Sighetul continuă să uimească (doar?!) pe plan… cultural. Am constatat acest lucru după două zile consecutive cu lansări de carte, la începutul lunii iulie a.c.
Vineri, 07 iulie 2023, la Centrul Cultural Episcopal din Sighet am fost prezent la o interesantă lansare de carte (este concluzia pe care mi-am însușit-o după ce-am ascultat pledoariile celor care au prezentat volumul de debut al sighetencei Mona Șimon, medic în Franța). La momentul lansării încă nu citisem „Locul unde mai trăia ziua” (mie-mi place titlul!), dar din intervențiile „la subiect” ale celor care au citit și recenzat cartea m-au convins că este valoroasă și – mai ales – cred că reprezintă doar începutul într-ale scrisului pentru Mona Șimon. (Îmtre timp am reușit să citesc romanul.)
Pentru că despre carte am publicat articole (analiză & recenzie) în ziarul nostru online, voi încerca să o „provoc” pe Mona Șimon într-o discuție mult mai… personală. Pentru a descoperi cine este Mona Șimon am convenit să discutăm deschis, informal.

Ion Mariș (IM): Ce amintiri are Mona Șimon din „perioada” sigheteană?
Mona Șimon (MȘ): O mulțime! Sunt născută și crescută în Sighet. Copilăria și adolescența sunt perioade pe care nu le poți uita. Bucuria, inocența, prieteniile, primele iubiri, vindecarea, devenirea mea, toate s-au petrecut în acest oraș, pe care mereu îl voi numi acasă. Am amintiri comune cu toți cei din generația mea – cei născuți în anii ’80/’90 – scăldatul în Iza la „cioată”, serile de sâmbătă seara de la Studio, jocurile copilăriei pe care le transformam în adevărate competiții între cartiere, verdele Solovanului vara și albul săniușului de pe cărările lui iarna, dar păstrez în suflet și amintiri personale, strâns legate de oamenii pe care i-am întâlnit atunci și alături de care am crescut. Toate au farmecul lor și ar putea începe cu eternul „A fost odată…”.

IM: Avea eleva de la Liceul „Dragoș – Vodă”, din acei frumoși ani, preocupări literare?
MȘ: Lectura a fost din copilărie o pasiune pentru mine. Am fost binecuvântată cu dascăli minunați, care m-au văzut pe mine cu adevărat, nu doar un alt elev așezat într-o bancă oarecare și care, de-a lungul timpului, mi-au cultivat fiecare în parte acest drag de cuvânt pe care, se pare, l-au putut foarte ușor observa la mine.
În liceu, deși eram dedicată studiului chimiei – o altă pasiune – participări la Olimpiade și pregătire pentru admiterea la facultate, literatura făcea mereu parte din mine. Am organizat un club de carte – îmi vine să râd – pe care îl țineam prin telefon. Telefonul fix! Eram înscrise patru persoane, alegeam o carte pe care urma să o citim într-o săptămână sau două și pe urmă discutam impresiile de lectură cu fiecare participant, pe rând, la telefon. Iar a doua zi, în pauza mare, continuam. Nu îmi amintesc nicio perioadă din viața mea, cu excepția copilăriei mici, în care să nu fi avut o carte începută, să nu fi citit măcar câteva rânduri.

IM: După absolvirea liceului ați urmat UMF Cluj Napoca – Facultatea de Medicină. De ce în această… direcție?
MȘ: Alegerea a venit cumva firesc. Nu pot spune că mi-am dorit asta, nu știam ce îmi doresc. Sincer. Suntem tineri, atât de tineri, și ne vedem nevoiți să luăm una dintre cele mai importante decizii din viață. A răspunde efectiv la întrebarea: „Ce vrei să te faci când vei fi mare?” nu este așa de ușor. Am decis din inerția parcursului meu de până atunci. Absolventă a profilului de „Chimie-Biologie”, având o afinitatea reală pentru aceste domenii, mi s-a părut natural să mă îndrept spre o facultate de profil. Am cochetat puțin cu idee de a mă axa doar pe chimie, ca până la urmă să aleg Facultatea de Medicină Generală, pentru că… nu știu. Pentru că aveam 18 ani și în acel moment părea o alegere bună.

IM: Ce/ cine v-a determinat să părăsiți România și să alegeți Franța pentru practicarea medicinei? A rămas medicina o opțiune?
MȘ: Personal consider că fiecare absolvent de medicină se gândește la posibilitatea de a profesa în străinătate. Unii decid de la bun început că nu este o soluție potrivită pentru ei, alții își doresc doar să se perfecționeze și pleacă pentru o perioadă determinată, iar o parte încearcă marea cu degetul și își clădesc o nouă viață în afara României. Noi am luat decizia de a pleca din mai multe motive personale și deocamdată nu regretăm. Franța a fost o opțiune optimă pentru noi, prin prisma specializărilor pe care ni le-am ales. Soțul meu e medic specialist în Medicina Muncii, iar eu îmi începusem specializarea pe Medicină de Laborator. Aici, în Franța, aceste domenii din medicină sunt practicate la un nivel excelent, exact așa cum ne-am fi dorit să se întâmple și în țară, însă din păcate încă nu este cazul, în special când vine vorba de Medicina Muncii. În plus, studiile ne-au fost pe deplin recunoscute, România și Franța fiind țări semnatare ale declarației de la Bologna, iar limba ne era cunoscută.
Medicina va rămâne mereu o opțiune, însă nu pentru moment. Nu acum. Acum îmi ofer șansa de a-mi îndeplini visul de a fi scriitor cu normă întreagă, dacă îmi permiteți exprimarea.

