În ziua de 21 martie 2017 s-a înființat – oficial!- echipa de fotbal AFC VIITORUL SIGHET. Echipa de antrenori formată din Ciprian Sima și Eugen Iablonschi, sprijinită de domnul Petre Stan, a demarat – în urmă cu doar un an – un proiect ambițios, reușind să formeze o echipă competitivă de mici fotbaliști, la grupa de copii născuți în anii 2007 – 2008. În anul care a trecut în viteză, dar cu rezultate foarte bune, micii dar valoroșii fotbaliști au participat la multe turnee în țară, clasându-se mereu pe locurile fruntașe, câștigând trofee. La ultimul turneu din 11 martie 2018 din Satu Mare, AFC Viitorul a terminat din nou pe locul I, iar portarul Pârja Petrică a fost declarat cel mai bun goalkeeper al competiției.  Jucătorii Viitorului, Stan Ianis, Codrea Luis, Rusneac Robert, Coroma Carlos, Sandor David, Ciorba Ionut, Coreniuc Raul, Ofrim Rareș, Tivadar Bogdan au muncit serios pentru a câștiga acest turneu.

La grupa de copii născuți în intervalul 2009 – 2010, echipa a participat la Bistrița Năsăud la cupa “Lucian SÂNMĂRTEAN” unde a ocupat un merituos loc trei. Cu toate grupele de copii, născuți în anii 2007 – 2011 s-a participat la mai multe turnee în țară: Zalău, Năsăud, Bistrița Năsăud, Satu Mare.
Trebuie menționat faptul că în luna decembrie 2017, la sârșitul anului trecut, AFC Viitorul Sighet a organizat un turneu caritabil pentru un copil cu multiple dizabilități la care au participat echipe din Satu Mare și Baia Mare .

Și nu în ultimul rând, cu grupa de copii născuți în anii 2007 – 2008, AFC Viitorul participă – pentru prima dată – la campionatul U 11 unde s-a clasat – la terminarea turului – pe locul trei, la o diferență de 4 puncte de locul 1. Dorința declarată a staff-ului tehnic este să câștige Campionatul U 11 și să participe la faza zonală unde se vor întâlni cu toate echipele clasate pe primul loc din Campionatele din județele Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj și Bistrița Năsăud. Ținta în continuare este – de ce nu? – calificarea la faza finală, pe țară.

Luna trecută, în februarie, grupa de copii născuți în anii 2007 – 2008 s-a pregătit într-un cantonament de iarnă la Petrova.

Din discuția purtată cu cu cei doi antrenori, am reținut intenția clubului de-a participa, în acest an, la importante turnee din Serbia, Austria și bineînțeles în țară, la Mangalia.

Pentru atingerea obiectivelor sunt așteptați alături de echipă și potențiali sponsori! Doritorii pot contacta staff-ul tehnic, având siguranța că finanțările vor merge spre Viitorul fotbalului sighetean!

Iar noi le spunem BAFTĂ!… și… LA MULȚI ANI!

Ion Mariș

Nu-i ușor de ajuns la Sighet! Suntem natural “ascunși” în Depresiunea Maramureșului și bine… izolați. Poate de aceea evenimentele cultural – artistice, cu oaspeți de valoare, sunt mai rare. Uneori, am impresia că nici sighetenii nu se deranjează pentru a participa la puținele evenimente ce se-ntâmplă pe la noi! De ce oare? Comoditate? Indiferență? Inadecvare?

Se va deplasa pentru un concert la Sighet o trupă budapestană de jazz, Kodály Spicy Jazz (formată din tineri muzicieni), ce va oferi publicului piese instrumentale cu inflexiuni clasice. Grupul de jazz abordează și teme cu specific tradițional, muzica lor fiind foarte plăcută și relaxantă.

Pentru a-i cunoaște un pic mai devreme, în așteptarea concertului din 24 martie 2018, stăm de vorbă cu Görögh Dániel, fondatorul și trompetistul trupei.

Ion Maris (IM): Când s-a format și din cine e compusă trupa?
Kodaly Spicy Jazz (KSJ): Trupa s-a format în noiembrie 2016, iar primul concert l-am susținut în 23 februarie 2017. Suntem patru în trupă: Cséry Zoltán – pian , Görögh Dániel – trompetă, Szentgallay György – bas, Köles Márk – tobă.

IM: Spicy în jazz este evident! De ce Kodály în numele trupei?
KSJ: Anul trecut s-au comemorat 50 de ani de la moartea lui Kodály Zoltán și cu această ocazie casa de discuri Music Fashion a înființat trupa. Scopul nostru este să-i atragem pe tineri spre folclor, spre cântecele tradiționale. Am prelucrat cântece populare culese de Kodály, așa că denumirea a venit de la sine.

IM: Ce gen de jazz abordează KSJ, ce repertoriu ne oferă?
KSJ: Trupa nu abordează un jazz în sensul lui tradițional. Deoarece toți patru cântăm în diferite formații cu stiluri distincte și repertoriul nostru este destul de variat. Cântăm funk, R&B, muzică latină, dar chiar și jazz impregnat cu rock. Poate fusion jazz caracterizează cel mai mult formația noastră.

IM: Cum a fost receptată muzica KSJ, și-a format un public propriu?
KSJ: Primul nostru concert l-am susținut în fața unui public numeros în clubul Muzicum din Budapesta și, spre norocul nostru, peste tot suntem primiți cu mare interes. Ne mândrim și cu câțiva „fani”, care, după cum pot, ne însoțesc la toate concertele.

IM: Unde a avut concerte în acest an KSJ?
KSJ: Formația are în spatele ei un an prolific. După concertul nostru de debut am primit multe invitații. În Ungaria am fost în mai multe orașe și am cântat la câteva festivaluri (Fonó, Campus, KaposFest, Noaptea muzeelor, Siófok, Gyula, Győr), dar am ajuns și peste hotare. Am susținut concerte în Linz, Stuttgart, Roma, Strasbourg, iar în septembrie l-am sărbătorit pe Kodály la Ambasada Ungariei la Rabat, Maroc.

IM: Cât de apreciată și agreată este muzica de jazz în Ungaria?
KSJ: Jazzul, ca și în majoritatea țărilor, și în Ungaria este preferată de un cerc restrâns. Cu toate că observăm un tot mai mare interes spre jazz și tot mai multă lume participă la concerte, jazzul rămâne încă totuși relaxarea… intelectualilor.

IM: Aveți colaborări/ parteneriate cu instrumentiști sau cu trupe din România?
KSJ: Încă n-am avut norocul, dar suntem deschiși spre orice parteneriat și colaborare.

IM: Cât de “specific” este jazz-ul în muzica zonei central și est europeană?
KSJ: Zona noastră se dezvoltă foarte dinamic din punct de vedere muzical iar jazzul este un exemplu elocvent. Fiecare ramură a genului prosperă, atât stilurile mai populare cât și cel avant-garde. Desigur există și o tentă specifică Europei Centrale și de Est, care se poate adapta nemaipomenit de bine în muzica aceasta fundamental americană. Partea esențială a jazzului a fost întotdeauna sintetizarea, așa că, începând de la folclorul maghiar până la funk și muzica pop putem să adăugăm la ea orice fel de influență. Și în Ungaria sunt tot felul de mișcări muzicale care combină folclorul maghiar cu mentalitatea improvizatoare a jazzului.

IM: Oare… muzica poate salva lumea?
KSJ: Dacă ceva poate să salveze lumea, atunci muzica cu siguranță poate s-o facă.

IM: Vă mulțumesc pentru interviu și vă așteptăm cu interes maxim la Sighet!
KSJ: Și noi vă mulțumim foarte frumos și așteptăm pe toată lumea cu mult drag la concertul nostru.

Ion Mariș

NR: Concertul se desfășoară sub auspiciile Asociației Culturale Hollósy Simon din Sighet si Clubului Rotary Sighet. Biletele se vor găsi la Sala George Enescu – Școala de Muzică Sighet, începând din 19 martie 2018 și cu o oră înainte de începerea concertului. Traducerea întrebărilor și răspunsurilor în/din limba maghiară a fost asigurată de Brigitta Zahoránszki.

Kodály Zoltán a fost un important compozitor, etnomuzicolog şi pedagog născut în Ungaria în 1882, un bun prieten și colaborator al lui Bartók Béla. UNESCO a consacrat anul 2017 drept An Kodály, pentru a aniversa 135 de ani de la nașterea, respectiv a comemora 50 de ani de la dispariția compozitorului. Metoda Kodály a fost inclusă pe lista UNESCO World Heritage. Aceasta reprezintă o modalitate de a-i învăţa pe toţi copiii să cânte expresiv, să înţeleagă muzica, să-şi descopere creativitatea prin muzică şi, nu în ultimul rând, s-o transmită şi altora. Kodály, mare iubitor şi căutător al valorilor folclorice (a cercetat împreună cu Béla Bartók și folclorul românesc), propune melodiile populare şi folclorul copiilor ca bază pentru educaţia muzicală, ce trebuie să înceapă încă de la vârste preşcolare.

