Pe drum mergând…

Ploaie de vară. Alergătorița la fel de uşoară, o semimijlocie… De fapt, am vrut să comunic faptul că avea o bluză albastru deschis.

Să țin minte grădinile verii.

Duminică spre amiază, începe să clopoțească. O bătrânică se retrage rapid din ferestruica unei case vechi, mici. Vecina: „Te uiți după gagic?”

„…De când nu i-am văzuut… Vara asta nu m-am dus nici la Ocnă… Am ieșit la pensie mai repede… Să mă duc odată în Spania, să mă satur de ei!…”

Sub dig, câteva ”Brune” la păscut. Curate, îndestulându-se în liniște – welfare!

Pescari și fotografi la Iza. Țăcănitul deranjant al aparatelor de fotografiat.

Drumeț șerpuind cu digul șerpuind cu meandrele Izei. Se oprește din când în când, lăsând Iza să curgă singură.

Case cu grădini… Ne apar în cale ca o survenire, ca pianul la începutul vreunui concert mozartian.

„…da’ nici nu mn’i-am bănuit!… C-am grăit cu ie’, alaltăieri…”

„Ioai, bine-i!” – nevastă intrând, de la soare, pe o stradă cu castani.

Stradă vraiște. Vântul toamnei vântură crinii – puzderie – de la case.

Râul plin, larg, lin. Dacă privești atent de pe pod, vezi cum prind viteză pe luciul apei rățuștele, cu motorașul lor silențios, din mal în mal.

La Iza Solovană. Unii stăm încremeniți în peisajul încremenit. Alții îsi poartă coafura/frizura de argint de-a lungul digului – par destul de grele…

Cel mai fain soare este cel de toamnă. El încălzește, nu dogorește, mâinile reci.

Septembrie, resurecție… Sol Septembris resurrexit!

Ascult arii celebre. Dacă, dintr-odată orchestra capătă strălucire și elan ascensional, e clar: cântă Luciano Pavarotti!

Cicori unice la râu – puzderie!

Câte un senior ghemuit în soarele de septembrie, altul schițând mișcări de gimnastică (dacă nu-i nimeni împrejur), alții, cu câte o botă, luând-o spre deal.

Cu năframa atent împăturită, tocmai pleacă de la nora ei. Se urcă în mașina fiului (sau ginerului): „Mai me’rem undeva?” – întreabă acesta. „Nu.” – răspunde ea scurt. „Me’rem hăt!”

Soare, prima zi de școală. Un el și o ea, spre „Grădina Morii”. El îi explică cu gesturi largi: „Știi că ai mei sunt divorțați… În câte o zi trebuie să mă duc și acolo și acolo….”.

Liniștea dimprejurul caselor de departe. Câinii pe lanț pornesc să latre năprasnic, de cum intri în ea.

***

⁠Sport – vorbe la TV…
„She’s a great mover…” * „A header” – lovitură cu capul. * „Fresh legs” – înlocuiri, „forțe proaspete” în joc, la fotbal. * „Tie break! Interesantissimo!” * „Gool, CSM! Lunetista din Norvegia nimerește poarta.” * „Chelsea se apără bestial!” * „ Traoré era gata să vâjâie pe lângă adversar!” * „Jucătorul este înlocuit. Într-adevăr, nu se poate spune că a jucat slab, dar nici foarte bine.” * „S-ar putea să mai vedem intenții din acest registru: scurtă și passing.” * „…fotbalul gen heavy metal al lui Klopp… * „Datul la gioale și provocarea de cât mai multe întreruperi a fost strategia de succes a gazdelor azi. Dacă ar fi condus oaspeții, ar fi procedat la fel și ei.” * „Înfrângerea se explică prin… și managementul zootehnic al echipei.” * O partidă de tenis mai animată – „conversation”.

