Un adevărat regal de poezie s-a desfășurat la GHELARI, la începutul săptămînii trecute: luni-joi, 19-22 august, 2024. Veniți din zări îndepărtate, cei prezenți s-au bucurat de  revederea așteptată de atîta amar de vreme. Decorul minunat – păduri, verdeață, cazare la altitudine, cer senin, piscină, liniște favorabilă creației artistice… Totul doar la o sumă derizorie… Acoperind cele trei nopți de cazare și mesele aferente…

Ajungem pe la orele 13:00, luni. Programul oficial începe exact la orele 17:00, cum era stabilit, la o smerită bisericuță greco-catolică. Preotul vorbește concis, competent, sensibil, despre locașul în care ne aflăm.

„Datează de pe vremea MARIEI TEREZA, de la o mie șapte sute…”
„Opt zeci”, murmur eu.
„Și doi”, completează preotul.

„Inițial era catolică, apoi era greco-catolică, ortodoxă după 1948, retrocedată la greco-catolici după 1990. Cînd am intrat aici, ciupercile crescute din cauza umezelii  erau înalte de 80 de centimetri. Tavanul, nereparat de zeci de ani, se prăbușea peste orga de alamă. Sînt singurul enoriaș supraviețuitor al acelor vremuri. Un alt enoriaș, ceh de origine, a demontat orga și a trimis-o în Secuime, unde își îndeplinește menirea…”

Totul se confirmă: sus, în niște amvoane, ascetismul catolic este  reprezentat de niște statuete. Totuși, ortodoxia pare umană, apropiind credinciosul în suferință, căutînd alinare la CEL-DE SUS.

Dar ortodocșii, cum or fi fiind ei???

Două tablouri, unul cu FECIOARA, iar celălalt cu IISUS, privesc trist, de parcă și-ar spune: „Ce vrei, măi dragă? Asta-i viața…”

„Erau două chei la ușă. Una a rămas la catolici iar a doua am dat-o la ortodocși. La retrocedarea de după 1990, nu ne-au înapoiat-o. Așa că luăm cheia de la catolici atunci cînd vrem să intrăm”.

(Aveam să-mi dau seama că omul era de toată isprava. Îl consider cel mai calificat din tot „Festivalul”…)

Toți citesc una-două creații scurte. Cam trei minute de fiecare. Mulți chiar scurtează timpul, ca să n-o lungească. Par oameni de treabă. „Poate chiar or fi fiind”, îmi trece prin minte. Totul se termină pe la orele 20:30, cu fotografia de grup de pe treptele de la intrare.

Dibuiesc drumul de întoarcere, parțial fericit: locul are o liniște aparte, e curat, oameni-s harnici.

„A venit cineva de la cultura deveană pentru a onora evenimentul?”, întreb eu cînd îmi vine rîndul să citesc. Nu mă uimește răspunsul negativ. „Mama nu se supără! Pot să ud și canapeaua”, îmi trece prin gînd reclama antică, eu regretînd epoca timpurie a bebelușului obraznic.

N-aș vrea să produc supărări. Am constatat că la DEVA tare iute sare smalțul dacă nu ești din gașcă. Zîmbetele  complice mă fac să cred că nu-s singurul avînd această părere.

(„Bine am mai început-o. Am devenit oare dizident?…”)

Mirarea mi se evaporă ca luată cu mîna cînd alungi deochiul bînd apa de pe cărbunii încinși. Îmi amintesc cele două lansări de carte pe care le-am avut anul trecut la ORĂȘTIE, iar una la DEVA, avîndu-i ca invitați pe publiciștii ION POPESCU BRĂDICENI și LAZĂR POPESCU, ambii conferențiari universitari doctori, membri ai UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, lansări ținute la date diferite la SINAGOGA refăcută acum cîțiva ani. Am făcut toate cele necesare – afișe, invitații personale în două licee, din care unul AUREL VLAICU, colegiu național, plus două școli generale. Nu a venit NIMENI dintre „oficiali” sau dintre profesori…

E o constatare care va deveni realitate de necontestat… Poate datorită faptului că ORĂȘTIA e declarată „capitală culturală a județului Hunedoara”?…

