Drumul meu rotarian și dragostea pentru Rotary

Îmi place să fiu înconjurată de oameni și mai ales de oameni cu idei. Caut minți și îmi place să le „descâlcesc”. Am fost atrasă, întotdeauna, de acele persoane orientate spre evoluție, risc și cultură. Din fericire pentru mine, le-am găsit la o vârstă foarte fragedă, pe când tatăl meu, Adrian Mariș,  a devenit membru al Clubului Rotary Sighet. Îi spuneam adesea „da’ tati, și eu vreau la tine la club”!

Am crescut puțin mai mărișoară și am aflat că Rotary are un proiect nou, un club Rotaract la Sighet. Foarte fericită, prin anul 2012, îi spun tatălui meu că vreau și eu. N-am avut noroc pentru că nu aveam 18 ani. Mare supărare!…

Atât de mult îmi doream să fac proiecte, să mă implic, să cunosc! Într-o zi, mergeam spre școală și pe alee mă întâlnesc cu un membru Rotaract, care îmi spune senin: „Oana, te propun pentru Clubul Interact?”. Evident a fost răspunsul meu și probabil, evidentă mi-a fost reacția. Venise și șansa mea! Venise momentul meu! Pe când ajung acasă, tata îmi dă aceeași veste și mai primesc vreo câteva telefoane. Acum că stau și mă gândesc, realizez pe câtă lume am bătut la cap că vreau în Rotary.

Prima întâlnire cu viitorii colegi a fost emoționantă și se vedea clar că toată lume era acolo cu dorința și entuziasmul în buzunar. Ne-am cunoscut și mai apoi împrietenit – cu unii dintre ei mă mai văd și astăzi. Primul nostru proiect a fost realizarea unui scurt video pe tema „Ce înseamnă Interactul pentru mine?”.

Când a venit momentul să ne alegem echipa de conducere, a fost puțină bătatie de cap, fiindcă toată lumea își dorea să se implice. Am ajuns, într-un final, la următoarea echipă de conducere fondatoare: Ștefania DUMA – președinte, Oana MARIȘ – vicepreședinte,  Anca CORNEȘTEAN – secretar, Diana ONA – trezorier.

După ce am preluat mandatul 2015/2016 ca președinte al Clubului Interact, mi-am propus următoarele obiective:

  1. Ne dorim calitate, nu cantitate – puțini membri, dar dornici să realizeze proiecte puternice.
    2. Menținerea legăturii cu Rotary și Rotaract. Am fost mereu aproape, ca o familie.
    3. Să învățăm unii de la ceilalți și să ne formăm în spiritul rotarian.
    4. Să ajungem în top!

Spre fericirea mea, am avut norocul de a avea lângă mine niște oameni atât de faini, oameni care au știut să fie alături, dar și să critice constructiv, să își dorească, dar și să se “oprească” din visat când a fost cazul. Împreună, am reușit să atingem toate cele patru obiective. Oricum, îi mulțumesc Ștefaniei, pentru că am avut multe de învățat de la ea. Ștefania a pus bazele clubului și nu o să uit niciodată că în momentul în care am primit colanul mi-a spus: „Tot ce îți doresc este să duci mai departe ceea ce am construit împreună, dar să ai un mandat și mai bun!”. Ce cuvinte frumoase între doi copii!

Mi-a trecut și vremea în Interact, iar din dorința de evoluție, am luat decizia să mă trec la cei mai mari, după vârsta de 18 ani. La Rotaract m-am întâlnit cu mai multă maturitate și seriozitate, exact ceea ce aveam nevoie în acea perioadă. Să stau la masă și să ascult, nu să fiu eu cea care împărtășește informație. Trecerea nu a fost grea, fiindcă eram apropiată de membrii Clubului Rotaract. Am avut o susținere nemărginită din partea lui Valeriu Vana ( Președinte Rotaract pe mandatul 2014/2015) și a Alinei Moiș („nașa mea”) – amândoi au fost acolo pentru orice nelămurire. Habar nu au ei cât de recunoscătoare le sunt!

Acum, sunt PR-ul și Social Media Officer-ul clubului, mândră membră Rotaract. Îmi port pinul în piept cu fală și dragoste pentru această familie care m-a ajutat să devin omul de astăzi. Nu cred că vreodată mă voi putea despărți de Rotary. Aici am crescut, cu acești oameni minunați care mi-au oferit încredere, care m-au susținut și încurajat.

Le muțumesc tuturor membrilor Rotary, Rotaract și Interact pentru simplul fapt că au ales să facă parte din această familie!  Cred că este una din cele mai frumoase și înțelepte decizii! De semenea, le mulțumesc în numele colegilor mei domnului Ion Mariș (noi îi spuneam „enciclopedia Rotary”- pentru orice întrebare, avea un răspuns), Cameliei Pesek, Valeriu Vana și Dan Ofrim care au fost prezenți la ședințele noastre de la începuturi și ne-au îndrumat, format în stil rotarian și ne-au oferit toate condițiile necesare unei bune desfășurări a proiectelor, activităților și întâlnirilor!

