Dincolo de noi (autor, Ionela Teleptean)

Ionela Teleptean

Uită-te în jurul tău! Sunt atâtea persoane diferite, fiecare cu o poveste pe care noi, poate, nu o știm.

E doar un suflet pierdut, într-o lume atât de mare, o lume atât de rea. L-ai privit o  singură dată și deja l-ai judecat. Recunoaște, toți facem așa. Îl doare sufletul, dar ascunde totul în spatele unui zâmbet. Acel zâmbet fals, care maschează nenumărate emoții, probleme sau, pur și simplu, o notă proastă. L-ai judecat mereu după cum se îmbracă, după religia pe care o are sau în funcție de starea financiară, pentru că așa suntem noi, ăsta e „trendul” în ziua de azi, ne credem perfecți, dar nu e așa.

Te-ai gândit oare și la persoana de lângă tine, la faptul că, dacă o critici mereu, chiar dacă nu îți arată, suferă? Nu, nu ai făcut acest lucru. Să îți spun și de ce? Pentru că trăim într-o lume în care cel de lângă noi nu mai contează, în care suferințele celorlalți devin motivul nostru de fericire, însă, toate astea sunt momentane. Pe tine te doare când cineva te judecă și, cu toate că încerci să te arăți indiferent, știm cu toții că acest lucru te afectează. Gândește-te puțin și la faptul că acel suflet nevinovat, poate a încercat să se schimbe sau să facă ceva ce îi place, dar întrebarea  „Ce vor spune ceilalți despre mine dacă fac asta?” i-a spulberat orice vis, orice dorință. Sunt siguură că, cel puțin o dată, ți-ai pus și tu această întrebare atunci când ai renunțat la ceva doar pentru a încerca să fii pe placul celorlalți. Dă-mi voie să-ți spun, exact la fel e și persoana de lângă tine! Sufletul tăcut care stă mereu deoparte, persoana pe care tu o consideri săracă sau, pur și simplu îl consideri imperfect din cauza fizicului.

Așa că, încearcă să nu mai distrugi suflete doar pentru a primi tu satisfacția dorită! După ce ai distrus un suflet, ori de câte ori vei încerca să îl repari, acesta se va sparge din nou în bucăți.

Autor, Ionela Teleptean,
clasa a X-a E, C. N. „Dragoș Vodă”




Suflete la colț de stradă (autor, Ionela Teleptean)

Oprește-te puțin și privește în jurul tău! Ce vezi? Suflete triste la colț de stradă care încearcă să își cumpere fericirea. Încearcă să își cumpere fericirea prin mașini scumpe, case de lux sau poate chiar și să se drogheze, cu speranța că totul o să fie mai bine. Lumea judecă acel suflet, în ce s-a transformat acuma, dar nimeni nu se gândește ce l-a adus în această situație. Se aruncă în brațele unui necunoscut deoarece consideră că îl poate ajuta, prietenii l-au lăsat baltă. Acel suflet care acuma tânjește după afecțiune, a ajuns să se arunce în brațele necunoscutului, vrând să își uite trecutul, să se facă bine. Să uite cine sau ce l-a adus în starea în care se află. Când tânjește după fericire. Apropiații au distrus acel suflet, l-au transformat în mii de bucăți și acum se prefac că nu îl cunosc. De fapt, nu l-au cunoscut niciodată, nu i-au știut adevărata poveste de viață. Au început să spună că s-a schimbat, e diferit, dar nu observă că poate acel suflet a ajuns așa chiar din cauza lor. Credem povești despre suflete pe care nu le știm cu adevărat, dar ascultăm tot ce se spune despre ele și după aceea, ce facem? Judecăm!

Ne aruncăm în brațele necunoscutului, crezând că o să ne fie mai bine, dar oare ne va fi? Sau e doar în mintea noastră ideea că o să se schimbe totul peste noapte, că vom uita trecutul și persoanele care ne-au rănit? Acel suflet de la colțul străzii, are o poveste pe care doar el o știe cu adevărat. Așadar, înainte de a-l judeca, încearcă să îi afli povestea, dar să nu îl rănești și tu. Are nevoie de afecțiune ca să își revină nu de mai multă ură ca să se transforme în mai multe bucăți decât este acuma. Ajută-l să revină la vechiul „el”, la acel suflet dintr-o singură bucată, acel suflet care nu se vindea, care era fericit și zâmbea! Sufletul care știa să iubească cu adevărat și care nu profita! Încearcă să nu judeci acel suflet: trist, care nu socializează, emo, care se droghează, care vrea doar să își reachiziționeze fericirea, pentru că acele suflete au o poveste în urmă, poveste care l-a adus în situația asta.

„Nu judeca o carte după copertă!”. Mai întâi citește-i conținutul, abia după aceea ai voie să o judeci!

Autor, Ionela Teleptean,
clasa a X-a E, C. N. „Dragoș Vodă”




Sighetul talentaților: Ionela Teleptean merită aprecierea noastră!

Întotdeauna i-am admirat pe scriitori și artiști care doar prin cuvinte sau culori îți pun o lume întreagă la picioare. I-am admirat la fel de mult pe oamenii simpli care, din nimicuri, fac obiecte utile sau decorative. În toate aceste cazuri, dincolo de talent, voința se împletește cu multă muncă și migală până la produsul finit.

Câte lucruri ați putea face din hârtie, scotch și țintă de pescuit? Puteți lua și câteva ace de dimensiuni mari. Dar dacă adăugați un fermoar și un lanț vă iese o poșetă drăguță? E ceea ce face o elevă de cincisprezece ani în timpul ei liber. Nu e un moft, nu e o pasiune trecătoare, de doi ani realizează și vinde poșete handmade de toate culorile și dimensiunile. Deși la început toți o descurajau și îi ofereau alternativa barurilor și a petrecerii timpului liber într-un mod mai plăcut pentru vârsta ei, Ionela Teleptean s-a încăpățânat să înfrunte ore întregi împunsăturile acelor nemiloase. Dacă pentru prima poșetă a lucrat două săptămâni, acum o realizează în câteva ore. A prins gustul de la o vecină care, văzând că se descurcă bine, nu a mai învățat-o finalul: aplicarea fermoarului. Își amintește zâmbind cum a cusut greșit fermoarul, poșeta luând forma unui romb, în locul dreptunghiului dorit.

Cele câteva sute de bucățele de material se întâlnesc ca într-un puzzle, nu oricum, fiecare având locul ei. Dacă una e cusută neatent, nu se obține forma dorită sau, și mai rău, poate să se desprindă. Întrebarea pe care o primește cel mai des e: „Nu te-ai plictisit să tot faci poșete?” Mi-a plăcut mult răspunsul Ionelei: „Eu nu fac poșete din obligație, ci din plăcere. Fiecare rezultat e pentru mine o mare satisfacție, iar dacă o clientă pleacă mulțumită, eu mi-am atins scopul.” Așa e: când faci ce îți place, când investești în acel lucru, nu ai cum să te plictisești. Fiecare poșetă e un exercițiu pentru următoarea care va fi și mai frumoasă. Dacă lași o parte din sufletul tău acolo, nu are cum să nu îți placă ce vezi.

Ionela e unul dintre copiii noștri harnici și talentați care merită aprecierea noastră. E unul care iese din mulțime și face lucrurile într-un mod diferit. Multe tinere se bucură de roadele muncii ei, cumpărând poșete din magazinul Mistique din Sighet sau de pe pagina ei personală de Facebook.

Autor, Luminița Colopelnic