Lansare de carte: „VICTOR MIHALYI de APȘA și LUMEA ÎN CARE A TRĂIT”

Miercuri, 06 noiembrie 2024, de la ora 16:00, la Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” din Sighet va avea loc lansarea volumului „VICTOR MIHALYI de APȘA și LUMEA ÎN CARE A TRĂIT”, (765 pagini), autor Ioan ARDELEANU-PRUNCU (Editura Valea Verde, 2024).

„Punând pe tapet un volum de informații imens, edite și inedite, autorul reușește să ofere publicului un grandios laudatio personajului de care se ocupă și, prin felul de tratare a evenimentelor, un encomion al familiilor nobile din Maramureș. […] Autorul cărții (Ioan Ardeleanu-Pruncu) vorbește într-un limbaj accesibil, scrie într-un stil plăcut, lipsit de abruptețe.” (prof. univ. dr. Blaga Mihoc)

Salut, Sighet!




Semn de carte: Ioan ARDELEANU PRUNCU – „VICTOR MIHALYI de APȘA și LUMEA ÎN CARE A TRĂIT”

Un consistent și foarte bine documentat volum a apărut – în aceste zile – la Editura Valea Verde din Sighet: „VICTOR MIHALYI de APȘA și LUMEA ÎN CARE A TRĂIT”, autor IOAN ARDELEANU-PRUNCU (prefața – prof. univ. dr. Blaga Mihoc,  design copertă – Dana Isabella Bacs-Balea, tehnoredactare – Dragoș Ardelean și Maria Huban, lector de carte – Florin Dragoste și Ion Mariș, tipar – Aska Grafika, editor – Ion Mariș,).

Volumul are 765 de pagini, apariția acestuia fiind susținută de inimoși sponsori: Fam. Petru și Ana Ștețiu – Cluj, Fam. Gheorghe și Valeria Mădărăsan – Curtici, Fam. Mircea și Rodica Cupcea, Fam. Vasile și Ioana Hotico, Fam. Bogdan și Rodica Ardelean, Fam. Dragoș și Antonela Ardelean, Gavrilă  Pleș – București, Melania  Rițiu (†) – București, Preot protopop Vasile Hotico – Dragomirești, Alexandru Țiplea, Mihai Kökénesdi, Toader  Chindriș, Petru  Codrea, Vinicius  Pop, Claudia Chindriș, Diana  Iancu, Florin  Dragoste, Ioan  Mircea, Alexandru Chifor, Nistor Man, Banca Coop. TISA S.A. – Director Alexandru Marina.

Salut, Sighet!

 




Aspecte din viața nobilimii maghiare sighetene. Rochia de mireasă. (autor, Ioan Ardeleanu – Pruncu)

Nu poate fi decât interesant și benefic în același timp, pentru cultura noastră generală, să aflăm câte ceva din viața mondenă a nobilimii maghiare din secolele trecute, reprezentată în orașul nostru multietnic și multicultural de familiile nobile Várady, Perényi, Szilágyi, Báthory etc.

Capitală străveche a unuia dintre comitatele cele mai importante ale Ungariei, cu vechi biserici și școli confesionale, cu societăți culturale vivace, cu una dintre cele mai importante facultăți de drept și filosofie din țară, Sighetul, așezat la o distanță de două ori mai mică față de Budapesta decât față de București și format de-a lungul secolelor ca oraș al Coroanei ungare și, deci, sub administrație maghiară, a fost conectat permanent la viața și la pulsul capitalei, în primul rînd prin nobilimea maghiară de aici. Și doar faptul că, dintru început a fost înconjurat de o comunitate aproape curat românească de țărani neștiutori de carte dar iubitori de glie și de limbă pînă la sacrificiul suprem, a făcut ca în sânul acestui oraș să crească, încet și șovăielnic dar sigur, și o elită culturală românească.

Dovezile acelei vieți, pulsul acesteia, s-au păstrat doar în arhive și muzee, în documente scrise și în dovezi materiale precum cele care urmează.

O distinsă doamnă din orașul nostru, descendentă a unei astfel de familii nobile maghiare, a găsit într-o revistă care apare la Budapesta (Nök Lapja, nr. 9, 28 febr. 2024) un interesant articol, semnat: Koronczay Lilla, despre un și mai interesant obiect aflat în Muzeul Național al Ungariei, și a cărui „poveste” ne amintește de timpurile evocate de noi în primele rânduri.

Esta vorba de o fotografie cu o rochie de mireasă, însoțită de o scurtă poveste, a cărei traducere o redăm în continuare.

„Nunta este până în zilele noastre cea mai solemnă zi din viața femeilor. Cum va fi rochia de mireasă?, cum va fi buchetul și diadema? Ce o așteaptă pe tânăra mireasă în căsnicia ei?… Pe lângă factorii de natură umană, în epoca respectivă situația socială și moda timpului erau factori la fel de importanți și, uneori, chiar decisivi. Prin această atmosferă a unor secole trecute, ne călăuzește  Simonovics Ildiko, curatorul expoziției „Mireasa maghiară”, de la Muzeul Național al Ungariei.

Anul 1867. O mireasă de neam nobil, bine educată. Deși căsătoriile, de-a lungul secolelor, nu erau întemeiate pe dragoste, ci pe considerente dependente de valoarea averilor celor doi, iată și o nuntă mai… romantică: cazul tinerei Várady Gabriella, fiica renumitului avocat (sighetean) Várady Gabor, participant activ la lupta pentru libertate din 1848.
După ce revoluționarul a fost grațiat și s-a întors acasă, (la Sighet) tânăra Gabriella a fos dată în grija renumitei pioniere a învățământului feminin maghiar, Leöwey Klára. Peste un timp, de frumoasa și bineeducata Gabriella, care avea acum 17 ani, s-a îndrăgostit inginerul-șef al comitatului Maramureș, Hieronimy Károly, și a cerut-o tatălui ei de soție. Nefiind dintr-o familie bogată, se pare că tatăl fetei n-a prea fost încântat de cerere, dar tânărul inginer de 31 de ani dovedea calități care-i prevedeau o carieră strălucită și până la urmă a obținut mâna fetei. „Vezi dumneata, dragă Gabriella, Dumnezeu este într-adevăr bun, și dacă noi ne vom iubi cu putere, vei vedea că o să fim binecuvântați și material”, i-a scris el tinerei sale soții. Și într-adevăr Károly a avut un traseu politic de succes, până la rangul de ministru, iar soția sa i-a fost mereu alături, netezindu-i calea prin organizarea unor activități sociale, după cum era moda timpului.
Cei doi au avut împreună 7 copii. Fiind o ființă foarte ordonată, Gabriela a păstrat cu multă atenție rochia sa de mireasă, iar urmașii ei, când au predat-o muzeului, era încă în ambalajul original. Rochia este din mătase organică (naturală) și are la piept broderie cu fir metalic (aurit), iar conform inscripției de pe ambalaj a fost executată în Salonul Alter și Kiss, cel mai elegant salon de modă din Pesta”. (Traducerea în limba română, Mihai Kökenyesdi)

Dar povestea este interesantă și prin ceea ce a urmat, și completăm noi: una dintre fetele noii familii, pe nume Karola, probabil cea mai mare, venind pe la bunicii din Sighet, s-a cunoscut cu Florentin,  fiul cel mare al lui Petru Mihalyi, fratele mai mare al lui Ioan Mihalyi de Apșa. De data aceasta Hieronimy Károly, deja minstru al Ungariei, a fost cel greu de convins, să-și dea fiica unui tânăr avocat de la Sighet, chiar dacă era fiul cunoscutului deputat român, cu moșie la Sarasău. După câțiva ani însă a cedat și Karola și-a urmat soțul la Sighet și a rămas aici pentru totdeauna, lângă soțul Florent și cele două fete ale lor.

Și povestea rochiei de mireasă de la muzeul budapestan ar putea continua pe încă multe pagini, cu detalii despre activitatea plină de dăruire a lui Florent Mihalyi, decanul Baroului avocaților timp de 25 de ani și un devotat sprjinitor al școlii și al Bisericii Greco-Catolice, căreia i-a lăsat prin testament propria casă. Și tot el a fost cel mai important susținător al publicației religioase „Dumineca” și președinte al Asociațiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureș, din anul 1919 până în 1948, la desființarea acesteia.

