Într-un dialog dostoievskian, deoarece primul personaj se arată foarte mirat că Dumnezeu încă mai rabdă mult păcătoasa seminție umană, celălalt îl lămurește că marea toleranță divină se datorează, printre altele, faptului că încă mai există câțiva drepți pe micuța și urgisita noastră planetă, care se roagă pentru toți pământeni, iar Atotputernicul le ascultă ruga.
La fel de necesară ca rugăciunea sinceră și curată a „profesioniștilor” (pustnici, călugări de rând, preoți, pastori), zic eu, poate chiar mai necesară în acest atroce ev/ prezent al decreștinării și sodomiei, este inestimabila pildă oferită celor mulți de puținii semeni ce se conduc în viață după admirabilul îndemn al unui sfânt părinte din vechime: „Să muncești ca și cum ai fi nemuritor și să te îngrijești de suflet ca și cum ai muri chiar mâine”…
Exact acest îndemn, așezat la baza tainicei teorii a predestinației, constituie esența explicației dată de Max Weber uriașului activism calvin al popoarelor nordice, germenele capitalismului: Neștiind care dintre ei este destinat mântuirii și care canonului, ei cu toții se străduiau (aproape sigur că nu se mai străduiesc în acest chip și astăzi) să câștige bunăvoința divină prin hărnicie, belșug și acte filantropice!
Instruit, dinamic și cu frică de Dumnezeu, adică așa cum îi poruncește redutabilul ADN familial (seamănă foarte bine la fire cu tatăl și cu fratele său Ștefan, amândoi plecați prea repede la cele veșnice), neobositul culturolog Ion Mariș se prezintă la ora maturității depline (născut pe 16 aprilie 1961) drept unul dintre cele mai vrednice repere (atât în plan moral-spiritual, cât și civic-atitudinal) din comunitatea sigheteană și cea maramureșeană: absolvent al Liceului „Dragoș Vodă” și al Facultății TCM (Tehnologia Construcțiilor de Mașini) din cadrul Institutului Politehnic Cluj-Napoca, unde a publicat (ca elev și student) poezie și proză în diverse reviste, ulterior (anul 2001) el devine membru fondator al Clubului Rotary Sighet, coordonatorul Editurii sighetene Valea Verde și inițiatorul/ organizatorul a numeroase evenimente cultural-obștești, publicând totodată mai multe volume de poezie (Vesperare, Ultimul poem, Sentimente neasigurate, Semne, pe_semne, Re_semnat) și de proză (Autostop printre gânduri, Salut, Sighet!, La masă cu președinții etc.), inclusiv un album despre sculptura sigheteanului Ion Bledea, iar în colaborare o carte de interviuri și biografia profesorului de tenis Eugen Mihaljek.
Cu spatele la Centru este cel mai proaspăt volum (a apărut zilele trecute la Editura Valea Verde), cuprinzând 54 de articole, toate – ne informează autorul – publicate în perioada decembrie 2016-mai 2025 pe site-ul www.salutsighet.ro.
De ce acest titlu? Pentru că atenta lectură a textelor confirmă cu brio afirmația auctorială de pe Coperta a IV-a: „Normalitatea trebuie să plece azi, cred, de la noi, nu mai este cazul să așteptăm modele-fetișuri de la… sus-puși. Proiectul nostru, individual, trebuie să ne determine să ne dorim să ne respectăm, să nu ne lăsăm prinși în capcana fake-urilor și să ne construim fiecare universul, făcând abstracție de micimea «păstorilor» politici”.
Da, toți pământenii de azi trăiesc într-o lume răsturnată (vezi goana lor turbată după bani, putere, faimă și plăceri, tot mai puțini dintre ei fiind dispuși să ia aminte la strivitorul preț plătit de întregul viu pentru mașinism, poluare, măcelărirea pădurilor și războaie, respectiv pentru ipocrizia, nevrednicia și cruzimea „democratică” a cârmuitorilor), iar noi, românii, cu atât mai mult, pentru că pe aceste meleaguri postdecembriste toate sunt cu gaibaracele în sus, astfel încât „Hoțul neprins este om cinstit” și „Cine muncește, n-are timp să facă bani”. Atâta doar că, prin treptata repliere în propriul univers, adică așa cum recomandă chiar M. Eminescu în Glossă („Tu așază-te deoparte,/ Regăsindu-te pe tine,/ Când cu zgomote deșarte/ Vreme trece, vreme vine), apare riscul unei atari compromiteri a relațiilor interumane și a dialogului social (oricum instituțiile noastre postdecembriste s-au „specializat” în catastrofalul dialog al surzilor), încât cei în cauză, vrând-nevrând ajung să calce pe urmele bizarului personaj cehovian din Omul în carapace (Schițe și nuvele, Editura Univers, București, 1971): „Realitatea îl supăra, îl speria, îi provoca o stare de necontenită alarmă, și poate că de aceea și proslăvea mereu trecutul și lucruri care n-au existat niciodată, pentru a-și justifica teama și sila față de prezent”…
Uneori, Ion Mariș întrebuințează cu mult har ironia fină și subtilă, întru ilustrarea stării dezastruoase la multe capitole din Sighetu Marmației, prin extensie din județ și din întreaga țară. De pildă, constatând în articolul Sighetexit că „Uniunea Europeană ne-a oferit numai firimituri” și că nu avem „nicio șansă să ne îmbogățim”, el propune „să ieșim cu Sighetul din Uniunea Europeană”, gest după care turismul realmente ar exploda („lumea s-ar înghesui să vadă minunea din Centrul Europei”), iar locuitorii urbei, în primul rând tinerii, n-ar mai dori să plece, ci ar rămâne pentru „a ne consuma local resursele, fără să cotizăm la «birocratica» Uniune”. Același procedeu stilistic este utilizat în articolul O poveste cu iz… franțuzesc!, din care aflăm că, după Decembriadă, un bogat filantrop francez i-a ajutat ani la rând pe extrem de săracii locuitori dintr-un cătun românesc și că, atunci când i-a anunțat că nu mai poate să le trimit bani, deoarece are trei copii la sudii superioare, aceștia s-au simțit atât de ofensați de către străinul nesimțit, încât au decis într-o ședință fulger „să-l dea în judecată, constatând și invocând că «trădătorul occidental își ține copiii la școală pe banii lor, ai sătenilor patrioți»”!…
De regulă, însă, tonul este fie deosebit de grav atunci când ne prezintă drame individuale (Turul…tomberoanelor, „Badanta” sigheteană) sau tragedii naționale (Un Trabant numit… România, România prost educată, NU AM AER…, Insuportabilul „profesionalism” al sinecurilor), fie devine luminos și însuflețitor atunci când autorul are prilejul să înfățișeze remarcabili sigheteni prin naștere ori mariaj (Ion Bledea este… monumental!, La 93 de ani Maestrul – sighetean – Gheorghe CODREA continuă să picteze!, „Abstractness” în atelierul pictorului „sighetean” Gabriel PRUNDEANU), respectiv prieteni de talia japonezului Miya Kosei (Miya KOSEI și Maramureșul din Centrul Lumii).
Căci dacă despre necalificații noștri conducători susține în Un Trabant numit… România că „n-au nicio treabă cu managementul țării și al poporului”, despre Miya Kosei afirmă cu îndreptățire că „a făcut – altruist – mai mult pentru Maramureș decât multele instituții de stat, implicate în promovarea turismului”.
Nu în ultimul rând, statornica preocupare a autorului față de prezentul și, mai ales, față de viitorul urbei, răzbate din mai multe texte: Spiritul jazzului, la Sighet, Să facem Sighetul… atractiv, Sighetul atractiv… pentru cine?, O „mică” bijuterie abandonată a Sighetului?!, Sunt mândru că sunt sighetean, sunt mândru că sunt ONG-ist!, Construim, construim la Sighet… deocamdată pe hârtie!

