Simpozionul Iuliu Maniu și Maramureșul (vezi, AICI) organizat de către Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Asociația de Turism, Consultanță și Implementarea Proiectelor Europene, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Gazeta de Maramureș și realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș, s-a încheiat cu o prezentare de carte făcută de Acad. Emil Burzo, președinte de onoare al Academiei Române filiala Cluj. Domnia sa ne-a adus în discuție două lucrări apărute în colecția Istorie Contemporană, coordonată de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș la Editura Școala Ardeleană Cluj. Astăzi, am să mă opresc la cea mai recentă, cea a istoricului Marin Pop, Iuliu Maniu, Sfinxul de la Bădăcin, proiect editorial dedicat marelui om politic la 150 de ani de la naștere și 70 de ani de la trecerea în eternitate. Acest proiect continuă într-un fel firesc, după cum mărturisește autorul în Introducere, volumul dedicat personalităților sălăjene din generația Marii Uniri, apărut la Editura Argonaut și Editura Mega în anul 2018.

Marin Pop, șeful secției Muzeografie-muzee locale din cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, originar din Bobota (cu adânci semnificații în familia Maniu), și-a susținut teza de doctorat „Viața politică în România interbelică (1919 – 1938). Activitatea Partidului Național și Național-Țărănesc din Ardeal și Banat” în anul 2010. A publicat, până în prezent, 26 de volume (autor, coautor, coordonator, ediții îngrijite, editor), 78 de studii și articole științifice în revistele de specialitate și peste 200 de articole în revistele de cultură.

Volumul  Iuliu Maniu, Sfinxul de la Bădăcin a apărut sub egida Academiei Române, Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca, Fundația Transilvania Leaders, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin, avându-l ca editor pe Vasile George Dâncu și redactor pe Daniel Adrian Olaru. În Cuvânt-înainte, Profesorul Vasile Pușcaș ne avertizează că ceea ce ne propune autorul nu este nici o biografie clasică și nici un studiu monografic, ci un portret alcătuit din liniile sugerate de dezbaterile publice în ultimele decenii. Și i-a reușit. Cele 32 de articole publicate în perioada 2003 – 2022 în Caiete Silvane, Revista Silvania, Marisia, Acta Musei Porolissensis, însoțite de 15 pagini de bibliografie, izvoare arhivistice (cele mai multe inedite din Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității: fondurile Documentar, Informativ și Penal, documente edite, volume, periodice, reviste, memorii, istorie orală, discursurile istorice de la finalul lucrării, 17 declarații date de Iuliu Maniu pe durata anchetei 14 iulie – 26 septembrie 1947 (dacă cele din 14 iulie sunt din sanatoriu, din 18 iulie începând sunt din subsolul Ministerului de Interne), indice de nume și frumosul „Album foto Iuliu Maniu”, cu cele 29 de fotografii ale sale, toate acestea contribuie la un proiect editorial de excepție.

