In memoriam Ioan Ilban (25.09.1930-09.07.2021)

Un profund și respectuos omagiu la trecerea în veșnicie a camaradului nostru Ioan Ilban (1930-2021), unul dintre ultimii maramureșeni supraviețuitori ai generației temnițelor comuniste, mărturisitor al idealului creștin și național, apărător al libertății și demnității neamului românesc și președinte mai bine de două decenii a Asociației Foștilor Deținuți Politici din Maramureșul istoric.

Dumnezeu să-l odihnească cu sfinții și drepții Săi iar nouă să ne dea puterea să-i urmăm exemplul!

Asociația Foștilor Deținuți Politici
Maramureș

………………….

Ioan Ilban s- a născut la 25 septembrie 1930 la Dragomirești, a urmat cursurile Liceului „Dragoș-Vodă” din Sighet și a fost arestat și condamnat făcând parte din „lotul Vișovan” (organizația anticomunistă maramureșeană formată din elevi și studenți conduși de profesorul de chimie Aurel Vișovan). A fost închis la Sighet, Satu Mare, Cluj, Jilava, Târgșor – jud. Prahova (închisoarea pentru minori), apoi Gherla unde suportă câteva luni teroarea reeducării, continuarea celei de la Pitești. Este eliberat în 1951, se întoarce la Dragomirești, ulterior se stabilește la Sighet unde va locui tot restul vieții. A trecut la Domnul la 9 iulie 2021.

Un amplu și luminos interviu (de acum doi ani) cu domnul Ioan Ilban pe „Salut, Sighet!” sub titlul „Memorialul Sighet – Spirit al Patriei, Patrie a Spiritului ” îl puteți citi aici.

Înmormântarea va avea loc duminică, la ora 14,00 la capela romano-catolica din cimitirul central din Sighet.

Preot prof. Marius VIȘOVAN

Foto: Ion Mariș

N.r.: Un alt interviu cu domnul Ioan Ilban puteți citi aici.




Eroismul feminin maramureșean – înv. Maria Ionescu (1926-2021)

A trecut la cele veșnice la Dragomirești (Maramureș) la o vârstă venerabilă, doamna învățătoare Maria Ionescu (născută Ilban), una dintre ultimele femei supraviețuitoare ale temnițelor comuniste din România și unul dintre ultimii deținuți politici din Maramureș.

Tânără învățătoare și având un copil mic de 1 an, Maria Ionescu este arestată în 1949 împreună cu tatăl, mama și soțul ei sub acuzația de susținere a partizanilor din grupul Popșa (tatăl ei, Ioan Șt. Ilban era unul din liderii grupului de sprijin din Dragomirești).

Arestată cu copilul în brațe, Maria Ionescu este presată timp de 10 zile să predea copilul. Va accepta doar după eliberarea mamei ei, căreia i l-a încredințat (aceasta fusese însă în prealabil bătută până a leșinat). A fost dusă la Securitate la Sighet apoi închisă pentru o anchetă mai îndelungată la Oradea (a petrecut 18 zile la celula neagră, în întuneric și miros de urină și fecale) apoi, după condamnarea de la Cluj, a executat detenția la închisoarea pentru femei Mislea (jud. Prahova) alături de 520 de deținute, elita feminină a țării (multe fiind studente legionare, dintre ele Aspazia Oțel îi va păstra o frumoasă amintire), fiind eliberată în 1952. Întoarsă acasă, va fi supusă la alte nedreptăți și privațiuni. După 1989 se va implica activ în renașterea parohiei greco-catolice din comună și în acțiunile închinate memoriei luptătorilor anticomuniști din Maramureș.

Înmormântarea a avut loc sâmbătă 29 mai la Dragomirești și a fost oficiată de episcopul greco-catolic de Maramureș, P.S. Vasile Bizău împreună cu un grup de preoți, cu participarea primarului Vasile Țiplea și a multor consăteni și cunoscuți. Luările de cuvânt au evidențiat valoarea morală a Mariei Ionescu în contextul rezistentei anticomuniste din Maramureș, Dragomireștiul fiind unul dintre centrele fierbinți ale acestei rezistențe. Ultimii 3 supraviețuitori din Dragomirești sunt Ioan Ilban (Sighet), Aurel Vlad (S.U.A.) și Vasile Bizău (Franța).