Noi îl considerăm sighetean, deși s-a născut la Bârsana și a copilărit în Glod, cunoscut ca satul fraților Petreuș. A urmat clasele primare la Sighet, la Școala generală nr. 3 (clasele I-III), a continuat la Școala Generală nr. 4 (clasele III-VII) și Școala Generală nr. 2 (clasa a VIII-a), dar a ales să continue studiile liceale la Cluj, la Liceul Energetic. Era un elev cu o inteligență nativă, ambițios, dornic de cunoaștere și focalizat pe latura realistă a vieții. A dat examen și a fost admis la Facultatea de Fizică din cadrul Universității București pe care a absolvit-o cu notă maximă. La sfârșitul facultății a fost repartizat la Sighet ca profesor, astfel… drumul vieții l-a readus acasă. A profesat timp de opt ani ca profesor de fizică la Liceul „Dragoș Vodă”, contribuind la educarea mai multor generații de elevi, mulți dintre discipolii săi au urmat studii universitare și chiar doctorat în Fizică.

În anii ’80 România era izolată, nu erau permise studiile în afara țării dar, după revoluție, s-au deschis porțile. Și el, Ioan Opriș , și-a deschis aripile spre noi orizonturi ale cunoașterii. Deblocându-se cursurile doctorale de la Facultatea de Fizică București, profesorul universitar Gheorghe Ciobanu i-a propus să se înscrie la doctorat. Dorind foarte mult să progreseze profesional, s-a reîntors la Facultatea de Fizică din București ca asistent și lector universitar, doctorand. Și-a ales o temă de doctorat revoluționară în domeniu, iar practica și colectarea de date necesare tezei de doctorat le-a realizat în Japonia, la Institute of Technology din Tokyo. În anul 1994 și-a luat doctoratul dar, era hotărât să nu se oprească la atât, își dorea să continue la marile universități ale lumii din SUA, a luptat, a muncit și a ajuns acolo.

În anul 1995 și-a asumat „visul american” care nu a fost deloc ușor dar, a reușit! A urmat cursuri postdoctorale universitare la două dintre universitățile de top din SUA, universitățile Yale și Columbia, apoi a făcut cercetare tot în SUA la universitățile din Wake Forest și Duke. În prezent este profesor asociat la Universitatea Miami și face parte din echipa „Miami Project to Cure Paralysis”, un proiect revoluționar în care colaborează cu oameni de știință din SUA și din lumea largă într-un domeniu fascinant: neuroștiința și fizica minții. De fapt, ultima carte apărută la sfârșitul anului 2017 la celebra editură Springer Nature (USA), scrisă împreună cu un alt om de știință de nivel mondial, profesorul Manuel F. Casanova de la University of South Carolina-SUA, chiar așa se numește: „The Physics of the Mind and Brain Disorders” („Fizica Minții și Tulburările Creierului”). Recenzii despre acest volum au apărut în numeroase publicații internaționale, provocarea pe care și-o asumă prof. univ. dr. Ioan Opriș poate revoluționa cercetarea minții umane și poate depăși bariere aparent impenetrabile. Pe coperta cărții apar aprecierile a doi dintre cei mai celebri oameni de știință din lume, profesorii Joaquín M. Fuster, M.D., Ph.D., Distinguished Professor of Cognitive Neuroscience, UCLA Medical School și Apostolos P. Georgopoulos, MD, PhD, Regents Professor of Neuroscience, University of Minnesota.

Sigheteanul Ioan Opriș nu a uitat de unde a pornit și, dorind să ajute învățământul românesc, a acceptat și postul de profesor universitar la Facultatea de Medicină Veterinară București. Tot pe planul realizărilor profesionale se remarcă prin numeroase lucrări și cărți de specialitate publicate, prin participarea la numeroase conferințe internaționale. Este editor la revista „Frontiers in Neuroscience” din Elveția unde, în iunie 2017, a luat premiul „Frontiers Spotlight Award 2017” și este vicepreședinte al Academiei Româno Americane (ARA).

Ne cunoaștem de mulți zeci de ani, din „epoca de aur”, perioadă pe care elevul Ioan Opriș de-atunci o blama cu toată… patima. Ioan Opriș este un om ce nu acceptă monotonia vieții, își caută și „inventează” consecvent provocări și, mai ales, luptă pentru depășirea limitelor cunoașterii. Cu multă amabilitate a acceptat să purtăm o discuție deschisă, pentru a ne aminti și a aminti nu doar celor care-l cunosc, că rămâne fiul Maramureșului.

Ion Mariș (IM): Stimate domnule profesor universitar dr. Ioan Opriș, ne cunoaștem din… secolul XX. Au trecut destul de mulți ani de când ai părăsit orașul unde „se agață harta în cui”. Spune-mi sincer, ce ți-a oferit Sighetul, ce a însemnat pentru tine?
Ioan Opriș (IO): Sighetul este un loc aparte, locul unde am copilărit și mi-am format abc-ul cunoașterii.

IM: Ce amintiri „extreme” te leagă de Sighet?
IO: Nu știu dacă amintirile mele sunt „extreme”, sunt amintiri legate de o lume care nu mai este, de oameni deosebiți și de profesorii mei.

IM: Știu că păstrezi o specială amintire unor profesori care te-au înțeles și te-au apreciat în mod deosebit. Ce nume îți vin instantaneu în minte?
IO: Tocmai am amintit de profesorii mei cărora le port o amintire deosebită. Domnul Petru Grigor, a fost profesorul meu de fizică care m-a „făcut” olimpic în clasa a VIII-a. Dirigintei mele, d-ra Irina Buftea, profesoara de istorie educată în pension francez, de la care am învățat despre Alexandru Macedon, istoria antică, modernă și contemporană, doamna Coca Iusco de la care am învățat biologia de liceu în școala generală și să navighez pe oceanele lumii (pe hartă) alături de căpitanul Cook, domnul Gheorghe Bilașcu, de la care am deprins viziunea în spațiu, le port mult respect. Nu pot să nu le amintesc și pe d-nele învățatoare Borca Stanca de la Școala Generală nr. 4 și pe Viorica Batin de la Școala Generală nr. 3, a căror lectură a basmelor m-a fascinat. Totuși, cu domnul profesor Petru Grigor am avut o relație apropiată și după ce am devenit la rândul meu profesor de fizică. Era un geniu în educarea tinerilor olimpici și nu numai, era un prieten adevărat … la modul absolut al cuvântului. Prin această carte „Physics of the mind and brain disorders” aș dori să-i arăt că germenii științei pe care i-a plantat Domnia sa în mine, își aduc rodul și să-mi exprim recunoștința pentru acea „cuantă” de enegie intelectuală pe care mi-a dăruit-o.

IM: Dintre foștii elevi de la Liceul „Dragoș Vodă”, ai vreun discipol care s-a circumscris pe traiectoria Fizicii?
IO: Da, chiar zilele trecute am fost contactat de fostul meu elev, Ioan Bălin din Budești, care a absolvit Facultatea de Fizică de la Universitatea din Iași, a obținut doctoratul în Fizica Atmosferei la Institutul Politehnic Federal din Lausanne, Elveția, iar acum este conferențiar la Școala de Ingineri din Yverdon și director la EnviroScopY SA – Elveția.

IM: Cum se explică ascensiunea ta spectaculoasă?
IO: Nu știu dacă există o rețetă, este mai degrabă aplicarea metodei pașilor mărunți și multă muncă pentru a fi la curent cu toate noutățile din domeniu. Totuși, am fost privilegiat cu un conducător de doctorat (profesor univ. dr. Gheorghe Ciobanu) care a studiat la rândul său în SUA și care a știut să mă îndrume atât ca student cât și ca doctorand pe direcția performanței.

IM: Ai fost, în “epoca ceaușistă”, studentul profesorului Alexandru Glodeanu, la Facultatea de Fizică din București. Cum a fost colaborarea cu profesorul cu rădăcini maramureșene?
IO: Domnul Director Glodeanu a fost mentorul meu nu numai în studenție ci și mai târziu când, la sugestia domniei sale, m-am înscris la doctorat la domnul profesor univ. dr. Gheorghe Ciobanu, „cel mai bun profesor din Facultatea de Fizică” din București. Domnul Profesor Ciobanu a fost cel care m-a îndemnat să mă pregătesc pentru admiterea la doctorat, în Decembrie 1989, când Bucureștiul era în plină revoluție, iar eu pierdusem speranța că voi mai deveni om de știință.

IM: Cum ai ajuns la… fizica minții?
IO: Academicianul Șerban Țițeica definea fizica ca fiind un „produs al fizicienilor”, iar ultima frontieră a cunoașterii este mintea umană și, singura știință care o poate aborda este fizica. Mintea este un fenomen fizic având la bază celula nervoasă cu microcircuitele neuronale și undele de natură electrică și magnetică ce se propagă pe straturile corticale și buclele subcorticale din creier.

