Violistul sighetean Istvan LOGA – despre care cunoșteam câteva detalii de la tatăl lui, profesorul Istvan Loga – mi-a transmis în urmă cu câteva săptămâni, la rugămintea mea,  o scurtă biografie a lui și… recunosc, am fost plăcut surprins de performanțele pe care le-a „punctat” în carieră până la această dată. Am selectat doar câteva borne din biografia sa, pe care le puteți citi în continuare. Mai mult, muzicianul Istvan Loga – cu o deosebită condescendență – și-a dat acordul pentru un interviu pe care-l încadrez sub logo-ul… #SIGHET700.

Cine este Istvan LOGA?…

Istvan LOGA este un violist născut la Sighet, premiat cu GRAMMY. Și-a început călătoria muzicală la Școala de Arte „George Enescu” din Sighetu Marmației, punând bazele unei cariere remarcabile în muzica clasică. Căutarea sa pentru excelență l-a condus la Chicago College of Performing Arts, unde a obținut o Diplomă de Performanță sub îndrumarea eminentului Roger Chase.
Continuându-și educația, Istvan a întreprins o călătorie transformatoare la Conservatorul Regal din Bruxelles, obținând un Master în Muzică la Viola sub mentoratul Prof. Paul De Clerck. Înainte de aceasta, și-a perfecționat abilitățile la Facultatea de Muzică a Universității din Debrecen, Ungaria, studiind cu Dr. Gabor Pongracz și rafinându-și și mai mult meșteșugul.
Explorând Olanda, Istvan s-a dedicat clasei de cvartet de coarde a lui Marc Danel și Stefan Metz la Nederlandse Strijkkwartet Academie din Amsterdam. De asemenea, s-a aprofundat în clasa de muzică de cameră a cvartetului Artemis la Chapelle Musicale Reine Elisabeth în Waterloo, Belgia, primind instruire specializată în clasa de viola a Prof. Ervin Schiffer la Prins Claus Conservatorium Groningen, în Olanda.
Angajamentul lui Istvan față de îmbunătățirea continuă este evident prin participarea la masterclass-uri în întreaga Europă, învățând de la muzicieni de seamă precum Adam Romer, Vladimir Bukac, Eberhard Feltz, Josef Kluson, Stefan Metz, Oliver Wille, Schmuel Ashkenazi, Brant Taylor, Matthias Tacke și alții. Călătoria lui a inclus experiențe semnificative la festivaluri și academii renumite în orașe precum Morges, Davos, Bruxelles, Zagreb, Dusseldorf, Nordhorn, Mainz, Bruges, Casalmaggiore și altele.
Cu un talent excepțional și o pregătire riguroasă alături de cei mai buni muzicieni și violiști ai lumii, domnul Loga a fost invitat să cânte la violă alături de pianista de renume mondial Martha Argerich și violonista japoneză Yuzuko Horigome, după cutremurul devastator din Japonia, pentru a strânge fonduri pentru o cauză caritabilă. A cântat cu orchestre precum Charlemagne Orchestra, Camerata Ardesko, Mainzer Virtuosi, Civic Orchestra of Chicago, Illinois Philharmonic Orchestra, Chicago Philharmonic, Oistrakh Symphony of Chicago, Northbrook Symphony, Chicago Jazz Philharmonic și Chicago Sinfonietta. De asemenea, este violistul principal al renumitei Camerata Chicago.
În plus, Istvan Loga a colaborat cu ABC/Disney în drama de televiziune ”Betrayal”, fiind ales din peste 200 de aplicanți pentru a cânta la vioară în episodul nouă. Interpretarea sa abilă a încântat publicul la evenimente notabile, inclusiv Warner Bros. Bugs Bunny at the Symphony, Johnny Mathis la Akoo Theatre și Andrea Bocelli la Allstate Arena.
A colaborat cu artiști de top precum John Legend și Kirk Franklin și recent a lucrat cu PJ Morton, tastieristul formației Maroon 5 și artist solo R&B, prin Matt Jones Orchestra. În calitate de violist principal, a contribuit la succesul înregistrărilor și concertelor live ale MJO, incluzând piesa câștigătoare de GRAMMY „How Deep Is Your Love”, apreciatul Tiny Desk Concert și spectacolele sold-out de la Kennedy Center. Colaborările domnului Loga se extind la o gamă diversă de artiști, inclusiv Austin Mahone, Dorinda Clark-Cole, Benjamin Wright, Jr., Eric Benét, BJ the Chicago Kid, Spike Lee, Big Sean și mulți alții.
Dincolo de realizările sale academice și masterclass-uri, Istvan și-a arătat arta prin lansarea a două albume solo pentru viola: „Homage to Korea”, inspirat de călătoriile sale în Coreea și vizionarea producțiilor de muzică folclorică, și „Journey”, un album experimental care îmbină R&B plin de suflet cu bogate cântece folclorice coreene. Aceste albume demonstrează virtuozitatea și expresivitatea sa muzicală și reflectă vocea sa unică ca violist solo.