George PETROVAI

Pentru a marca cei cincizeci de ani de la înființarea Întreprinderii Mecanice din Sighet – cunoscută la începuturile existenței acesteia ca „Fabrica de Șuruburi” – actualmente S.C. Mecanica Sighet S.A. (manager – Claudiu Prodan), având același profil și azi, doi foști angajați (din personalul TESA) vor lansa sâmbătă, 16 august 2025, două cărți. Va fi un eveniment inedit: dublă lansare de carte într-o… fabrică.

Cele două volume de proză, ambele proaspăt ieșite de la tipar (Aska Grafika Sighet), au fost tipărite la Editura Valea Verde din Sighet și sunt semnate de Ion MARIȘ („Cu spatele la Centru”) și Gheorghe MIHĂIESCU („Vibrochenul și Veverița”).

Lansarea de carte va fi însoțită și de o mică expoziție de sculptură, autorul lucrărilor fiind cunoscutul sculptor Ion BLEDEA (și el fost… „șurubar”).

Salut, Sighet!

Într-o epocă în care tehnologia redefinește constant modul în care ne raportăm la trecut, Asociația Firul Vieții din Sighetul Marmației (președinte – prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu)  își asumă un proiect menit să conecteze memoria colectivă a orașului cu instrumentele digitale ale prezentului. La începutul anului viitor (2026), cu ocazia celebrării a 700 de ani de la prima atestare documentară a orașului Sighetul Marmației, vom lansa o aplicație mobilă (online) menită să ofere un acces facil și intuitiv la informațiile despre personalitățile marcante ale orașului, identificate și localizate cu precizie în principalele cimitire sighetene.

Proiectul, inițiat și coordonat de Asociația Firul Vieții, își propune să aducă în prim-plan moștenirea culturală și istorică a orașului Sighet printr-un demers de digitizare a memoriei locale. Într-o primă etapă, aplicația va permite localizarea exactă, prin intermediul coordonatelor GPS incluse, a mormintelor personalităților sighetene înhumate în cele patru cimitire principale ale orașului: cimitirul românesc, cimitirul maghiar – romano-catolic, cimitirul maghiar – protestant și cimitirul ucrainean. În ultimele luni au fost semnate Acorduri de Parteneriat pentru colectarea de informații cu principalele Protopopiate și Parohii din orașul nostru, cele care administrează respectivele cimitire.

