Joi, 21 mai 2026, s-au împlinit 139 de ani de la inaugurarea teatrului de vară sighetean Prielle Kornélia. Mai exact, într-o zi de sâmbătă, 21 mai 1887, deschiderea s-a făcut cu piesa „Bubobékok” de Csiky Gergely, având-o în rolul principal pe Prielle Kornélia, căci tot am sărbătorit 700 de ani de la prima atestare documentară. Dar nu despre asta doresc să vă vorbesc, ci despre a XXXIII-a ediție a „Zilei Memoriei – ziua porților deschise”, întâlnirea Fundației Academia Civică, la sărbătoarea Înălțării Domnului, cu ocazia Zilei Eroilor. Manifestările au debutat cu premierea Anei Blandiana de către primarul orașului, av. Vasile Moldovan, salutul asociațiilor și fundațiilor participante, după care s-a trecut la masa rotundă, „75 de ani de la deportările din iunie 1951”, moderator fiind Ioana Boca, director al Fundației Academia Civică.

În desfășurarea evenimentului, Președintele Fundației „Corneliu Coposu”, Ion-Andrei Gherasim, a prezentat volumul Moștenirea lui Corneliu Coposu. Principii și valori pentru eternitate, Editura Fundației Academia Civică, 2025; istoricul Andrea Dobeș a prezentat volumul Credință, rezistență și memorie. Viață consacrată în perioada comunistă. Destine de preoți, călugări și călugărițe de rit greco-catolic, Editura Fundației Academia Civică, 2026; doamna Niculina Moica, președinta Asociației Foștilor Deținuti Politici din România, a prezentat volumul apărut la Editura Polirom (2025), editori Alin Mureșan, Clara Mareș, Ce a rămas din tot ce a fost. Povestea nespusă a Ninei Moica, volum câștigător al Premiului „Justiția memoriei”, ediția 2026, oferit de Fundația „Ana Blandiana & Romulus Rusan” și Fundația „Spandugino” și nominalizat la Premiile „Observator cultural” pentru Memorialistică/ Eseu, ediția 2026 și Premiul „Monica Lovinescu” acordat de Fundația Humanitas „Aqua Forte”, ediția 2025. A urmat vernisajul expoziției de artă plastică Memoria durerii, a tinerilor artiști băimăreni Cristian Răzvan Codrea, Mihail Sârb, Prykop Adrian, pe care v-o recomand călduros să o vizitați, respectiv vizitarea expozițiilor Fericiții martiri greco-catolici români (Muzeul Județean Satu Mare) și Ultima privire: sub gloanțele comunismului, a artistei franceze Madeleine Melot. Manifestarea s-a încheiat firesc, cu serviciul religios de pomenire a eroilor, la Cimitirul Săracilor de la Cearda.

„Ce a rămas din tot ce a fost. Povestea nespusă a Ninei Moica” (editori Alin Mureșan și Clara Mareș, 334 p., Editura Polirom, 2025, Cuvânt-înainte de Ruxandra Cesereanu) beneficiază de 6 mari capitole de interviuri și povestea din dosarele Securității, un bogat index de nume și locuri, bibliografie; lucrarea ne este prezentată sub două forme: interviu și eseu, manual de rezistență în fața dictaturii și a detenției, lectură obligatorie pentru orice profesor de istorie din țară care predă disciplina „Istoria comunismului din România”. Și asta nu doar pentru traseul pe care adolescenta Nina Moica l-a parcurs între 15 iunie 1959 și 23 iunie 1964 (Târgu Mureș, Jilava, Botoșani, Arad, Oradea, ci și ca depozitar al unor „dușmance ale poporului”, ca martor al unor povești mai mult sau mai puțin pierdute (Sultana Fazâl, Maia Georgescu, Florica Pillat, Arlette Coposu și multe, multe altele).

