Elevii de la Liceul Tehnologic Forestier din Sighetu-Marmației (director – prof. Mariana Ștețca, director adjunct – prof. Maria Roman) au pornit dimineața devreme în ziua de 13 decembrie 2017 să colinde prin instituțiile din Sighet. Au colindat… colindând pentru al șaptelea an consecutiv în cadrul evenimentului caritabil ”Suflet bun, dăruiește de Crăciun” , cu speranța că vor aduna suficienți bani pentru a o ajuta pe colega lor, Georgiana (rănită în urmă cu câteva săptămâni într-un accident de mașină) dar și pe copiii de la o casă de tip familial din Sighet. O parte dintre elevi (să tot fi fost vreo… 20 – 25?!) au umblat prin oraș cu colindul iar o altă parte au confecționat frumoase ornamente ce ne-au fost prezentate și apoi vândute pentru același scop nobil în expoziția de la liceu, din aceeiași zi.

După ce și-au finalizat „itinerarul” prin urbea noastră, ne-am întîlnit toți, elevi și invitați (inclusiv primarul municipiului nostru, dl. Horia Scubli), la frumosul lor liceu, în sala multimedia, unde în fața unui public pro-activ – au continuat colindele tradiționale dar și cele din repertoriul internațional, interpretate în limbile engleză și franceză.

Colindătorii de bază – atât prin oraș cât și la liceu – au aparținut de fapt ansamblului folcloric ”Flori de Maramureș” (instructor prof. Ștefan Sas) de la Lic. Tehnologic Forestier care, așa cum cere datina, ne-au luat un pic și la… joc.

La finalul zilei, trăistuța lui Moș Crăciun a fost plină cu… 5000 de lei, ce au fost direcționați – o parte – spre Georgiana iar o altă parte s-au transformat în dulciuri și îmbrăcăminte, cadouri pentru copiii de la o casă de tip familial. Indiscutabil, elevii și profesorii de la Liceul Tehnologic Forestier din Sighet știu să aducă zâmbetul în sufletul și-n casa celor ce apreciază colindul sincer, oferit cu drag.

Bine ar fi să încercăm – și să reușim – să ne-amintim de cei în suferință nu doar în pragul sărbătorilor. Așa să ne-ajute… (și) Moș Crăciun!

Autor, Ion Mariș

Nu sunt monarhist și… nu sunt fățarnic! Recunosc, calea republicană mi se pare/ părea cea mai adecvată secolului XXI, performant prin meritocrație, explozie tehnicistă și informatizare.

Îmi făcea totuși plăcere când figura impozantă a Regelui Mihai se distingea – și nu doar în conjuncturi oficiale – prin eleganță și mare discreție, asumându-și demn originea, apartenența la poporul român și la ortodoxism.

În acest secol în care monarhia nu pare totalmente desuetă, avem desigur exemplele de marcă – Regatul Unit al Marii Britanii (UK), Suedia, Danemarca, Norvegia, Belgia, Olanda, etc – care pot confirma o anumită stabilitate, un (fost) Rege al României a reușit să trăiască – deși marginalizat – cu atât de multă decență, cu demnitate încât a fost respectat atât de oamenii simpli cât și de mulți politicieni. Revenirea la formula monarhică în România nu ar fi fost admisă de structurile “revoluționare” de după mișcările din anul 1989, deși ar fi fost – poate – alta evoluția României în aceea perioadă tulbure dacă alegeam alfel, dar, modelul de român – în lipsa altor personalități politice marcante – ce-și respectă statutul și poporul, întruchipat de regele Mihai m-a impresionat. Emanații Revoluției au bulversat – manipulat poporul român. Formarea – pe scheletul fostei nomenclaturi – a noii clasei politice, cu alură capitalistă, reciclată la repezeală, fără o bază etică solidă, a dus la o întârziere considerabilă a dezvoltării României.
Cert este că, în pofida comportamentului penibil și inadmisibil împotriva familiei regale, imediat după 1990, Regele nu și-a denigrat țara ci, dimpotrivă, a promovat și susținut consecvent admiterea acesteia în structurile euro – atlantice, fiind convins că mersul pozitiv al țării se poate construi în și împreună cu Europa și SUA. Putem considera, fără a greși, că Regele Mihai a avut viziune, iar cuvântul domniei – sale a fost precis și direct, a respectat România.

Când în 2011, Regele Mihai a vorbit țării din Parlamentul României, contrar practicilor politicianiste “implementate” în ultimii aproape treizeci de ani, n-a ponegrit, n-a acuzat, n-a instigat la ură, nu și-a chemat susținătorii (foarte mulți, de altfel!) la rampă, dimpotrivă, cu fermitate și cu demnitate a vorbit despre “loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie”.

A sintetizat esența statului democratic – de fapt așteptările normale pe care le aveam/avem de la Statul Nostru – și a subliniat că “instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești. (……..)”

Și-a mai spus simplu, în puține cuvinte: “Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.”

A plecat ultimul rege al românilor, cel care a fost aproape un secol martor activ și/sau tăcut al istoriei noastre recente, un om asupra căruia propaganda comunistă a aruncat minciuni și a manipulat conștiința românilor în încercarea de a distruge credibilitatea Casei Regale.

Debarasându-ne de parti-pris-uri, acordând credit istoricilor onești, echidistanți, poate vom putea extrage imaginea nedisimulată a Regelui Mihai și vom judeca detașat faptele.

Și să sperăm că țara noastră, așa cum și-au dorit-o și regii noștri făuritori ai României moderne, va fi puternică și mereu democrată. Moartea Regelui Mihai, în aceste zile de re-activare a turbulențelor politice, poate va genera momente de meditație vis a vis de menirea conducătorilor adevărați, nepervertiți de fapte mărunte și va aduce pacea și liniștea pe care ne-o dorim cu toții.

Nihil sine Deo, Nihil sine Rex?!…
Drum bun, Maiestate!

Ion Mariș

Concursul de pictură “Gheorghe Chivu”, ediția a VIII – a s-a încheiat cu succesul sighetenilor!

