„100 de culori pentru pace” la Sighet!

Comunicat de presă

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sighetu Marmației vă invită în data de 28.02.2023 la o expoziție de desene a copiilor din Ucraina, Italia și România, care va avea loc la Podul Istoric care unește România și Ucraina, din Sighetu Marmației. Expoziția de desene este organizată sub sloganul ,,Rugă pentru pace” și face parte din proiectul regional ,,100 de culori pentru pace” avizat în Calendarul Activităților Educative Regionale la poziția 1047.

În realizarea acestui proiect ni s-au alăturat Consiliul Județean Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Primăria Sighetu Marmației, Muzeul Maramureșan, Asociația Colors for Peace, Clubul Copiilor Sighetu Marmației, Serviciul de Ajutor Maltez, precum și școlile și grădinițele din Sighetu Marmației și din județele: Călărași, Timișoara, Cluj, Satu Mare, Botoșani, Giurgiu, dar și din București.

Expoziția va fi deschisă începând cu ora 12:00, în prezența oficialităților, profesorilor și elevilor, cu un moment de reculegere în memoria celor care au murit în acest război nedrept.

Expoziția este un semn de solidaritate pentru frații noștri ucraineni, precum și un bun prilej de a-i învăța pe elevii noștri despre durerea provocată de război, despre faptul că prin bunătate, toleranță, dialog, pot găsi calea spre o lume în care să trăiască în pace.

De asemenea la ora 14:00, la Casa Memorială Elie Wiesel vă invităm la expoziția „Unii erau vecini” o expoziție foto-documetară despre alegerile, comportamentul și rolul oamenilor obișnuiți din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Vă așteptăm să fiți alături de noi, marți, 28.02.2023, începând cu ora 12:00, la deschiderea expoziției precum și la Casa Elie Wiesel.

 

Prof. Vîrsta Liliana Maria
Director Centrul Școlar de Educație Incluzivă




Expoziție – Concurs „DARURILE TOAMNEI” (Mariana Petrovai)

„Toamna este o a doua primăvară, când fiecare frunză e o floare.” (Albert Camus)

Avem parte de o toamnă frumoasă, cel puțin zilele acestea soarele ne zâmbește și e plin de flori colorate, dovlecei, legume, o abundență a pământului care ne oferă un spectacol de culoare, aranjamente create de paleta autumnală cu nuanțe ruginii… Toamna, anotimpul culorilor sale fermecate și schimbătoare, cu miros de mere, struguri, frunze uscate… cel mai frumos anotimp din punct de vedere vizual… toamna este „însuși un artist”, este „începutul schimbării naturii și a pregătirii noastre pentru un nou sezon”.

Această „paletă de culoare” s-a văzut și în lucrările copiilor, lucrări cuprinse într-o expoziție -concurs, organizată în cadrul Proiectului Educațional „DARURILE  TOAMNEI” destinat elevilor cu CES din clasele 0-VIII, din instituții de învățământ special și învățământ de masă integrat din județul Maramureș și județele limitrofe, Concurs  Interjudețean de Creație Plastică, ediția a IV – a, concurs organizat în perioada 7-11 noiembrie 2022, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sighetu Marmației, în colaborare cu instituțiile partenere: Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Școala de artă „Gheorghe Chivu” și Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice.

Prin intermediul acestui proiect s-a urmărit „dezvoltarea și stimularea creativității și expresivității copiilor” din învățământul primar/ gimnazial, copiii reușind să redea aspecte de toamnă prin desen, pictură, colaj.

Sub îndrumarea cadrelor didactice, copiii au realizat lucrări în culori și forme variate, prin care au pus în valoare frumosul din natură, „magia toamnei ca anotimp al bogăției” după o observare atentă a ceea ce se întâmplă cu natura în acest anotimp.

„Produsele” activităților artistico – plastice au fost expuse într-un cadru organizat, pe cele două secțiuni: Artă Plastică – desen/ pictură și Colaj, iar comisia de jurizare a desemnat câștigătorii fiecărei secțiuni, evaluând prestația participanților pe baza unor criterii de performanță. Pentru fiecare secțiune s-au acordat premii, mențiuni și premii speciale.