US OPEN 2021 (note)
Aflată la serviciu, Gauff îsi fixează îngrijorat adversara. * Greșeală neforțată. Simona își admonestează echipa ( – lipsă Teo…) * Marketa Vondrousova și Magda Linette demonstrează cu fiecare apariție cât de nepotrivite pot fi șepcile alea… * În America, oriunde joacă Matteo Berrettini, se face de-o mică Italie: voie bună la maximum, încurajări și declarații de amor directe, pline de culoare, o gălăgie nemaipomenită, continuă. Italienii americani sunt incorigibili, asemeni fraților din Italia – și minunați! * Pablo Carrena Busta, locul 12 mondial, este înfrânt cu 3-2 (tie break adjudecat în „decisiv”), după ce condusese cu 2-0 la seturi, de Maxim Cressy (USA), locul 150 în clasamentul ATP. Care Maxim a făcut 46 de ași (față de cei 7 ai lui Pablo)! De bucurie, și-a dăruit cele 7 prosoape și tricoul de pe el, publicului…Ci, în partida următoare s-a stins… * Accidentată în timpul partidei cu Sorribes Tormo, Karolina Muchova stă în teren și luptă sub durere, până la capăt. No abandonment! * La finalul meciurilor sunt filmați învinșii, retrăgându-se prin „tunelul” de sub tribune. Se urmărește, desigur, „capturarea” gesticii tristeții și a dezamăgirii, întru buna dispoziție / compasiune a telespectatorului. Dacă nu va fi fiind un memento al petrecerii și retragerii noastre prin această „Vale a Plângerii”… * „Another error from Svaitek!” – stâlcesc comentatorii WTA repetat numele jucătoarei poloneze, deși tânărul arbitru (blond, cu ochelari de soare, desprins parcă dintr-o revistă de modă), pronunță clar de fiecare dată „Șviontek” (scris „Swiatek”, i.e. „Crăciunița”). Nu mi-am imaginat-o pe Iga vorbind singură, răstindu-se fără adresă… Ci, a avut în față o Bencic, din care, în tie-break, pe la 13-12, părea că ies flăcări. * Chiar și așa, Swiatek a dat suficiente probe de măiestrie. Ceea ce mă impresionează la ea sunt: tinerețea extremă, ușurința cu care realizează lovituri formidabile, șapca ei – coif în bătălie, privirea în sus preliminară servei, cum ar verifica traseul, mersul săltat sau apăsat și scuipatul muncitoresc în palme când ia în primire racheta. * La dublu, fetele noastre, Monica Niculescu și Gabriela A. Ruse, au învins entuziast perechea Roudcliff – Fernandez. Gabi și-a primit porecla de „Spicy Ruse” – de parcă poți fi altfel, alături de piperata Monica…! *… Leylah Fernandez, Emma Răducanu, Carlos Alcazar! E clar că ”US OPEN 2021” va fi „Turneul Generației 19”. * La fete, se poartă privitul insistent în rachetă ( și număratul corzilor – facultativ) , în răgazul dintre puncte. Cu spatele la teren, indiferent dacă au punctat sau nu, adversarele își privesc racheta, uneori simultan. Ce scrie acolo?… * Americanii din tribune, în mod specific cei de vârsta a 3-a, afișează o dantură albă strălucitoare, gen Hollyood sau reclamele la pasta de dinți. * Tot la fete, îmi place cum, după câte un punct pierdut prea ușor, jucătoarea desenează în aer lovitura corectă sau cum, tot la eșec, înlătură, din vârful degetelor o eventuală demobilizare, în semn de „Ducă-se!” * Impresionantă liniștea aia fără cusur (se aud numai loviturile mingii, metronomic) de care este cuprinsă arena, când rally-ul numără peste 30 de schimburi și tremuri pentru fiecare jucător, la fiecare minge, nu cumva să greșească. * La un moment dat, Stephanos Tsitsipas și Carlos Alcazar imprimau o viteză atât de mare mingilor în rally, încât părea că dirijează „Katiușe”… Până la urmă, proaspătul major Carlos (din luna Mai), îl elimină pe Stephanos, unul din așii tenisului mondial. * Aș zice că Simona a scos la iveală luptătoarea din, altfel, placida Elena Rybakova , iar Tsitsipas a pus în valoare tot arsenalul tehnic, forța mentală și spiritul competitiv al tânărului oponent spaniol. La fel s-a întâmplat în confruntarea dintre Naomi Osaka, locul 2 mondial și canadianca Leylah Fernandez – 19 ani, locul 70 și ceva – care a prilejuit punerea în valoare a jocului Lelyei. Și de asta le spunem campionilor campioni… * …Că nu o mai bucură victoriile, doar o ușurează, că o întristează peste măsură înfrângerile, așa că nu mai știe când va mai juca tenis – a declarat Naomi după înfrângerea cu Leylah. O cred pe cuvânt, dar să nu uităm că una din mizele Grand Slam-urilor este tocmai ceasul de grație și de glorie prins de unii jucători necunoscuți în luptă cu consacrații, afirmarea unor nume noi – așa cum s-a afirmat și ea însăși, Naomi Osaka. Care rămâne o mare campioană, așa fragilă și excesiv de cerebrală cum e. * Luminoasa Elina Svitolina (sau Sweetolina…) a punctat a 9-a ei victorie consecutivă, de data asta împotriva Simonei