Dar ar putea continua și cu detalii bogate despre cei cu care a început povestea:

Várady Gabor, o ilustră figură a nobilimii maghiare din Maramureș, unul din capii revoluției de la 1848, fost comandant al armatei comitatului, Unitatea militară nr. 105, (de sub comanda generalului Bem), condamnat la moarte de către tribunalul militar de la Arad, nevoit să se ascundă sub numele Gábor Borbely, în Bavaria, până în 1860, apoi grațiat, a fost judecător și procuror în Sighet și deputat în parlamentul de la Pesta în câteva legislaturi, dar și ziarist, întemeietor al primelor publicații maghiare din Maramureș și autorul  volumului de poezii „Frunze căzătoare”, de oarecare succes în vreme, care își doarme somnul de veci în cimitirul reformat al orașului, arareori mai amintindu-și cineva de el.

La rândul său, ginerele Hieronimy Károly, care își revendica rădăcini strămoșești italiene, după ce și-a luat tânăra soție sigheteancă și s-a stabilit la Budapesta, a fos unul din politicienii de marcă ai Ungariei și ministru în câteva guverne, dar a fost ministrul internelor care a emis ordinul prin care Partidul Național Român a fost interzis, și a rămas cu această anatemă, deși hotărârea respectivă a aparținut guvernului, iar Teodor Mihali a mărturisit că, după aplicarea respectivului ordin, Hieronimy a venit la el la Dej și a încercat să ducă tratative pentru ameliorarea situației.

Și iată cum istoria, chiar și respectând adevărul documentelor, poate deveni o poveste interesantă, din care putem învăța mereu despre toleranță și bună înțelegere, bazate pe respect și încredere.

PS.: Ne dorim, ca cei interesați de astfel de subiecte, să vină cu observații și completări, discuțiile pe teme istorice devenind astfel și mai de folos cititorului.

Ioan Ardeleanu-Pruncu




SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SIGHETU MARMAȚIEI

update (31 ianuarie 2024):

Domnule Primar,
Noi, semnatarii acestei scrisori deschise, vă mulțumim pentru retragerea de pe ordinea de zi a Proiectului de hotărâre cu privire la stema municipiului și reluarea procedurii.


29 ianuarie 2024:

În atenția Domnului Primar al municipiului Sighetu Marmaţiei, av. Moldovan Vasile!

Domnule Primar,

În urmă cu mai bine de doi ani, atrăgeam atenția, prin intermediul publicației online www.salutsighet.ro, asupra faptului că, în peisajul heraldicii maramureşene, Sighetul nu beneficiază de o stemă oficială.

La vremea aceea, am apreciat disponibilitatea dumneavoastră de a iniţia un dialog instituțional cu Muzeul Maramureșan Sighetu Marmației, dar şi de a consulta specialiştii, pasionații de istoria Sighetului, profesorii şi pe toţi cei interesați de conservarea moștenirii acestui oraș secular.

Astfel, noi, semnatarii acestei scrisori deschise, vă reamintim faptul că, în data de 7 august 2023, ne-am manifestat disponibilitatea pentru a ne constitui într-o Comisie, în urma adresei Cabinetului Primarului nr. 5890/18 aprilie 2023, cu scopul de a elabora o listă cu elementele care ar putea fi incluse într-un proiect reprezentativ de stemă a Sighetului.

După o analiză temeinică a istoricului orașului și a evoluției heraldicii acestuia, am căzut de acord ca viitoarea noastră stemă să conste într-un cap de zimbru/ bour cu o cruce greacă (cu brațe egale) între coarne, pe un scut împărțit în două pe verticală. Stema municipiului Sighetu Marmației se compune, conform anexei, dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite despicat.
Mobila centrală este un cap de zimbru, negru cu coarne de argint, cu cruce dreaptă de aur între coarne. În partea dreaptă, în câmp roșu, se află o stea de aur cu șase colțuri. În partea stângă, în câmp albastru, se află un lujer de crin, de aur. Am respectat stema istorică, considerând că e cea mai potrivită și că nu are logică schimbată. La finalul discuţiilor, consemnate într-un Proces verbal, nr. 12751/07.08.2023 (Anexa 1), am cerut ca Primăria și Consiliul Local să organizeze un concurs pe această temă (scutul și coroana murală cu cinci turnuri crenelate fiind elemente obligatorii, în conformitate cu legislația în vigoare).

Am constatat cu stupoare, consultând ordinea de zi, aşa cum a fost publicată în mediul virtual, că în ședința de Consiliu Local din 30 ianuarie 2024, vor fi supuse la vot trei variante ale proiectului de stemă care nu au nimic de-a face cu lista de elemente întocmite de noi. Mai mult, Metodologia Comisiei Naționale de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Române pentru elaborarea și avizarea stemelor localităților și județelor, adoptată în 2002 și completată în 2021, și care este obligatorie, menționează la articolul 4: „Se va respecta cu prioritate tradiţia heraldică locală, dar cu obligaţia de a se revizui eventualele compoziţii greşit alcătuite în perioadele anterioare”, iar la articolul 5: „Se pot introduce elemente heraldice noi, acolo unde evoluţia comunităţii a înregistrat o transformare de însemnătate majoră, de interes național”. Din păcate, niciuna din propunerile de stemă supuse la vot nu respectă articolul 4.

Prin urmare, în spiritul cooperării, al prioritizării intereselor comunității şi al transparenței, noi, semnatarii acestei scrisori, solicităm respectuos retragerea de pe ordinea de zi a Proiectului de hotărâre cu privire la stema municipiului şi informarea corectă a decidenților, astfel încât, în vederea votului, să fie inclusă și varianta propusă de noi (Anexa 2,3). Credem cu tărie că, astfel, nu facem decât să solicităm perpetuarea mobilelor și tincturilor stemei istorice din considerente diplomatice și de reprezentativitate (printre altele), ținând cont de faptul că, prin vechiul crin, putem fi „înfrățiți” simbolic cu o mare parte din Europa. Crinul apărea și pe stema Moldovei, și pe blazonul lui Ștefan cel Mare, fiind prezent astăzi, printre multe altele, și pe stemele Parisului, Florenței, Spaniei, Marii Britanii ori a jumătate din Franța, sau orașul slovac Košice.

Menţionăm totodată că proiectul propus de noi nu a fost supus unei dezbateri publice. De asemenea, faptul că există doar o firmă specializată în domeniu, cea de la Sibiu, reprezintă un neadevăr sau o omisiune (a se vedea, în acest sens, https://www.faxmedia.ro/contact/ sau https://www.szekeres.ro/?lang=ro ).

În calitate de cetăţeni ai Sighetului, îi mulțumim domnului Istvan Matruk pentru stema realizată și pe care vă rugăm respectuos s-o luați în calcul pentru un viitor vot.

Vă dorim multă sănătate și înțelepciune în luarea deciziilor.

Cu aleasă prețuire,
Ioan Ardeleanu-Pruncu
Teofil Ivanciuc
Krisztofer Levente Orosz
Alin Pralea
Marius Voinaghi

* * *

Anexa 3

Varianta comisiei locale de propunere a stemei municipiului Sighetu Marmației

Descrierea heraldică a stemei:

Stema municipiului Sighetu Marmației se compune, conform anexei, dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite despicat.
Mobila centrală este un cap de zimbru, negru cu coarne de argint, cu cruce dreaptă de aur între coarne.
În partea dreaptă, în câmp roșu, se află o stea de aur cu șase colțuri.
În partea stângă, în câmp albastru, se află un lujer de crin, de aur.
În vârful scutului se află trei brâuri undate, de argint.
Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu cinci turnuri crenelate.

Semnificația elementelor însumate stemei:

Stema este cea istorică, atestată în anul 1576 și aflată în uz, practic neschimbată, vreme de 350 de ani.
Partajarea și smalțurile scutului și ale elementelor acestuia: capul de zimbru, crucea, steaua și crinul, sunt cele istorice.
Brâurile undate reprezintă cele trei râuri care mărginesc localitatea: Tisa, Iza și Ronișoara.
Coroana murală cu cinci turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rang de municipiu.