Discuția cu violistul Istvan LOGA…

Ideea discuției, interviului, se dorește a fi și un omagiu adus orașului natal, Sighetu Marmației, dar și un preambul – sper – la întâlnirea oficială, aniversară, a celor 700 de ani de la atestarea orașului nostru, întâlnire cu personalități din țară și din diaspora care va avea loc în luna august a.c..

Ion Mariș (I.M.): Domnule Istvan Loga… faceți parte din categoria personalităților care „luminează” imaginea orașului nostru. Puteți să ne destăinuiți cât de încurajator a fost începutul sighetean? Care sunt primele amintiri muzicale legate de copilăria dumneavoastră în Sighet?
Istvan Loga (I.L.): Primele mele amintiri muzicale sunt legate în primul rând de familie și de anii copilăriei petrecuți la Sighet. Tatăl meu mi-a deschis foarte devreme interesul pentru muzică și m-a expus la multe genuri muzicale încă din copilărie. În casă se asculta multă muzică, iar asta mi-a trezit curiozitatea și dorința de a cânta. Bunica mea obișnuia să îmi cânte când eram mic, iar eu am descoperit că îmi plăcea și mie să cânt. A fost, într-un fel, primul meu contact direct cu muzica.Tatăl meu și-a dorit întotdeauna să cânte la un instrument cu coarde, dar nu a avut această oportunitate când era tânăr. Astfel, când a apărut ocazia, m-a încurajat pe mine să urmez acest drum. Privind în urmă, îmi dau seama că acel sprijin din familie a fost foarte important pentru începutul meu muzical.

I.M.: Ați fost oare și elev al Liceului „Dragoș-Vodă”? Cât a contat palierul liceal în educația primită?
I.L.: Nu, nu am fost elev la Liceul „Dragoș-Vodă”. După clasa a VIII-a am plecat din Sighet pentru a continua studiile în Ungaria, unde am urmat un liceu vocațional de arte. Acolo existau mai multe specializări – dans, pictură și muzică – iar eu am ales, bineînțeles, secția de muzică. Din câte îmi amintesc, la momentul respectiv opțiunile erau să merg la Cluj-Napoca sau în Ungaria. Încă de atunci eram curios să văd lumea și să experimentez lucruri noi. În același timp, oportunitatea de a studia muzica într-un cadru diferit era foarte interesantă pentru mine. Privind în urmă, cred că acea decizie a fost un pas important care mi-a deschis drumul către experiențele internaționale pe care le-am avut mai târziu.

I.M.: Care sunt profesorii din Sighet care v-au descoperit talentul muzical?… bănuiesc că aici a avut un important rol și…  tatăl dvs!
I.L.: Da, fără îndoială tatăl meu a avut un rol foarte important. El a fost cel care m-a încurajat de la început și mi-a cultivat interesul pentru muzică.
În același timp, la Școala de Arte din Sighet am avut profesori care au contribuit mult la formarea mea muzicală. Am studiat vioara cu profesorul Gavaller Alexandru, iar la solfegiu și teorie muzicală cu profesorul Nicolae Paraschiv. Ei au fost printre cei care m-au ghidat în primii ani și m-au ajutat să îmi dezvolt disciplina și baza muzicală.
Privind în urmă, îmi dau seama că acea perioadă și oamenii care m-au îndrumat atunci au avut un rol foarte important în parcursul meu.