Felicitări tuturor copiilor care au participat la această expoziție deosebită, școlii organizatoare – Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sighetu Marmației, director prof. Vârsta Liliana, coordonatorilor de proiect, prof. psihopedagog Ștefănoiu Daniela și Mutaffof  Melania, tuturor celor care au făcut parte din echipa de proiect și nu numai.

Așteptăm cu interes următoarea ediție a concursului interjudetean de creație plastică „Darurile Toamnei”.

Într-adevăr… „FIECARE COPIL ESTE UN ARTIST” (Pablo Picasso)

Mariana Petrovai

 




La Sighet, „Festivalul Internațional de Folclor” a fost fără… popor! (Ion Mariș)

Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret „Am fost, ș-om fi” s-a desfășurat la Sighet și… Baia Mare (o zi). „Baza” a fost la Sighet și, deși ediția a XXIV-a a fost fixată pentru intervalul 9 – 13 iunie 2022, Festivalul a început „extra” – s-a întins pe o săptămână (dă probabil mai bine la… exterior) – chiar de luni, 06 iunie 2022. Nu-i de rău să vii cu „supliment”, are greutate, uneori. Chiar de rău a fost modul de promovare a acestui (potențial) important festival. Deși organizatorii au fost nume grele ale județului și țării (Consiliul Județean Maramureș, Inspectoratul Județean Maramureș, Ministerul Educației, Palatul Copiilor, etc.) o parte din mass media n-a fost inclusă în campania de „promovare” a acestui eveniment. De fapt nici nu a fost „produs” (așa cum se obișnuiește) un comunicat de presă, în care să apară diverse detalii organizatorice, nu au fost furnizate informații din timp cu privire la oaspeții din afara țării etc.

Am urmărit (sâmbătă, 11 iunie 2022) evoluția unor ansambluri, grupuri vocale, soliști, instrumentiști (majoritatea din România, din câteva zone folclorice importante din țară și din… București, plus oaspeți din Serbia și Ivano – Frankivsk – Ucraina) și am putut remarca frumusețea costumelor populare și calitatea programelor pe care le-au prezentat. Păcat că la un asemenea eveniment (mult redus la secțiunea internațională față de anii precedenți) publicul, „poporul”, a cam lipsit (să nu dăm vina pe vreme sau pe sărbătoarea… Rusaliilor!). Pur și simplu nu s-a știut de eveniment (am făcut un mic sondaj printre câțiva cetățeni ai orașului prezenți întâmplător în zonă și-am constatat că nu auziseră de programarea Festivalului), probabil se dorea doar să fie bifat și „ajutați” cei care aveau nevoie (vorba unui coleg din presă!) de diplome pentru viitorul dosar pentru… gradație de merit (la unii profesori).
Turiști nu prea sunt, localnicii află târziu (sau deloc) despre evenimentele programate și-n acest caz… pentru cine se fac „festivalele” (vorba unui… „specialist”!)?

Iar duminică, 12 iunie 2022, ziua premierei (deși pe afiș apare că Festivalul se încheie în 13 iunie 2022?!), Parcul Central a fost cam… pustiu. Spectatori aproape deloc, multe formații participante plecaseră deja spre casă și… s-au împărțit cu larghețe diplome. Sigur, asta nu-i rău dar, din păcate, chiar și locul I a primit un mic trofeu fără alte (firești) suveniruri din zonă. Mă gândesc mai ales la cele două formații din Serbia și Ucraina care au plecat fără un mic „cadou” suplimentar, fără mici amintiri, obiecte locale de artizanat etc. Probabil n-au ajuns banii! (Apropo, care a fost bugetul „internaționalului” de anul ăsta? Așteptăm răspuns de la C.J. Maramureș!) Și dacă tot este internațional acest festival – care ar putea fi unul de referință! – am remarcat că premierea s-a făcut – din patriotism?! – doar în limba română! Oare nu era firesc să fie și o traducere – paralelă – în engleză? Spre nedumerirea mea singura „traducere” pentru străini au fost două cuvinte, rostite oficial: Wellcome Serbia!
Cât despre prezența organizatorilor la premiere (inclusiv „sprijinitorii” locali – Consiliul Local Sighet, Primăria etc) au cam lipsit cu… nonșalanță!

