Un grup reprezentativ de sigheteni în… „Mantaua lui Gogol” (autor, Gabriela-Maria Mich)

Lectura îl face pe om complet. Scrisul îl face pe om exact. (Francis Bacon)

Mantaua lui Gogol (director Mihai Hafia Traista – scriitor, dramaturg, editor născut la Sighet) este o revistă trimestrială de literatură, artă, cultură și atitudine ce cuprinde studii literare, evenimente culturale, proză, poezie, teatru și texte pline de umor. În numărul comasat 32-34 (octombrie 2019 – iunie 2020) au apărut și o parte din creațiile unor artiști sigheteni. De la poezie, proză și până la studii literare, scriitorii sigheteni și-au deschis sufletul, s-au documentat, au creat și au lăsat cuvintele să formeze un alt fel de vorbire; o exprimare a esenței și emoției.

Printre autorii publicați se numără Echim Vancea (cunoscut poet, prozator, eseist, editor, publicist, autor a peste 30 volume de poezie dintre care amintesc eu, celălalt, Ocupantul provinciei, Abatere de la dialog, Ultima pagină etc), Ion Mariș (iniţiatorul publicaţiei on-line Salut, Sighet!, coordonator al Editurii Valea Verde, autor al volumelor Ultimul poem, Autostop printre gânduri, La masă cu președinții etc.), Antonia Luiza Dubovici (dragă poetă sigheteancă, stabilită în SUA, a publicat trei volume de poezie: Despre fluturi și praf, Despre înfrângerea definitivă a întunericului, Templul de Adamant), Hajnalka Cuth (absolventă a facultății de Geografie, Universitatea Babeș-Bolyai, Extensia Sighetu Marmației, fire artistică, pasionată de călătorie, literatură și muzică), Anastasia Herbil (elevă la CNDV Sighet, pasionată de științe exacte și scris, a debutat cu poezie în anul 2019 în publicația electronică Salut, Sighet!), Rebecca Georgiana Dunca (pasionată de poezie, licențiată în Drept în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, absolventa unui masterat în Dreptul internațional și european al afacerilor la Universitatea Sorbona din Paris), Raisa-Mirela Semeniuc (elevă la CNDV Sighet, pasionată din fragedă copilărie de muzică; a studiat pianul, chitara, muzică clasică, obținând diferite premii la concursuri naționale și internaționale), Alina Marincean (absolventă a Facultății de Istorie – Studii Iudaice, UBB Cluj Napoca, a debutat cu proză în publicația on-line Salut, Sighet!) și… Gabriela-Maria Mich (și eu sunt pasionată de tot ceea ce se definește creativ, de la științele exacte până la artă, literatură! :)).
Numărul este ilustrat cu o părticică din cele peste 1200 de lucrări ale lui Ion Bledea – sculptorul nordului, un exemplu de profesionalism, dăruire și implicare.

Pentru acest dar minunat îi mulțumesc editorului Ion Mariș – un observator de la distanță al “fărâmelor” de talent – care, cu o privire caldă și discretă, încurajează, oferă sfaturi și laudă cu dărnicie, dar fără măgulire. Felicitări tuturor celor care au scris în acest număr (triplu) al revistei! Viața să vă fie asemenea cuvintelor voastre pline de înțelepciune, emoție, curaj, creativitate, povețe!

Scrieți pentru voi pentru a ajunge la ceilalți! Scrieți și dacă vă pasă de marile probleme, dar și de cele “nesemnificative”; scrieți când zâmbiți, dar și când plângeți; scrieți din plăcere și dați frâu liber plăcerii până devine o pasiune. Faceți primul pas în aventura cuvintelor și veți vedea cum de la o joacă veți ajunge la iubire, inspirație, informare…. artă.
Și nu uitați: pentru a fi oameni compleți… CITIȚI! Urcați zilnic câte o treaptă pe scara cunoașterii. Priveliștea de sus e cu siguranță copleșitoare, dar până acolo e un drum lung și atât de frumos! Priviți cerul, bucurați-vă de soare, inspirați și porniți către o călătorie cu destinația finală: CUNOAȘTERE.
Spor în toate și bucurii în orice clipă!

Gabriela – Maria Mich
Clasa a XII -a, Colegiul Național “Dragoș – Vodă” Sighet

NR: Cititorii noștri care doresc să primească revista „Mantaua lui Gogol” (în format pdf), sunt rugați să ne scrie pe adresa redacției.
Cei care doresc să primească exemplare tipărite (un exemplar sau mai multe), trebuie să achite 10 lei/ exemplar (+ 5 lei taxa poștală pentru revistele expediate pe teritoriul României) și pot face comandă pe adresa de mail mantaualuigogol@gmail.com.




Și papagalii se împușcă, nu-i așa?… (autor, Ion Mariș)

Vă spune ceva titlul, vă amintiți de celebrul film al anilor ‘60?… „Și caii se împușcă, nu-i așa?”… Bietul animal, bietul cal, a fost împușcat de…

Ce legătură este între drama oamenilor obișnuiți din timpul Marii Depresiuni americane (1930) și Marea Pandemie a zilelor noastre? Simplu: frica, incertitudinea, falsele speranțe, moartea tragică, tonie – distonie, „criza” garantată 100%, sunt, cu puține cosmetizări, ingredientele recuzitei perpetue!

Lumea de astăzi este înspăimântător de colorată, multicoloră, fals scânteietoare, disortografiată, un amalgam al cailor și… papagalilor. Predomină papagalii multicolori, țanțoși – gălăgioși, experți – exasperanți, literați – penali, agramați – bahici, spectacularizați, manelizați, nereciclați, microb-iști, pandemiști sus-puși cu sau fără grade (în creier, nu-i așa?), quasi-zburătoare și quasi-cuvântătoare brrr și buum!… au amuțit!