Două zile (1 – 2 decembrie 2017) de evenimente artistice au marcat cei 69 de ani de la înființarea Școlii Populare de Artă din Sighetu Marmației (și – nu mai puțin important! – 150 de ani de învățământ artistic în orașul nostru cu un trecut cultural remarcabil).

Au fost cântece (chiar patriotice!), folclor, simpozion dar, esența recent încheiatei ediții a fost Concursul Național de Artă Plastică “Gheorghe Chivu“- secția Pictură.

Un juriu format din Liviu Andronic – director Școala Populară de Arte Botoșani, Vasile Corpodean – director Școala Populară de Artă “Tudor Jarda” Cluj Napoca, Florin Pop – director adj. Școala Populară de Arte Satu Mare, Marinel Petreuș – director Școala Populară de Arte Baia Mare, Liviu Buțiu – director Școala Populară de Arte “Francisc Hubic” Oradea și Robert Zolopcsuk – profesor Școala de Artă “Gheorghe Chivu” Sighet, a stabilit ierarhia ediției din acest an: Premiul I (premiul “Gh. Chivu “) – Hegedűs Istvan – Ștefan – Sighet, Premiul II (premiul “Peter Uto Erzsebet”) – Porumbăcean Ioana – Satu Mare, Premiul III (premiul “Lucian Caius Lugojan”) – Valentin Petreuș – Sighet, Premiul Zaharia – Codrea Cristian Răzvan – Baia Mare și Premiul juriului – Buiciuc Cristina Romașcan – Botoșani.

Au fost acordate trei mențiuni artiștilor: Timofte Mihaela – Botoșani; Răcean Felicia – Cluj Napoca și Patrik Moț – Oradea.

Așadar două premii importante au rămas la Sighet, talentații pictori Ștefan Hegedűs (premiul I) și Valentin Petreuș (premiul III) fiind “plasați” de juriu pe podiumul de premiere. Felicitări tuturor laureaților și la cât mai multe și mai valoroase ediții sighetene!

István – Ștefan Hegedűs (născut la 14 octombrie 1960 la Sighetu Marmaţiei) laureatul anului 2017 a Concursului de Artă Plastică “Gheorghe Chivu” are o activitate artistică foarte bogată. În şcoala generală, de la vârsta de 13 ani, a urmat cursurile de pictură ale profesorului Andras Csaba, temele iniţiale abordate în lucrările sale ţinând în special de peisajul natal, maramureşean. A absolvit liceul la Baia Mare şi a revenit la Sighet, unde s-a stabilit definitiv. După debutul apropierii de pictură (tehnica utilizată acuarela), a trecut la ulei pe pânză, adoptând ulterior „inovaţia” picturii în ulei pe lemn. Lucrările sale reflectă pasiunea pentru peisaj, imaginea umană – portret şi pentru natura statică.

A avut trei expoziţii personale (1996, 2002, 2016) şi a participat la numeroase expoziţii de grup (Sighetu Marmaţiei, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Lăpuş, Vaja – Ungaria).

Are lucrări în diferite colecţii particulare din România, Ungaria, Italia, Germania, etc.

Ion Mariș

Cu Radu Roman am realizat un interviu înainte de-a pleca în… deșert! A plecat în deșert dar nu la plimbare, ci la Maratonul din Deșertul Omanului. A plecat să lupte într-o competiție dificilă, chiar dură și a revenit acasă poate un pic mai obosit dar totalmente pregătit de… discuții – destăinuiri.

Sunteți curioși și pregătiți pentru noutăți?!… Haideți să-l ascultăm!

Salut, Sighet!: Dragă Radu, cum a fost prin deșert? Cu ce “roade” ai revenit acasă?
Radu Roman: A fost o experiență unică de a găsi plăcerea în osteneala fizică și psihică, timp de 6 zile în mijlocul unei mări de nisip, sub un soare neiertător, cu o căldură care mă îmbrățișa posesiv și obsesiv, sufocându-mă. A fost o negociere continuă cu trupul și psihicul meu, un joc de compromisuri din care a trebuit să ies câștigător. Am ocupat locul 23 din 90 de alergători care au rămas în concurs. 

Salut, Sighet!: Ai obținut sponsorizările pe care ți le-ai dorit înainte de-a pleca? Sau altfel spus, cui ai dori să mulțumești pentru deplasarea ta?
Radu Roman: Am reușit să acopăr jumătate din costurile competiției și aș dori să aduc mulțumiri tuturor celor care au fost alături de mine prin încurajări, sfaturi, vorbe bune, promovare și, bineînțeles, celor care au contribuit prin sponsorizări la demersul meu: Asociația Internațională a Polițiștilor Regiunea 2 Maramureș și Asociația Internațională a Polițiștilor România, Asociația Sportivă Tisa Sighetu Marmației, Hotel Grădina Morii, Banca Comercială Română Sighetu Marmației, Isostar România și prietenilor foarte apropiați care au făcut ca acest demers să fie realizabil.  

Salut, Sighet!: Cât de vizibilă a fost imaginea României în deșertul Omanului?
Radu Roman: Am trăit un amalgam de sentimente când terminam fiecare etapă cu drapelul deasupra capului sau când îl arboram pe cort la fiecare sosire într-o nouă tabără: onoare, patriotism, respect, apartenență și mândrie de a reprezenta o țară la mii de km depărtare. Aș lăsa pozele să vorbească mai… multe.

Salut, Sighet!: Cât de puternici au fost competitorii tăi? Cu cine te-ai confruntat? Pe cine ai învins?
Radu Roman: Au fost foarte mulți sportivi de top, foarte bine pregătiți, care au fost invitați să participe. După ce ne-am împrietenit și fiecare și-a povestit experiențele competiționale am realizat că sunt cel mai novice (1 an și 7 luni de experiență cu 13 competiții la activ). Nu pot spune că a fost o confruntare cu ceilalți, am privit competiția ca pe o provocare de a mă autodepăși și de a mă mobiliza, reușind să termin competiția pe un loc bun.

