O scrisoare pierdută: ce se va întâmpla cu Şcoala de Muzică din Sighet? (autor, Teofil Ivanciuc)

TVR Cluj a prezentat zilele trecute un material despre desfiinţarea Şcolii de Muzică şi Arte Plastice din Sighetu-Marmaţiei (SMAP, unica şcoală de acest tip din Maramureş şi una din puţinele din România), post unde primarul Horia Scubli a declarat că Ministerul Educaţiei nu i-ar fi răspuns la scrisoarea prin care îi solicita ajutorul, lucru care nu este chiar adevărat!

Pentru cei care nu cunosc situaţia, iată, pe scurt, filmul evenimentelor:

-Pe 31 ianuarie 2017, Consiliul Local Sighet întrunit în şedinţă a votat în unanimitate, în urma propunerii Direcţiei Economice a Primăriei (care obţinuse în prealabil, pe 13 ianuarie, într-o discreţie totală, avizul Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş) pierderea personalităţii juridice a SMAP, care a fost comasată începând din anul şcolar 2017/2018 cu Şcoala Gimnazială „Ioan Mihalyi de Apşa”.

-Numai că, pe 30 ianuarie, Consiliul de Administraţie al Şcolii „Ioan Mihalyi de Apşa” a aprobat menţinerea în activitate a profesorului Nicolae Paraschiv de la „structura Şcoala de Muzică”… Cum ar veni, cei de la „Mihalyi” se ştiau deja stăpâni peste SMAP ori au simţit că, o zi mai târziu, Consiliul Local va vota comasarea SMAP cu „Mihalyi”!

-La 8 martie a fost lansată o petiţie online, „Nu desfiinţaţi Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Sighet”, care a fost semnată de peste 670 de persoane, inclusiv de mari personalităţi ale lumii muzicale româneşti, precum celebrul pianist Dan Grigore.

-Pe 19 martie a apărut un prim articol de presă dedicat subiectului (http://www.salutsighet.ro/nu-mai-avem-nevoie-de-scoala-de-muzica-si-arte-plastice) , articol cu mii de vizualizări, urmat, pe 21 martie, de un material filmat de televiziunea locală în care primarul şi-a expus punctul de vedere (https://youtu.be/6gpiRYIRyOk). De ce Şcoala „Mihalyi”? Primarul Horia Scubli: „Pentru că acolo sunt elevi de vârste apropiate cu cei de la Şcoala de Muzică şi vârstele fiind apropiate, desigur, şi nevoile sunt cam aceleaşi”!

-Pe 23 martie, Consiliul Local, la presiunea opiniei publice, şi-a modificat propria Hotărâre, decizând revenirea la forma iniţială, adică lăsând Şcoala de Muzică de sine-stătătoare. Numai că, până azi, nimeni nu a luat act de noua Hotărâre (HCL 34/2017).

-Pe 29 martie a fost organizat un marş şi protest public, la care au participat părinţi, elevi, profesori ai Şcolii, dar şi alţi cetăţeni; filmările şi imaginile fiind preluate de aproape toată mass-media maramureşeană.

-În data de 4 aprilie, primarul Horia Scubli a trimis o Scrisoare deschisă Ministrului Educaţiei, prin care solicita ajutor pentru păstrarea statutului independent al prestigioasei Şcoli.

-Pe 19 mai, Ministerul i-a răspuns primarului (vezi ataşamentul), demolându-i părerea eronată conform căreia Ministerul sau Inspectoratul Şcolar sunt autorităţile care decid soarta Şcolii de Muzică: „reţeaua şcolară este organizată de autorităţile locale pe baza avizului Inspectoratului Şcolar … Ministerul nu are atribuţii în emiterea de aviz”.

Cu alte cuvinte, primarul, în loc să depună documentaţia necesară la Inspectoratul Judeţean Şcolar, a preferat să ceară sprijinul unei autorităţi care nu are competenţe pe acest subiect…

-În fine, TVR Cluj a difuzat pe 19 iunie un material despre Şcoala de Muzică (https://www.facebook.com/tvrcluj/videos/1343770309009552/), unde primarul a declarat senin că nu a primit nici un răspuns de la Ministrul Educaţiei, dar că va reveni cu o scrisoare adresată noului Ministru, atunci când acesta va fi numit…

Da, avea dreptate în felul său, pentru că nu Ministrul însuşi i-a răspuns, ci Ministerul, prin Directorul General Corina Marin, din cadrul Direcţiei Generale Management Preuniversitar!