A fost o pseudo – pauză, dar semnele că va reîncepe gălăgia și colcăiala sunt evidente. Papagalii mai și vorbesc, unii spun… vorbe, înjură, alții imită elegant – parfumați, prea-credincioși, unii sunt clarvăzători, o altă parte sunt sălbatic – nefolositori, ceilalți se domesticesc în luxul decorurilor și dresorilor din umbră… vai de mama lor, unii chiar mor!… priviți-le penajul, chiar arată a buni vorbitori pe toate limbile (oratori se spune, cu derogare, dar să nu exagerăm!), toți au aceeași macro-structură: limbaj minimal, culori vizibile impecabile, gesturi ultra – exersate, creier mic (sau, haideți să fim îngăduitori azi, relativ mic!). Exact ca și virusul, jenant de mic, submicroscopic, rău până la Dumnezeu (reformulez: până la om!) și imperturbabil (pe termen scurt)!

Se vor schimba regulile de mâine? Vor muri papagalii? Sau vor muri truditorii cai? Cred că vor muri cei mai puțin rezistenți în maratonul prostiei, penibilului, croncănelii ordinare! În niciun caz papagalii!…

Papagalii sunt cunoscuți în peste 350 de specii și… 80 de genuri, le place untul de arahide și iubesc traiul în colivie! Se mulțumesc cu reprize foarte scurte de libertate, 15 – 20 de minute sunt suficiente, unii trăiesc până la 95 de ani, cei din specia Kaka-po. Ăștia prind repede cuvintele, tocesc, stâlcesc, dar le reproduc… papagalicește. Mai să-i credem!
Doamne, Doamne, ce viu colorat este pământul și cât de frumoasă a fost liniștea de ieri dar, urmează războiul zilei de azi – mâine. Să nu ne amăgim, totul a reintrat în normal, s-a reluat gălăgia papagalilor eliberați din izolarea coliviilor, vom auzi despre mai multe și mai mari aranjamente inter-specii, ăia care reușesc să vorbească vor pactiza cu moderatorii dresori și perioada de odihnă impusă va fi răzbunată. Mi-e frică de urmările pandemiei, lumea – lumea papagalilor – se va reseta dar, probabil, într-un croncănit ultra-secret. Cei „vorbitori” vor cârâi mai tare, asurzitor de tare, cei cu neuronii virusați vor aștepta cuminți în colivii.

Unii dintre puținii biologi „acreditați” în teoria hazardului supraviețuirii prevăd modificări spectaculoase în structura ADN – ului papagalilor, cică unii vor fi imuni la toate bolile specific umane și vor încerca să-și refacă structurile papag’nterlope. Întrebarea este cine va fi sacrificat de către Cel de Sus, pentru ca să se împlinească povestea resetată: calul sau papagalul?
Se poate împlini, oare, previziunea apocaliptic-orweliană cum că lumea va fi – la un moment dat – dominată de animale, de… papagali?!… Nostradamus a lăsat câteva indicii în scrierile sale postume dar, se pare, că există divergențe și-n breasla cititorilor în astre. În fine, lumea papagalilor n-a dispărut; poate, unii au murit de moarte bună, alții au fost eliberați din greșeală însă, supraviețuitorii – mai puternici – tot la năravurile vechi vor reveni.

Vom regreta, în curând, lumea virtuală pe care am experimentat-o în carantină?!…

Ion MARIȘ




Vai de… Pietonala noastră! Bufuri, blufuri și alte… păcănele! (autor, Ion Mariș)

Supărat în ultimele zile pe „proceduri”, dl. prof. consilier Nicu Iuga a uitat că a votat la sfârșitul anului trecut (31 octombrie 2019), dezmembrarea și evaluarea în vederea vânzării a acelui imens teren de… 30 metri pătrați! Oare ce l-a determinat să schimbe…. macazul? Ce l-a detrerminat să iște tărăboiul? A fost fierbinte… ciorba? Sau a fost alterată?… Cred că e prea rece… iaurtul!

Sunt, în sfârșit, convins că onorabilul consilier și model între consilieri, dl. prof. Nicu Iuga, nu citește articolele la care face referire. Nu voi intra în detalii vis-à-vis de fireasca „vigilență” în toate problemele orașului, foarte „vizibilă” și normală, numărul mare de proiecte și/ sau idei constructive pe care le-a propus dl. consilier pentru dezvoltarea economică a Sighetului… nu este cazul!

Ce m-a distrat pur și simplu în articolul inițial („Bufuri pe final de mandat….”, bună glumă cu „buful”, cred că este o eroare semantică) al unui jurnalist iubitor de „câmpii”, de la care a pornit partea ironică a demersului meu, a fost tocmai „frumusețea” manipulării: s-a făcut vâlvă pe o temă inutilă, terenul nu este pe Pietonală, este în spatele acesteia și era o chestie de proceduri nerespectată, pe care n-a mai… priceput-o. Inclusiv stimabilul consilier dl. N. Iuga a votat inițial în CL pentru dezmembrarea, evaluarea, vânzarea etc. acelei bucăți de teren!

Și acum să trecem la lucruri palpabile! Referindu-se la articolul semnat de mine zilele trecute, “La arme, sigheteni! Blufuri politicianiste?!”, care era – ATENȚIE – un pamflet (conform DEX, pamflet = scriere cu caracter satiric), onorabilul dascăl sugerează că eu susțin că „de fapt vânzarea acelui teren este benefică pentru oraș și că vor dispărea bălăriile existente în acest loc”. GREȘIT, noi am publicat o satiră (satiră = scriere în proză sau versuri comic – moralizatoare) în urmă cu trei ani, în momentul în care NU exista clădirea, despre parcela DE SUB actuala clădire, tocmai pentru a trage un semnal de alarmă despre un loc foarte vizibil de pe Pietonală, plin de bălării (mai citiți o dată aici și identificați și locul). Am dat din nou, exact trimiterea la acea satiră din 2017. Acuma acolo este o clădire frumoasă, admirată inclusiv de consilieri. Oare ce se întâmplă cu dl. consilier că nu mai înțelege exact lucrurile foarte clare. Să fie oare de vină munca foarte intensă pe care o depune în folosul comunității?!

Articolul meu recent, pe care cetățeanul – consilier cred că nu l-a înțeles – repet, categoria pamflet! – și-i apreciez „naivitatea”, s-a dorit doar o ironizare a șmecherilor din toate ungherele sighetene (și nu numai!) care au gânduri nu tocmai curate, dar strigă „săriți, vin hoții!”. Eu nu am nicio implicare politică și nici nu-mi doresc, dar, îi voi taxa – doar prin scris – pe „sentimentalii” imaculați care-și doresc, de fapt, vizibilitate prin diverse tertipuri.