Salut, Sighet!: Balanța efort/ loc obținut a fost pozitivă?
Radu Roman: Am trăit din plin această aventură, iar cuvântul “efort“ nu poate fi inclus în vocabularul meu. L-aș substitui cu “provocare“. Bineînțeles, am trăit momente de încercare fizică și psihică de maximă intensitate, am privit cu entuziasm și curaj cursa reușind să mă surprind plăcut ocupând locul 23.  

Salut, Sighet!: Care au fost cele mai mari dificultăți întâmpinate în timpul competiției?
Radu Roman: Dificultăți nu, provocări da: clima, insuficiența caloriilor zilnice, setea, menținerea unui moral ridicat în condiții extreme… Au fost doar câteva dintre provocările la care trebuia să țin piept.

Salut, Sighet!: A existat un grad de implicare oficială în cadrul competiției din partea țării noastre?
Radu Roman: Din partea instituțiilor publice nu a existat, cu excepția Asociației Internaționale a Polițiștilor Regiunea 2 Maramureș și a Asociației Sportive Tisa din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș.

Salut, Sighet!: Ce competiții urmează?
Radu Roman: Următorul proiect pe care îl voi realiza este un ultramaraton în Alpi, o cursă non-stop care îmi va pune la încercare pe lângă anduranță, și strategia, capacitatea de a-mi doza forțele pe o distanță mare.

Salut, Sighet!: Câteva observații pozitive vis-a-vis de maratonul din deșertul Omanului, poți să ne oferi?
Radu Roman: Ediția din acest an a “Oman Desert Marathon” găzduită de Sultanatul Oman a reunit aproximativ 100 de alergători, într-o cursă de anduranță în deșert, pe o distanță de 165 de km, în 6 etape/zile, în perioada 18 – 23 noiembrie. Organizatorii competiției au dorit să promoveze Sultanatul Oman prin sport și turism. A fost o organizare foarte bună pe parcursul celor 6 etape ale competiției.

Salut, Sighet!: Care este mesajul pe care-l transmiți cu ocazia Zilei Naționale a României?
Radu Roman: Caracterul unei națiuni se clădește prin voință și disciplină. E un sentiment înălțător să aparții unei națiuni. La mulți ani, România!

Salut, Sighet!: Mulțumim, Radu Roman. Ce sfaturi ai pentru cititoriii “Salut Sighet”?
Radu Roman: Să iasă la mișcare, să-și propună obiective tangibile pe care să le îndeplinească. Oricine poate să realizeze orice, rețeta e simplă: voință și disciplină. Încetați să vă autosabotați visele și începeți să luptați zi de zi pentru ele! La mulți ani, români! La mulți ani, dragi sigheteni!… și… pentru că știu că ziarul on-line “Salut, Sighet!” împlinește peste câteva zile un an de activitate: La mulți ani, „Salut, Sighet”!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

Elevi de la Liceul „Dragoș Vodă” Sighet, figuranți în filmul artistic „Ultima frontieră a morții” (regia Virgil Calotescu, cu Ion Dichiseanu, Emanoil Petruț, Mariana Mihuț). Fotografie din timpul filmărilor de la Moisei din anul… 1978!

N.R. Fotografie din colecția privată Ion Mariș

Walter Übelhart s-a născut la Baia Mare în data de 08 .05.1970, într-o familie de etnici germani.

A absolvit Școala primară și gimnazială nr. 6 (actualmente Nichita Stănescu) din Baia Mare. A urmat apoi cursurile Liceului de Științe ale Naturii (azi Emil Racoviță) din Baia Mare.

Este licențiat al Facultății de Biologie din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca.

A publicat studii științifice de biologie în Reviste de specialitate ale Academiei Române și a participat la simpozioane internaționale pe teme de biologie vegetală în România, Ungaria, Elveția și Germania.
Coautor la două cărți – Cercetări floristice în Alpii Bavarezi, Munții Jura , Fiordul Lysefiorden – Norvegia.

Autor al unor articole de specialitate pe teme de istorie în Revista Prounione din Baia Mare s-a apropiat și de etnografie, susținând conferințele ,,Satul Maramureșean” și ,, Maramureș țară veche cu oameni fără pereche“ în Tubingen și Heidelberg (Germania).

A publicat diverse articole în ziarele Neustaedter Zeitung și Suddeutsche Zeitung din Stuttgart (Germania).

În anul 2004 i s-a acordat titlul de cetățean de onoare al comunei Welschenrohr, cantonul Solothurn, Elveția, iar din anul 2008 este Președintele Forumului Democrat German din România, organizația județeană Maramureș.

Din anul 1994 este antreprenor și cofondator al unei firme de producție și comerț exterior. Este reprezentant pentru județul Maramureș al Instituției Financiare Nebancare ,,Stiftung”.

În anul 2016 a publicat romanul ,,În umbra lui Shakespeare“ (Editura Maestro Tip).

La Sighetul Marmației, lansarea volumului ,,În umbra lui Shakespeare“ de Walter Übelhart va avea loc vineri, 24 noiembrie 2017, de la ora 17:00, la Casa Iurca de Călinești (str. Dragoș Vodă, nr.14). Moderator, Ion Mariș.

Vineri, 17 noiembrie 2017, ne-am hotărât să schimbăm ceva. Să creștem spiritual. Așa că ne-am dat întâlnire cu trei personalități sighetene și ne-am propus să numim evenimentul „Ceai cu poeții”. De care ceai? Nu contează. De care poeți? Formidabili – sau, cum îi place Antoniei Luiza Dubovici (Zavalic), una dintre invitatele noastre, să spună: „Poet(ul) – un preafericit bolnav incurabil” (fragment „Din cugetările (mele) de astăzi”).

Marin Slujeru ne-a făcut onoarea de a ne împărtăși cunoștințele sale despre cultura japoneză și Haiku,  poezie japoneză cu formă fixă, alcătuită din 17 silabe. Poetul Marin Slujeru nu este străin de această „formulă”. Obiectivitatea și tema naturii sunt surprinse într-o manieră surprinzătoare.

Cel de-al treilea oaspete cu care am avut șansa să schimbăm idei este Ion Mariş, fondatorul și coordonatorul Editurii Valea Verde. Ion Mariș s-a dovedit a fi o persoană ambițioasă care a reușit să-și îndeplinească visele printr-o muncă nu tocmai ușoară și prin pasiune.

