Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret „AM FOST, Ș-OM FI”, ediția a XXVI-a

Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret „Am fost ș-om fi” organizat de Clubul Copiilor Sighetu Marmației a ajuns în acest an la ediția a XXVI-a și este organizat în perioada 28 mai – 03 iunie 2024.

Evenimentele din cadrul proiectului sunt organizate cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș, Consiliul Local și Primăria Municipiului Sighetu Marmației, Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, Ministerul Educației și Visit Maramureș.

Proiectul festivalului din acest an a fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.

Activitățile din proiect au început Marți, 28 mai 2024 în ateliere de creație organizate în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit nr.9 și Școala Gimnazială nr. 2 din Sighetu Marmației.

Vineri, 31 mai 2024 de la ora 13:00 la Centrul Cultural – Pastoral „Sf. Iosif Mărturisitorul” va avea loc vernisajul  Expoziției Concurs de Arte Plastice „Datini şi obiceiuri – forme şi culori”.

Sâmbătă, 01 iunie 2024, începând cu ora 15:30 va avea loc Parada Portului Popular de pe Platoul de la „Curtea Veche” până în Parcul „Grădina Morii”. Concursul ansamblurilor folclorice se va desfășura în Parcul „Grădina Morii”.

Duminică, 02 iunie 2024, de la 13:00, tot în Parcul „Grădina Morii”, va avea loc Concursul soliștilor vocali și instrumentiști, urmat de Spectacolul de gală și Premierea participanților.

 

Salut, Sighet!




CNDV-istul Darius Sindreștean distins cu Diploma și medalia Petru PONI!

Societatea de Chimie din România (președinte, Acad. Bogdan Simionescu), i-a acordat miercuri, 6 decembrie 2023, elevului Darius Alexandru SINDREȘTEAN (clasa a XII-a D, Colegiul Național „Dragoș – Vodă” din Sighet), Diploma și Medalia Petru PONI, pentru rezultatele obținute la Olimpiada Internațională de Chimie, 2023.

În prezența profesorilor și-a elevilor de la CNDV Sighet, a inspectorului general de la ISJ Maramureș, Mihai – Cosmin Pop, a inspectoarei de fizică – chimie, Carmen Ulici, dar și a primarului municipiului, Vasile Moldovan, elevul Darius Alexandru Sindreștean a primit distincția într-un cadru formal, oficial.

Felicitări Darius, felicitări profesorilor care ți-au apreciat și susținut pasiunea pentru chimie!

Brîndușa OANȚA