Fiecare mormânt inclus în proiect va fi geolocalizat cu acuratețe, iar aplicația va oferi în plus informații esențiale despre viața și contribuția decedatului la dezvoltarea orașului și/ sau a regiunii. Informațiile vor fi disponibile în cel puțin trei limbi: română, engleză și maghiară sau ucraineană, în funcție de contextul biografic al fiecărei personalități.

Aplicația va putea fi utilizată atât de vizitatorii care se află fizic în Sighet și doresc să parcurgă trasee tematice în cimitirele orașului, cât și de cei aflați la distanță — din țară sau din diaspora — care vor putea accesa informațiile de oriunde din lume. Această funcționalitate oferă nu doar un instrument de cercetare și explorare istorică, ci și o modalitate de reconectare emoțională cu orașul natal pentru cei plecați, care își pot regăsi rădăcinile într-un format digital modern.

Este un mod de a cinsti memoria celor care au făcut istorie în Sighet, de a păstra vie contribuția lor și de a o face cunoscută noilor generații. În același timp, ne dorim să oferim o punte între locuitorii de azi ai orașului și cei stabiliți în alte zone, dar care au lăsat în urmă valori și repere esențiale pentru identitatea noastră locală.

Inițiativa se adresează nu doar istoricilor sau pasionaților de genealogie, ci și turiștilor, profesorilor, elevilor sau oricărui cetățean interesat de trecutul orașului. Prin aplicație, utilizatorii vor putea căuta personalitățile decedate în primul rând după nume dar și după domeniul de activitate sau chiar în funcție de contribuțiile lor culturale, științifice, politice sau sociale.

Pe lângă localizarea mormintelor și afișarea coordonatelor GPS, aplicația va integra și fotografii ale monumentelor funerare, descrieri istorice, precum și eventuale link-uri către articole, cărți sau surse digitale relevante. Platforma va fi concepută pentru a fi ușor de folosit și foarte accesibilă.

Pentru realizarea acestui proiect Asociația Firul Vieții va colabora, pe lângă Protopopiatele/ Parohiile locale, cu istorici locali, familiile personalităților vizate și instituții de cultură din Sighet și din regiune. De asemenea, se au în vedere și alte parteneriate cu organizații culturale și academice, din țară și străinătate, pentru validarea informațiilor publicate.

Această componentă multilingvă conferă proiectului o dimensiune internațională și multiculturală, reflectând mozaicul etnic și cultural care definește identitatea Sighetului de-a lungul secolelor.

Lansarea oficială a aplicației este programată pentru începutul anului viitor, în cadrul unui eveniment dedicat aniversării a 700 de ani de la prima atestare documentară a orașului Sighetu Marmației. Momentul va fi marcat printr-o conferință publică, o expoziție documentară și un tur ghidat în cimitirele implicate în proiect, în cadrul căruia participanții vor putea experimenta în premieră aplicația.

De asemenea, în cadrul evenimentului va fi lansată o campanie de promovare a aplicației, inclusiv prin canale online și sociale, astfel încât publicul din diaspora sau din alte regiuni ale țării să poată descoperi această resursă valoroasă chiar dacă nu se află fizic în Sighet.

Prin acest demers, Asociația Firul Vieții nu doar valorifică patrimoniul local, ci și deschide o direcție nouă în ceea ce privește conservarea memoriei urbane. Aplicația se dorește a fi un model replicabil și pentru alte orașe din România sau din regiune, în care inițiativele de mapare digitală a istoriei sunt încă insuficient explorate.

Considerăm că trecutul nu trebuie doar comemorat ci și înțeles și, mai ales, să fie vizibil și accesibil. Prin această aplicație, nu doar marcăm morminte, ci vom încerca să spunem și povești. Și fiecare poveste va contribui la înțelegerea unei identități comune pe care o „purtăm” cu toții, indiferent de limba vorbită sau de locul în care ne aflăm acum.

Într-o lume grăbită, în care istoria riscă să fie uitată în goana după „trenduri” adeseori superficiale, inițiativa Asociației Firul Vieții din Sighetu Marmației este – credem – un exemplu de responsabilitate culturală și comunitară. Prin această aplicație, trecutul devine interactiv, personalitățile uitate sunt readuse în atenția publicului, iar cimitirele orașului capătă o nouă valență: nu doar locuri de „veșnică odihnă” ci și repere vii ale memoriei noastre comune.

Text & foto: Ion Mariș
Asociația Firul Vieții Sighet

Privind fotografia, avem impresia că deosebit de interesanta construcție de patrimoniu din centrul Sighetului, cunoscută ca și „Casa Pălărierului”, se… micșorează. Construcție atipică pentru Sighet, cu influență săsească, ridicată în anul 1833, „Casa Pălărierului” (str. Bogdan Vodă,nr. 26) figurează pe Lista clădirilor de patrimoniu cu denumirea „spațiu comercial” dar este de fapt o „Casă cu boltă la poartă”, având codul MM-II-m-B-046923.

