de la oameni de toate vârstele, cuvinte amestecate despre Majestatea Sa Regele Mihai I, ultimul mareșal al României: demnitate, bunătate, onoare, respect, suveran al așteptării, a scurtat războiul cu 6 luni, contemporan cu Stalin și Hitler, Regele iubea Biblia, Regele iubea românii. Români care au adoptat un monarh străin în vremuri tulburi, când boierii nu mai reușeau să gestioneze o țară sfâșiată de conflicte și scufundată în sărăcie. Am văzut azi, marea familie a regalității europene reunită de respectul pentru un singur om, vărul lor preferat și Regele alungat zeci de ani din țara lui. Este admirabil cum un om simplu prin ființa lui, dar un om măreț prin faptele sale, rămânea atât de modest în toate situațiile în care l-a pus viața, poate tocmai prin aceea că nu era necesar să demonstreze nimănui că este Rege – un caracter măreț. Judecat, deopotrivă admirat și respectat, șarmantul Rege cu alură impecabilă, frumos în poze ca un star de cinema, ne-a amintit azi să privim tricolorul.

Dincolo de atmosfera tristă, solemnă, dincolo de organizarea fără cusur a ceremoniilor, oameni cuminți au oprit o lacrimă și au aruncat o floare peste afetul de tun care a purtat trupul Regelui pe Calea Victoriei, s-a simțit în aer o clipă de unitate și de demnitate. Fără a avea sânge românesc, Regele românilor, născut și educat în România în clasa palatină, alungat și ținut departe de țară șase decenii, și-a arătat de acolo de sus dragostea lui pentru români, devenind cauza comună care a adus, la un loc, zeci de mii de oameni, capete încoronate, curioși, monarhiști, bigoți, profesori și elevi, actori, bunici și nepoți, într-o atmosferă de Zi Națională. Ne-a oferit un moment în care te simți apropiat de cei din jur, în care uiți de vremurile tulburi pe care le trăim și azi, în care mulți doresc să îți împărtășească relația personală cu regalitatea sau părerile despre Altețele Sale Regale, în care împarți bucuros cu micul grup social format în jurul tău, transmisiile live de pe ecranul smartphone-ului.

Fără culoare politică și fără ură, din dragoste pentru aproape 100 de ani din istoria unui om și a unei țări, românii s-au purtat admirabil, cu respect, curiozitate și reverență! Pentru o clipă ne-am amintit că România contează și are un loc pe harta Europei.

Brăduța Annamaria Oanța

(foto principal: Octav Ganea)