Da, sunt membru în Clubul Rotary Sighet și este o mândrie pentru mine! Primarul Sighetului face parte din celălalt club existent în orașul nostru (din care a făcut parte și precedentul primar), dar nu se suprapun deloc zilele de ședință, nu ne întâlnim și nu are nicio relevanță acest aspect, în schimb, dl. consilier Iuga se întâlnește foarte des cu primarul și,  sunt sigur  că nu se ocupă în întâlnirile lor de…. aranjamente. Nu am nicio opțiune politică (deocamdată!) și-i detest pe toți oportuniștii din politică, nu mă interesează – ca idee – dacă terenul se vinde sau nu, nu am nicio implicare. Sunt de acord cu oportunitatea de-a aduce cât mai mulți bani la bugetul primăriei, e un lucru firesc! Sunt acuzat că nu am precizat în articolul analizat – cică! – prețul evaluării; păi, monșer, nu era cazul, chiar dacă terenul se vinde, se vinde la LICITAȚIE PUBLICĂ, deci valoarea de evaluare este doar pentru pornirea licitației (oare nu se cunoaște procedura de către cei prea-imaculați?!). De altfel, un comentariu de subsol la articolul meu (comentariu necenzurat, fără să ne raportăm la modul cum procedează alte publicații!), preciza clar prețul terenului și motivele – corecte – pentru care un cetățean sighetean le invoca pentru susținerea ideii de-a nu vinde terenul. Consilierii pot vota pentru sau respinge propunerea, doar ei au pârghiile la vot în Consiliul Local și, doar cei obișnuiți cu „amenințarea” presiunilor pot să emită ideea aceasta.

Sunt sigur că aceste fumigene pre-electorale sunt benefice – nu întotdeauna! – pentru cei care le aruncă dar, uneori din cauza aburilor (pardon, fumurilor!) dispare clarviziunea!

Mda, eu am făcut în articol o mică trimitere la „abandonarea” Palatului Cultural și, probabil, acest lucru i-a deranjat pe unii și pe… alții?! Și m-am întreabat unde au fost apărătorii patriei când miza era uriașă?! Apărarea acestor 30 mp sunt convins că este un suport pentru ca unii dintre consilieri să demonstreze că mai merită un mandat.

Chiar dacă ședința de joi, 28 mai 2020 – când are loc votul consilierilor – se desfășoară online, sunt sigur că rezultatul votului, nominal, îl vom afla rapid, nu se va ascunde nimeni! ȘI REPET (pentru neinițiați): chiar dacă votul va fi pentru vânzarea acelui mult râvnit petec de teren, urmează…. LICITAȚIA PUBLICĂ! Doritorii și filantropii – inclusiv dl. consilier Iuga – pot merge să liciteze! Poate se obține echivalentul…. Palatului Cultural! Nu-i oprește nimeni să dea banul pentru orașul nostru!!!

Eu sigur îl voi vota – la viitoarele alegeri locale – pe dl. N. Iuga pentru un nou mandat de consilier pentru că este un model, inclusiv pentru tânăra generație și – de ce nu? – mai merită o șansă! În politică, evident!

O știre de noapte (chiar de noaptea minții) a fost transmisă agențiilor internaționale de presă; luni, 25 mai 2020, dl. consilier N. Iuga a făcut o „vizită” specială, secretă! Azi, nu vă spun unde și cui a făcut „vizita” ca să nu influențăm rezultatul votului!!

Ion MARIȘ

Nota autorului: Stimați cititori, acesta este (în linii mari) un pamflet, nu vă supărați prea tare pe mine, cei care nu-l (prea) înțelegeți! :)) Continuarea în… mandatul viitor! :))




La „arme”, sigheteni! Blufuri politicianiste?! (autor, Ion Mariș)

Incredibil amalgamul de „informații” și dezinformări ale apărătorilor cetății! Urmează stagiul pre-electoral și, probabil, unele dintre partide și unii „catindați” au nevoie de electo-viruși. Revenim, se pare, în zona de confort a „poveștilor” cu priză la public!

Am fost uimit de conștiința civică a unor concetățeni de-ai noștri care au pornit o fulminantă petiție pentru a împiedica vânzarea unei mici suprafețe de teren care NU este situată pe strada Pietonală (str. Corneliu Coposu). Noi am publicat în e-ziarul nostru (Salut, Sighet!) tocmai în 10 iulie 2017, o mică parodie „Verdeață à la… Sighet”, (vezi aici) în care deplângeam imaginea bălărioasă situată exact pe Pietonală. Nimeni nu s-a agitat, în urmă cu trei ani să strige cetățenește că nu arată cool Pietonala, mulți aveau preocupări strict domestice. Oricum, pe acel petec de teren (proprietate privată) a fost ridicată o clădire frumoasă (cu avizul specialiștilor) care se încadrează în contextul arhitectural al zonei. Sunteți de acord că arată mult mai bine decât fosta parcelă „eco”, ce era ultra-vizibilă, nu? Oricum, clădirea s-a construit pe o parcelă privată! Iar proprietarul își dorește să construiască în spatele clădirii o anexă pe un teren care NU este situat pe pietonală, este amplasat pe str. Bogdan Vodă, nr. 18, teren care, dimpotrivă, arată mizerabil, un fel de depozit pentru diverse… resturi (vedeți în imagine, în partea dreaptă). Acea bucată de teren NU blochează nimic, NU blochează parcarea, NU afectează Pietonala și NU obturează ochiul vigilent al cetățeanului onest.