Reconstituirile istoriografice propuse de autor sunt organizate tematic, cronologic și debutează, cum altfel, cu familia Maniu – părinții: Ioan și Clara Maniu, frații:  Cassiu și Cornelia (la Alba Iulia la 1 decembrie 1918 au participat patru membri ai familiei Maniu) -, copilăria și formarea profesională, cu studii la Blaj, Zalău, Budapesta și Viena, continuă cu debutul carierei de avocat și dascăl (24 ianuarie 1899 Mitropolitul Victor Mihaly îl numea profesor extraordinariu pentru catedra de Drept Civil la Seminarul teologic Blaj); activitatea militară și politică a lui Iuliu Maniu în timpul Primului Război Mondial se încheie cu un articol magistral publicat de Octavian Goga în ziarele din București în anul 1915, după ruperea tratativelor cu contele Tisza, intitulat „Pleacă și Maniu”. Cea mai mare parte a lucrării acoperă tematici privind evoluția lui Iuliu Maniu în spațiul public din perioada interbelică: problema dizolvării Consiliului Dirigent, Serbările Marii Uniri – 20 mai 1929, sfințirea bisericii Bobota etc. și principalele secvențe ale vieții politice interbelice: de ce a refuzat Partidul Național Român să participe la Încoronarea Familiei Regale (15 octombrie 1922), candidat pe listele P.N.Ț. Sălaj, gruparea „acționistă” din cadrul Tineretului Național-Țărănesc, activitatea gărzilor „Iuliu Maniu”, Sovata drept „patria demnității naționale” sau Iuliu Maniu versus Alexandru Vaida Voevod (însoțit de 7 Documente, ultimul fiind manifestul A bătut ceasul!, publicat de Zaharia Boilă sub pseudonimul George Ohăbeanu în ziarul România Nouă) și încercările lui Iuliu Maniu de a salva democrația interbelică. Nu puteau lipsi temele: Serbările „Restaurației”, problema minorităților, relațiile cu legionarii, cu D.N. Cocea și Mihail Ralea, recuperarea provinciile pierdute în vara anului 1940, „Capcana Tămădău” (din dosarul de Urmărire Informativă a lui Corneliu Coposu), arestarea lui Maniu, încercările de comemorare și reabilitare a memoriei lui Iuliu Maniu. Volumul se încheie cu reconstituirile istorice realizate de Corneliu Coposu: despre oratorul lui Iuliu Maniu (prelegere Bădăcin 2016), o zi din viața lui Corneliu Coposu și arhiva lui Iuliu Maniu.
Vă las pe Domniile Voastre să descoperiți  cum Corneliu Coposu a demontat, cu argumente solide, afirmațiile lui Vlad Georgescu, într-o scrisoare trimisă în exil lui Ion Rațiu (15 noiembrie 1985) despre cele trei presupuse greșeli politice ale mentorului său: „Restaurația” lui Carol al II-lea, pactul de neagresiune electorală cu legionarii din 1937 și refuzul de a prezida guvernul rezultat în urma loviturii de Palat de la 23 august 1944.

În încheiere, vă recomand să descoperiți figura luminoasă a lui Iuliu Maniu în paginile acestei cărți. A rămas consecvent jurământului făcut în anul 1892, când s-a aflat pentru prima dată în România, la Roman, unde ascultă Imnul Regal: „Jur pe Dumnezeu, pe conștiință și pe onoare că îmi voi jertfi viața pentru triumfarea cauzei românești, luând parte la revoluția pe care o pregătim”, jurământ valabil și după aproape cinci decenii, când în beciurile Ministerului de Interne, în 16 septembrie 1947, declara: „Am fost totdeauna aderentul politicei naționaliste și al ideilor naționaliste pe care însă le-am îmbinat totdeauna cu cele două mari principii legate de sufletul meu și pentru care am luptat: Democrație și Dreptate Socială”.

prof. Marius Voinaghi

Vineri, 17 februarie 2023, cu ocazia împlinirii a 150 ani de la nașterea și 70 ani de la moartea marelui om politic în închisoarea de la Sighet, a fost organizat simpozionul „Iuliu Maniu și Maramureșul”, unde au fost susținute prezentări și lucrări științifice de către numeroși invitați. Acest eveniment a fost moderat de doamna dr. Andrea Dobeș și a fost organizat pentru elevii pasionați de istorie din cadrul Centrului Județean de Excelență și nu numai.

Chiar dacă doamna Ana Blandiana, membru corespondent al Academiei Române și președinte al Fundației Academia Civică, n-a putut ajunge la evenimentul organizat la Memorialul Victimelor Comunsimului și al Rezistenței din Sighetu Marmației, aceasta ne-a încredințat un articol meditativ despre morala în politică, în onoarea președintelui Partidului Național Țărănesc, Iuliu Maniu. Conform poetei, crudul adevăr este că morala și politica n-au capacitatea de a coexista, motiv pentru care, faptul că în istoria noastră contemporană un model politic este Iuliu Maniu, om ce a considerat că moralitatea este primordială, luptând pentru drepturile cetățenilor și formarea României Mari, este un paradox greu de înțeles.

Iuliu Maniu este cea mai respectată personalitate a ultimului secol din istoria românească, chiar dacă el n-a alergat niciodată după succesul în carieră; de fapt, el n-a fost niciodată un politician, ci un gânditor și un vizionar politic, care a prevăzut întotdeauna ce avea să se întâmple la conducerea statului, exact ca pe tabla de șah. Acesta a scris ciudat de premonitoriu în 1947: „Lagărele și închisorile pot închide oameni și-i pot ucide, dar nu pot închide și nici ucide ideile”.

