Marii și micii analiști, astrologi și prezicători abulici, se străduiesc – sub amenințarea „proaspătului” virus – să ne convingă și să ne îndrume pe căile îngrijorării și fricii. Ce va fi cu secolul XXI?… Pe unii nici măcar nu-i preocupă în mod intelectualist – științific această dilemă, sunt prea închistați în proceduri depășite și chingi habotnic standardizate. Poate că era nevoie de un cutremur la nivel societal pentru a direcționa și strategia educațională pe făgaș… avangardist.

Ce-om face oare stând atât de mult timp în izolarea (auto)impusă? E simplu! Citim, visăm, pregătim scenariile viitorului, ne plictisim, ce mai! Se poate munci în mediul și „mirajul” propriei locuințe? Mda, ar spune elevul Bulă (vedeta sec. XX), porcării (adică, transmise de gripa porcină), de-astea nu se pun la socoteală! Acolo, în fața privirilor ingenue, în fața fricii copilașilor, interacțiunea dascăl – supervizor cu… elevul – prizonier amorsează creativitatea și imaginația. Așa ar gândi… Bulă?!

Privind spre trecutul meu, dintr-o epocă îndepărtată, controlată de vechiul om-nou, nu mă pot gândi decât la dascălii de excepție care făceau din (unele) materii… artă. Chiar și la materiile foarte serioase (matematică, fizică etc. – nota bene – etc nu înseamnă fără importanță) tensiunea avea nuanțe neîntunecate, poate, poate, puțin enervante. Dar azi, într-o lume modernă, să mai existe „procedura” tocitului, memoratului mot à mot, mi se pare o inepție cât (fostul) monstru din lacul Loch Ness. Doamne, dacă Doamne ai da note, unde ar fi mulți dintre profesorii de azi? (Disclaimer: nu mă refer doar la absolvenții de… Spiru Haret!).

Am primit, înainte de atacul coronavirusist, informații despre nemulțumirea unor liceeni vis-à-vis de metodele ultra-ortodoxe prin care unii profesori stăpânesc clasa. Nimic de zis, este varianta conservatoare prin care un sistem ieșit foarte șifonat deontologic din comunism s-a adaptat democrației netrecând granița metodelor – mult așteptate – de finețe… europeană!!

Și-o să vi se pară o excepție (?!), am mai primit un „pont”, dinspre o școală (generală) cu mare ștaif din Sighet, o elevă de clasa a…. nu contează a câta, de gimnaziu, având vârsta de 12 ani, o fetiță (!!!) este trasă – la propriu – de urechi de către diriginta-profesor și aici… se termină totul?! Incredibil, în sfintele zile ale secolului XXI, un copil este traumatizat de către un profesor care habar nu are ce înseamnă educația! Dacă familia va insista vom dezvălui și școala și profesorul și (de ce nu?) directorul care a aflat despre conflictul impardonabil și s-a… autoizolat.

Păi, să recapitulăm, elevii știu de frică, nu vorbesc neprovocați, tac la… epitete și comparații și… gata educația. N-au auzit oare unii dintre dascăli de metodele nonconformiste ce incită creativitatea și imaginația? Elevii trebuie lăsați să vorbească (fără să zburde pe câmpii!), să argumenteze, să dezbată, să se exprime, să nu copieze pur și simplu niște teme adică să dea – vorba docților! – un copy și-un paste. De-aceea avem analfabeți funcționali și doctori în… paste (necomestibile)!

Atacul coronavirusului la sănătatea socio – umană are și consecințe mai puțin grave. Se schimbă paradigma educației… în bine! Tehnologia trebuie să intervină mai profund în formarea copiilor și tinerilor. Credeți că se poate? Eu sunt convins că DA!

Toți elevii, de la cei mai mici până la liceenii îndrăzneți dețin un telefon performant, unii posedă tablete, calculatoare iar cei mai „amărâți” sigur au pe-acasă televizoare. (Pe drum spre Baia Mare, pe varianta Cavnic, am văzut cocioabe pe care se înalță semeț parabolicele). Marea majoritate a tinerilor sunt specialiști în gadget-uri și aplicații cool, au abilități indiscutabile pentru lumea virtuală, așadar avem bune drumuri…. informaționale.