Și, nu în ultimul rând, moderatoarea întâlnirii „Ceai cu poeții”, prof. Brîndușa Oanță de la C.N. Dragoș Vodă, care a impulsionat exprimarea sinceră a câtorva păreri ale tinerilor prezenți la acest eveniment inițiat de dumneaei.

Este o adevarată oportunitate să ai in fața ta oameni care îți vindecă întreaga ființă prin cuvintele pe care le aștern pe foaie. Mi-e greu să transpun în câteva cuvinte amalgamul de emoții pe care le-am trăit la această întâlnire, căci ele îmi vor rămâne mereu sub forma unui autograf al sufletului. (Mihaela)

Consider că această întâlnire a avut un impact mare în dezvoltarea mea personală, deoarece acești trei oameni au venit la întâlnirea cu noi gata să dea din casă tainele scriitoricești și învățăturile pe care le-au aflat de-a lungul unei vieți de om. Cuvintele spuse de aceștia m-au motivat să lupt pentru visele mele, indiferent de obstacole. Respect! (O. Andrei)

Întălnirea de astăzi cu scriitorii din Sighet m-a relaxat atât fizic, cât și mental! Impresionantă a fost răbdarea și atenția la detalii de care au dat dovadă poeții, răspunzând la fiecare întrebare pe care eu și colegii mei o adresam. Nu mă așteptam! Recunosc faptul că voi citi cu plăcere versurile acestora, fiindcă fără doar și poate transmit o emoție aparte. (Larisa)

Astăzi am realizat că poezia poate fi şi o treaptă către iluminare. Autorii care au venit în clasa noastră şi-au prezentat versurile, o parte din ființa lor, o trăire. Logica poeziei reprezintă pentru fiecare altceva. Fiecare cuvânt care apare în opera pe care o creează are o poveste şi o imagine (un miraj, o halucinație) anume pentru ei. Poeții sunt la fel ca umbra pe care o cauți vara când vrei să te fereşti de soare. Ei te introduc în lumea lor.  Pentru mine această zi a venit cu multe învățături şi m-a încurajat să scriu. (Mădălina).

A consemnat Mirela Costinar & clasa a XI-a F, CNDV

Am cunoscut, nu cu mult timp în urmă, doi tineri din Bihor deosebit de simpatici, plini de energie și sociabili, care, fără rezerve, ne-au făcut părtași la povestea lor de succes. Cei doi tineri au părăsit Oradea și slujbele “domnești” ca să-și găsească fericirea și împlinirea într-un sat “înregistrat” pe harta turistică a lumii de însuși… prințul Charles. La un pahar de vorbă, devoalând idei și proiecte, am încercat să deslușim taina care a stat în spatele “strămutării” lor benevole.

Salut, Sighet!: Vorba maramureșeanului: de-a cui din Bihor, dragilor?
Irina & Radu: Un pic din Bihor, un pic din Arad, un pic din Cluj… însă Bihoru’ ne-a unit, acolo cunoscându-ne.

Salut, Sighet!: Ce v-a determinat să alegeți Maramureșul, Satu’ Nost’, ca să începeți o nouă viață?
Irina & Radu: Dorința de a avea un trai normal, de a avea un timp pentru de toate cu rânduiala și semnificația fiecărui lucru pe care-l faci… de la a planta în grădină până la a vorbi cu un vecin, lucruri care, încă, există vii în Maramureș și se întâmplă zi de zi.

Salut, Sighet!: Și de ce, totuși, Brebul?
Irina & Radu: Din întâmplare, pentru început ajungând ca turiști în zonă, apoi din dragoste pentru tot ce am găsit aici: natură, oameni, hrană, comunitate, tradiții.

Salut, Sighet!: Ce resurse minimale presupune acest gen de “migrație”?
Irina & Radu: Presupune să poți renunța la tot ce înseamnă viața anterioară de la oraș, să vinzi tot ce ai și să o iei de la capăt în acest loc minunat. Primul pas e mai greu, dar, după ce îl faci, lucrurile curg și tind să se îndrepte spre direcția care trebuie.

Salut, Sighet!: Care a fost primul pas în noua voastră întreprindere?
Irina & Radu: Căutarea unui teren, căutare care a durat cam 6 luni, timp în care am bătut la pas tot satul din poartă în poartă căutând locul nost’. A fost, însă, un timp util care ne-a permis să cunoaștem sătenii cu adevărat și să ne accepte treptat și natural.

Salut, Sighet!: Care au fost conexiunile voastre cu turismul rural, anterior acestei investiții?
Irina & Radu: Cu turismul rural nu putem zice că am avut conexiuni în trecut, ci doar cu viața rurală, cu agricultura, etc, noi experimentând cu un an înaintea mutării noastre, munca în agricultură cu o plantație de lavandă pe care o gospodăream.

Salut, Sighet!: Știm că și Bihorul are o zonă rurală deosebit de frumoasă. Care credeți că sunt punctele forte ale (Țării) Maramureșului comparativ cu Bihorul?
Irina & Radu: Da, într-adevăr, și Bihorul are zone minunate, dar, pășind pentru prima dată în Maramureș, a fost dragoste la prima vedere, o energie magică pe care nu o putem explica, energie completată mai apoi de tot traiul rural și de tradiții mult mai bine conservate decât în alte zone, cu pământuri pure și neinfestate, și oameni așișderea.

Salut, Sighet!: În ce stadiu vă aflați și până la ce nivel va crește investiția voastră?
Irina & Radu: Momentan, avem 4 case vechi aduse din diferite sate ale Maramureșului pe care le-am restaurat pentru a le reda circuitului turistic. De asemenea, avem o fermă de oi și capre, grădină, seră și livadă, scopul fiind acela ca în final să ajungem la o autosusținere alimentară, dar făcută în modul vechi și tradițional, fără a brusca natura lucrurilor.