Concret, elevii, părinţii şi cadrele didactice doresc ca SMAP să funcţioneze ca instituţie independentă cu personalitate juridică. Doar în această formulă s-au obţinut cele mai bune rezultate din istoria instituţiei, ducându-se numele Sighetului peste hotare.

Pe de altă parte, primarul şi Consiliul Local vor să economisească banii Ministerului Educaţiei (fondurile necesare funcţionării nu provin din bugetul local!), urmărind reducerea cheltuielilor salariale prin desfiinţarea postului de director. Cel puţin, asta ne-a spus în mod repetat edilul.

Unde se află adevărul?
Cine are dreptate?
De ce nu se respectă munca şi talentul celor 215 copii (din toamnă ar fi fost 308 elevi, depăşindu-se şi această barieră legislativă!) şi a profesorilor acestora?
De ce Sighetul nu poate avea o Şcoală cu care să ne mândrim cu toţii?

Aşteptând un nou „adrisant” la Ministerul Educaţiei, toamna aduce un nou an şcolar în care Şcoala de Muzică va fi doar anexă la o şcoală generală „cu copii de vârste apropiate”.

Teofil Ivanciuc




Sighetul… „Dincolo de științe”, ediția I (autor, Brîndușa Oanță)

Joi, 8 iunie 2017, la Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighet, a avut loc ediția I a Proiectului Educațional „Dincolo de științe” din cadrul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță, un proiect inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Au fost prezentate 82 de proiecte de cercetare ale elevilor din clasele V – XII. Au participat elevi și cadre didactice de la aproape toate Centrele de excelență din județul Maramureș. Încercăm să „clarificăm” detaliile proiectului apelând la unul dintre coordonatorii acestuia, domnul inspector general adjunct, prof. dr. Gheorghe Andrașciuc.

Brîndușa Oanță: Domnule inspector, spuneți-ne vă rog, ce aduce nou acest proiect în învățământul maramureșean?
Gheorghe Andrașciuc: Proiectul „Dincolo de științe” vine în completarea activității desfășurate în cadrul Centrelor de excelență din județul Maramureș. La baza inițierii acestui proiect educațional, se află nevoia de a dezvolta competențele de cercetare a unei teme de actualitate din sfera disciplinelor ce se aprofundează la nivelul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță, mai exact limba și literatura română, limba și literatura rusă, matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie, informatică, astronomie, electromecanică și servicii. Sub coordonarea profesorilor care predau în cadrul Centrelor de excelență, au fost formate echipe de elevi care și-au fixat o temă de actualitate. Mai departe, sub îndrumarea cadrelor didactice, echipa de lucru trebuia să cerceteze tema aleasă, într-o formă științifică. Ideea era ca aceste teme să fie cercetate într-o formă inter/transdisciplinară.

Brîndușa Oanță: Din cine este compusă echipa de proiect și cum sunt repartizate „rolurile” în echipă?
Gheorghe Andrașciuc: Proiectul a fost inițiat de un grup de inspectori școlari de la Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș. Echipa este compusă din trei coordonatori: Ana Moldovan – inspector școlar general, Gheorghe Maiorescu – inspector școlar pentru matematică și coordonator al Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță și Gheorghe Andrașciuc. Membrii proiectului sun inspectorii școlari de la disciplinele pentru care se organizează cursurile în Cadrul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță, precum: prof. Iuliana Mărieș – inspector școlar pentru informatică, prof.dr. Valentina Todoran – inspector școlar pentru limba și literatura română, prof. Simona Malearciuc – inspector școlar pentru limba ucraineană maternă și limba rusă modernă, prof. Carmen Ulici – inspector școlar pentru chimie-fizică, prof. Camelia Duță – inspector școlar pentru biologie, prof. Livia Pop – inspector școlar pentru discipline tehnice, prof. Pavel Filip – inspector școlar pentru istorie și pentru științe socio-umane și prof. Adrian Gavra – inspector școlar pentru geografie. Dintre membrii amintiți în proiect face parte și Daniela Andrașciuc – profesor drd. la Colegiul Național Dragoș Vodă. Evident, inspectorii școlari, responsabili de disciplinele menționate, coordonează întreaga activitate de cercetare științifică la nivelul disciplinei pe care o au în subordine. Ei au rolul de a monitoriza activitatea de elaborare a proiectelor de cercetare și de a oferi suportul metodologic și științific în realizarea acestora, la nivelul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță.