Școală la televiziune, în loc de emisiuni insipid – botuliste și apariții cu maneliști analfabeți, cum vi se pare?… Să scriem corect cu ajutorul aplicațiilor, să schimbăm metodele, să îndrăznim mai mult, nu să facem… schimb de profesori (pardon, de mame) sau să ne ocupăm de „dezbateri” penibil regizate!

Vă imaginați cât de bine s-ar putea colabora cu profesorii de la… distanță?!… Pe bune (!), nu glumesc! Să intre școala în lumea webinarelor, să se utilizeze canalele youtube, să se gândească aplicații (unele există!) interactive și nu mai știu eu ce alte, multe metode, doar avem atâția IT-iști inteligenți. Și profesorii virtuali pot să fie selectați dintre cei cool, cu fason, plăcuți la… vorbă și la port. Oare ar dispărea cei neprofesioniști?

Oare nu vor fi mai relaxați elevii, mai bine dispuși că pot, la o adică, să manevreze puțin și sonorul gadget-ului, să acționeze butonul „pause” când oboseala este prea mare? Cred în tehnologie, când nu devine dependență inutilă, sunt convins că este nu doar comod să muncești virtual ci chiar să te „enervezi” la teme cu deadline-uri dar fără ghionturi academice. N-ai chef, dai… shut down (pentru cei care studiază intens doar limba română = închis)!

Viitorul nu este al profesorilor blazați, indispuși, obsedați de viața comod – liniară, doritori de laude comparabile, inadaptabili „toanelor” prea energicilor elevi. Nu! Viitorul este al aplicației – profesor (fiecare elev să-și configureze/ personalizeze figura profesorului, ce ziceți?), al „înfruntării” cu partenerul educațional inteligent, cel pe care-l poți contrazice fără consecințe traumatizante!

Teama, frica, pot bloca evoluția tânărului, metodele învechite nu stimulează creativitatea dar, din păcate, „jocurile” extra-școlare atipice nu sunt pentru oamenii ne-dedicați meseriei de dascăl. Oare educația prin predare – joc nu ar rezolva niște probleme comportamentale, de ambele părți? Oare va mai fi nevoie de ore… impus suplimentare? Și să fie clar, lumea virtuală nu este numai pentru… elevi, tineri, studenți! Și educatorii/ profesorii pot fi, profesional, acolo!

Îmi veți spune că este necesar și un „dram” de… socializare și, poate, niște ore de laborator: biologie, chimie, fizică etc. Da. Partea practică, de laborator, ar fi singurele ore „pe viu”, utile, realizate cu grupuri mici de persoane sau, de ce nu?…. tot cu asistență video, printr-un profesor ascuns, invizibil. Sigur, cei care vor să mă contrazică îmi vor propune varianta de avarie – spre exemplu – a căderii sistemului (cel care ne oferă curent – energie, comunicații etc). Ce ne facem atunci? Eu zic că problema ar fi mai mică decât cea a… coronavirusului! Să încerc un răspuns: putem inventa alte scenarii – soluții! Scenarii eco, neconvenționale, regenerabile. Repet, și repet, și repet, minunata zicere a marelui Einstein: imaginația este mai importantă decât cunoașterea!!!

Vizionarii vor găsi întotdeauna soluții!!!

Ion MARIȘ

Nu știu alții cum sunt…. dar eu, când trec prin centrul Sighetului, admir și mă gândesc la bijuteriile arhitecturale rămase (încă) în picioare în orașul nostru. Chit că, frumoasele clădiri din centrul vechi al orașului, arată – marea majoritate – deplorabil, dar, măcar în așteptarea unor vremuri mai bune, cu lideri mult mai harnici, ar fi bine să veghem la ceea ce există.

În ultima perioadă, dar și prin anii trecuți, am observat și mi-am imginat că o astfel de clădire veche ar putea găzdui o Galerie (permanentă) de Artă a orașului. Știu că discuțiile acestea au loc în general în preajma alegerilor când promisiunile sunt pe modelul „lapte și miere” plus fonduri europene cu nemiluita. Laptele și mierea n-au cum să curgă, pe malul Izei și Tisei, brusc și fără implicarea onestă a reprezentaților noștri dar și a comunității de afaceri. Cât despre fondurile europene, dacă nu au fost atrase până acum când banii erau mult mai mulți și exista o oarecare deschidere la nivel central bruxellez, teamă mi-e că după plecarea englezilor din „echipa” continentală, fondurile se vor împuțina și bătălia pe acestea va fi mai dură.

