Sculptorul Ioan POP VERETA a participat la Tabăra Internațională de Sculptură Monumentală Contemporană desfășurată la Ploiești în perioada 20 septembrie – 18 octombrie 2026, ediția a VII-a, având tema „Identitate și memorie”.

Închiderea oficială a taberei a avut loc duminică, 18 octombrie 2026.

După aproape o lună de muncă, sigheteanul Ioan Pop Vereta, a oferit Ploieștiului și publicului, la actuala ediție, lucrarea… „OBSESIE”, executată din marmură de Rușchița, având dimensiunile 205/105/80 cm. Forma mare dar minimalistă, inspirată de cununa mireselor din  Săpânța, împodobită cu lucarne, de data aceasta au fost puse într-o compoziție „négligé” care sugerează ideea de blazon. Liniile sânt ferme, cioplitura îngrijită, cu suprafețe alternând armonios (născute din contrast) de rugozozități, luciu „glanț” și un mat „catifea”.

Artistul Anului 2026 (distincție acordată de UAP – filiala Baia Mare), Ioan Pop Vereta, continuă să ne surprindă cu „obsesii”… spectaculoase!
Felicitări, Ioan Pop Vereta!

Ion Mariș

Joi, 27 august 2026, la Centrul Cultural Pastoral „Sf. Iosif Mărturisitorul” din Sighet, a avut loc vernisajul expoziției de sculptură și pictură/ desen „OBSESII”, oferită publicului sighetean de artistul vizual Ioan POP VERETA. 

Cu o biografie impresionantă, absolvent în anul 1987 al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, secția sculptură, născut la Săpânța (1964) dar stabilit de zeci de ani la Sighet, Ioan Pop Vereta a fost invitat și a participat cu lucrări la numeroase expoziții de grup în zeci de orașe din țară dar și în străinătate (anul acesta a fost prezent în Italia și Belgia), expoziții personale  (Sighet, Sângeorz Băi, Alba Iulia, Iași, Baia Mare, Iași – 2026), simpozioane și tabere de sculptură (în țară și în străinătate). Este autorul unor lucrări de for public amplasate la Bârsana și Giulești – Maramureș. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) – filiala Baia Mare.
A fost distins cu Premiul Artistul Anului 2026 pentru întreaga carieră de către Uniunea Artiștilor Plastici – filiala Baia Mare.

„Obsesiile” – lucrările lui, trebuie văzute și revăzute, decriptate, folosind „codul” artistului expozant. Pentru edificarea iubitorilor de artă… „Obsesiile” sunt la dispoziția publicului până în luna octombrie a.c.

Vernisajul „Obsesiilor” s-a făcut cu participarea oficialităților Sighetului, Vasile Moldovan (primarul Sighetului) și Krisztofer Orosz (viceprimarul Sighetului), artistului fiindu-i decernată și placheta aniversară Sighet700. Gazda întâlnirii, protopopul Sighetului, Dan Ioan Sidău, și prietenii lui Ioan Pop Vereta (Marcel Stanciu, Ioan Ardeleanu-Pruncu, Ion Petrovai, I. Mariș) au avut alocuțiuni  elogioase care au evidențiat importanța evenimentului într-un an aniversar al orașului nostru dar și încărcătura simbolică a expoziției vernisate.

În continuare, puteți urmări o scurtă înregistrare VIDEO de la vernisaj:

Text & Video: Ion MARIȘ

Foto: Marius Voinaghi

Marți, 05 mai 2026, de Ziua Artistului Plastic Băimărean, sigheteanul-săpânțan Ioan POP VERETA a fost distins cu importantul titlu „Artistul Anului 2026”, o recunoaștere a valorii artistice și a spectaculoasei opere create de-a lungul celor peste patru decenii de activitate creativă.
Ceremonia decernării a fost coordonată de prof. univ. dr. habil Laura Teodora Ghinea, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Baia Mare și director al Centrului de Artă Contemporană „Colonia Pictorilor”.

Reacții „la cald” am solicitat și am primit prin bunăvoința prietenilor Artistului Anului 2026, Ioan Pop Vereta.

„Ioan Pop Vereta (Ioan Pop Săpânța cum i se spunea la școală) vine dintr-o lume crescută și formată de secole în spiritul statorniciei, a forței și a legăturii simbiotice cu natura, a sintezei și a dihotomiilor valorice, a ritmurilor care stabilesc riturile, ritualurile și ceremoniile ce stau la baza formării noastre spirituale.
Îmbinarea celor două lumi, cea a tradițiilor din lumea comunităților formate în jurul reperelor proprii atunci când vorbim de existență și funcționare timp de secole și cea a creației artistice, adoptată de artistul sculptor cu o ușurință și naturalețe pline de determinare și demnă de admirație, a dus la formarea unui univers amprentat de o personalitate puternică ce se exprimă atât în materia lemnului și a pietrei, cât și în cea a desenului unde linia și gestul curat nu părăsește niciodată sinceritatea omului Ioan Pop Vereta.
Felicitări Popic, artistul anului 2026, pentru întreaga activitate de creație!” (Laura Teodora Ghinea – Președinte Filiala UAPR Baia Mare, Director Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor)                                                                                        