Brîndușa Oanță: Ce obiective specifice are proiectul?
Gheorghe Andrașciuc: Precizez că obiectivul general al proiectului „Dincolo de științe” este de a forma și de a stimula promovarea competențelor de cercetare a unei teme ce prezintă interes pentru un anumit domeniu de cunoaștere. Acest obiectiv general este susținut de obiective specifice precum: stimularea curiozității intelectuale prin aprofundarea unor teme de actualitate dintr-o anumită arie a disciplinei, conștientizarea necesității promovării rigurozității în susținerea unor idei, dezvoltarea spiritului de interrelaționare în susținerea unei activități de echipă, familiarizarea cu nevoia de a distinge ideile personale de sursele citate, formarea capacității de a sintetiza informațiile obținute în urma cercetării unei teme dintr-un anumit domeniu de cunoaștere, înțelegerea nevoii de a promova interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea în procesul de cunoaștere/ cercetare a unei teme de actualitate, în vederea înțelegerii globale a unei teme, formarea spiritului interogativ, autonom și critic etc.

Brîndușa Oanță: Care sunt așteptările, pe ce rezultate se mizează?
Gheorghe Andrașciuc: Așteptările sunt mari. Am pornit de la ideea că avem elevi extrem de valoroși, cadre didactice competente, preocupate de creșterea calității întregului demers didactic. Toate proiectele prezentate pe secțiuni vor fi analizate cu atenție, urmând, ca cele mai valoroase să fie publicate într-un volum colectiv editat de Centrul Județean al Tinerilor Capabili de Performanță din cadrul Inspectoratului Județean Maramureș. Cu certitudine, aceste exemple de buna practică, prin diseminare, vor contribui la stârnirea curiozității intelectuale atât în rândul elevilor, cât și în cel al cadrelor didactice.

Brîndușa Oanță: Cum puteți descrie activitatea de prezentare a proiectelor de cercetare?
Gheorghe Andrașciuc: După cum ați precizat și dumneavoastră în preambulul acestui interviu, azi au fost prezentate 82 de proiecte de cercetare științifică la toate disciplinele pentru care se organizează cursurile de excelență în cadrul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Excelență. Am avut opt secțiuni organizate pe discipline, precum: literatură română – moderator prof.dr. Valentina Todoran, infomatică – moderator prof. Iuliana Mărieș, limba rusă – moderator prof. Simona Malearciuc, matematică – moderator general prof. Gheorghe Maiorescu, ajutat de prof. Giurgi Vasile, prof. Amalia Mihu, prof., prof. Gheorghe Gherasin, prof. Ioan Tomoiagă, prof. Maria Mărioara Chiș, istorie și geografie – moderatori lect.univ.dr. Ilie Ghergheș și prof.dr. Flaviu Vida, fizică, astronomie și electrotehnică – moderator prof. Ioan Tivadar, chimie – moderator prof. Mărcuța Tomoiagă, biologie – moderator prof. Ana Grigor și servicii – moderatori prof. Claudia Mintău și prof. Anuța Bologa. La activitățile de prezentare au fost implicați 196 de elevi și 146 de cadre didactice. Lucrările prezentate pe secțiuni au avut un nivel calitativ foarte bun și, ce este foarte important, după susținerea acestora în plenul secțiunilor, au urmat discuții pe marginea temelor prezentate. Ce am remarcat este faptul că elevii prezenți la această activitate de ținută intelectuală de excepție sunt animați de o curiozitate intelectuală remarcabilă. Cu siguranță, această preocupare a elevilor, sprijinită de o susținere metodologică și științifică din partea cadrelor didactice, conjugate, vor crește calitatea întregului demers didactic în învățământul maramureșean.

Brîndușa Oanță: Acest proiect va continua?
Gheorghe Andrașciuc: Prezentarea lucrărilor de cercetare a fost la prima ediție. Anul școlar viitor, tot în luna iunie, va fi organizată ediția a doua. Sperăm ca la ediția următoare să se înscrie mult mai multe proiecte, întrucât exemplele de bună practică vor fi diseminate la nivelul tuturor Centrelor de excelență din județul Maramureș. Ne dorim ca la ediția viitoare să ne focusăm mai mult pe abordări interdisciplinare și transdisciplinare în cercetarea temelor. De asemenea, vom realiza un parteneriat cu mediul academic în vederea creșterii nivelului științific al demersurilor de cercetare din zona de interes atât pentru elevi, cât și pentru societate, în ansamblul ei.