I.M.: Pe parcursul carierei internaționale, v-ați prezentat vreodată – explicit – ca fiind din Sighet – Maramureș – România? Cum a reacționat publicul?
I.L.: Da, desigur. De multe ori spun că sunt din Sighetu Marmației, din Maramureș, România. Pentru mine este important să menționez locul din care provin.
De cele mai multe ori, reacția oamenilor este una de curiozitate. Mulți nu cunosc foarte bine regiunea, iar atunci apar discuții interesante despre România, despre Maramureș și despre tradițiile de acolo.
În același timp, port cu mine și amintirile din oraș – străzile, clădirile vechi, atmosfera copilăriei și comunitatea diversă care l-a format: români, maghiari, evrei și alte minorități. Sighetul are o istorie foarte bogată, iar pentru mine este important să povestesc despre aceasta – despre memoria evreiască, despre perioada comunistă și faimosul penitenciar, dar și despre cultura vie care există aici.

I.M.: Care sunt amintirile sighetene pe care le purtați „la suflet” prin lume?
I.L.: Cele mai dragi amintiri din Sighet sunt legate de familia mea și de atmosfera copilăriei. Îmi amintesc cu drag de anii petrecuți la Școala de Arte „George Enescu”, de competițiile muzicale organizate acolo și de momentele în care cântam la biserică. Străzile orașului, muzica din casă și sărbătorile împreună cu cei dragi sunt lucruri pe care le port mereu cu mine. Chiar și când călătoresc prin lume, aceste amintiri îmi dau rădăcini și inspirație.

I.M.: Cât de dificilă a fost adaptarea în sistemul muzical universitar internațional?
I.L.: Adaptarea la sistemul muzical universitar internațional a fost o călătorie cu mai multe etape. În Ungaria, nivelul nu era foarte ridicat, dar chiar și așa, mediocritatea colegilor m-a motivat să dau tot ce am mai bun și să fiu mai bun decât… mine însumi.
Când am ajuns în Belgia și Olanda, lucrurile au fost complet diferite. Sistemele muzicale internaționale sunt foarte exigente, iar nivelul colegilor mei era extrem de ridicat. La Conservatorul Regal din Bruxelles și la Prins Claus Conservatorium din Groningen, te întâlneai cu oameni din întreaga lume, extrem de competitivi și dedicați. A fost nevoie nu doar de disciplină și multă muncă, ci și de abilitatea de a te înțelege cu toți colegii. Reputația ta și etica muncii erau la fel de importante ca talentul muzical.
În același timp, această perioadă m-a provocat și m-a ajutat să mă dezvolt foarte mult. Am învățat să fiu responsabil, să primesc feedback și să colaborez cu oameni din culturi diferite. Privind în urmă, pot spune că aceste experiențe m-au format nu doar ca muzician, ci și ca persoană.

I.M.: Ce diferențe majore ați observat între viața muzicală din România și cea din țara în care v-ați stabilit, Statele Unite ale Americii?
I.L.: Diferențele între România și Statele Unite în privința vieții muzicale sunt foarte evidente pentru mine. În România există foarte mult talent și pasiune, dar oportunitățile profesionale pentru muzicieni sunt limitate. Chiar dacă există orchestre sau școli de muzică, cantitatea de muncă și proiecte stabile este mult mai mică.
În Statele Unite, lucrurile stau complet diferit. Aici există o cerere reală pentru muzică, inclusiv muzică clasică, și ești respectat ca profesionist. Bisericile, orchestrele și diverse proiecte oferă oportunități reale de a cânta și de a construi o carieră. Etica muncii și reputația sunt foarte importante, iar nivelul profesional este ridicat, ceea ce te motivează să dai tot ce ai mai bun.
Din experiența mea personală, aceasta diferență se simte cel mai mult: în România, muzica clasică există, dar cultura muzicală s-a schimbat mult și nivelul general de apreciere a acestui gen nu mai este la fel de puternic. În schimb, în SUA simți că muzicienii sunt respectați și există oportunități reale de a face performanță la cel mai înalt nivel, ceea ce te ajută să crești continuu ca artist.