* * *

„Prietenia noastră durează de 43 de ani și a început în 1983 la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția Sculptură, când am descoperit împreună ce înseamnă să dai suflet pietrei.
De la primele încercări în lut până la simpozioanele de sculptură monumentală am mers alături, cu dălți tocite și cu aceeași credință în lucrul bine făcut.
Am împărțit ateliere, îndoieli, vernisaje și bucuria tăcută când o lucrare iese așa cum ai simțit-o, iar expozițiile comune ne-au păstrat mereu în același dialog al formelor.
Ciclul tău „Lucarne” mi-a deschis o fereastră spre lumină, iar premiul tău de ieri, Artistul Anului 2026, e o recunoaștere firească a omului și artistului care ești”. (Florin Strejac – sculptor, Uniunea Artiștilor Plastici din România – filiala Târgu Mureș)

* * *

Ioan POP-VERETA s-a născut la 7 iulie 1964 în localitatea Săpânţa, judeţul Maramureş. A absolvit Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ Bucureşti, secţia sculptură, promoţia 1987 (clasa prof. Paul Vasilescu). Este membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Baia Mare şi al Asociaţiei Artistice „Art Bunavestire”.

A participat la numeroase expoziţii de grup: Târgu-Mureş, „Totem 21“ (2002); Baia Mare, „Anuala artelor 2002“ (2002); Târgu-Mureş, „Totem 21“ (2004); Galeria, „Helios”, Timişoara (2006); Colonia Pictorilor, Baia Mare (2006); Muzeul Etnografic , Sighetul Marmaţiei (2007);  Galeria de artă, „Pro Armia“, Timişoara (2007); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire“  (2008); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire” (2009); Iaşi, (2009); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire “  (2020); Târgu-Mureş, „Totem“ (2020); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire” (2011); Muzeul de artă Timisoara, „Barrique Art” (2011);  Timisoara-„Arta la frontiera-frontiera artelor” (2012); Targu-Mures,”Totem” (2012);  Carei, Castelul Karoly, expoziție itinerantă „Art Bunavestire” (2014);  Baia Mare, „90 PLUS” (2015); Târgu Mureș, „Totem 2015” (2015);  Cluj Napoca, expoziție retrospectivă „Art Bunavestire” – 30 ani (2016); Minsk, Galeriile Muzeului de Istorie „Omagiu lui Brâncuși” (2016); Sângeorz Băi, „Însuflețirea pietrei”, sculptură în andezit și bazalt (2017); Piatra Neamţ, Muzeul de Artă,  „Dincolo de granit”, andezit (2017); Bistriţa, Complexul Muzeal, „Expoziţia formelor cu greutate”, andezit (2018);  Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire” (2018); Buşteni, Castelul Cantacuzinilor, „100 de ani, 100 de sculpori, 100 de zile” (2018);  Sângeorz Băi,  „In memoriam Adrian Chira  şi prietenii – Mărturisiri irepetabile” (2018); Sângeorz Băi,  „Mirabila Privire”, bronz şi andezit (2020); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire” (2021), etc. 

Cele mai recente expoziții de grup: „Andezit 10” (Baia Mare, Sighet, Bacău- Galeria Karo, Iași – Galeria Dana, București – Galeria Simeza 2024), expoziția de la Iași, „Luna sculptorilor români” (2025), „Art Bunavestire 40” (Negrești Oaș, 2026).

Lucrări de for public: Bârsana, „Mircea Vulcănescu” (bust, marmură), 1999; Giuleşti,  Monument închinat participanţilor cu Credenţional la Marea Unire de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918 (busturi în bronz ale lui Ilie Lazăr, Petru Bârlea, Gheorghe Moiş, Gheorghe Bârlea), 2019.

Simpozioane şi tabere de sculptură la care a participat:  Săliştea, Sibiu – lemn (1987); Oarba de Mureş – piatră (1988); La Châtre, Franţa , simpozion internaţional de sculptură– marmură Cararra (2001); Reghin, Muzeul de Etnografie – lemn (2002); Negreşti-Oaş, Tabăra de creaţie „Formă, culoare, timp“ – andezit şi tuf vulcanic de Cavnic (2008); Târgu-Mures, „Citadin“ – simpozion de Artă contemporană (2008); Sângeorz Băi,  simpozion Internaţional, „Masa“ (2010); Sângeorz Băi,  simpozion Internaţional „Andezit 2011” (2011); Bacău, Casa memoriala „George Apostu”- lemn (2014); Ploieşti – marmură (2020); Tăşuleasa  – andezit (2021); Tăşuleasa  – „Via Transilvanica” – andezit (2022), Runcu – Gorj – „Atelierele Brâncuși” andezit (2022) și Voluntari – Tabăra de creație „EcclesiArt” (2024) etc.

Ioan POP-VERETA locuiește  în Sighetu Marmației.

Felicitări, Ioan Pop Vereta!…  Multă inspirație și cât mai multe contribuții excepționale pe drumul creației!

A consemnat, Ion Mariș

Foto: Anamaria Stanciu

După proiectul „Peisajul cultural”, realizat în anul 2024 la Accademia di Romania, Accademia d’Ungheria din Roma și Filiala UAP Baia Mare, propunerea noastră extinde colaborarea și deschide perspectiva către un cadru multicultural mai amplu, prin participarea Filialei Bistrița și includerea unui al treilea spațiu expozițional, Muzeul Del Donno din Anagni. Programul expozițional CONSENSUS aduce împreună, într-un cadru european prestigios, un grup de artiști profesioniști ai filialelor UAP Baia Mare și Bistrița, propunând o lectură analitică asupra felului în care se articulează, astăzi, relațiile dintre identitatea individuală și coeziunea unui spațiu cultural comun. Găzduite în martie 2026 la Accademia di Romania din Roma, Accademia d’Ungheria din Roma și Muzeul Del Donno din Anagni, cele 3 expoziții reprezintă un dialog vizual, o întâlnire dintre două centre artistice cu tradiții distincte, dar complementare.