Salut, Sighet!: Cum vă împărțiți sarcinile de muncă? Cine este… generalul… manager?
Irina & Radu: Sarcinile de muncă s-au împărțit în mod natural, în funcție de formația și pasiunile fiecăruia, prin urmare, Radu a preluat partea de logistica, șantier, hârțogăreală, iar eu partea mai mult artistică și emoțională, de a amenaja căsuțele, de a colecta mobila veche de la săteni și a o restaura, de a crea o legătură constantă și stabilă cu comunitatea și necesitățile ei.

Salut, Sighet!: Spuneți-ne câteva aspecte negative pe care le-ați observat în zona satului vost’.
Irina & Radu: Probabil infrastructura drumurilor, problemele alimentării cu apă sunt principalele probleme ale comunității brebene, lucruri de altfel foarte importante pentru un sat aflat în dezvoltare turistică.

Salut, Sighet!: Brebul are pensiuni deosebite, investitori internaționali, cu experiență în turism. Cum veți face față concurenței?
Irina & Radu: Părerea noastră este că, practic, există o concurență sănătoasă, care duce la creșterea turismului rural de calitate, în acest mod putând împărtăși tradițiile adevărate, românești, în întreaga lume, și un turism sustenabil de calitate.

Salut, Sighet!: Dați-ne câteva detalii despre oferta voastră cu… parfum tineresc.
Irina & Radu: Ceea ce dorim noi să oferim, nu sunt doar locuri de cazare și mâncare, ci o întreagă experiență a Maramureșului autentic, pentru ca turistul să resimtă adevăratele rădăcini atât prin tradiții și arhitectură, cât și conexiunea cu natura, cu rânduiala lucrurilor, ei putând să participe la activitățile din gospodărie, să facă fânu, să hrănească găinile, să planteze în grădină, să trăiască o zi la stâna noastră și să facă brânză împreună cu ciobanii, să învețe să țeasă la un război de țesut și să mănânce alimente simple pe care le fac sătenii, dar cu o puritate a materiei prime cum nu prea mai găsești altundeva. Să învețe să dea valoare lucrurilor de altădată mergând în vizite la săteni, să le cunoască traiul și să reînvețe să-și acorde timp pentru de toate.

Salut, Sighet!: Știm că cei mai buni bucătari sunt… bărbații. Cine va găti în casă la voi – evident, pentru turiști? Ce rețete veți oferi: bihorene și/sau maramureșene?
Irina & Radu: De bucătărit, va bucătări o socăciță din sat petru că ele fac asta de o viață cu o pricepere și un farmec greu de egalat. Plus că vrem să respectăm bucătăria locului și să readucem în atenție doar rețetele locale vechi, simple, curate, reprezentative acestui sat, cu o materie primă proaspătă și doar de sezon, pentru a valorifica cât mai bine resursele sătenilor și a susține corect producția locală.

Salut, Sighet!: Când veți inaugura Satu’ nost’/ vost’?
Irina & Radu: Satu’ Nost’ va fi deschis începând cu luna decembrie și cu aceste sărbători de iarnă, urmând ca, pe parcurs, să ne dezvoltăm treptat și natural, intenționând să mai ridicăm câteva căsuțe și o unitate separată de luat masa.

Salut, Sighet!: V-ați gândit la elemente – surpriză în oferta voastră turistică? Veți avea oaspeți/ turiști de sărbătorile din această iarnă?
Irina & Radu: Vom încerca să aducem în casele din Satu’ Nost’ tot ce este autentic și reprezentativ pentru acest sat, dar într-un mod blând și natural, bazat pe relațiile reale cu sătenii, nu doar de marketing sau de ochii turiștilor, cum se zice. Prin urmare, vom avea seri cu ceterașii noștri dragi din Breb, plimbări cu sania, vizită la stână, serate la foc afară cu horincă și vin fiert, așteptând vecinii și prietenii să ne colinde și să simțim cu toții că suntem o adevărată comunitate care poate duce adevăratele lucruri la lumină…. și, poate, dându-le o idee turiștilor că viața la sat nu e un lucru atât de rău precum am fost lăsați să credem atâția zeci de ani.

Salut, Sighet!: Conform „dicționarului” tradițional maramureșean – nu neapărat de Breb – este o vorbă: “greu îi puntea de trecut/ numa’- oleacă de-ai băut”. V-ați adaptat la/ cu… tăria noastră?
Irina & Radu: La început a fost mai greu, că doar nu-i frumos să refuzi, și aci îmbietura-i la tot pasu’, dar acum ne-am obișnuit și o luăm mai încetuț și responsabil.

Salut, Sighet!: Vă mulțumim și vă promitem că nu vom lipsi de la inaugurarea Satului Vost’ primitor! Mult noroc și… Doamne – ajută!
Irina & Radu: Vă mulțumim și noi, și ne bucurăm că v-am cumoscut! Aci suntem, vă așteptăm cu drag!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

Poezia Doinei Rândunica Anton (D.R.A.) mă uimeşte continuu, din anii ’70, prin elanul iubirii şi prospeţimea metaforei. Ilustrează canonul modern în manieră romantică. Visează şi afirmă. Are francheţe, altitudine – şi atitudine. Nu face concesii -isme-lor zilei (mizerabilism, narativism şcl.). De Ziua ei, îi doresc să continue să scrie precum respiră (zilnic, natural), să-i rămână spiritul tânăr, să ne ţină în raza bunăvoinţei ei confraterne!
La Mulţi Ani, Rându’…!
(Marin Slujeru, noiembrie, 2017)
*
Când oferi viață cuvintelor, înzestrându-le din plin cu ceea ce ai mai de preț, prin poezie- inima tuturor emoțiilor, faci un micro cosmos să vibreze cu ecou în alte lumi, în alte vieți, oprindu-te mai departe și mai departe, până când nemurirea se prinde de stolul celor mai lăuntrice zboruri. Când mă gândesc la poezia doamnei Rândunica, îmi vin în minte cuvintele ei, despre cercul poeților de pretutindeni: „Noi nu vorbim, dar tragem de inima pieței ca de un clopot”. Cine se naște în constelația zborului și ajunge să atingă frumusețea cuvintelor în stare pură, este cu adevărat binecuvântat.
La mulți ani, doamnă Rândunica!
(Antonia Luiza Dubovici)
*
Pe unii oameni îi cunoşti suficient de bine chiar dacă nu petreci mult timp în compania lor, le ştii esenţa, culoarea, muzica şi sensul. Sunt prezenţi tot timpul undeva în colţul minţii, stau acolo confortabil şi chiar dacă nu îi soliciţi în mod special ei vor fi acolo când vei avea nevoie de ei. Rândunica se numără printre acei oameni ai mei. Pentru nişte zâmbete, vorbe şi discuţii care au venit în momente potrivite. Pentru aerul misterios pe care îl are. Pentru poezia pe care o respiră. Sau pe care noi o respirăm în preajma ei. Pentru buna dispoziţie şi cheful de viaţă. Pentru profunzimea şi tristeţea ei. Îţi doresc numai bine, om fain, zile şarmante cu soare şi nebunia creatoare a calului pur sânge!
(Crina Voinaghi)
*
La mulți ani!