Brîndușa Oanță: Mulțumim și mult succes în diseminarea și promovarea proiectului!

 




Start up învățământul dual la Sighet – interviu cu inspector școlar prof. dr. Adriana Meșter (I.S.J. Maramureș)

Am abordat-o pe doamna inspector școlar prof.dr. Adriana Meșter, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, pentru a afla noutăți pe direcția învățământului dual, ca o continuare a interviului luat domnului inspector școlar general adjunct, prof.dr. Gheorghe Andrașciuc. Din informațiile pe care le deținem știm că s-a aprobat o clasă și pentru Sighet, la solicitarea Plimob S.A.

Brîndușa Oanță: Doamnă inspector, continuăm discuția începută într-un precedent interviu (9 aprilie 2017) luat domnului inspector școlar general adjunct, Gheorghe Andrașciuc. Aveți câteva noutăți. Despre ce este vorba?
Adriana Meșter: În perioada de la precedentul interviu au fost întreprinse o serie de acțiuni menite să dezvolte învățământul dual la nivelul județului Maramureș. Astfel, au fost depuse solicitări din partea operatorilor economici (Plimob S.A. Sighetu Marmației, Aramis Invest S.R.L. Baia Mare, SC EATON Electro Producție Fărcașa și Adiss S.A. Baia Mare) în vederea organizării învățământului dual. În urma analizării acestor solicitări, au fost alocate trei clase de învățământ dual la Liceul Tehnologic Forestier, Sighetu Marmației, la Colegiul Tehnic ”Transilvania”, Baia Mare și la Școala Gimnazială ”Lucian Blaga”, Fărcașa.

Brîndușa Oanță: Când vor demara înscrierile și care sunt criteriile de selecție?
Adriana Meșter: Conform Anexei 2 a OMEN 3556/29.03.2017, prima etapă a înscrierii în învățământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3 se desfășoară în perioadele 12 – 16 iunie 2017 și 26 – 30 iunie 2017, prin eliberarea, de către secretariatele unităților de învățământ gimnazial a fișei de opțiuni pentru învățământul dual, urmată de completarea ei la unitatea școlară care organizează acest tip de învățământ. În 30 iunie 2017, unitățile care au ofertă pentru învățământul dual afișează lista candidaților înscriși. În cazul în care numărul candidaților este mai mare decât numărul de locuri disponibile, se vor organiza probe de admitere, în conformitate cu normele metodologice în vigoare. În 24 iulie se afișează, la unitățile de învățământ, lista candidaților înmatriculați, precum și situația locurilor rămase libere pentru etapele următoare. Totodată, trebuie să menționez că, pentru locurile speciale pentru romi, cererile de înscriere se depun în perioada 12 mai – 16 iunie 2017, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș.

Brîndușa Oanță: Ce șanse sunt ca învățământul dual să se extindă și la nivelul altor licee?
Adriana Meșter: Pot să afirm faptul că organizarea învățământului dual la nivelul a trei unități de învățământ din Maramureș reprezintă o premisă favorabilă pentru extinderea acestui tip de învățământ și la nivelul altor licee în anii școlari viitori. Oportunitatea acestei extinderi va fi luată în considerare în urma unei analize atente a impactului pe care acest tip de învățământ îl are, precum și a interesului manifestat de către elevii noștri față de oferta operatorilor economici din județ.

Brîndușa Oanță: Haideți să facem un promo eficient pentru această clasă. De ce ar trebui să se înscrie un tânăr pe acest drum? Prezentați-ne, vă rugăm, pe scurt, încă o dată, avantajele practice pentru a convinge tinerii de eficiența acestui sistem de învățământ.
Adriana Meșter: Elevii care urmează învățământul dual beneficiază, pe tot parcursul școlarizării, de susținere materială (burse, cazare, transport, echipamente de protecție), iar la finalul anilor de studiu vor avea siguranța unui loc de muncă, fie în țară, fie în străinătate. Spun acest lucru deoarece absolvenții vor primi, în urma susținerii examenului final, un certificat profesional Europass, însoțit de suplimentul descriptiv, recunoscut în Uniunea Europeană.