I.M.: Este dificil de trăit din muzică în lumea occidentală?
I.L.: Viața de muzician în lumea occidentală are provocările ei, dar și oportunități reale. Pentru a reuși, nu este suficient să fii doar talentat – trebuie să fii un instrumentist foarte bun, pentru că nivelul cerut este foarte ridicat.
În același timp, contează enorm să fii plăcut, ușor de lucrat și să ai o reputație bună. În această industrie, oamenii revin la cei cu care se înțeleg bine și care își fac treaba cu profesionalism. Combinația între calitate muzicală excelentă și etică impecabilă este cea care îți oferă cele mai multe oportunități și te ajută să construiești o carieră durabilă.

I.M.: Ați avut experiențe muzicale pe întreg mapamondul și succese deosebite. Care a fost „povestea” GRAMMY-ului?
I.L.: Povestea GRAMMY-ului începe aproape întâmplător. În Chicago, l-am întâlnit pe stradă pe Matt Jones, un talentat aranjor de coarde, care căuta muzicieni pentru a înregistra câteva piese pentru un artist. Am început să lucrăm împreună și, de-a lungul anilor, am construit o relație profesională foarte strânsă.
Treptat, vestea s-a răspândit că există un grup de muzicieni specializați în înregistrări de coarde în Chicago, iar oportunitățile au început să apară. Aceasta ne-a adus colaborări cu artiști importanți, inclusiv PJ Morton, pianist și membru al formației Maroon 5. Am avut privilegiul să fiu violist principal pe piesa „How Deep Is Your Love”, care a câștigat un GRAMMY.
A doua experiență GRAMMY a venit prin colaborarea cu legendarul artist gospel Kirk Franklin, câștigător al Grammy-ului pentru albumul „Long Live Love”. Am avut ocazia să înregistrez și să lucrez direct cu el, ceea ce a fost extrem de inspirant și memorabil.
Pentru mine, aceste realizări nu sunt doar despre premii, ci despre relații, muncă de echipă, reputație și pasiunea pentru muzică. Tot ce am construit de-a lungul carierei, inclusiv studiile internaționale și colaborările constante, a dus la aceste momente speciale.

I.M.: V-ați gândi la un proiect artistic dedicat orașului natal, în contextul aniversării… #Sighet700?
I.L.: Mi-ar plăcea să fac un proiect dedicat Sighetului, nu neapărat pentru #Sighet700, ci mai degrabă pentru viitorul apropiat.
Am câteva idei, dar nu m-am decis încă ce anume aș face. Poate un concert sau un proiect muzical care să aducă împreună artiști din diaspora și să celebreze cultura și tradițiile orașului. Pentru mine ar fi o bucurie să pot aduce un omagiu orașului natal și să creez o experiență memorabilă pentru comunitate.

I.M.: Cum apreciați viitorul cultural al Sighetului și ce rol credeți că poate juca diaspora artistică în dezvoltarea lui?
I.L.: Cred că viitorul cultural al Sighetului poate fi promițător dacă se valorifică tradițiile și patrimoniul local. Este un oraș cu o istorie bogată și diversitate culturală, care poate inspira noi proiecte și inițiative artistice.
Diaspora artistică poate juca un rol important, aducând experiență internațională, idei noi și colaborări care să sprijine și să încurajeze tinerii artiști. Chiar dacă nu sunt mereu acasă, legătura mea cu Sighetul rămâne puternică și orice contribuție, oricât de mică, poate avea impact asupra comunității.