IM: Pentru publicul larg te-aș ruga să sintetizezi conceptul – concert al volumului „The Physics of the Mind and Brain Disorders”.
IO: Sigur că da. „Fizica Minții” demonstrează că creierul este un sistem biofizic care constă din sute de miliarde de elemente (neuroni) care sunt interconectate pentru a forma microcircuite și bucle/circuite neuronale sau câmpuri neuronale organizate ierarhic în care distribuția de potențiale electrice formează un sistem dinamic pe mai multe frecvențe/unde. Sistemul este organizat anatomic pe baza unei arhitecturi ierarhice a modulelor corticale (straturi și minicolumns -> microcircuite), nuclee subcorticale (ganglioni bazali, talamus -> bucle cortico-subcorticale), trunchiul cerebral și măduva spinării.

Cartea este organizată în 34 de capitole și demonstrează că legile fundamentale ale fizicii (cum ar fi simetria și legile de conservare a energiei, sarcinii electrice etc) sunt implicate în emergența minții. Mintea este un sistem foarte complex, cu entropie minimă, care funcționează pe baza unei dinamici ierarhic organizată. Arhitecturile ierarhice discrete dar foarte complexe ale creierului și dinamica funcțiilor superioare ale minții sunt supuse unor vulnerabilități care pot duce la tulburări disfuncționale și debilitante. De asemenea, cartea susține că elucidarea completă a funcționalității creierului/ minții reprezintă cea mai mare provocare din știință.

Semințele acestei cărți au încolțit în mintea mea de student în timp ce creierul opera cu concepte de Fizică Cuantică pentru a înțelege mișcarea electronilor pe nivelurile energetice cuantificate ale atomului. Ce analogie izbitoare cu neuronii din cortexul prefrontal al creierului uman care trimit trenuri de potențiale de acțiune peste straturile corticale, sărind de la straturile supra-granulare până la straturile infra-granulare. Practic, mintea, creierul și materia se împletesc într-un joc elegant cu reguli de bază similare.

IM: Ești român și uneori, față de naționalitatea noastră se manifestă diverse restricții și adversități. Ai simțit acest fenomen în cercurile externe în care ai activat?
IO: Da, desigur, și nu este plăcut.

IM: Einstein spunea că omul nu trebuie să se supună Statului. Cât de mult te-a sprijinit sau te spijină statul pe drumul cercetării, al științei?
IO: Statul Român m-a sprijinit cu bursa de student. Nu aș dori să vorbesc despre actualii reprezentanți ai statului.

IM: Care sunt țintele tale pentru următorii ani?
IO: Să fiu sănătos și să pot face știință.

IM: Mobilitatea oamenilor de știință în acest secol este remarcabilă. Globalizarea are doar părți bune?
IO: Da, dacă ai susținere financiară poți să faci turism științific, dar prefer știința și mai puțin turismul. Este destul de incomod prin aeroporturi cu atâtea controale din cauza terorismului internațional. Nu, globalizarea nu este doar benefică, în realitate exista și „bisericuțe” cu interese peste tot în lume. Românii au un dezavantaj – nu sunt uniți, deoarece nu au înțeles conceptul de sinergie sau… ajutor reciproc.

IM: Cine va stăpâni lumea?
IO: Va mai rămâne ceva de stăpânit după atâtea acte de terorism?

IM: Ești în cele mai importante baze de date științifice ale lumii, te poți mândri cu un parcurs excepțional în viață. Ce atuuri ai avut?
IO: Munca și uneori un dram de șansă, alteori ghinioane care m-au făcut să mă regrupez. Atuul meu a fost exemplul ce l-am avut în oamenii care m-au format: Domnul prof. univ. Dr. Gheorghe Ciobanu de la Universitatea Bucuresti si Domnul prof. Petru Grigor care mi-a dat încredere în propriile forțe „de spartan”.

IM: Einstein spunea că „știința este un lucru minunat, dacă nu trebuie să-ți câștigi traiul de pe urma ei”. Cum tăiește azi un om de știință?
IO: Trăiește modest, asta este realitatea cam peste tot în lume. Oamenii de știință ar trebui să fie plătiți cu greutatea lor în aur. Un impresar de fotbaliști câștigă cât 100 de profesori universitari, este corect? Progresul societății nu vine din fotbal.

IM: Dacă nu ne „oferea” istoria o schimbare socială majoră în anul 1989, unde crezi că te-ai fi aflat la ora asta?
IO: Cred că eram tot în Sighet.

IM: Dacă n-ai fi fost fizician, ce-ai fi fost?
IO: Medic neurolog.

IM: În ce proiecte te vei implica pe viitor?
IO: Mai multe proiecte în care tratarea bolilor creierului să se facă prin stimularea electrică și magnetică neinvazivă.

IM: În lumea noastră ultra-tehnologizată Dumnezeu își mai are locul?
IO: Bineînțeles, nu-l putem alunga pe Dumnezeu din propria-i creație, deși asta se tot încearcă. De fapt știm atât de puțin!

IM: Există „ordine” în ființa umană?
IO: Există! Legea a II-a a termodinamicii ne spune că sistemele materiale tind spre starea de dezordine maximă. Viața și mintea umană se bazează pe un grad ridicat de organizare a materiei vii.

IM: Cum se va încheia secolul XXI, dând credit previziunilor unui fizician?
IO: Fenomenele neliniare nu pot fi prevăzute.

IM: Stimate domnule profesor, stimate prieten, mulțumesc pentru discuție și pentru sinceritatea răspunsurilor tale și-ți doresc în numele ziarului nostru on-line “Salut, Sighet!” să deschizi cât mai mult mintea… universului!
IO: Mulțumesc mult.

Autor, Ion Mariș

Notă: În fotografie, în centru, prof. univ. dr. Ioan Opriș prezent la decernarea premiului Frontiers Spotlight Award 2017 Lausanne, Elveția.

Proiectul “SALVEAZĂ O VIAȚĂ – demonstrații practice”, demarat în aceste zile în orașul nostru, include o campanie susținută de Rotary Club Sighet, pentru învățarea de către cât mai mulți cetățeni a manevrelor de bază de resuscitare cardio-respiratorie.

Scopul proiectului este așadar, învățarea și obișnuirea publicului cu unele proceduri/ manevre de bază pentru asigurarea funcțiilor vitale în cazul stopului cardio-respirator accidental, până la sosirea echipajului ambulanței.

Ținând cont că incidența cazurilor de stop cardio – respirator, dar și a accidentelor vasculare cerebrale este în continuă creștere, la propunerea și sub coordonarea medicului cardiolog Alexandru Chifor, Rotary Club Sighet și-a asumat rolul de promotor al unor campanii de învățare a ABC-ului acordării primului ajutor în aceste cazuri. A fost achiziționat materialul didactic adecvat, două manechine echipate complet (inclusiv senzorii ce monitorizeză corectitudinea masajului cardiac, consumabile, măști, plămâni artificiali etc.), un defibrilator – tester (pentru demonstrații) și… s-a pornit la drum.

Din echipa de voluntari ce vor asista persoanele care vor participa la demonstrațiile ce vor avea loc atât în marile societăți comerciale din Sighet cât și în licee, școli și alte instituții publice, fac parte medicii Anca Marina (UPU Sighet) și Sorin Dulugea (Serviciul de Ambulanță Sighet).

Prima serie de demonstrații practice a avut loc la PLIMOB SA, în prezența directorului general al societății, ec. Vasile Godja. Un grup format din 20 de angajați de la PLIMOB SA, s-a oferit voluntar și a participat joi, 15 februarie 2018, alături de specialiștii cunoscători ai procedurilor de salvare, la prima serie de pregătire.

În prima parte a întâlnirii au fost explicate și parcurse, fiind oferit și suport tipărit, etapele asistenței de bază cardio-respiratorie: 1. Recunoașterea stopului cardio-respirator, 2. Începerea masajului cardiac și 3. Completarea procedurii cu respirație gură la gură.

La finalul întâlnirii, fiecare participant a exersat și aplicat pe “viu”, pe cele două manechine, tehnica de resuscitare discutată.

Acest proiect asumat de Rotary Club Sighet se va desfășura pe termen lung, demonstrațiile practice vor avea loc, după un program bine stabilit, în diverse puncte din municipiul nostru, iar la încheierea acestuia se dorește să se tipărească o broșură, “Ghid practic pentru resuscitare”.

Clubul sighetean dorește să extindă acest proiect la nivelul județului și să implice în proiect și celelalte cinci cluburi Rotary existente în Maramureș.

Ion Mariș

Doi ani de filmări în natură

Un proiect dedicat filmului documentar despre natură și dezvoltare durabilă se încheie luna aceasta, la doi ani de când a fost demarat. „Focalizare prin obiectiv: dezvoltare durabilă” este titlul proiectului co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă și implementat de către Asociația Valea Verde din Sighetu-Marmației.