Urarea, În ce mă privește,
Spre Rândunica o transmit,
Eu sper că nu se plictisește
Iubind… Tărâmuri de nelocuit!
(Ion Mariș)
*
Dragă Rândunico, să zbori prin/cu poezie, mulți, mulți ani!
(Brîndușa Oanță)

Paul Ananie s-a născut în comuna Vadu Izei, comună “lipită” de Sighetu Marmației, dar educația primară și liceală și-a desăvârșit-o la Sighet, absolvind Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”. Și-a continuat studiile la București (Facultatea de Litere, specializarea Studii culturale – Etnologie), unde s-a și stabilit. Stăm de vorbă, așadar, cu interpretul de muzică populară Paul Ananie, cel care realizează emisiuni la televiziunea Patriarhiei Române – Trinitas TV.

Salut, Sighet!: Am citit diverse informații privitoare la locul tău de naștere. Al cui ești de fapt? Al comunei Vadu Izei, sau al municipiului Sighet?
Paul Ananie: Dați-mi voie, în primul rând, să salut cititorii voștri și… cum aș putea să fac asta mai bine decât folosind exact numele frumos pe care voi l-ați ales: Salut, Sighet! Mai apoi, revenind la întrebare, eu m-am născut la Sighet dar casa părintească, locul unde am copilărit și crescut este Vadu Izei. Loc frumos, de poveste și de povestit! Sighetul însă, m-a ”adoptat” încă din clasa I. Până în clasa a XII-a am fost elev al Liceului Pedagogic ”Regele Ferdinand” din Sighetu Marmației. Îmi aduc aminte cu nostalgie de iernile din copilărie, când omătul era până la genunchi și îmi croiam drum până în centrul comunei, ca să iau autobusul spre școală. Făceam naveta în fiecare zi, eram ”o căciulă umblătoare”, așa cum îmi spunea mereu regretata Marioara Murărescu, vizavi de prima mea întâlnire cu dumneaei. O căciulă umblătoare care a ajuns să umble mult… Dacă ar fi să aleg a cui sunt, aș spune cu dragă inimă că sunt al Maramureșului, pentru că nu-i loc mai fain pe lumea asta decât Maramureșul nostru drag.

Salut, Sighet!: Cum te-ai apropiat de folclor la Liceul Pedagogic, specializarea… matematică-informatică?
Paul Ananie: Aplecarea spre muzică am avut-o de foarte mic, primele înregistrări cu mine ”cântând” – îngăimând câteva cuvinte într-o română pe care abia reușeam să învăț a o vorbi, având doi ani și jumătate. Provenind dintr-o vatră folclorică atât de bogată, cum este Maramureșul, având-o pe mama care a cântat extraordinar de frumos și pe tata, care este un jucăuș de frunte, era inevitabil să nu mă apropii de folclor. La Matematică- Informatică am ajuns dintr-o întâmplare… Venisem pregătit de acasă, cu fișa completată pentru înscrierea la profilul filologic al liceului. Pe când am ajuns, m-am întâlnit cu toți profesorii mei din generală și toți m-au sfătuit să mă mai gândesc, că poate dau la Mate-Info. Îmi aduc aminte de o întâmplare amuzantă de atunci, când m-am întâlnit pe holuri cu domnul profesor de matematică Gheorghe Gherasin și m-a întrebat unde vreau să aplic. I-am răspuns, mi-a spus că poate mă mai gândesc și atunci i-am spus, foarte sincer: – Domnule profesor, dar știți că mie nu-mi place matematica, ce să mă fac eu la Mate-Info? Replica domnului profesor a fost, cum îmi place mie să zic, genială și n-o s-o uit prea curând: – Paul, dar notele încep de la 1, nu-i musai să ai numai 10. Asta ca asta… dar ce m-a determinat de fapt a fost momentul în care am ajuns în sala cu înscrierile și am constatat că aproape toți dintre foștii mei colegi din clasele 5-8 se înscriseseră la Mate-Info. Atunci am zis… nu se poate! Eu nu mă despart de ei! Am tăiat repede peste ce alesesem și am completat Matematică-Informatică. Nu regret o secundă! Chiar dacă la liceu toate mediile mele erau 10, mai puțin fizică (unde nu puteam nicicum trece de 9, haha) și matematică (unde aveam cam 8, în anii în care mă căzneam mai tare, 9), chiar dacă la Bacalaureat am obținut 9,15 la Limba Română, 10 la Biologie și… 5.00 la Matematică, tot nu regret! A fost o continuă luptă liceul, dar m-am ales cu prieteni extraordinari, oameni care sunt la inima mea și cu care împărtășesc amintiri de neuitat!