UN GÂND PENTRU EMINESCU

Dacă este adevărat, că fiecare neam de pe pământ are în Cer un reprezentant al geniului său, atunci Poporul Român ar trebui să-l aibă acolo Sus pe  Domnul Mihai Eminescu. Urmând fără voia sa pilda Mântuitorului, Eminescu, până la 33 de ani, când cursul firesc al vieții sale s-a fracturat, Eminescu n-a făcut și n-a trăit nimic pentru el: n-a avut casă, n-a avut familie, n-a avut avere, n-a avut tihnă, n-a avut liniște… Tot ce a a făcut în scurta sa viață a făcut pentru noi, nevrednicii săi urmași, „noi, ce din mila Sfântului, umbră facem pământului”.

Deci astăzi, măcar astăzi 15 ianuarie, să citim Eminescu. Este cel mai simplu și curat gest de mulțumire și recunoștință pe care i-l putem închina.

I. Ardeleanu-Pruncu

Foto: grafică de Ligia Macovei




Mica pianistă a ajuns… MARE! Prof. univ. dr. Aurelia VIȘOVAN va fi… Cetățean de Onoare!

Vineri, 29 septembrie 2023, pianista Aurelia Vișovan, profesor universitar doctor la Academia de Muzică din Nürenberg (Germania), va fi propusă pentru acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” al Sighetului. Și, în mod sigur, reprezentații sighetenilor din CL Sighet vor vota „pentru”.

Putem să urmărim munca intensă și evoluția remarcabilă a sighetencei noastre întorcându-ne în timp, cu un sfert de secol în urmă… mai precis în anul 1998. Colaboratorul nostru permanent, dl. Ioan Ardeleanu – Pruncu, publica un scurt articol în „Graiul Maramureșului” din 28 decembrie 1998.
Iată mai jos articolul pe care-l reproducem integral (puteți vedea imaginea conținutului original și în poza de sus – stânga):

O mică… pianistă

Vișovan Maria Aurelia are 8 ani și este elevă în clasa a III-a la Liceul Pedagogic din Sighet.
Este, în același timp eleva Școlii de muzică la clasa de pian a doamnei profesoare Monica Chifor. Acasă, Reluța este fiica cea mare a preotului Marius Vișovan, un copil normal, care-și iubește bunicii, părinții, surioara și cei doi frățiori mai mici.
Pînă aici, nimic extraordinar. Ceea ce nu știe chiar toată lumea, și merită să o afle, este faptul că pînă acum Reluța noastră a cucerit la pian două premii I în concursurile locale, un premiu I la Bistrița, un premiu II la Oradea și premiul V la Concursul Național 1997. Iar anul acesta, la București, la același concurs, devenit între timp internațional, într-o concurență acerbă, ea a reușit să cucerească premiul II (Premiul I nu s-a acordat!). A fost singura reprezentantă a Maramureșului la acest prestigios concurs.
Iată ce rezultate poate da întîlnirea unui copil de excepție cu un dascăl de excepție cum este doamna Monica Chifor.
Felicitări doamnei profesoare și un An Nou darnic și bun pentru Reluța.

A. PRUNCU
(Graiul Maramureșului, 28 decembrie 1998)

Vom fi prezenți Vineri, 29 septembrie 2023, alături de Aurelia Vișovan la ședința Consiliului Local Sighet,  ședința de votare a propunerii de acordare a titlului de „Cetățean de Onoare” al Sighetului și – mai ales – vom participa la Recitalul de Pian (aici) pe care prof. univ. dr. Aurelia Vișovan îl va oferi sighetenilor la ora 19:00, aceeași zi, la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice.

Felicitări Aureliei Vișovan, sigheteanca noastră care contribuie (și) la vizibilitatea Sighetului pe întreg mapamondul!

Salut, Sighet!




Ioan ARDELEANU – PRUNCU la 8 decenii de viață. LA MULȚI ANI! |VIDEO|

Stimate Domnule Profesor Ioan Ardeleanu – Pruncu,
La ceas aniversar, când darul vieții celor 80 de ani se împlinesc în mulțumirea adusă Celui Preaînalt, dorim a Vă felicita cordial, urându-Vă mulți și sfinți ani, cu haruri îmbelșugate, multe împliniri alături de cei dragi ai Dumneavoastră.
Vă suntem recunoscători pentru implicarea generoasă în proiectele culturale de cultivare a memoriei personalităților din Maramureș și, de asemenea, pentru susținerea activităților Bisericii noastre.
Maica Domnului să Vă ocrotească și să Vă însoțească pe mai departe pentru o viață împlinită în pace și sănătate!
Cu arhierească binecuvântare și frățească dragoste în Hristos Domnul,

† Vasile
Episcop de  Maramureș
(Episcopia Română Unită cu Roma, Greco – Catolică, de Maramureș – Baia Mare)

* * *

Evocându-l în aceste puține cuvinte pe Ioan Ardeleanu – Pruncu gândul mă duce spre o scenă dintr-un timp mitic, cea în care Mântuitorul îi răspunde lui Pilat din Ponțiu – „Împărăția mea nu este din lumea aceasta!”. Poate părea stranie asocierea făcută, dar ea se deslușește, sper, spunând că octogenarul omagiat aici face parte dintr-o stirpe rară, pe care eu o credeam demult apusă, în acord cu vremurile ce au generat-o, anume aceea a dascălului-cărturar. Cineva remarca, pe cuvenită dreptate, că „libertatea se plătește cu singurătate”. Nimic mai natural pentru un intelectual autentic, cel ce-și croiește destinul prin cărți posibile numai prin prețul plătit la vămile singurătății, acele vămi ce-ți deschid orizontul unei libertăți austere, aflată mereu între chingile datoriei. Față de tine și față de cei în mijlocul cărora trăiești. Or, Ioan Ardeleanu-Pruncu și-a dovedit cu prisosință vocația, și-a onorat-o și a înnobilat-o cu câteva cărți ce s-au dovedit a fi tot atâtea incursiuni în trecutul Maramureșului Voievodal.

În ce mă privește, am fost onorat să public în Revista Familia o cronică la masivul volum dedicat istoriei presei – Maramureșul: ziare și ziariști de la începuturi până în 1945. M-a încântat să constat acuratețea analizelor, bogăția informațiilor și mai cu seamă să admir generozitatea unui om ce-și sacrifica timpul vieții în contul patrimonial al Timpului celor ce nu mai sunt.

Am petrecut doar câteva ore împreună, în urmă cu patru ani, la Sighetul Marmației, dar a fost suficient pentru a constata apartenența la aceeași Iluzie – cea a spiritului obosit de deambulările prin cețurile altor veacuri, ușor vexat de un prezent mai degrabă pedestru și vag ridicol, dar nutrit de speranța de-a mai avea răgazul unei viitoare cărți. A fost o întâlnire pe care Memoria a consemnat-o, ceea ce dovedește că n-a fost pură risipă.

Hilary Mentel spunea că „istoria nu este trecutul, ci ceea ce rămâne în ciur după ce veacurile au trecut prin el”. Fiecare avem un ciur cu care ademenim aducerea aminte. O facem în speranța de-a constata, asemenea căutătorilor unei pepite de aur, că în ciurul nostru s-a adunat ceva, anume acel ceva care dă expresie efortului de-a exista în condițiile nemiloase, trasate fără echivoc de către Eclesiast. Căci numai Iluzia poate domoli vanitățile deșertăciunii. În ce îl privește, Ioan Ardeleanu-Pruncu, ca dascăl-cărturar, a sfidat normalitatea fadă, pentru a risca totul pe spiritul întrupat în cărți.

La mulți ani!… Și bucuria celui ce a apucat să vă cunoască!