În urma semnalelor noastre și a implicării unor „actori” politici se pare că aceasta nu va dispărea și o primă sumă (nu foarte mare) de 375000 lei a fost alocată pentru „Lucrări de intervenție de urgență privind consolidarea construcției existente și construirea frontului din spate a șarpantei și a învelitorii casei monument, str. Bogdan Vodă, nr. 26”. Sunt necesare câteva documente care să completeze dosarul care va fi înaintat pentru aprobare în Consiliul Local al Sighetului. Dacă totul se va derula fără „sincope” – surpriză, lucrările pentru consolidare ar trebui să înceapă – sperăm – în curând. Sigur, acesta este primul pas, sume importante trebuie alocate pentru restaurarea și asigurarea funcționalității clădirii, iar pentru acest scop cei responsabili trebuie să identifice sursele de finanțare.
Vorbim de o clădire unicat din centrul vechi al Sighetului care ar putea fi pusă în valoare cu inteligență și respect pentru arhitectură. Vom vedea când și cum se va rezolva „renașterea” clădirii.

Text & foto: Ion Mariș

Nicolae RĂDOI, mulți ani profesor de engleză și antrenor de karate la Sighet, cu buni prieteni în orașul nostru, nu-și uită punctul forte al traseului profesional și revine mereu aici, pentru a-și lansa cărțile pe care le publică constant în ultimii ani.
Nicolae Rădoi și recenta carte „Pustnicul”, apărută la Editura Limes (2025), au fost în centrul atenției prietenilor prezenți la Galeria de Artă Vassiliev din Sighet, invitați pentru a „comenta” această nouă bornă literară atinsă de autor, cel de-al patrulea volum de proză ieșit de la tipar.
A fost o discuție non-formală în care au fost relevate calitățile scriitoricești și originalitatea „exprimărilor” profesorului Nicolae Rădoi, substratul mistico – fantastic al prozelor (scurte și foarte scurte) incluse în volum.
Au analizat „parametrii” mistici, mitologici, metaforici, filosofici etc ai volumului prof. Ileana Dobrin, prof. Alexandru Mărculescu, prof. Nelu Vlașin, prof. univ. dr. Nicolae Iuga, Ileana și Cyril Vassiliev, Ion Mariș.

La final, Nicolae Rădoi a confirmat și-a subliniat nuanțele scrierilor lui „extrase” din  experiența lui maramureșeană, rolul pe care Sighetul și Maramureșul îl „joacă” – mai mult sau mai puțin evident – în creațiile lui literare.
Cu promisiunea că-și va asuma mereu cu mândrie… identitatea adoptivă sigheteană, Nicolae Rădoi ne-a informat prietenește că toate cărțile lui vor avea lansare de/ din suflet în capitala (azi) simbolică a frumoasei Țări a Maramureșului.

Text & foto: I. Mariș

Asociația „Alexandru Șainelic” din Baia Mare (președinte Mihai Tirică) a reușit să mobilizeze artiști din toată țara pentru o amplă expoziție națională „Culoare pentru suflet”, vernisată miercuri, 28 mai 2025, la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, în prezența primarului Sighetului, Vasile Moldovan.
65 de artiști vizuali din 12 orașe din România expun la Sighet lucrări de diverse stiluri, executate într-o gamă variată de tehnici.

Dacă doriți să vă colorați sufletul, gândurile și imaginația, expoziția vă așteaptă, este deschisă până la sfârșitul lunii iunie 2025. Puteți mixa cromatic nuanțele unei zile căutându-vă răspunsuri, savurând… „poezia tăcută”.

O „mostră” video de la expoziție puteți urmări în continuare:

Text, foto & video: Ion Mariș

La câțiva ani după „Revoluția” din 1989, într-o comună foarte săracă din România, au sosit câțiva voluntari francezi (din organizația Amis Sans  Frontières) cu… ajutoare. Unul dintre vizitatori, mai bogat, impresionat de sărăcia extremă a câtorva familii de români dintr-un sat aparținător comunei respective, a decis să le acorde lunar câte o sumă fixă. A vorbit omul cu familiile din sat și, dorind să-i scoată din sărăcia lor, le-a promis ajutor constant. Ajuns acasă, în Franța, a început să le expedieze echivalentul a 200 euro lunar familiilor respective. Oamenii erau bucuroși și – profitând de cadou – și-au ridicat semnificativ nivelul de trai.
După câțiva ani, filantropul din Franța le-a comunicat că nu-i merg așa de bine afacerile, că i s-a diminuat profitul și le va trimite în continuare „doar” 150 euro lunar de familie. Sătenii ajutați au făcut o ședință, au discutat măsura și – nu foarte mulțumiți! – au acceptat tacit diminuarea.
Au mai trecut vreo 2 – 3 ani și, bunul samaritean din Franța, iar le-a comunicat sătenilor români că le reduce ajutorul la 100 euro de familie. Românii noștri au făcut din nou sfat, și-au arătat nervoși nemulțumirea, unii l-au înjurat pe filantrop și, cu greu potoliți de cei mai pașnici, au decis să-l înțeleagă.
Ei bine, după alți câțiva ani, filantropul francez le-a comunicat sătenilor că afacerile nu-i merg atât de bine și, în plus, având și trei copii la studii superioare (ceea ce însemna costuri suplimentare mari), exprimându-și speranța că românii noștri au reușit să și economisească ceva pentru a-și autofinanța existența viitoare, nu le va mai trimite bani.
Sătenii au făcut ședință de urgență, au vorbit despre conștiința lor, despre afrontul adus mândriei lor naționale de către nesimțitul de străin (au transmis mesaje franco-române clare: nous voulons… banii noștri!) și au decis să-l dea în judecată constatând și invocând că „trădătorul occidental își ține copiii la școală pe banii lor, al sătenilor patrioți”.
Nu știu cum s-a încheiat procesul dar sătenii au decis să rupă orice relații cu occidentul inuman și să-și reafirme independența, ducându-și cu demnitate și poezie „sărăcia și nevoile și neamul”.