Mă gîndesc la faptul că oi fi fiind eu de vină, pentru că n-am invitat pe cine trebuie. Anul acesta, pe 10 septembrie, cînd voi lansa cartea de poezie POVESTIRI DE NES(U)PUS, voi invita femeile de serviciu, pentru ca primăria să fie bine aspectată astral…

Mă amuzam enorm de fiecare dată cînd mergeam ca să anunț o lansare de prestigiu la care aduceam oameni deosebiți pe plan național, cînd vedeam crisparea „oficialilor”!… Răsuflau ușurați cînd mă vedeau plecat și necerînd vreo sumă de sponsorizare. „Arondații din oficiu” pentru a primi sponsorizări partinice puteau fi satisfăcuți de tovarășii de drum…

Nu se iroseau bani pentru lansări de carte…

„Poate avem nevoie pentru manifestări manelistice de largă respirație urît mirositoare, cum ar fi un concert Gheboasă sau Mangă Uraganul, că acolo vine gloata votatoare… Și dacă-s mulți e bine, că puterea pulimii crește… Exponențial…”, îmi mai trece mie prin minte.

La ultima lansare de carte de anul trecut, la Deva, avusesem 12 inși participanți: 9 aduși de mine!… Cu 5 zile înainte venise BOMBONEL, așa „că cultura deveană” (!) era prea obosită pentru a onora prezența a doi renumiți publiciști pe plan național: Conf. Univ. Dr. LAZĂR POPESCU și ION POPESCU-BRĂDICENI! Doi necunoscuți, dar 50% din materialui scris atunci la biblioteca deveană ca promovare se baza pe scrierile lor!!!

Nepăsarea arogantă și autosuficiența au farmecul lor abisal…

Ziua a doua, marți, am folosit-o pentru o binemeritată refacere: am ras 15 kg de mere pentru plăcinta viitoare, revigorîndu-mi relațiile conjugale, deteriorate de trecerea timpului necruțător… Aveam mare nevoie de asta în perspectiva zilei de miercuri, care mă aștepta rînjind sardonic…

Miercuri, ora 10:00 – citire de creații.

Sînt foarte mulți „doctori” în ceva. Deci există „șansa melcilor, adică să fim mereu ultimii”, cum zicea Mircea Dinescu înainte de a se cantona prin preajma grătarelor cu șfară de muzică rrromânească…

Devin suspicios-îngăduitor, recitînd: „S-a spart de mult conducta cu manele/ Ca mai demult conducta cu folkiști/”. Trag concluzia că arta cuvîntului își va reveni. „Sînt mai mulți acei care scriu decît acei care citesc”, zice unul, înviorîndu-mă cînd nu mai speram nimic.

„Nuca-n perete” are și ea farmecul ei personl.

„Minerii nu-s de vină”, decretează firoscos unul care o fi avut 15 ani la „îmbăloșirea evenimentelor din Decembrie”. Îmi dau seama că are o misiune trasată de „tovii” de odinioară.

„Ce crezi, prietene! Doar nu-i lăsăm pe „telectuali” să spună ce vor ei, ca să zăpăcească mințile zăpăcite ale auditoriului de n-o să ne mai înțelegem cu el!”

(Declar în fața MARII ADUNĂRI NAȚIONALE: „Stați liniștiți, tovarăși,  la locurile dumneavoastră! Aici parcă sîntem la LAKE PLACID”.)

„Îmi amintesc de tandrețea cu care minerii crăpau țestele de intelectuali cu cozile de tîrnăcop. Aceeași intelectuali care-i aplaudau pentru ajutorul dat „demo(n)crației” de cumetrie…”, mai zic eu, convins că mai bine aș tăcea.

Tipul dispare nervos, ca să raporteze „la centru”!…

Oare unde au mers 15.000 de mineri, în cele  trei zile, după „asimilarea” conservelor de pește și de fasole, cînd orice om caută un loc mai retras pentru a se reculege în liniște, ciucit cum cere momentul?…

Trimisul de la centru, un fost imberb acum 35 de ani, în pubertatea mijlocie cînd avea ca reper comportamentul biblicului ONAN, se ridică țîfnos părăsind sala pentru a „raporta”urgent la centru!!!