Ce ne propune expoziția de artă plastică pe care o aminteam în prima parte a acestui articol? Demersul plastic al celor trei artiști se înscrie într-o zonă a abstracțiunii lirice, unde forma și culoarea devin purtătoare de emoție și reflecție. Realitatea istorică nu este neapărat ilustrată direct, ci mai degrabă ne este evocată prin tensiunea interioară, fragilitatea umană și rezistența spiritului în fața opresiunii. Fiecare lucrare este o încercare de recuperare simbolică a unei istorii personale și colective, o invitație la reculegere și introspecție. Astfel, se creează acel spațiu necesar pentru dialog, între trecut și prezent, regăsit în cartea elevei Moica dintr-a noua.

In Memoriam III, Am crescut în lacrimile mamei, Fragmented II, Oradea era foarte rece, Ce-ai făcut, Nina?, Forbiden, Habar nu aveam că există Jilava pe lume, Transcedental, Evadam, nu mai eram acolo, Zidul, Dacă ar fi fost și Iuda în închisoarea aia și vorbea cu mine, m-aș fi bucurat!, Mai ești aici…?, Pomelnic… vă las pe domniile voastre să discerneți titlurile capitolelor cărții Niculinei Moica de operele celor trei artiști plastici, prin a le parcurge propriu-zis, deoarece cred că numai așa ne putem elibera mințile de lanțurile dogmelor nocive și doar astfel putem aduce la suprafață acele straturi invizibile ale istoriei care continuă să ne modeleze.

Prof. Marius Voinaghi

O să vă întrebați de ce am ales acest titlu, în aceste zile, când dezbaterea publică este dominată de conținutul noilor planuri-cadru din învățământul preuniversitar, care se vor aplica începând cu anul școlar 2026-2027. Titlul nu are nimic de-a face cu diminuarea numărului de ore în ceea ce privește istoria ca disciplină de studiu la clasele de liceu, nici cu modul în care este ea privită, ci doar cu faptul că istoria (sau cel puțin partea bună a acesteia) se vede mai bine în oglinda retrovizoare, iar noi, mai devreme sau mai târziu, conștientizăm acest fapt. Fiecare dintre noi, în parte, sau la nivel identitar. Tocmai la o astfel de dezbatere am asistat vineri, 7 februarie 2025, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, pe marginea cărții doctorului Virgil Solomon, Trecutul ne-ajunge din urmă. Memoriile unui martor privilegiat al istoriei 1921 – 1947 [Editura Humanitas, București, 351 pagini, ediție îngrijită, studiu introductiv și 544 de note (în realitate, în jur de 400 de biografii atât de necesare profesorului de istorie) aparținând istoricului Claudiu Secașiu, cercetător-consilier în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, cu o Prefață de Michael Virgil Solomon].

Structurată în trei mari capitole – Caietele 3, 6 și 7, acoperind perioadele 1921-1930, 6 septembrie 1940 – 25 august 1944 și 7 septembrie 1944 – aprilie 1947, volumul beneficiază de 10 pagini de indice de nume proprii, fotografii din arhiva familiei Solomon, file din dosarul de urmărire (interceptarea convorbirilor telefonice sau filaj executat de Serviciul Special de Informații 1943), fie fișe matricole penale de la Penitenciarul Sighet Principal, fie note de urmărire informativă întocmite de Securitate. Nota asupra ediției lămurește faptul că nu s-a păstrat în arhiva familiei originalul memoriilor, ci doar o copie dactilografiată a caietelor originale și criteriul care a stat la baza selecției celor trei caiete din totalul de șapte păstrate.