Prin reliefarea expoziției în trei instituții importante – două academii naționale și un muzeu dedicat dialogului intercultural –, programul cultural urmărește consolidarea legăturilor dintre artiști, public și instituțiile culturale, promovând dialogul deschis și coeziunea, într-un prezent atât de fragmentat și dispersat. Simezele devin o platformă de întâlnire, un loc al înțelegerii și al armonizării vocilor artistice contemporane românești și maghiare într-un context european. Artiștii proveniți din generații diferite, exprimă un limbaj vizual convergent, aducând în prim plan diversitatea formelor de expresie ale artei contemporane din nordul Transilvaniei, dar și relațiile subtile dintre memorie, cultură și spațiul european. În contextul artistic actual, consensul nu reprezintă un acord formal, ci un proces dinamic de ajustare și reconectare, prin care artiștii descoperă zonele de convergență ale subtilităților conceptuale.

Expoziția propune o privire reflexivă către interiorul celor două comunități artistice, dar și o deschidere spre exterior, către rețelele culturale europene în care acestea se inserează. CONSENSUS devine o invitație la înțelegerea felului în care artiștii își prezintă propriile identități estetice și la contemplarea procesului prin care arta însăși devine un teren al convergenței și nu unul al uniformizării.

Laura Teodora GHINEA
Președinte Filiala UAPR Baia Mare
Director Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor

Vernisajul expozițiilor a avut loc în data de 18 martie 2026, ora 11:00, la Polo Museale – Centro Studi Antonio Del Donno din Anagni, și ora 18:00 la Accademia di Romania din Roma iar în 19 martie, ora 18:30, la Accademia d’Ungheria din Roma. Proiectul CONSENSUS cu cele trei expoziții va fi prezent la Roma și deschis publicului, în perioada 18 martie – 19 aprilie 2026.

Expun artiștii: Ludovic Robert Balazsi, Dan Bărcan, Diana Borza, Patrick Cadar, Nicolae Catavei, Adrian Vasile Chira, Loredana Codruța Chiș, Mihai Ciplea, Marian Coman, Georgiana Cotuțiu, Paul Covaci, Cristina Cucu, Vioara Dinu, Emil Cassian Dumitraș, Maxim Dumitraș, Laura Teodora Ghinea, Alexandru Gavrilaș, Radu Hangan, Alin Hereș, Valentin Itu, Călin Ovidiu Itoaia, Paul Iosif Leș, Marcel Lupșe, Raluca Mărginean, Andreea Mihalka, Adina Mocanu, Alexandru Mocanu, Sever Moldovan, Gheorghe Mureșan, Ioan Angel Negrean, Florin Vasile Onț, Mihai Perca, Dorel Petreuș, Eugen Alupopanu, Ioan Pop Prilog, Ioan Pop Vereta, Valentin Iosif Rozsnyai, Postumia Rus, Alina Shiman, Anamaria Stanciu-Barbul, Marcel Stanciu, Rozalia Șutó Petre, Andreasz Szántó, Alexandru Șerban, Gavrilă Ștețco, Paul Târziu, Vasile Tolan, Dorel Topan.

Deși domiciliat în Sighetu Marmației (născut la Săpânța), cu o impresionantă carte de vizită, artistul vizual Ioan POP – VERETA este o prezență discretă, cu o modestie neconformă timpurilor noastre, preferând să creeze și să se dedice în liniște muncii sale.

Ne vedem –  nu foarte des – prin Sighetul nostru superficial agitat, aflu de la el despre prezențele importante pe simezele diferitelor muzee/ locații din marile și relevantele orașe ale țării și mă bucură toate succesele pe care le „întâmpină” firesc, fără prețiozități și… aroganță. Este un artist atipic aș putea spune, de aceea mi-am propus să-l „agasez” cu doar câteva întrebări, pentru a conștientiza că în Sighet avem valori care ne îmbogățesc orașul prin însăși munca lor creativă.

Cine este Ioan Pop-Vereta?

Ioan POP-VERETA s-a născut la 7 iulie 1964 în localitatea Săpânţa, judeţul Maramureş. A absolvit Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ Bucureşti, secţia sculptură, promoţia 1987 (clasa prof. Paul Vasilescu). Este membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Baia Mare şi al Asociaţiei Artistice „Art Bunavestire”.