IM: Desigur că aveți autori/ scriitori preferați, poate… modele. Ce „favoriți” români și/ sau străini – din domeniul literaturii – aveți?
MȘ: Lista este foarte lungă. Scriitorii români preferați sunt: Cezar Petrescu, Liviu Rebreanu, Victor Ion Popa, Ion Agârbiceanu, Eugen Barbu, Andreea Răsuceanu, Simona Poclid, Suzănica Tănase, Em Sava, Tatiana Țîbuleac și alții. Se scrie foarte bine azi, trebuie doar să scoți la iveală literatura de bună calitate, care este acoperită strident de maculatură.
Scriitorii străini preferați sunt: Émile Zola, John Steinbeck, Jack London, Boris Vian, Edgar Alan Poe, Arthur C. Clarke, Charlotte Brontë, Fredrik Backman, Guzel Iahina. Iar dacă e să numesc un model de scriitor pentru mine e John Steinbeck, iar romanul meu de căpătâi este Jane Eyre.

IM: Lansarea primului dumneavoastră roman la Sighet a produs o oarecare „rumoare” în comunitatea locală. A fost primit foarte bine, s-a discutat despre acest debut favorabil și totul pare de bun augur. Cum, de unde sau – astfel spus – ce v-a inspirat în alegerea interesantei construcții epice?
MȘ: Aș vrea să vă pot oferi un răspuns elaborat, dar adevărul e că nu știu exact. Romanul este ideea mea îndrăzneață, visul meu împlinit. A luat naștere după o muncă de aproape cinci ani, nu a fost un traseu ușor. M-am împotmolit adesea, am avut nenumărate îndoieli, am scris, șters și rescris de foarte multe ori. Știam cu certitudine ce vreau să transmit cititorilor, însă a fost un drum lung până am descoperit și cum să o fac.
Ideea romanului mi-a venit din iubire. Am spus-o în mai multe rânduri, am avut privilegiul de a fi înconjurată de oameni în vârstă, oameni demni, buni, verticali, adevărate modele pentru mine, dar a căror agonie a fost un chin, aș spune chiar atroce. Cartea este și un omagiu adus lor.

IM: Ce planuri în direcția „scriitoricească” are Mona Șimon?
MȘ: Vreau să continui să scriu. Iubesc să fac asta, simt că este menirea mea, poate părea pretențios spus, dar cred în visuri împlinite și în bucuria de a munci și a face ceva care îți place din tot sufletul. Visez să am mai multe cărți care să îmi poarte semnătura, îmi doresc să evoluez, să îmi îmbunătățesc scriitura și să ajung momentul în care voi spune cu mâna pe inimă: Sunt scriitor!

IM: Deși sunteți stabilită în Franța, sunteți la curent cu viața culturală a orașului nostru? Mai prezintă „interes” pentru dumneavoastră?
MȘ: Urmăresc cu interes ce se întâmplă în Sighet pe plan cultural, deși, recunosc, nu atât de mult pe cât mi-aș dori. Dar sper să remediez asta pe viitor.

IM: De ce iubiți Sighetul?
MȘ: Pentru că este și va rămâne întotdeauna acasă.

IM: Vă vedeți și în viitor scriind doar în limba română. Sau veți fi tentată, așa cum au făcut mulți scriitori români din diaspora, să „abandonați” limba originară?
MȘ: Nu știu să iubesc, să plâng sau să mă bucur decât în limba română. Și nu aș putea vreodată renunța la cuvântul dor. Tot ceea ce sunt e românește, iar scrisul face parte din mine. Iubesc limba română, iubesc fiecare nuanță a ei, nu mă văd scriind niciodată în alt alfabet decât cel tricolor.

IM: Ați petrecut câteva zile acasă, la Sighet. Spuneți-mi sincer ce nu v-a plăcut aici, la revenirea în orașul… tinereții. Sau, pentru a nu fi „cârcotaș”, ce v-a plăcut?
MȘ: Am revenit în Sighet după foarte multă vreme, de peste 20 de ani nu mai locuiesc în oraș și am fost doar un simplu vizitator la intervale mari de timp, iar de peste 4 ani nu am mai fost în România deloc. Am fost foarte plăcut surprinsă de cum este azi orașul tinereții mele, așa cum, pe bună dreptate, l-ați numit. Există o frumusețe pe care poate localnicii nu o mai observă. Am descoperit un oraș cochet, drăguț, cu foarte mult potențial, evoluat și încremenit în timp totodată, ceea ce îi oferă un farmec aparte. Iar Solovanul și Iza încununează micul nostru târgușor, pe care ar trebui să continuăm să îl iubim și să avem grijă de el. Sighetul este și va rămâne un reper pe harta României și în inimile noastre, ale sighetenilor.
Nu mi-a plăcut lipsa de gospodărie din cartiere, recunosc, și am avut câteva experiențe mai puțin plăcute. Omul sfințește locul, din fericire, iar în Sighet sunt mulți oameni extraordinari, de aceea cred cu tot sufletul că orașul va continua să crească, să evolueze și va fi acasă întotdeauna pentru noi toți.