 Florin Ardelean
(membru al Uniunii Scriitorilor din România, Oradea)

* * *

Un buchet de cuvinte alese la o sărbătoare binecuvântată constituie cea mai potrivită formulă de îmbărbătare, mulțumire și recunoștință. IOAN ARDELEANU-PRUNCU, „fratele” meu (mai mare cu 8 ani) de la Sighet se prezintă la Raportul timpului, fie el cronologic, fie (mai ales) kayrotic, cu un bilanț fenomenal. Și asta este posibil deoarece chiar El este un om de o asemenea structură și factură, prin toată viețuirea sa puternic algoritmizată în formulele Binelui și cu Sinele său mereu deschis spre ceilalți. Un dascăl căruia, văzându-i performanțele, poți să-i construiești seturi de asemănare cu marii exponenți din istoria noastră, începând cu providențiala instituție numită Școala Ardeleană, de la care domnul profesor s-ar putea revendica oricând și prin tot ceea ce face a demonstrat-o deja că este un fapt adevărat.

Dacă ar fi să slobozesc cuvinte mari, aș zice că tropismele sale au fost mereu înclinate spre cardinalitățile noastre materiale. Dar dacă dascăli buni găsim mai mulți prin perimetrele noastre de educație, I. Ardeleanu-Pruncu a găsit de cuviință să se împărtășească de o soartă metodică aparte, aducând prin cercetările sale genialitățile și verticalitățile timpului anterior, spre a ne putea fi modele și pârghii de formare nouă celor de astăzi. Antropologii numesc asta „cosapiențialitate” și „congenialitate”, iar pedagogia socială a acceptat de mai multă vreme că fără chipurile ilustre aduse „din veac”, greu putem răzbate mai sus, emancipativ, evadând de sub platoșa unui prezent mereu presant și condamnat la platitudine.

Îi mulțumesc domnului profesor I. Ardeleanu-Pruncu că prin forța sa de cercetare și sclipirile sale de investigare ne-a lăsat un atât de mare dar și, în plus, îi sunt recunoscător că, prin El și felul Lui de a fi, putem vedea în zilele noastre, plimbându-se aievea prin cetate, concret, sădind și recoltând, lucrând și iluminând, chiar un Om cu chipul și metoda marilor noștri îndrumători, fie ei mitropoliți, preoți, dascăli, istorici etc.

La mulți ani, cu sănătate și multe rodnicii pe mai departe!

Teodor Ardelean
(Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare)

* * *

Aniversările prietenilor, indiferent de pragul existențial, sunt fericite ocazii de a rememora momente semnificative din biografia comună ce luminează în rama memoriei fiecăruia. Ca sentiment și atitudine în viață, prietenia exprimă calitatea și intensitatea relațiilor inter-umane, măsura în care simți nevoia sinceră de a comunica/ colabora cu persoane în care investești încredere și afecțiune, ți se răspunde pe măsură și te protejează de tentația uneori periculoasă a însingurării.

Mă număr printre cei bogați prin numărul mare de prieteni cu care mi-am înnobilat viața din pruncie până azi. Este capitalul cel mai prețios cu care mă identific. Printre ei, indiscutabil, Ion Ardelean – Pruncu, profesor, ziarist, poet, om de cultură de înaltă ținută intelectuală și morală, cu dovedite competențe manageriale la importante instituții din Sighetul lui și al nostru. Altfel zis, un adevărat om al cetății, în multiple ipostaze de persoană publică implicată încă din tinerețe în tot ce a fost semnificativ în viața socială și culturală. Creator de proiecte culturale, multe dintre ele devenite repere pentru istoria municipiului și nu doar, pe  Ioan Ardeleanu – Pruncu îl cunosc încă din adolescență, în ambianța Cenaclului literar „George Coșbuc”, ulterior „Alexandru Ivasiuc”, unde, poetul și pictorul Gheorghe Chivu era maestrul tuturor, lângă care el și Ion Ardelean – Mecena, unul dintre cei mai împătimiți cititori pe care mi-a fost dat să-i întâlnesc în viață, au devenit repede prietenii noștri, al meu, al lui Gheorghe Pârja, Echim Vancea, Marin Slujeru, Rândunica Petrulescu și alții. Aici ne-am logodit cu poezia, de care nu ne-am mai vindecat. Mi-a fost dat apoi să devenim colegi, el devenind director al Casei de cultură și ulterior al Școlii Populare de Artă. Și-a lăsat o puternică amprentă în viața acestor instituții, prin vocația, rigoarea și respectul lui pentru viața culturală a orașului. Acesta a fost „firul vieții” lui, sintagmă devenită titlul unei piese de teatru și în prezent numele unei asociații culturale ce-și asumă rolul de a proteja personalități exponențiale din istoria Maramureșului de o prematură și nedreaptă uitare; prin opere de for public, precum bustul preotului greco-catolic Tit Bud și a mitropolitului greco-catolic Victor Mihaly de Apșa. La inițiativa lui și a poetului Echim Vancea, Festivalul de Poezie de la Sighet este pus sub patronajul regretatului nostru prieten, criticul literar Laurențiu Ulici și devine astfel unul dintre cele mai importante festivaluri naționale de poezie în ultimii 50 de ani.

Nu-mi propun un inventar exhaustiv al responsabilităților și meritelor pe care le-a avut și le are Ioan Ardeleanu – Pruncu în acest moment festiv al vieții lui, dar cu siguranță intelectualii și cetățenii orașului îi poartă respect. Amintesc, totuși, și impresionantul volum „Maramureșul. Ziare și reviste de la începuturi până la 1945”, apărută la Editura „Valea Verde” din Sighet, în 2021, o veritabilă istorie nu doar a presei maramureșene ci implicit a Maramureșului ca ținut voievodal și spațiu cultural. Se subînțelege că această carte a implicat un uriaș efort de documentare, iar valoarea lui este recunoscută prin prefața excepțională semnată de academicianul Ioan Aurel Pop, președinte al Academiei Române și prin marele premiu al Uniunii Ziariștilor din România, onoruri binemeritate de autor. Preocuparea pentru istoricul presei maramureșene se explică și prin faptul că a fost un ziarist redutabil, curajos la fostul cotidian județean „Pentru socialism” în anii ’70. În ipostazele instituționale amintite, a fost pentru mine mereu o sursă de inspirație și de satisfacții de a colabora cu el de pe pozițiile publice pe care le-am avut, începând cu Biblioteca Municipală din Sighet, de care se leagă aproape un sfert de secol din viața mea. Știu că în prezent are în lucru studii și cercetări la fel de importante care îi legitimează vocația și dedicația pentru lucrări de sinteză extrem de necesare și importante.

Dragule prieten, îți doresc să adaugi încă mulți ani celor 8 decenii de viață, cu sănătate și succes în tot ceea ce faci pentru cultura și comunitatea în care trăiești!

Gheorghe Mihai Bârlea
(membru al Uniunii Scriitorilor din România)

* * *

Un impunător cărturar, un istoric sighetean/maramureşean – aş mai spune, în limba locului nostru legendar, – un om măreţ, semeţ şi maiestuos, Ioan Ardeleanu-Pruncu (mă mândresc nespus cu colegul meu din clasa de Liceu ,,Dragoş – Vodă” a împlinit, din frumoasa fericire, a noastră, a tuturora, binemeritaţii optzeci de ani.

La Mulţi Ani Ioane! (ne spuneam atunci Nelu, ne spuneam Relu). Să întreci, prin urmare,  încă tot atâţia ani, ceea ce ţi-ai mai propus –  în scris şi în lucrare!

A.I. Brumaru
(membru al Uniunii Scriitorilor din România)

* * *

Pe prietenul meu Ioan Ardeleanu-Pruncu l-am întâlnit, pentru prima data în viață, în primăvara anului 1973, adică în urmă cu mai bine de 50 de ani, la o sesiune de comunicări științifice, în Sighetul Marmației. M-a impresionat de la început prezența sa fizică, chipul său plăcut, cu fruntea foarte înaltă, de genul celor despre care un poet din vechime spunea că sunt „boltite ca marginile cerului”. Văzându-l atunci, nu știu de ce mi-a venit în minte imaginea celui de al treilea „ins”, din poezia Baladă pentru miez de noapte, scrisă de poetul Radu Gyr, citită de mine în timpul claselor de liceu, închipuit de poet ca un individ cu „obrajii de lut, frunte de stea” dăruit de Providență, dacă nu cu genialitate, cel puțin cu talent și aspirații înalte.