Prezentarea de carte a fost moderată excelent de către istoricul Andrea Dobeș, care a creionat foarte bine personalitatea lui Virgil Solomon (n. 27 august 1894, Drăguș, comitatul Făgăraș), cu studii de medicină la Cluj, Budapesta, Viena, participant la 1 decembrie 1918 la Adunarea Națională de la Alba Iulia, deputat P.N.T. (1928-1933), colaborator al lui Iuliu Maniu în calitate de secretar general adjunct pentru Ardeal (1941-1945), ministru al lucrărilor publice (1944-1945). A fost întemnițat timp de 8 ani, fără proces și fără asistență medicală (era suferind de plămâni) în penitenciarele Craiova, Aiud, Văcărești (1947), Pitești și Aiud (1948), Ocnele Mari și Văcărești (1949) și Sighetu Marmației (1950-1955). La părăsirea penitenciarului, i s-a fixat domiciliul obligatoriu în comuna Măzăreni, raionul Brăila (1955-1960), apoi Rubla (Valea Călmățuiului), raionul Călmățui (1960-1964), regiunea Galați. Eliberat în martie 1964, i s-a permis să revină la București, unde s-a aflat sub urmărirea Securității, până la decesul său, survenit la 4 august 1972.

Michael Virgil Solomon, nepotul autorului, a trecut în revistă povestea manuscrisului acestor memorii, la care doctorul Solomon a început să scrie din anul 1965 la presiunea fiului său: cutremurul din 1977, demolarea casei părintești, tulburii ani ’90, până la întâlnirea providențială cu istoricul Claudiu Secașiu. Acesta, în alocuțiunea sa, a evidențiat valoarea documentară a manuscrisului, poziția doctorului Virgil Solomon în cercul de colaboratori intimi ai omului de stat Iuliu Maniu și martor privilegiat la evenimente istorice majore: boala și decesul regelui Ferdinand I (1926-1927), instituirea și epoca Regenței (1927 -1930), perioada dictaturilor, pregătirea loviturii de stat din 23 august 1944, criza politică din lunile februarie-martie 1945 sau instaurarea guvernului P. Groza, la 6 martie 1945. Ion-Andrei Gherasim, nepotul fruntașului maramureșean Ilie Lazăr, președinte executiv al Fundației Corneliu Coposu, a subliniat rolul generației de mijloc a P.N.Ț., considerând evenimentul editorial drept o reparație morală față de o personalitate pe nedrept uitată, în spiritul necesității aflării adevărului și a unor aspecte mai puțin cunoscute publicului larg, cum ar fi, de pildă, relația lui Iuliu Maniu cu Ionel Brătianu la începutul anilor ’20. Gheorghe Mihai Bârlea a punctat, la rândul său, contribuția documentară prețioasă a cărții la istoria vieții politice din România, în prima jumătate a secolului XX. Pentru publicul sighetean, și nu numai, cercetătorul C.N.S.A.S, Claudiu Secașiu, și Michael Solomon, autorul romanului Vulpea urbană, au avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări. Răspunsurile sunt redate mai jos.