IM: Mulțumesc pentru timpul acordat și… sper să ne mai vedem la Sighet și cu ocazia altor lansări de cărți, semnate Mona Șimon!
MȘ: Eu vă mulțumesc pentru această minunată ocazie, de a mă dezvălui sighetenilor, și nu numai, și astfel. Da, eu am speranța că ne vom revedea, trebuie să mi-o păstrez, să cred în mine în continuare și să muncesc pentru visurile mele! Ceea ce îi îndemn și pe cititori să o facă pentru ei înșiși, din toată inima!

Ion Mariș

Joi, 13 iulie 2023, ora 14:00, la Sala Radio Sighet, la câteva zeci de minute după ce sighetenii au recepționat un „ro-alert” de vijelie și furtună, am participat – fără să fim buntuzuiți de mesajul virtual îngrijorător – la o lansare de carte (Atunci când se buntuzuie Pământul, Editura Valea Verde) „adaptată” problemelor zilelor noastre.
Autoarea, Ileana Pisuc, supra_vegheată de prieteni apropiați, s-a bucurat de ritualul botezului celei de-a patra cărți oferite cititorilor ei.
(A se vedea video-ul de mai jos!)

Foto & Video, dr. Sorin MARKUS

Joi, 6 iulie 2023, de la ora 14:30, la Sala Radio – Radio România Sighet a avut loc lansarea volumului „CLEPSIDRA” (Editura Limes, 2023), autor, prof. Nicolae Rădoi. Nicolae Rădoi este la al doilea volum de autor.

Foto & Video, dr. Sorin MARKUS

Vă informam – în urmă cu câteva zile – despre sărbătorirea celor 20 de ani de viață culturală a publicației „Nord Literar”. Ce s-a întâmplat în prima zi am relatat pe scurt (aici).

A doua zi a fost firesc alocată tot… cărții. A fost prima ediție (21 iunie 2023) a Târgului de Carte Baia Mare, o ediție „pilot” care validează percepția că nu dispare (complet) exercițiul cititului… clasic.

Au expus pe standurile amenajate în holul clădirii Consiliului Județean Maramureș 15 edituri din Bistrița, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj: Charmides, Școala Ardeleană, Caiete Silvane, Grinta, Mega Print, Solstițiu, Galaxia Gutenberg, Pleiade, Ethnologica, Proema, Eurotip, Cetatea Romei, Maria Montessori, Actaeon Books și – prin bunăvoința organizatorilor – Valea Verde.
Am văzut multe și interesante cărți, mulți intelectuali, scriitori și mult optimism. Pentru prima ediție a fost chiar bine… Continuarea acestui demers și-n anii viitori va face mai vizibilă lumea cărții și va aduce – sper – mulți, mulți cititori, deși cititul pe suport clasic pare desuet.

Revenind la Târgul de Carte, pot spune că densitatea scriitoricească din holul Consilului Județean Maramureș a îmbogățit imaginea unei instituții care – nota bene! – înțelege rolul culturii.

Echipa Nordului Literar a fost prezentă constant printre standuri și a contribuit la bunul mers al zilei dedicate cărții. Am avut timp pentru socializare, mi-am cumpărat câteva cărți, am întâlnit prieteni și am recepționat atent informații despre ultimele apariții editoriale. Vedetele târgului au fost în mod evident editurile Școala Ardeleană și Charmides. Școala Ardeleană și editorul Vasile George Dâncu au captat atenția publicului cu un volum impresionant și tentant de titluri, de autori, completând prezentarea cu o serie de poeme în lectura autorilor publicați de prestigioasa editură.

Farmecul zilei a fost completat prin „Introducere în POEZIE”, introducere intermediată de prietenul editor Gavril Țărmure, care l-a „deranjat” de la discreta masă cu volume Charmides pe cel care a fost numit de către academicianul Ioan V. Pop „unul dintre cei mai importanți poeți români contemporani”, un domn sobru purtând o pălărie vintage (sau să fie retro?!) și care părea… izgonit dintr-o fotografie. E clar la cine mă refer: poetul Ion Mureșan! L-am ascultat, aplaudat și filmat cu plăcere, vă invit să-l privim și să-l înțelegem vorbindu-ne-n versuri… antimahmureală.

Acestea fiind scrise, mă grăbesc să vă invit să vă imaginați cum va arăta ediția viitoare a Târgului de Carte de la Baia Mare!

Video & text:  Ion Mariș

PAS CU PAS… reprezentanții noștri ne-au transformat sau își doresc să ne transforme într-o masă amorfă de analfabeți funcționali sau nefuncționali.

Am scris în diverse articole anterioare despre scăderea dramatică a nivelului de educație al aleșilor noștri, despre impostorii conducători, de fapt vorbim (cu foarte mici excepții) de „doctori” în minciuni care ne conduc fără remușcări și/ sau minimă jenă. S-au creat tot felul de agenții, structuri, instituții ticsite de sinecuri politruce care consumă banii din bugetul nostru, al tuturor, fără să le pese prea-specialilor care ne conduc că la un moment dat poporul se va revolta.