A fost de fapt atunci pentru mine o plăcere de a cunoaște, în „carne și oase”, cum se spune, pe cel care, alături de alți literați, ca Augustin Ioan Cozmuța, Vasile Radu Ghenceanu, Vasile Veleneciuc, Mihai Cupcea, Bogdan Iuga și ceva mai tânărul și talentatul Gheorghe Pârja, publicase în periodicele băimărene poezii și articole pe teme de literatură.

Ioan Ardeleanu-Pruncu avea și are un fel de vorbire cu subiacente promisiuni de nemărginită toleranță, un râs confesiv, integrator și plăcut, căruia, dacă „emitentul” ar fi trăit în vremea filosofului Bergson, acesta i-ar fi interpretat, la mod superlativ, valențele de spiritualitate. Mai târziu, mult mai târziu, aveam să descopăr în Ioan Ardeleanu-Pruncu, ajuns aproape de vârsta senescenței, cum numea psihiatrul Eduard Pamfil senectutea, spre a o purga, în închipuirea lui, desigur, de relele inerente, un ins cu fire molcomă, iertător cu răutățile celorlalți, chiar dacă acestea îl păgubiseră cu câte ceva, un intelectual harnic, cu o putere de muncă de invidiat, îmbrățișând nu doar aria creației literare, ci și domeniul istoriei. În acesta din urmă, de altfel, a creat, după opinia noastră, două capodopere, una despre istoria unei instituții școlare de eminență, și cealaltă, de-a dreptul fabuloasă, despre cea a presei maramureșene, neegalată, pe cât știm, de operate similare și „laureată”, în urmă cu câțiva ani, de către Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Pe lângă acestea, el se implică, cu aplomb tineresc, în activități cultural-obștești, dar și în reactualizarea creațiilor unor intelectuali maramureșeni, scriitori, oameni politici sau reprezentanți ai instituției ecclesiale. Și mai trebuie să remarcăm aici că, în aceste „intreprinderi”, cel pe care-l encomiem acum s-a distins, în ultima vreme, și prin apărarea unor personaje ilustre ale culturii locale și naționale, în fața loviturilor venite din partea stângismului de factură negativistă, promovat de personaje irelevante din punct de vedere cultural și moral.

De aceea, în acest frumos moment aniversar, trăit de Ioan Ardeleanu-Pruncu, îndrăznim să rostim, în acord, credem, cu alții, desigur, că este o mare  fericire pentru orașele unde trăiesc oameni asemenea lui,  care împlinește acum opt decenii de viață.

Dumnezeu să te țină mulți ani de aici înainte, prieten drag!

Blaga Mihoc
(Prof. univ. dr., Oradea)

* * *

Este omul, profesorul, directorul, omul de la catedră, formatorul de caractere – Ioan Ardeleanu – Pruncu. Peste ani aveam să aflu că s-a mișcat uneori într-un mediu contrar crezului, ținta fiindu-i succesul, performanța, dar încadrat în standarde contrare vremurilor, răzbătând printre „mărăcinișuri”greu de străbătut. A reușit și și-a lăsat amprenta definitiv încrustată în cultura sigheteană și nu numai, în gloria Ansamblului Folcloric MARA, ce a atins un vârf de neatins cândva, nici înainte, nici după.
E zâmbetul discret bine controlat și motivat ce ascunde împliniri, aprecieri, satisfacții ale atingerii țintelor.
Dacă te „plimbi” prin doinele dumnealui, doine nedoinite acum, te duci în străfunduri, în autarhicul local, zonal, strict mărginit în măreția orgoliului și mândriei de a defini locul.
N-a iertat nici jocul motivat prin ancestralul lui, ce tinde să se destrame, să se dilueze de dragul țâfrășagului unora, alterându-l cu intruziuni din zone ce n-au nici o legătură cu ce-i pe aici, pe la noi.

Țintește și micile „modernisme” din jocul perioadei de glorie, dar cu toată reacția, au pătruns în scenă, însă, fără a denatura esența, și fără a ne da seama chiar și noi, dansatorii. Descoperim acum după ce s-au produs, cu o altă ocazie, recentă, în care domnul director ne dezvăluie detalii, mici adaosuri ce n-au știrbit esențial dansul de Maramureș, poate i-au dat strălucire, și da, asta putem să o numim modernizare a dansului. Acum, pintenii din dansul de Maramureș ne aparțin, altceva ce se încearcă, nu.

Și cum să vă mai zic, stimate domnule director al gloriei noastre, că în perioada cea mare a parcursului cu noi, ne-ați transmis sobrietatea, eleganța, și prin schițare de zâmbet ne-ați făcut să-l amplificăm, acolo în scenă, dând culoare și conturând succesul. De fapt, toate laolaltă au întregit profilul marelui Ansamblul folcloric MARA pe care l-ați „moșit”acum 55 de ani, devenind strălucitor. Cel mai strălucitor. Atunci, și numai atunci.  Știu, aveți alte rosturi acum, pe care vă grăbiți să le împliniți. Sunteți restricționat de timp. Așa vi se pare. Nu vă grăbiți, mergeți în tandem sau treceți prin el fără grabă. Sigur o să răzbiți, ca de atâtea ori. Discreția, modestia, zâmbetul schițat, optimismul transmis și altora, admirația de dincolo de dumneavoastră vă sunt sprijin și bază de a vă desăvârși ce v-ați propus.

Stimate domnule director al gloriei, vă doresc să doiniți măcar în gând, și să tropotiți măcar prin zâmbet, mulți ani frumoși și sănătoși, întru împlinire! La mulți Ani!

  Gheorghe Mihăiescu
(un fost dansator al Ansamblului Folcloric Mara)

* * *

Ieșind din crisalida satului, cu rânduiala lui bine tocmită, am nimerit în valurile altei lumi, cu alte dimensiuni. Începea pentru mine marea călătorie. Aveam nevoie de borne sigure, de oameni care știau drumul vieții și tâlcurile vremilor. Eram elev la Liceul Pedagogic din Sighetul Marmației și încercam să descojesc misterul unui cosmos inedit. Să învăț a citi sufletul celor din preajmă. Am avut parte de dascăli minunați. Pe care-i aveam la catedră, dar și în viața de toate zilele.

Printre dascălii fără catalog s-a numărat Ioan Ardeleanu-Pruncu, un tânăr, pe atunci, cu care mi-am armonizat bucuria descoperirii multor taine, care se lăsau deslușite. Fiind cu șapte ani mai în vârstă, Ion Ardeleanu-Pruncu devenise un om cu experiență. Era omul de la care aveai ce învăța. Așa am aflat despre ceasul de veghe al cuvintelor. Cum să fiu părtaș la sărbătoarea rostirii, să am curajul exprimării personale.

Acolo, în Palatul de vânătoare, s-au plămădit tinerii zei ai poemului, unde domnul Ardeleanu ne lustruia cărările necunoscute. Rămân recunoscător pentru acele vremi de inițiere întru cuvânt și viață. Cadența sigură a gândirii lui, grija de a răspândi în jur liniște și adorație, bucuria de a dărui, sinceritatea de a împărtăși izbânda aproapelui sunt însușirile unui om cu destin propriu în vuietul anilor.

Prin vreme, am devenit prieteni, cultivând acest sentiment prin respect pentru reușite reciproce. Am petrecut dimpreună momente de referință pentru destinul cultural al Maramureșului Istoric. A inițiat Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației. Nu uit cât bine a făcut folclorului autentic maramureșean. Ioan Ardeleanu-Pruncu este un bun cunoscător al obârșiilor românești, un devotat interpret al rânduielilor istorice pe aceste meleaguri.