Brîndușa Oanță: Ce previziuni aveți pentru anul școlar 2017-2018?
Adriana Meșter: Suntem optimiști în privința derulării învățământului dual în cele trei unități școlare din județul Maramureș, în anul școlar 2017-2018. Consider că, pentru absolvenții de gimnaziu care doresc să urmeze acest tip de învățământ, specializarea la locul de muncă constituie o reală șansă în vederea integrării pe piața muncii.

Vă mulțumim pentru timpul acordat. Succes cu/la învățământul dual!

Brîndușa Oanță




Învățământul dual, o alternativă viabilă?! – Interviu cu prof. dr. Gheorghe Andrașciuc, inspector școlar general adjunct

În aceste zile se discută atât la nivelul unităților de învățământ, cât și la nivelul inspectoratelor școlare despre implementarea învățământului dual. Din dorința de a aduce lămuriri suplimentare, mai ales pentru părinții și elevii interesați de această variantă de școlarizare, l-am abordat pe dl. inspector şcolar general adjunct (din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș), prof. dr. Gheorghe Andraşciuc, coordonator al Departamentului curriculum şi inspecţie şcolară, în subordinea căruia se găseşte învăţământul tehnic dual.

Brîndușa Oanță: Ce este învățământul dual, pe înțelesul tuturor?
Gheorghe Andrașciuc: Învăţământul dual reprezintă o noutate pentru şcoala tehnică românească. De câţiva ani, în România, există câteva centre-pilot, la Braşov, Sibiu, Arad etc. Acest sistem de învăţământ funcţionează cu succes, de exemplu, în Germania, însă şi în celelalte ţări europene. Învăţământul dual este organizat la solicitarea operatorului economic interesat, având calitatea de potenţial angajator şi de partener de practică. În acest tip de învăţământ, partea teoretică este asigurată de şcoală, iar pregătirea practică de operatorul economic. Ca formă de învăţământ, sistemul dual este organizat ca învăţământ cu frecvenţă, cursuri la zi, el putând fi desfăşurat şi în limbile minorităţilor naţionale. Potrivit art. 22 din Metodologie, unităţile de învăţământ de stat în care se organizează învăţământ dual sunt stabilite de inspectoratele şcolare, la solicitările operatorilor economici interesaţi în formarea profesională prin învăţământul dual, cu consultarea autorităţilor administraţiei publice locale, a comitetelor locale de dezvoltare a parteneriatului social, având în vedere tendinţele de dezvoltare socială şi economică, precizate în documentele strategice regionale, judeţene şi locale privind învăţământul profesional şi tehnic. Adresa de solicitare pentru şcolarizare prin învăţământul dual se transmite de către operatorii economici la Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, la sediul central al instituţiei, prin e-mail sau prin fax, la termenul stabilit în Calendarul etapelor şi acţiunilor pentru stabilirea cifrei de şcolarizare la învăţământul dual, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei naţionale. Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic centralizează la nivel naţional, regional şi judeţean solicitările operatorilor economici şi le transmite inspectoratelor şcolare şi unităţilor administrativ-teritoriale menţionate în solicitările operatorilor economici. De asemenea, conform art. 23 din Metodologie, în cazul în care solicitările unor operatori economici nu pot fi onorate la nivel judeţean, Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic colaborează cu inspectoratele şcolare de la nivelul regiunii de dezvoltare şi operatorii economici interesaţi, în vederea identificării soluţiilor de satisfacere la nivel regional a solicitărilor care, din motive obiective, nu pot fi îndeplinite la nivel judeţean. În ceea ce priveşte admiterea, potrivit art.26 din aceeaşi Metodologie, absolvenţii învăţământului obligatoriu care întrerup studiile pot fi cuprinşi, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, într-un program de pregătire profesională, inclusiv prin învăţământ dual, în vederea dobândirii unei calificări profesionale. Absolvenţii de învăţământ dual care nu au finalizat studiile liceale pot fi cuprinşi în programe de pregătire pentru echivalarea nivelului de învăţământ liceal.