Oana MARIȘ
PR & Social Media Officer – Rotaract Club Sighet

 




Sighet – Promenada Inimii

Duminică, 1 octombrie 2017, Cluburile Rotary Sighet, Rotary Voievodal, Rotaract Sighet și Interact Sighet vă invită, între orele 10:30 – 14:00, la o plimbare până în Parcul Grădina Morii.

Evenimentul este parte a unui proiect anual organizat de aceste cluburi, Promenada Inimii, prin care se oferă analize gratuite participanților (tensiune, glicemie, colesterol), broșuri și informații despre un stil de viață sănătos și activ.

Pentru cei mici se vor organiza jocuri, concursuri, face painting și baloane modelate, activități coordonate de voluntarii Asociației Micul Prinț din oraș.

Promenada Inimilor se desfășoară în preajma Zilei Mondiale a Inimii, 29 septembrie, și este susținută de Forumul Național de Prevenție. Anul acesta, Promenada se desfășoară, în organizarea Cluburilor Rotary locale, în 30 de orașe din România.




La Sighet – Întâlnire Rotary la nivel înalt (autor, Diana Apopi)

Sâmbătă, 24 iunie 2017, este nu doar o sărbătoare a oamenilor și a naturii (Sânzienele și Ziua Internațională a iei), ci și un moment cu o valoare aparte pentru comunitatea sigheteană. La Sala „George Enescu”, va avea loc schimbarea de mandat a cluburilor Interact-Rotaract-Rotary Sighet și Rotary-Voievodal, dar și a cluburilor din Baia Mare, Satu-Mare, Bistrița, Borșa, Vișeu, etc. La acest eveniment participă doisprezece guvernatori din trecut și se face în același timp schimbarea de mandat pentru Guvernatorul Districtului 2241 România și Republica Moldova. Vor participa reprezentanții a peste 30 de cluburi Rotary din România.

Anul rotarian se încheie, iar cei care au fost președinți în perioada 2016/2017, vor da mai departe colanul și ciocanul viitorilor președinți. La final de an rotaractian, rolurile se schimbă după cum urmează:

Ionel Mârza- președinte (past: Diana Mariana Apopi)
Flaviu Gyalog- vicepreședinte (past: Ionel Mârza)
Claudia Coman- secretar (past: Alina Liliana Moiș)
Daniela Grigor- trezorier
Valeriu Vana- PR

Anul 2016-2017 a însemnat pentru Clubul Rotaract Sighet, proiecte adresate comunității, precum și de promovare a Maramureșului. Amintim proiectele „Moș Nicolae caută Ajutoare” (70 de copii din Centrul Școlar de Educație Incluzivă au primit pachete cu dulciuri, rechizite și haine), „Poveste de Crăciun” (10 familii au primit brazi, haine și alimente), „O cană de fericire” (ce a însumat peste 3.000 de lei strânși de club, bani ce au fost direcționați către secția de obstetrică-ginecologie a Spitalului Municipal Sighet, unde s-au renovat 3 băi), „De Dragobete, Rotaract Servește” (prin care s-au strâns 2.100 de lei ce au fost folosiți în următoarele proiecte), „De ziua Femeilor Uitate” (proiect ce a presupus o după-amiază împreună cu locatarii căminului de bătrâni din oraș, în care s-a dansat, s-au împărtășit povești de viață și s-a râs), „Mărțișoare caritabile” (mărțișoare confecționate de membrii clubului și care au fost ulterior vândute), „O zi în natură” (educație ecologică – o zi petrecută în pepinierele din județ sub îndrumarea ing. Adi Danci), „Lolipop party” (petrecere de strângere de fonduri).

Au existat și proiecte comune cu celelalte cluburi Interact și Rotary din Sighet, iar în toamnă va avea loc și conferința regională Rotaract, la Sighet.

Anul rotaractian s-a încheiat cu o ședință foto prin care tinerii rotaractieni s-au îmbrăcat în haine tradiționale, dorind să promoveze specificul zonei și frumusețea oamenilor și a tradițiiilor.

„Mulțumiri alese Cluburilor Interact Sighet, Rotary Sighet și Rotary Sighet Voievodal pentru sprijinul și încrederea oferite, pentru promptitudinea cu care au dat de fiecare dată dovadă în a ne ajuta. Le suntem recunoscători și ne mândrim că suntem parte din familia lor”, mărturisește conducerea actuală a Clubului Rotaract Sighet.

Autor, Diana Mariana Apopi




Selfie Rotary [VIDEO]

Amintiri folclorice din Tabăra Internațională Rotary 2016, organizată de Clubul Rotary Sighet Voievodal (în parteneriat cu Rotary Sighet, Rotaract și Interact) – Rotary International Camp 2016 –  folkloric memories. O producție Green Valley Films.