Și-a dovedit cu prisosință harul, priceperea, iubirea față de trecutul ziditor în cărți de referință. Cum este îngrijirea ediției „Tit BUD – Scrieri istorice”. În peste o jumătate de veac de când ne cunoaștem, am putut decanta calități emblematice ale profesorului, scriitorului, omului de mare energie intelectuală, jurnalistului cu virtuți dovedite, prietenului nedezmințit. Și multe ar mai fi de spus despre nobila aventură a vieții acestui om.

Apoi căldura familiei și ocrotirea sufletului prin credință le-am regăsit în acest om de excepție. Un om al creației și al bucuriei. Un om bun și de omenie! Scris-am acest text în contul zilei de 7 septembrie, când bunul meu prieten rotunjește 80 de ani de viață! Sănătate și curaj, Ioane! Și întrebarea mea consacrată: ce-ți mai fac albinele? Că Ion are sufletul polenizat cu lumină și rigoare de om ales.

Ani buni și sănătate, Ioane!

Gheorghe PÂRJA
(membru al Uniunii Scriitorilor din România)

* * *

Profesorul Ioan Ardeleanu-Pruncu împlinește zilele acestea 80 de ani. Ani pe care i-a încărcat cu înfăptuiri alese, devotat familiei, culturii maramureșene, cu precădere celei populare.

A contribuit la afirmarea unor mari artiști populari ai Maramureșului, precum și a neprețuitului Ansamblu „Mara”. A știut să îndrume și să coordoneze cu artă Casa de Cultură și Școala Populară de Artă „Gheorghe Chivu”, precum și cenaclurile literare sighetene „George Coșbuc” și „Alexandru Ivasiuc”, cu toate activitățile conexe.

Prezență activă în publicațiile locale, în prezent la „Salut, Sighet!”, ne-a uimit în anii din urmă cu cel puțin două lucrări monumentale – una închinată Școlii Populare de Artă „Gheorghe Chivu” și alta publiciștilor din Maramureșul interbelic.

A fost consilier local din partea PNL și lucrează azi întru neuitarea personalităților maramureșene sighetene (împreună cu dl. ing. Ion Mariș), în cadrul Asociației „Firul Vieții”.

În ce mă privește, datorită d-sale am fost ani de zile binevenit la adevărata Casa de Cultură a întregului Maramureș, știind să-mi transmită sentimentul că sunt respectat și prețuit. A știut să mă „incite” să-mi  cunosc mai bine bunicul patern. Cu ajutorul lui m-am apropiat mai bine de Maramureșul etern, de pildă prin „Horea lui Damian”, interpetată seri la rândul la Casa de Cultură, expres pentru mine, de Gh. Covaci-Cioată, sau prin neasemuita doină „Codrule răcătănat”, în chiar aleasa și inegalabila interpretare a domnului profesor.

Motive arhisuficiente petru a-l felicita, a-l asigura de respectul, recunoștința  și admirația mea și a-i dori LA MULȚI ANI!

                                                    Marin Slujeru
(poet, jurnalist)

* * *

Extrapolând o spusă a fănușneagului cu referire la poeți, prietenii fac parte  dintr-un batalion de taină. Nu se pedepsesc povestindu-le lumii faptele. Nu le poți cunoaște drumurile decât umblând cu picioarele goale prin rouă…

Ioan Ardeleanu-Pruncu și-a jucat și își joacă ascunzișurile vieții „legănat și fără noi” rămânând mereu omul și intelectualul așezat în toamna unor ceasuri care-s foșnet și somn cu toate capriciile acesteia de femeie neînțeleasă. Este unul dintre „frumoșii nebuni ai marilor orașe” care, rupându-mă dintr-un internat, m-a adus, învingător, în cultura mare a Sighetului, când am luat contact, acum 49 de ani, pentru întâia oară cu Cenaclul literar „George Coșbuc” unde am făcut cunoștință  și chiar legătură sufletească cu poetul și pictorul Gheorghe Chivu, eseistul și traducătorul prof. Ion Ardelean-Mecena, librarul-poet Simion Șuștic-Coman, poetul-bibliotecar  Gheorghe Mihai Bârlea („vinovat” împreună cu Ioan Ardeleanu-Pruncu cu aducerea mea la Casa de Cultură), cu mereu nemulțumitul critic literar Miron Popovici  cu care, de obicei, după ce se isprăveau ședințele literare de marți rătăceam noaptea încă două-trei ceasuri, cu poetul-gazetar Gheorghe Pârja, cu poetul Marin Slujeru, cu poeta și traducătoarea Ileana Mihai-Ștefănescu vorbind de toate și de nimic, până ne săturam unii de alții… Și așa au trecut ani…

În realitatea imediată se întâlnesc adesea figuri de intelectuali, oameni obișnuiți, prieteni a căror viață este adânc împletită în viața epocii lor – este nu numai reprezentativă, dar prin multe din elementele ei, prin pecetea pe care și-o pune asupra prezentului vremurilor devine ușor de cunoscut, recunoscut…

Una din aceste persoane este d.l Ioan Ardeleanu-Pruncu, proeminentă figură a timpulu imediat căci vorba cronicarului „cap ca acela abia de au avut […] cândva sau de va mai avea” viața culturală a Sighetului Maramureșului, a țării voievozilor, adică a Țării Maramureșului.

Încă din pragul tinereții d.l Ioan Ardeleanu-Pruncu s-a aruncat în serviciul culturii sighetene, a celei maramureșene pe care, în câteva rânduri, a scos-o dincolo de hotare. Cariera sa publică (profesor și director al unor școli sighetene, gazetar al ziarului județean din epocă, consilier local independent) și culturală (instructor și director al Casei de cultură, director al Școlii de Arte „Gheorghe Chivu”,  și-a pus amprenta, a luminat în chip minunat nu numai un colț din vechea Țară a Maramureșului ci și o latură din propria-i personalitate. Cărțile sale „140 de ani de învățământ artistic în Maramureș. File din istoria culturii Maramureșului” (vol.I, 2006), „Maramureșul. Ziare și ziariști de la începuturi și până în 1945” (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2018; Premiul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România) sunt „pietre de hotar” în ceea ce privește cultura Sighetului și a Maramureșului voievodal la care se adaugă îngrijirea ediției aniversare „Tit Bud. Scrieri istorice” (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2021). Ampla sa activitate culturală a devenit în timp un reper intelectual, care rămâne în timpul mare al culturii sighetene, împlinind un destin!

Cuvântul său a contat deseori în intervențiile dure cu vremelnici diriguitori mai vechi sau mai noi ai vremurilor, prin activitatea sa onorând școala, cultura și publicistica sigheteană… De aceea rechemându-mi amintirile despre domnia sa, simt plăcerea și nevoia mulțumirilor recunoascătoare față de cel care asistase la botezul poetului (îmi place să o cred) care sunt astăzi…

Puținele gânduri din acest text dau, îmi place să cred, o idee despre omul, care împreună cu poetul, publicistul și omul de cultură, Ioan Ardeleanu-Pruncu alcătuiesc o stea luminoasă din constelația istoriei, culturii și civilizației Sighetului, a Maramureșului, în același timp în aminirea mea prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu este și va rămâne un simbol al adevăratei vieți de familie, creatoare a energiilor…

Astăzi în cinstea aniversării Dumneavoastră, când împliniți de patru ori câte 20 de ani, vă doresc să fiți de patru ori mai sănătos, de patru ori mai plin de viață! Să fiți fericit! La mulți ani!

Echim VANCEA
 (membru al Uniunii Scriitorilor din România)

* * *

Nu-i ușor pentru nimeni să rămână… tânăr! Pentru asta este nevoie de idei, creativitate, curaj, energie (din belșug), muncă, dorința de-a evolua continuu… iar în zilele noastre toate aceste calități/ atuu-uri sunt prinse într-un concept „universal” LLL (Long Life Leraning). Mai simplu spus, „învățarea” continuă înseamnă tinerețe. Dorința de-a nu te odihni și-a căuta dar mai ales a găsi noi și noi provocări care să hrănească mintea și sufletul înseamnă viață sau poate mai mult… un sens în viață.

