După arestarea sa la 19 august 1948,  și după câteva zile petrecute la Securitatea din Sighet, tânărul elev Petru Codrea împreună cu ceilalți membri ai „lotului Vișovan” a fost dus la închisoarea județeană (actualul Memorial) unde avea să fie găzduit timp de 9 luni (până la finalizarea anchetelor și transferul la Cluj pentru proces și apoi la închisorile de executare a condamnării) și „cazat” în prima fază în celula 82, de la etajul 2 al închisorii (apoi din noiembrie, toți împreună în celula 74, care le este acum dedicată în cadrul muzeului). Primele impresii din această celulă 82, care marca pentru tânărul Codrea trecerea – pentru multă vreme – la un alt stil de viață, cel aspru restricționat, în care avea să simtă direct și constant statutul de „dușman al poporului”, impresii receptate încă cu optimismul și speranța specifice tinereții și cu iluzia – cvasigenerală atunci – că regimul comunist (și implicit detenția) nu pot dura mult. Petru Codrea avea 17 ani.

„Etajul 2 al închisorii s-a golit ca să ne facă loc nouă, tinerilor „politici”, aflați în așteptarea procesului… Eu am fost introdus singur în celula 82, țin minte că dormeam pe jos pe dușumea… la început nu mi-a fost frig fiind vară, dar apoi ni s-a permis să primim de acasă o cergă și haine mai groase. Primele 2 zile nu ni s-a dat porție de mâncare (camaradul Gheorghe Andreica descrie foarte plastic acea senzație de foame atotcuprinzătoare în cartea sa „Cu ghiozdanul la închisoare”) apoi am cunoscut celebrul terci de pușcărie, meniul care ne va însoți pe tot intinerariul de detenție (unora le-a făcut greață la început dar până la urmă toți ne-am obișnuit, că nu aveam încotro). Ca în orice celulă de pușcărie comunistă „mobilierul” era o tinetă și un recipient pentru apă. Cam atât…

După câteva zile am primit un coleg în celulă, pe Iosif Andreica, zis Puiu, cel mai tânăr din lot, fiu de învățător din Călinești… avea numai 15 ani și era o fire foarte sensibilă… pe el drama arestării și despărțirea de părinți l-a afectat cel mai mult, de mai multe ori izbucnea în plâns. Eu eram mai nepăsător, poate e și o chestiune de temperament dar oricum la vârsta aceea doi ani în plus contează mult la maturizare… Ulterior și Puiu va depăși această stare și va trece cu fruntea sus prin toate pușcăriile. Mai târziu, cu puțin înainte de mutarea tuturor în celula 74 în noiembrie, Puiu Andreica a fost schimbat cu Ion Ilban, care mi-a fost așadar coleg de celulă în ultima perioadă. Eu am fost tot timpul în celula 82 în perioada august – noiembrie, apoi mutați toți împreună în celula 74.”

Domnul Petru Codrea a trecut apoi prin temnițele comuniste Cluj, Jilava, Târgșor și – cea mai lungă perioadă – în lagărele de muncă forțată de pe  Canalul Dunăre – Marea Neagră, are acum 92 ani și este, din septembrie 2022, Cetățean de Onoare al municipiului Sighetu Marmației.

Iar celula 82 prezintă actualmente în cadrul Memorialului tema rezistenței anticomuniste din Cehoslovacia, Primăvara de la Praga (1968), Vaclav Havel și rezistența prin cultură… dar și gestul cutremurător al eroului Jan Palach și a altor tineri iubitori de libertate, disperați de asuprirea comunistă dar și de nepăsarea lumii libere, bogate și cuminți….

Preot prof. Marius Vișovan

Azi, 19 august, se împlinesc 7 decenii de la arestarea primului lot de deținuți politici maramureșeni, format din elevi și studenți, cunoscut sub numele de „lotul Vișovan”, căruia îi este dedicată celula 74 a Muzeului Memorial de la Sighet. Domnul Petru Codrea, unul din membrii grupului, rememorează evenimentul:

„Deși, după masivele arestări din mai ’48 activitatea noastră, a grupului de la Sighet, s-a redus foarte mult, Securitatea a aflat totuși de noi, trei luni mai târziu, în împrejurări niciodată elucidate pe deplin. Am auzit mai târziu că, probabil, cineva de la București a fost prins încercând să treacă frontiera având niște liste cu nume asupra sa, dar o explicație clară nu avem nici astăzi.

Eu am fost arestat de pe stradă de securistul Ștern la 19 august 1948, ziua în care a fost arestat și Aurel Vișovan. Am fost supus la interogatoriu, în care am ținut-o una și bună că nu știu nimic. Apoi am fost pus față în față cu Aurel care mi-a spus că pot declara liniștit fiindcă oricum Securitatea aflase de existența noastră. Se vedea pe el că fusese bătut îngrozitor…

Câteva zile am fost ținut în beciul Securității în niște celule încă neterminate, apoi, pe 29 august, am fost dus la închisoarea din Sighet alături de ceilalți 17 din grupul nostru. Merită menționate numele tuturor: Aurel Vișovan, Ioan Virag, Mihai Vlad, Nistor Man, Constantin Rad, Vasile Dunca, Ștefan Deac, Găvrilă Coman, Ioan Dunca, Gheorghe Bulacu, Iuliu Vlad, Iosif Andreica, Ioan Ilban, Petru Ulici, Ioan Motrea, Gheorghe Andreica, Grigore Hotico și cu mine. Mai târziu ni s-a spus “lotul Vișovan”, după numele liderului nostru.

Eram toți între 15 și 25 de ani și, geografic vorbind, eram un eșantion reprezentativ al Maramureșului, provenind din localitățile Ieud, Călinești, Rona de Jos, Șieu, Dragomirești, Cuhea (actualmente Bogdan Vodă), Bârsana, Săliște, Budești, Slatina (de peste Tisa), Vișeul de Mijloc, Breb și, bineînțeles orașul Sighet, capitala Maramureșului voievodal.

Merită menționați și camarazii care au reușit să scape atunci de arestare organizând rezistența în munți: Vasile Popșa, Ioan Rus, Mihai Șofron, Vasile Tivadar, Mihai Pop, Ion Nemeș, lor alăturându-li-se mulți țărani din satele maramureșene. Cu excepția lui Vasile (Lică) Popșa, ucis de Securitate în mai 1949, toți ceilalți au cunoscut pușcăriile comuniste.

Timp de o lună am stat singur în celula 82, apoi o vreme cu Iosif Andreica și apoi cu Ion Ilban. Nu aveam geamuri deloc și chiar a nins înăuntru. Mai târziu ne-au mutat pe toți într-o celulă mai mare, celula 74, unde aveam să stăm toată iarna și primăvara, cam 6 luni în total până aproape de plecarea la Cluj la proces.” (Petru Codrea, fragment interviu 2015)

Asociația Urmașilor Luptătorilor Anticomuniști (AULA)