Și eu am suferit pentru regele Mihai…

Aveam 10 ani… Eram, cred, în clasa a IV-a… în primele zile din ianuarie (1948). După ce s-au reluat cursurile, învățătoarea intră în clasă și ne spune: „Nu mai avem rege! S-a proclamat republica populară!”. Apoi ne cere să deschidem cărțile de citire și ne ordonă: „Să rupeți poza regelui Mihai!” (care se afla la începutul cărții).

Colegii mei s-au conformat; îi vedeam pe toți rupând poza din carte. Eu am ezitat, învățătoarea m-a văzut și m-a întrebat: „Arba, de ce nu rupi poza?”. Am răspuns cu o oarecare frică, dar totuși hotărât: „Doamna învățătoare, eu nu rup poza. Mie-mi place de regele Mihai, că e tânăr și frumos.” S-a enervat, m-a scos în fața clasei și a început să mă lovească cu bățul în palmă. Am rezistat cât am rezistat, dar la un moment dat mi-au pușcat lacrimile…

Era clar că trebuia să dea o lecție celorlalți ca să nu mai îndrăznească cineva să se opună. După ce am mai crescut și am văzut ce a însemnat comunismul, m-am gândit că poate și învățătoarei îi fusese frică de consecințe… Am suferit și eu, un pic, pentru regele nostru Mihai… Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Arba Mihai, pensionar, Sighetu Marmației (str.Valea Cufundoasă)

A consemnat Marius Vișovan

sursă foto: jurnalul.ro




Se duc dascălii noștri…. (autor, Marius Vișovan)

Emoția despărțirii de domnul profesor Felician Ilnițchi m-a făcut să meditez cu un pic de tristețe, dar și cu speranță și mult respect la generația profesorilor noștri de altă dată, care încet-încet se mută “dincolo”, dar pe care orașul nostru n-are voie să-i uite, munca lor fiind pentru noi, elevii de atunci, o treaptă a devenirii noastre, o parte din ceea ce suntem azi….

Dintre dascălii mei de la Liceul “Dragoș Vodă” au plecat deja dintre noi doamnele profesoare Eusebia Negrea, Elisabeta Sugar, Ileana Preoteasa, și domnii profesori Ioan Șuteu, Alexandru Diaconescu, Iulian Iuga, Mihai Smărăndoiu, Iuliu Oros…. ceilalți fiind încă în viață din câte știu, și le doresc și pe această cale multă sănătate. La care se adaugă alții… fiecare fost elev ar trebui să-și amintească de profesorii pe care i-a avut.

Cu rare – posibile – excepții cred că sentimentul care ar trebui să predomine este cel de respect și recunoștință. Cum se poate manifesta această recunoștință ? Prin evocarea cu respect a muncii lor în discuțiile noastre cu prietenii, printr-un salut și o abordare amabilă pe stradă, printr-o rugăciune… și, evident, prin bucuria împărtășită cu ocazia întâlnirilor aniversare. Unii însă, dintre foștii elevi, cred că nu mai datorează nimic sau pur și simplu multitudinea problemelor vieții justifică lipsa de interes… chiar și participarea la o înmormântare pare pentru unii un efort prea mare. Da, trăim într-o lume grăbită, într-o societate egoistă, devenim tot mai izolați în timp și spațiu, nu mai există decât „eu” și „acum”… oare e o boală a întregii omeniri sau la noi, la români toate crizele sunt mai mari? În tot cazul, cred că la capitolul solidaritate stăm prost, mult mai prost ca alții…

În fine, problemele sunt multe… eu vreau să spun doar că dascălii noștri se duc… și poate într-o zi ne va părea rău că nu ne-am mai bucurat o clipă de lumina lor….

Marius Vișovan




Johnny Popescu… on air!

Proiectele, articolele, emisiunile, vocea lui Johnny vor rămâne în amintirea sighetenilor…

Johnny Popescu va fi înmormântat luni, 18 septembrie 2017. Ceremonia funerară va avea loc la ora 13:00, la Capela cimitirului romano-catolic din Sighet.