Marius Voinaghi (M.V.): În ce mod a contribuit experiența familială la formarea identității dumneavoastră personale și profesionale, și cum poate această identitate să influențeze felul în care privim istoria?
Michael Solomon (M.S.): În primul rând, vă mulțumesc că mă întrebați. Mi-e  greu să vă răspund în câteva cuvinte, dar încerc să o fac. Faptul că am avut de mic copil conștiință istorică. Conștiința unei istorii diametral opuse cu istoria pe care o învățam la școală, și care m-a adus mai aproape de o analiză istorică diferită. Minciunile cu care eram confruntat, pe de-o parte, și întâmplările cu care eram informat, pe cealaltă, m-au ajutat să mă dezvolt destul de repede în conștiința aflării adevărului.
M.V.: Cum putem aborda dilemele etice ce apar în reconstituirea și interpretarea mărturiilor din trecut, având în vedere că acestea sunt adesea încărcate de emoții și conotații personale? În cercetarea istoriei contemporane, cum reușiți să reconciliați nevoia de a reconstitui faptele exacte cu inevitabila subiectivitate a mărturiilor personale, și în ce măsură această dilemă vă modelează abordarea metodologică?
Claudiu Secașiu (C.S.): Sigur, dincolo de experiența profesională, dacă vreți, pe care cineva o are sau nu o are, cred că, pentru a elimina subiectivitatea, datoria istoricului este să confrunte cât mai multe surse. Și, așa cum am vorbit referindu-ne la cartea propusă astăzi cititorilor, am avut marea șansă de a avea, în paralel cu manuscrisul sau dactilograma memoriilor doctorului Solomon, și dosarul de urmărire de la Securitate, unde erau cuprinse relatările memorialistice consemnate de informatorii Securității. Practic, episoade din carte, spre exemplu, pregătirea actului de la 23 august 1944, se regăsesc într-o formă asemănătoare în notele informatorilor, precum și într-o formă similară în cartea de față.
M.V.: În contextul unei lumi politice din ce în ce mai polarizate, cum interpretați rolul mărturiilor personale și al experienței istorice în construirea unui discurs politic echilibrat și în promovarea valorilor democratice?
C.S.: Păi, cum am spus și astăzi, modelul Iuliu Maniu este unul pilduitor, în sensul că într-o lume a extremelor, o ținută morală și echilibrată, pe care a avut-o Iuliu Maniu în perioada interbelică și imediat postbelică este, cum am mai spus, de o valoare exemplară.
M.V.: În ce măsură considerați că viziunea și activitatea politică a lui Iuliu Maniu au contribuit la fundamentarea unui spațiu democratic în România interbelică?
M.S.: Domnul Iuliu Maniu, prezența lui Iuliu Maniu la noi în familie a fost dintotdeauna. Se vorbea despre el, arareori era menționat cu numele. De obicei, i se spunea Președintele. Cred că istoricii sunt în măsură să aprecieze influența lui interbelică. În mod cert, a influențat o serie întreagă de oameni din jurul lui, asemeni bunicului meu. Sunt conștient că, la ora actuală, când oamenii vor personalități puternice, ne concentrăm asupra lui Iuliu Maniu, dar cred că ar trebui să ne concentrăm și pe oamenii de încredere care l-au înconjurat și care i-au pus în valoare geniul politic.
M.V.: În ce măsură credeți că poveștile de viață, cum ar fi cele ieșite din negură ale medicului Virgil Solomon, pot influența percepția colectivă asupra istoriei naționale? Ce rol credeți că joacă, în cadrul cercetării, această dinamică de transmitere a memoriei?
M.S.: Esențială! Rolul acestor istorii care apar din negură și care nu sunt ego-istorii, în care personajul principal nu este povestitorul, ci povestitorul este doar un participant atent, dar și intim al evenimentelor, cred că pot să schimbe percepția, așa încât noi să ne apropiem de adevărul istoric.
M.V.: Vă mulțumesc pentru timpul acordat și calde felicitări pentru minunata carte. Dacă ar trebui să transmiteți un mesaj tinerilor care n-au fost astăzi de față, ce le-ați spune?
M.S.: Le-aș spune ceea ce le-am spus și celor prezenți astăzi la Memorial: ascultați-vă bătrânii, deși vă vor plictisi îngrozitor cu poveștile lor nesfârșite, dar ascultându-i pe ei, la mulți, mulți, mulți ani după ce nu vor mai fi, veți realiza că aveți posibilitatea de a judeca altfel evenimentele la care au participat. Pentru că istoria care ni se întâmplă se vede întotdeauna în oglinda retrovizoare. Niciodată înainte.

Marius VOINAGHI

Vineri, 07 februarie 2025, ora 13:00, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet (str. Corneliu Coposu, nr. 4) va avea loc prezentarea cărții „Trecutul ne-ajunge din urmă. Memoriile unui martor privilegiat al istoriei, 1921-1947”, autor VIRGIL SOLOMON. Volumul a apărut la Editura Humanitas, 2024, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Claudiu Secașiu, prefața fiind semnată de Michael Virgil Solomon.

Michael V. Solomon, Claudiu Secașiu și Ion Andrei Gherasim vor discuta despre volumul „Trecutul ne-ajunge din urmă. Memoriile unui martor privilegiat al istoriei, 1921-1947”. Moderatorul evenimentului: Andrea Dobeș.