Ana Blandiana îl citează pe Emil Ghilezan, unul dintre colaboratorii apropiați de la sfârșitul carierei sale, care l-a caracterizat astfel pe Iuliu Maniu: „El voia morală creștină, democrație națională, justiție socială. Era un mare democrat (…). Dar cu Maniu era greu să fii în politică pentru că, din nefericire, nu era deloc interesat de putere (…). Făcând politică cu Maniu nu te puteai aștepta la glorie politică, pentru simplul motiv că pe el nu-l interesa gloria (…). Pentru el personal nu pretindea absolut nimic, nu era interesat de nimic material”, trăsături din care reiese curajul neînduplecat al vizionarului politic. „Idealist (legat de idei și dezlegat de interese)”, Iuliu Maniu a plătit cu propria viață pentru această îndrăzneală, ce-a schimbat structura statului național.

Modelul Maniu, reluat și reinterpretat de Modelul Coposu, este singura cale de a separa politica de minciuna, corupția și manipularea cu care este asociată în istoria recentă a statului. Acest model impune necesitatea moralei în politică și mai ales, „nevoia politicii de a se lăsa structurată de morala în absența căreia își infirmă definiția și încetează să mai reprezinte interesele cetății”.

Printre invitații care au ținut prelegere s-a regăsit și Emil Burzo, fizician român, președinte de onoare al Academiei Române-Filiala Cluj, care însă ne-a mărturisit că este pasionat și de istorie. În prezentarea sa, „Iuliu Maniu—file de istorie”, a acoperit istoria familiei lui Maniu începând cu 1529 și rolul acestuia în evenimente politice majore, precum Marea Unire de la 1918 (în care a avut un rol decisiv pentru integrarea Transilvaniei, Banatului și Crișanei), respectiv în situația delicată din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unde s-a împotrivit anexării Ardealului și Maramureșului de către Ungaria, respectiv Ucraina (URSS).

La finalul dezbaterilor, i-am cerut opinia Domniei Sale în ceea ce privește modul în care li se poate insufla tinerilor spiritul civic și interesul față de viața politică. Ne-a răspuns: „E o problemă destul de complicată. Ca să te apleci spre viața politică, în primul rând trebuie să găsești niște modele la care să te referi și să vezi în aceste modele o cale de urmat. Vedeți, este foarte greu de găsit astfel de persoane. Foarte multă lume sau mulți dintre copii găsesc modelele în familie, adesea dintre profesorii de liceu cu care vin în contact și la ora actuală mai puțin în lumea politică când vezi că sunt atâtea scandaluri. Deci important este să găsești modele pe care trebuie să le urmezi și atunci te poți implica în orice fel de activitate, în știință, în politică, în orice ramură.”

Profesorul universitar Dr. Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române a pregătit audienței prezentarea „Iuliu Maniu și Mișcarea Memorandistă (1892-1894)”. Această mișcare ocupă un rol important în istoria eliberării naționale a transilvănenilor în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. La începutul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea, Iuliu Maniu s-a aflat la universitățile din Budapesta și Viena, continuându-și studiile juridice și n-a împlinit încă 20 de ani, atunci când a început să se implice în lupta de emancipare a românilor transilvăneni. În 1892 era printre conducătorii Societății Academice „Petru Maior”, organizație a studenților români de la universitatea din Budapesta și a făcut o declarație-jurământ: „Jur pe Dumnezeu, pe conștiință și pe onoare că îmi voi jertfi viața pentru triumful cauzei românești, luând parte la revoluția pe care o pregătim”, referindu-se la revoluția care să aibă drept rezultat unirea tuturor românilor.

Manifestul „Către poporul român din Ardeal și Țara Ungurească” realizat de o organizație studențească reprezenta deja o maturitate politică și juridică a mișcării naționale, vorbind despre drepturile românilor nu doar ca drepturi istorice, dar mai ales naturale. Autorii documentului atrăgeau atenția asupra faptului că autoritățile ungare intenționau să elimine liderii români din Transilvania pentru ca mișcarea națională să fie înăbușită. În calendarul ziarului „America” (1962) a fost prezentat textul integral ca provenind din arhiva personală a lui Iuliu Maniu, însă fără să se menționeze motivul pentru care el a fost considerat autorul manifestului. Redactorii ziarului au scris: „Reproducerea acestui act demonstrează că patriotismului, dacă există, poate fi o virtute matură la vârsta de 20 de ani, cum a fost în cazul lui Iuliu Maniu în 1893.”

De asemenea, Dr. Andrea Dobeș a prezentat „Ultimii ani din viața lui Iuliu Maniu”, începând cu tumultosul an ’47 în care începe comunizarea. Partidul comunist lansează o lungă serie de arestări neîntemeiate, urmate de torturi ascunse sub titlul de „reeducare” și va dizolva celelalte partide, printre care și Partidul Național Țărănesc din care făcea parte Iuliu Maniu. Acesta va fi închis la Penitenciarul Politic de la Sighetu Marmației, unde va și deceda. Suferința prin care a trecut acesta alături de multe alte persoane este șocantă, însă în nicio clipă nu a renunțat la propriile valori, credința lui Iuliu Maniu în democrație, popor și Dumnezeu sfidând orice încercare de „reeducare” de către partidului comunist.

Iuliu Maniu a fost un personaj istoric cercetat în multiple studii și cărți de către Dr. Andrea Dobeș, ceea ce ne-a determinat să o întrebăm despre alegerea acestuia ca „subiect” de analiză: „În cercetările mele, m-am „aplecat” asupra biografiilor acelor personalități care în perioada mai 1950 – iunie 1955 au fost încarcerați la penitenciarul politic din orașul nostru. Se știe că în perioada amintită, la Sighet a fost încarcerată și în mare parte exterminată, elita politică, religioasă și culturală a României interbelice. Iuliu Maniu este unul dintre aceste personalități, om politic a cărui acţiune s-a confundat cu o jumătate de veac de istorie naţională. Și, consider că marele om politic, prin întreaga sa activitatea și conduită politică, și nu numai, rămâne un reper și model. De ce reper și model – pentru fidelitatea şi consecvenţa faţă de un ideal politic, – pentru verticalitatea şi spiritul său de sacrificiu, și pot afirma că rămâne un model de urmat pentru reprezentanţii clasei politice româneşti actuale. Și, nu trebuie să uităm faptul că el a avut parte de o nedreaptă şi amară sancțiune pentru reprezentantul unei generaţii cu contribuţii esenţiale la realizarea actului fundamental din istoria națională: România Mare”

Nu în ultimul rând, inspectorul școlar prof. Marius Voinaghi a prezentat „Generația Unirii, victimă a regimului comunist”, discurs în care a deschis orizontul dezbaterilor și asupra altor personaje de amploare din generația lui Iuliu Maniu care au avut un sfârșit tragic asemănător cu al acestuia.

Am discutat și cu inspectorul școlar adjunct Filip Dan Andrei despre viitoarele proiecte cu tematică istorică:
„Ne-am gândit, la nivelul Inspectorului Școlar Județean Maramureș, la câteva proiecte cu tematică istorică care să vină în sprijinul orelor de istorie, să vină în sprijinul profesorilor și să vină în întâmpinarea voastră, a elevilor. Unul dintre proiecte este „Să ne cunoaștem istoricii contemporani” și acum două sau trei săptămâni, dacă țin bine minte, am fost prezenți la Sighet, la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” cu istoricul Liviu Câmpian, unde s-a făcut o prezentare a ultimei sale cărți, „Ștefan Cel Mare. Cruciadă împotriva lui Ștefan cel Mare”. Astăzi pot să zic că a fost o continuare a acestui proiect pentru că ați avut în fața doi mari istorici și foarte multi cercetători pasionați de istorie și oameni de cultură. Încercăm să începem proiectul cu colțul muzeal al școlii unde încurajăm școlile, copiii, să își creeze propriul muzeu și să învețe istoria prin obiecte. Și mai avem și alte proiecte în gând, dar nu vrem să vi le spunem pentru că sunt și surprize”.

Autori,
Darius SINDREȘTEAN & Otilia BOGDAN
redactori ai revistei AxA, revista Colegiului Național „Dragoș-Vodă”

Foto: Ion Mariș