„Europa celor 27 nu mai poate fi Europa uniformă a celor 27” a clarificat definitiv François Hollande, președintele Franței, într-un recent interviu, starea Uniunii Europene la începutul anului fatidic 2017 (ce minunată coincidență, se împlinesc 60 de ani de la fixarea bazelor viitoarei Uniuni Europene, în anul 1957, prin semnarea Tratatului de la Roma – de fapt a fost numit Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene – de către Franța, Republica Federală Germană, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg!).

Mult – adulatul model european comunitar, cel care a produs decenii la rând fiori reci marelui vecin de la răsărit, Rusia, prezintă azi simptome de… agonie. Motorul european, germano – francez – după trădarea… englezească de anul trecut – dă semne de oboseală, a intrat în trepidații post – garanție și-a adus din partea părinților democrației un “subtil” verdict: dansăm în cercuri concentrice (noi privind peste gard la nucleul fericit) sau… falimentul – dezintegrare. Este bine că nu ne mai dorește lumea bună și ghiftuită la masa uniformă (nu ne-au dorit niciodată, de fapt!) împodobită cu directive și hotărâri înțelepte pentru flămânzii Europei. În felul acesta poate că vom produce noi făina pentru mămăligă, vom cultiva roșii eco și nu le vom mânca trufele, cu bani din împrumuturi favorabile ereditar altora. Gata, jucăm concentric în Europa – așa ne-a prezis Mister Juncker – și, poate – poate dă norocul peste noi și primim de la vreun second – hand vestic o diplomă de excelență pentru abstinență pro-activă. Dar, vă propun, ca în onoarea celor care ne-au tras clapa să organizăm câteva demonstrații – model și să cerem dereglementarea vieților noastre de europeni cu viteză nerecomandată.

Acum, că ni s-a luat infringement-ul de pe suflet, vom reveni cu siguranță la… oile noastre (eco – mioritice), ne vom spăla cu apă pură, rece, de izvor și nu vom face alergie de la prea multele energizante pe care ar fi trebuit să le ingerăm pentru a ne dezvolta musculatura exact pe configurația obez-democratică. Avea dreptate maramureșeanul academician Ion Mihalyi de Apșa care a notat într-unul din caietele sale: „Cine caută stăpâni, slugă va muri”.
Noi, cei mici, firavi și… fricoși, ne căutăm stăpâni puternici, forțoși, acidulați hormonal, dacă se poate și de neam nobil, doar – doar s-a-ndura Cel de Sus (nu de la Bruxelles sau Moscova!) să ne țină-n liniște și pace zona de confort. Că, de!… cine are curajul să se pună cu ursul sau cu… leul (pardon, cu euro-ul)?

Asta este! Daca Uniunea ne lasă doar o viteză (și-aia mică!) și de capul nostru, musai să ne gândim la diverse escapade… artistice. Dacă tot suntem asimilați cu “boemii” Europei, păi haideți să le-arătăm ce-nseamnă libertatea! O libertate naturală, fără legume si fructe modificate genetic, fără E-uri și conservanți ucigași, fără medicamente placebo pe bandă rulantă, fără încurajarea feroce a consumului, fără silicoane de fițe, fără brand-uri sclipitoare pline de iluzii. Dar, mai ales, minunați prieteni din marginea verde a Europei, să-ncercăm să nu mai fim nici piața de vechituri a lumii „civilizate”! Avem ce să mâncăm, putem să trăim suficient de bine/ mult și să trăim așa cum știm: simplu, dar frumos! Mulți ne-ar invidia pentru asta! Dar, nu cred că vom fi lăsați de tot în pace: fraților, chiar dacă suntem pe cercul de la exterior al sistemului de referință UE, câteva exerciții spiritual – capitaliste nu ne strică nici nouă (mai avem destul lemn, uraniu, aer de „vândut”). Doar așa vom intui unde se ascunde „adevărul” din buricul Europei.

Eu, unul, m-am resemnat, dacă Franța și Germania ne garantează salamul (cu soia, că-i vegan!) minim pe economie și câte o excursie de vară în Grecia la all inclusive (pe stil ortodox), eu zic că-i suficient și putem să rămânem cu maxim viteza a doua încă 20 – 30 de ani, până când va obosi centrul dur franco – german și ne vor chema să le reînprospătăm gazonul și blazonul cu forța noastră… relativo – creativă.

Dragi concetățeni, reduceți viteza! Stop investițiilor în autostrăzi, aeroporturi, spitale regionale, etc. și, la alegere, concentric, cu Dumnezeu sau cu Darwin (pentru nostalgicii evoluționismului)… ÎNAINTE!
(Nota bene: tot înainte!… era mai bine?!…)

Ion Mariș

Poate că dă norocul și bunăstarea și peste românul de/din rând!… Ar fi și timpul, după zeci de ani de restricții, să ne gândim la ziua de azi, la consolidarea clipei și nu la strategii pe termen foarte lung sau pentru… “secole”. Evident trebuie gândit totul în termenii unei economii echilibrate, nu țintind investiții forțate dar nici “exagerând” cu protecția socială.