Preot prof. Marius VIȘOVAN

Sursă foto: Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței




In Memoriam prof. Gheorghe Gherasin (25 ianuarie 1954 – 13 aprilie 2021)

Nu te vom uita niciodată, drag coleg și prieten!

Vestea plecării tale în eternitate a îndoliat sufletul tuturor celor care te-au cunoscut, iubit și respectat, atât colegii de la Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, cât și elevii pe care de-a lungul anilor i-ai îndrumat, format și îndrăgit. Erai, până de curând, atât de prezent între noi, activ și simpatic, cu un spirit tânăr, mobilizând pe toți cei din jurul tău, profesori și elevi deopotrivă, serios și cald în același timp.

Nu ne vom putea exprima îndeajuns recunoștința pentru toată munca depusă în folosul școlii și al colegilor, pentru care tu ai fost : „unul dintre colegii care și-a pus amprenta asupra multor generații de elevi, un om cu adevărată vocație de dascăl”, „un profesor desăvârșit, un metodist de excepție, modest, plin de virtuți morale “, „un OM minunat, iubit, stimat de colegi și elevi, deopotrivă”, „psiholog excepțional, dascăl model”, „un profesor deosebit și un om special”, „omul și dascălul de excepție”.
Dumnezeu să te odihnească în pace!

***

Prof. Gheorghe Gherasin s-a născut la data de 25 ianuarie 1954 la Mocira, comuna Recea, Maramureș. A urmat cursurile şcolii generale din sat, după care s-a îndreptat spre Liceul Economic din Baia Mare (1969 – 1973). După admiterea în cadrul Facultăţii de Matematică – Mecanică, Universitatea Bucureşti, a parcurs stagiul militar cu termen redus (Buzău), urmat de frumoşii ani de studenţie (1974 – 1978).

Purtând, cu mândrie, repartiţia guvernamentală în mapă, a „descălecat” în Sighetu Marmaţiei la (actualul) C.N. „Dragoş-Vodă”, în calitate de profesor I (august 1978), unde a funcţionat până la finele anului şcolar 1982 – 1983, după care a trecut la alte școli. În urma concursului profesional din 1990, a devenit profesor de matematică la Liceul „Regele Ferdinand”, Sighetu Marmaţiei, până la pensionare.

Activități profesionale: lider sindical; metodist la I.S.J. Maramureş; membru în Consiliul – Consultativ – Matematică; coordonator Cerc pedagogic – liceu; membru în comisii judeţene şi inter-judeţene la diverse concursuri de matematică; diriginte; profesor asociat la Universitatea de Vest, „Vasile Goldiş” şi al Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.

Alte performanţe: autor de probleme (concursuri, reviste de matematică); coautor de culegeri de probleme de matematică (V, VI, VII, VIII); colaborator la Anuarul S.S.M.R.

***

Cei care doresc să-și ia rămas bun de la cel care a fost Prof. Gherasin Gheorghe o pot face joi, 15 aprilie, începând cu ora 12.00, la Capela Cimitirului Romano-Catolic din Sighetu Marmației.

prof. Magdalena Vișovan
Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”




In Memoriam prof. dr. Ștefan Mariș (17 iunie 1963 – 01 aprilie 2021)

Neașteptat, nedrept și chinuit de suferință, ȘTEFAN MARIȘ, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, a trecut pragul spre universul de dincolo de cele lumești, între stele. A iubit si a slujit cu drag cultura populară, tradițiile maramureșene și arta populară, ca fiu al acestor locuri, ca director, timp de două decenii, al acestei instituții și, totodată, ca redactor șef al revistei „Memoria Ethnologica”. Între 1994-1996 a fost vicepreședinte al Consililui Județean Maramureș și apoi, mai mulți ani, consilier județean, perioadă în care s-a implicat în proiecte importante pentru județ și a fost același om interesat de cultura populară maramureșeană.