Halep. Ucrainianca de Monte Carlo este în formă de zile mari, zboară și i-a făcut acest cadou soțiorului Gaël, după înfrângerea la limită din ziua anterioară… Admirație Svito, respect Simo! Nu voi uita cum, de mai multe ori, campioana noastră a ridicat publicul de pe ”Arthur Ashe” în picioare și cum a luptat, ca întotdeauna, „fără rest”… Și cum, în timp ce ea evolua exemplar, în prim-plan, pe marile arene ale Americii, politrucienii noștri nu pridideau cu viermuiala și sfada, batjocurindu-ne… * Și ca să nu pară o întîmplare, după Osaka (4 grand slam-uri), puștoaica Leylah Fernandez din Montreal a eliminat-o și pe Kerber (3 grand slam-uri)! Ca să nu mai vorbim de liceanul Alcazar… * Să vezi cum două dive ale tenisului feminin – locul 5 mondial, Elina Svitolina-Monfis și campioana olimpică Belinda Bencic, sunt înfrânte de Leliah Fernandez și Emma Răducanu, practic două adolescente, ultima venită din calificări… Să vezi la acestea atâta naturalețe în măiestrie, accesarea cu ușurință a tuturor loviturilor posibile din tenis, precum și o stăpânire de sine ieșită din comun… Așa ceva face să merite tot timpul și emoțiile consumate în fața televizorului. Încât, trec cu vederea gongorismele crainicilor noștri („un as care evacuează presiunea acumulată… ” sau „saltul calitativ cuantic este uriaș…”). Hai, puștoaicele! Come on, kids! * Marija Csicak, the chair umpire, roagă publicul să se tempereze, să nu intervină între primul și al doilea serviciu al jucătoarelor. „But this is New York”! (com. WTA) * Leyla Fernandez – o revelație a turneului. Nu se știe de unde atâta energie și încredere, atâtea mingi măiastre. Este una cu racheta, ca Angus Young cu chitara. Broboane de sudoare îi împodobesc fruntea bombată, spre finalul meciului cu Sabalenka (Aryna cea Războinică) – victoria le transformă într-o diademă. * În zori, „măcelărirea divelor” a continuat cu Maria Sakkari, care se plângea arbitrului, după primul break al Emmei Răducanu: „It’s too loud!” Care Emma, la cei 18 anișori ai ei, are o ușurință uimitoare de a juca tenis la cel mai înalt nivel și „face ca meciurile cele mai dificile să apară ușoare” (com. WTA) La mingile grele, sare la bătaie, accelerează loviturile. Rezistă psihic în momentele cele mai intense ale partidelor, când bărbați în toată firea nu-și pot stăpâni tremurul nervos. Râde la victorie, cu fața toată bucurie, ca și cum i-ar fi ieșit poantă grozavă. Școlită, educată, stăpână pe discursul ei – unul concis, de substanță. Este venită din calificări (9 meciuri, oameni buni!) și zburdă pe teren. Nu a pierdut nici un set. Încât: Români! Vă anunț că mai avem o „fată de-a noastră” pe firmamentul tenisului mondial: Emma Răducanu din UK! Urmează finala US Open 2021 (women, single) a adolescentelor: Hai, Leilah, hai Emma! Ci, mai ales, Emma! * Finala a fost un meci dur, echilibrat, cu reveniri și căderi uluitoare, cu tribunele ticsite și foarte vocale. Când se stingeau uralele, se mai auzeau tot felul de strigări, din toate părțile arenei, ca la baia comunală, pe vremuri…. Accidentându-se spre final, la 5-3, Emma nu avea cum să continue jocul cu piciorul sângerând. Era minge de break pentru Leilah (30-40), unul probabil decisiv în lupta ei magnifică pentru revenirea de la 2-5, într-adevăr… La reluare, însă, Emma a avut tăria de-a nu greși, de-a înainta neabătut spre victoria finală. Nu a mai rata, până la urmă, o a doua minge de meci, încheind cu as al 10-lea meci, al 20-lea set la US Open 2021! Emma Răducanu – tărie și candoare! Are forță, tehnică, are calm, ”athleticism” și viteză – au observat comentatorii. Statistica meciului o arată câștigătoare la toate capitolele, mai puțin la returul pe primul serviciu. Acesta este un triumf! * …Că Emma ar fi fost atât de tare mintal, datorită inconștienței adolescentine – zic unii… Eu zic altceva: fata asta doldora de talent procedează normal, ia tenisul ca joc și înfruntare, nu ca o încleștare pe viață și moarte…. FELICITĂRI ȘI CONGRATULATIONS (sau invers, no matter), EMMA RĂDUCANU! * La băieți a fost victoria lui Daniil Medvedev, un debut strălucit în lumea câștigătorilor de Grand Sleam, care, în speech-ul final își curta blondissima soție, îndrăgostit până peste urechi (o, freza lui „incertă”!), aidoma lui Florin Mergea pe vremuri… Nu-l voi uita niciodată pe Marele Nole Djokovici izbucnind în plâns, sub prosop, când și-a dat seama că nu poate realiza „Marele Șleam” – acesta era titlul care îi mai lipsea învingătorului de la Australian Open, „Roland Garros”, Wimbledon, din acest an. Hajde, Nole! Oricum ești cel mai tare și unul din cei mai iubiți jucători din lume!