Dar, să vorbim despre educație și greva cadrelor didactice. Era inevitabil să se ajungă aici, „România educată”, un proiect de/ cu vorbe goale, cocoloșit și botezat de un președinte în care am crezut și care trăiește regește la Cotroceni are sânge… artificial. Președintele care în afară de excursii a… tăcut proverbial, profesorul „norocos”, specialistul în meditații și-a permis să uite că a fost ridicat pe „tron” de servicii bine intenționate nu pentru ca să ne prostească… „nemțește”.

Revenind la educație, iată ce spune articolul 8 din Legea Educației Naționale, Legea nr.1/ 2011 (în vigoare de la 09 februarie 2011), care prevedea obligația acordării unui procent de 6% din PIB pentru… EDUCAȚIE. Citez din lege: „Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv.” Iar la articolul 2, alineatul 7 se „spune”: „În România învățământul constituie prioritate națională.” Hmmm! În România n-a fost niciodată – din păcate! – învățământul prioritate națională. Legea n-a fost respectată iar pentru obstrucționarea legii educației toți politicenii ar trebui condamnați. Pot fi și ar trebui acuzați de trădare națională!

Mă bucur și îi felicit pe profesori că au dat tonul revoltei și în consecință ar fi bine să ne gândim și să analizăm cauzele calității proaste a educației, gestionată de politrucii (indiferent de culoare) trecuți pe la cârma țării.

Avem parte, conform unui studiu național realizat în aprilie 2023 pe segmentul de elevi cu vârste cuprinse între 6 – 14 ani, de 42 % analfabeți funcționali în țara noastră „educată”.

Cum se explică acest dezastru național? Simplu, are legătură cu nemulțumirile pentru care au ieșit în stradă profesorii:
1. Educația este subfinanțată. Iată cât a primit din PIB – cu încălcarea legii! – în ultimii ani „prioritatea națională: 2015 – 3,2 % din PIB, 2019 – 2,92 % din PIB, 2020 – 2,9 % din PIB, 2022 – 2,28 % din PIB, 2023 – 2,1 % din PIB. Anul acesta educația a primit mai puțin decât apărarea! Ce să apărăm? Prostia?!
2. Educația este tratată cu dispreț de către politicieni (un fost prim-ministru spunea că business-urile trebuie să fie prioritate de top) , de fapt ei sunt produsul unei educații (intenționat) subfinanțate. România a avut după Revoluție 24 de miniștri ai Educației iar șapte dintre aceștia au fost acuzați că au plagiat în lucrările lor de licență/ doctorat și… n-au pățit nimic! „Strategiile” lor au fost doar propriul interes și al partidului care-i propulsase în vârf fără nicio calitate.
3. Meseria de educator – prin înțeleptele politici „implementate” – a fost dusă în derizoriu și n-a fost deloc atractivă pentru absolvenții de liceu. În general toți elevii buni și foarte buni s-au îndreptat spre profesii bine remunerate (magistrați, IT-iști, medici etc). Avem mii de suplinitori în sistemul educațional și mulți licențiați sunt acceptați în sistem și titularizați deși sunt foarte slab pregătiți (obțin note jenante la examene de titularizare). Păi… nu prea sunt „oferte”, nu-i așa?!
4. Criteriile de performanță pe care trebuie să le bifeze profesorii buni (în accepțiunea conceptului educațional cantitativ actual) implică și promovabilitatea. Așadar, toți elevii trebuie să treacă, nu poți lăsa corigenți, repetenți, că se supără „sistemul”, părinții… politicienii etc. Uite așa și-au luat – de la bacalaureat până la doctorat – mulți dintre politicieni „gradele” educaționale.
5. Infectarea educației – la toate nivelurile – cu și de către politicieni analfabeți funcționali. Miniștri, secretari de stat (nota bene: sunt peste 500 în guvernul actual!), șefi de instituții, inspectori etc. toți sunt „validați” (cu unele excepții) politic, criteriul de bază fiind… culoarea la modă.
6. Educația este tratată cu dezinteres și – mult mai rău! – cu dispreț de către părinții elevilor viitori analfabeți funcționali în virtutea ideii că furtul, șmecheria, tupeul etc. sunt virtuțile zilelor noastre.
7. Calitatea unui dascăl trebuie respectată și plătită corect (mult mai bine decât a unui șofer de parlamentar) pentru a nu se recurge la alungarea ghinionului cu… meditații.
8. Aroganța politicienilor s-a „pandemizat”, aceștia ar trebui tratați și – de ce nu – mulți chiar „internați!
9. Dacă președintele și-a făcut autocritica și ne-a spus că „Statul a eșuat”, înseamnă că Guvernul, parlamentul, toate instituțiile statului sunt în „derivă” și trebuie… reformate! Se pare că doar protestând se poate face asta! „Eșuații” nu renunță atât de ușor!
10. „Încrederea prostească în autoritate este cel mai mare dușman al adevărului.” (A. Einstein) Structurile statului eșuat NU mai prezintă niciun dram de ÎNCREDERE!