Am trecut și eu – cu puțin timp în urmă – prin acel sătuc (nu vă spun numele că-i… unfair) și am constatat că toți locuitorii plecaseră în… Occident. Unii chiar în Franța. Și chiar… munceau. Nu toți!
Morala: Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i la… Paris!

Foto & text, Ion Mariș

Deși domiciliat în Sighetu Marmației (născut la Săpânța), cu o impresionantă carte de vizită, artistul vizual Ioan POP – VERETA este o prezență discretă, cu o modestie neconformă timpurilor noastre, preferând să creeze și să se dedice în liniște muncii sale.

Ne vedem –  nu foarte des – prin Sighetul nostru superficial agitat, aflu de la el despre prezențele importante pe simezele diferitelor muzee/ locații din marile și relevantele orașe ale țării și mă bucură toate succesele pe care le „întâmpină” firesc, fără prețiozități și… aroganță. Este un artist atipic aș putea spune, de aceea mi-am propus să-l „agasez” cu doar câteva întrebări, pentru a conștientiza că în Sighet avem valori care ne îmbogățesc orașul prin însăși munca lor creativă.

Cine este Ioan Pop-Vereta?

Ioan POP-VERETA s-a născut la 7 iulie 1964 în localitatea Săpânţa, judeţul Maramureş. A absolvit Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ Bucureşti, secţia sculptură, promoţia 1987 (clasa prof. Paul Vasilescu). Este membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Baia Mare şi al Asociaţiei Artistice „Art Bunavestire”.

A participat la numeroase expoziţii de grup: Târgu-Mureş, „Totem 21“ (2002); Baia Mare, „Anuala artelor 2002“ (2002); Târgu-Mureş, „Totem 21“ (2004); Galeria, „Helios”, Timişoara (2006); Colonia Pictorilor, Baia Mare (2006); Muzeul Etnografic , Sighetul Marmaţiei (2007);  Galeria de artă, „Pro Armia“, Timişoara (2007); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire“  (2008); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire” (2009); Iaşi, (2009); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire “  (2020); Târgu-Mureş, „Totem“ (2020); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire” (2011); Muzeul de artă Timisoara, „Barrique Art” (2011);  Timisoara-„Arta la frontiera-frontiera artelor” (2012); Targu-Mures,”Totem” (2012);  Carei, Castelul Karoly, expoziție itinerantă „Art Bunavestire” (2014);  Baia Mare, „90 PLUS” (2015); Târgu Mureș, „Totem 2015” (2015);  Cluj Napoca, expoziție retrospectivă „Art Bunavestire” – 30 ani (2016); Minsk, Galeriile Muzeului de Istorie „Omagiu lui Brâncuși” (2016); Sângeorz Băi, „Însuflețirea pietrei”, sculptură în andezit și bazalt (2017); Piatra Neamţ, Muzeul de Artă,  „Dincolo de granit”, andezit (2017); Bistriţa, Complexul Muzeal, „Expoziţia formelor cu greutate”, andezit (2018);  Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire” (2018); Buşteni, Castelul Cantacuzinilor, „100 de ani, 100 de sculpori, 100 de zile” (2018);  Sângeorz Băi,  „In memoriam Adrian Chira  şi prietenii – Mărturisiri irepetabile” (2018); Sângeorz Băi,  „Mirabila Privire”, bronz şi andezit (2020); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire” (2021), etc. 

Cele mai recente expoziții de grup: „Andezit 10” (Baia Mare, Sighet, Bacău- Galeria Karo, Iași – Galeria Dana, București – Galeria Simeza 2024), expoziția de la Iași, „Luna sculptorilor români” (2025).

Nu se pot exclude din activitatea artistului Ioan Pop Vereta Lucrările de for public: Bârsana, „Mircea Vulcănescu” (bust, marmură), 1999; Giuleşti,  Monument închinat participanţilor cu Credenţional la Marea Unire de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918 (busturi în bronz ale lui Ilie Lazăr, Petru Bârlea, Gheorghe Moiş, Gheorghe Bârlea), 2019.