Dar, să vedem cum a demarat vânzarea „imensei” suprafețe de 30 de metri pătrați din avuția Sighetului. Proprietarul clădirii recent construite (Con Invest SRL) a făcut o petiție către Consiliul Local în data de 07.10.2019 (adresa nr. 12823) pentru a solicita cumpărarea acelui petec de pământ care nu deranjează deloc Pietonala (așa cum susțin unii), chiar este ascuns în spatele noii clădiri. Toate comisiile (inclusiv juridic, urbanism și buget – finanțe) au APROBAT in integrum separarea parcelei buclucașe (pornind de la demersul inițial), cu condiția dezmembrării, evaluării și trecerii din domeniul public în domeniul privat al Primăriei. Petentul a făcut toate demersurile și, încurajat de votul dat în Consiliul Local (HCL 61/ 31 oct. 2019), de către TOȚI consilierii locali, pentru „operațiuni de cadastru și publicitate imobiliară” (aprobându-se astfel și „nașterea” lotului de 30 mp), a achitat toate cheltuielile aferente (dezmembrare, evaluare etc.). Dar, pandemia întrerupe continuarea celorlalte etape, se schimbă procedura de vânzare, se cere o nouă re/evaluare, făcută de un expert angajat de Primărie prin SICAP, iar primul preț al terenului (rezultat dintr-o evaluare plătită de solicitantul dezmembrării) se pare că nu a fost mincinos ci chiar a… scăzut.

A urmat – săptămâna trecută – votul pentru vânzare, dar comisiile juridică și buget – finanțe din CL se opun! Sigur, nu-i nimic rău în buna intenție de-a păstra patrimoniul orașului pentru cetățeni!… dar această schimbare de atitudine generează câteva suspiciuni… procedurale! Poate că dă bine și agitația înainte de alegerile din toamnă?! Merg și petițiile la popor că, de, imaginea se cosmetizează prin lovituri subite și subtile.

Dar, ce m-a uimit la modul cel mai trist a fost atitudinea războinică – în ne(re)cunoștință de cauză, probabil – a fostului primar, „părintele” Pietonalei, care pe vremea când era viceprimar, împreună cu doamna primar din anii 2010 s-au „debarasat” nu de 30 mp de teren ci de… Palatul Cultural al Sighetului. Nu s-au împotrivit la vremea respectivă, n-au contestat, n-au luptat pentru o clădire emblematică din patrimoniul Sighetului (clădire care făcea parte dintr-un proiect european, aprobat, de 10 milioane de euro) ci, dimpotrivă, cu argumente penibile (pe care ni le-a dat dl. viceprimar de atunci, ulterior primar, face to face) au contribuit la transferul „legal” al proprietății palatului. Am fost patru persoane care am acționat în instanță (pe cheltuiala noastră) pentru a încerca anularea unei decizii luate de Sus, care a împrăștiat definitiv instituțiile culturale sighetene din acei ani. Unde au fost „corecții” apărători ai patrimoniului sighetean atunci? Clar, tot electoral s-au comportat, în special „aleșii” (și nu numai!) și în urmă cu aproape zece ani!

Ei bine, azi, repet, prin dezinformare – manipulare, populația Sighetului este „agitată” pre-electoral pentru un petec de teren care după cosmetizare și construirea unei anexe (care garantat nu-i va deranja pe iubitorii de pietonale), va arăta sigur mai bine; vorbim de o „palmă” de pământ perfect…. izolată.

În altă ordine de idei, aștept cu nerăbdare programele partidelor pentru viitoarele lupte electorale de la sfârșitul acestui an sau – cel târziu – de la începutul anului viitor, ca să vedem ce idei mărețe ne vor oferi și ce strategii – doar pe hârtie, evident – vor scoate de la „izolare” pentru bunul mers al minunatului nostru oraș! Mai avem doar câteva clădiri – bujuterii în patrimoniul Sighetului și, mă întreb… ce-au făcut, ce proiecte au propus consilierii locali (cei mai galonați) pentru ca acestea să arate mai bine, să fie restaurate, să fie exploatate în folosul comunității?… Clar, Pietonala nu are nevoie de salvatori, e acolo nu se modifică nimic, dar Sighetul trebuia/ trebuie salvat! Vedea-vom oare noi, cetățenii ordinari, un raport corect – concret al activității consilierilor din mandatul pe care-l vor încheia în câteva luni?

Mă întreb cât de „colorat” va fi următorul Consiliu Local, ținând cont că servilismul politicianist este o calitate care dă greutatea listelor de… catindați! (mare vizionar, nenea Iancu!)…
Vom auzi probabil, în curând, diverse idei îndăznețe, pentru liniștea noastră!… Cei obișnuiți cu “specificul” activității politice știu unde, când și cum să atingă mințile și… butoanele!

Până atunci să ne bucurăm de multicolora simfonie a reprezentanților noștri ieșiți din… izolare!
Doamne ajută-i pe cei săraci în… ADN! S-auzim doar de bine!!!

Ion Mariș




În genunchi, de Ziua Europei! (autor, Ion Mariș)

Ion Mariș

Au trecut peste 13 ani (01 ianuarie 2007) de când România stă la masa bogaților – sigur, mai pe la colț – și se bucură de un altfel de meniu. Au apărut icrele, fructele de mare, deh!.. șampanii franțuzești, merge și Jägermeister (sic sau sîc!), delicatese ce mai, așa cum se tratează capitaliștii conștiincioși. Ciolanul era cărnos, banii se numărau în euroi iar ai noștri… lei! Responsabilii, s-au apropiat tiptil, prin toate structurile, de conferințe, congrese, meeting – uri scorțoase, să dea bine prin CV-uri, pe lângă dr-uri și, uite, totul mergea ca pe la… noi. Au fost și bani, an de an, după buget și pentru sărăcie, dar nu ne-am învățat lecțiile la timp. Mai mereu corigenți la autostrăzi, la spitale regionale, la corupție și, mai grav la agricultură (mămăliga noastră, cea de toate zilele e din import!), totuși, zic gurile bine pregătite, ne-am… descurcat.

Dacă nu venea nenorocitul ăsta de virus eram și anul ăsta pe… plus. Plus la numărul de parlamentari, plus la averile bugetarilor, plus la pensii speciale, plus la grinzi în case… Doamne, ce de plusuri aveam în țară și acum s-au dus naibii toate! Sau… poate nu?