I.M.: Dacă aveți un mesaj destinat tinerilor muzicieni din Sighet… care ar fi acela?
I.L.: Le-aș spune tinerilor muzicieni să fie curajoși și să nu se teamă să își urmeze pasiunea. Talentul este important, dar munca, disciplina și dorința de a învăța continuu fac diferența.
Să fie deschiși la colaborare, să asculte și să învețe de la cei din jur și să fie mândri de rădăcinile lor. Chiar dacă drumul poate părea greu, oportunitățile vin pentru cei care perseverează și se străduiesc să fie cele mai bune versiuni ale lor.

I.M.: Mulțumesc! Sper să ne vedem la Sighet, în luna august, la întâlnirea cu personalitățile din țară și din diaspora sigheteană!
I.L.: Mulțumesc! Abia aștept să revin la Sighet și să întâlnesc comunitatea. Va fi o ocazie frumoasă să ne revedem și să schimbăm impresii.

Ion Mariș

Şcoala de Muzică şi Arte Plastice (SMAP) din Sighet, cu o tradiţie de 57 de ani, şi-a pierdut personalitatea juridică, deoarece are „doar” 220 elevi. Să ştiţi că avem licee cu mai puţini elevi, iar pe de altă parte, numărul copiilor de la SMAP ar fi putut fi apreciabil mai mare, având în vedere faptul că pentru admitere se dădea examen, deoarece numărul de solicitări depăşea substanţial totalul locurilor aprobate!      

Începutul: pe 31 ianuarie 2017, Consiliul Local Sighet întrunit în şedinţă a votat în unanimitate, în urma propunerii Direcţiei Economice a Primăriei (care a obţinut pe 13 ianuarie şi avizul ISJ Maramureş) pierderea personalităţii juridice a SMAP, care a fost comasată începând din anul şcolar 2017/2018 cu Şcoala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa”.

Directorul ultimei şcoli, prof. Florin Simion, declară pe FB: „Şcoala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa” Sighet nu a solicitat arondarea ca structură a Şcolii de Muzică, această decizie fiind luată în Consiliul Local Sighet”.

Directorul SMAP, prof. Nicolae Paraschiv, pe FB: „Consiliul profesoral al şcolii nu a fost consultat şi am fost puşi în faţa faptului împlinit”. 

Autoritatea locală (prin viceprimarul Beres Ildiko) a declarat: „O unitate cu personalitate juridică trebuie să funcţioneze cu minim 350 de elevi, potrivit legii. Excepţii sunt pentru liceele cu predare în limba minorităţilor şi anumite situaţii speciale, în care s-ar putea încadra Şcoala de Muzică, dar…în Sighet mai avem Şcoala de Arte ”Gheorghe Chivu” cu clase de instrumente şi clase de pictură, plus Clubul Copiilor. Asemenea şcoli gimnaziale de muzică funcţionează în cadrul liceelor de artă din reşedinţe de judeţ”.

De fapt, Legea Educaţiei Naţionale nr. 1 din 2011, spune la art. 19, aliniat (3): „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în funcţie de necesităţile locale, se organizează, la cererea părinţilor sau tutorilor legali şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu predare în limba română”.

Art.42: „Unităţile şcolare în care se organizează învăţământ de artă şi sportiv de stat se stabilesc de autorităţile locale”.

Aşadar, mingea s-a aflat exclusiv în terenul edililor locali, care au şutat-o, însă, afară! Ni s-a spus că la Sighet mai există şi Şcoala de Artă de pe lângă Centrul Cultural, care ar dubla cumva Şcoala de Muzică. În realitate, la Şcoala de Artă nu se predă muzică clasică. Autoritatea susţine apoi că nu se poate acoperi fondul de salarii. Dar, acesta nu are cum să fie acoperit, nici la restul şcolilor de tip vocaţional din ţară neputând fi asigurat din fonduri proprii, ceea ce nu înseamnă că acele instituţii se închid…

Şi, de fapt, din fondul de salarii de la SMAP ar dispărea doar „indemnizaţia de funcţie de conducere şi postul de contabil”…

Bugetul Sighetului pe anul 2015 a fost de 146 mil lei, din care Spitalul Municipal a primit 40,2 mil. lei, Urbana 15,1 mil. lei, Mara Nord 12,6 mil. lei, Asistenţa Socială 11,9 mil. lei, Primăria 5 mil. lei, Salubritatea 4 mil. lei, Centrul Cultural 2,1 mil. lei, Poliţia locală 1,23 mil. lei, iluminatul public 1,2 mil. lei iar Învăţământul, 50,3 mil. lei.