A participat la numeroase expoziţii de grup: Târgu-Mureş, „Totem 21“ (2002); Baia Mare, „Anuala artelor 2002“ (2002); Târgu-Mureş, „Totem 21“ (2004); Galeria, „Helios”, Timişoara (2006); Colonia Pictorilor, Baia Mare (2006); Muzeul Etnografic , Sighetul Marmaţiei (2007);  Galeria de artă, „Pro Armia“, Timişoara (2007); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire“  (2008); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire” (2009); Iaşi, (2009); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire “  (2020); Târgu-Mureş, „Totem“ (2020); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire” (2011); Muzeul de artă Timisoara, „Barrique Art” (2011);  Timisoara-„Arta la frontiera-frontiera artelor” (2012); Targu-Mures,”Totem” (2012);  Carei, Castelul Karoly, expoziție itinerantă „Art Bunavestire” (2014);  Baia Mare, „90 PLUS” (2015); Târgu Mureș, „Totem 2015” (2015);  Cluj Napoca, expoziție retrospectivă „Art Bunavestire” – 30 ani (2016); Minsk, Galeriile Muzeului de Istorie „Omagiu lui Brâncuși” (2016); Sângeorz Băi, „Însuflețirea pietrei”, sculptură în andezit și bazalt (2017); Piatra Neamţ, Muzeul de Artă,  „Dincolo de granit”, andezit (2017); Bistriţa, Complexul Muzeal, „Expoziţia formelor cu greutate”, andezit (2018);  Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire” (2018); Buşteni, Castelul Cantacuzinilor, „100 de ani, 100 de sculpori, 100 de zile” (2018);  Sângeorz Băi,  „In memoriam Adrian Chira  şi prietenii – Mărturisiri irepetabile” (2018); Sângeorz Băi,  „Mirabila Privire”, bronz şi andezit (2020); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire” (2021), etc. 

Cele mai recente expoziții de grup: „Andezit 10” (Baia Mare, Sighet, Bacău- Galeria Karo, Iași – Galeria Dana, București – Galeria Simeza 2024), expoziția de la Iași, „Luna sculptorilor români” (2025).

Nu se pot exclude din activitatea artistului Ioan Pop Vereta Lucrările de for public: Bârsana, „Mircea Vulcănescu” (bust, marmură), 1999; Giuleşti,  Monument închinat participanţilor cu Credenţional la Marea Unire de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918 (busturi în bronz ale lui Ilie Lazăr, Petru Bârlea, Gheorghe Moiş, Gheorghe Bârlea), 2019.

De asemenea, pentru a da o „formă”, chiar dacă doar relativă, prezentării bogatei activități a artistului Ioan Pop Vereta trebuie să amintim și câteva Simpozioane şi tabere de sculptură la care a participat:  Săliştea, Sibiu – lemn (1987); Oarba de Mureş – piatră (1988); La Châtre, Franţa , simpozion internaţional de sculptură– marmură Cararra (2001); Reghin, Muzeul de Etnografie – lemn (2002); Negreşti-Oaş, Tabăra de creaţie „Formă, culoare, timp“ – andezit şi tuf vulcanic de Cavnic (2008); Târgu-Mures, „Citadin“ – simpozion de Artă contemporană (2008); Sângeorz Băi,  simpozion Internaţional, „Masa“ (2010); Sângeorz Băi,  simpozion Internaţional „Andezit 2011” (2011); Bacău, Casa memoriala „George Apostu”- lemn (2014); Ploieşti – marmură (2020); Tăşuleasa  – andezit (2021); Tăşuleasa  – „Via Transilvanica” – andezit (2022), Runcu – Gorj – „Atelierele Brâncuși” andezit (2022) și Voluntari – Tabăra de creație „EcclesiArt” (2024).

Nu-i așa că doar la o „simplă” trecere prin biografia artistului sighetean realizăm că avem lângă noi un om valoros, pe care nu-l „oferim” suficient publicului larg și care – din păcate – are doar un atelier provizoriu în orașul în care trăiește și muncește?

De aceea mi-am propus să-l „întrerup” din activitatea creativă și – cu acordul lui – să-l determin să se destăinuie.

Ion Mariș (I.M.): La reperele biografico–artistice pe care le-am enumerat ce ar mai fi – mai deosebit, mai… spectaculos – de adăugat?
Ioan Pop – Vereta (IPV): Nu neapărat „spectaculos”, aș mai adăuga că înainte de a intra la „Academia de Arte”, am absolvit cursurile Liceului de Arte „Octav Băncilă” din Iași – promoția 1982 – după ce între 1974 și 1980 am urmat cursurile cu același profil la Baia Mare (În 1980 Ceaușescu a desființat majoritatea liceelor de artă, lăsându-le doar pe cele din marile centre universitare, respectiv București, Iași, Cluj, Târgu-Mureș, Craiova și Timișoara). „Niciodată nu-i prea târziu”, mi-am zis când „la o poveste” cu prietenul meu Echim, poetul Echim Vancea spunea că (parafrazez) „pentru un scriitor, a lansa o carte e ca pentru un artist plastic, o expoziție personală”. Așadar voi aminti câteva expoziții personale de sculptură și desen pe care le-am avut în ultimii ani: „Gânduri” la Palatul Culturii Sighetu Marmației (2022); „Sculptură și desen” la Muzeul de Artă Comparată Sângeorz – Băi (2023); „Arhetip” la Galeria „Hangar F” Alba Iulia (2024); „Scultură și desen” la Galeria Dana din Iași (2024).

I.M.: Cum, cine și ce l-a determinat pe tânărul Ioan Pop-Vereta să urmeze Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ Bucureşti, absolvită în 1987?
IPV:   Nu știu „cum”, pur și simplu mi-am urmat calea pe care pășisem demult, determinarea era în mine, asta voiam să fac… Și poate m-a ajutat mult că sunt născut la sat, că am o conexiune sanguină cu folclorul maramureșan, cu etnografia, care ne atinge pe toți. Mama mea la 86 de ani, încă mai coase cojoace fetelor din Săpânța, împletește în 40 de fire, baierele trăistuțelor feciorești, ori alege cu urzeală de bumbac. Da, astea m-au împins înainte și mersul la muzeu – arhiva noastră genetică unde îmi place să privesc la nesfârșit lucrurile vechi, la care câte ceva, încerc să modernizez, să înnobilez, să încarc cu sentiment, într-o notă contemporană. 