Revenind, spuneam că o clădire frumoasă, o mică bijuterie din centrul Sighetului mi-a atras atenția. Locuitorii orșului i-au spus din motive conjuncturale „casa pălărierului”. O vedeți în imagine, se află lângă magazinul Oțelu’, fiind ridicată – într-un stil aparte – de către emigrația poloneză care a ajuns în orașul nostru pe la începutul sec. XIX. Și eu rețin că, în partea din față, un domn avea un mic atelier în care confecționa pălării din paie, atelier care a rezistat mulți zeci de ani.

Apoi pălărierul a „dispărut” și casa la care mă refer a fost abandonată și uitată. Știu că acest imobil, construit în anul 1833 (după cum puteți vedea pe frontispiciul clădirii), este o clădire de patrimoniu și face parte din activele Sighetului. Mi-ar face o deosebită plăcere să văd această clădire reabilitată/ recondiționată și utilizată pentru a găzdui opere locale de artă (pictură, sculptură etc), de a fi acea galerie de artă pe care orice oraș cu blazon ar trebui s-o dețină. Inițial m-am gândit să implic – cu acordul Primăriei – Clubul Rotary pentru a găsi resursele și modalitățile de-a face din această clădire – inclusiv prin destinația ei – o atracție.

La sfârșitul anului trecut s-a lansat o nouă rundă (poate ultima?!) de depunere de proiecte prin Programul Ungaria – Slovacia – România – Ucraina (HUSKROUA), ENI CBC, 2014 – 2020. Acest program are și o componentă dedicată turismului (obiectiv tematic – TO3): Promovarea culturii locale și conservarea moștenirii istorice. Prin intermediul acestui program mi-aș fi dorit să depunem un proiect (în parteneriat cu Primăria) prin care să obținem bani pentru reabilitarea clădirii și atribuirea unei destinații cu adevărat urbane: galerie de ară. Din păcate, cu toată bunăvoința pe care am constatat-o, am înțeles că acel imobil are doi chiriași care stau bine merci fără să se preocupe absolut deloc de soarta acestei clădiri de patrimoniu și „blochează”… proprietarul (statul).

În timp ce politicienii – de absolut toate culorile – ne oferă promisiuni (deocamdată) fanteziste, pe care nu le mai crede nici măcar un copil din clasa zero, gen un nou pod peste Tisa cu X benzi, parcare subterană etc, activele pe care le deținem, comoara de lângă noi zace abandonată, poate, poate va dispărea de la sine?!… Moștenirea cultural – istorică este o bogăție pentru care suntem invidiați de multe alte comunități din alte zone dar, incultura, dezinteresul (sau interesul?!), nepăsarea, lipsa de viziune strategică și ce o mai fi, ne „pricopsesc” cu o blazare oficială suspectă.

Sunt convins că este foarte comod să nu faci nimic pentru a nu stârni discuții, dezbateri, controverse dar, dacă tot își doresc anumiți concetățeni să ne reprezinte de ce nu… „sapă unde stau”?
Cine își asumă să conducă destinele unui oraș nu o poate face doar pe promisiuni goale, sunt lucruri simple, „banale”, de maximă urgență, ce se pot rezolva cu un pic de dragoste pentru orașul în care trăim. Există niște reguli precise: se fixează obiectivul/ acțiunea/ activitatea și se asumă termenul de execuție (deadline ne place să zicem pe europenește). Dacă nu, valea și… demisia!

Da, aceste discuții le reluăm periodic, în ton cu ciclurile electorale, le spunem/ citim și atât, dar, poate, fiind din ce în ce mai puțin creduli și mai puțini (scade dramatic populația orașului!… nu mă refeream la politicieni), cei care se gândesc să administreze/ managerizeze Sighetul le vor și auzi!

Aș putea încheia creștinește cu… Doamne ajută!… dar, parafrazându-l pe Louis Pasteur cred, fără niciun dubiu, că… Cel de Sus ajută doar mințile pregătite!…
Oare avem minți suficient (de) pregătite (nu doar pe/ prin hârtii!) dispuse să se focalizeze sincer pe binele Sighetului?…
Răspuns incert, din patru în patru ani!… Din păcate!….