Dintre unităţile şcolare, dăm ca exemplu Grupul Şcolar „Marmaţia” care a primit un buget de 4,9 mil. lei, CN „Dragoş Vodă” 3,6 mil. lei, Şcoala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa” 2,58 mil. lei, Liceul „Leowey Klara” 1,16 mil lei, creşele 0,84 mil. lei, iar SMAP un buget de 0,94 mil. lei, nu cu mult mai mare decât Grădiniţa nr. 9, care a avut un buget de 0,83 mil. lei.

Poveştile despre cheltuielile imense sunt puţin altfel. Astfel, Sala „George Enescu” a fost renovată de Fundaţia „Hilfswerk Kinderspital Sighet” din Zürich (Elveţia) prin dr. Andreas Fanconi şi Nagy István Zsolt, muzician de renume internaţional, sighetean de origine şi absolvent al SMAP. Renumitul Concurs de Interpretare Muzicală şi Arte Vizuale este susţinut de 25 de ani de către entităţi private, mai ales de către  Clubul „Rotary”, nu din banii publici.

Legat de numărul prea mic de elevi: Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” din Lugoj (37 mii locuitori, precum Sighetul) are tot 200 de copii şi nu se comasează. Şi nici alte şcoli.

Cu logica aceasta, dacă EF Academy Oxford ar fi la Sighet, ar fi închisă de autorităţi, deoarece are numai 200 de elevi! Citiţi lista celor mai mici şcoli celebre din lume şi gândiţi-vă ce s-ar alege de destinul lor de ar încăpea pe mâna autorităţilor sighetene!

Afirmaţiile că SMAP ar fi „ultima care mai funcţionează sub această formă în ţară” sau că acest tip de structuri „există numai în reşedinţe de judeţ” nu se susţin.

De fapt, la Lugoj există şcoala de care am amintit, în Bârlad (nici acesta nu e reşedinţă de judeţ) funcţionează Şcoala de Muzică şi Arte Plastice „N.N. Tonitza”, apoi la Cluj-Napoca se află Şcoala Gimnazială de Muzică „Augustin Bena”, alte cinci şcoli cu acest profil funcţionând în Capitală etc.

Referitor la faptul că SMAP nu pierde nimic în afară de nume şi de director: numele este foarte important! Una este să spui că ai făcut muzică la prestigioasa Şcoală de Muzică din Sighet şi alta să spui că ai absolvit pianul la Şcoala nr… sau la nr…

Şcoala nu se închide, rămâne la fel, doar că devine structura alteia? Timpul a dovedit că toate şcolile devenite structuri au decăzut total (la Sighet avem deja exemplul Şcolilor nr. 4, Câmpu Negru, Iapa sau Cearda). Să nu uităm de Clubul Sportiv Şcolar…

După 27 de ani de democraţie, constatăm că Sighetul a pierdut ambele cinematografe, Palatul Cultural (dat Episcopiei Ortodoxe), Casa de Cultură, Biblioteca Municipală şi Şcoala de Artă (comasate ca Centru Cultural şi ajunse în chirie pe la alţii), precum şi Sala „Studio”.