Vasile… (autor, Echim Vancea)

Vasile BARLEAVASILE…

Destinul, pentru mine, este o sumă de lumi și temporalități diferite…

De această dată, în aceste clipe acesta, destinul, și-a urmat neprietenos cursul.
Într-una din lumile sale, prietenului de-o viață Vasile BÂRLEA nu i-a mai lăsat loc pentru proiecte, speranțe, idealuri… I-a lăsat doar ceea  ce Vasile a realizat pentru noi până astăzi: prietenia, bunătatea, generozitatea alături de lucrările sale de pictură şi grafică, de monumentele de cultură spirituală şi materială restaurate de-a lungul anilor în judeţ şi în ţară…

Atât de multe lucruri din viaţa noastră (copilărie, adolescenţă-tinereţe şi de curând ce-a de a treia vârstă) ni s-au părut lipsite de semnificaţie atunci când s-au întâmplat, dar au căpătat o importanţă deosebită odată ce au căpătat o importanţă deosebită odată ce am înaintat în viaţă, în vârstă. Acolo unde a trebuit să râdem am râs, acolo unde a trebuit să ne bucurăm ne-am bucurat, acolo unde a trebui să mulţumim am mulţumit, acolo unde a trebuit să plângem am plâns…

Dar astăzi Vasile m-a lăsat să plâng singur!
Dintr-o dată totul s-a năruit!
Vasile m-a lăsat să plâng singur!

Am sentimentul lăuntric şi totodată atât de dureros că acolo i-a întâlnit pe părinţii săi, uncheşul Vasile şi mătuşa Anuţa, care i-au fost atât de dragi, a întâlnit atâţia prieteni dragi plecaţi mai devreme să-i şi să ne netezească drumul spre Înălţare.

Acum şi de aici, prietene drag, nu pot a-ţi spune decât: Dumnezeu să te odihnească în pace!
Alături de soţia ta Cornelia, alături de fratele tău Gheorghe şi familia să pot a spune doar: Dumnezeu să ne ajute să trecem peste această mult prea devreme sosită despărţire!
Glasul tău, amintirea ta, Vasile nu sunt stinse. Şi nu se vor stinge!

Dumnezeu să te odihnească în pace!

Echim VANCEA

sursă foto: Graiul Maramureșului




Profesorul Ion Șuteu s-a dus un pic în ceruri…(1929-2017)

In memoriam, profesor Ion Șuteu (1929 – 2017)

Fostul meu profesor de limba română din anii liceului, Ion Șuteu, a plecat un pic să se odihnească în ceruri!

Doi ani, în Liceul „Dragoș Vodă”, ne-a ghidat, elevi fiind, pașii pe treptele cunoașterii, printre marile nume ale literaturii române, printre marile poeme pe care le iubea cu pasiune. Orele cu domnul profesor Șuteu erau o continuă delectare, discuțiile, polemicile, “provocările” literare constituiau sarea și piperul. Era mereu vesel, pus pe șotii și-și exersa cu har și talentul “actoricesc” pe care noi îl savuram cu drag.

A fost un dascăl plăcut, atipic, iubit de elevii domniei sale; s-a  dedicat  total, 41 de ani, celei mai mari iubiri: limba română!

Domnule profesor, știu că nici în ceruri nu aveți odihnă și că ne mai expediați câte o glumă bună spre… Pământ!

Dumnezeu să-l odihnească pe Profesorul Ion Șuteu!