O personalitate recunoscută a vieții cultural-politice din Maramureș, doctor în filosofie, o ființă blajină, senină și respectuoasă, un om demn, înzestrat cu o cultură vastă, care a promovat și a respectat valorile naționale și, în special, pe cele ale acestui ținut cu care se mândrea totdeauna, așa cum se mândrea cu strămoșii săi. Multă vreme stresat și presat psihic de factorii politici din județ, a știut să treacă peste astfel de încercări cu demnitate și cu înțelegere.

La o vârstă (58 de ani) la care ar fi putut începe sau finaliza marile proiecte culturale sau de viață, Ștefan Mariș pleacă spre o lume mai lină, unde toate sunt altfel decât ne închipuim… Dumnezeu să-l țină în lumina lui eternă și să-i dea odihna veșnică!

Noi, colegii săi de la Centrul Creației Populare, suntem alături de familia îndoliată, în aceste momente de suferință și tristețe.

Nicolae SCHEIANU
Centrul Creației Populare Maramureș




Rotary Club Sighet a mai pierdut un membru: ing. Gheorghe Nemeș (22.08.1952-29.12.2020)

Rotary Club Sighet a pierdut încă un membru fondator: ing. Gheorghe Nemeș. Fostul președinte al Clubului Rotary Sighet (în anul 2006 – 2007) a încetat din viață marți, 29 decembrie 2020. Pentru a rememora o parte din activitatea rotarianului Gheorghe Nemeș, reproducem mai jos, integral, interviul cuprins în volumul „La masă cu președinții”, autor Ion Mariș, Editura Valea Verde, 2016.

Colectivul „Salut, Sighet!” transmite condoleanțe familiei îndoliate!

***

Gheorghe NEMEŞ („Lead the Way”, 2006 – 2007)

Inginerul Gheorghe NEMEȘ a fost preşedinte într-un an… „greu”. La debutul acelui an rotarian, s-a luat decizia asumării unui proiect major: construirea unei… Băi Sociale pentru locuitorii sigheteni defavorizaţi, cei care nu-şi puteau permite minimul de confort acasă. Având sprijinul tuturor colegilor, nu doar verbal ci faptic, a pornit proiectul ce ne-a „intrigat” iniţial un pic, dar, în final, ne-a unit şi fortificat. Întregul Club a pornit în 2006 pe un drum plin de eforturi şi încercări dar la finalizare am apreciat „nebunia” debutului acelui proiect. Azi, Baia Socială funcţionează (după o întrerupere „neprogramată”), tot clubul nostru împreună cu câţiva voluntari italieni, asigură… focul continuu.

Ion Mariş (IM): Ghiţă, tu ai demarat cel mai mare proiect al Clubului nostru, o investiţie estimată la aprox. 100.000 euro. Ce-ţi aminteşti din dezbaterea care a premers aprobarea proiectului?
Gheorghe Nemeş (GN): Ideea proiectului din anul în care am fost preşedinte al clubului a fost o consecinţă a unei perioade de discuţii între colegi. Alegerea temei proiectului a fost motivată de mulţi factori. Sediul fostului punct termic desfinţat devenise un focar de infecţie pentru cel mai mare cartier (Bogdan Vodă) al oraşului nostru. Se cerea a-i da o altă folosinţă acelei construcţii care se degrada zi de zi. Adăugăm la aceasta şi faptul că formaţia mea profesională este de inginer constructor, care a condus investiţii de valoare şi importanţă mare, deci nu am simţit teama de a demara o investiţie de valoare peste medie pentru clubul nostru.

IM: Cum poţi deveni filantrop, ce determină filantropia?
GN: Filantropia este ca un drog, cu cât efectul gesturilor filantropice ajută comunitatea şi membrii ei spre mai bine, cu atât simţi nevoia altor gesturi. Desigur, pentru a deveni filantrop, prima condiţie este să-ţi fi asigurat ţie şi celor apropiaţi, un nivel decent de existenţă. Un individ măcinat de nevoi personale nu poate fi liber în gândire şi apt pentru gesturi filantropice.