I.M.: Ce amintiri aveți din perioada studenției și a stagiaturii dintr-o perioadă destul de restrictivă cu artiștii, cu oamenii de cultură?
IPV: M-ați prezentat ca absolvent al Academiei de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, clasa profesorului Paul Vasilescu. Alături de domnia sa, cu mare drag și cu mult respect i-aș aminti pe doamna Geta Caragiu, Horia Flămând și nu în ultimul rând pe Marin Iliescu, profesorul de desen care a intuit direcția multora în sculptura contemporană. Ne spunea: „Dacă ați intrat la facultatea asta înseamnă că sunteți artiști. Noi nu vă putem face artiști… ”. Iar regretata Geta Caragiu (sora marelui Toma Caragiu) ne încuraja: „Profitați măi copii că aveți un acoperiș deasupra capului” (referinduse la atelierele de creație). Am profitat, am avut mulți prieteni, mi-a plăcut „focul” Bucureștiului. Dar am decis să mă întorc acasă…

I.M.: După 1989 care au fost – pe scurt – provocările pentru artistul eliberat de… constrângeri?
IPV: După 1989 marea provocare pentru „artistul eliberat de constrângeri” era însăși libertatea. Ne-am dezmeticit greu, poate am înțeles-o greșit, anii au trecut repede.

I.M.: Am văzut că sculptați în marmură, andezit, lemn, pictați, utilizați toate tipurile de „resurse” și „instrumente” specifice artistului vizual complet. În ce „zonă” vă simțiți mai… confortabil?
IPV: Ador andezitul, dar mi-e aproape și lemnul – îmi place să-l las cum vrea el, asta completând mereu ideea inițială. Și-mi place mult să desenez, să combin execuții matematice, detalii cu exprimări gestuale, expresioniste.

I.M.: De ce oare nu sunteți mai „vizibil” în orașul nostru?
IPV: Poate pentru că nu-mi place ostentația și agresivitatea. Prefer să tac și să fac.

I.M.: Dacă n-ați fi urmat calea artelor vizuale ce v-ar fi plăcut altceva să faceți și de ce?
IPV: Niciodată nu m-am văzut să fac altceva. Când eram mic îmi doream să lucrez în atelierul de tâmplărie al unchiului Vasile (Stan Colțun).

I.M.: Unde vă situați, unde vă este locul în „arhitectura” artelor vizuale maramureșene?… dar la nivel de țară?
IPV: Sigur că Timpul este marele judecător, fiecare ne găsim cumva locul. Consider că a stabili o ierarhie ar fie o chestiune pur subiectivă. Succesul în artă ca și în viață de altfel, depinde foarte mult de șansă, conjunctură, noroc și multe altele…

I.M.: Care-i „sensul”existenței și ce-și dorește artistul în zilele noastre, mai puțin favorabile artei, culturii?
IPV: Aș răspunde plecând de la sintagma „cuget, deci exist”. „Sensul” existenței unui artist este tocmai procesul creației, al cărei rezultat generează (zic eu) o gamă largă de sentimente, o stare de bine, bucurie și frumos. În vremurile astea așa cum ați spus „mai puțin favorabile artei” îmi doresc ca evenimentul cultural (de orice fel ar fi el), să devină un eveniment social. Și asta nu se poate decât prin educație.

I.M.: Se poate trăi din artă în lumea globalizată de azi? Cum „rezistă” financiar un artist în România?
IPV: Asemenea majorității artiștilor e greu să „supraviețuiești” financiar. De-a lungul timpului pot spune că unii „au prins trenul”, alții compensează cu diferite munci înrudite creației.

I.M.: Un important istoric și critic de artă spunea că „arta oferă și o cheie către minte”. Avem oare minți suficient de pregătite în zilele noastre, prin/pentru cultură, artă?
IPV: Nu știu cine a spus asta, dar e frumos și real. Minți strălucite, precis că sânt, doar că nu le recunoaștem. Și tinerii gândesc altfel, percep lucrurile și le înțeleg într-un ritm… aparte.

I.M.: Este celebră în lumea artei „Școala băimăreană de pictură” care a pornit de la sigheteanul Simon Hollósy. Există șanse sau care ar fi contextul pentru a avea și o…. școala sigheteană în artele vizuale? Este o întrebare exagerată?
IPV: Personal cred că până acolo-i departe. Și mă gândesc în primul rând la lipsa unei „infrastructuri” culturale.

I.M.: Spuneți-mi vă rog care vă sunt prioritățile artistice pentru perioada următoare, unu – doi ani, să zicem.
IPV: Îmi doresc să fim sănătoși, să mergem înainte. Mi-ar plăcea să organizăm la Sighet un simpozion internațional de sculptură în andezit, unde să invităm nume mari ale sculpturii. Ar fi un mare câștig spiritual, orașul s-ar îmbogăți cu opere de artă care educă ochiul și mintea.
Și dacă  mi-e îngăduit, aș face o invitație: pe 25 martie 2025, ora 17:00, la vernisajul expoziției „Artbunavestire” XXXIX la Muzeul Țării Oașului din Negrești Oaș, expoziție pe care o curatoriez alături de maestrul Dorel Petrehuș. De asemenea, vă invit să vedeți expoziția mea de sculptură și desen „Locuiri” pe simezele galeriei „Colonia Pictorilor” din Baia Mare. Iar dacă aveți drum prin Cluj, merită să vedeți la Muzeul de Artă expoziția „Drum” unde expun alături de Maxim Dumitraș, Strejac Florin, Stanciu Marcel și Țînteanu Constantin. Cam… atât.

