SMile și Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sighetu Marmației (autor, Bogdan Ardelean)

Asociația Caiac SMile din Satu Mare al cărei președinte este Ionuț Stancovici, un om al sportului, antrenor de schi și de caiac, și-au propus facilitarea și accesibilizarea acestor sporturi de către persoanele cu dizabilități neuromotorii din România.
Prin acest demers, promotorii acestui proiect urmăresc în fapt, sensibilizarea societății civile și a instituțiilor publice locale și naționale, în asigurarea accesului liber al acestor persoane la toate zonele de interes public, inclusiv la bazele sportive.

Animați de această dorință, membri asociației Caiac SMile au inițiat două proiecte temerare adresate persoanelor cu dizabilități neuromotorii, prin accesul la practicarea caiacului și a schiului cu ajutorul unor dispozitive performante, adaptate nevoilor speciale ale acestor persoane. Astfel, în această iarnă, asociația a dotat zece pârtii de schi din România cu dipozitivele necesare practicării schiului dar și cu monitori special pregătiți pentru antrenarea și asistarea acestor persoane cu nevoi speciale. În săptămâna 5-9 martie 2024, a avut loc ultima etapă a acestui proiect, care s-a desfășurat pe pârtia de schi „Icoana” de la Cavnic. Echipa asociației a adus multă bucurie copiilor și tinerilor cu dizabilități neuromotorii din Maramureș, asigurându-le plimbări pe pârtie cu aceste dispozitive speciale.

În ultima zi, 9 martie 2024, au participat și un grup de elevi ai Centrului Școlar de Educație Incluzivă din Sighetu Marmației, însoțiți de părinții sau aparținătorii legali ai acestora, dar și de directorul instituției, Liliana Vîrsta și de două cadre didactice. Elevii au trăit senzații unice, toți fiind pentru prima dată prezenți pe o pârtie de schi.
Cu această ocazie, dl. Ionuț Stancovici și alți membri ai  asociației Caiac SMile însoțiți de dl. Ministru Secretar de stat Rareș Petru Achiriloaie (președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție), au vizitat Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Sighetu Marmației, unde au analizat nevoile de accesibilizare ale instituției și au propus achiziționarea unor dispozitive elevatoare adaptate nevoilor și caracteristicilor constructive ale instituției.
De asemenea, s-au oferit să ajute cu un elevator o elevă a școlii care locuiește la etajul patru, pentru a putea să iasă din apartament spre a duce o viață cât mai normală.
Sperăm să continue și în viitor colaborarea instituției noastre (CSEI Sighetu Marmației) cu Asociația Caiac SMile prin activități comune și colaborări în domeniul accesibilizării.

Pe această cale, ne exprimăm încă o dată deplina gratitudine și bucuria deplină a elevilor noștri care au trăit momente de neuitat.

Bogdan Ardelean
(profesor itinerant/ la domiciliu)




Sigheteanca Anișoara Mârza – Gog și-a depășit limitele! (autor, Ion Mariș)

Pe Anișoara Mârza – Gog o cunosc de câțiva ani. Am scris despre ea, i-am admirat mereu forța psihică și fizică (da, chiar așa!), am colaborat cu ea (în urmă nu cu mulți ani) când se implica în proiectele Clubului Rotaract Sighet din care făcea parte și, nu în ultimul rând, am văzut-o și tristă. Tristă când realiza că persoanele cu dizabilități sunt privite cu reticență, cu neîncredere, cu – eventual – un dram de bunăvoință.

Anișoara a fost și continuă să fie optimistă, poate de aceea are parte în viață de întâlniri/ întâmplări memorabile. M-a sunat foarte încântată în urmă cu câteva zile și s-a confesat – cu o voce emoționată – radiind fericire: „Trebuie să vă spun, am schiat! Da, ieri am schiat!” Am fost în prima fază surprins, apoi bucuria Anișoarei mi-a fost transmisă și mie! Eram fericit pentru fericirea Anișoarei Mârza – Gog, ambițioasa tânără care a participat la aproape toate edițiile (XIX) concursului de frumusețe „Atipic Beauty” pentru a-i determina pe concetățenii noștri să realizeze, să conștientizeze că și persoanele cu dizabilități sunt normale și, doar cu un pic de empatie, viața lor se poate schimba.

„Anișoara, cum ai reușit? Cum s-a întâmplat? Extraordinar!”
Și Anișoara a început să-mi povesteacă întâlnirea dintre ea și dl. Ionuț Stancovici (Asociația Club Sportiv Caiac SMile), sătmărenul – instructor care a inițiat-o – pe pârtia (Icoana) de la Cavnic – să „zboare” pe zăpadă.
„Să nu uitați să-i menționați numele, are un proiect minunat, Ionuț își dorește să doteze cel puțin 10 pârtii din țară cu echipamente speciale pentru persoanele cu dizabilități.” Atenție, este un proiect unic în Europa!
Am aflat că acest tânăr special este mereu tentat de proiecte provocatoare, în ultima perioadă s-a focalizat pe „Skiing with Disabilities”; a făcut deja câteva demonstrații cu echipamentul sit-ski, special construit pentru a ajuta persoanele cu dizabilități, pentru a-i ajuta pe cei care sunt lângă noi (și de multe ori nu-i observăm) să-și depășească limitele, să facă sport, să se bucure de toate „detaliile” vieții. Din păcate sit-ski-ul are un preț foarte mare, aproape 7000 de euro, este nevoie de sponsori generoși, de oameni care să-i sprijine proiectul, de voluntari – instructori, are nevoie de susținere. Să „așteptăm” feedback-ul membrilor comunității?!…

Anișoara a decis: „îmi place enorm proiectul d-lui Stancovici, mă implic, veau să-l promovez, este șansa noastră de-a mai face un pas spre normalitate, spre integrare firească!”.
Anișoara a schiat pentru prima dată în viața ei, a fost doar începutul pentru ea și pentru multe alte persoane cu dizabilități care – sigur – vor învinge! Iar numele d-lui Ionuț Stancovici merită reținut și sprijinit pentru că a demarat un proiect curajos, de… aur, a cucerit deja – definitiv – locul I în inimile noastre! Felicitări!

Haideți să dăm mână cu mână!… să fim alături de cei care visează, de cei care nu abandonează lupta împotriva prejudecăților, alături de cei care sunt mereu în avangarda celor care determină schimbarea în bine.

Ion Mariș