Copiii, tinerii, formațiile prezente au fost toți extraordinari, s-au prezentat cu încredere și au evoluat cu pasiune și dragoste pentru folclor, merită toate felicitările locale, naționale și… internaționale!
În schimb… organizarea/ promovarea a fost în ton cu trendul actual… merge și așa!… merge oricum!…

Avem la Sighet – pe agenda anuală – câteva evenimente culturale de referință, cu o istorie suficient de consistentă, demarate cu mulți ani în urmă de oameni care-și iubeau/ iubesc profesia, evenimente care – din păcate – se degradează vizibil în zilele noastre. În loc să crească în amploare, să-și diversifice structura, să accepte/ insereze mai multă creativitate, „reperele” cultural – turistice nu sunt puse modern și unitar în valoare. Sunt de multe ori… fade, neatractive!
Cine-i de vină?… De obicei… poporul!….

Dar, vorba maramureșanului: „Am fost, ș-om si” sau… „We were and we’ll still be”!

Foto & text: Ion Mariș

 

PS: Scena a fost „împachetată” duminică (12 iunie 2022), Festivalul a continuat (pe hârtie = afiș) până luni (13 iunie 2022). S-a mai dus (ducă-se!) încă o ediție de… povestit!




Conferința „MARAMUREȘUL condiții istorico – geografice” la UBB Extensia Sighet!

În cadrul proiectului „Din Istoria Maramureșului„, Vineri, 25 septembrie 2020, orele 14:00, amfiteatrul „George Vâlsan”, la Universitatea Babeș – Bolyai Extensia Sighetu Marmației va avea loc conferința „Maramureșul condiții istorico – geografice„. Invitatul acestei activități este conf. univ. dr. Marin Ilieș.

Proiectul „Din Istoria Maramureșului„ este finanțat și susținut de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Consiliul Județean Maramureș.

 

Salut, Sighet!




CNDV-iști premiați la Centrul Nobilimii Române Maramureșene

Sâmbătă, 19 septembrie 2020, Inspectorul Școlar General al județului Maramureș, prof. dr. Anca – Minodora Costin Hendea, inspectorul școlar pentru istorie, prof. Marius Voinaghi și dna prof. Alina Trifoi, directorul Casei Corpului Didactic Maramureș, au participat la Centrul Documentar Expozițional al Nobilimii Române Maramureșene din Vișeu de Sus, la un triplu eveniment cultural: dezvelirea monumentului închinat Liviei Piso-Filipașcu, realizat de sculptorul Ioan Ladea; lansarea albumului „Livia Piso și arta ei scenografică” (Editura „Vremea”) și simpozionul „Corifei, apostoli, martiri ai nobilimii maramureșene: Găvrilă Iuga, Alexandru Filipașcu, Livia Piso-Filipașcu”. Au conferențiat: Acad. Ioan – Aurel Pop, Președintele Academiei Române, Acad. Emil Burzo, Președintele onor. al Filialei Cluj a Academiei Române, Acad. Alexandru Surdu, Președintele Secției de Filosofie și Teologie a Academiei Române, prof. dr. Radu Băltașiu, lect. univ dr. Ilie Gherheș, general dr. Alexandru Leordean, dr. Klara Gușeth, dr. Ovidiana Bulumac.

În cadrul simpozionului, organizat în condiții impecabile de siguranță, cu respectarea normelor sanitare de distanțare socială, au fost premiate cele mai bune șapte lucrări ale elevilor participanți la concursul „Ce știți despre marile personalități ale Maramureșului?”, organizat de Fundația „Ion și Livia Piso”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Serviciul Județean al Arhivelor Naționale.