I.M.: Mulțumesc, domnule Ioan Pop-Vereta! Așteptăm cât mai multe informații despre activitatea dvs. artistică pe care să le comunicăm și publicului larg.
IPV: Și eu vă mulțumesc și vă urez multă sănătate și tot ce vă doriți.

Foto & text: Ion MARIȘ

Artistul plastic nu decupează și nu transmite prin opera sa mesaje (texte) verbale. El decupează din memoria noastră, cu ajutorul imaginarului, imagini și sentimente inedite, coborând până ȋn straturile ancestrale ale ființei iraționale, aducând de acolo din lumea instinctului energii pure, autentice, inedite, nealterate, atavice.

Cel puțin aceasta este tendința și voința curentelor moderne și postmoderne (recuperare a energiilor primordiale).

Mesajul plastic non-verbal umple Vidul Primordial (Noaptea Ȋnceputului )  unde materia se naște și este doar o forță, o mișcare, un vârtej, o vibrație. De aceea mesajele verbale vin doar din ,,istoricitate”, pe când cele non-verbale urcă din abisurile Primordialității.

Artistul plastic este un recuperator de memorie non-verbală. Nu există memorie fără limbaj. Cu atât mai mult, lumea pe care limbajul plastic o scoate la suprafață nu poate fi distilată ȋn cuvinte. Ea este energia sufletului animal, a sevelor vegetale, a memoriei pietrei, a geometriei mineralului, a ordinii cosmice. Ȋn corpul imaginarului există organe specializate pentru percepția atât a semnelor verbale cât și a celor non-verbale. Să nu subestimăm forța simbolurilor numai pentru că ele nu se pot verbaliza. Tot ce nu este strict verbal este profund emotional căci dincolo de explicația pe care o dă limba există comprehensiunea, ȋnțelegerea, și aceasta  ȋnseamnă cunoaștere cu inima, vibrație emoțională, iubire.

Forța limbajului non-verbal (pictura, sculptura, grafica, muzica, dansul etc.) asupra  imaginarului este uriașă căci numai ele (semnele non-verbale) sunt ȋncărcate cu emoție și trăiri nelimitate.

Dacă limbajul verbal este cel al rațiunii și al conștiinței construind la nivel mental memoria istorică și cea biografică, subconștientul nostru depozitează o memorie care nu se poate „distila” logic ȋntrucât este un limbaj non-verbal.

Unde nu există limbaj, nu există memorie, așa că subconștientul nu eliberează sub presiunea imaginarului un limbaj verbal și o memorie „citibilă„ logic, ci o memorie a imaginii atavice.

Memoria atavică este memoria care stoarce energiile primitive și primare din subconștientul nostru (Eul ascuns) și transmite la suprafață uneori biologic, alteori imaginar vibrațiile și energiile regnurilor trecute prin evoluție până la minerala energie cosmică de la ȋnceputul lumii.

Ȋn acest context teoretic al discursului despre „memoria atavică” , vom ȋncerca să ȋncastrăm tendința plastică a celor zece sculptori ce formează grupul „ANDEZIT”: ILIE BOSTAN, VLAD CIOBANU, MAXIM DUMITRAŞ, PETRE VIRGIL MOGOŞANU, ANA-MARIA NEGARĀ, BOGDAN PELMUŞ, IOAN POP-VERETA, MARCEL STANCIU, FLORIN STREJAC, CONSTANTIN ŢȊNTEANU.

Sculptura lor nu se plasează ȋn universul fizic epidermic, ȋn figurarea unei lumi descriptive a suprafeței obiectului plastic ci se plasează ȋn anatomia non-vizibilului, se construiesc pe o memorie intuitivă, care coboară din imaginar.

Ȋn acest fel  sculptorul ecorsează vizibilul recognoscibil și face anatomia non-vizibilului, a emoțiilor pe care acesta le transportă ȋn realitate.

ILIE BOSTAN

Desprins dintr-o lume mitologică ȋn care imaginarul descătușează „animalele nocturne” create ȋn „illo tempore”, personajul ecvestru a sculptorului, ȋntipărește un cadru fantastic, ȋn care, călărețul și calul se sprijină amândoi pe cele două picioare subțiri ale omului, ȋntr-o declarație de răsturnare a gravitației  lumii reale și de ȋnserare ȋntr-un halou imaginar.

Fragmente din trupul unei balene sau al unui animal preistoric, stau aici pe soclu ca să emită nemaipomenitele sunete „neauzite” , aduse aici ȋn prezent din negura veacurilor prin eliberarea memoriei atavice ascunse ȋn subconștientul artistului. Nefiind recognoscibilă, forma ȋși strigă, ȋși urlă singurătatea cosmică ȋntr-un continuu vaiet metafizic.

VLAD CIOBANU

Lupta dintre organic și geometric creează formele fantastice ale unor instrumente de țesătorie, de urzeală a spațiului cu timpul. Cele două contrarii, rotundul și unghiularul, se ȋmbrățișează, se ȋncleștează, creează un nod imposibil de desfăcut producând un conflict spatial, o ancorare a formei ȋn ireal, obligând substanța să treacă ȋntr-o realitate epidermică  nedorită de materie dar ȋnfășurată ȋn placenta creativă a artistului.