O sută de filme eco au fost realizate în ultimele 24 de luni de către echipa de implementare a proiectului, în colaborare cu specialiști de la departamente de biologie ale mai multor universități din țară, reprezentanți ai câtorva parcuri naturale și naționale, muzeografi biologi și mulți alți cunoscători ai diversității peisajului românesc.  „Unul dintre scopurile fundamentale ale proiectului nostru este acela de a sensibiliza, de a face educație ecologică prin film. Am realizat, în acești doi ani, o colecție de pelicule filmate din drone, din peșteri, din păduri, de sub ape. Sunt filme despre bicicliști și păstori, pădurari și pescari, savanți și cercetători, filme despre păsări sălbatice și șopârle, vulpi și oi, plante alpine, mlaștini, râuri, chei, stâncării și multe altele, filme care urmăresc să producă o imagine de ansamblu a situației ecologice din peisajul Carpato-Danubian. Dorim ca filmele acestea să provoace o atracție către natura din țara noastră, către cunoaștere, admirație și o viață mai sănătoasă. Mai echilibrată. Cu mai mult sens. Cu iubire față de om și mediul în care ne ducem existența.” (Peter Lengyel, manager proiect)

Alte obiective asupra cărora s-a „focalizat” proiectul aflat acum la final au fost: organizarea de workshop-uri tematice (aprilie, noiembrie 2016), realizarea unui Plan de Acţiune Strategic pentru Conştientizarea Publicului privind Conservarea Biodiversităţii şi Dezvoltarea Durabilă, organizarea unei Tabere de Creaţie în domeniul Filmului Eco pentru ONG–uri (iulie 2017). Evenimentul cel mai notabil din cadrul proiectului a fost Festivalul Internaţional de Filme scurte Eco (SEFF – Short Eco Film Festival), organizat la Sighetu-Marmației în octombrie 2017. Peste 30 de producții din 21 de țări au fost selectate pentru a fi proiectate la SEFF (www.ecofilm.ro/festival/), trei dintre acestea fiind premiate de către juriul festivalului. Recent, pe 8 februarie 2018, cele mai apreciate scurt-metraje prezente în festival au putut fi vizionate și de către publicul băimărean, cu ocazia unei seri de proiecții găzduite de Bastionul Măcelarilor.

Chiar dacă „Focalizare prin obiectiv: dezvoltare durabilă” a ajuns la linia de finish, cu obiectivele bifate, filmările nu se opresc aici. Expedițiile prin țară continuă, locuri necercetate și încă nevăzute prin lentila camerei video au mai rămas din plin. Filmele deja finalizate pot fi urmărite pe youtube (canalul eco film), pe pagina de facebook (facebook/ecofilmRO), în publicația online Salut Sighet (www.salutsighet.ro) sau pe site-ul proiectului (www.ecofilm.ro). În curând, câteva pelicule din colecția proiectului vor putea fi vizionate și pe micul ecran, ca urmare a încheierii unui contract de colaborare dintre Asociația Valea Verde și TVR Cluj.

Comunicat de presă, Asociația Valea Verde

Asociația Valea Verde
Sighetu-Marmației, Maramureș
[email protected]
www.ecofilm.ro
www.facebook.com/ecofilmRO

Profesorul Petru Bârsescu, sighetean prin adopție, s-a născut la Timișoara. A absolvit Facultatea de Desen din Cluj-Napoca și a fost repartizat la Școala generală din Câmpulung la Tisa. A predat înainte de revoluție la câteva școli din Sighet și la Școala Populară de Artă (Casa de Cultură – Palatul Cultural).

După anul 1990 a renunțat la cariera didactică oficială și pregătește tineri pentru arhitectură și alte specialități ce necesită aptitudini de desen, acordând o atenție specială și psihoterapiei elevului. Le vorbește elevilor în primul rând de forța spirituală și împăcarea cu propriul ego.

Profesorul Bârsescu este un intelectual discret, figura-i aristocratică este ușor de identificat și încadrat într-o „altă lume”, o lume a introspecției și respectului, a frumuseții în gândire și atitudine.

O discuție cu profesorul Bârsescu este pur și simplu… incitantă, tonică.

Ion Mariș (IM): Desenul, arta de fapt, este domeniul dumneavoastră de competență. Cine/ce v-a determinat să alegeți această cale?
Petru Bârsescu (PB): Primele încercări în pictură le-am dobândit de la bunica mea, Margareta Bârsescu, născută Schllett, care în perioada interbelică a studiat la Școala de Arte și Arhitectură din Budapesta. Tatăl ei Schllet Ignaț, antreprenor și constructor, a executat în perioada 1896 – 1897 partea de asterială a Tribunalului Maghiar, actuala primărie din Sighet. Gândurile mele de recunoștință se îndreaptă spre bunica Margareta care mi-a insuflat dragostea față de frumos, eu mergând în continuare pe acest drum al bucuriei creatoare.

IM: Domnule profesor, ați rămas definitiv sighetean. Regretați acest lucru?
PB: Nu, fiindcă dorința de schimbare nu este legată de un spațiu fizic. C.G. Jung spunea „Schimbarea vine din interior”. Un renumit psihoanalist la o emisiune TV a fost întrebat: „Ce înseamnă o viață reală adevărată?” și a răspuns: „Nu trebuie ca în viață să-ți meargă totdeauna bine”. Nu învățăm și nu ne învățăm copiii că viața poate să-ți dea un pumn și să te trezești la podea, de unde vei vedea viața cu alți ochi. Dar, principalul lucru, este să te ridici. Un călugăr a fost întrebat: “Ce faceți voi în mănăstire?” “Cădem și ne ridicăm” a fost răspunsul. În viață avem parte și de frustrări. Un om care trăiește viața ca o bucurie nu va rumega la nesfârșit aceste stări negative creând în el cel mai întunecat iad. (Cum îți sunt gândurile așa îți este viața) – Carte scrisă de starețul Tadei.

IM: Ce are frumos, luminos Sighetul?
PB: Bineînțeles, oamenii, fiindcă nu degeaba se spune: „Omul sfințește locul”, și nu în ultimul rând, arealul în care trăim, frumusețea naturii care ne înconjoară și pe care ar trebui s-o prețuim, s-o îngrijim ca parte a creației divine. De sănătatea mediului depinde sănătatea noastră spirituală. Axel Munthe, psihiatru și scriitor suedez cunoscut prin „Cartea de la San Michele” spunea: “Frumusețea peisajului vindecă”.

IM: Ce a însemnat Școala Populară de Arte în epoca totalitarismului comunist?
PB: A fost un factor de lumină într-o epocă a durerii. Nu poți să faci „tabula rasa” și să spui că totul a fost rău în acea perioadă. Înseamnă să negăm o parte din propria noastră viață. A fost o perioadă pozitivă pentru tot ce înseamnă activitatea artistică a Școlii de Artă. A fost subvenționată de stat începând cu salariile profesorilor până la materialele necesare desfășurării activităților artistice, creând astfel un mediu propice dezvoltării artelor și a creativității elevilor. Astăzi, când scara valorilor s-a răsturnat se poate vedea unde ne aflăm. Iar ca totul să fie mai minunat, Școala de Arte și-a pierdut și sediul, „Palatul Culturii”. Dar să vedem ce spune un om al lui Dumnezeu, Sfântul Siluan Athonitul: “…când un creștin și înainte de toate un episcop, sau un preot, se află în fața nevoii de a lua într-o anumită împrejuare o hotărâre potrivită cu voia lui Dumnezeu, el va face lăuntric abstracție de toate cunoștințele sale, de toate ideile sale preconcepute, de cerințele și de proiectele sale, eliberat astfel de eul său propriu, el se roagă cu luare aminte în inima sa și primul gând care se va naște din această rugăciune în sufletul său îl va primi ca pe un semn venit de sus… el va auzi în sufletul său răspunsul lui Dumnezeu”. Și ne mai mirăm care este starea duhovniceasă în România? „Tipic, tipic și la inimă nimic” (Arsenie Papacioc). Ieromonahul Rafail Noica în cultura duhului spune: „Dar iertați-mă frați preoți și arhierei, trebuie să spunem și adevărul acesta: suntem în așa un hal că nu ne mai știm vocația. Și atunci poporul debusolat merge unde poate și la cine poate”.

IM: Revoluția ne-a schimbat în mod dramatic existența. Ar fi trebuit să fie pragul pentru trecerea la o calitate superioară a vieții. Dumneavoastră cum ați perceput acea schimbare majoră?
PB: Ca pe o nouă ȘANSĂ DE ELIBERARE DIN EGO ȘI DE A TRĂI SINELE, acea scânteie divină lăsată în noi. Apostolul Ioan spune: „Cel care nu iubește sălășluiește în moarte… cel care iubește sălășluiește în Dumnezeu” (Corintieni 1:13). Prin compasiune și empatie dorim ca oamenii să nu mai sufere și prin bunătate le dorim fericire. Atunci când trăim la nivel de empatie ne eliberăm de ego, iar în mentalul colectiv aceste trăiri luminoase produc schimbări esențiale. De citit cărțile lui David R. Hawkins! Tot ce construim mental, gânduri de iubire sau de ură creează câmpuri de energie care se întorc spre noi. Dacă creăm ură, primim boală, suferință, durere. Dacă dorim oamenilor iubire, primim lumină, pace sufletească, bucurie. Doriți tuturora binele din lume, urați-le să sufere mai puțin și să fie cu adevărat fericiți. Astfel, se pune în practică legea iubirii lăsată nouă de Hristos. Binecuvântați așa cum ne recomandă Anselm Grün, un călugăr german, înduhovnicit, în carțile lui. „Tu ești o binecuvânare”. C.G. Jung: „Nu atingi iluminarea dacă îți imaginezi jocuri de lumini, ci doar dacă poți conștientiza întunericul din tine”. „Tot ce ne irită la alții ne ajută să ne înțelegem mai bine”.