 IM: Care sunt nevoile unei comunităţi, pe care Cluburile Rotary ar trebui să le selecteze în mod prioritar?
GN: Este greu de făcut o prioritizare a nevoilor pe care un club Rotary le poate rezolva într-o comunitate. Oricum pe primul loc este educaţia. Oricâte investiţii şi programe am demara în educaţie, este loc de mai mult.

IM: Cum se pot atrage fonduri într-o organizaţie caritabilă?
GN: Atragerea de fonduri pentru organizaţii caritabile trebuie să fie motivată de proiecte şi rezultate ale acestor proiecte, pentru a deveni credibile. Din păcate au apărut tot mai mulţi şarlatani, care pe fondul emotiv al bolilor şi sărăciei încearcă să păcălească oamenii de bună credinţă, de aceea e nevoie de programe şi publicitate – informare la realizarea acestora.

IM: Tema prezidenţială a anului tău s-a pliat pe proiectul ales?
GN: Mă bucur că am reuşit să demarăm proiectul în anul în care am fost preşedinte, mă bucur că cei în nevoi se pot folosi de acea baie socială şi că apreciază faptul că există. Îmi lasă un gust amar dorinţa unora de a folosi acest obiectiv în scopuri electorale. A debranşa acest obiectiv de la utilităţi (aşa cum, din păcate, s-a întâmplat pentru o scurtă perioadă), înseamnă a te debranşa de omenie.

IM: Ce apreciază o comunitate săracă?
GN: O comunitate săracă, apreciază interesul unui grup – Rotary Club – faţă de problemele pe care le are. Comunicarea cu membrii unei comunităţi nevoiaşe este foarte importantă. O sumă de mici nevoi rezolvate, poate stimula interesul comunităţii pentru programe şi proiecte noi care să le îndulcească existenţa.

IM: Cum se poate „îmbogăţi” o comunitate?
GN: O comunitate se îmbogăţeşte zi de zi, dacă programele şi investiţiile în educaţie sunt continue. Cu cât creşte gradul de instrucţie în toate domeniile, vor apărea şi noile investiţii care vor spori în bine şi starea materială.

IM: „E mai bine să faci şi să-ţi pară rău” sau…?
GN: E mai bine să faci şi să îţi pară bine, decât să faci şi să-ţi pară rău.

IM: Te deranjează nerecunoştinţa?
GN: Nerecunoştinţa ţine de educaţia şi formarea unei persoane.

IM: Dacă n-ai fi făcut parte din Clubul Rotary, ce alt gen de grup ţi-ar fi plăcut să… „întâlneşti”?
GN: Nu cred că mi-ar fi plăcut un alt fel de grup. Dacă nu aş fi făcut parte din Clubul Rotary cred că nu m-aş fi integrat în alt fel de club.

IM: Ce contează într-un Club cu asemenea istoric?
GN: Într-un club Rotary contează în primul rând cei care îl compun, ideile acestora, dorinţa de a face bine, respectul pentru comunitatea pe care o reprezintă.

IM: Ai fost dezamăgit pe parcursul anului tău de preşedinţie?
GN: Anul de preşedinţie a fost un an deosebit, atât în cadrul clubului nostru, cât şi în cadrul districtului.

IM: Au apreciat, apreciază sighetenii eforturile unui club nu foarte vizibil în comunitate?
GN: Sunt convins că sighetenii apreciază eforturile clubului nostru. Clubul a revigorat mişcarea culturală prin concerte, teatru, spectacole, activităţi sportive etc.

IM: Ce-ţi doreşti pentru comunitatea locală?
GN: Pentru comunitatea locală îmi doresc oameni sănătoşi şi cu dorinţa de a învăţa, de a se educa şi de a pune în practică tot ce acumulează şi pentru binele comun.

(interviu din volumul La masă cu președinții, Editura Valea Verde, 2016)

NR: Ceremonia funerară va avea loc joi, 31 decembrie 2020, la Cimitirul Ortodox Sighet (de la Gară).




In memoriam ing. Petru Petrovai (21.12.1956 – 20.11.2020)

Petru Petrovai a fost absolvent al Liceului „Dragoș-Vodă” (1975) și al Facultății de Industrializarea Lemnului Brașov (1981). Inginer stagiar la CPL Sighet din 1981, având în paralel ore și la Liceul Forestier. Din ianuarie 1991 se transferă cu normă întreagă la Liceul Forestier, pe catedra de Prelucrarea Lemnului.