Toate eseurile elevilor premianți vor fi publicate într-un viitor volum omagial: „Sinteza realizată de Livia Piso-Filipașcu pentru cunoașterea și popularizarea trecutului Maramureșului istoric” – Dunca Maria (Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației); „Despre disidența anticomunistă din Maramureș” – Bolba Denisa (Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare); „Contribuția profesorului Alexandru Filipașcu la descoperirea trecutului istoric al Maramureșului” – Beșicuța Mihaela Paula (Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației); „Alexandru Filipașcu” – Berci Dorothea (Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației); „Contribuția profesorului Alexandru Filipașcu la redescoperirea trecutului istoric al Maramureșului” – Bot Minodora Aurelia (Liceul Teoretic ”Ioan Buteanu” Șomcuta Mare); „Dr. Găvrilă Iuga – personalitate marcantă a Maramureșului istoric” – Ileș Bianca (Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației); „Sinteza realizată de Livia Piso – Filipașcu pentru cunoașterea și popularizarea trecutului Maramureșului istoric” – Ștefan Dumitraș (Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare), lucrare prezentată în plen.

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș

N.r. Elevii de la C. N. „Dragoș-Vodă” din Sighet au fost îndrumați de profesorii Claudia Dura și Marius Voinaghi și sunt membri ai Cercului de Istorie „Gemina”.




Start la Sighet… Din Istoria Maramureșului!

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN MARAMUREȘ va derula în anul școlar 2020-2021, în parteneriat cu CONSILIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ, proiectul cultural-educativ DIN ISTORIA MARAMUREȘULUI, sub coordonarea doamnei ISG, prof. dr. Costin-Hendea Anca-Minodora, ISGA, prof. Muntean Ioan și IS pentru istorie și științe socio-umane, prof. Voinaghi Marius. Proiectul s-a născut din convingerea că, în Maramureş, există un valoros material istoric (documente, monumente de arhitectură, vestigii) de natură să satisfacă cerinţele unui curs opţional de istorie locală, în condiţiile în care manualele de istorie naţională nu oferă decât informaţii succinte. Mai mult, acest proiect a prins contur pornind de la două premise fundamentale. Pe de o parte, dorința profesorilor de istorie din județ de a-i stimula pe elevi să cunoască istoria locală, de a-i învăţa să preţuiască eforturile generaţiilor trecute, de a cunoaște importanţa documentelor istorice, iar pe de altă parte, de a-i implica în mod direct în realizarea de produse istorice, punând astfel accentul pe caracterul aplicativ al istoriei. Considerăm că elevii trebuie învăţaţi să realizeze un produs istoric, să identifice, să conserve şi să valorizeze un izvor istoric, să intre în contact nemijlocit cu trecutul, inclusiv să salveze produsele istorice pe suport electronic şi să le mediatizeze.

Cercetarea de către elevi a istoriei Maramureşului, regiune cu numeroase minorităţi etnice şi confesionale, se validează dintr-o mare nevoie de educaţie interculturală pentru cunoaşterea trecutului, prezentului şi, nu în ultimul rând, a viitorului populaţiei din acest spaţiu comun care aparţine nu numai românilor şi religiei ortodoxe, ci, în egală măsură, maghiarilor, rutenilor (ucrainenilor), germanilor, evreilor etc. şi confesiunilor (greco- şi romano-catolică, reformată, mozaică etc.) împărtăşite de aceste etnii.

Cel mai important obiectiv al proiectului este punerea la dispoziția elevilor, și nu numai, a unui manual opțional de Istorie a Maramureșului, idee derivată din dorința firească de a valorifica documentele de istorie locală și de a pune în discuție sinele cultural și istoric al Maramureșului, iar aceasta înseamnă reașezarea pe noi baze conceptuale a identității locale, stabilirea reperelor ce alcătuiesc discursul identitar local, creionarea a ceea ce-l distinge de alte comunităţi locale, prezentarea modului specific maramureșean de ființare prin atitudine, fapte, religie, tradiţii, obiceiuri și valori.