M-am „intersectat” cu dl. Ioan Ardeleanu – Pruncu și-n trecutul mai îndepărtat dar fără să-i cunosc potențialul complex pe care l-am descoperit totuși nu cu foarte mulți ani în urmă, devenind membru al Asociației „Firul Vieții”. Da, am (re)descoperit un OM dedicat comunității sighetene, care privește cu mare respect spre trecutul strămoșilor noștri dar trăiește intens prezentul.
Tânărului în spirit domn Ioan Ardeleanu – Pruncu îi doresc ani mulți, cu rezultate pe măsura dragostei sale pentru urbea noastră!

Ion Mariș
(editor)

* * *

Echipa „Salut, Sighet!” îi urează Domnului Ioan Ardeleanu – Pruncu, colaboratorul publicației noastre… LA MULȚI ANI!… cu multă sănătate și succes în proiectele viitoare!

Brîndușa Oanță
(coordonator „Salut, Sighet!”)

* * *

Nota Redacției: Fragmentul video inserat în acest material ne-a fost oferit prin bunăvoința Centrului Cultural Sighet. Filmarea s-a făcut în anul 2016, la aniversarea a 50 de ani de la înființarea Ansamblului Folcloric Mara.

Foto: Ion Mariș8




La aniversare: AUREL ION BRUMARU la 80 de ani

Venind prin ani, cu lecturi alese și temeinice – nu mai puțin cu propriile sale Cărți – filosoful și eseistul Ion Aurel Brumaru, „un erudit școlit la cursurile lui Călinescu, Ralea și Bușulenga și format sub protecția intelectuală a lui Țuțea (căruia i-a dedicat o carte de excepție) și în admirația față de Noica (cu care a purtat o remarcabilă corespondență) împlinește iată, cu darul și voia lui Dumnezeu, 80 de ani.

Născut în 2 aprilie 1943 la Strâmtura, pe Valea Izei noastre, în casa învățătorului Ion Brumaru, („un reacționar înrăit, țărănist înfocat, care-i sfătuia pe țărani să nu intre în colhoz”), după absolvirea liceului sighetean („Dragoș – Vodă”) și a Facultății de Filosofie de la București, și după alți ani risipiți cu generozitate și talent de cronicar literar și de teatru în presa culturală a vremii, Aurel Ion Brumaru (Raul din vremea frumoșilor noștri ani de liceu) a găsit la umbra Tâmpei Brașovului, în redacția revistei literare ASTRA, „locul” care l-a legat fecund de „ființa” culturii, de care se contaminase iremediabil de la Țuțea – cel din cafenelele Bucureștilor și-apoi de la Noica – cel de la Păltiniș.

„Locul, locuirea – în cazul nostru Maramureșul – zice Brumaru, ține ființa în ordine, aduce cu el, ca și logosul, legea, sau mai presus de ea, destinul (…) dar un destin de care ai a da seamă”. Și Ion Aurel Brumaru a dat seamă… așezat și fără grăbire, precum un vechi cronicar, a dat seamă cu cărți care rămân în filosofia românească, în cultura noastră majoră. Cărți cu care a completat un loc ce-l aștepta pe el.

A debutat editorial, și semnificativ, în 1977, cu eseul „Masca Principelui”, disecând motivul/ modelul lui Eugen Barbu din romanul „Principele” cu instrumentele filosofului. I-a pus masca și i-a luat masca Principelui în anii în care Eugen Barbu bătea cu pumnul în masa Uniunii Scriitorilor. Au urmat eseurile: „Ființă și loc”, „Despre ființa românească”, „Repere ale gândirii românești” (în colaborare cu Vasile Gogea, un alt maramureșan de excepție), „Ființa muzicală”, „Forma Filosofică”, „Lecția labirintului. 11 prelegeri de filosofia culturii și o Addenda”, „Destin deturnat – schiță monografică Mihai Arsene”, „Apologii & navigații” (Cronici, eseuri, memorialistică), volumul de versuri „Pustia și călătorul – Versuri regăsite (1969-1974)” și, am lăsat deliberat la urmă „Pariul cu legenda sau viața lui Petre Țuțea așa cum a fost ea”, o carte prin care Ucenicul a reușit să-i mulțumescă frumos Meșterului pentru comoara de învățătură căpătată, o carte pe care numai el putea să o scrie, pentru că nimeni nu l-a cunoscut pe Țuțea așa cum l-a cunoscut el, o monografie de excepție a literaturii noastre de gen.
Și, dacă adăugăm aici traducerile și numărul imens de articole publicate prin mai toată presa românească de prin anii ‘60 încoace, ne putem face o idee despre dulcea trudă din viața, de până acum! a lui Aurel Ion Brumaru.

Au scris despre el și opera lui foarte mulți, începând cu un oarecare A.C., care, în „Lupta de clasă”, nr.11/1968, i-a reproșat că, în articolul „H.Marcuse sau filosofia omului unidimensional”, publicat în „Scânteia tineretului „ a redus nejustificat filosofia marxistă la ideile de tinerețe ale lui Marx” și continuând cu: Adrian Marino, Alexandru Surdu, Al. Piru, Cornel Moraru, Gheorghe Grigurcu, Laurențiu Ulici, Dan Culcer, Ion Itu, Răzvan Codrescu, Adrian D. Rachieru, Adrian Lesinciuc, Mircea Constantinescu, Artur Silvestri, Eugen Axinte, Nicolae-Sorin Bașturea, Iulian Cătălui, Mircea Arman, Mircea Doreanu și alții.

Am selectat cu greu citatele ce urmează:
„Cheile lui A.I. Brumaru se potrivesc etajului filosofic: paginarea ideilor urmează îndeaproape mișcarea simbolurilor, captează izvoarele inițiatice, vorbesc despre „rostul ficțiunii în existență”, despre nevoia de virtual și instinctul cunoașterii și, nu în ultimul rând, despre rolul defensiv al spiritualității noastre (o cultură florală, cum ar spune Edgar Papu, mereu în regenerare), obligată deci să renască, asumându-și „sarcina ființării”, desfășurându-și evantaiul multicolor și bogăția existenței sub presiunea circumstanțelor, mai mereu potrivnice. Dar și deschizându-se generos, zonă-punte, în emisie, receptacol cultural îndrăznind drumuri către alții, abordând și topind în ființa proprie atâtea influențe. (…) Locuind în casa literaturii române, A.I. Brumaru citește această literatură nu doar ca literatură. Scafandru al spiritului, el scormonește aluviunile culturale. Cu lecturi diverse și temeinice, nutrit cu referințe docte, A.I. Brumaru este un fin degustător; sorbind parfumul limbii, instalat „în de ea” cronicarul Astrei iubește aromele tari; are un tipar stilistic”. (Adrian Dinu Rachieru, în „Orizont”, 8 april, 1988)

„Dense și atracțioase, comentariile lui A.I. Brumaru par a fi înfăptuite cu migala unui artizan din alte vremi, care nu se grăbește, gata mereu a reveni pentru încă un detaliu, pentru încă o abia perceptibilă nuanță. Deși filosofic nutrite și docte până la saturație, ele au la bază un scrupul artistic. Deși pedant informate a la page, visează a evada din veac prin metafizică. Intemporalitatea constituie lirismul lor subiacent.” (Gheorghe Grigurcu, „Artă și idee”, 1991)

„…răsplătit de Dumnezeu cu cunoașterea nemijlocită a unor mari personalități (…) considerat de Adrian Marino un metafizician al ontologiei românești, Raul Brumaru structurează într-un fel de epilog al cărții lui „Despre ființa românească” (…) o serie de previziuni privind soarta gândirii filosofice românești și a unei posibile gândite Românii în perspectiva integrării acesteia în Europa comună, în condițiile în care însăși această Europă viitoare se află în căutarea unei identități care să o poată reprezenta cât mai onorabil (…) Cartea amicului Brumaru rămâne un izvor de învățăminte care ne ajută să înțelegem mai bine cine suntem și încotro mergem”. (Mihai Neagu Basarab, Freiburg, Germania, „Conferințe freiburgheze și alte scrieri”, 2014)

„Într-o lume a ubicuității, a falșilor oameni de cultură, a semidocților cu ștaif și pretenții de operă, a celor care nu mai citesc ci doar scriu (sic!), mai există (oare pentru câtă vreme înainte?) oameni care pun filosofia la locul meritat și pentru care metafizica văzută ca fiind filosofia însăși, nu este doar o soră vitregă a științei sau, în cazuri mai derizorii, a diverselor teorii geopolitice, una mai neîmplinită și aiuritoare decât alta.