Brîndușa Oanță: Care sunt punctele forte ale învățământului dual?
Gheorghe Andrașciuc: Învăţământul dual implică numeroase avantaje. Pe de o parte, agentul economic, după ce şi-a făcut studiul de piaţă pe cel puţin trei ani, poate solicita înfiinţarea claselor în regim dual. Pe de altă parte, operatorul economic participă direct şi activ la formarea profesională a viitorului angajat. Pentru a asigura coerenţa procesului de formare, operatorul economic are dreptul de a fi reprezentat în Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ şi să participe activ la elaborarea planului de acţiune al şcolii şi la proiectarea curriculumului în dezvoltare locală. De asemenea, avantajul este atât în cazul absolvenţilor care, după absolvire, îşi pot găsi mai facil locul de muncă, cât şi al operatorului economic care poate face o selecţie pe criterii de performanţă în ceea ce priveşte angajarea absolvenţilor.

Brîndușa Oanță: Acest tip de învățământ va funcționa pe structura/modelul fostelor școli profesionale? Câți ani va dura și ce fel de diplomă/certificat profesional vor primi absolvenții?
Gheorghe Andrașciuc: Structura este aproape similară cu cea a învăţământului profesional. După cum am precizat, învăţământul dual funcţionează la solicitarea agentului economic. Învăţământul dual este de 3 ani şi se finalizează cu examen de certificare a calificării profesionale. Pregătirea practică de specialitate se desfăşoară pe grupe de minimum 10 elevi şi maximum 15 elevi. Clasele din învăţământul dual pot fi constituite din maximum 3 grupe cu calificări diferite. Conform Cadrului naţional al calificărilor, învăţământul dual pentru nivelul 3 de calificare este organizat după clasa a VIII-a, ca parte a învăţământului secundar superior. Mai departe, se poate ajunge până la nivelul 5 de calificare. Absolvenţii primesc suplimentul descriptiv al certificatului, conform Europass.

Brîndușa Oanță: În momentul finalizării, absolventul beneficiază de un contract de muncă ferm?
Gheorghe Andrasciuc: După finalizarea studiilor, absolvenţii pot fi angajaţi de agentul economic. Trebuie precizat că agentul economic încheie un contract de parteneriat cu unitatea şcolară, cu unitatea teritorial-administrativă şi cu beneficiarul acestui sistem de învăţământ. Operatorul nu este obligat să angajeze toţi absolvenţii, însă nici absolvenţii nu sunt obligaţi să se angajeze la agentul economic care a susţinut financiar formarea lor. Dacă se doreşte, acest aspect poate fi reglementat prin contractul pe care îl va semna operatorul economic cu fiecare beneficiar (elev), respectând legislaţia muncii.

Brîndușa Oanță: Există cerere pentru formarea profesională de acest tip?
Gheorghe Andrașciuc: Cererile vin mai degrabă dinspre agentul economic. Însă şi aici, trebuie să fim sinceri, agentul economic va putea beneficia de forţa de muncă pe care a format-o pe parcursul a trei ani, doar după trei ani, adică după absolvirea învăţământului dual. Consider că, în acest moment, nu există un interes deosebit din partea absolvenţilor de clasa a VIII-a, poate, şi din cauza lipsei informaţiei cu privire la avantajele urmării învăţământului dual. De aceea, va trebui ca operatorul economic, împreună cu directorii unităţilor şcolare în care va funcţiona acest sistem de organizare, să elaboreze o strategie privind prezentarea ofertei educaţionale astfel încât să fie informaţi corect atât absolvenţii clasei a VIII-a, cât şi părinţii acestora.

Brîndușa Oanță: Care sunt factorii implicați?
Gheorghe Andrașciuc: În organizarea învăţământului profesional dual sunt implicaţi patru factori: operatorul economic, elevul, unitatea şcolară şi unitatea administrativ-teritorială. Avantajul operatorului economic este acela de a se implica în susţinerea formării profesionale. În acest caz, operatorul economic (poate fi constituit un consorţiu sau o asociaţie) încheie un contract de parteneriat cu unitatea de învăţământ şi unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea şcolară, contract ce stabileşte condiţiile de colaborare, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi costurile asumate de parteneri. De asemenea, va fi încheiat contractul individual de pregătire practică, încheiat între elev, respectiv părintele, tutorele sau susţinătorul legal al elevului minor, operatorul economic şi unitatea de învăţământ, contract care stabileşte drepturile şi obligaţiile părţilor.

Brîndușa Oanță: Cine și în ce proporție asigură susținerea financiară?
Gheorghe Andrasciuc: Elevii care acced în învăţământul dual primesc bursă de la stat în valoare de 200 de lei, iar operatorul economic trebuie să asigure o bursă la nivelul celei acordate din fonduri publice. De asemenea, tot agentul economic trebuie să susţină financiar şi alte aspecte din formarea elevilor.