Azi, 09 mai, ar fi trebuit să ne sărbătorim cu mari și eterogene soboruri Ziua Europei noastre. Da, să fie clar, Europa este și a noastră, pe-aici pe la colțuri, sau pe la extremități, e mai a noastră azi ca niciodată.
Dar, asta este, s-a dat dezlegare la Covid, a venit și pe la noi după ce a răvășit bine mașinăria franco – italiană și a băgat în carantină chiar și motorul german. Acuma, ce să facem? S-a verificat soliditatea milioanelor de/din proiecte izvorâte din sutele de axe și priorități, a zecilor de măsuri bine verificate de birocația europeană și, când ne-a izbit necuratul (pardon, virusul!) iată-ne în… genunchi! Din nefericire, o Europă laică, stă azi în genunchi, îngenuncheată de urgență și se roagă, fiecare pe limba ce-o stăpânește mai bine, cui dorește și de câte ori îi permite religia, pentru reuscitarea noastră, a celor – aproximativ – 500 de milioane de mielușei trăitori pe bătrânul continent.
Azi suntem în genunchi, cot la cot, cei mici cu ceilalți din categoria TBTB/ 2B2F (too big to fail – prea mari ca să cadă) și așteptăm plecarea virușilor (da, sunt mai mulți, cu structuri diverse, unii sunt mai blânzi, alții mai ticăloși!). Adică, așteptăm cu drag, de data asta, Cov-exit-ul!

E o aniversare tragică, sper să nu mai prindem un an asemănător și mai ales să nu uităm că aparținem unui continent… eligibil, sustenabil, solid, Așa îmi doresc, ne dorim, sunt sigur, ne mai zburlim la Bătrâna Doamnă, dar nu putem s-o trimitem la azil. E a noastră, trebuie doar să schimbăm strategia de îngrijire și prevenire a bolilor ei seculare. Un pic mai atenți la sistemul de sănătate, alimentație sănătoasă, monitorizare profesionistă și… împrăștierea! Chiar și la sparanghel sau căpșuni nu-i rău, euroii să crească.

Scumpă Europă, noi nu te vom părăsi niciodată, ne rugăm mult pentru sănătatea matale și, iartă-ne umilița, dă-ne și nouă câteva adiționale mai bune la contractul pe care l-am semnat în 2007 și nu ne duce pe noi în ispită prin moll-uri, cazinouri, chiar birouri, că ne păpăm banii și avem necazuri pe la… coșul zilnic!

Să ne trăiești mai bine, mai sănătos și să ne vedem fără direktive complicate și-n anii care vin!
Liberté, fraternité, désolé! Zusammen űber alles! God bless Europa!

Ion MARIȘ

 




Starea de solidaritate post – pandemie (autor, Ion Mariș)

Ion Mariș

Pentru lumea întreagă, dar și pentru noi, urmează greul, zilele post-pandemie și multele semne de întrebare. Un virus neînsemnat și total „neînțeles” s-a găsit – tocmai într-o perioadă de relativ echilibru economic – să infecteze sănătatea planetei. Sub microscopicul agent patogen, sub perfectă „acoperire”,  ne-a „oferit” o lebădă neagră, venită pentru a ne aminti că nu suntem stăpânii naturii. De ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, cine este vinovatul zero rămâne de… mediat la nivelul structurilor supra-statale. Din păcate, hazardul va gestiona viața noastră în lunile și – poate – în anii următori. Vom fi nevoiți, mai ales în fostele zone carantinate, să acceptăm o terapie socială de urgență, să identificăm un „tratament” pentru recâștigarea încrederii cetățeanului în sistemul medical dar și în cel statal, ce emanau siguranță și care s-au fisurat; este obligatorie găsirea de soluții credibile pentru eliminarea potențialelor conflicte socio – economice și „declanșarea” empatiei și solidarității transfrontaliere.

Altfel, urmările crizei mondiale sanitare pot duce la intensificarea confruntărilor sociale, comerciale (mai ales pe axa China – SUA), a protecționismului extrem și în cazuri dure la conflicte sângeroase. Normal ar fi să învățăm – toți – din erorile apărute în ultimele luni (și chiar din istorie!) și să preluăm/ aplicăm ideile/ măsurile de succes (așa numitele bune practici!) confirmate de duritatea experienței pandemice.

La momentul actual sunt clare semnele că mecanismul socio – economic global s-a blocat și că, în scurt timp, se va redesena configurația lumii. Șomajul zdrobitor, inimaginabil, care azi – conform statisticilor – se ridică la aproape un sfert din populația Pământului (aprox. 1,6 miliarde persoane) va fi una dintre cele mai mari provocări. Este la fel de clar că, populația – acolo unde este posibil – trebuie să reducă viteza de consum (contrar indicațiilor unor analiști!), să economisească mai mult și să facă investiții sustenabile. O altă amenințare probabilă este criza alimentară ce poate lovi lumea cu urmări mult mai grave decât pandemia propriu-zisă.

Ni s-a tot spus – în aceste ultime săptămâni tragice – de către unii dintre cei mai importanți actori politici din țară că, la problema X se va face o evaluare a situației, la problema Y evident o… analiză, la problema Z o reevaluare etc. Discursurile par extrase din filme de prost gust!… cred că ne-am săturat de evaluări, analize, studii teoretice și păreri evazive! Lucruri concrete – oare – nu se pot face? Variante precise post – pandemie, nu se pot fixa?

Putem găsi ușor – fără a face analize sofisticate – câteva posibile direcții statale prioritare de intervenție, pentru a preîntâmpina colapsul țării noastre. Digitalizarea țării ar trebui urgentată mai ales din perspectiva educației și învățământului, prin urmare este obligatorie dotarea elevilor provenind din familii cu venituri reduse cu tablete/ calculatoare și asigurarea accesului la internet, pentru a „roda” școala online. Asigurarea hranei populației este la fel de importantă ca și educația, așadar, urgent trebuie găsite căile rapide de investiții masive în agricultură, irigații pe toate suprafețele deținute de marile ferme de stat și/sau private, subvenționarea produselor agricole și zootehnice locale etc. Se poate gândi, de asemenea, o modalitate de co-finanțare a fabricilor de medicamente (prin preluarea de acțiuni de către stat, acolo unde este posibil) sau chiar înființarea unora noi; este necesară informatizarea urgentă a instituțiilor publice, pentru a reduce la maximum birocrația și eliminarea funcționarilor inutili.