Apreciem în mod deosebit susținerea financiară din partea Consiliului Județean Maramureș a lansării manualului opțional de Istoria Maramureșului, precum și a tuturor activităților gândite prin proiect (conferințe, masă rotundă, sesiune de comunicări științifice, expoziții și proiecții de film, dezbateri publice), în încercarea noastră de a valorifica și pune în lumină moștenirea trecutului, o datorie morală pe care o avem cu toții.

Prima activitate din cadrul proiectului este expoziția documentară „Sighetul în documente și imagini” ce se va desfășura la Casa Memorială dr. Ioan Mihalyi de Apșa din Sighet, Vineri, 18 septembrie 2020, orele 13:00.

Echipa de proiect
Inspectoratul Școlar Județean Maramureș




CNDV-iștii, inițiatori de… povești!

Proiectul Povestea localității mele a fost inițiat de Colegiul Național „Dragoș Vodă” în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Centrul Județean al Tinerilor Capabili de Performanță, Facultatea de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord, Prefectura Maramureș, Muzeul Maramureșului, Extensia universitară Sighetu Marmației a Universității Babeș-Bolyai, Centrul Cultural Sighetu Marmației și site-ul www.salutsighet.ro.

Echipa de implementare a proiectului este formată din coordonator, prof.dr. Gheorghe Andrașciuc, și membri: prof.drd. Daniela Andrașciuc, prof. Claudia Dura, prof. Brîndușa Oanță, prof. Gabriela Filimon, prof. Liliana Cheșa, prof. Amalia Mihu, prof. Emilia Pop, prof. Doinița Mihalca, prof. Ioana Bîrsan, prof. Ileana Petrovan, prof. Gabriela Ilieș, prof. Ioan Muntean, prof. Mirela Radu și prof. Georgeta Ierima.

Obiectivul general al proiectului este cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural al satului maramureșean. Grupul-țintă este format din elevii din ciclurile gimnazial și liceal. Proiectul este organizat pe șase activități.

Prima activitate se referă la prezentarea proiectului, organizată la Colegiul Național „Dragoș Vodă” joi, 22 martie 2018.

A doua activitate vizează formarea grupelor de elevi (10 – 20 de elevi) pentru fiecare localitate selectată.

Activitatea 3 implică cercetarea specificului localității selectate de către grupa de elevi formată, prin consultarea monografiilor, a materialelor informative despre localitatea selectată, prin discuții cu bătrânii satului despre obiceiurile, tradițiile, portul specific localității selectate etc. De asemenea, vor fi adunate fotografii vechi care reprezintă imaginea satului de odinioară.

Cea de a 4-a activitate se referă la scrierea povestirii în care vor fi cuprinse informațiile obținute în cadrul activității precedente. Povestirea va fi scrisă în format A4, cu caractere de 12, la un rând și jumătate. Totodată în povestire vor fi inserate maximum cincisprezece fotografii.

Activitatea 5 constă în prezentarea proiectului în cadrul căminului cultural al localității selectate. Prezentarea va fi susținută în format powerpoint (PPT). Prezentarea se va încadra în 40 – 45 de minute. După prezentare, va fi organizată o șezătoare care va pune în scenă un obicei specific localității selectate în proiect.

Activitatea 6 constă în prezentarea proiectului într-o sesiune județeană la Colegiul Național „Dragoș Vodă”.

Până la data de 5 iunie vor fi trimise povestirile scrise la [email protected]. În data de 6 iunie, juriul, pe baza unor criterii stabilite de către membrii acestuia, va face o evaluare a proiectelor, urmând ca în data de 7 iunie să evalueze prezentarea acestora. În aceeași zi, vor fi acordate premii de către membrii juriului. Ultima activitate se referă la publicarea povestirilor într-un volum colectiv cu ISSN/ISMN.

La proiectul Povestea localității mele pot participa echipe de elevi din orice unitate de învățământ din județul Maramureș, cu respectarea precizărilor de mai sus. Mai multe informații pot fi obținute de pe domeniul Povestea localității mele pe se site-ul povestea.cndv.ro.