MAXIM DUMITRAŞ

Aceeași temă  biblică a „Fiului Risipitor” coborât acum ȋn piatră ȋntr-o tânguire sisifică, perpetuă, de găsire și pierdere a sinelui, a miezului său. Personajul obiect se ȋntoarce ȋn sine să-și caute esența, ȋnsă nu găsește decât golul sonor de la ȋnceputul lumii și revine la suprafața sa zgâriindu-se pe față, smălțuindu-se ȋntr-o disperare a pierderii lăuntricului-albastru, abstract și infinit de adânc.

Sculpturile lui MAXIM DUMITRAŞ, sunt vase ale memoriei atavice, structuri ale sufletului, arhitecturi ale golului din centrul universului.

PETRE VIRGIL MOGOŞANU

Formele lui coboară din lumea imaginalului ȋn lumea imaginarului. Figura de piatră din fața oglinzii se curbează și-și ȋmbrățișează propria-i reflexie, ȋnnodându-se cu ea. O lucitoare formă se răsucește și devine clepsidră culcată printr-un vârtej imaginar, ȋncercând, prin miracol, să oprească timpul, scurgerea lui.

ANA – MARIA NEGARĀ

Un zbor lichid. O planetă eșuată ȋn lichidul amniotic al mării ȋnceputului. Un dram de polen alunecând ȋn plasma ovulului planetar. Un fluture coborât ȋn larvă și mai departe ȋn visul unui animal marin nocturn. O luptă a granitului cu lumina ce-l dezvăluie și o spaimă de ȋncremenire a ei ȋn real.

BOGDAN PELMUŞ

O bucată spartă din „coloana infinitului”. Un ciob din stâlpul lumii prăbușit ȋnspre informa memoriei. Două suflete de piatră despărțite de o masa de piatră, ȋntr-o dramă ludică ca și cum s-ar rupe firul din suveica ȋmpietrită ȋn mâna țesătorului primordial.

Un sigiliu al morții spart și eliberat de obligația de a măsura timpul și iubirea . Un pecetar de piatră ȋngenunchiat și obligat să-și frângă verticalitatea.

IOAN POP-VERETA

Declarații carteziene ȋn piatră contrazise de nișe ascunse și strivite de greutatea unui acoperiș imaginar. Lucarne de piatră și lemn ca niște pâlnii de absorbit și măcinat lumina.

Grinzi de piatră ȋncovoiate de strângerea fatală a unei forme meteorice, cu radiații cubice, roiuri de forme vii ȋncă nenăscute pândind intrarea ȋntr-un cosmos imaginar.

Un colac de piatră ce asfixiază un cub, prea frumos, prea fericit, prea real ca să-i fie permisă existența perfect-geometrică, ȋntr-o lume a formelor haotice, ȋntr-o horă etern-entropică.

MARCEL STANCIU

Parcă izvorât din „clasicul” minimalism al sculptorului american Tony Smith, dar și ȋnrudit prin tendințele tradiției nordice, cu nodurile lui Mihai Olos, MARCEL STANCIU reușește să construiască – ferestre pătrate ȋn ferestre cubice, ochi de piatră ȋn ochi de piatră.

Oglindiri ale substanței ȋn neființa ei. Formele se luptă să abandoneze o simetrie care le trage din legitățile lumii vegetale. Le ȋndeamnă la o deformare ȋn care ,,ciobul”e mai important decât ȋntregul din care s-a spart dar care produce un vaiet interior, o metafizică tragică a spațiului pierdut și părăsit.

Formele cubice ale lui Marcel Stanciu, sunt veritabile ȋntoarceri la geometria primordială a mineralului, la starea de ȋmpietrire a timpului și spațiului infinit.

FLORIN STREJAC

Ieșirea din trup ȋntr-o construcție limitată de unghiuri drepte. O smulgere a mijlocului și o fixare a lui ȋntr-o formă comensurabilă, controlată de ochi. Conuri articulate cu himerice geometrii, imposibile, invitație la un nefrământat aluat al ȋnceputului. Fuga din regnul animal ȋn cel vegetal și mineral. Retragere ȋn memoria primă a emoției.

CONSTANTIN ŢȊNTEANU

Copaci răsturnați. Drumul de la memoria frunzei la memoria pietrei. De la coaja fotografiei la eternitatea esenței. Pe greutatea pietrei grele și tragice, sculptorul pune fragila ștampilă a clipei, a unei frunze banale care se așează pe spatele pietrei ca și cum ar fi spinarea unui animal preistoric. Un refuz al organicului și o căutare a unui organic-metaforic, exprimat ȋntr-o limbă plastică oximoronică.

    * * *

Astfel, echipa de sculptori „ANDEZIT” creează sfere ce cuprind elemente ale realității descărnate de funcționalități și elemente imaginare, venite aici ȋn sfera formei artistice, atrase de dorul pătrunderii ȋn real. Aici „realul” se odihnește ȋn imaginar și fantastic iar imaginarul se odihnește ȋn real prin ȋntruparea tridimensională.

                                                                        Ioan Marchiș

Vineri, 16 iunie 2023, ora 15:00, va avea loc vernisajul expoziției de sculptură ANDEZIT 10 la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighet (str. Iuliu Maniu, nr. 31).

Vor expune 10 artiști vizuali care formează grupul ,,ANDEZIT”: Ilie BOSTAN, Vlad CIOBANU, Maxim DUMITRAŞ, Petre Virgil MOGOŞANU, Ana-Maria NEGARĀ, Bogdan PELMUŞ, Ioan POP-VERETA, Marcel STANCIU, Florin STREJAC, Constantin ŢȊNTEANU.