Pentru a înlesni crearea de noi locuri de muncă trebuie să se reia, prin proceduri curate, transparente, finanțarea marilor lucrări publice, autostrăzi, spitale regionale etc. din fondurile europene disponibile sau chiar din bugetul statului, cu împrumuturi interne sau externe pe termen lung și cu dobânzi mici, prin parteneriat public – privat etc. Ar fi important de identificat câte o investiție strategică în fiecare județ din țară, pentru a da posibilitatea în primul rând forței de muncă locale de-a munci, de-a se evita periculosul șomaj.

Ideile foarte bune – girate de evaluarea unor specialiști dar și de oameni de afaceri de succes – ar putea fi finanțate prin granturi (bani nerambursabili) de către stat, prin co-asocierea cu antreprenorii creativi, ceea ce ar duce la consolidarea segmentului IMM – urilor.

Și nu în ultimul rând, majorarea pensiilor minime până la cel puțin echivalentul a – spre exemplu – 300 – 400 euro, coroborate cu impozite diferențiate pe pensiile și salariile „nesimțite” din sistemul public.

Sunt multe variante/ soluții de bun simț pentru evitarea lentoarei în „evaluări” fără conținut și adaptarea urgentă la criza ce se va disemina în toate sectoarele de activitate.

Dar, toate bunele intenții și chiar dorința de implicare dezinteresată pot eșua dacă nu se va conveni asupra unui pact politic post – pandemie! OBLIGATORIU! Indiscutabil, nu poate fi permisă continuarea jocului murdar politicianist după ieșirea – deocamdată, incertă – din starea de urgență. Un moratoriu pentru cel puțin doi ani în care, fiecare domeniu vital pentru viitorul țării (sănătate, educație, agricultură, industrie, turism, mediu etc.) să fie condus de către oameni competenți, de către cei mai buni profesionști! Să dispară – măcar pentru doi, trei ani – politrucii din toate funcțiile importante! Să aruncăm la gunoi „ideologiile”!

Pare imposibil?! Nu știu, nu cred!

Da, e nevoie de o schimbare masivă, de o reformă națională, dar și globală a capitalismului „gaussian”, este nevoie de un alt tip de… stat! Și, dacă mai marii lumi ar accepta, este nevoie de aplicarea economiei sociale de piață pe întreaga planetă.

Din păcate, lumea este condusă de super – bogați, fără nicio empatie pentru mulțimea… supraviețuitoare! Ei s-au „distanțat” demult, prin colosalele averi pe care stau, de omul de rând. Să existe oare solidaritate și din partea celor care se zvântură prin topurile Forbes, care-și doresc active nemuritoare?

Fără solidaritate sinceră, la toate nivelurile, lumea poate colapsa! Puținii rămași se vor tooot ascunde, periodic, din fața invincibililor… viruși!

Ion MARIȘ




Trist – jurnal de Sărbători (autor, Ion Mariș)

Îmi potrivesc masca pe față, mi-am ajustat mănușile, am completat declarația adecvată și… mă îndrept spre centrul Sighetului. Trecătorii sunt răzleți: unii sunt atenți – vigilenți, alții par nepăsători, câțiva se strecoară derutați (n-au măști, nu suportă să poarte măști?!) iar o altă parte sunt… apatici. Cu precauție firească… înaintez!
Suntem de nerecunoscut! Mă salută „mascații”, nu-i identific chiar pe toți, ne ocolim între noi delicat, cu repeziciune trebuie să bifăm traseul trecut în declarație și să evaluăm constant distanța socială. Evident, unii mai frumoși și îndrăzneți n-au nicio legătură cu distanțarea socială, mai stau la taclale, e drept sunt puțini și-și feresc privirile vulnerabile.

Dom’le!… vorba unora mai cerebrali, încercarea asta ne epuizează resursele psihice, va trebui să ieșim – inopinat – la aer curat, să mai ducem câte o pâine la cei nevoiași, poate chiar să ne găsim substratul filantropic neglijat.
I-am căutat, am încercat să-i găsesc pe omniprezenții cerșetori din zilele bune… nicăieri! Sunt izolați și ei în disperare, în lipsuri și-n frici?! În ce cotloane se ascund? Frica zilei de mâine, da, e valabilă pentru aproape toți, toți! Nu doar românii, toate națiunile sunt într-o așteptare bolnavă, liniștea dinaintea necunoscutului.
Nu văd poliție și e foarte bine, pot fi și discreți. Este miezul zilei și nu foarte mulții trecători sunt cu pungile și plasele aproape pline. A dispărut „furia” cumpărăturilor din anii trecuți. Mă îndrept spre piața de alimente și, culmea, nu-i văd pe „tradiționalii” prea-blamați vânzători stradali de țigări. Oare dorm la ora prânzului? Ce vacanță de sărbători are planeta!
În piață oamenii se mișcă rezonabil de firesc, producătorii (unii sunt doar comercianți) au mască, da, iar de mănuși nu se pune problema. Produsele nu lipsesc, doar crisparea apare la vederea unor polițiști locali, în rest totul funcționează! Am văzut, am cumpărat, am plecat!

Pe vremea asta, în condiții normale, dacă n-ar fi fost co-vidul nepoftit, am fi avut debutul campaniei electorale, orașul ar fi fost plin de afișe și bannere, plin de promisiuni, plin de strategii colorate distinct, plin de candidați super-motivați și devotați cauzei cetății. Și totuși – Doamne iartă-mă! – ce frumoasă-i liniștea necompetițională politic. Evident că sunt mulți cei care își doresc și cred în povești, în lovituri de imagine, în devotament pe hârtie și-n aroganțe bine camuflate. Pentru ei, lumea e nebună!
Dar, Sighetul azi e liniștit, au înflorit o parte din copaci, suntem în plină primăvară și pandemie, am făcut lejer câteva poze și spre… casă. Atmosfera de acum este aproape identică cu cea de prin anii ’75 – ’80, calmă, liniștită, patriarhală sau poate matriarhală, cu stingerea simbolică la ora 22:00 și… orașul în totalitate la somn. Ei, azi avem alternative, programe TV, Internet, facebook (cei care vor… vizibilitate) și libertate. Libertatea de-a striga, de-a înjura, de-a alege, de-a pleca, puțin sau de tot. Și-acum, în sfârșit, libertatea de-a… medita îndelung! E nevoie și de introspecție!