În aceste zile, în perfidia lor, politicinii încearcă să învrăjbească părinții cu profesorii, elevii cu profesorii, chiar profesorii cu… profesorii, dar nu cred că vor reuși. Deși greva se prelungește mai mult decât anticipau politicienii iar consecințele pentru câteva categorii de elevi (absolvenții clasei a VIII – a dar mai ales cei care trebuie să dea bacalaureatul) sunt grave, greva trebuie să continue până când cei care se consideră „speciali” (doar la buzunar) vor ceda și vor lăsa educația să devină… EDUCAȚIE.
Unii vorbesc de distrugerea viitorului unor generații fără a se gândi că viitorul tuturor generațiilor și al unei țări poate fi distrus prin lipsa educației, prin înjosirea educației, prin ridicarea inculturii la nivelul politicii de stat. Degeaba avem armament sofisticat dacă nu avem sau nu vom avea popor educat de apărat.
Multe, mult prea multe minți luminate au părăsit țara și mulți vor să scape din această societate care urăște meritocrația, care plătește cu salarii colosale sinecurismul și pupinkurismul, societate care-și bate joc de cetățeanul „incolor”.
Oare lăsăm în continuare să se generalizeze analfabetismul funcțional sau încercăm să eliminăm – în sfârșit – răul?! Cum? Simplu! Cu mai multă EDUCAȚIE, mai mulți cetățeni educați, mai puțini conducători analfabeți. Pentru asta societatea civilă dar și celelalte categorii sociale, cu adevărat demne și funcționale, trebuie să se solidarizeze cu profesorii. Să nu așteptăm doar din 4 în 4 ani (sau din 5 în 5 ani) să dăm votul pentru… răul cel mai mic.
Acum (sau cel târziu anul viitor?!), prin greve și proteste – avertisment pot fi alungați impostorii din fruntea resurselor țării, inclusiv a resurselor umane educate!

Ion Mariș

Maramureșul are foarte mulți prieteni constanți, implicați, dezinteresați, conectați pasiunii nemercantile pentru zona noastră. Printre Oamenii cu toate sentimentele dedicate – din pură dragoste! – Maramureșului se numără și japonezul Miya KOSEI. L-am reîntâlnit pe japonezul – maramureșean la Sighet (la Librăria Luceafărul), la sfârșitul lunii trecute (ianuarie), după mai mulți ani în care a lipsit din „peisajul” nostru. A revenit în România în primul rând pentru a participa la expoziția de la Oradea „Expo Foto Art” (vernisajul a avut loc în 24 ianuarie 2023, expoziția fiind deschisă până în 17 februarie 2023), unde i-au fost expuse fotografiile (72 de imagini alb – negru) pe care le-a realizat în regiunea noastră de-a lungul anilor, expoziție având un titlu sugestiv „Maramureșul Centrul Lumii/ Maramures the centre of the world” dar și pentru a face un tur de țară (Sighet, Cluj, Iași, Delta Dunării etc). Poate, poate, expoziția va ajunge și la Sighet?!…

Cred că prietenul nostru Miya Kosei a făcut – altruist – mai mult pentru Maramureș decât multele instituții de stat, implicate în promovarea turismului. Prima expoziție cu tema Maramureșului a oferit-o parizienilor prin anii ‘70 urmată de o alta, mult mai generoasă, în capitala Franței (1998) și la Beauvais (2014). Numeroasele albume publicate și vizitele prin multe alte țări ale lumii în care „vorbea” prin imagini despre România, despre Maramureș, au fost pași eficienți în maximizarea vizibilității zonei noastre în lumea largă.

Miya Kosei este cunoscut și ca prozator, poet, eseist, având publicate până acum 12 cărți; se exprimă dezinvolt dar cu discreție atât în română cât și în franceză, maghiară, rusă. Deși descinderea la Sighet a fost de scurtă durată, pe lângă bucuria revederii am primit și un „cadou”, oferta de-a publica un nou album foto cu imagini din Maramureș la Editura Valea Verde („tentativă” de publicare pe care am mai avut-o în urmă cu aproape zece ani).

Kosei Miya s-a născut în 1937 la Tokio. A studiat literatura, arta, istoria, etnologia, economia și sociologia. Eseist și autor de lucrări documentare, și-a început cariera ca redactor la revista Weekly Book Review, unde a lucrat între 1958 și 1964. În 1965 descoperă România. Entuziasmat de țara noastră și mai ales de Maramureș, va reveni aici de peste 200 de ori.

Multe dintre cărțile sale și câteva albume de fotografii, „Romanian Rhapsody (Tokio, 1986),  „Europa Orientalis  – Romanian Red Rose” (Tokio, 1991), „La Roumanie des quatre saisons” (Paris, 1997); „Maramureşul” (Bucureşti, 2000), „Romanian Anthem – Europe of Europe” (Tokyo, 2002),  „Romania – People, Alcohol, Songs” (Tokyo, 2002), „The People of Sheep and Fir” (Tokyo, 2007), „Song of the Sheep and the Fir” (Tokyo, 2008), „Maramureş – In a Small Village in Romania” (Tokyo, 2008),  „Maramureșul meu/ My Maramureș” (2015), „Maramureș, centrul lumii/ Maramures the Center of the World” (2016) etc. sunt consacrate României, Maramureșului.

A participat la numeroase expoziţii internaționale, dintre care amintim: „Rumänische Rhapsodie”, Viena (Kittsee), Ethnographisches Museum Rathaus, 1996; „Rapsodia Romena”, Veneţia, Palazzo Correr, 1997; „La Roumanie des quatre saisons. Le Maramures photographié par Kosei Miya”, Paris, Musée de l’Homme, 1998; „Maramureş”, New York, East and West Gallery, 1999; „Maramures”, Auckland, Green Gallery, 2012; „Maramures – la vie, les homes”, Beauvais, Théâtre du Beauvais, 2014; „Maramures – Authentic Life”, Philharmonie Ekaterinburg, 2015; „Romania”, Yuzhno-sakhalinsk, Puppet Theatre, Sakhalin, 2015.