Salut, Sighet!

Miercuri, 13 noiembrie 2024, sala de conferințe a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, a fost gazda conferinței DESPRE LIBERTATE. La 35 de ani de la căderea comunismului , avându-l ca invitat special pe profesorul de la École Supérieure Commerce din Paris, istoricul, scriitorul și ziaristul Thierry Wolton.

Acesta a publicat mai multe cărți dedicate Războiului Rece, influenței sovietice în Occident și în special istoriei regimurilor comuniste: KGB-ul în Franța, Humanitas, 1992, Roșu – brun: Răul secolului, Fundația Academia Civică, 2001, KGB-ul la putere: Sistemul Putin, Humanitas, 2008, O istorie mondială a comunismului, Humanitas, vol.1 Călăii, 2018, vol.2 Victimele, 2019, vol.3 Complicii, 2020, Reflecții despre comunism, Humanitas 2022 etc.

La evenimentul organizat de Fundația Academia Civică și Fundația Hanns Seidel au participat Ioana Boca, director executiv, Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Andrea Dobeș Furtos, muzeograf șef, Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Ion Andrei Gherasim, președinte executiv, Fundația Corneliu Coposu, precum și elevi și profesori ai Colegiului Național „Dragoș-Vodă” și ai Colegiului Național Pedagogic „Regele Ferdinand”.

Întrebările elevilor au vizat rolul avut de Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței în educația tinerei generații, „uitarea colectivă” a crimelor comunismului în Occident, unele tendințe actuale de reinterpretare a istoriei sau traumele ignorate ori îngropate din unele societăți ex-comuniste. La finalul dezbaterii elevii au primit un autograf din partea istoricului francez pe lucrarea editată de Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului, Wolton la Sighet, Editura Fundației Academia Civică, 2023, iar mie mi-a prilejuit ocazia unui scurt interviu cu „profesorul de istorie și profesorul de entuziasm al Școlii de Vară de la Sighet”, așa cum îi place doamnei Ana Blandiana să-l numească pe Thierry Wolton, mai degrabă o discuție mediată de către inimosul domn Ion Andrei Gherasim. Le mulțumesc amândurora pentru aceasta.

M. V.: În O istorie mondială a comunismului explorați ideea de „complicitate tăcută” a populației în fața represiunii. Cum credeți că ar trebui tratat acest aspect sensibil în procesul de educare a generațiilor actuale și viitoare? E necesară o reconciliere între această complicitate și dorința de a onora memoria victimelor, precum cele de la Sighet?
T.W.: Complicat. Vorbim despre niște oameni care n-au luptat împotriva sistemului. Nu pot eu să-i acuz, deoarece nu știu ce aș fi făcut eu. Nu pot fi eu judecătorul lor. Și în plus, depinde de context: dacă au avut familie, dacă au pactizat din oportunism, doar și aceasta este o trăsătură umană. Cunosc cazuri de opozanți în Rusia sovietică care au tăcut, n-au protestat niciodată. Nu-i ușor să reziști unui sistem totalitar. Nu-i judec și nu-i condamn, dar în același timp să-i onorăm pe cei care au făcut-o! Am mai zis, îți trebuie mult curaj să te ridici împotriva sistemului. Cum putem să legăm memoria celor două categorii? Unii trebuie să se reconcilieze cu ei înșiși, trebuie cumva să se proiecteze într-un fel în mecanismele sistemului comunist. Nu-i constructiv să-i acuzăm, ci e constructiv să-i amintim pe cei care au făcut ceva în sensul ăsta. O societate deschisă e formată din toți.

M.V.: Credeți că se va ajunge vreodată la un consens internațional asupra trecutului comunist, la fel cum s-a întâmplat cu fascismul? Ce factori ar putea facilita sau bloca acest proces?
T.W.: Timpul! Timpul și să nu uităm un lucru esențial, fundamental, trebuie să nu mai existe martori.