Ion MARIȘ

Marți, 04 februarie 2020, la sediul PNL Sighet a avut loc prima conferință de presă din noul an, cu promisiunea că prezența în fața sighetenilor și-a decentei prese locale va fi o constantă și nu o excepție.

La conferința liberalilor sigheteni a participat un trio foarte motivat – se pare! – de provocările acestui an electoral: Daniela Onița – Ivașcu, președinta PNL Sighet, Nelu Știrb, vicepreședinte și Vasile Bodnar, consilier local.

Conform formatului standard al conferinței de presă, prima parte (susținută de președinta liberalilor sigheteni) a fost dedicată discuțiilor și proiectelor analizate/ aprobate în ultima ședință a Consiliului Local Sghet. Am reținut un lucru foarte important, repartizarea locuințelor sociale, amplasate în două imobile deja finalizate (din zona Fuchs – Făget), urmează să intre în linie dreaptă. Da, era și cazul să se întâmple acest lucru! Au fost depuse, pentru cele aproape 100 de locuințe sociale, 575 dosare (unele sunt – atenție! – din… 1998!), fiind actualizate aproximativ 104 dosare. Să vedem cât de repede se vor mișca lucrurile, orice amânare a repartizării ar fi o greșeală majoră a Consiliului actual ce-și va încheia mandatul în câteva luni.

Mi-a atras atenția și abordarea pro-cetățean a consilierilor care s-au opus majorării tarifelor solicitate de către societatea de salubritate Herodot.

În intervenția sa, medicul Vasile Bodnar a pledat convingător pentru înființarea în cadrul Spitalului Municipal Sighet a unei secții de îngrijire paliativă.

Nelu Știrb a făcut un scurt bilanț al realizărilor liberale în anul 2019 dar, cel mai important mesaj a fost cel de aducere aminte și sugestia de implicare (nu doar liberală) pentru comemorarea marelui om politic Iuliu Maniu, decedat la Sighet la 5 februarie 1953.

Ziua de 5 februarie trebuie să ne amintească nu doar de Iuliu Maniu ci de toate marile personalități ale României interbelice ucise de un regim brutal, ce și-a disprețuit programatic intelectualii. (Nota bene: nici azi, din păcate, intelectualii nu sunt printre favorizații sistemului… democratic!).

Revenind la conferința de presă, aceasta a avut și o mică „repriză” de întrebări. Încercând să aflu câteva dintre proiectele pe termen scurt pe care le va propune candidata liberalilor la „fotoliul” de primar al Sighetului am fost asigurat – deocamdată – de secretizarea maximă, pentru a nu fi „plagiată” de contracandidații din competiția ce se va desfășura peste câteva luni. Sunt foarte, foarte curios să auzim/ vedem câteva proiecte credibile!

Ar trebui să avem o ofertă de primariat suuuper generoasă! După 30 de ani de experimentat democrația ne așteptăm la abordări echilibrate, fără parti – pris – uri, ale celor care ne doresc și/ sau își doresc progres și prosperitate pentru… comunitate. Sună bine, nu?

Da, în curând vom afla toate „secretele” viitorilor candidați! Se deschide sezonul paradisului electoral!

Trebuie să decidem ce ne dorim, care ne sunt așteptările! Nu chiar azi! :))

Ion MARIȘ

În prima zi a lunii februarie 2020, sâmbătă, la Galeria de Artă Vassiliev din Sighet și-au dat întâlnire poezia și parodia. Editura „Valea Verde” a lansat două volume fermecătoare: „Cum trecem cuminți” (Marin Slujeru) și „Cuvinte cu alte cuvinte” (Lucian Perța).

Au fost prezenți foarte mulți sigheteni, mulți prieteni ai autorilor din tot Maramureșul dar și din Slatina (Ucraina) și Cluj. A fost o după amiază încărcată de poezie, într-o atmosferă plină de culoare, într-o locație plăcută oferită cu generozitate de Ileana și Cyril Vassiliev.

Marin Slujeru și Lucian Perța ne-au acaparat total, participanții la superbul eveniment cultural au fost foarte cuminți și-au ascultat absolut toate… cuvintele! Au „comentat” (moderați nediscriminatoriu de către coordonatorul Editurii „Valea Verde”, Ion Mariș) poetul Echim Vancea, prof. Doina Voina, prof. univ. dr. Nicolae Iuga, prof. dr. Ion Petrovai, prof. Ioan Ardeleanu – Pruncu, prof. Marius Voinaghi, Vasile Ona-Jotu.