Acum, urmează Şcoala de Muzică, care are singura sală de spectacole funcţională din Sighet. Cine garantează că va rămâne aşa şi că la mijloc nu sunt alte interese (poate o altă instituţie ar vrea acel spaţiu)? Cine dă asigurări că peste câţiva ani nu se vor reduce catedrele de pian şi vioară transferate acum la Şcoala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa”? Dispare o Şcoală care nu a dat nici plagiatori şi nici analfabeţi funcţionali, ci elite, oameni de mare valoare, ambasadori ai Sighetului şi ai Maramureşului! O instituţie care aducea peste 100 de premii anual! Mai mult, copiii talentaţi din familii modeste material au avut posibilitatea să înveţe acolo muzică sau pictură gratis, ceea ce nu se poate la Şcoala de Artă „Gheorghe Chivu”, unde trebuie plătite taxe.

Trăgând linie, vedem că, aparent, lupta s-ar duce pentru economia făcută pentru indemnizaţia de conducere a directorului şi salariul contabilului, pentru că celelalte salarii de profesori, facturile la curent, apă, căldură, oricum se vor plăti! Asemenea eforturi pentru câteva mii de lei pe lună?! Stimaţi aleşi să conduceţi destinele urbei: dacă s-ar găsi un contabil şi un director care să lucreze pro bono, atunci aţi mai transforma Şcoala într-o anonimă structură?Una din soluţii ar fi ca Şcoala de Muzică să rămână cu personalitate juridică şi să fie finanţată din bugetul local. Sau, avându-l ca Secretar de Stat pentru învăţământul preuniversitar pe Liviu Marian Pop, senator de Maramureş, edilii noştri ar putea cere sprijinul Ministerului Educaţiei, nu? Dacă aleşilor locali le-ar păsa de muzică, artă şi de educaţia copiilor, ar găsi fondurile necesare pentru finanţarea Şcolii de Muzică. Atâţia bani din bugetul Sighetului se duc, zi de zi, pe Apa Sâmbetei…

Sute de oameni au reacţionat la auzul acestei veşti, mulţi dintre ei semnând o petiţie prin care se solicită revenirea la situaţia anterioară. Iată ce spun doi foşti absolvenţi de marcă ai Şcolii:

Yolanda Covacinschi: „Pentru mine, Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Sighetu-Marmaţiei înseamnă baza formării mele ca muzician, este instituţia în care am primit o educaţie muzicală exemplară, susţinere, îndrumare şi certitudinea că acesta este drumul pe care trebuie să îl urmez, cu disciplină şi multă muncă, azi slujind în continuare arta şi muzica ca solistă la Opera Maghiară din Cluj-Napoca. Sunt recunoscătoare că am avut şansa să studiez la această şcoală de renume, având profesori extraordinari, care de ani de zile formează şi educă copii talentaţi. Daţi o şansă generaţiilor viitoare de a-şi urma visul şi de a-şi fructifica talentul, deoarece fără muzică, artă şi cultură suntem pierduţi!”

Istvan Loga: „Sunt pur şi simplu consternat de faptul că şcoala care m-a format timp de 8 ani urmează să dispară. Fost elev al domnului profesor Gavaller Alexandru, am urmat liceul Kodaly Zoltan din Debrecen (Ungaria), am absolvit Academia Regală de Muzică din Bruxelles (Belgia) la violă şi am urmat Universitatea Roosevelt din Chicago – secţia solistică, rămânând aici ca membru de cvartet, instrumentist, profesor şi membru al mai multor orchestre simfonice. Voi populariza aici, în Chicago şi SUA, situaţia Şcolii de Muzică din Sighet, pentru ca şi autorităţile locale să înţeleagă importanţa şi necesitatea ca tânăra generaţie să poată primi o educaţie muzicală profesionistă necesară formării artistice, de care am beneficiat şi eu cât am fost elev al acestei Şcoli de Muzică!”

PS 1. Pentru cei care nu ştiu, lista posturilor vacante la catedrele de muzică a fost deja aprobată de I.S.J. Maramureş şi se găseşte în oferta Şcolii Generale « Dr. Ioan Mihalyi de Apşa ».

PS 2. E adevărat ce se aude, că urmează închiderea Secţiei Pavilionare şi predarea Muzeului Maramureşului către Consiliul Judeţean din Baia Mare?

Teofil Ivanciuc