IM: Sunteți credincios sau… religios?
PB: Bernard Durel: „Fiecare om este o hologramă lui Dumnezeu”, „A iubi înseamnă a alege între TOȚI ÎMPREUNĂ, sau puțin îmi pasă că ceilalți crapă”. „Dacă cea mai bună biserică a lui Dumnezeu e sufletul, și cine se roagă în sufletul său pentru acela lumea întreagă se face biserică, dar aceasta nu este pentru toți” – Sfântul Siluan Athonitul. Sfântul Ioan al Crucii spune: „Dumnezeu la sfârșit ne va întreba de iubire, deci învățați să iubiți!”. Voi răspunde în încheiere cu: „Credința vine din iubire” – o carte deosebită a preotului Aleksander Elceaninov.

IM: Cât de mare este sufletul românului?
PB: Cred că la fel de mare ca al tuturor de pe planeta Pământ. Menirea noastră în această dimensiune este următoarea: „Singurul scop al existenței umane e să aprindă o lumină în întunecimea ființei” – C.G Jung.

IM: Ce lipsește poporului român?
PB: Nimic. Suntem înzestrați cu toate darurile numai că trăim mai mult la nivel de ego. Pentru aprofundarea subiectului se poate studia C.R. Motru „Psihologia poporului român”, Drăghicescu „Din psihologia poporului român” și mai nou Daniel David „Psihologia poporului român”. Mândria mistuie ca un foc tot ce-i bun. Dacă oamenii ar învăța smerenia lui Hristos s-ar schimba cu toții: „Bogații ar disprețui bogățiile lor, savanții știința lor, cârmuitorii slava și puterea lor și toți s-ar smeri și ar trăi în pace și iubire și mare bucurie ar fi pe pământ” – Siluan Athonitul.

IM: Suntem prizonierii ego-ului vanitos? Cum se poate evada din propria „închisoare”?
PB: Schimbarea se poate face prin introspecție și acțiune. „Nu vom găsi fericirea pe care o dorim fără o dezvoltare interioară corespunzătoare. Fiecare din noi se poate angaja în această călătorie interioară și poate găsi în ea o inimă caldă deschisă altora. Va fi atunci o adevărată speranță de pace și bucurie în lume” – Dalai Lama. EGO-ul este o multitudine de scheme mentale greșite care ne-au fost inoculate de societate, de școli, de religii, de familie etc, creând o personalitate ruptă de viața reală. Omul EGO nu poate să vadă suferința și nevoile omului de lângă el. El are toate dorințele din lume, are totdeauna dreptate, este deasupra tuturor, vrea să fie un învingător, el produce numai suferință, durere, conflict, frustrări, nebunie, crime, războaie. EGO-ul creează și trăiește într-o iluzie continuă. (Anthony de Mello, Conștiența – Capcanele și șansele realității). Iubirea necondiționată este singura prin care se transcede EGO-ul.

IM: Cum vă selectați elevii pentru a-i pregăti pentru studiile superioare?
PB: La prima oră se face un test de verificare a aptitudinilor și de vedere spațială necesară pentru a porni pe acest drum. Trăind o perioadă complexă și totodată haotică, un tânăr este de multe ori bulversat. Trăiesc frustrări și traume produse de societate, de școală, de unii profesori, sistem de învățământ, familie. Cu toate bunele intenții ale părinților, de multe ori, aceștia nu pot să gestioneze problemele copiilor din diverse motive, obiective sau subiective. Metoda mea de lucru cu elevii este bazată pe „empatie”. În cadrul unei ședințe de lucru se îmbină predarea materiei necesare pentru Facultatea de Arhitectură sau Arte și psihoanaliza, adică vindecare prin cuvânt. Încerc să mă apropii de dorințele lor sufletești și să le arăt calea spre pacea interioară și bucuria de a crea și de a trăi. Dependența de anumite secvențe ale internetului este pe zi ce trece tot mai mare în rândul tinerilor și nu numai. Psihiatrul german Manfreed Spitzer, în „Demența Digitală” spune: „Folosirea excesivă a calculatorului produce în creier transformări ireverisibile și imposibil de recuperat mai târziu”. Doctorul Virgiliu Gheorghe vorbește de același lucru în cărțile și videoclipurile sale. Încerc să le explic elevilor pericolul acestei dependențe care duce în timp la depresie și anxietate, mersul la psiholog, iar în cazuri grave, la psihiatru.

IM: Care sunt realizările dumneavoastră… mai speciale?
PB: Mândria, „voința” este un zid și nu o treaptă spre divin. (Dialog cu îngerii – Gitta Mallasz). Nu cred că am realizări mai speciale care să ma facă diferit de restul oamenilor. Sunt convins că noi toți suntem LUMINA DIVINĂ, suntem UNUL. „Persoanele capabile de dragoste necondiționată sunt, în general, mai independente, mai autonome, mai spontane. Mai puțin înclinate spre gelozie și agresivitate, ele manifestă mai puține nevoi și mai multă originalitate, altruism, interes veritabil pentru împlinirea sufletească a semenilor lor” – Abraham Maslow. Toate realizările noastre ar trebui să fie în zona lui A FI ȘI NU A AVEA – Erich Fromm.

IM: Aveți dezamăgiri, neîmpliniri?
PB: Atâta timp cât trăiești BUCURIA PREZENTULUI și nu ești ancorat în trecut „depresiv”, viitor „anxios”, stările negative nu au cum să te marcheze. Eldon Taylor în „Programarea mentală” ne prezintă metode de control a minții noastre ieșind astfel din sfera manipulării sau automanipulării, scopul fiind crearea unei păci mentale. Sfântul Serafim de Sarov (sec. XIX) spune un lucru asemănător: „Dobândește duhul păcii și mi se vor mântui în jurul tău”. C.G. Jung: „cine privește în afară visează, cine privește înăuntru, se trezește”.

IM: Vă întreb, parafrazântu-l pe Richard Dawkins: Care este rădăcina răului?
PB: Într-un interviu dat de C.G. Jung în 1959 la BBC, spune următoarele: „Avem nevoie de o înțelegere mai profundă a naturii umane, deoarece singurul pericol real este omul însuși. Psihicul omului ar trebui studiat deoarece noi suntem originea tuturor relelor”. Richard Dawkins este o personalitate complexă dar, în același timp, și controversată la fel cum sunt și cărțile sale. „Poate pare ciudat că mulți oameni mari n-au putut rezista unei ispite în fond atât de naive, și a cărui sursă ascunsă nu e alta decât MÂNDRIA” – Sfântul Siluan Atonitul.

IM: Care este scopul artistului, în trecerea acestuia prin viață?
PB: „Frumusețea va salva lumea”. Această frază profundă a lui Dostoievski rostită de prințul Mîșkin în romanul „Idiotul” cred că spune totul despre rolul pe care trebuie să îl împlinească artistul prin creația sa. Menirea artistului este de a transmite pe cale estetică spiritualitatea frumosului, care are valoare vindecătoare. La Evagrie Ponticul contemplarea frumosului conduce la sănătatea sufletului, aceasta fiind baza misticii grecești. Frumosul este ordonat și aromios, transmite o stare de bine și bucurie omului. Lumina în opera de artă este o energie a divinului iar menirea noastră, a tururor, este de a înfrumuseța totul în jurul nostru devenind co-creatori și trăind bucuria de a fi.

IM: În cer sau pe pământ, unde se află fericirea?
PB: O întrebare foarte complexă la care nu se poate răspunde în câteva cuvinte deoarece este o cale de urmat toată viața. Pot recomanda două cărți: Mathieu Ricard – „Fericirea: un ghid pentru dezvoltarea celei mai importante abilități în viață” și Mihaly Csikszentmihalyi – „Flux. Psihologia fericirii”.

IM: Transmiteți, vă rog, un mesaj tinerilor.
PB: Orice drum ar alege în viață să-l facă cu DĂRUIRE ȘI BUCURIE. Dacă dorești o schimbare pozitivă în propira ta viață, ACȚIONEAZĂ, deoarece a rămâne la nivel de intenție nu se întâmplă nimic. Dr. David Hawkins în „Piramida conștiinței” spune foarte clar: „Prima treaptă în schimbare reprezintă CURAJUL”, fără aceasta rămânem blocați în sentimente negative iar schimbarea mult dorită nu va veni niciodată. Recomand o simplă autosugestie: „Zâmbetul este starea mea interioară”. Renumitul neurolog, prof. Dr. Constantin Dulcan spune: „Orice gând negativ ne face rău nouă și universului”, iar zâmbetul are un impact foarte pozitiv nu numai asupra sistemului imunitar dar și în starea generală de bine.