Cele două cărți au fost tipărite cu sprijinul sponsorilor Termo Confort SRL (Carmen și Costel Barbu), Adriana & Mihai Curmei și Adetrans SRL (Ioan Drimuș) și al Editurii „Valea Verde”.

Întregul eveniment îl puteți viziona – integral – în materialul audio – video al colegului nostru, dr. Sorin Markus!

                                   Brîndușa OANȚA – Salut, Sighet!

Autor, foto & video, Sorin MARKUS

Editura “Valea Verde” din Sighet continuă să aducă în atenția cititorilor nume importante din lumea literară a Maramureșului. Doi foști absolvenți ai Liceului “Dragoș Vodă” (azi CNDV), Marin Slujeru și Lucian Perța vor fi prezenți la Galeria de Artă Vassiliev din Sighet pentru a ne vorbi – împreună cu invitați bine informați – despre cele două volume ce vor fi lansate: “Cum trecem cuminți” (M. Slujeru) și “Cuvinte cu alte cuvinte” (Lucian Perța).

Iubitorii poeziei și… parodiei sunt invitați sâmbătă, 01 februarie 2020, ora 12:00, la întâlnirea cu autorii celor două volume.

Salut, Sighet!

Mihai Pop Sigheteanu s-a născut la Sighet la data de 28 martie 1948.

Are un trecut foarte, foarte… interesant. A absolvit Liceul „Dragoș Vodă”, la seral și spre final la fără frecvență. N-a mai dorit să continue școala și la 19 ani și jumătate, după un scurt popas la Baia Mare, a plecat spre București. S-a îndreptat spre… cascadorie. A fost muzicant – figurant și cascador în coproducția americano – germano – română “Bătălia pentru Roma” (1968), cu o distribuție internațională în care un rol principal l-a avut celebrul Orson Welles. Mihai Pop a fost cooptat în echipa lui Sergiu Nicolaescu și a făcut cascadorie în filmele „Mihai Viteazu” (1971), „Zestrea domniței Ralu” (1971), „Tecumseh” (1972). După câteva „cascadorii” în viață se gândește serios la… artă și frecventează, timp de doi ani, Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București. Pe parcursul acestor ani face cunoștință și se apropie de pictorii de biserici Gheorghe Teodorescu Romanați (1891 – 1980) și Iosif Keber (1897 – 1989). După ce a lucrat o perioadă cu cei doi mari pictori în restaurări, Mihai Pop Sigheteanu primește autorizația de „iconar” de la Mitropolia Cluj. A executat numeroase icoane pe sticlă, timp în care i se permit scurte ieșiri de studiu în Germania (RFG), pe parcursul anilor 1983, 1984, 1985.

Face un nou pas îndrăzneț în viață și în anul 1986 decide să se stabilească, definitiv, în Republica Federală Germania. Acolo a lucrat o perioadă îndelungată ca și restaurator de vitralii valoroase, istorice, în Aachen (districtul Köln). Pe lângă restaurări de vitralii și icoane cetățeanul româno – german Mihai Pop Sigheteanu se apropie mult și de pictura de șevalet. A avut expoziții personale la Dűsseldorf, Viena și Aachen. Lucrările sale (pictură de șevalet – ulei pe pânză dar și icoane) se găsesc în colecții private din peste 30 de țări.

Când ajunge în România, mi-a destăinuit, deși este sighetean, se oprește la Baia Mare, aproximativ două luni pe parcursul unui an.

L-am cunoscut și am discutat cu pictorul Mihai Pop Sigheteanu în “compania” lucrărilor domniei sale, incluse în prima expoziție personală din țara natală, la Baia Mare, expoziție ce este deschisă în perioada 16 – 27 ianuarie 2020 la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”. Expoziția cuprinde 16 lucrări pe pânză, 8 icoane pe sticlă și două icoane pe lemn. Este un om plăcut, deschis, având o poveste de viață palpitantă. Mi-a promis că ne va onora și pe noi sighetenii, în viitorul apropiat, cu o expoziție personală. Îl așteptăm cu interes în micul și pașnicul nostru orășel, pe “insula” de la poalele Solovanului.