Salut, Sighet!: Formarea ta sigheteană pe linia folclorului presupune influențe și din partea profesorilor de muzică?
Paul Ananie: Am avut bucuria de a o avea ca profesor de muzică pe doamna Rodica Gheorghiu, pe care o salut și o țuc cu tot dragul! Un om atât de plin de viață, un om bun și frumos, care mereu emana bună dispoziție și orele cu dumneaei erau un deliciu! Dar, cel mai bun profesor de folclor mi-a fost mama. Ea a trăit pe pielea ei clăcile, jocurile în sat, horile moroșenești, am considerat că ea este cel mai avizat om cu care să lucrez. Formarea mea muzicală se constituie din cursurile Școlii de Muzică din Sighet, secția Pian, cu domnul profesor Korody Ladislau și Școala Populară de Artă din Baia Mare, pe care am urmat-o destul de târziu, abia în timpul liceului, cu doamna profesor Clara Săcăleanu, căreia îi mulțumesc pentru toate învățăturile de preț pe care mi le-a oferit. Cam asta e toată pregătirea mea muzicală. În rest… mama.

Salut, Sighet!: Cât de “curat” este folclorul maramureșean, azi?
Paul Ananie: Foarte bună întrebarea și… foarte greu de răspuns. ”Curată” nu mai e nicio zonă, din punct de vedere al folclorului muzical. Trebuie spus că ceea ce facem noi, interpreții de muzică populară, nu se numește folclor. Poate genul muzical, da. Dar noi cântăm muzică populară, acesta e termenul potrivit. Pentru că în secunda în care decontextualizezi un cântec/obicei/costum popular și îl urci pe scenă, îl scoți din mediul său natural, din sânul comunității, el nu mai este folclor. Cum zicea profesorul meu de etnomuzicologie de la Universitatea din București, domnul Grigore Leșe: „Omu’ cântă numa’ la năcaz, omu-și cântă dorurile și greutățile”. Omul arhaic a cântat ca să-și descarce sufletul. De bucurie… a jucat, a chiuit, a strigat. Acum, noi cântăm și de bucurie și de dor și de dragoste și de necaz și de… de toate. DAR! Există un ”dar”. Una dintre caracteristicile folclorului este că el are obiceiul de a se reactualiza. Este într-o continuă reactualizare, updatare dacă vreți. Oamenii de demult cântau despre armată că asta trăiau atunci, noi acum cântăm despre străinătate că asta trăim acum. Vedeți, așadar, cum folclorul se updatează continuu. Important este să păstrăm linia arhaică pe care strămoșii ne-au lăsat-o, particularitățile muzicale ale zonei, stilul versurilor și costumul popular, așa cum l-am moștenit!

Salut, Sighet!: De ce nu ai revenit acasă, în Maramureș, după absolvirea facultății?
Paul Ananie: Revin acasă cu drag, ori de câte ori am ocazia, însă mirajul Bucureștiului e de vină, haha! Bucureștiul m-a cucerit de prima dată când am venit aici, Bucureștiul este locul în care nu poți să spui niciodată ”N-am ce să fac, m-am plictisit”. Plin de acțiune, este locul unde eu mă încarc, pentru că trebuie să ții pasul, trebuie să ai energie mereu, să nu rămâi în urmă. Și încă un motiv pentru care nu am venit acasă până acum este acela că urmez cursurile programului de Master al Universității din București, specializarea ”Etnologie, Antropologie Culturală și Folclor”.

Salut, Sighet!: Cât de adecvat este zbuciumul monden al capitalei pentru un interpret de folclor?
Paul Ananie: După cum spune și vorba ”La București se dă ora exactă”. Așa e și cu muzica populară. Aici este nucleul televiziunilor naționale, aici este și Radio România, aici sunt majoritatea instituțiilor care se ocupă cu promovarea muzicii de tip tradițional din țară. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care am ales să vin în capitală. În ceea ce privește zbuciumul monden… eu sunt tot moroșanul acela liniștit, calculat, care nu se grăbește în a lua decizii și le întoarce pe toate fețele până ia o hotărâre. Așadar Bucureștiul nu m-a schimbat nici vizavi de modul meu de gândire, nici de educația pe care am primit-o de acasă și inima mare, de moroșan, la fel bate.

Salut, Sighet!: Care sunt cele mai importante succese, premii pe care le-ai obținut… cântând?
Paul Ananie: Îmi place să cred că cel mai important premiu este dragostea publicului și aprecierea din partea lor. Dacă vorbesc despre premii, am obținut premii frumoase, ducând numele Maramureșului cu fală în țară și în străinătate. Am obținut Marele Premiu și Trofeul Festivalului Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc ”Mamaia” în 2012, Premiul I al Festivalului Național de Folclor ”Strugurele de Aur”, Alba Iulia, 2010, Trofeul Festivalului Național de Folclor ”Iosif Sivu și Cosmin Golban”, în Timiș, 2010, apoi la Bistrița am fost laureat cu Premiul I la Festivalul Național de Folclor In Memoriam Valeria Peter Predescu, 2010 și Trofeul Festivalului Național de Folclor ”Pană de Păun”, în același an. Am multe premii frumoase și foarte dragi, iar vizavi de succese, pot să consider un succes faptul că am cunoscut atâția oameni frumoși, mari interpreți, valori ale neamului, dar și oamenii mândri care ne ascultă, românii mei dragi, atât din țară cât și de peste hotare. Ei sunt cei pe care eu îi numesc ”succesul meu”.

Salut, Sighet!: Care sunt maeștrii folclorului care ți-au influențat cariera?
Paul Ananie: Am avut bucuria de a lucra cu oameni extraordinari, de la care am avut ce învăța sau oameni care s-au ocupat îndeaproape de îndrumarea mea, cum ar fi domnul Alexandru Pugna, omul care mi-a fost alături foarte mult la începuturile mele. Îi mulțumesc necontenit pentru tot ceea ce sunt eu astăzi, pentru că e mare lucru ca un interpret consacrat de muzică populară să se aplece asupra tinerilor, să le întindă o mână de ajutor. Apoi întâlnirea cu doamna Sofia Vicoveanca, întâlnire care a avut loc la Madrid, într-un turneu, m-a marcat în cel mai bun și mai frumos sens, faptul că am reușit să o cunosc și ținem legătura și acum, și la toate zilele de sărbătoare, doamna Sofia este printre puținii oameni cu care țin legătura, uneori chiar și după vreo apariție la TV, mi-e mai mare bucuria când mă contactează doamna Sofia și mă felicită sau îmi dă un sfat, este un om extraordinar. Un alt bucovinean, bun prieten și om de nădejde cu o familie minunată, om care mi-a fost alături foarte mult și cu care am bucuria de a fi prieten, este Sorin Filip. Oameni de suflet care au avut și au grijă de mine atât ca om, cât și ca artist. Am avut și am parte de oameni minunați în jurul meu.