IM: Vă mulțumesc mult domnule profesor pentru acest interviu și vă doresc să călăuziți și să consiliați cât mai mulți tineri pe drumul artei.
PB: Domnule Ion Mariș, întâlnirile cu domnia voastră sunt un prilej de BUCURIE ȘI ARMONIE. Vă mulțumesc pentru această oportunitate de a mă exprima pe site-ul “Salut, Sighet!”. Tot ce am expus în acest interviu nu sunt părerile mele personale ci RODUL ÎNVĂȚĂTURILOR UNOR PERSONALITĂȚI LUMINOASE care și-au adus aportul în construirea unei lumi mai bune. Cu aleasă considerație și bucurie, vă doresc SĂNĂTATE ȘI PUTERE să continuați DRUMUL LUMINII!

Ion Mariș

Sigheteanca Florica – Ionela Neneștean s-a născut iarna, în februarie, dar natura muncii ei și destinul o răsfață, zi de zi (nu doar de ziua ei!), cu multe flori. La florăria din centrul Sighetului, unde-și desfășoară cu dăruire activitatea, îi puteți admira panoplia impresionantă de medalii. Și de asta prietenii o dezmiardă… Flori! FIN (adică Florica Ionela Neneștean) a absolvit Liceul „Dragoș – Vodă”, Facultatea de Studii Europene – Relații Internaționale (UBB Cluj-Napoca) și Facultatea de Știința și Ingineria Mediului (UBB Cluj Napoca). A revenit totuși acasă, la Sighet. Oare de ce? Are o pasiune extremă: cursele de maraton. Chiar, de ce?

Ion Mariș (IM): De ce alergatul, Flori?
Flori – Ionela Năneștean (FIN): Fiind o fire activă, iubitoare de activități sportive și natură, nu a fost ceva ieșit din comun să mă regăsesc și să fac o pasiune pentru alergare.

IM: Când ai început să alergi… “serios”?
FIN: Totul a început acum 5 ani din dorința de a avea o viața sănătoasă și activă. Fiind la studii în Cluj, oraș mare, cu multe competiții sportive, printre care și multe concursuri de alergare, m-am înscris în Octombrie 2013, la Crosul Făgetului, proba de semimaraton, 21 de km de alergare prin pădurea Făgetului. După acest concurs m-am îndrăgostit iremediabil de acest sport. Proba mea preferată este maratonul.

IM: Ce concursuri ai la activ?
FIN: Am participat la maratoane atât în țară cât și în străinătate. Am alergat traseul parcurs de Pheidippides, de la Maraton la Atena, în noiembrie 2015, la Maratonul Clasic din Atena. Am mai participat și la Maratonul Standard Chartered din Dubai în ianuarie 2016.

Am alergat la concursuri caritabile (Wings for Life World Run și Aiud Maraton), maratoane istorice (Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc, Maratonul Zăpezii), maratoane de trail (Ecomarathon, Maraton Piatra Craiului, Maraton Apuseni).

Aș mai enumera și câteva maratoane din 2017, alergate în țară, cu rezultate notabile: Maratonul Internațional Wizz Air Cluj Napoca (am fost la a patra participare și am ajuns pe locul 4 la general feminin și locul 3 la categorie de vârstă, feminin), Maratonul “Bate Toaca” din Ceahlău (locul 3 la categorie de vârstă, feminin), Maratonul Ciucaș X3, din Ciucaș (locul 2 la categorie de vârstă), Maratonul Via Maria Theresia, din Călimani (locul 4 general, feminin și locul 1 la categorie de vârstă, feminin).

IM: Se pare că, din punct de vedere sportiv, anul 2017 ți-a fost benefic!
FIN: 2017 a fost un an competițional plin de podiumuri și asta se datorează și faptului ca din februarie 2017 am început să fiu antrenată și îndrumată de către doamna antrenoare Ana Hecico, un om deosebit, care ne pregătește cu pasiune și mult suflet. Fac parte din Clubul Sportiv privat “Școala Alergării” condus de doamna antrenoare Ana Hecico.

IM: Am auzit că ai pornit cu… viteză și-n anul 2018. Despre ce este vorba?
FIN: Am început și acest an cu dreptul (zâmbește)! În 28 ianuarie, luna trecută, în cadrul Campionatului Mondial de Triatlon de la Cheile Grădiștei, am participat la Campionatul Național, proba de triatlon pe echipe (alergare, bicicletă și ski fond), împreună cu Judith Nemet – bicicletă, Ana Hecico – ski fond și eu, alergare. Și-am ajuns exact… pe locul 1!

IM: De ce n-ai ales – după finalizarea studiilor – să rămâi la Cluj?
FIN: Îmi place foarte mult Clujul, dar este un oraș prea scump pentru un tânăr absolvent de studii superioare, fără experiență în domeniu. Așa că… am revenit acasă unde aveam un loc de muncă asigurat în business-ul rudelor mele (râde)! Deh, un pic de nepotism nu strică!

IM: Ce-ți dorești pe viitor, în viață?
FIN: Îmi doresc să alerg în continuare din plăcere, până la adânci bătrâneți. Sportul ne șlefuiește forma fizică și psihică.

IM: Mult succes, Flori, și să aduci la Sighet cât mai multe trofee!… și… pentru că în 12 februarie va fi ziua ta, din partea echipei “Salut, Sighet!”: La mulți ani!
FIN: Mă voi strădui să mai aduc trofee! Vă mulțumesc pentru urări!

Ion Mariș

Există multe persoane care nu au idee ce este un… Club Rotary. Unii au impresia că aceste cluburi sunt fieful conspiraționiștilor și al intereselor nedomestice. Alții îi suspectează pe membrii acestui club elitist de interese obscure. Ca să afle și cititorii noștri cu ce se ocupă rotarienii, l-am abordat pe dl. Ion Mariș, reprezentant și membru fondator al Rotary Club Sighet.

Ion Mariș a fost președinte al Rotary Club Sighet în anul rotarian 2011-2012 și asistent guvernator în mandatul 2015 – 2016.

A publicat patru cărți, proză și poezie: “Autostop printre gânduri”, “Salut, Sighet!”, “La masă cu președinții”, “Vesperare”. Volumul “La masă cu președinții”, publicat în anul 2016, conține o serie de dialoguri cu președinții clubului Rotary din Sighet.

În această calitate – de rotarian – l-am intervievat pe dl. Ion Mariș.

Joicaliuc Sebastiana: Cum s-a născut și ce a determinat, de fapt, apariția unui Club Rotary la Sighet?
Ion Mariș: Pentru a înțelege mișcarea rotariană de la noi, din Sighet, este necesară o scurtă incursiune în parcursul rotarian al României.

În primăvara anului 1929, la București, ia ființă primul Club Rotary din România, din inițiativa lui Christian Penescu-Kertsch, care a devenit și cel dintâi președinte. La puțin timp după aceea, sunt înființate alte două cluburi Rotary în două mari orașe ale țării – Cluj și Timișoara. Scopurile și idealurile rotariene sunt acceptate și asumate de elita intelectuală a țării, din toate domeniile de activitate – știință, artă, afaceri – rezultatul fiind înființarea a încă șase cluburi la Arad, Brașov, Câmpina, Cernăuți, Iași și Ploiești. Pe nucleul celor nouă cluburi, în anul 1936, se creează Districtul românesc, care primește numărul 84.

Cluburile Rotary românești din perioada interbelică s-au ocupat de proiecte educaționale și din domeniul sănătății copiilor, de căutare de locuri de muncă pentru tineri bolnavi sau cu handicap, etc.. Dar, în plin dezvoltare, mișcarea rotariană este interzisă, în 1939, de către regimurile autoritare în toată zona central-est-europeană.

Evident că interdicția funcționării cluburilor Rotary în România a fost extinsă și în perioada “gloriosului” comunism.

Joicaliuc Sebastiana: Ce s-a întâmplat după 1989?
Ion Mariș: După schimbările sociale din 1989, mai precis în anul 1992, cu sprijinul rotarienilor francezi, se reînființează Clubul Rotary București. Ca și la începuturile mișcării rotariene românești, el va fi urmat imediat de cluburile din Cluj și Timișoara, pentru ca în luna iunie 1996 să existe în România 13 cluburi, care făceau parte din Districtul 1160 din Paris.

România depășește o a doua bornă, la 1 iulie 1996, fiind definită de Rotary International drept „zonă de expansiune rotariană”, împreună cu Republica Moldova. Comitetul Internațional Rotary îl desemnează pe rotarianul elvețian Jorg Tschopp drept „administrator prezidențial pentru expansiune”. În mai puțin de trei ani, numărul cluburilor din România ajunge la 30 și se înregistrează și două premiere absolute: înființarea primului Club Rotary la Chișinău și cel de-al doilea club de gen într-un oraș românesc, în capitală chartându-se și Clubul Rotary București – Continental.