Brîndușa Oanță: De ce resurse trebuie să dispună unitatea de învățământ pentru a se plia pe învățământul dual?
Gheorghe Andrașciuc: Pentru ca agentul economic să poată organiza învăţământul dual este nevoie să fie autorizat sau acreditat în formarea profesională. Autorizarea/ acreditarea operatorilor economici implicaţi în formarea profesională prin învăţământul dual se reglementează prin metodologie specifică, elaborată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi aprobată prin hotărâre a Guvernului. Ce este important de subliniat este faptul că, potrivit art. 65 din Metodologie, prin derogare, prin dispoziţii tranzitorii, până la aprobarea metodologiei de acreditare/autorizare, învăţământul dual se poate organiza fără condiţia de autorizare/ acreditare a operatorilor economici.

Brîndușa Oanță: Probabil, specializările despre care se discută, vor fi selectate în funcție de oferta locală a pieței muncii. Ce meserii sunt solicitate la Sighet? Considerați că învățământul local va răspunde în termeni optimi solicitărilor?
Gheorghe Andrașciuc: Potrivit Metodologiei de funcţionare a învăţământului dual, şcolile trebuie să fie acreditate pentru solicitările venite dinspre agentul economic. Din discuţiile avute până în prezent, specializările solicitate de operatorul economic din zona municipiului Sighetu Marmaţiei se referă la industria prelucrării lemnului. Cu siguranţă, partea teoretică va fi asigurată de cadrele didactice de la Liceul Tehnologic Forestier, la standarde ridicate, iar partea practică va fi asigurată de operatorul economic, printr-un tutore. Depinde foarte mult de felul în care îşi va organiza operatorul economic activitatea practică.

Brîndușa Oanță: Ce unități de învățământ liceal sunt interesate de acest tip de parteneriat?
Gheorghe Andrasciuc: În acest moment, este interesat Liceul Tehnologic Forestier, Colegiul Tehnic Transilvania, Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa, însă şunt şi alte şcoli din judeţul Maramureş.

Brîndușa Oanță: Este complet reglementată legislativ această formulă?
Gheorghe Andrasciuc: Pe 5 aprilie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial Metodologia de funcţionare a învăţământului dual. Operatorul economic trebuie să asigure condiţiile optime de desfăşurare a practicii, condiţiile materiale precum utilaje, echipamente, materii prime, materialele consumabile, echipamentele de lucru şi de protecţie pentru elevi, securitatea şi sănătatea în muncă a elevilor. De asemenea, operatorul economic va trebui să asigure cheltuielile necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă, examinările de medicină a muncii şi analizele medicale obligatorii pentru elevi. Totodată, va trebui să asigure resursele umane (tutori) pentru pregătirea practică a elevilor. Primăria trebuie să susţină învăţământul dual prin finanţare complementară din bugetul local, să cofinanţeze proiectele etc. În mare parte, legislaţia stabileşte cadrul de organizare a învăţământului dual.

Brîndușa Oanță: Cum promovați și unde pot fi accesate toate informațiile referitoare la învățământul dual?
Gheorghe Andrașciuc: Informaţii despre învăţământul dual au fost prezentate în cadrul întâlnirii organizate la nivelul CLDPS (Comitetelor Locale de Dezvoltare a Parteneriatului Social) . La această întâlnire au fost invitaţi să participe operatorii economici, directorii liceelor şi colegiilor tehnologice, reprezentanţii Camerei de Comerț, reprezentanţii AJOFM (Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă) şi alţii. De asemenea, domnul prefect al judeţului Maramureş, Sebastian Lupuţ, a organizat o întâlnire la care a participat doamna inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, prof. Ana Moldovan, având ca temă demararea acţiunilor în ceea ce priveşte înfiinţarea învăţământului dual. La această întâlnire au participat reprezentantul SPAS Baia Mare, reprezentanţii operatorilor economici, reprezentanţi ai ONG şi alţii. Săptămâna trecută a avut loc o altă întâlnire la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Maramureş, în cadrul căreia au fost prezentate aspectele caracteristice ale învățământului dual. Doamna inspector şcolar general, prof. Ana Moldovan, inspectorul şcolar pentru discipline tehnice, prof. Livia Pop, au prezentat aspectele ce ţin de strategia de promovare a învăţământului dual. La această întâlnire au participat mai mulţi operatori economici, directorul general al SPAS Baia Mare, directorul Colegiului Tehnic Transilvania şi alţi invitaţi preocupaţi de dezvoltarea învăţământului dual în judeţul Maramureş. Din zona Sighetului, a participat reprezentantul Societăţii PLIMOB, jurist Roxana Pontoș. Pentru promovarea ofertei locale a învăţământului dual, inspectoratul şcolar judeţean, în colaborare cu comitetele locale de dezvoltare a parteneriatului social şi operatorii economici, va realiza un plan de acţiune la nivel judeţean care va cuprinde: organizarea acţiunii „Săptămâna meseriilor” în perioada dedicată activităţilor de consiliere şi orientare profesională a elevilor, organizarea acţiunii „Târgul meseriilor” pentru prezentarea ofertei la nivel judeţean, promovarea învăţământului dual etc. Informaţii despre învăţământul dual pot fi găsite pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, la învăţământul tehnic. (www.isjmm.ro)