De asemenea, pentru a da o „formă”, chiar dacă doar relativă, prezentării bogatei activități a artistului Ioan Pop Vereta trebuie să amintim și câteva Simpozioane şi tabere de sculptură la care a participat:  Săliştea, Sibiu – lemn (1987); Oarba de Mureş – piatră (1988); La Châtre, Franţa , simpozion internaţional de sculptură– marmură Cararra (2001); Reghin, Muzeul de Etnografie – lemn (2002); Negreşti-Oaş, Tabăra de creaţie „Formă, culoare, timp“ – andezit şi tuf vulcanic de Cavnic (2008); Târgu-Mures, „Citadin“ – simpozion de Artă contemporană (2008); Sângeorz Băi,  simpozion Internaţional, „Masa“ (2010); Sângeorz Băi,  simpozion Internaţional „Andezit 2011” (2011); Bacău, Casa memoriala „George Apostu”- lemn (2014); Ploieşti – marmură (2020); Tăşuleasa  – andezit (2021); Tăşuleasa  – „Via Transilvanica” – andezit (2022), Runcu – Gorj – „Atelierele Brâncuși” andezit (2022) și Voluntari – Tabăra de creație „EcclesiArt” (2024).

Nu-i așa că doar la o „simplă” trecere prin biografia artistului sighetean realizăm că avem lângă noi un om valoros, pe care nu-l „oferim” suficient publicului larg și care – din păcate – are doar un atelier provizoriu în orașul în care trăiește și muncește?

De aceea mi-am propus să-l „întrerup” din activitatea creativă și – cu acordul lui – să-l determin să se destăinuie.

Ion Mariș (I.M.): La reperele biografico–artistice pe care le-am enumerat ce ar mai fi – mai deosebit, mai… spectaculos – de adăugat?
Ioan Pop – Vereta (IPV): Nu neapărat „spectaculos”, aș mai adăuga că înainte de a intra la „Academia de Arte”, am absolvit cursurile Liceului de Arte „Octav Băncilă” din Iași – promoția 1982 – după ce între 1974 și 1980 am urmat cursurile cu același profil la Baia Mare (În 1980 Ceaușescu a desființat majoritatea liceelor de artă, lăsându-le doar pe cele din marile centre universitare, respectiv București, Iași, Cluj, Târgu-Mureș, Craiova și Timișoara). „Niciodată nu-i prea târziu”, mi-am zis când „la o poveste” cu prietenul meu Echim, poetul Echim Vancea spunea că (parafrazez) „pentru un scriitor, a lansa o carte e ca pentru un artist plastic, o expoziție personală”. Așadar voi aminti câteva expoziții personale de sculptură și desen pe care le-am avut în ultimii ani: „Gânduri” la Palatul Culturii Sighetu Marmației (2022); „Sculptură și desen” la Muzeul de Artă Comparată Sângeorz – Băi (2023); „Arhetip” la Galeria „Hangar F” Alba Iulia (2024); „Scultură și desen” la Galeria Dana din Iași (2024).

I.M.: Cum, cine și ce l-a determinat pe tânărul Ioan Pop-Vereta să urmeze Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ Bucureşti, absolvită în 1987?
IPV:   Nu știu „cum”, pur și simplu mi-am urmat calea pe care pășisem demult, determinarea era în mine, asta voiam să fac… Și poate m-a ajutat mult că sunt născut la sat, că am o conexiune sanguină cu folclorul maramureșan, cu etnografia, care ne atinge pe toți. Mama mea la 86 de ani, încă mai coase cojoace fetelor din Săpânța, împletește în 40 de fire, baierele trăistuțelor feciorești, ori alege cu urzeală de bumbac. Da, astea m-au împins înainte și mersul la muzeu – arhiva noastră genetică unde îmi place să privesc la nesfârșit lucrurile vechi, la care câte ceva, încerc să modernizez, să înnobilez, să încarc cu sentiment, într-o notă contemporană. 

I.M.: Ce amintiri aveți din perioada studenției și a stagiaturii dintr-o perioadă destul de restrictivă cu artiștii, cu oamenii de cultură?
IPV: M-ați prezentat ca absolvent al Academiei de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, clasa profesorului Paul Vasilescu. Alături de domnia sa, cu mare drag și cu mult respect i-aș aminti pe doamna Geta Caragiu, Horia Flămând și nu în ultimul rând pe Marin Iliescu, profesorul de desen care a intuit direcția multora în sculptura contemporană. Ne spunea: „Dacă ați intrat la facultatea asta înseamnă că sunteți artiști. Noi nu vă putem face artiști… ”. Iar regretata Geta Caragiu (sora marelui Toma Caragiu) ne încuraja: „Profitați măi copii că aveți un acoperiș deasupra capului” (referinduse la atelierele de creație). Am profitat, am avut mulți prieteni, mi-a plăcut „focul” Bucureștiului. Dar am decis să mă întorc acasă…

I.M.: După 1989 care au fost – pe scurt – provocările pentru artistul eliberat de… constrângeri?
IPV: După 1989 marea provocare pentru „artistul eliberat de constrângeri” era însăși libertatea. Ne-am dezmeticit greu, poate am înțeles-o greșit, anii au trecut repede.