Salut, Sighet!




Guvernul Japoniei implicat într-un proiect la C. N. „Dragoș Vodă” (autor, Andrea Burcuș)

prof. Andrea Burcuș

Ministerul Educației Naționale în parteneriat cu Guvernul Japoniei, are în plan implementarea unui nou proiect educațional. Proiectul are ca obiectiv asigurarea condițiilor optime de pregătire și dezvoltare a elevilor din clasele IX – XII cu profil matematică – informatică capabili de performanțe înalte, prin înființarea și operaționalizarea a 60 de Centre de Excelență în Tehnologia Informatiei – CETI.

Selecția liceelor care pot deveni CETI în cadrul acestui proiect se derulează în două faze. În prima fază, fiecare Inspectorat Școlar Județean/Municipiu București a selectat un liceu/colegiu care întrunește cele mai multe criterii, ca gazdă pentru un Centru de Excelență CETI. În faza a doua, selecția se va realiza de către o Comisie Națională de Evaluare stabilită de către MEN.

La selecție pot participa unitățile școlare din sistemul public de învățământ care pot asigura condiții optime de funcționare pentru astfel de centre. Criteriile de departajare pentru selecția din prima fază :
Existența unui centru de excelență care include activități în domeniul IT în anul școlar 2017 – 2018
Existența claselor de profil matematică – informatică , intensiv informatică
Elevi cu rezultate la Olimpiada Națională de informatică în ultimii 3 ani
Desfășurarea în mod constant al unor activități de domeniul științelor, ingineriei, tehnologiei, matematicii, roboticii
Elevi calificați în loturile naționale de informatică
Profesori pregătitori ai lotului național de Informatică
Rezultate la competiții internaționale de informatică sau pluridisciplinare

Centrul de Excelență în Tehnologia Informației va fi dotat cu 26 de calculatoare performante și o tablă interactivă. În cadrul programului de pregătire asigurat de către partenerul din Japonia vor fi pregătite cadre didactice pe structura cursului furnizat de către experții japonezi.

Faza I a selecției liceelor a avut loc miercuri, 17.01.2018, de la ora 10:00, la sediul Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș. Colegiul Național „Dragoș Vodă” a fost desemnat Centru de Excelență în Tehnologia Informației datorită rezultatelor obținute de-a lungul anilor la olimpiadele și concursurile de specialitate, datorită eforturilor comune depuse de profesorii catedrei de informatică și a elevilor, care, prin munca și dăruirea lor, ne reprezintă cu demnitate școala, în orice competiție națională sau internațională.

Sunt mândră să predau la o astfel de școală care încurajează elevii să-și valorifice potențialul prin educație, în ciuda vremurilor tulburi prin care trece sistemul educațional românesc. Nu trebuie să ne pierdem speranța cât timp există elevi, profesori și părinți care înțeleg importanța educației și, trecând peste toate obstacolele, reușesc în ceea ce și-au propus. Felicitări tuturor celor implicați, elevi și profesori, de azi și de ieri!

Prof. Andrea Burcuș
Șef catedra de informatică
Colegiul Național „Dragoș Vodă”




La Sighet s-a deschis… excelența!

Vineri, 06 octombrie 2017 și sâmbătă, 07 octombrie 2017, la Sighetu Marmației au fost organizate festivităţile de deschidere a Centrelor de excelenţă la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, la Liceul Tehnologic Forestier şi la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc”.

La C. N. „Dragoș Vodă” funcţionează grupele de excelenţă la materiile următoare: limba şi literatura română, limba rusă, limba engleză, limba franceză, matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie şi informatică. La Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand” există o grupă de performanţă la limba şi literatura română. La Liceul Tehnologic Forestier există o grupă de industrie de prelucrare a lemnului de la clasic la avangardă. La Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” există două grupe de excelenţă, una la matematică şi una la chimie. Trebuie subliniat că la Liceul Tehnologic Forestier a fost înfiinţată grupa de excelenţă începând cu anul şcolar 2017-2018.