„Salut, Sighet!” vă mulțumește pentru informațiile oferite cititorilor noștri!

sursă foto: www.revista-satul.ro




Ziua Internațională a Limbii Materne marcată la Sighet

Ziua Internațională a Limbii Materne a fost sărbătorită în Sighetu Marmației, la Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko”, în cadrul Proiectului educațional județean ”Omagiu Limbii Materne” inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

Marți, 21 februarie, la Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko” au avut loc manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Internaționale a Limbii Materne. Proiectul a fost inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș în parteneriat cu Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației și a avut ca obiectiv principal promovarea diversității cultural-lingvistice din județul Maramureș, deoarece acțiunile ce promovează diseminarea limbilor materne servesc nu doar scopul încurajării diversității lingvistice și educației multilingve, ci ajută și la dezvoltarea conștiinței tradițiilor lingvistice și la dezvoltarea solidarității bazată pe înțelegere, toleranță și dialog. Activitățile desfășurate în cadrul proiectului au debutat la ora 9.30 în sala de festivități a liceului, cu prezentarea obiectivelor și a grupului țintă și au continuat cu vizitarea expoziției de preparate culinare care s-a desfășurat pe două componente: elevii Liceului Pedagogic ”Taras Șevcenko” au pregătit preparate culinare tradiționale specifice minorităților din România: ucraineni, maghiari, germani, polonezi, sârbi, rromi, turci, slovaci, ruși lipoveni, iar elevii școlilor participante la proiect au pregătit și expus preparate tradiționale ale etniei din care fac parte. Manifestarea a cuprins și prezentarea costumelor populare, dar și a unor obiecte tradiționale ale fiecărei etnii. Spectacolul de gală s-a desfășurat la sala de spectacole a Școlii de Arte ”George Enescu”, de la ora 12.30 și a debutat cu discursurile oficialităților prezente: domnul Gheorghe Andrasciuc, inspector școlar general adjunct, domnul Horia Scubli, primar al Municipiului Sighetul Marmației, doamna Elvira Codrea, consilier MEN pentru minoritatea ucraineană și polonă, domnul Dan Pralea, director al Centrului Cultural Sighet. Sărbătoarea a strălucit prin cântecele, dansurile și momentele artistice pregătite de elevii școlilor implicate în proiect, ilustrând cu desăvârșire și candoare unitatea care ne unește prin diversitate: Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko”, Colegiul Național ”Dragoș Vodă”, Școala Gimnazială Nr. 10, Sighetu Marmației, Liceul Teoretic ”Leowey Clara”, Școala Gimnazială Crăciunești, Școala Gimnazială Rona de Sus, Școala Gimnazială Valea Vișeului, Școala Gimnazială Bistra, Școala Gimnazială Remeți, Liceul Tehnologic Vișeu de Sus, Școala Gimnazială Câmpulung la Tisa, Liceul Teoretic ”Nemeth Laszlo” Baia Mare, Școala Gimnazială Repedea, Școala Gimnazială Ruscova, Grădinița ”Otilia Cazimir” Baia Mare, Școala Gimnazială „Benko Ferenc” Dămăcușeni, Liceul Tehnologic Poienile de sub Munte.

Proiectul educațional ”Omagiu Limbii Materne” s-a desfășurat în cele mai bune condiții și datorită sprijinul financiar acordat de Rotary Club Sighetu Marmației.

Sursa: prof. Emilia Codrea (Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko”)