Ion MARIȘ

foto: Ion Mariș

Radu Țuculescu (romancier, dramaturg, jurnalist, regizor de teatru, traducător), clujeanul născut la Târgu Mureș, voiajor prin toată Europa pe urmele… cărților sale, a poposit în seara zilei de luni, 13 ianuarie 2020 și pe la Clubul Rotary Sighet.

Unul dintre cei mai traduși scriitori ai generației sale (“localizat” de către critica de specialitate la optzeciști), cu romane publicate în Italia, Franța, Austria, Germania, Ungaria, Serbia, Cehia, a ales Sighetul pentru a-și definitiva ultimul roman și pentru a se încărca de energia unui oraș… prietenos.

Da, Radu Țuculescu are prieteni mai ales în toată zona europeană dar, după ultimul turneu de la sfârșitul anului 2019 cu un volum de blitz – proze publicat în Israel și-a lărgit contingentul cititorilor și aria… geografică.

Noi și pricepuți admiratori a câștigat Radu Țuculescu după întâlnirea foarte densă de la ședinta Clubului Rotary Sighet. Densă pentru că Radu și-a convins auditoriul că se pricepe la lucruri serioase, dar mai ales că, datorită umorului firesc pe care-l inserează în discuții captează atenția și reușește să ofere “partituri” adecvate tuturor vârstelor. La întâlnirea cu Radu Țuculescu au participat și tinerii pasionați de literatură din Cluburile Interact și Rotaract din Sighet. Două ore agreabile, cu povești adevărate dar și cu țesături imaginare, cu prezentarea ultimului volum apărut (“Uscătoria de partid” – Blitz – proze, Editura „Școala Ardeleană”, 2019), cu muuulte autografe și “profit” reciproc, întâlnirea s-a consumat într-o atmosferă elegantă, plăcută.

Mai sunt câteva zile în care îl puteți zări pe Radu Țuculescu – la orele amiezii și… nu numai :)) – străbătând Sighetul, îl mai puteți aborda pentru a-l convinge că orașul nostru iubește literatura dar, nu-l forțați să vă dezvăluie detalii despre ultimul lui roman pe care-l finisează/ finalizează aici, pe plaiurile noastre… burlești. Vă divulg eu, nu pot să păstrez “secretul” – veți avea o mică surpriză?! – Radu Țuculescu lucrează la un roman… polițist.

Dar, revenind la întâlnirea cu scriitorul Radu Țuculescu, vă mărturisesc – în numele colegilor mei! – că am devenit (rotarienii, rotaractienii, interactienii sigheteni) un “pic” mai… culți (fără nicio trimitere la vorba de duh inventată de musafirul nostru!).

Ion MARIȘ
RC Sighet

foto: Peter Lengyel

Par atât de îndepărtate evenimentele din acel decembrie însângerat al anului 1989! Au trecut anii și azi ne întrebăm – unii – cum am putut fi atât de naivi. Cât de parșiv am fost manipulați.

În Sighet, până în 22 decembrie a fost liniște, o liniște apăsătoare, dar vestea eroismului Timișoarei ajunsese aproape în toate colțurile țării. Așteptam toți cu teamă să se întâmple ceva… brutal.

În după amiaza zilei de 21 decembrie, după discursul lui Ceaușescu din fața Comitetului Central întrerupt de mulțime și apoi în seara și-n cursul nopții de 21 spre 22 decembrie s-a ridicat și Bucureștiul.

În prima parte a zilei de 22 decembrie ne aflam la locul nostru de muncă, în biroul de la mecanicul șef al Fabricii de Șuruburi. Eram acolo mulți tineri ingineri, cadre tehnice și ascultam radioul. Discutam în șoapte, analizam cu neîncredere zvonurile pe care le recepționaserăm. În jurul orei 9:30 o voce gravă anunța la radio sinuciderea generalului Milea, ministrul apărării. Nici în secție nu se mai lucra. Câteva strunguri funcționau aproape în… gol. Oamenii percepeau tensiunea ce cuprinsese țara. Așteptam, așteptam alte noutăți dinspre capitală, simțeam că de-acolo trebuia să vină un semnal declanșator. Apoi, în jurul orei 12:40 – 12:50 se anunță la radio fuga dictatorului! Am ieșit instantaneu din birou în secție și am strigat pentru ca oamenii să audă: „Ceaușescu a fugit!”