Salut, Sighet!: Care crezi că sunt interpreții de folclor semnificativi ai Maramureșului de azi?
Paul Ananie: Dacă ne raportăm la generații, avem astăzi în Maramureș interpreții din generația de aur: Nicolae Sabău, Angela Buciu, Gheorghe Turda, Ștefan Petreuș, apoi Nuțu Leordean, Maria Leordean, apoi Cornelia și Lupu Rednic, Florentina și Petre Giurgi, Grupul ”Iza” și Ion Pop, cei mai mândri moroșeni, apoi Năstăcuța Iuga, o voce foarte frumoasă a Maramureșului și acum vine și rândul celor mai tineri, colegilor mei de generație, voci foarte bune și oameni care fac lucruri frumoase pentru folclorul muzical al zonei. Toți cei enumerați mai sus nu ar fi putut străbate dacă nu ar fi fost deschizătorii de drumuri, primii interpreți ai zonei noastre, cum ar fi regretata Victoria Darvai, cea care a lăsat un adevărat tezaur în ceea ce privește cântecele pe care le-a cântat. Modele și oameni care au dat o mare valoare muzicii tradiționale din Maramureș sunt și cei care astăzi cântă în corul îngerilor, în lumea cea fără de dor: Titiana Mihali, Viorel Costin, Ion Petreuș, Ioana Petreuș, Rodica Ivanciuc și mulți alții.

Salut, Sighet!: Care este “rolul” tău la Trinitas?
Paul Ananie: Împreună cu bucovineanca Andreea Haisan, realizăm și moderăm o emisiune de folclor, numită Magazin Folcloric. În cadrul acestei emisiuni, încercăm să realizăm o punte de legătură între tradiția creștină și tradiția populară, încercăm să apropiem tinerii de tot ce înseamnă folclorul românesc, tradițiile noastre, obiceiurile, muzica, portul și tot ce constituie simțirea neaoșă românească.

Salut, Sighet!: Ce alte pasiuni, preocupări mai ai?
Paul Ananie: Singura mea pasiune este muzica, în toate formele ei, cu toate genurile ei. Îmi place să ascult cât mai multă muzică, să descopăr piese noi, genuri noi, să mă inspir și să creez. Îmi place și fotografia, teatrul, munca în televiziune însă marea mea pasiune rămâne muzica.

Salut, Sighet!: Consideri că ești un interpret de succes? Cum crezi că stai cu… popularitatea?
Paul Ananie: Dintr-un studiu pe care l-a făcut o echipă specializată privind rețele mele de socializare în mediul online, aș spune că stau bine, haha. Vorbind serios acum, succesul, cred eu, se măsoară în aprecierea publicului, lucru de care, Doamne-ți mulțam, nu mă pot plânge. Oamenii sunt foarte receptivi la cântecele mele, la tot ce le ofer și mă bucur din suflet pentru asta. Le mulțumesc pentru fiecare mesaj, fiecare vorbă pe care mi-o adresează, pentru că le citesc pe față bucuria și astfel mă încarc și eu de voie bună! Mulțumesc mult!

Salut, Sighet!: Știm că ai scos până acum un album (CD) de muzică populară. Care sunt planurile tale, pe termen scurt?
Paul Ananie: Am realizat CD-ul intitulat „Din Maramureșul meu drag”, care conține 20 de cântece din lada de zestre a muzicii populare moroșenești iar acum, m-am hotărât să lansez pentru publicul meu, tot câte o melodie nouă. Le ofer lor câte un cântec, cam la 2-3 luni, iar când se vor strânge mai multe, am să le pun pe un nou material discografic, albumul cu numărul 2.

Salut, Sighet!: Te conformezi trendului actual? Cânți și pe la nunți, la petreceri?
Paul Ananie: Nunțile nu sunt nicidecum un trend actual, că nunți sunt de când lumea și pământul. Trendul actual, care se derulează de cam 70 de ani, este acela de a cânta un singur om la nuntă, adică interpretul împreună cu orchestra/formația instrumentală. Poate știți, poate nu, dar la nunțile de demult nu era solist.. era numai ceteraș. El cânta cu vioara și toată lumea din nuntă cânta cu vocea, horile care se cântau în vremea respectivă. Mi se pare un lucru extraordinar. Acum, v-am spus mai sus că folclorul de reactualizează, nu ar mai fi posibil acest lucru, dat fiind faptul că nunțile nu se mai țin în casă, cu oameni puțini, ci în săli de evenimente, cu oameni mulți, mulți, câteodată parcă prea mulți . Și tocmai de aici necesitatea de a aduce oameni cu sisteme de sonorizare performante și interpreți, care să acopere hărmălaia pe care o fac oamenii din prezent, care nu toți mai știu să cânte horile de demult, însă apreciază muzica populară și le curge prin vene (că n-are cum altfel, că-s moroșeni). Sigur că particip la astfel de evenimente private, unde mă încarc cu energia oamenilor și bucuria pe care o emană atunci când eu le horesc e minunată!

Salut, Sighet!: Pe când un concert bine promovat la Sighet?
Paul Ananie: Toate la timpul lor. Vorbeam adineauri de un al doilea album, poate lansarea sa va avea loc chiar la Sighet! Nimic nu e întâmplător și nu se știe niciodată ce va fi, însă poate mă voi gândi și voi pune în scenă un spectacol și la mine acasă, în orașul meu de suflet.

Salut, Sighet!: Mulțumim pentru interviu și îți dorim să continui să iubești și să promovezi folclorul maramureșean, în special!
Paul Ananie: Și eu vă mulțumesc și vă urez toate cele bune, atât vouă cât și cititorilor voștri și am să închei cum îmi place mie: Considerați-vă țucați! Doamne ajută!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș