Fotografie din anul 2005 de la vernisajul unei expoziții la sediul MTMM Sighet (Microregiunea Țării Maramureșului (actualul sediu PNL).

De la stânga la dreapta: Vasile Muste, Piști Balazs (†), Istvan Hegedus, Viorel Bordei (†) și Ion Mariș.

Salut, Sighet!

Nota redacției: fotografie din arhiva I. Mariș.

Joi, 10 aprilie 2025, la Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” din Sighet a avut loc vernisajul expoziției și lansarea albumului de pictură al artistului vizual István – Ștefan Hegedűs.
„Ars Libertas”… artă și libertate  în/ din inima Maramureșului… în viziunea lui István – Ștefan Hegedűs.

Imaginile vă vor convinge:

Foto & video: dr. Sorin Markus

Joi, 10 aprilie 2025, de la ora 17:00, la Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” din Sighet va avea loc vernisajul expoziției și lansarea albumului de pictură a artistului vizual István – Ștefan Hegedűs.

Sub sloganul „Ars Libertas” vernisajul va fi completat de miniaturi muzicale din repertoriul internațional interpretate de prof. Lengel Marius (vioară) și prof. Grigorian Smaranda (pian).

Implicați în organizare, sponsorizare & promovare: Arnold Hegedűs, TopMarket, Rolly Impex, Cultura Gratia Urbis, Paul’s Roti, Salut Sighet!, Radio România Sighet.

Salut, Sighet!

L-am cunoscut pe omul  István – Ștefan Hegedűs în urmă cu aproape 20 de ani, când am devenit profesoara şi diriginta fiului său. Pe artist, pe de altă parte, cred că l-am ştiut dintotdeauna – desigur, acel totdeauna al nostru, al trecătorilor vremelnici prin lume, care se raportează la timpul omenesc limitat.
Artistul mărturiseşte că pictează de 50 de ani, ori… eu atâţia am cu totul! Înţelegeţi, deci, cum am ajuns să folosesc formula dintotdeauna!
Ceea ce frapează din prima clipă la cel pe care prietenii şi familia îl numesc, cu afecţiune, Pityu este aura! Un soi de blândeţe senină care radiază concentric în jurul său, superioritatea marcată de modestie a celui care deţine o cunoaştere a firii inaccesibilă muritorului de rând.
Drumurile noastre s-au tot intersectat, în timp, şi iată că acum a venit vremea să-i pun acele întrebări care stăteau acolo, atârnate precum poamele pârguite sub soarele unui octombrie leneş, aşteptându-şi rândul la cules.

Andreea Biro (A.B.): Mărturiseai într-o scurtă expunere biografică – pe care simt că ar trebui, poate, să o extindem într-o lucrare mai amplă! – că, la 13 ani, profesorul şi pictorul András Csaba, care în aceste zile a trecut la cele sfinte, lăsând un gol imens în inimile tuturor celor cărora le-a pus cărbunele, ori pensula în mână, te-a aşezat, pentru prima dată, dinaintea şevaletului. Ai bănuit măcar, atunci, că relaţia cu arta va fi atât de lungă şi prodigioasă?
István – Ștefan Hegedűs (I.H.): Nu am bănuit. Cred că am ştiut. Sunt lucruri în viaţă pe care nu le poţi evita, ele te reprezintă, sunt parte din tine. Un râu va curge mereu, neîntrerupt, atâta timp cât izvorul său nu a secat; nu se întreabă dacă asta e treaba sau menirea lui. Cred că aşa a fost şi în relaţia mea cu pictura.

A.B: Mentorul tău declarat a fost Dr. Kővesdi Páll, cu care ai interacţionat începând cu vârsta de 15 ani. Cum v-aţi cunoscut şi care a fost modul în care ţi-a influenţat parcursul artistic?
I.H: Soţia domnului Dr. Kővesdi Páll era vară dulce cu bunica mea, Medvecz Teréz, era avocat şi mare iubitor de artă. L-am cunoscut în 1966, când a venit la noi cu maşina sa Volkswagen „buburuză”; nu aveau copii, astfel că la fiecare doi ani îmi petreceam vara la ei, pe strada Izabélla, 8 din Budapesta, sau la casa de vacanţă de la Dunakeszi.
Văzând ce grafice făceam de mic, dar şi acuarelă – portretul bunicii, natură statică cu poţelan, vase de flori, bibelouri de prin casă – m-a încurajat să continui să pictez.

A.B: Ce te-a determinat să revii acasă, în Sighetul natal, după terminarea liceului la Baia Mare?
I.H: Am absolvit Liceul Metalurgic de la Baia Mare, continuând să pictez şi de-a lungul acelor ani. În 1978 am fost înrolat în armată (la grăniceri, la Sighet). Consider că a fost o pierdere de timp, fără haznă! Apoi a urmat Facultatea Politehnică din Timişoara. Nu mi-a plăcut însă să învăţ forţat ceva ce nu mă interesa; de mic mi-a plăcut libertatea. Aşa că m-am întors acasă şi m-am angajat la serviciul Aprovizionare din cadrul CIL (Combinatul pentru Industrializarea Lemnului). Am lucrat 33 de ani – CPL, SIGMOB, SIGSTRAT – dar niciodată nu am renunţat la pictură!

A.B: Mi-aduc aminte foarte clar momentul în care am luat contact cu inovaţia ta – pictura în ulei pe lemn. Resimt şi acum aceeaşi fascinaţie ca atunci pentru fiecare lucrare a ta realizată în acest mod inedit. Povesteşte-ne cum ai ajuns la asta!
I.H: Am primit, la un moment dat, de la prietenul meu, sculptorul Balázs Pista, un butoi din lemn de stejar, atacat de cari; voia să-l folosească drept lemn de foc, întrucât era deteriorat. Mi-a venit ideea să pictez pe doaga butoiului. Ştiţi vorba aia „îţi lipseşte o doagă”? Mie, cred că mai multe!

A.B: Participi de ani mulţi la tabăra anuală de pictură de la Vaja, Ungaria. Ce te animă să revii acolo în fiecare primăvară?
I.H: La Vaja merg neîntrerupt din 2007; dar am participat şi la taberele de la Deseşti sau Târgu Lăpuş. De ce revin mereu la Vaja? Cred că e vorba de atmosfera extreordinară din tabără şi de aprecierea arătată artei mele în mod constant.

A.B: Te invit să plonjăm în zona mai…  tehnică a artei tale! Sursele tale de inspiraţie, după propriile declaraţii, sunt Şcoala Băimăreană desigur, precum şi nume sonore ca Van Gogh, Rembrandt, Dali, sau Picasso. Cu ce ai rezonat în cazul fiecăruia?
I.H: E greu de spus, de… defalcat în felul acesta. În artă lucrurile nu stau aşa! Sursele mele sunt cele, sau cei enunţaţi mai sus, dar inspiraţia profundă aş zice că o reprezintă peisajele maramureşene absolut fantastice, precum şi obiectele străbunicilor mei, care au marcat lucrările mele de natură statică. O istorioară uşor anecdotică, dacă mi-e permis (una, însă, care pentru mine reprezintă, înainte de orice, o amintire duioasă şi o exemplificare a modului în care sursele de inspitaţie ale unui artist apar din te miri ce!): în bucătăria străbunicii mele existau nişte ştergare brodate de mână, de mâna ei!, cu personaje şi mesaj. Unul din ele reprezenta o femeie aşteptându-şi acasă bărbatul… turmentat, iar mesajul spunea cam aşa „Oricum ai să vii acasă. Eu te aştept cu o mâncare caldă şi un pat călduţ” – de aici ideea de a picta pe ştergar brodat.

A.B: A existat vreun moment în care să cochetezi cu renunţarea la pictură? A fost vreodată atât de greu încât să-ţi spui „gata, ajunge!” ?
I.H: Greu? Greu a fost tot timpul! Îmi amintesc că lunar mă suna telefonic Pali bácsi, întrebându-mă dacă pictez, dacă îmi place, încurajându-mă să nu renunţ nicicând!
Totuşi, ţineţi cont că eu trebuia să bat ţara după aprovizionare (materiale, lacuri, grunduri, vopseluri, carburanţi) pentru munca a 3500 de oameni care lucrau în trei schimburi.
Uneori, duceam câte o pictură, ca să mai… îndulcesc lucrurile pe unde mergeam: toţi aveau impresia că le-am cumpărat dintr-o galerie de artă! Nimeni nu voia să creadă că le-am pictat eu!
Dar de renunţat, nu! Nu s-a pus problema!

A.B: Care a fost clipa de cea mai înaltă încărcătură emoţională din cariera ta de pictor? Dar ca om?
I.H: Nu a fost o clipă, e mai degrabă un parcurs, atât ca pictor, cât şi ca om: încărcătura emoţională plenară mă duce cu gândul la actul artistic săvârşit în bucătăria străbunicilor mei, unde îmi aveam atelierul. Casa aceea mică, plină de dragoste, de fericire, faptul de a picta obiecte care le-au aparţinut.

A.B: Eu ştiu ca Dumnezeu te-a hărăzit pictor. Dacă însă ar fi avut alt plan în ce te priveşte, care crezi că ar fi putut fi acela?
I.H: Nu cred că este treaba mea să fac scenarii cu privire la planurile Domnului! Eu doar sper să pictez până când voi fi atât de bătrân, încăt să-mi tremure mâinile!

A.B: O ultimă întrebare: care ar fi… ingredientul fără de care nu ai fi putut trăi 50 de ani de viaţă ca artist?
I.H: Perseverenţa. Vă spuneam mai devreme că mă suna lunar mentorul meu. El ştia că nu e uşor! Că artistul poate fi tentat să zică stop. Dar hotărârea de a nu renunţa şi iubirea familiei, legătura cu străbunii, au făcut diferenţa.

Arta, ca şi viaţa, ori timpul, nu poate fi zăgăzuită! Ea îşi are drumul său, din cotidian în eternitate, din efemerul vieţii în veşnicia frumosului. Îţi dorim să fii mereu inspirat, să cauţi unicitatea la fel de asiduu ca şi până acum, să ne bucuri, să ne provoci, să ne inviţi şi inciţi să căutăm adevărul şi atingerea divină în pânzele tale!

Personal, îţi mulţumesc pentru oportunitate, pentru prietenie şi pentru energia ta, care mă obligă să depăşesc bariere la fiecare colaborare!

Andreea Biro
Sighetu Marmaţiei,
aprilie, 2025

Trei artiști sigheteni, Lia Stan, István – Ştefan Hegedűs și Arnold Antal Hegedűs, au participat joi, 04 aprilie 2024, la Castelul Károlyi din Carei, la un atractiv eveniment unde și-au expus creațiile.
Cei doi artiști vizuali (István – Ştefan Hegedűs și Arnold Antal Hegedűs) au fost prezentați tot de o sigheteancă, prof. Andreea Biro, iar impresiile post-factum sunt consemnate de Lia Stan, reprezentanta feminină și feministă din trio-ul care a „cucerit” Castelul.

* * *

István – Ştefan Hegedűs – omul şi arta sa 

István – Ștefan Hegedűs s-a născut la 14 octombrie 1960 la Sighetu Marmaţiei. În adolescenţă, pe parcursul gimnaziului, urmat la Şcoala Generală Nr. 2, începând cu vârsta de 13 ani, a frecventat cursurile de pictură ale profesorului András Csaba, temele iniţial abordate în lucrările sale ţinând în special de peisajul natal, maramureşean. Mărturiseşte că raiul terestru în care ne-a hărăzit Bunul Dumnezeu a reprezentat o inepuizabilă sursă de inspiraţie, pe tot parcursul celor 50 de ani de când pictează. De asemenea, conexiunea cu înaintaşii, nevoia de conservare a acesteia – un ceas de perete de la străbunicul, un ceainic, o farfurie ţărănească – memoria vie a legăturii ancestrale cu cei ce au fost, cultura şi obiceiul locului.
A absolvit liceul la Baia Mare şi a revenit la Sighet, unde s-a stabilit definitiv. Artistul este căsătorit şi mândrul tată al unui fiu, care i-a îmbrăţişat pasiunea pentru aşternerea frumosului pe pânză. A lucrat timp de 33 de ani în cadrul Serviciului de Aprovizionare din cadrul Combinatului de Prelucrare a Lemnului din oraşul natal (1978-2011).
După debutul apropierii de pictură (tehnica utilizată acuarela), a trecut la ulei pe pânză, adoptând ulterior „inovaţia” picturii în ulei pe lemn. Lucrările sale reflectă pasiunea pentru peisaj, flori, natură statică, imaginea umană – portrete, nuduri, dar şi lucrări din sfera post modernistă.
Mentor şi sponsor i-a fost, începând cu anul 1975, Dr. Kővesdi Páll, care l-a îndrumat şi nu a permis niciodată ca artistul să se îndepărteze de pictură.
A avut patru expoziţii personale în oraşul natal (1996, 2002, 2016, 2022) şi a participat la numeroase expoziţii de grup (Sighetu Marmaţiei, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Lăpuş, Vaja – Ungaria) şi este laureatul anului 2017 al Concursului Naţional de Artă Plastică “Gheorghe Chivu”.
Are lucrări în diferite colecţii particulare din România, Ungaria, Italia, Germania, etc.
Talentatul pictor sighetean participă de mulţi ani la tabăra internațională de pictură de la Vaja, Ungaria, unde nici măcar a… treisprezecea oară nu a fost „purtătoare” de ghinion, cu toate că, în acel moment omenirea se pregătea de un sumbru lockdown, din pricina pandemiei din urmă cu câţiva ani! Căci arta urmează viaţa şi, la fel ca şi aceasta, ori timpul, nu se poate opri sau zăvorî.
La capitolul inspiraţie, artistul bifează, desigur, Şcoala Băimăreană, precum şi nume mari ca Van Gogh, Rembrandt, Dali, sau Picasso.
Fidel crezului că omul trebuie să lase ceva în urma sa, István – Ștefan Hegedűs mărturiseşte că va picta şi la 90 de ani, dacă Creatorul îi va da zile şi, desigur sănătate. Subliniază însă că misia artistului nu e una uşoară şi că în absenţa sprijinului celor dragi, a familiei în primul rând, dar şi a celor care îi savurează arta, ar fi aproape imposibilă!
A fost extrem de emoţionant să… împărţim scena cu doi artişti aparţinând aceleaşi familii – tată şi fiu mai exact; să observăm şi simţim conexiunea extraordinară care există între cei doi şi care s-a revărsat asupra tuturor participanţilor, făcându-ne parte integrantă dintr-un fior artistic copleşitor.

Arnold Antal Hegedűs – artist în secolul XXI

Arnold- Antal Hegedűs s-a născut pe 21 februarie, 1993 la Sighetu Marmaţiei. Pasionat de pictură şi artă în general, încă din primii ani de viaţă tânărul urmărea fiece mişcare a tatălui său, cunoscutul pictor István -Ştefan Hegedűs.
A absolvit Liceul Teoretic cu predare în limba maghiară Leőwey Klára, din Sighetu Marmaţiei, în anul 2012.
În perioada adolescenţei se dedică predilect artei grafice, pentru ca în 2011, în clasa a XII-a, să treacă la ulei pe pânză, îmbrăţişând pentru o vreme pictura abstractă.
Crezul tatălui său – “să laşi ceva în urma ta” – precum şi gândul de a se înrola în Legiunea franceză, l-au făcut să se aplece mai atent asupra pânzei, finalizând câteva lucrări. István – Ştefan Hegedűs
Ulterior, în perioada studenţiei, urmând cursurile Facultăţii de Medicină Veterinară din Cluj Napoca, alunecă treptat către un stil realist, cu accent pe peisaj, canalizând mai apoi importante energii pe “inovaţia picturii în ulei pe cranii”- majoritatea găsite în drumeţiile prin Munţii Maramureşului, adesea consecinţă a unor decese naturale, prilej de reflecţie asupra efemerului existenţei speciilor şi indivizilor, comparativ cu eternitatea artei. Era modalitatea aleasă de artist pentru a reda viaţă unor suflete, ori existenţe stinse.
Lucrările tânărului artist reflectă pasiunea pentru natură, peisaj, dragostea pentru necuvântătoare şi atracţia abstractului.
Este distins cu premiul al II-lea la Concursul de Artă Plastică Gh. Chivu din Sighetu Marmaţiei, in 2019, respectiv 2020.
A participat la expoziţii colective, la Sala Radio din Sighet, Sinestezia Art-Event, Muzeul Satului, la Centrul Cultural Sf. Iosif Mărturisitorul – Ziua Artistului Maramureşean. Urmează o expoziţie în luna decembrie, alături de tatăl său, la Turnul Croitorilor, Cluj – Napoca.
În clipa de faţă, Arnold practică medicina veterinară, într-un spital din apropierea Londrei, astfel că existenţa şi arta sa se circumscriu acestui periplu – vizitele în oraşul natal fiind frecvente. Iubeşte viaţa, oamenii, animalele – profesia sa fiind cea mai vie dovadă! – arta, natura şi drumeţiile montane(vârfurile Omu, Moldoveanu, Negoiu – în ţară, precum şi Mont Blanc, Dolomiţi, Ararat, Grand Canyon, Islanda – în lumea largă; urmează, pe o listă scurtă, Kilimanjaro şi Everest – base camp ), toate la un loc reprezentând creuzetul în care se zămisleşte inspiraţia sa.
Are lucrări în colecţii private din România, Ungaria, Austria şi Marea Britanie.
O scurtă privire asupra palmaresului, lucrărilor sale şi, desigur, vârstei artistului, ne îndreptăţeşte să afirmăm că este un tânăr care mai are încă multe de spus în pictura cu sorginte maramureşeană.

Andreea Biro

* * *

Redivivus… Sighet via Carei

Am avut şansa zilele trecute să particip la o veritabilă la sărbătoare a artei, în cele mai nobile forme ale sale, într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, ce poartă amprenta a secole de istorie remarcabilă – castelul Károlyi din Carei.
Pentru orice om care îşi trăieşte viaţa conectat la fenomenul artistic, pentru mine personal, ca promotor cultural, reprezentant al trupei de reenacting Redivivus, din Sighetu Marmaţiei, a fost o deosebită onoare să mă aflu acolo, în acel cadru somptuos. M-a făcut să mă simt parte din istoria locului, dar şi din creaţia minunaţilor artişti care au expus.
Fascinaţia întunecatului Ev Mediu… care însă a revărsat şi lăsat în urmă şi copleşitor de multă… lumină, manifestată plenar în artă, în toate formele sale disponibile la acea vreme – şi aş îndrăzni să spun că, la Carei, era suficient să privim în jur pentru a avea dovada veridicităţii acestei afirmaţii! – pare să aibă rădăcini puternice la Sighetu Marmaţiei, un oraş cu o istorie documentată de 700 de ani. În acel colţ de ţară pe care noi, cu mândrie, îl numim acasă, ne-am format, ca oameni şi ca artişti, noi, cei care am făcut să vibreze şi să… răsune de culoare într-o zi de joi timid primăvăratică, castelul Károlyi.

Trupa „Redivivus” s-a născut din pasiunea iniţiatoarei pentru ceea ce îmi place să numesc straie împărăteşti. În urmă cu 6 ani, primeam propunerea de a mă alătura echipei care a conceput şi realizat decorul şi parte din costumele admirate de public în filmul În umbra lui Shakespeare, după romanul omonim al scriitorului băimărean Walter Übelhart. Nevoia de acurateţe istorică mi-a îndrumat paşii către numeroasele informaţii disponibile pe internet, dar cele câteva incursiuni la Biblioteca Centrală din Bristol, U.K au reprezentat, ultimativ, sursa cea mai consistentă. Totuşi, după încheierea colaborării cu echipa de producţie a filmului, „microbul” a rămas, astfel încât, la ultimele câteva ediţii ale Festivalului Medieval Eternul Maramureş, oamenii minunaţi care îmi împărtăşesc pasiunea au devenit trupa care azi are în portofoliu o reprezentaţie constând din două scenete, mai multe cântece medievale şi, desigur, o grandioasă paradă a costumelor.
Despre perioada de documentare aş mai adăuga că am început să privesc tablourile cu alţi ochi, am studiat detaliile, m-am întors cu o colecţie bogată de manuale ce conţineau tipare făcute din deconstrucţia pieselor aflate prin muzee, şi am remarcat termenul de „acurateţe istorică” ce m-a intrigat si mi-a plăcut cum suna şi mi-am dat seama că exact asta doresc să respect în lucrările cărora urma să le dau naştere.
Dacă materiale care să corespundă perioadei istorice specifice mai existau pe piaţa locală, la capitolul accesorii, bijuterii si furnituri am fost nevoită să improvizez. Astfel, am reuşit să creez un număr de 10 costume doar pentru film.

Pentru că de mică am fost fascinată de materiale şi rochii (păpuşa mea era cea mai îmbrăcată de pe stradă!) obişnuită fiind cu acul şi aţa, până am crescut suficient ca să ajung la pedala maşinii de cusut, mi-a fost destul de uşor să fac din cusut un hobby. Mai târziu a devenit un mod de a-mi câştiga existenţa, specializându-mă pe decoraţiuni interioare, un business ce mi-a adus multe satisfacţii şi titlul de Regina Perdelelor. Spaţiul destinat magazinului tip galerie/ atelier cuprindea şi lucrări de artă ale actanţilor locali, deoarece, pe lângă stocul de materiale aveam expuse picturi, sculpturi, împletituri, ceramică, etc. Astfel, am reuşit să cunosc artiştii din zonă şi să le fac puţină promovare. Între timp, cochetez şi cu ideea de pictură, sunt în primul an de studiu la Şcoala de Artă „Gheorghe Chivu” din Sighet, clasa profesorului Robert Zolopcsuk.

Onoraţii oaspeţi, oamenii frumoşi care iubesc frumosul, şi-au înnobilat sufletele cu arta pe care le-am oferit-o împreună cu un crâmpei dintr-al nostru, pentru ca mai apoi să-şi îngăduie un prilej de socializare la degustarea pregătită cu drag pentru Domniile lor.
În numele artiştilor expozanţi, al membrilor trupei Redivivus şi al meu personal, respectuoasă plecăciune în faţa lor şi a gazdelor generoase care au făcut ziua de 4 aprilie 2024 posibilă!

Lia Stan
(Artist vestimentar)

Foto: Dragoș Georgescu

Peste Maramureș s-a așternut – la acest început de septembrie – o toamnă “clasică”, încărcată de culori roditoare. Oamenii s-au grăbit să se bucure de natură iar punctele de atracție ale Depresiunii Maramureșului au fost împânzite de turiști dornici să se “sustragă” pandemiei. Deși statisticile nu sunt liniștitoare viața și-a reluat cursul firesc în contextul rezonabil al unor restricții suportabile.

Probabil și artiștii și-au epuizat sursele de inspirație „indoor” și au ieșit la… lumină.
La inițiativa și mobilizarea Gabrielei Rosuș – ea însăși cu pasiuni artistice – și cu sprijinul generos al familiei preotului Ioan Ardelean (Parohia Ortodoxă Română Desești), un grup sighetean de artiști plus câțiva invitați, au reluat tradiția întâlnirilor la deja consacrata tabără de pictură cu reverberații filantropice. Taberele de vară, de pictură, din Deseștiul iubitor și de poezie s-au reluat în urmă cu două săptămâni cu un prim grup de artiști din Baia Mare. Din 31 august până în 06 septembrie a urmat grupul “depresionar” (nu vă speriați, e vorba de grupul din Depresiunea Maramureșului!), preponderent sighetean, ce și-a găsit inspirația la poalele Gutâiului și-a Bisericii monument Unesco din atât de cunoscutul sat de pe Valea Marei. Șapte zile au muncit artiștii noștri pentru a crea lucrări ce vor rămâne (o parte) în patrimoniul Parohiei Ortodoxe Române Desești. Pe lângă artiștii sigheteni, participanți majoritari la tabăra din prima parte a lunii septembrie, Ștefania Adela Pop, Ana Ulici, Lia Stan, Gabi Rosuș, Ștefan Hegedus, Valentin Petreuș, Alex Cosovan, am întâlnit prin grădina Deseștiului și pe artista plastică Eva Dolha (Cluj Napoca) dar și pe băimărencele Mia Gatan Rettegi și Ildiko Hetvary.

Culorile toamnei și culorile de pe pânzele artiștilor au generat o atmosferă caldă (propriu + figurat!), optimistă, aducătoare de speranță și de bucurii.

Artiștii plastici au străbătut ulițele Deseștiului – transferând în culori poezia locurilor – pe urmele pașilor lui Nichita, conturând parametrii unei comune din ce în ce mai cunoscute pe tărâm cultural.

Ion Mariș

Luna martie ne-a adus, pe lângă semnele primăverii și…. pandemia care a răsturant toate previziunile. Viața cotidiană și derularea tuturor activităților au fost perturbate de impactul cu un dușman invizibil. Nu știm ce surprize ne va aduce viitorul apropiat, cert este că lumea se poate transforma dramatic. Toate activitățile încep să se adapteze la restricțiile impuse, lumea virtuală – vrând – nevrând – devine o a doua „casă”.

La sfârșitul lunii februarie, pictorul sighetean Ștefan – István Hegedűs, a participat la cunoscuta Tabără Internațională de Pictură de la Vaja (Ungaria). A fost ultima activitate „reală” pentru că, la doar câteva zile de la încheierea taberei, a început sarabanda închiderii granițelor. Piști Hegedűs a parcurs cu bine cele două săptămâni petrecute la Vaja (14 – 28 februarie 2020) și, ajuns la momentul potrivit acasă, la Sighet, mi-a dat câteva detalii despre perioada petrecută acolo. La tabără au participat 12 pictori, 5 din România și 2 din Ucraina. Fiecare artist a finalizat trei lucrări, dintre care două – conform înțelegerii – au fost donate organizatorilor. István Hegedűs a oferit cea de-a treia lucrare unei importante galerii de artă din Budapesta și s-a întors acasă cu o experiență frumoasă, fără tablouri dar… sănătos. De altfel, pictorul sighetean are numeroase lucrări în mai toate galeriile importante din Ungaria dar și în colecții private de acolo și din întreaga lume.

Talentatul pictor sighetean a participat la tabăra internațională de la Vaja pentru a… treisprezecea oară și, este convins că cifra 13 nu este „purtătoare” de ghinion.

Piști Hegedűs, deși s-a conformat deciziei generale de autoizolare, continuă să ne comunice și să ne transmită virtual mesajele lui frumos „colorate”!

Ion MARIȘ

Pictorul  István – Ștefan Hegedűs este invitat și participă în fiecare an, începând din 2006 la Tabăra internațională de pictură de la Vaja – Ungaria.

István – Ștefan Hegedűs s-a născut la 14 octombrie 1960 la Sighetu Marmaţiei. Locuiește și creează în Sighet. A avut trei expoziţii personale (1996, 2002, 2016) şi a participat la numeroase expoziţii de grup (Sighetu Marmaţiei, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Lăpuş, Vaja – Ungaria).