A fost distins cu importante premii: Child Welfare Culture Award (Japonia), Medalia culturală a Guvernului României, membru onorific al Institutului Cultural Român (ICR).

Oare ce face și cum face fotografie Miya Kosei? „Am încercat să rețin obiectele cu inima. Mai multe decenii am încercat să surprind mai degrabă lucruri invizibile.” (Miya Kosei)

 Mulțumim, prietene Miya Kosei!

 Ion Mariș

Vineri, 20 ianuarie 2023, la Galeria Vassiliev (Ileana și Cyril Vassiliev sunt întotdeauna admirabile gazde!) din Sighet a fost lansată antologia de poezie „ORAȘUL CU POEȚI – Sighetul Marmației în 12 + 1 prieteni”, selecția textelor, prezentări și antologie – Echim Vancea, cuvânt înainte – Adrian Alui Gheorghe, design copertă – Attila Robert Cosovan, lector de carte Brîndușa Oanță, tipar – Aska Grafika. Volumul a fost publicat la Editura Valea Verde și a apărut la sfârșitul anului 2022. Lansarea a fost onorată de prietenii poeziei și-ai poeților antologați.

Urmăriți înregistrarea video:

Video: dr. Sorin Markus

Se încheie un an dificil, perturbat mai ales de războiul nemilos din vecinătate, un an care se pare că va avea nedorită „continuitate” în anii ce vin. Se simte criza punctual dar se simte și impasul financiar instituțional.

Am urmărit de-a lungul timpului – cred – vreo 25 – 30 de ediții ale Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația”, din cele 54 derulate în orașul nostru. Am văzut câteva ediții înainte de 1989 când, cu toate că Festivalul era pe la începuturi, era riguros organizat și „monitorizat”; deși „produs” la comandă și făcut special pentru bucuria… clasei muncitoare a arătat chiar foarte bine. Am văzut ediții „pilot” în care s-a încercat ajustarea și modernizarea pe placul generațiilor noi apărute, doritoare de schimbare și spectaculozitate. Am văzut ediții cu foarte mulți turiști străini, l-am văzut ani la rând pe japonezul iubitor de Maramureș, Miya Kosei, căutând detalii fotografice și bucurându-se de spectacolul… tradițiilor.

Mai întotdeauna zăpada aducea în mod constant „confortul” vizual și liniștea vacanțieră.
Festivalul de anul acesta (dar și din ultimii câțiva ani) a fost – în primul rând – „pedepsit” de lipsa zăpezii. Vremea (și nu vremurile!) nu este întotdeauna o scuză credibilă. „Paloarea” unor ediții a fost amplificată și de griul orașului care – probabil nu pe toți – ne-a întristat.
La parada din acest an am văzut formații invitate din alte județe (Bihor, Gorj, Iași, Sibiu, Suceava), a parcurs traseul central și-un mic grup din Ucraina și – surpriză! – doar câteva comune din bogata noastră – în tradiții – Țară a Maramureșului. Doar… Onceștiul, Moiseiul, Groșii Țibleșului (din altă „țară”), Petrova, Săpânța, Săliștea de Sus (am uitat oare pe cineva?) și cunoscutele formații locale (Clubul Copiilor Sighet, „Flori de Maramureș” – Liceul Tehnologic Forestier, Ansamblul Mara) au fost prezente în „arena” stradală și în rest… o acalmie relativă a dominat axul central al orașului. În anii precedenți parada formațiilor participante se „întindea” pe multe sute de metri – colorând traseul – și nu puține televiziuni naționale se înghesuiau să imortalizeze „Maramureșul” în imagini atractive. Unde au fost reprezentații de drept ai datinilor și obiceiurilor rurale? Vadu Izei, Bârsana, Strâmtura, Rozavlea, Bogdan – Vodă, Botiza, Budești, Călinești, Rona de Jos, etc. etc., păstrătorii tradițiilor de pe Văile Izei, Marei, Ronișoarei și Cosăului unde și de ce au „dispărut”?…

Anul acesta, la paradă, câteva grupuri candide de copii și formațiile din județele invitate au captat – atât cât s-a putut – interesul publicului spectator. Până și „dracii” n-au fost ca altădată, au lipsit viflaimurile, tinerii, frumoșii tineri au fost prea puțini… ce să mai vorbim?…  după pandemie criză, după criză schimbări climatice (ăsta-i trendul?!) și cine știe ce ne rezervă viitorul?…

Programul zilei de 27 decembrie 2022 – în aer liber – a fost completat de spectacolul din Parcul Central și de „revigorantul” foc de artificii.

Foto & text: Ion Mariș

Am fost punctual vineri, 18 noiembrie 2022, ora 12:00, la punctul de întâlnire cu presa de la Punctul de Trecere al Frontierei din Sighet! (Nota bene: ați observat câte puncte a generat întâlnirea.) Da, sigur, bănuiți (nu?) cu cine ne-am întâlnit: cu prim-ministrul României, dl. Nicolae I. Ciucă. Eram curios cum arată o întâlnire perfect (aproape militărește) organizată, știind că aveam de-a face cu un… general. Ei bine, civilia nu seamănă (din păcate sau din fericire?!) cu milităria. Nu, nu mă refer la pensiile speciale sau de serviciu sau cum s-or numi pe meleagurile românești.