„Opinia proletară” nu doarme. Sînt mai mulți acolo în „misiune”!!!…

În bermude roșii proaspăt spălate acum două săptămîni (!!!) și purtînd un tricou sub care ascunde o minge de baschet,  cu o barbă cîlțoasă de satir priapic, o arătare mă admonestează revoluționar. Mă efortez să nu izbucnesc în hohote. Îmi amintesc nimfele hăituite prin pădurile în care   decorul e propice priapismului exacerbat. Păcat că mimfele, odinioară excedentatare, lipsesc. Caut să-i detectez turloaiele paricopitate. Are adidași, așa că încercarea mea e sortită eșecului. Barba sa zburlită arată revolta proletară a înțepenitului în tranziția permanentă.

Un falusian ratat, defazat cu pi/2 în alergarea nimfomaniacă…

Plec fericit: am obținut enervarea progresivă, generatoare de  progres…

Am revelația zilei atunci cînd trec prin localitatea GOTHATEA. Dau fuga la dicționar dar nu găsesc mare lucru. Accesez saitul cercetătorilor englezi, experți în orice și aflu că numele localitatății GOTHATEA vine de la GOȚI. Aceștia accesau albiile rîurilor, penetrînd mai ușor în teritoriu. La fel cum CELȚII au intrat pe SOMEȘ. Erau migratori călări. Unii dintre ei, neavînd cai suficienți, călăreau cîte doi pe același bidiviu. Au fost numiți BI-GOȚI. Ei au creat limbajul și comportamentul bigot zonal, atît de bine reprezentat local. BI-GOTISMUL a penetrat „deplin și definitiv la orașe și sate în zona Mureșului hunedorean…” Noi nu ne mai mirăm constantînd consternați realitatea. Limba și mai ales comportamentul BI-GOT au devenit normă în zonă și au ajuns la cote de neînchipuit.

„Bigotismul a învins deplin și definitiv la orașe și sate…”
Ca odinioară comunismul…

Acela în care aveai totul gratis: facultate, tratament medical și mai ales dental cînd nu costa nimic o plombă sau o extracție. Astăzi ne raportăm la euro, 40-60 de euro o plombă, 30 de euro un detartraj, deși ai plătit 40 de ani asigurări de sănătae…

Așa că domnilor, tovarăși sau prieteni, care mai aveți curajul (în afară de mine!) să mai scrieți SURÎSUL HIROSHIMEI?… Că bate vîntul aspru de la UNCHIUL SAM…

Că dacă nu ești „politically correct” vezi tu pe dracul și te înveți minte…

Plec fericit pentru că am scăpat cu viață, nefiind afectat de ceea ce tocmai vă spusei…

A bon entendeur, salut!…

(NOTA SUB-REDACȚIEI: Văzînd aberațiile publicate, noi declarăm că ne disociem total și explicăm următoarele:

• TARABA LITERARĂ trebuia să se numească TABĂRA LITERARĂ
• Dactilografa noastră, cu ochelarii în lacrimi pentru neparticipare la eveniment, a făcut o „greșeală din eroare”, scriind TARABA în loc de TABĂRA. Cam la fel cu IUBIREA DIN DRAGOSTE. A fost concediată instantaneu. „Cine mă mai ia pe mine acum?”, a fost auzită murmurînd la plecare. „Nu mai sînt tînără. Am 28 de ani…” „Te iau eu, de două ori pe săptămînă”, a declarat un bătrîn pensionar de armată, la venerabila vîrstă de … 45 de ani. „Doar să ai răbdare cu mine și să nu mă grăbești”, a mai declarat el sfios…
• La anul, REDACȚIA își rezervă dreptul de a-l trimite pe reporterul nostru special, pentru a verifica evoluția spiritului BI-GOT…
• Îmi permit acestea pentru că niciodată „nu mă tăvălesc cu bara-n mînă ca să mă AJUNG undeva”! Am preferat să dau concursuri pentru a ajunge acolo unde nu merit… locurile fiind ocupate din vreme de „parveniții timpurilor noi…” )

Nicolae RĂDOI

La Editura Charmides din Bistrița (editor, Gavril Țărmure), a apărut recent al cincilea volum de poezie, „Re_semnat”… semnat de Ion Mariș, prefațat de Ion Popescu-Brădiceni, membru al Uniunii Scriitorilor din România și postfațat de Echim Vancea, de asemenea membru al Uniunii Scriitorilor din România; lector de carte, Iulia-Dora Mariș, DTP și copertă, Francisc Baja.