După acel moment s-au declanșat – în toată țara – manifestațiile spontane, furibunde, împotriva reprezentanților regimului comunist și în special ai familiei Ceaușescu. Acolo, la noi, directorul întreprinderii a fost alergat și scuipat de angajați; a scăpat în ultimul moment cu fuga, cu Dacia break din dotarea fabricii. Noi am rămas să ne apărăm fabrica; în următoarele zile și nopți, am îmbrăcat uniformele de gărzi patriotice, purtam brasarde tricolore, așteptam atacul rușilor, eram amenințați cu bombardamente din elicoptere sovietice, aflam că apa potabilă fusese otrăvită etc., etc. și „înghițeam” incredibil de multă… manipulare.

Cei care nu erau la muncă s-au îndreptat spre centrul Sighetului, spre primărie, unde au început să-și manifeste instantaneu „descătușarea”. Colegi de-ai noștri, din schimburile II și III, care s-au aflat în zona centrală, ne-au povestit cum era azvârlită și arsă în stradă maculataura comunistă, operele tovarășului, erau verificate birourile din primărie unde s-au găsit – incredibil, culmea! – portocale și Pepsi. „Plebea” nu avea parte – în anii socialismului multilateral dezvoltat – de asemenea bunătăți. Mulțimea era furioasă!… Vai ce bine o duceau tovarășii noștri conducători!

A fost bine că la Sighet n-au fost morți, a fost doar multă agitație, frustrare, tensiune și masivă manipulare. Și totuși, în acele zile, am trăit intens o schimbare de regim pe care noi am numit-o cu drag… Revoluție!

Ion Mariș

NR: Foto – Mihai Dăncuș, din arhiva Muzeului Maramureșului. Sighetenii în centrul orașului în ziua de 22 decembrie 1989.

Sâmbătă, 14 decembrie 2019, la Galeria de Artă Vassiliev, și-au dat întâlnire iubitorii de poezie și proză din Sighetul Marmației, într-un triptic cultural: aniversarea a trei ani de existență a revistei electronice „Salut, Sighet!”, semnalarea unui grup numeros de sigheteni publicați în revista culturală „Mantaua lui Gogol” și lansarea volumului de poezii „Bolnav de drum” (autor, Mihai Hafia Traista).

La întâlnirea culturală de weekend a participat poetul, scriitorul, dramaturgul Mihai Hafia Traista, redactor-șef al revistei trimestriale de cultură și atitudine „Mantaua lui Gogol”, directorul editurii cu același nume.

În prezența unei echipe de la Televiziunea Română, membrii echipei de redacție ai siteului www.salutsighet.ro, împreună cu valoroșii invitați, au contribuit la crearea unei atmosfere destinse și distinse. Fără niciun fel de constrângeri și fără „inhibiții”, s-a vorbit despre fenomenul cultural sighetean în context național, „probat” și prin publicarea poeților și prozatorilor maramureșeni în „Mantaua lui Gogol”, în acest ultim număr fiind incluși poeții Echim Vancea, Marin Slujeru, Mihai Hafia Traista, Mihai Romaniuc, Ion Mariș, Marius Voinaghi, Sebastiana Joicaliuc și Mădălina Danci etc. și prozatorii Oana Țînțaș, Crina Voinaghi, Stepan C. D. Traista etc.

Au vorbit despre „itemii” weekend-ului: Brîndușa Oanță, Oana Țînțaș, Marin Slujeru, Mădălina Danci, Anca Maria Corneștean, Gheorghe Mihai Bârlea, Odarca Bout și invitatul zilei, Mihai Hafia Traista. Evenimentul a fost moderat de Ion Mariș. „Colindul gutuii din geam”, interpretat de Anca Maria Corneștean, ne-a apropiat sufletește de Sărbătoarea Crăciunului.