I.M.: Am văzut că sculptați în marmură, andezit, lemn, pictați, utilizați toate tipurile de „resurse” și „instrumente” specifice artistului vizual complet. În ce „zonă” vă simțiți mai… confortabil?
IPV: Ador andezitul, dar mi-e aproape și lemnul – îmi place să-l las cum vrea el, asta completând mereu ideea inițială. Și-mi place mult să desenez, să combin execuții matematice, detalii cu exprimări gestuale, expresioniste.

I.M.: De ce oare nu sunteți mai „vizibil” în orașul nostru?
IPV: Poate pentru că nu-mi place ostentația și agresivitatea. Prefer să tac și să fac.

I.M.: Dacă n-ați fi urmat calea artelor vizuale ce v-ar fi plăcut altceva să faceți și de ce?
IPV: Niciodată nu m-am văzut să fac altceva. Când eram mic îmi doream să lucrez în atelierul de tâmplărie al unchiului Vasile (Stan Colțun).

I.M.: Unde vă situați, unde vă este locul în „arhitectura” artelor vizuale maramureșene?… dar la nivel de țară?
IPV: Sigur că Timpul este marele judecător, fiecare ne găsim cumva locul. Consider că a stabili o ierarhie ar fie o chestiune pur subiectivă. Succesul în artă ca și în viață de altfel, depinde foarte mult de șansă, conjunctură, noroc și multe altele…

I.M.: Care-i „sensul”existenței și ce-și dorește artistul în zilele noastre, mai puțin favorabile artei, culturii?
IPV: Aș răspunde plecând de la sintagma „cuget, deci exist”. „Sensul” existenței unui artist este tocmai procesul creației, al cărei rezultat generează (zic eu) o gamă largă de sentimente, o stare de bine, bucurie și frumos. În vremurile astea așa cum ați spus „mai puțin favorabile artei” îmi doresc ca evenimentul cultural (de orice fel ar fi el), să devină un eveniment social. Și asta nu se poate decât prin educație.

I.M.: Se poate trăi din artă în lumea globalizată de azi? Cum „rezistă” financiar un artist în România?
IPV: Asemenea majorității artiștilor e greu să „supraviețuiești” financiar. De-a lungul timpului pot spune că unii „au prins trenul”, alții compensează cu diferite munci înrudite creației.

I.M.: Un important istoric și critic de artă spunea că „arta oferă și o cheie către minte”. Avem oare minți suficient de pregătite în zilele noastre, prin/pentru cultură, artă?
IPV: Nu știu cine a spus asta, dar e frumos și real. Minți strălucite, precis că sânt, doar că nu le recunoaștem. Și tinerii gândesc altfel, percep lucrurile și le înțeleg într-un ritm… aparte.

I.M.: Este celebră în lumea artei „Școala băimăreană de pictură” care a pornit de la sigheteanul Simon Hollósy. Există șanse sau care ar fi contextul pentru a avea și o…. școala sigheteană în artele vizuale? Este o întrebare exagerată?
IPV: Personal cred că până acolo-i departe. Și mă gândesc în primul rând la lipsa unei „infrastructuri” culturale.

I.M.: Spuneți-mi vă rog care vă sunt prioritățile artistice pentru perioada următoare, unu – doi ani, să zicem.
IPV: Îmi doresc să fim sănătoși, să mergem înainte. Mi-ar plăcea să organizăm la Sighet un simpozion internațional de sculptură în andezit, unde să invităm nume mari ale sculpturii. Ar fi un mare câștig spiritual, orașul s-ar îmbogăți cu opere de artă care educă ochiul și mintea.
Și dacă  mi-e îngăduit, aș face o invitație: pe 25 martie 2025, ora 17:00, la vernisajul expoziției „Artbunavestire” XXXIX la Muzeul Țării Oașului din Negrești Oaș, expoziție pe care o curatoriez alături de maestrul Dorel Petrehuș. De asemenea, vă invit să vedeți expoziția mea de sculptură și desen „Locuiri” pe simezele galeriei „Colonia Pictorilor” din Baia Mare. Iar dacă aveți drum prin Cluj, merită să vedeți la Muzeul de Artă expoziția „Drum” unde expun alături de Maxim Dumitraș, Strejac Florin, Stanciu Marcel și Țînteanu Constantin. Cam… atât.

I.M.: Mulțumesc, domnule Ioan Pop-Vereta! Așteptăm cât mai multe informații despre activitatea dvs. artistică pe care să le comunicăm și publicului larg.
IPV: Și eu vă mulțumesc și vă urez multă sănătate și tot ce vă doriți.

Foto & text: Ion MARIȘ

Ziua Internațională a Poeziei (21 martie 2025) a adus emoție, sensibilitate, descătușare… magie!

Sigur că prezența juriului (pașnic!) în sala (arhiplină) de la Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” din Sighet, locul desfășurării primei ediții a „Concursului de (re)cunoaștere – recitare din lirica sigheteană”, a ridicat tensiunea la cote un „pic” mai înalte și, pentru câteva tinere, emoția a fost (mai) copleșitoare. Dar și acest mic detaliu a favorizat receptarea naturală a lirismului intra-insular. Cuvintele au fost balsamul evenimentului, nu orice fel de cuvinte, cuvintele sensibile, cuvintele – mesaj.