***

Ion Mariş s-a născut în 16.04.1961. A absolvit Liceul „Dragoș-Vodă”, Sighetu Marmației (promoția 1980), ulterior, Institutul Politehnic Cluj Napoca – Facultatea TCM, extinzându-şi activitatea şi în alte domenii: bancar, burse de valori, turism, consultanţă, farmaceutic.

A activat în diverse cenacluri literare atât ca elev la Sighet  cât şi ca student la Cluj-Napoca. A publicat poezie şi proză în diverse reviste şi periodice (Mantaua lui Gogol, Marmația Literară, Nord Literar etc.). Este membru fondator al Clubului Rotary Sighet (2001) și coordonatorul Editurii Valea Verde din Sighet.

A publicat volumele: „Autostop printre gânduri” (2016), „Salut, Sighet!” (2016) ,„La masă cu președinții” (2016), „Vesperare” – poezie (2017), „Ultimul poem (…)” – poezie (2019), „Ion Bledea – Sculptorul Nordului” – album (2019), „#CNDV100 – Convorbiri – mărturisiri” – interviuri, co-autor (2019), „Sentimente neasigurate” – poezie (2021), „Semne, pe_semne” – poezie (2022).

 

Salut, Sighet!

Sonete semiotice și metasemiotice

Colac de lauri

Ești singur pe o balustradă.
Aștepți iubita-ți să te vadă
când te vei arunca în gol.

Dai orizontului ocol.
Răbdarea-ți e-ncercată greu.
Ai fost năpraznic derbedeu.

Azi ești de din tării căzut
în raiul macilor arzând
peste splendoarea unui gând
arhetipal, nestrăbătut

de vreo melancolie cruntă
va fi cândva încă o nuntă.
Tu rătăci-vei pe coclauri
pe fruntea-ți c-un colac de lauri.

Noua Arcă

Iar un bătrân matroz,
când poposi în Oz,
își făcu semnu’ crucii:
confrații săi haiducii

îl vor Conducător
al bravului popor
prea crunt exploatat.
Însuși străvechiul Stat

e-n faliment. Se-ncearcă
o ultimă soluție,
o megarevoluție

pe-atregul continent.
Istoria prea lent
își face-o Nouă Arcă!

O lume pe dos

E dimineață în amurg.
Stelele fixe, toate, curg.
Tu taci, vorbind la nesfârșit.
Clopotu-n deal s-a înnegrit.

Ecoul face pe eroul,
în lupta grea cu balaurul.
Cel mai frumos e cel urât:
în loc de bot are un rât

poetul-electrician:
încerc să-l scot la un liman.

Acest tablou foarte complex
se umple cu dulăul Rex.

Toate-s pe dos de-o vreme-n coace
și prin războaie, prin răstoace.

Dulăul latră și nu scrie
așa, deodată, poezie.

Pe metereze de poem

 Port acest carnet cu mine
de trei zile și mai bine.
Și mai bine și mai cum.
Poate-oi scrie vreun pantum.

Am de gând să mă revolt
cât mi-s viu (deci deloc mort)
și heraldic paladin
duc la subțioară un crin.

Crin cu aură zeiască,
simultan și poezească
cine scrie să trăiască.

Să-un-în versuri condenseze
toate simțurile-mi treze:
tot mai sus, pe metereze.

Transsonet la Putredul Occident

Căzut în extaz, contemplu cerul.
Ascult râul curgând, evident: heraclitic.
Aud iarba din câmpie crescând.
Livada cu vișini s-a înroșit.

Unchiul Nicolae își repară bicicleta
iar taică-miu, Ion Popescu-Călărașu,
îi zice maică-mi, Elena Popescu-Mocioi:
„Mă muiere, ne-am îmburghezit!
O fi bine? O fi de rău?
De-aia trăim sub dictatură?”