A fost colaborator la firmele Valtransmob SRL și ARCER SRL. A fost dirigintele mai multor promoții de elevi atât la nivel liceal cât și la Școala Profesională, dar și la nivel postliceal (Școala de Maiștri). A fost un dascăl dedicat, profesionist, dar a alternat seriozitatea cu un umor nativ, apreciat de colegi. S-a implicat, oferind soluții de proiectare, pentru lucrările de dobândire a certificatelor profesionale ale absolvenților, toate produsele intrând în dotarea liceului. A pregătit numeroși elevi pentru olimpiadele școlare pe domeniul fabricării produselor din lemn și la concursurile pe meserii obținând rezultate foarte bune la nivel național. A consiliat numeroși elevi și i-a îndrumat spre Facultatea de Industrializarea Lemnului din Brașov.

Condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Ceremonia funerară (cu respectarea regulilor impuse de pandemie) va avea loc Luni, la Cimitirul Romano – Catolic, de la orele 12:00.

Salut, Sighet!




In memoriam prof. dr. Vasile Mih (14.12.1967 – 20.10.2020)

Directorul C. N. „Dragoș-Vodă”, prof. dr. Vasile Mih s-a stins din viață în dimineața zilei de 20 octombrie 2020.

Absolvent al Liceului „Dragoș-Vodă”, promoția 1986, Vasile Mih a urmat studiile Facultății de Fizică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, în perioada 1987-1992. Și-a început activitatea didactică în septembrie 1993, fiind profesor de fizică la Grupul Școlar Forestier până în anul 1995.

În perioada 1995-2012 a predat la Grupul Școlar pentru Industrie Mică și Servicii, Sighet, în paralel, activând și la Casa de Copii Școlari. Între anii 2003-2006 și 2008-2009 a fost profesor asociat la Universitatea UBB Cluj-Napoca, Extensia Sighet.

A fost directorul Grupului Școlar pentru Industrie Mică și Servicii, în intervalul 2005-2012 și, în continuare, la același liceu, cu noua denumire Liceul Tehnologic Marmația, din 2012 până în 2014.

Din octombrie 2015 a predat fizică la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, din septembrie 2017 fiind directorul CNDV. Vasile Mih a fost cel care a avut onoarea, în anul 2019, de a coordona organizarea și sărbătorirea Centenarului Colegiului Național „Dragoș-Vodă”.

A fost consilier local PNL din 2012 până în 2020. Și-a luat Doctoratul în Fizică (Magna cum laude), la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, în anul 2002. A fost membru al Rotary Club Voievodal Sighet.

Colegii de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” își iau adio de la directorul lor printr-un mesaj video care readuce în memoria noastră câteva din momentele petrecute împreună cu profesorul Vasile Mih:

Echipa „Salut, Sighet!” este alături de familia îndoliată și transmite sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

P. S. Cerominia funerară va avea loc joi, 22 octombrie 2020, de la orele 13:00, la Biserica din Iapa.

Salut, Sighet!




In memoriam prof. univ. dr. Ioan Opriș (22. 03.1957- 16.10.2020)

Ioan Opriș s-a născut la Bârsana și a copilărit în Glod. A urmat clasele primare la Sighet, la Școala generală nr. 3 (clasele I-III), a continuat la Școala Generală nr. 4 (clasele III-VII) și Școala Generală nr. 2 (clasa a VIII-a), dar a ales să continue studiile liceale la Cluj, la Liceul Energetic. Era un elev cu o inteligență nativă, ambițios, dornic de cunoaștere și focalizat pe latura realistă a vieții. A dat examen și a fost admis la Facultatea de Fizică din cadrul Universității București pe care a absolvit-o cu notă maximă. La sfârșitul facultății a fost repartizat la Sighet ca profesor, astfel, drumul vieții l-a readus acasă. A profesat timp de opt ani ca profesor de fizică la Liceul „Dragoș Vodă”, contribuind la educarea mai multor generații de elevi, mulți dintre discipolii săi au urmat studii universitare și chiar doctorat în Fizică.