Sărbătorile Pascale vor fi întâmpinate de unii dintre noi în câteva ore, iar de către alții în câteva zile. Au dispărut zgomotele, agitația inutilă, fiecare dintre noi își înfruntă propriul (co)vid și s-a retras în biserica originară, în biserica din suflet. În intimitatea propriei ființe, poate, poate, vom schimba ceva în noi înșine dar și în… lume.

La început au fost cuvintele și apoi… neliniștea! Așteptăm lumina din oameni, lumina în lume!

Ion Mariș




Restart și la Sighet: Cu mâinile curate!… (autor, Ion Mariș)

Cât de săraci și umili (chiar umiliți prin statistici), am putut fi ani în șir – europeni cu patalama – având mereu în cifre absolute „onoarea” de-a ocupa unul din ultimele locuri la analfabetism, la școli fără apă curentă și WC – uri insalubre, la nivelul sărăciei și, mai ales, la consumul de… săpun. Am fost totuși destul de vizibili și mereu fruntași la diverse alte consumuri: de bere, de tărie, la mici și nu în ultimul rînd la metri cub pădure doborâtă (buștean) pe cap de locuitor etc etc dar… cui să-i pese că echilibrul era instabil?
Neinteresați de statistici, focalizați strict pe imaginea de moment, abandonându-ne propriile interese, viziuni, proiectele comunitare, chiar și… limba română, ajunși în incapacitatea de-a ne conforma bunului simț, am schilodit educația și sănătatea lăsând la voia întâmplării… profesionalismul și performanța.
De fapt, deși oferta democratică a Europei a fost decentă, lipsa atenției serioase vis-à-vis de dezvoltarea intelectuală și spirituală a cetățenilor noștri a dus la grave abateri în strategiile esențiale mersului civilizat pe autostrada sustenabilității. E drept că ne-am sustras trendului corporatist – capitalist, neconstruind fizic autostrăzi, încercând să ne păstrăm „tradițiile”… rurale, temperându-ne frustrările și nervozitatea cu fumigene din categoria Maybach – urilor, BMW-urilor și AUDI-urilor.

Din păcate, apariția impredictibilă – dintr-un „import” fără frontiere – a teroristului invizibil, un netrebnic de virus, ne-a redus la o tăcere globală! Acest atentat sanitar la existența omenirii este practic o forțare, persiflare naturală a norocului, deghizat în multe forme organice.
Lăsând la o parte eforturile intense al oamenilor de știință, a laboratoarelor de virusologie din întreaga lume, a serviciilor mai mult sau mai puțin experimentale, soluția la zi, mai simplă decât invenția roții, a fost și este… SĂPUNUL. Din fericire, mai ales pentru țara noastră, după instaurarea implicită a fricii și extinderea panicii, a crescut – inimaginabil în condiții normale – consumul de săpun.… oamenii se spală mai des pe mâini și, purtând – cei mai mulți – măști, nu mai au nici ocazia de-a scuipa dezinvolt, haiducește, mai ales pe jos. Niciodată nu mi s-a întâmplat să văd – în toate marile magazine – golindu-se rafturile cu săpunuri (solide), geluri de mâni, săpunuri lichide, dezinfectanți etc. Epuizarea acestei categorii de produse, destinate igienei personale, nu mi-o imaginam nici măcar în glumă! Și iată că minunea s-a produs! Pe lângă alcool (nu doar Mona), românii consumă azi incredibil de mult… săpun! Doamne, mulțumim pentru curățenia pe care ne-ai obligat s-o simțim pe propria piele, nu ne uita nici de azi înainte, dă-ne săpun pe-ndestulate!

Dar cum o minune nu vine niciodată singură, am văzut – și m-am șters îndelung la ochi! – de mai multe ori în ultimele zile, în orașul nostru, dar și prin țară, mașinile firmelor de curățenie dezinfectând străzile, scările de la blocuri, am observat, cu uimire, cum sunt golite periodic containerele pentru resturi etc… Nu mai recunosc nici ce se întâmplă cu manierele concetățenilor noștri, s-au mai liniștit… s-a liniștit orașul, nu se mai aud zgomotele mașinilor figuriștilor de serviciu, nu se aud înjurăturile din miez de nopate, ale tinerilor care frecventau sălile de jocuri de noroc, celebrele și mult studiatele păcănelele care împânziseră țara au fost reduse la tăcere. Prețul combustibilului scade dar nu se mai bucură marii iubitori de cai – putere, nu se mai bucură destul de mulți pentru liniștea fantastică ce-a pus stăpânire pe aproape întreg pământul. Tsunami-ul Wuhan a schimbat starea lumii, ducând-o de la furia și agitația acumulării la tăcerea morții. O fi mai mare dezastrul economico – pandemic decât restartul… aseptic?

Nu știu dacă sfârșitul acestui an va consolida starea imunitară globală dar, se pare că aprox. 70 – 80 % din populația lumii va fi… dezinfectată. Probabil că vor fi, pe plan global, zeci de mii sau sute de mii de decese, nu este exclus ca, după gripa spaniolă, actuala pandemie să însemne dezastrul cel mai brutal pe care-l vom parcurge. Eu sper să se oprească urgia naturii și viața socială să revină la normal, desigur într-un format mai „modest” dar, este absolut sigur că pentru noi, lecția de igienă, individuală și comunitară, este cea mai importantă… asumare. Și apropo de dezinfecție, chiar dacă vom utiliza în continuare alcoolul, să fie în cantități mici și să ne gândim să nu repetăm greșelile trecutului. Da, atenție la… prevenție!
Pentru încurajare, vă propun câteva variante upgradate ale unor frumoase cântece tradiționale maramureșene, pe care putem să le fredonăm – deocamdată – în familie, în grupuri de maximum trei persoane, cu un optimism moderat:
Măi pretine io și tu/ Șohan n-om vedea raiu!/ Pretine, după Wuhan,/ N-om vedea raiu’ șohan!
sau
Io-s fecior de moroșan/N-am mâncat în veci wegan,/Da’ de-amu cât oi trăi/N-oi mai mânca… porcării!