Primul „punct”, punctualitatea oficialităților la întâlnirea cu presa a lăsat de dorit (sigur, nu din vina generalului). După aproape o oră de așteptare în punctul de trecere al frontierei, coloana mai – marilor țării și a județului a intrat în zona tampon (având celebrul pupitru standard pe poziție) și prim – ministrul N. Ciucă, ministrul de interne, Lucian Bode, președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan, alte oficilități județene dar și primarul și viceprimarul Sighetului s-au avântat până la jumătatea podului istoric de peste Tisa, întrerupând astfel pentru câteva zeci de minute fluxul ucrainenilor & românilor peste frontiera de la marginea Europei. După discuția informală din mijlocul Tisei (pe pod, nu vă speriați!) am revenit pe țărmul românesc și am ascultat cu atenție prezentarea proiectului noului pod rutier, făcută de tânărul șef al echipei de proiectare al importantei lucrări (care va aduce beneficii Sighetului, Maramureșului și – de ce nu? – mai ales Ucrainei), inginer (și doctor printre alți doctori) Mihai Vlad. Dl. premier a „presărat” prezentarea tânărului specialist cu câteva întrebări neîncuietoare la care a primit răspunsuri bine fundamentate (teoretic). Nu mă îndoiesc că în România totul arată excelent în… teorie. Păi da, suntem primii (aproximativ) în Europa și la creșterea economică! (???) Pe bune?!…

Revenind la întâlnirea cu premierul nostru, trebuie să recunosc sincer că pare un om bun, politicos, atent cu anturajul, ținută regulamentară și… plăcut. Se vede că s-a acomodat cu politichia și ne oferă… speranțe!
Cu asta/ astea trăim… zi de zi, an de an… de zeci de ani! Pfai!… și… a urmat conferința de presă din punct (PTF Sighet) în care, după ce au fost adresate vreo 6 – 7 întrebări ni s-a tăiat „microfonul” (un nenea încruntat a făcut un semn discret – organizatoric – milităresc) și pe când să adresăm și ceilalți câte o întrebare am fost anunțați scurt că s-a terminat conferința, nu mai poate continua, domnul premier întârzie la program (urma vizita la Memorial), gata trupă de jurnaliști… pe loc repaus!…
Întrebările acceptate contracronometru până la momentul „ruperii rândurilor” presei, au primit răspunsuri clasice, cuminți, știm noi!… se vor face, se vor finanța, se vor găsi soluții, ne vom gândi și… noi cu râul (Tisa), ramul și speranța.

Totuși… așteptați un pic, nu închideți tehnologia (sau ochii)!… am reținut (inclusiv înregistrat video) că lucrările la noul PPT (nu-i power point ci Podul Peste Tisa) vor începe prin februarie – martie anul viitor (2023), că, deh, mai sunt mici detalii pentru semnăturile finale de finanțare POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare) și se vor încheia la timp, după 24 de luni (mai vorbim înainte de alegerile din 2024). Da’ am mai aflat că se va face totul ca să meragă bine CFR-ul (adikă ka prin Japonia 😊), la noi va refuncționa (din 15 decembrie anul ăsta) linia de cale ferată care ne leagă cu Ucraina, că investiția faraonică de la Runcu se va termina în viitor (deadline neprecizat) împreună cu alte 9 baraje din țară nefinalizate (Doamne, se va ieftini curentul cândva?) și că jmecherașii care au „cazat” zeci de ucraineni pe metru pătrat și au luat din buzunarele noastre zeci de mii de lei vor vedea… pe naiba!

Eu, optimist ca-n totdeauna, mi-am pregătit calendarul clasic (hârtie făcută din celuloză, câtă mai avem) și răbdarea tradițională pentru participarea apropiată la conferința de presă de la deschiderea șantierului la noul PPT. 2023 (Februarie – Martie) ne va aduce în sfârșit o investiție care va descătușa economia locală și nu numai! Mai pariez încă o dată pe… prezumția de normalitate/ corectitudine și sper că nu vom avea… întârzieri/ prelungiri „strategice” la construcția noului pod care să mă facă să blestem… războaiele (de toate genurile/ culorile/ fakturile)!
Doamne, se pare că va curge L&M (lapte & miere) pe râul nostru! AMINtirile (nefericite) și războaiele dor… rău!