Expoziția itinerantă „Andezit 10” a ajuns la Sighet după popasuri la Sângeorz – Băi și Baia Mare, fiind un privilegiu deosebit pentru sigheteni oportunitatea de-a admira lucrări create recent de sculptori contemporani importanți. La vernisaj vor participa o parte dintre artiștii expozanți.

Doamna Laura Teodora GHINEA, președinte UAPR – Filiala Baia Mare, va rosti cuvântul de deschidere.

Curatorul expoziției este sculptorul Ioan Pop – Vereta.

Expoziția va fi deschisă în perioada 16 iunie – 07 iulie 2023.

Ion Mariș

Mirajul apei de graniţă…

Tocmai a apărut la Editura JUNIMEA, colecţia „Cantos”, „ultima pagină” – noua carte de poezie a lui Echim Vancea, cu un cuvânt însoţitor de Gheorghe Grigurcu, desenul coperţii – Ioan Pop-Vereta.

Prima secţiune a cărţii, „firea umbrei”, este o familiarizare cu umbra, o precunoaştere a „umbrei atotştiutoare” (M. Eminescu), a ceasului la care, în indiferenţa ce o împresoară, (pasărea) nu mai zboară nici măcar „zborul nereuşit”. ( – despre nereuşita zborului unei păsări)

Au loc lungi călătoriri spre „apa de graniţă”, cu mijloace de transport în comun, „în vacarmul liniştii”, sau stând „pe zăpada neagră rezemat în cârje”,/ neştiind încotro se îndreaptă apusul” ( – firea umbrei). Căci, faţă de umbra propriu-zisă, ar trebui să ne ruşinăm de jocurile şi umbrele noastre… – zice poetul.

…Şi iedera cuprinde porţile, locuirea: „o umbră cu gesturi lente/ se caţără pe iedera amiezii // e lumina ce nu vorbeşte…”(umbra). Dureroasă orice nouă zi pentru cel ce nu poate să plece în zori, deşi „noaptea a trecut de mult” şi „floarea soarelui nu te cunoaşte”: „a pleca nu ştiu când voi putea / iată o definiţie a umbrei” – poem (I).

Nevoia de empatie, de solidaritate este clamată şi pentru celelalte ceasuri ale zbaterii – noaptea, apusul, amiaza: „crede – crede în cum ni se pare nouă/ sfârşitul acesta al nopţii” (crede) sau: „apusul aşezându-mi caldarâm roşu sub picioarele / ademenite de ziua şi somnul / inundate de jale” (poem II) sau: „drumeţ de la un miez de zi la altul” (– poem în două părţi). Din nevolnicie („prea mulţi stăpâni / sunt pe ziua de mâine” – poem III), se înalţă un fel de rugă-indicaţie/…/: „..doamne, / tu îţi fă treaba / acolo sus / eu aici am uitat / ce am de făcut” (– o clipă s-a dus). Clipă de clipă durează aşteptarea-eşuarea-„căutarea zilei sorocite” (– în tăcerea cuprinsă de amurg)…

„Îndoielnica supravieţuire” se numeşte fascicola a doua a cărţii (triptic?), după Constanţa Buzea. Într-o fotografie, parcă, un străin, parcă, parcurge continuu drumul de noapte şi singurătate „ce duce la apă”, la „apa de graniţă”, spre umbra „în care te vezi”: „fără ceas îi noaptea / fără umbră-i gardul / fără teamă-ar fi / zidul / de-ar putea cânta”. De la clamări se trece la relatarea alertă a parcursului dintre „înainte şi după aceea” – fragmente sacadate, disparente, măiastru indeterminate. Din când în când, din cânt în cânt, poetul se întoarce la clamare, la rostirea patetică, atingând maxima frământării lăuntrice. „Staţiile” sunt: dezamăgirile de aproapele, strigătul de singurătate şi nemulţumire, îndoiala, vina, înstrăinarea…

Partea a treia a acestui triptic al suferinţei, „ultima pagină”, titlu împrumutat întregii cărţi, se vrea sub semn borgesian: „Singurătatea mea se mulţumeşte cu această elegantă speranţă”. Sunt alternate elegii citadine echimeşti „clasice”, poeme „de după” (ciudată „situare”, un adevărat imaginar, o „geografie” a acelei… locaţii!), reminiscenţe, „recapitulări”, refreshment-uri ale nenorocului, notaţii ale împuţinării şi trecerii, autoderiziuni, scrise „la malul apei zălăzite” sau „la patru sute douăzeci”… Ciclul se încheie, totuşi, cu poemul „revenire”. Multe poezii minunate în această secţiune a cărţii, dacă accepţi situarea în orizontul lexical al unor situaţii-limită abia încifrate/simbolizate, cuvintele de-a dreptul („moarte”, „mormânt” ş.a.)…

Confruntarea făţişă, doar cu armele scrisului, cu zona coşmarescă, este preschimbată de poet într-o frescă a suferinţei, o viziune însufleţită asupra elementelor şi a omenescului. Vor urma alte volume de poezie semnate Echim Vancea, fiecare trăit şi scris ca o ultimă pagină – căci a scrie poezie altfel, încă nu s-a inventat…. Citiţi-l! E greu, e dificil, dar cât de frumos!

Marin SLUJERU