Trăgând cu urechea, dau iute
radioul pe „Europa liberă”
ori pe „Vocea Americii”. Să mă

conving eu însumi cum mai merg
lucrurile prin „Putredul Occident”.

Necăzuta stea

Un palatin trecea mereu.
Uitase vorbele în vânt.
Războiul, pe întreg pământ,
holera, traiul tot mai greu
îl năuciseră. Sub cort,
zi după zi chema cadâne.
Se întreba ce-o mai rămâne
din dânsul mort, pururea mort.

Iar palatin-acest dorea
o-ntâmpinare în azur
a zeilor cu-abstract contur.

Iar Sânziana c-un condur
în mâna stângă să-l îmbie
spre cuibul ei din veșnicie

din încă necăzuta-i stea.

* * *

Ion POPESCU-BRĂDICENI s-a născut la 5 noiembrie 1954, în Târgu-Cărbuneşti. A urmat anii de liceu la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova, unde în 2002 a obţinut şi titlul de doctor în filologie cu teza „Mitul Edenului/ Paradisului/ Raiului în poezia română interbelică”.
Cărți publicate: Extazul păsării de rouă, Edit. Scrisul Românesc, 1986; Sufletul grâului, Editura Scrisul Românesc, 1989; Serile la Brădiceni I. Arte transpoetice, Ed. Limes, 2008; Serile la Brădiceni II. Linia Imaginot, Ed. Limes, 2009; Tranşee de cristal, Ed. Scrisul Românesc, 2012; Fluturi pe frezii, Ed. Scrisul Românesc, 2013; Ars poetica transversalia, Ed. Scrisul Românesc, 2013; Călcâiul lui Ghilgameş, Ed. TipoMoldova, 2016; Istoria lui Abrasax în Era transfilosofică şi transpoetică, Ed. TipoMoldova, 2016; Cântece şi totuşi poeme. Biblioteca revistei Convorbiri literare, octombrie 2016; Grădina de(-)mentă, Ed. TipoMoldova, 2017; Ordinul lui Orpheus, Ed. Pim, 2018; Manuscrisul lui Ieronim Contemporanul, Editura Pim, 2018; Ezoterezia. Meditaţii în imponderabil, Editura TipoMoldova, 2018; Ordinul lui Orpheus. Paradigmaticul Stat, Editura PIM, 2019; Reinventarea lui Orpheus. Editura TipoMoldova, Iaşi, 2020.
A colaborat la publicațiile: „Literatura şi Arta” (Chişinău), „România literară”, „Viaţa Românească”, „Tomis”, „Ramuri”, „Vatra”, „Astra”, „Transilvania”, „Argeş”, „Luceafărul”, „Poesis”, „Nord Literar”, „Convorbiri Literare”, „Steaua”, „Rostirea Românească”, „Amfiteatru”, „Familia”, „Portal Măiastra”, „Mozaic”, „Contemporanul”, „New York Magazin”, „Journal of Romanian Literary Studies”, „Poezia”, „Discobolul”, „Conta” ş.a
În 2014, a fost distins cu Premiul „C.C. Datculescu” al Festivalului Internaţional „Titel Constantinescu”, ediţia a VII-a, Râmnicu-Sărat/ Edineţ (Basarabia), pentru volumul Pasărea Măiastră. În 2020, juriul Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” (ediţia a XXXX-a) l-a desemnat laureat la secţiunea Opera Omnia scriitori gorjeni. La cea de-a XXXVIII-a ediţie i s-a decernat Premiul pentru Arghezologie (în 2018) pentru „Poezia pentru copii a lui Tudor Arghezi/ Tudor Arghezi în contextul secolului XXI”.
Despre opera sa literară au scris: Constantin Cubleşan, Ladislau Daradici, Victor Ştir, Nicolae Dabija, Teodor Vidam, Gheorghe Grigurcu, Ion Hirghiduş, Adrian Alui Gheorghe, Vasile Spiridon, Theodor Codreanu, Emilian Marcu, Adrian Dinu Rachieru, Anatol Ciocanu, C.Stănescu, Grigore Traian Pop, Alexandru Sfârlea.
A fost tradus în limbile franceză, italiană, rusă, engleză, germană şi greacă.
Din 2020, Ion Popescu-Brădiceni este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara.

Salut, Sighet!