Foto & text: Ion Mariș

V-ați întrebat (și-am fost „prietenește” întrebat) ce caracteristici, ce profil și ce atuu-uri trebuie să aibă un locuitor al unei „cetăți” (sigur, în cazul nostru este vorba despre Sighet) pentru a fi propus și a fi onorat cu titlul de „Cetățean de Onoare”. Atenție, este „doar” un titlu onorific!…

Oare cum trebuie să fie un „cetățean de onoare” în comparație cu ceilalți locuitori ai urbei?… Care sunt diferențierile semnificative ce te pot face să intri în categoria… onorabililor? Răspunsul nu-i chiar atât de complicat, în primul rând – și nu-i puțin lucru – să ai onoare. Și pentru a avea onoare trebuie să-ți onorezi concitadinii cu evadarea din „obișnuit”. Să muncești și pentru tine dar și pentru ceilalți, pentru comunitate, mai mult decât programul „agreat” în contractul de muncă. Să-ți sacrifici timpul liber nu pentru… vorbe goale ci pentru fapte concrete. Să dăruiești mai mult decât ți se cere și să nu te complaci în confortul unui grup și/ sau job fără dorințe/ ținte îndrăznețe. Să te implici în proiecte care pot aduce un plus de performanță/ vizibilitate muncii și profesiei tale dar mai ales… cetății. Să faci totul cu pasiune și să nu abdici de la idealurile în care crezi! Și nu în ultimul rând: să iubești Sighetul!

Pasiune, Modestie, Implicare, Sacrificiu, Demnitate, Credibilitate, Efort suplimentar, Muncă intensă… Onoare…. și puteți completa cum doriți profilul cetățeanului de onoare… dar rezultatul/ rezultatele trebuie să conducă la… performanță/ performanțe!
Nu oricine este dispus să se sacrifice „suplimentar” pentru ceilalți, să muncească mai mult decât „scrie” în „codul” muncii sau să-și asume neabandonarea unor principii nobile. Și, mai ales – cât de mult contează! – să-ți păstrezi… Verticalitatea!

Cei trei „Cetățeni de onoare” votați de către consilierii prezenți Joi, 29 septembrie 2022 la ședința Consiliului Local Sighet sunt (în ordine alfabetică): Petru CODREA, Zoltán CSILLIK și Eugen MIHALJEK.

Petru CODREA, a împlinit în februarie a.c. 91 de ani și, la 17 ani, fiind elev al Liceului „Dragoș – Vodă” a fost arestat împreună cu membrii și leader-ul cunoscutului „grup Vișovan”. A făcut pușcărie grea dar n-a abdicat de la niște principii pe care le-a îmbrățișat – necondiționat – împreună cu ceilalți dragoșiști, niște tineri elevi care au văzut pericolul pe care-l reprezenta „cizma roșie” ce acapara nedemocratic țara. I-a fost distrusă tinerețea și deturnat grosolan viitorul. Câți oare își pot păstra demnitatea sub amenințări, agresiune fizică, psihică și nu-și abandonează principiile în care cred și luptă?… Domnul Codrea a suferit în tăcere, a trăit discret și-a crezut în… libertate (de conștiință, de exprimare etc)!
Zoltán CSILLIK este un cunoscut profesor de sport. Dar nu un simplu profesor, este un „devorator” de sport și, cel mai important aspect, este cel care a descoperit-o și antrenat-o la începutul carierei pe binecunoscuta Monica Iagăr (săritura în înălțime – campioană națională de juniori, record național la seniori, 23 de titluri de Campioană Națională la seniori, de două ori Campioană europeană, Campioană mondială universitară, participantă de două ori la Olimpiadă – 2004 și 2008, 10 participări la Campionatele Mondiale etc.). A mai obținut rezultate excelente cu Hiriț Erica (suliță – titluri naționale, campioană balcanică, componentă a Lotului național), Trifoi Celia (atletism – campioană națională în sală și aer liber, campioană balcanică), David Patricia – Daria (pentatlon, săritura în lungine, triplusalt – campioană națională, componentă a lotului României la Festivalul Olimpic al Tineretului European) și cu mulți alți sigheteni.
Eugen MIHALJEK este un alt performer sighetean, absolvant al IEFS București (cu specializarea în tenis de câmp). Foștii lui elevi sunt jucători și antrenori de tenis apreciați în toată Europa: Michael Fudulache (Paris), Pop Emil (Londra), Marius Balea (Viena), Zsolt Molnar (Budapesta), Raluca Ghinda (Krefeld – Germania) etc. O altă jucătoare talentată, Carmen Truș, după ce a trecut pe la celebra Academie de tenis a lui Nikola Pilić din München (alături de un alt sighetean, Vlad Onița) joacă acum în SUA. A dat Lotului Național al României 8 tenismeni, echipa de fete Under 18 ani a fost vicecampioană națională (2012), echipa de băieți și fete CSS Sighet – Phoenix a activat în Divizia A de seniori și senioare. Și mai ales, fără niciun ajutor „oficial”, profesorul Mihaljek a ridicat și întreținut o minibază sportivă de tenis, de care au beneficiat atât tinerii sigheteni cât și reprezentanții segmentului… „old-boys”.

La fiecare „proaspăt” cetățean de onoare – dintre cei trei – am prezentat doar câteva dintre calitățile, rezultatele și performanțele pe care le-a atins de-a lungul timpului. Cu posibilitățile actuale de-a obține informații diverse și complete puteți să dați „search-uri” și să vă edificați asupra profilului acestor sigheteni. Cred că orice ar face și oricât ar „analiza” (mai mult sau mai puțin obiectiv) vreun suspicios, nu cred că poate argumenta cineva credibil în defavoarea celor trei „Cetățeni de Onoare”.

Le doresc sănătate celor trei Domni, iar celor doi profesori să-și mențină la cote maxime forma sportivă (chiar și după pensionare) și – de ce nu? – le doresc și alte rezultate de excepție!

Ion Mariș