Marin SLUJERU
(din postările mele pe fb)




Pe drum mergând…

Mai…
Verde compact, luminat, repetat. Pictorul de cer tocmai a terminat de-l pictat. Au ieșit și îndrăgostiții, în sfârșit, pe dig, la râu. Alții abia învață să meargă, într-un tărăboi de bucurie… Un tânăr domn aleargă pe serpentine. Biserici în soare, până departe, păzesc orașul, dealurile, munții… Luna lui Mai, mareea de verde! * Zile una ca alta. Totuna dacă le fotografiezi ieri sau azi. Tocmai am fotografiat-o pe cea de mâine… * Linişte de verde… Câte un „motorbicilist” traversează parcul, după ce își contemplă îndelung mașinăria scânteioasă. N-ai ce-i face! N-aude liniștea verdelui… Câte o rafală de vânt în parc prăvălește pieziș florile din castani, prolegomenă timpurie la viitoarele prăbușiri… Părinți foarte tineri cu copiii lor la Grădina Morii – și-i iubesc la fel de mult ca părinții noștri pe noi, in illo tempore… * Când se intensifică briza de Mai, se intensifică şi trilurilu-leala păsăretului de Vale. Plopii, drepți, susură mai tare. Vârful bradului se unduie acolo, sus, întruna. Ca să nu mai vorbim de stejar – înmărmurit. * Pe stadion, un meci de pitici („Viitorul”), cu galeria de rigoare. Copiii aceștia nu vor ajunge anexe de PC, de I-phone. Între timp, Iza, sătulă de ploi, curge in linişte(ală). Solovanul isi cauta noi ipostaze de încremenire în verde. * Bună şi această zi – ploioasă, ci luminoasă, cântăcioasă şi oxigenoasă… Stânjenei ciuciulete, bujori nou-nouți, roșii of course, flori de magnolie târzii.