Redăm și câteva mesaje primite de la colaboratorii „Salut, Sighet!” aflați departe de casă, prin care și-au dorit să transmită gândurile lor:

„Salut, Sighet!” este pentru mine un loc de întâlnire cu oameni frumoși, a căror adâncime se reflectă în cuvintele lor. O revenire acasă cu un simplu click. „Salut, Sighet!” este cel mai rapid și accesibil drum către casa orașului sufletului meu. Un tablou pictat în cuvinte alese de oameni aleși, un privilegiu să fii acasă chiar și de departe. La mulți ani întru întregirea hărții sighetenilor de pretutindeni! La mulți ani, „Salut, Sighet!” (Antonia Luiza Dubovici, poetă, SUA)

Poate pentru voi, „Salut, Sighet!” nu este decât un site de unde recoltați informații și știri. Ei bine, pentru unii dintre noi poate fi un start pentru a ne da seama cine suntem. De a publica articole și opinii, de a ne face utili și totodată de a ne descoperi pe sine pentru că: majoritatea persoanelor care scriu probabil că o să aibă cândva un site al lor, iar majoritatea poeziilor publicate o să-și aibă sălașul într-o carte… Vedeți voi… „Salut, Sighet!” e un „Frate mai mare” care îți dă un hint în viață, îți dă o mână de ajutor de a te descoperi și, mai mult decât evident, este faptul că toți ne simțim ca într-o familie mare și primitoare atunci când scriem, respectiv postăm ceva. (Liana Bârsan, studentă, Cluj-Napoca)

Când spun „Salut, Sighet!” spun modalitatea prin care pot comunica cu oamenii, printre câteva rânduri ascunzându-se atâtea adevăruri pe care, subtil, fiecare dintre noi vrea să le scoată în evidență. (Ioana Trifoi, elevă CNDV, Sighet)

Echipa „Salut, Sighet!” mulțumește colaboratorilor site-ului nostru, tuturor participanților prezenți la întâlnirea culturală de weekend și gazdelor evenimentului, Ileana și Cyril Vassiliev!

Salut, Sighet!

Foto & video: Mara Țînțaș

Vă vine să credeți? Nu este vorba despre Ansamblul MARA. Este vorba despre „producătorii” de șuruburi din anii plumburii și, deopotrivă, frumoși, din Fabrica de Șuruburi (Întreprinderea Mecanică) de la poalele Solovanului, din Sighetul Marmației.

Tonele de organe de asamblare rezultate în urma muncii din trei schimburi, apoi sortate, ambalate și trimise în lumea largă, erau rodul muncii celor care au acceptat, în urma unei selecții, să joace în frumoasa scenetă PINTEA.

Da, pe vremea aceea, în fabrici, pe lângă activitatea de bază, se mai făceau și diferite sporturi, activități culturale etc.

Inițiatorul, regizorul și cel care a transpus în „practică” această scenetă, a fost domnul prof. dr. Teodor Ardelean – Directorul Bibliotecii Județene Maramureș.

Noi, protagoniștii, am fost selectați din toate sectoarele de activitate, începand de la muncitori, până la cadrele tehnice și funcționari de prin birourile „de sus”.

Repetiții, scoaterea din activitate și, gata, hai în scenă!

În cadrul Concursulul Național „Cântarea României”, am trecut de faza locală, județeană, și iată-ne pe scena Casei de Cultură a Studenților din Cluj – Napoca, la faza zonală. Aici ne-am oprit.

Totuși, a fost o performanță pentru noi, și nu numai, cei care am crezut că știm să facem doar șuruburi.

Să-i și prezentăm, rândul de sus (de la stânga la dreapta): Nița Andreica – Călinești Maramureș; Aurel Știrb – Negrești Oaș; Olga Vișovan – Sighetul Marmației; Ionică Mariș – Sighetul Marmației; Gigel Borlan – Cluj – Napoca; David Gherasim (Gheri) – Sighetul Marmației; Vasile Danci – Sighetul Marmației; Corina Baciu (+) – Cluj – Napoca; Valer Drăgan – Dej; Gheorghe Covaci – Cioată (+) – Vadul Izei.

Rândul de jos: Ionică Buda – Sighetul Marmației; Ioan Bărcan – Sighetul Marmației; Gheorghe Mihăiescu – Cluj-Napoca; Petre Cucu – Sighetul Marmației; Florea Morar – Sighetul Marmației (+).

Dacă mi-a scăpat ceva din aducerile aminte, sau dacă e ceva greșit, îi rog pe cunoscători, pe cei ce se mai recunosc, să intervină.

Balada PINTEA, cântată magistral de Anuța Tite în acompaniamentul maestrului Gheorghe Covaci – Cioată, preluată în filmul PINTEA – 1976 – în regia lui Mircea Moldovan, cu Florin Piersic în rolul principal, este dusă, în tandemul consacrat, acolo SUS, printre stele, încredințându-ne emoția profundă.

Gheorghe Mihăiescu