Acțiunile filantropice rotariene au adus în România și Moldova aproape șase milioane de dolari în șase ani, drept pentru care, reobținerea statutului de District a devenit un scop bine definit. Acest eveniment major s-a petrecut la 1 septembrie 1999, când comitetul Rotary International şi preşedintele Carlo Ravizza au decis că în România şi Republica Moldova cluburile Rotary vor face parte din propriul lor district, numărul 2241. După Polonia (1998), Cehia și Slovacia (reunite într-un singur district în 1999), a fost rândul ţării noastre să aibă propriul district, onoare de care nu s-a mai bucurat nicio altă ţară din estul Europei.

Joicaliuc Sebastiana: Și totuși, cum a intrat Sighetu Marmației pe harta Rotary?
Ion Mariș: La puțin timp după înființarea Districtului 2241- România & Republica Moldova, un grup de 20 de sigheteni pun bazele celui de-al doilea club Rotary din județul Maramureș (după Baia Mare) și primul club din… Sighet.

În câteva luni vom aniversa „doar” 17 ani de la înfiinţarea Clubului Rotary Sighet (20 iulie 2001), un interval de timp mic, în comparaţie cu „vârsta” altor entități sighetene dar, acest club ce include oameni dedicați servirii comunităților din care fac parte, și-a extras esența din principiile Rotary International, organizație ce sărbătoreşte în cursul acestei luni 113 ani de la înfiinţarea primului club în Statele Unite ale Americii, la Chicago (23 februarie 1905), de către avocatul Paul Harris. Deși în orăşelul nostru mişcarea rotariană a pătruns cu aproape o sută de ani mai târziu, entuziasmul implicării benevole și dezinteresate a reprezentanților importanți ai comunității locale, cei care au acceptat provocarea începutului de secol XXI, a dus la rezultate semnificative.

Mai precizez că azi la Sighet avem două cluburi Rotary, cel de-al doilea a fost înființat în anul 2013.

Joicaliuc Sebastiana: Ce face un Club Rotary?
Ion Mariș: Foarte pe scurt spus, un club Rotary oferă sprijin și soluții (în general punctuale) – pe măsura forței sale financiare – acolo unde identifică diverse nevoi/ necesități. Există și proiecte globale în care sunt implicate cluburile Rotary din întreaga lume prin Fundația Rotary Internațional, un exemplu fiind efortul de eradicare a poliomelitei.

Joicaliuc Sebastiana: Ce a însemnat Clubul Rotary pentru Sighet?
Ion Mariș: Pornind de la nivelul strict privat în care a acţionat, cu resurse financiare proprii, a însemnat și înseamnă, cred, suficient de mult ca să rămână în memoria comunităţii locale. Rotary Club Sighet a contribuit la implementarea unor proiecte eficiente, „garantate” moral, ce au favorizat în mod cert, dezvoltarea comunităţii pe anumite paliere, prin implicare civică onestă. Reprezentați în fiecare an de câte un președinte diferit, prin rotație, conducător de club doar pentru un an rotarian, ne-am asumat și finalizat diverse proiecte importante – sociale, educaționale, culturale, etc – pentru comunitatea sigheteană.

Joicaliuc Sebastiana: Fiecare an rotarian (ce demarează la 01 iulie al anului calendaristic și se încheie la 30 iunie al următorului an) are un slogan. Care este tema anului în curs?
Ion Mariș: Amintesc doar câteva sloganuri foarte interesante, pentru a ilustra idealurile rotariene: „Service above Self” (“Seviciu mai presus de sine”, 2005 – 2006), „Make Dreams Real” (Să tranformăm visele în realitate”, 2008-2009), „Building Communities – Bridging Continents”(“Construind comunități – Legând continente”, 2010-2011), „Reach Within to Embrance Humanity” (“Scrutează-ți sufletul ca să îmbrățișezi umanitatea”, 2011-2012), „Be a Gift to the World” (“Fii un dar pentru lume!”, 2015-2016), „Rotary Serving Humanity” (“Rotary servind umanitatea”, 2016 – 2017). Sloganul anului rotarian în curs (2017 – 2018) este “Rotary: Making a Difference” (“Rotary: face diferența”).

Joicaliuc Sebastiana: Cum priviți acum, după o experiență semnificativă, rolul Clubului Rotary în societatea sigheteană?
Ion Mariș: Au trecut aproape 17 ani peste Clubul nostru şi putem să constatăm că proiectele, ideile noastre au avut un impact semnificativ la nivel local dar și districtual. Rezultatele concrete şi eficiente se pot obţine cu eforturi constante, solidare, de aceea un club Rotary este un club al oamenilor care au ţeluri, scopuri comune, ce au sisteme de referinţă solide, bazate pe binecunoscutele principii rotariene. Dacă am acceptat să ne asumăm rolul de adevăraţi voluntari în ameliorarea problemelor – în primul rând sociale – ale comunităţilor noastre, în care trăim, ne-am asumat și postura de-a fi discreţi, de-a fi corecţi, de-a utiliza pârghiile rotariene în primul rând în folosul celor cu anumite lipsuri și/sau suferințe.

Parafrazând un mare învățat al orientului îndepărtat, mă întreb și eu: dacă nu putem să aprindem o lumânare a binelui, dacă nu putem dărui o fărâmă din timpul nostru prețios celorlalți, fărâmă ce ar putea împrăştia „întunericul” din jurul nostru, putem oare schimba global lumea?

Așa cum am mai spus, fiecare clipă din viaţă, din viaţa noastră, este sau poate fi un mic proiect, un pas care poate fi util şi pentru destinul celorlalţi. Rotary în lume reprezintă o forţă a filantropiei, o „putere” civică ce nu poate fi neglijată, şi cel mai important aspect, azi nu este o forță singulară. Dacă nu toţi oamenii pot fi rotarieni, în schimb, avem foarte mulţi, enorm de mulţi, prieteni ai rotarienilor. E nevoie de o multiplicare a binelui, de o diseminare „virală” a serviciului în favoarea comunităţii şi – poate – când lumea va percepe mesajul activismului social dezinteresat, totul se va schimba fundamental!

Joicaliuc Sebastiana: Ați adus în discuție principiile rotariene. Care sunt acestea?
Ion Mariș: Esența mișcării rotariene este “Testul celor 4 întrebări – The Four – Way Test” (creat în 1932 de către rotarianul Herbert J. Taylor) care fixează foarte simplu, precis, reperele mișcării noastre: 1. Is it the truth? (Este acesta adevărul?), 2. Is it fair to all concerned? (Este corect pentru toți cei implicați?), 3. Will it build goodwill and better friendships? (Va duce la sporirea bunăvoinței și la o mai bună prietenie?), 4. Will it be beneficial to all concerned? (Va fi benefic pentru toți cei implicați?).

Joicaliuc Sebastiana: Enumerați, vă rog, câteva dintre proiectele implementate de Rotary Club Sighet.
Ion Mariș: Voi trece în revistă doar câteva dintre proiectele noastre: Reabilitarea Secţiei Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei; „Salvaţi Staţia de Salvare”, reabilitarea Staţiei de Salvare Sighet a presupus dotarea ambulanţei Sighet cu un număr de cinci tuburi de oxigen necesare transportului urgenţelor medico-chirurgicale, instalarea unei centrale termice cu combustibil solid precum şi realizarea instalaţiei termice aferente; înfiinţarea “Centrului pentru Cultură şi Civilizaţie” la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” – proiect realizat printr-un matching grant (32.000 euro) împreună cu R.C. Sunset Villages – Florida, U.S.A; „Împreună pentru persoanele defavorizate – Baia Socială!” (2007-2010) – s-a reușit reabilitarea unei centrale termice dezafectate din Sighet, dotarea şi darea în folosinţă a BĂII SOCIALE (finalizată în 2010) – proiect de aprox. 100.000 euro, cel mai amplu al Clubului Rotary Sighet cu precizarea că Baia Socială funcționează; participarea la proiectul R.I. „Rotary takes care of children” prin care s-au dotat secţiile de Pediatrie şi Neonatologie din Spitalul Municipal Sighet cu aparate pentru monitorizarea apneei; „Tisa Tour” – demararea – la Sighet – a proiectului Asociației Parteneriatului Nord – Est Carpatic, finalizat printr-o tabără de pictură în Ungaria cu durata de 10 zile; „Sus Cortina pentru Sighet” proiectul ce a contribuit la punerea în scenă a piesei „Janka” scrisă de Oscar Speace (Janka a fost interpretată de actrița Maia Morgenstern), regizor Toma Enache, traducerea piesei din limba engleză a fost făcută de regretatul jurnalist Johnny Popescu, producător Rotary Club Sighet; „Reabilitarea secţiei de Kinetoterapie a Spitalului Municipal Sighet”, secție aflată la subsolul Policlinicii noi; reabillitarea Sălii de Spectacole „George Enescu” a Şcolii Gimnaziale de Arte din Sighetu Marmaţiei; sprijin pentru „Copiii nevoiaşi şi bătrânii singuri” etc.