Iunie…
1 Iunie – se risipesc de tot păpădiile, funigeii se vălătucesc spre Deal. Părinții bugetari și/sau șomeri umplu Grădina Morii cu copiii lor. „O, my God!”, „Doamne, ferește!”, „Mamma mia!” – exclamă copiii, văzând parcul de distracții, gonflabilele, pompierii… * 2 Iunie. „…Nu-ți imaginezi ce-am făcut ieri! Pentru prima oară în viață am zburat cu ringhișpiru’, cu nepotul în brațe. Azi nu-s bun de nimic, sunt frânt!” – îmi povestește un bunic * Iată împietririle de azi și Iza tot așa, curgând împietrit… * „Vini vara…” – la Sighet, grăniceri moldoveni în retragere privesc în zare. * …Nu, nu-i iasomia. Sunt salcâmii, strugurii lor grei… * Alb de bujor alb. Comparabil cu albul de crin, de margaretă, de narcisă, de gladiolă… Ci distinct, sărbătoresc. * Se aud başi de pe celălalt mal – a început sezonul de pescuit. Păsărelele derutate își întrerup concertul. „Niște țâglari tăt ‘or prinde”!… * S-a deschis iasomia, de-un alb tulburat. * … Ci, să lăsăm ziua de Iunie în perfecțiunea ei, fără atâtea fotografii, cu coconi de mână pe dig, mirosind a penare, cu clăi deja aurii…, să nu-i dăunam sau ceva de genul… * Iunie dens, aproape nu ne vedem, nu contăm…

„Și de aia!”…
Nepoțel cu bunicii pe teren, la Malon Kert. O mini-bicicletă și o serie de 4 mingi aliniate după mărime, sub tribună, îl așteaptă. Niște bălți mici punctează terenul de sport, după ploaia de azi-noapte. Piciul joacă fotbal de unul singur. La fiecare mișcare, fostul gradat de bunicu-său (vezi burtica din dotare și tonul invariabil de comandă) sare cu observații și interdicții. De aia, când milițistul întoarce cu ristul mingea venită spre el, copilul dă cu șpițu’ , iar când mingea ocolește bălțile, „șmecheru’” (cum îl alintă ei) se întoarce și trece râzând prin baltă. Numa’ așa!

Ezoterică…
Întâlnesc în oraș un domn ca la 60 de ani, vorbind cu un limpede accent „sudist”. Îl întreb de unde este. Îmi spune că-i din zona Călărași și că familia lui s-a mutat la Sighet când avea 5 ani. Cum s-ar zice, sighetean cu state vechi de plată… Accentul muntenesc, însă, i-a rămas. ”Nu înțelegeam aproape nimic din ce vorbeau oamenii. Odată, în piață, am auzit o bătrânică zicând către alta: „Si-ț-a-amu!” Am tot repetat cuvântul în minte până acasă, să o întreb pe mama…” ( Înseamnă: „Fie-ți de ajuns acum”!” sau mai simplu: „Bughet!”)

În dulce grai…
O gospodărie. „Hai în ca’, Ioa’, că ploauă!” ”…Nu mă duc, că ș-afară plouă…” * La lucru. „Ce-ai pus de mâncare, Mări ?” „Macaroane se’rte.” „Și ce-ai pus pe ele?” „Fideú, ce să pun!?” * Un om cu două femei trec prin pădure. După o vreme, el răcnește: ”„Ioană, Mări! Găsâ-mă că nu mă găs’!” * Dulgheri la Ocnă: „Măi, Iua’! Mie’rem amu…!” *

Tennis live…
S. în verde de Paris. „When she’s aceing, nobody can stop her!” * „Îi cade mâna francezului sub imperiul emoțiilor. Echilibrul mintal se dizolvă.” * „B. are o dreaptă uriașă și o atingere de catifea.” (M.V) * „Mingea curăță linia de tușă.” * „…Prinsă-n această dilema, care-i blochează reacția, S. cade-ntr-o gaură neagră, la fel ca-n astronomie. ” „Setul median.” * „Ce frumos perie mingea în lateral!” * „Supraîncarcă forehand-ul!” * „Lungește mingea.” * „Planul de filmare nu redă fidel nuanța loviturii.” (M. V.)