De ce (și) magie? Magie pentru că Rotary s-a implicat în promovarea Poeziei… în rândul liceenilor sigheteni. Cele două cluburi, Rotary Sighet și Rotary Sighetu Marmației Voievodal, „acompaniate” de juniorii din Interact (mai ales în postura de recitatori), au „vorbit” în/ despre versuri. Prin interconectarea cu versurile poeților sigheteni Nina Hoza, Rândunica Anton, Ileana Pop Nemeș, Gheorghe Mihai Bârlea, Gheorghe Chivu, Vasile Gogea, Marin Slujeru, Echim Vancea și Ion Mariș, recitatorii au transmis și „decriptat” mesajul autorilor.
Am fost surprins de atenția acordată interpretării dar mai ales de apropierea sinceră, nonformală, pe care elevii (în cazul nostru… elevele) au adoptat-o.
S-au acordat premii, cărți (suficiente), pentru toți elevii înscriși și deși juriul (prof. Lucreția Semeniuc, prof. Bout Odarca și I. Mariș) a stabilit și o ierarhie cred că au fost cîștigători toți cei care s-au împărtășit cu… Poezia!

Au fost acordate distincțiile:

Locul I: Vîrsta Miruna Simina – CNP „Regele Ferdinand” și Rednic Ștefania – CN „Dragoș-Vodă”;
Locul II: Mih Daria – CN „Dragoș-Vodă”, Catrineț Deneyrra – CNP „Regele Ferdinand”, Laviță Crina – CN „Dragoș Vodă”, Vescan Maia – CN „Dragoș-Vodă”, Man-Vasc Evelina – CNP „Regele Ferdinand”, Moiș Vanessa (Ucraina);
Locul III: Mih Eliza Ariana – CNP „Regele Ferdinand”, Buzgău Melissa – CNP „Regele Ferdinand”, Kikinejdi Melissa (Ucraina), Florea Miruna – CN „Dragoș-Vodă”, Alina Teodora – CN „Dragoș-Vodă”;
Mențiune: Colibaba Ecaterina Anesia – CNP „Regele Ferdinand”;
Diploma de participare – (re)cunoaștere: Godânca Maria Bianca – CNP „Regele Ferdinand”, Martiniuc Daniela – CNP „Regele Ferdinand”, Traista Raluca – CNP „Regele Ferdinand”, Aranyosi Monika – CN „Dragoș-Vodă”, Crâșmar Alexandra – CN „Dragoș-Vodă”, Mascaliuc Maria – CNP „Regele Ferdinand”.

Felicitări profesorilor, elevilor, iubitorilor Poeziei!
Felicitări elevilor care și-au asumat… emoția/ emoțiile!

Foto & text: Ion Mariș

Duminică, 09 martie 2025, la Sighet, lângă bustul poetului național al Ucrainei, Taras Șevcenko (n. 09 martie 1814 – d. 10 martie 1861), au fost prezenți foarte mulți elevi, profesori, preoți, politicieni, ucraineni și români, oameni care iubesc poezia, care știu ce înseamnă educația, cultura și care l-au omagiat pe cel care a luptat pentru o țară căreia i-a lăsat „Testamentul” cu îndemnul… „Jugul nimiciți-l”. Organizatorul evenimentului a fost – ca de obicei – Uniunea Ucrainenilor din România – filiala Maramureș.

După intonarea imnurilor de stat ale României și Ucrainei s-a desfășurat o ceremonie religioasă de pomenire a celui care s-a identificat cu națiunea pentru care a scris și a luptat, a fost evocată personalitatea artistică complexă (poet, pictor, antropolog, dramaturg, etnograf, filosof etc.), s-a cântat și recitat în limba ucraineană cu trimitere vibrantă la cel numit „Cobzarul” Ucrainei.

Momentul cel mai sensibil, încărcat de dramatism, a fost mesajul grupului de copii (cu vârste de aprox. 5 – 14 ani, foto principal) și al profesoarei lor, refugiați din Ucraina, prin care au mulțumit pentru găzduirea temporară în orașul nostru (copiii urmează cursurile la Liceul Taras Șevcenko) și au solicitat sprijin în continuare pentru ei și pentru țara lor răvășită de război.

Războiul aduce doar suferință, cei traumatizați sunt – în primul rând – copiii și femeile care au luat calea pribegiei, pe lângă morții și răniții pe care conflictul sângeros de la granița noastră îl aduce unor națiuni care încearcă să facă față unor provocări de neimaginat pentru secolul XXI.

Asemenea evenimente ar trebui să conștientizeze, la nivelul tuturor categoriilor sociale, economice, politice, religioase – că pacea poate fi generalizată „doar atunci când vom gândi limpede (și) vom găsi curajul să biruim frica ce bântuie lumea” (A. Einstein).

Foto & text: Ion Mariș