Stăm față către față cu o carte cum arar se mai scrie în cultura noastră contemporană prin prisma adâncimii, originalității și calității ei speculative. Este o carte aplecată asupra spațiului gândirii românești, a matricei noastre filosofice, așa cum apare la un Blaga, Noica, Anton Dumitriu, Alexandru Surdu, Eminescu, Nichita Stănescu. Și da, am amintit aici și poeți, în afara celor care se ocupă strict cu filosofia, pentru că poezia, în forma ei cea mai pură, cea mai înaltă este și metafizică, așa cum bine înțelege lucrurile A.I. Brumaru”. (Mircea Arman, la „Forma Filosofică”, Tribuna nr.393, ian. 2019)

În timp și mai cu seamă după 1989, Ion Aurel Brumaru a fost răsplătit cu o mulțime de diplome, distincții și premii, dintre care amintim:  „Omul Anului” în 1998, Diploma de excelență a Uniunii Scriitorilor, a ASTREI, a Societății „Eminescu” din S.U.A. și diferite premii literare pentru aproape fiecare volum apărut.
Din 1969 până în 2009 a fost, pe rând, redactor, secretar de redacție, redactor-șef la revista ASTRA din Brașov. Între 2009-2013 a fost membru în Consiliul Național al Uniunii Scriitorilor; din 2016 este redactor responsabil și editorialist la jurnalul „Pietrele credinței”- Parohia Greco-Catolică „Sfântul Petru” din Brașov, al cărei fidel credincios este.

De câțiva ani, retras în casa lui de om gospodar, cu iarba verde de acasă, cu via, cu pomii roditori și animalele curții, prietenul meu, al nostru, se bucură la un pahar de „cogârț”, cum se și cuvine, de grija distinsei sale Doamne și a celor doi feciori, dar mai cu seamă se bucură de cei doi nepoți, care vor duce mai departe numele neamului Brumarilor de pe Valea Izei, pentru că în Maramureșul nostru „NEAMUL” a fost și mai este singurul punct fix din Lume.

Așadar, Prietene, nu-ți urez (cum se obișnuiește) „La mulți ani!”. Sunt deja prea mulți în urmă, și pentru tine și pentru mine, ca să mai poată fi mulți și înainte. Deși loc mai este și ce citi și scrie de asemenea, ci îți doresc doar multă, cât mai multă sănătate și… minte limpede pentru vremurile ce ne sunt date.

                                                   Ioan Ardeleanu-Pruncu

***

Filosoful Aurel Ion Brumaru este „o flacără neclintită” ce ființează în Patria cuvântului creator și cultivă cu mândrie conexiunea cu locul de baștină.  Maramureșeanului și „prințului fericit” al filosofiei, Domnului Aurel Ion Brumaru, îi dorim să rămână cu Spiritul tânăr, mulți ani, lângă „coloana infinirii” vieții Domniei Sale !

Echipa „Salut, Sighet!”




A cunoaṣte un om: pe Alexandru Berinde (Horia Picu)

Pe 23 martie 2023, profesorul Ioan Ardeleanu – Pruncu, președintele Asociaţiei „Firul Vieţii” – Sighet, scria câteva rânduri pline de recunoṣtinţă la adresa profesorului de fizica reactorilor nucleari Alexandru Berinde, care pe 5 martie 2023 a plecat într-o (cum spunea Ioan Petru Culianu) „Călătorie în lumea de dincolo”.

Citez aici o parte din elogiul adus de Ioan Ardeleanu-Pruncu pentru marele om de știinţă  român: „Alexandru a fost un eminent elev al Liceului „Dragoș – Vodă” din Sighet, iar după terminarea studiilor superioare s-a dedicat carierei științifice în domeniul fizicii nucleare, căreia i-a dedicat tot restul vieții sale, și cărțile pe care și-a pus numele rămân cea mai trainică dovadă: „Fizica reactorilor nucleari”, „Elemente de fizica și calculul reactorilor nucleari”, „Probleme rezolvate de tehnica nucleară” și altele.

„Fizica reactorilor nucleari”… cum mi-a scris un coleg de facultate, Eugen Bancheṣ, „… acest curs ne-a schimbat viziunea despre posibilităţile noastre de a explica natura…”. A fost frumos pentru c-a fost greu? A fost ṣi frumos ṣi greu?…

Unii oameni se ridică mult deasupra celoralţi prin realizări, prin  gândire. Unii îi admiră, alţii nici măcar nu știu câte aspecte poate avea lumea în care trăim. Pun în acest articol două poze din „Elemente de fizica și calculul reactorilor nucleari”. Una dintre ele poate face ca cititorii acestor rânduri să înţeleagă mai bine cine a fost Alexandru Berinde.

Absolvent al Liceului „Dragoṣ – Vodă” din Sighetu Marmaţiei, „Alexandru Berinde s-a născut la Dragomirești, ca fiu al învățătorului Ion Berinde, originar din Budești, unul dintre cei mai activi ziariști maramureșeni și un dascăl iubit și prețuit de foștii săi școlari″. (am citat din nou din comunicatul pus de Ioan Ardeleanu-Pruncu pe www.salutsighet.ro)

Apoi, Alexandru Berinde a intrat în lumea reactorilor nucleari și a deschis, prin cursurile și cărţile sale, porţi spre cunoaṣtere pentru multe generaţii de studenţi, de cercetători.

Asociaţia „Firul Vieţii” îṣi ia angajamentul ca de fiecare dată când Ion Berinde, tatăl lui Alexandru va fi comemorat în cimitirul din Sighetu Marmaţiei, să aprindă o lumânare și pentru Alexandru.

„Două lumânări și două flori – tot ce mai putem face, din când în când, în amintirea a doi maramureșeni, care prin viața și munca lor au asigurat nemurirea numelui Berinde de Budești – Maramureș”- spunea Ioan Adeleanu-Pruncu.

La comemorări voi participa și eu. Am amintiri despre un om pe care l-am cunoscut prin cărţile sale. A fost greu, a fost frumos…

Sunt, în scurta viaţă a omului, unele momente pe care nu are cum să le uite, iar amintirile acelor momente „plutesc” întotdeauna deasupra celorlalte.

Horia Picu




Domnul Chivu în haină nouă

Profesorul, pictorul și poetul Gheorghe Chivu a fost mentorul câtorva generații de intelectuali maramureșeni.
Prin anii ‘60 ai veacului trecut era singurul  reprezentant al Sighetului în Uniunea Scriitorilor și în Uniunea Artiștilor Plastici. În preajma lui s-au format toți cei care astăzi au ajuns pictori și scriitori consacrați și membri ai celor două uniuni și nu sunt deloc puțini pentru un oraș ca al nostru, care își revendică numele de „Orașul cu poeți”. Aici  s-a așezat, în 1986, Domnul Chivu și întru odihna sa cea veșnică, și comunitatea l-a ales, post mortem, Cetățean de Onoare, iar Școala de Artă, al cărei dascăl a fost timp de un sfert de veac și care îi poartă numele, îi cinstește memoria printr-un concurs anual de arte plastice, premiul cel mare fiind susținut de familia Zaharia din Baia Mare. Lăudabilul gest este semnul de recunoștință al acestei familii, originară din Sighet, față de cel care le-a fost ca un adevărat bunic, sfătos și iubitor, iar de curând, gestul s-a îmbogățit, i-au refăcut mormântul obosit de ani și de vremi și i-au dat o haină nouă și pe deplin meritată.

Felicitări domnului ing. Gelu Zaharia și doamnei sale, arh. Laura Zaharia, doi oameni implicați în salvarea, conservarea și promovarea valorilor patrimoniale ale satului  maramureșean și nu numai.

Ioan Ardeleanu – Pruncu
(Asociația „Firul Vieții” Sighet)

 

Foto: Ion Mariș