Doamne, îți mulțumim pentru surpriza pe care ne-ai dat-o, pe măsura neputinței conducătorilor lumii, ne spală nouă toate… păcatele (cele mai ne – curate) și nu ne monitoriza cu prea multă severitate!…

Ion MARIȘ

foto: Ion Mariș




31 martie 2020, în plină carantină, la Sighet | Plimbare virtuală

Ultima zi a lunii martie, a anului de grație 2020, a fost un pic mai friguroasă decât zilele precedente, cu un vânt aspru dar cu un soare plăcut și un albastru al cerului dătător de speranțe.

Cetățenii Sighetului, puțini la număr, se conformează condițiilor de carantină, orașul „expunându-și” trecutul, într-o liniște… imperială.

Parcul din zona Centrului, pustiu, temporar abandonat, atrage prin curățenie și croncănitul ciorilor de semănătură.

Vă invităm la o plimbare virtuală prin orașul nostru care, azi, pare un burg chiar cochet.

 

Foto & video: Ion Mariș
editare: Brîndușa Oanță




Europa cu 27 de… viteze! (autor, Ion Mariș)

Ion Mariș

Ce naivi am fost (chiar mulți dintre noi!), nu cu foarte multe luni în urmă, când am sperat să nu fim printre cei care se strecoară prin Europa cu viteza a… doua. Noi, cei bățoși și cu inutile orgolii ne doream să rulăm cu viteză maximă (de Formula 1, ce mai!), să zâmbim detașați, să le arătăm semnul victoriei (și nu numai) celor care ne subestimează! Noi?! Europeni din/ prin naștere! Noi!… dar… frații noștri ne-au dorit mai… lenți!… că așa suntem, nativ, cei de prin Est!

Ne-am plâns, destul de mulți, de excesiva birocrație europeană, vedeam poticnelile și clivajele pe toate „axele”: Est – Vest, Nord – Sud. Ei bine, primeam și destule critici și eram urecheați pentru greșelile noastre lumești. Unii mai vorbeau contra vântului dar, în van… deh, cel puternic împarte tortul!

Evident, eram încurajați și de naivitatea global – democratică a bătrânei Europe, care-și imagina că toți cetățenii lumii și toate statele funcționează după schema laică a celor mai agreate… porunci! Oricum, ajunseserăm într-un maxim de consum, toate politicile economice încurajau rulajul maxim (se poate numi și risipă) de resurse naturale și nu erau atente la sensibilitățile eco – sanitare. Și iată că a apărut din „neant” un invizibil dușman, evoluat, metamorfozat sau transferat, care dă un brânci serios lumii, readucând-o cu picioarele în… țărână.

Mesagerul morții a fost privit – de către europeni – cu neîncredere la început, cu optimismul stopării în regim civil dar, pe măsură ce contamina un număr mai mare de oameni, pornind din inima Italiei, din lipsa unor protocoale precise și-a unui istoric cvasisimilar, natura s-a dezlănțuit. Nu știu dacă trebuiau să fie autoritățile mai dure sau nu, ceea ce este clar este că Europa a fost prinsă pe picior greșit. Bătrâna și educata noastră doamnă n-a reușit să-și imunizeze colocvial cetățenii indecent inoculați și, au început să apară decesele.

Dar nu despre acest aspect al felului cum s-au lansat măsurile anti-virus vreau să vorbesc, ci despre protecționismul ad-hoc reinstaurat. A dispărut celebra coeziune europeană, solidaritate, proiectele mega – trans-frontaliere au fost practic formale și, când a fost cazul unui flagel real, fiecare țară s-a distanțat social, s-a „autoizolat” (firesc până la un punct); fiecare națiune se descurcă așa cum poate și nu se (prea) implică să-și ajute vecinul/ vecinii. Este mai clar ca oricând că Europa ne-a oferit – deocamdată – doar verbal ajutorul plenar, este incapabilă să gestioneze situații de criză, având un aparat birocratic anchilozat, așadar, ne putem lua adio de la viteza a doua la care ne-am asumat la un moment dat – cu sprijin franco – german – limitarea.
Ați auzit de European Centre for Disease Prevention and Control (Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor), care „analizează amenințările noi pentru sănătate, astfel încât UE și autoritățile naționale din domeniul sănătății să poată reacționa rapid”?… Nici EU, până nu demult! Acest centru are se pare vreo 300 de angajați și se ocupa probabil de workshop – uri și conferințe, de strategii și master plan-uri pe hârtie iar când Europa a fost asediată de un virus, s-a dus naibii toată… politica UE în domeniul sănătății. Pe la sfârșitul lunii ianuarie 2020, când semnalele din China eru foarte tragice, un subgrup de experți a Centrului se ocupa de… politica tutunului.

Dacă Italia și Spania, cele mai lovite de coronavirus, au fost incapabile să facă față pandemiei – deși erau în fruntea cursei dezvoltării economice, la prima viteză, ce putem spune despre țările Central și Est Europene? Să nu ne facem iluzii, Europa are începând de azi și va avea și-n viitor, pentru muuult timp… 27 de viteze. Reorganizarea europeană poate însemna reguli intra – comunitare mult mai drastice și o disciplină sanitară mult mai consistentă. Cât despre potențiala resuscitare economică, nu-mi imaginez decât scenarii sumbre. Cred că ne vom mulțumi cu viteza… 27?! Atenție, e la… coada clasamentului!

Sigur că fără economie lumea poate stagna, chiar regresa dar, fără sisteme durabile de sănătate și educație rasa umană poate… dispărea. Să nu ne impacientăm, nu va fi cazul, dar, acest semnal de alarmă pe care-l încasăm în „plină figură” sper să ducă la un sincer și ponderat „gentleman agreement” între marile puteri ale lumii, iar stilul de viață agresiv – consumerist să fie înlocuit cu unul ponderat – preventiv. Vai de liderii care continuă să creadă altceva!

Am văzut – săptămânile trecute – câteva exemple în care conservatorismul individual s-a extrapolat conservatorismului statal, astfel încât, ne putem întreba – mai mult retoric – cât va rezista umanismul pe planetă?… Va urma oare o „nouă”…. Renaștere? Din fericire, răspunsul nu depinde de politicieni ci de oamenii de știință și de adevărații experți! Și totuși, cine va avea curajul să implementeze răspunsul/ răspunsurile – incorect(e) politic – după „consumarea” actualei crize pandemice?…

Ion MARIȘ