A obținut premiul I al Concursului de Artă Plastică “Gheorghe Chivu” în anul 2017 (ediția a VIII – a).

Are lucrări în diferite colecţii particulare din România, Ungaria, Italia, Germania etc.

Film realizat în cadrul proiectului „Focalizare prin Obiectiv: Dezvoltare Durabilă”, implementat de către Asociația Valea Verde.

Salut, Sighet!

Concursul de pictură “Gheorghe Chivu”, ediția a VIII – a s-a încheiat cu succesul sighetenilor!

Două zile (1 – 2 decembrie 2017) de evenimente artistice au marcat cei 69 de ani de la înființarea Școlii Populare de Artă din Sighetu Marmației (și – nu mai puțin important! – 150 de ani de învățământ artistic în orașul nostru cu un trecut cultural remarcabil).

Au fost cântece (chiar patriotice!), folclor, simpozion dar, esența recent încheiatei ediții a fost Concursul Național de Artă Plastică “Gheorghe Chivu“- secția Pictură.

Un juriu format din Liviu Andronic – director Școala Populară de Arte Botoșani, Vasile Corpodean – director Școala Populară de Artă “Tudor Jarda” Cluj Napoca, Florin Pop – director adj. Școala Populară de Arte Satu Mare, Marinel Petreuș – director Școala Populară de Arte Baia Mare, Liviu Buțiu – director Școala Populară de Arte “Francisc Hubic” Oradea și Robert Zolopcsuk – profesor Școala de Artă “Gheorghe Chivu” Sighet, a stabilit ierarhia ediției din acest an: Premiul I (premiul “Gh. Chivu “) – Hegedűs Istvan – Ștefan – Sighet, Premiul II (premiul “Peter Uto Erzsebet”) – Porumbăcean Ioana – Satu Mare, Premiul III (premiul “Lucian Caius Lugojan”) – Valentin Petreuș – Sighet, Premiul Zaharia – Codrea Cristian Răzvan – Baia Mare și Premiul juriului – Buiciuc Cristina Romașcan – Botoșani.

Au fost acordate trei mențiuni artiștilor: Timofte Mihaela – Botoșani; Răcean Felicia – Cluj Napoca și Patrik Moț – Oradea.

Așadar două premii importante au rămas la Sighet, talentații pictori Ștefan Hegedűs (premiul I) și Valentin Petreuș (premiul III) fiind “plasați” de juriu pe podiumul de premiere. Felicitări tuturor laureaților și la cât mai multe și mai valoroase ediții sighetene!

István – Ștefan Hegedűs (născut la 14 octombrie 1960 la Sighetu Marmaţiei) laureatul anului 2017 a Concursului de Artă Plastică “Gheorghe Chivu” are o activitate artistică foarte bogată. În şcoala generală, de la vârsta de 13 ani, a urmat cursurile de pictură ale profesorului Andras Csaba, temele iniţiale abordate în lucrările sale ţinând în special de peisajul natal, maramureşean. A absolvit liceul la Baia Mare şi a revenit la Sighet, unde s-a stabilit definitiv. După debutul apropierii de pictură (tehnica utilizată acuarela), a trecut la ulei pe pânză, adoptând ulterior „inovaţia” picturii în ulei pe lemn. Lucrările sale reflectă pasiunea pentru peisaj, imaginea umană – portret şi pentru natura statică.

A avut trei expoziţii personale (1996, 2002, 2016) şi a participat la numeroase expoziţii de grup (Sighetu Marmaţiei, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Lăpuş, Vaja – Ungaria).

Are lucrări în diferite colecţii particulare din România, Ungaria, Italia, Germania, etc.

Ion Mariș

Dragi cititori ai site-ului „Salut, Sighet!”, vă dorim ca Sfintele Sărbători de Paște să vă aducă multă liniște, lumină spirituală și bucurii pe măsura… așteptărilor!

Echipa „Salut, Sighet!”

Pictură – Ștefan Hegedüs