În anii ’80 România era izolată, nu erau permise studiile în afara țării dar, după revoluție, s-au deschis porțile. Și el, Ioan Opriș, și-a deschis aripile spre noi orizonturi ale cunoașterii. Deblocându-se cursurile doctorale de la Facultatea de Fizică București, profesorul universitar Gheorghe Ciobanu i-a propus să se înscrie la doctorat. Dorind foarte mult să progreseze profesional, s-a reîntors la Facultatea de Fizică din București ca asistent și lector universitar, doctorand. Și-a ales o temă de doctorat revoluționară în domeniu, iar practica și colectarea de date necesare tezei de doctorat le-a realizat în Japonia, la Institute of Technology din Tokyo. În anul 1994 și-a luat doctoratul dar, era hotărât să nu se oprească la atât, își dorea să continue la marile universități ale lumii din SUA, a luptat, a muncit și a ajuns acolo.

În anul 1995 și-a asumat „visul american” care nu a fost deloc ușor dar, a reușit! A urmat cursuri postdoctorale universitare la două dintre universitățile de top din SUA, universitățile Yale și Columbia, apoi a făcut cercetare tot în SUA la universitățile din Wake Forest și Duke. În ultimii ani ai vieții a fost profesor asociat la Universitatea Miami și a făcut parte din echipa „Miami Project to Cure Paralysis”, un proiect revoluționar în care a colaborat cu oameni de știință din SUA și din lumea largă într-un domeniu fascinant: neuroștiința și fizica minții. De fapt, ultima carte apărută la sfârșitul anului 2017 la celebra editură Springer Nature (USA), scrisă împreună cu un alt om de știință de nivel mondial, profesorul Manuel F. Casanova de la University of South Carolina-SUA, chiar așa se numește: „The Physics of the Mind and Brain Disorders” („Fizica Minții și Tulburările Creierului”). Recenzii despre acest volum au apărut în numeroase publicații internaționale, provocarea pe care și-a asumat-o prof. univ. dr. Ioan Opriș poate revoluționa cercetarea minții umane și poate depăși bariere aparent impenetrabile. Pe coperta cărții apar aprecierile a doi dintre cei mai celebri oameni de știință din lume, profesorii Joaquín M. Fuster, M.D., Ph.D., Distinguished Professor of Cognitive Neuroscience, UCLA Medical School și Apostolos P. Georgopoulos, MD, PhD, Regents Professor of Neuroscience, University of Minnesota.

Sigheteanul Ioan Opriș nu a uitat de unde a pornit și, dorind să ajute învățământul românesc, a acceptat și postul de profesor universitar la Facultatea de Medicină Veterinară București. Tot pe planul realizărilor profesionale s-a remarcat prin numeroase lucrări și cărți de specialitate publicate, prin participarea la numeroase conferințe internaționale. A fost editor la revista „Frontiers in Neuroscience” din Elveția unde, în iunie 2017, a luat premiul „Frontiers Spotlight Award 2017” și a fost vicepreședinte al Academiei Româno Americane (ARA).

În urmă cu o lună jumătate, mi-a mărturisit că avea în lucru un important volum în domeniul neoroștiințelor, volum pe care urma să-l facem cunoscut cititorilor site-ului www.salutsighet.ro. Din păcate, drumul lui s-a oprit brusc, multele proiecte pe care le avea în gând le-a luat cu el în eternitate!

Prof. univ. dr. Ioan Opriș s-a stins din viață la data de 16 octombrie 2020, la ora 23:11 (Miami, SUA), 17 octombrie 2020, ora 06:11 (ora României), la vârsta de 63 de ani. 

Redacția „Salut, Sighet!” transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate!

Ion MARIȘ




In memoriam Gheorghe Opriș Lorinț, meșter popular

Se duc maramureșenii de frunte unul câte unul…

Astăzi ne-a părăsit, la vârsta de 78 de ani, Gheorghe Opriș Lorinț din Sârbi, meșter popular plurivalent, rapsod popular, animator cultural, simbol de frunte al Maramureșului și al României rurale.