Ce putem spune azi, când conducătorii se gândesc – în sfârșit! – la cetățeanul de rând, la omul simplu? Să-i contrazicem, să-i criticăm? Să nu acceptăm plata adecvată pentru munca depusă?! Cu ce fel de argumente? Deficitul bugetar, PIB-ul per capita, productivitatea muncii, etc sunt argumente… “umane”? Oare omul este doar o cifră, o simplă “necunoscută” într-o ecuație politico – economică apriori nesustenabilă?

Mergând pe logica omului de bun simț, economia de piață, gestionată corect, ar “trebui” să-și devoaleze beneficiile în sfârșit și în România. Prea mulți ani, foarte mulți ani, au fost nevoiți românii să se sacrifice: pentru desăvârșirea omului nou, pentru achitarea datoriei naționale, pentru conectarea la globalism, pentru “pătrunderea” în Europa, pentru atragerea investitorilor străini, etc. Până când? Poate era – sau nu? – momentul pentru relaxare fiscală și pentru îmbunătațirea – în termeni reali – a nivelului de trai, dar, o clarificare a gestului “populist” al programului social – democraților se va vedea în mod practic chiar din primele luni de implementare.

Populația își dorește în mod clar un alt standard de viață. Destul am fost slugi la porțile Europei, este momentul să nu mai exportăm medici, IT – iști, specialiști, buni meseriași, este cazul să-i păstrăm plătindu-i bine aici, acasă.

Am apreciat în primul rând oferta noului premier pentru o… Românie normală. Asta a lipsit întotdeauna – evident nu la modul declarativ – strategiei țării noastre. Tendința de aducere la un nivel de trai rezonabil a majorității populației țării, fără a ne căciuli în fața unor… infringement – uri ipotetice este un gest de normalitate.

O altă discuție este cea pur economică sau mai corect spus, macroeconomică. Întrebarea neretorică este simplă: creșterea economică din ultimii ani permite sau nu o ajustare a bunăstării populației? Nu știu și nici nu mai contează! Există în toate guvernările – sau ar trebui sa fie – și factorul de responsabilitate socială. Aici am avut probleme în ultimii mulți ani, în general guvernanții au mers pe “responsabilitatea” de gașcă, a familiei. Putem umple zeci de pagini de analize sofisticate, am putea să previzionăm depășirea deficitului de 3% impus de UE, poate chiar îl păstrăm la limită, nu cred că în acest moment este clar ce ni se va întâmpla, dar îmi amintesc o mică axiomă ce spune că “prea multă analiză duce la paralizie”, așadar haideți să mergem pe prezumția de normalitate: populația țării – in integrum – contează!

Evident că o alocare “exagerată” pe îmbunătățirea nivelului de trai a populației poate duce la o posibilă descreștere a investițiilor în sectorul public chiar păstrând sau crescând nivelul PIB-ului (sunt condiții favorizante de mărire a consumului, generat de surplusul de lichidități de la populație, rezultat din creșterea salariului minim dar și de alte “relaxări” fiscale anunțate, ce pot însă determina diminuarea cheltuielilor de capital). Oricum, ne-am lămurit și cu eficiența derulării coerente, fezabile a investițiilor până la acest moment. Creșterea salariului minim poate genera și creșterea somajului, e posibil ca angajatorii privați să “impună” creșterea productivității muncii și/sau eventual să mențină la aceleași valori bugetul alocat forței de muncă diminuând numărul de salariați.

Nu ar fi exclus să asistăm și la o scădere a investițiilor private (deși anul 2016 a fost unul de creștere importantă pe segmentul investițiilor străine directe), ținând cont de pierderea “atractivității” țării noastre în contextul programului de guvernare social – democrat, dar, nu există absolut nicio garanție că totul va merge pe această direcție.

Ceea ce este foarte important pentru sănătatea și stabilitatea țării, România trebuie să fie atentă la susținerea capitalului privat autohton, în condițiile în care coeziunea europeană este amenințată iar protecționismul corporatist ne poate arunca într-o criză provocată, premeditată, în care noi să fim “surprinși” total descoperiți.

Dar în mod cert, în evoluția societății este bine întotdeauna de luat în considerare mai ales tic-tac-ul “bombei” sociale, care poate da peste cap ierarhii politice și chiar economice. Evident este ideal când se poate “controla” efectul acestei psihologii a mulțimii, tocmai de aceea gestul firesc de-a satisface nevoile minimale, de bază, ale populației ține și de respect și de normalitate.

Repet, efectele unui program “prea” social, pot fi total incontrolabile – chiar în condițiile existenței unei fundamentări ultra – tehnice – în contextul imprevizibilelor fluctuații globaliste dar, să nu uităm, bunăstarea populației (autohtone) este prioritară și pentru conducătorii germani, francezi sau italieni. Prin urmare, “apăsătorul” deficit de 3% impus României, nu poate constitui un factor de constrângere într-o politică de relaxare fiscală și mai ales în condițiile unei creșteri economice realiste, previzionată și pentru următorii ani de către instituțiile internaționale “credibile”.

Nu ne rămâne decât să sperăm că programul de guvernare social – democrat a fost gândit de către specialiști și nu de către diletanți, și că “abaterile” de la previziuni vor fi în limite normale, negeneratoare de tensiuni politice inutile. Din păcate toate “pariurile” se fac pe viitorul României și nu pe cel al clasei politice eminamente… efemeră.

Ion Mariș

sursă foto: Peter Lengyel