La festivitățile de deschidere a cursurilor de excelenţă au participat din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş inspectorii şcolari Gheorghe Maiorescu şi Simona Malearciuc. Cu acest prilej au fost înmânate diplome de excelenţă profesorilor care au predat în cadrul Centrelor de excelenţă în anul şcolar 2016-2017. De asemenea, în cadrul festivităţii a fost lansat volumul colectiv, Compendiu Dincolo de Ştiinţe, un volum ce conţine lucrările de cercetare expuse în cadrul Proiectului Judeţean „Dincolo de ştiinţe” organizat la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, în luna iunie.

Dorim Centrelor de excelenţă, elevilor şi cadrelor didactice, mult succes în pregătirea activităţii de performanţă!




EXCLUSIVITATE – La Sighet se va studia limba chineză!

Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, prin doamna inspector școlar general, prof. Ana Moldovan, a încheiat un parteneriat cu Institutul Confucius din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, în urma căruia profesori din China vor preda cursuri de limba chineză, caligrafie şi Tai Chi. Cursurile sunt gratuite, se vor derula pe parcursul a doi ani, cu posibilitatea de prelungire, şi se vor organiza la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” din Sighetu Marmaţiei, la Colegiul Naţional „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” din Sighetu Marmaţiei şi la Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Baia Mare.

La Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” din Sighetu Marmaţiei şi la Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Baia Mare vor fi studiate câte două ore pe săptămână, ca a doua limbă străină, limba chineză fiind cuprinsă în planul-cadru, în timp ce la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” şi la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” vor funcționa ca și clase Confucius. Grupul ţintă al claselor Confucius este format atât din elevi, cât şi din adulţi. La Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, unde cursurile au început în luna august, cât şi la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, clasele Confucius cuprind elevii şi adulţii de pe întreaga rază a localităţii. Prin urmare, la aceste cursuri se pot înscrie elevii din toate şcolile celor două localităţi, dar şi adulţii interesaţi de învăţarea limbii chineze şi de apropierea de cultura acestei ţări.

Elevii care studiază limba chineză au un avantaj dublu: pe de o parte, exersează engleza, întrucât cursurile vor fi predate în această limbă iar pe de altă parte, învaţă limba chineză şi despre cultura Chinei. De asemenea, elevii vor fi implicaţi în proiecte derulate de Institutul Confucius, creându-li-se oportunitatea de a studia în China şi de a vizita această ţară. (Gheorghe Andrașciuc, inspector școlar general adjunct)

Vineri, 22 septembrie 2017, la Școala George Coșbuc cursurile de limba chineză au fost „oficializate” de către inspectorul general adjunct, dl. Gheorghe Andrașciuc alături de d-na director Oana Tompoș. În această instituție, îndrumați de lectorii Zheng Yanan și Na Caijia elevii vor studia  limba chineză ca  a doua limbă străină.

În continuare, cursurile Confucius au fost deschise și la C.N. Dragoș Vodă unde, în prezența conducerii liceului, respectiv a dl. director Vasile Mih și a dl. director adjunct Ioan Pop, au participat foarte mulți elevi și profesori curioși să descopere limba și civilizația chineză. Profesoara Luminița Colopelnic, consilier educativ, va coordona clasele Confucius de la CNDV.

Alte informații suplimentare aflăm de la doamna Zheng Yanan, unul dintre lectorii sosiți la Sighet (traducere în și din limba engleză, prof. Valeria Rus de la C.N. Dragoș – Vodă):

La finalul ceremoniei de inaugurare a cursurilor din cele două instituții, mica delegație chineză, însoțită de gazdele din Sighet, a ajuns și la Primăria Sighet unde a fost primită de către primarul Horia Scubli și viceprimarul Ildiko Beres.

De reținut! Cursurile vor avea loc în fiecare zi de miercuri între orele 12:00 – 14:00 la Școala George Coșbuc și între orele 14:00 – 16:00 la C.N. Dragoș Vodă.

Autor, Brîndușa Oanță