Nimeni nu a fost mai primitor ca el (se trezea din somn, după o noapte de muncă la piuă, ca să stea de vorbă cu vizitatorii), nimeni nu reușea să stârnească mai multe zâmbete (prin vorbele hâtre și strigăturile compuse ad-hoc și acompaniate vesel la dobă), nimeni, înaintea sa, nu a știut să bage scărițe de lemn și pere în sticlele de horincă, el a inventat și poarta care plânge cu lacrimi de apă de foc…
Complexul mulinologic de acasă, reconstruit de la zero cu mâinile sale și alcătuit din moară, piuă, vâltoare, batoză, circular și horincie, este unic pe mapamond.
Își iubea moara așa de tare încât camera în care dormea a fost construită deasupra pârâului, să audă apa susurând…
A iubit arta lemnului atât de mult încât avea și în dormitor o portiță de lemn în mărime naturală.
A fost unul dintre ultimii purtători permanenți de clop.
A fost unul dintre cei mai cunoscuți ambasadori ai turismului maramureșean.
Avea inima atât de largă încât încăpea în ea întreaga lume.
Iubea enorm să fie înconjurat de oameni, să socializeze.
A fost personajul principal al mai multor filme documentare, cel mai deosebit fiind ​trilogia „The Last Peasants”, realizată de Angus MacQueen pentru October Films din Marea Britanie în anul 2003: https://youtu.be/5QI42-ATb2E.
A fost un om special, un moroșan ca odinioară, pe care mă bucur că am avut privilegiul să îl cunosc.
A fost…
Condoleanțe familiei!
Dumnezeu să te odihnească în pace, untyeșule Lorinț!

Teofil IVANCIUC

sursă foto: Teofil Ivanciuc




In memoriam BÉRES MARTA EVA (1938-2020)

Cu tristețe și profunde regrete aducem la cunoștință decesul colegei și prietenei noastre, profesor, muzeograf și cercetător științific BÉRES MARTA EVA (1938-2020).

Absolventă a Facultății de Științe Naturale – Geografie a Universității Bolyai din Cluj Napoca (1954-1958), profesor titular cu grad I în învățământ, muzeograf principal, absolventă a cursurilor de muzeologie ale Ministerului Culturii, Doamna Marta Béres a fost un exemplu de colegialitate, onestitate și probitate profesională. Eminentă cercetătoare științifică în studiul micromicetelor, recunoscută pe plan național, a publicat numeroase articole științifice de referință în domeniu.

La Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației, principala activitate și-a dedicat-o evidenței și conservării ierbarului Artur Coman, la îmbogățirea colecțiilor muzeale prin cercetări de teren.

Membră în Consiliul Științific al Muzeului, s-a preocupat de elaborarea planurilor tematice ale Secției de Științele Naturii, a numeroase expoziții, la care a fost organizator și ghid muzeal. A organizat colecția de micromicete, sectorul documentar și fototeca acestui important compartiment al secției de naturale.

Colaboratoare la ziare și reviste științifice, a luat parte la numeroase activități de popularizare prin almanahuri culturale și muzeale, a organizat numeroase expediții tematice cu grupuri de elevi, studenți, cadre universitare.

În anii grei ai autofinanțării Muzeului Maramureșan, s-a implicat în confecționarea de mărțișoare cu mijloace specifice, pentru supraviețuirea instituției. Împreună am reușit!

Căsătorită cu profesorul și cunoscutul nostru coleg Iosif Béres, eminent om de știință și muzeograf, creator al Secției de Științele Naturii, au fost pentru noi toți un exemplu de viață familială și profesională, contribuind împreună la bunul renume științific și instituțional al Muzeului Maramureșan.

Doamna Marta Béres, după o lungă și grea suferință, a plecat dintre noi. Neștearsă va fi amintirea, stima și respectul de care s-a bucurat în mijlocul nostru și a tuturor celor care au cunoscut-o.

Fie-i țărâna ușoară și memoria în veci binecuvântată!

Cu profunde regrete,
În numele colegilor de la Muzeul Maramureșan,
DIRECTOR
Todinca Gheorghe

sursă foto: Muzeul Maramureșean