M. V.: Acum doi ani, la Timișoara, ați declarat că judecata asupra istoriei nu se poate face cât timp vinovații trăiesc.
T.W.: Exact. Nu m-am răzgândit, așa cred și acum. Dar nu o s-o pot demonstra, deoarece nu o să fiu acolo, să văd. Au trecut 35 de ani de la căderea comunismului. Există totuși, un progres, lent ce e drept, dar am avansat.

I.A.G.: Vă gândiți la țările din Est sau din Vestul Europei?
T.W.: Nu, mă gândesc la umanitate. Pentru ca crimele să fie recunoscute, pentru ca vinovații să fie judecați, trebuie să nu fie niciun martor. Vezi cazul Centenarului Primului Război Mondial (2018). În Franța au fost editate foarte multe cărți. Ce era surprinzător este că foarte multe au criticat felul în care a fost organizat războiul. Asta era ideea dominantă, față de ce învățasem la școală, glorificarea generalilor, onoarea militară etc. Totul a luat sfârșit din momentul în care nu mai exista niciun supraviețuitor care să spună „nu așa s-a petrecut”. Din punctul meu de vedere am asistat la deschiderea barbariei umane.

M.V.: Și așa am ajuns la infantilizarea umanității după spusele lui Umberto Eco.
T.W.: Hai să-l luăm pe Napoleon, care e un criminal, are pe conștiință 1, 8 milioane de morți. Hai să-l luăm pe Robespierre. El a fost condamnat și-n Franța, doar comunismul l-a glorificat. Timpul e esențial în istorie. Deci , soluția e timpul!

M.V.: Cum vedeți anticomunismul în viitor?
T.W.: Este foarte rău văzut acum. Aceasta este consecința comunismului. În Franța sunt considerat un anticomunist și sunt mândru de asta. Mă consider foarte democrat, foarte liberal, dar eticheta îmi rămâne lipită de piele. O să închei spunându-vă doar atât: ziarul de centru-stânga, Le Monde, nu a scris niciun singur rând despre lucrarea mea în trei volume, O istorie mondială a comunismului. Și aceasta este o dovadă.

M.V.: Vă mulțumesc mult pentru timpul acordat.

Autor, prof. Marius VOINAGHI

3 februarie 2023:

Sighetu Marmației, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței

10:30 – Slujbă de parastas în memoria lui luliu Maniu.
11:00 – Dezbateri cu Sens: „Iuliu Maniu – reper și model pentru eternitate”.

Participă:

Andrea Dobes (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Sighet)
Marin Pop (Muzeul Județean de Istorie și Artă, Zalău)
Pr. Cristian Borz (Asociația Casa Memorială „Iuliu Maniu”, Bădăcin)
Ottmar Trașcă (Institutul de Istorie „George Barițiu”, Cluj-Napoca)

Moderatori: Ion Andrei Gherasim (Fundația Corneliu Coposu, București), Cosmin Budeancă (Fundația Culturală Memoria, București)

4 februarie 2023:

Bădăcin, Casa Memorială „Iuliu Maniu”

9:00 – Sfânta Liturghie în capela Casei Memoriale „Iuliu Maniu”.
10:30 – Intonarea Imului de Stat al României.
Parastas în memoria lui Iuliu Maniu.
Depuneri de corone și jerbe de flori la bustul lui luliu Maniu (Intonarea Imnului Eroilor).

11:00 – Evocări: Iuliu Maniu simbolul speranței și al dorinței de libertate.

Participă:

Pr. Cristian Borz (Asociația Casa Memorială „Iuliu Maniu”, Bădăcin)
Marin Pop (Muzeul Județean de Istorie și Artă, Zalău)
Ottmar Trașcă (Institutul de Istorie „George Barițiu”, Cluj-Napoca)
Cornel Jurju (Clubul Monarhiștilor Clujeni, Cluj-Napoca)
Ion Andrei Gherasim (Fundația Corneliu Coposu, București)
Cosmin Budeancă (Fundația Culturală Momoria, București)