Ion Mariș

 

 




In Memoriam, profesor Cornelia Circa (1927-2017)

Născută în anul 1927, în zona Blajului, Cornelia Circa a absolvit în anul 1950 Facultatea de Filologie, secția limba franceză, a Universității „Babeș Bolyai”. A activat în Liceul „Dragoș Vodă” între 1952-1984. În timpul directoratului său (1965-1977) a fost declanșat un vast proces de modernizare. Consiliile pedagogice desfășurate în această perioadă se caracterizau printr-o extraordinară elocință a discursului pedagogic susținut de profesorii: Ioan Bălin, Livia Balea, Eusebia Negrea ș.a. ( Vasile Anișorac, Liceul „Dragoș Vodă”. Monografie, 1919-1996, Editura Valea Verde, 2012)

Reluăm un scurt interviu acordat în 2009 Revistei AxA de către regretata profesor Circa Cornelia, care a participat la aniversarea a 90 de ani de existență a Liceului „Dragoș Vodă”, instituție căreia i s-a dedicat cu mult entuziasm și dăruire.

1.Ce sentimente vă provoacă rostirea numelui Colegiului Naţional „Dragoș Vodă”?

Prof. Cornelia Circa: Pentru mine Dragoş Vodă, numele vestitului voievod maramureşean , se confundă cu Liceul „Dragoş Vodă”, acest vechi locaş de cultură, primul liceu românesc din Sighetu Marmaţiei. De aici, dintre pereţii acestui liceu, de pe aceste plaiuri maramureşene, s-au ridicat atâtea personalităţi marcante ale vieţii ştiinţifice şi culturale ale patriei noastre, personalităţi care s-au manifestat cu deplină putere în viaţa economică, socială, culturală, politică a ţării. Pentru mine personal, Liceul „Dragoş Vodă” se confundă cu 35 de ani de activitate profesională dintre care, 14 ani am fost directoarea liceului, luptând pentru modernizarea lui. Este, în acelaşi timp, liceul în care a învăţat fiica mea, nepotul meu – se confundă deci, cu viaţa mea.

2.Care sunt evenimentele cele mai importante din perioada directoratului d-voastră?

Prof. Cornelia Circa: Momentele cele mai importante din toţi aceşti ani ai activităţii mele au fost sărbătorirea semicentenarului din 1969, moment deosebit care a mobilizat generaţii întregi de foşti elevi care au venit ca nişte pelerini la vechiul templu de învăţătură să aducă un omagiu şcolii, dascălilor lor. A urmat apoi lupta pentru redobândirea numelui de „Dragoş Vodă”, obţinut în anii următori în cadrul unei mari festivităţi. Momente importante pentru mine au fost şi realizările în planul modernizării liceului: laboratoare, aparatură modernă , mari strădanii pentru perfecţionarea cadrelor, accent deosebit pe conţinutul învăţământului, instaurarea unui real climat intelectual în şcoală. Eforturi deosebite am depus şi în dezvoltarea bazei materiale: primele mari reparaţii capitale, încălzirea centrală, refacerea electricităţii, parchetarea tuturor sălilor de curs, modernizarea bazei sportive, a terenului sportiv, ateliere, până şi brazii din curtea şi faţa liceului sunt din această epocă. Am luptat pentru menţinerea tradiţiilor, pentru ridicarea prestigiului acestui liceu din acest minunat colţ de ţară.

Echipa „Salut, Sighet!” transmite familiei îndoliate sincere condoleanțe!

sursă foto: prof. Marius Voinaghi




100 de cuvinte despre Romulus Rusan

Este foarte greu, în fața unei pagini albe, să scrii despre un scriitor. Sau despre un militant civic. Sau despre un inițiator al unui proiect unic în țară și în Europa – MEMORIALUL. Sau despre un coordonator de programe editoriale. Sau despre un premiant UNESCO.

Poate să încerci să scrii despre un om. Cu zâmbetul lui. Cu politețea lui. Cu blândețea lui. Cu grijile lui. Cu atenția pe care o acorda fiecărui interlocutor. Cu bucuria unei reușite. Cu speranța următoarei reveniri la Sighet.

Este foarte greu să scrii despre un OM. Chiar dacă ai avut privilegiul de a-l fi cunoscut personal…

Autor, Adriana Ilban

sursă foto: internet