Joicaliuc Sebastiana: Mulțumesc mult, domnule Mariș pentru timpul acordat!
Ion Mariș: Și eu mulțumesc pentru interesanta – sper! – discuție pe care ai…. declanșat-o.

Autor, Joicaliuc Sebastiana,
studentă Jurnalism, UBB, Cluj-Napoca

Avea dreptate ultimul fost prim ministru al țării noastre, mai săptămânile trecute, când își compara trupa de la guvernare cu o mașină celebră în anii comunismului dar, cred că nu guvernul ci România pitorească seamănă azi cu Trabantul, celebra mașină de carton. În urmă cu… 40 – 50 de ani, Trabantul era bun pentru zona Estului european comunist, pentru societatea multilateral dezvoltată egalitarist, pentru toate clasele sociale, dar azi, când șoselele patriei gem de jeepuri, mașini bengoase, BMW – uri, AUDI – uri și Maybach – uri, este păcat că Statul democrat – capitalist – cu și fără paralele – are guverne de carton în doi… timpi. Creșterea economică cea mai mare din UE anul trecut, dar neconcludentă, bazată pe creșterea consumului și pe creșterea deficitului economic duce spre o direcție nesustenabilă și, din păcate, n-a adus bunăstare pentru clasele “de jos” de români. Dimpotrivă, în popor domină aceleași frici legate de taxe, impozite, birocrație, scumpiri, trăitul de pe o lună pe alta a majorității cetățenilor, credite pe viață pentru cumpărat apartamente infime și/sau CAR -uri pentru amenajat locuri de veci în parcele “bune”.

Faptul că infrastructura rutieră pur și simplu dormitează de zeci de ani, că investițiile majore în economia reală au stagnat, că tot cei ce încalcă legile cad mereu în picioare (chiar dacă unii mai iau câte o pedeapsă cu suspendare, de ochii lumii) și se țin bine, că relațiile și aranjamentele continuă fără frică în zonele crepusculare controlate de stat, ne duce cu gândul la modestele guverne din super-demodata-clasă Trabant și la falsele favoruri fluturate de stat pentru plebei.

S-a văzut că ne “complacem” în destinul Trabantului (dispărut de pe piață în anul 1991) și prin comportamentul dezolant al unor foști miniștri din recent căzutul guvern Tudose. Să vorbești prostii, pardon, să nu știi să vorbești din postura unui ministru al educației (no, nu-i bai că-i genunche de Maramu’!), fondator al manualelor unice – beton, pentru toate disciplinele, să-ți permiți să-i prostești pe profesori cu majorările de salariu și să-i lași tot în urma secretarei sau a șoferului din adminstrația locală de la nivelul comunelor din România, este nu strigător la cer, ci pur și simplu atentat la educația națională, regres și nu progres. Sau să-l auzi pe ilustrul dandy Ilan Laufner debitând prostii cu transferul spre București a Bursei de la Londra, este o dovadă a lipsei totale de profesionalism. Să ne mai mirăm că mor bolnavi plimbați între spitale sau că tinerii nu-și găsesc – meritocratic – locul în țara noastră la fel de bolnavă? Și mai sunt alte și alte exemple ce pot demonstra cu maximă precizie că educația, sănătatea, infrastructura sunt îngrămădite strategic în Trabantul poporului, iar băieții frumoși și deștepți, cei cu specialele – vile, case, pensii, salarii etc. – joacă mereu “dincolo”, cu reprezentanții din Formula 1 (bravos, nea Tăriceanu!).

O statistică dezolantă, absurdă, ne-o dă și gradul de educație și de (in)cultură al parlamentarilor noștri, media generală a liderilor politici după 1990 (dezvăluită de jurnalistul Ioan Buduca într-un articol din Cotidianul) este de 7,4!!! Haideți să vedem și celelalte cifre extrase din documente SRI care au analizat media generală a Parlamentului, din acest punct de vedere al mediilor şcolare: 1990-1992, în jur de 8 (opt), 1992-1996, în jur de 7 (şapte), 1996-2004, în jur de 6,5 şase şi… jumătate), după 2004, în jur de 6 (şase). Aceasta-i elita care ne conduce, având performanțe tip… Trabant? Au dreptate “aleșii” când ne oferă nouă Trabantul și pentru ei recompense? Cred că ar trebui interzise toate facilitățile din Parlament, de la sporuri, deplasări, bani de hotel, etc. și îngămădiți și ei, toți, în Trabanturi pe măsură, până la momentul în care România va schimba viteza și va construi prima o mie de kilometri de autostradă.

Conducătorii noștri n-au nicio treabă cu managementul țării și-al poporului, la valoarea lor medie de 6 (șase) pot să-și facă eventual o țintă din a ne umili și-a ne sfida cu lipsa lor de educație și de… decență!

Musai să vină o doamnă prim – ministru și – de ce nu? – o președintă femeie ca să ne fie rușine – din politețe – să ne mai plângem!

Musai să le încercăm/ trăim pe toate?!

Ion Mariș

Viața noastră, în acest secol ce “va fi… sau nu va fi deloc”, este gestionată prin proiecte, exprimată de statistici. Proiecte personale, proiecte familiale, proiecte în comunitate, proiecte de țară, etc., suntem “asaltați” de proiecte și viața pare/este tare… aglomerată. Într-adevăr, prin/după proiecte vorbesc statisticile, frumoase, sustenabile, durabile dar… fără sentimente. Cifrele, mai mult sau mai puțin semnificative pentru fiecare în parte, sunt azi – mai mult ca oricând – “esența” existenței. Din păcate, de prea multe ori nu vedem chipurile ascunse în spatele cifrelor, trecem insensibili prin/printre statistici.

Deși îmi propusesem, n-am reușit să scriu nimic imediat după desfășurarea paradei și spectacolului din 03 decembrie 2017. Doar după ce au trecut mai multe zile am reușit să transfer în cuvinte – poate aride! – tot ce-am văzut și-am simțit atunci. Pentru că am asistat de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități (3 decembrie) la Galeria de Artă Vassilliev (mulțumim doamnei Ileana Vassilliev!), la un spectacol atipic, emoționant, încărcat de frumusețe și inocență. Copii, tineri cu diverse nevoi speciale, au interpretat colinde tradiționale, au dansat, au fost modele, dar mai ales ne-au încântat și… bulversat. Nu sunt cuvinte prețioase, chiar asta am simțit privindu-i, bucurându-ne de emoțiile și fericirea lor.

A colindat sincer și minunat grupul de copii format din BIDIGA Laura, GHERASEN Georgiana, DOHI Sorina, PETREUȘ Florica (de la casa de tip familial – CTF), BIDIGA Attila, BIDIGA Rafael, BAIMAREAN Anton (CTF), KOVACS Marius (CTF).

Un moment special, de dans și coregrafie ne-a oferit tânăra familie ERDEI (Monica și Gerald – în fotografie). Trebuie să menționez că Gerald Erdei a avut expuse și câteva din lucrările lui de pictură!

La parada modei ne-au uimit și bucurat prin trăirile și emoțiile naturale tinerii POP Damaris (CTF), IATUC Maia, DANCI Loredana (CTF), BIDIGA Laura, GHERASEN Goergiana, ADAM Raluca, MARINESCU Carina, HRENIUC Renata, IEUDEAN Irina, BIDIGA Rafael, DANCI Gheorghe (CTF), URGOVAN Elisabeta (CTF), MOLDOVAN Alina (CTF).

Doamna profesoară Marfici Oresia-Aurora, directorul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Sighet a prezentat întregul eveniment, alături de tânăra ARDELEAN Patricia. Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități de la Sighet a mai inclus și o expoziție cu lucrări handmade create de tinerii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sighet cât și lucrări aparținând artiștilor Gheorghe Condrat (sculptură), Maria Bora (pictură), Iuliana Ionaș (goblen), membrii Asociației surdo – muților din Sighet.

S-au făcut donații, ne-au fost oferite cadouri – mici obiecte lucrate de copii – a fost o după amiază specială, copleșitoare.

Publicul foarte numeros și generos a fost mai aproape ca oricând de tinerii artiști din comunitatea noastră. Și ei – copiii și tinerii cu nevoi speciale – pot și trebuie să fie fericiți. Foarte mult depinde și de noi să-i înțelegem, să le apreciem eforturile și implicarea!

Nu vreau să par prea… oficial dar, trebuie să remarc, așa de final, prezența discretă, neforțată, firească, la eveniment, a avocatului Vasile Moldovan, prefectul Maramureșului.

Și totuși există implicare și totuși există… solidaritate!

Crăciun fericit! Sărbători fericite, dragi tineri!… și oferiți-ne cât mi multe asemenea momente minunate, de normalitate!

Ion Mariș