AICI, ACUM…
Toată vara tot orașul era aici, la strand. Pe malul nisipos foia tinerețea pucérka. Era plin, pătură lângă pătură, ci, se marcau destule terenuri de volei, de tenis cu piciorul. Mingile aterizau pe cearceafuri, printre farfuriile cu roșii și castraveti, se juca prinsa la căpătâiul celor întinși la soare.. „Nesimțiților!”…
Băieții săreau de pe podul de lemn sau de pe malul înalt, de lângă lespezile de piatră catifelată – în picioare sau hasas, csukafejes, în echer, cu răsuciri și rostogoliri… Ci fetele nici nu se uitau de pe cearceafurile lor, discutand cine știe ce, mult mai important…
Cine voia mai multă intimitate se așeza la margine. Acolo erau pături mai rare, cu perechile notorii ale orașului… Cine voia mai puțină lumină, trecea pe celălalt mal, cel cu familii, cu prunci, sălcii și vedere spre ștrandul cu siluete dragi tremurând în lumină – le priveam pe sub pleoape, de departe…
Ne trimiteau după apă la Izvor sau la terasă la Boby Solo după halbe sau țapi, să bem limonadă, sifon, că eram roșii ca racii (ori albaștri, dârdâind, cum stăteam în râu ore întregi, până-n gât, ciorchine).
……………………………………………………………………………………………………………………………….
Aici sunt mai multe amintiri decât densitatea nimicului de acum, / de aia vocile noastre parcă sunt de demult / și ne întristează puțin…

(din notațiile mele de pe facebook)
Marin SLUJERU

foto: Marin Slujeru




Pe drum mergând…

*
Între timp, Magnolia… și nu numai Ea!…
*
„Vii de la apă? ‘Or si mâțâșori de Florii?” „De lozie nu mai sânt. Da’ de răt’ită sâânt!”
*
Un cărucior. În el, un dolofan însomnorat schiaună neconsolabil, cu o lacrimă mare pe obrăjorul mare… Naa, aaa, plâns’ liin…
*
Sală de lectură la râu. La banca lui, oprește Cititorul locului, cu bicicleta lui. Își dă jos căbatul, își decoperă argintul, mă salută (că doar îl imortalizez)…
*
Stadionul gol de câteva zile „bune”. Păianjenii cresc în voie la vinclul porților. Mai vine câte-un „pitic” și se tot uită, cu jind, într-acolo. Au chemat gunoierii, să măture pista de praful ce s-a adunat…
*
Trece un zidar cu țoacla lui. Mai stropit (cu var) nu poate fi decât Aprilie (cu pomi înfloriți), prin care tocmai trece.
*
Undeva pe lângă fosta Vulcanizare (ori Bufetul „Huta” ori șusteria) de pe „Avram Iancu”. Explozii florale peste tot. Dar, să nu uităm esențialul, anume bătrânica în haine întunecate, vorbind cu telefonul, spre stația de autobuz „…dacă ‘oi me’re acasă și-oi me’re la Ilenuca să-mi scriuă pă hârtie…”.
*
Iza Solovană, așezare în poză: „Stai că stă!… Acuma!” (- fotografi amatori la lucru)
*
Un mic boxer cu pansamente verzi pe mâini face digul, aleargă avântat, aplecat înainte. Nu e ușor, într-o lume a trândăvelii.
*
La malul Izei, un băiet creț, înăltuț, face salturi mortale de dragul „crețulinei” sale – încântată, emoționată tare.
*
Săptămâna Mare. Azi trecem mult mai cuminți. Taine mari se petrec…
*
Pe dig, la Grădina Morii, niște domni bine, veniți probabil la noi pentru „Paștile în MM”, mă întreabă: „Nu vă supărați, aceasta este Tisa”? Aveau mustăcioare identice, bieții…
*
Pe pod, un domn dichisit, către „50”, dă să sărute o doamnă tot așa… Ci, îmi întorc capul, în modul robot. Verde-April pentru toți.
*
„Ce de verde!” „Amu se vede ‘a ce-o plouat atâta atâtea zâle!…”
*
La malul râului. Pe o bancă, un găligan învață blonduca din brațe să aplaude clipa cea repede… Din când în când își cară cu schimbul câte-o serie de pumni în umeri. Căci totul e spectacol. Show. Dovadă: pe sub pomii înfloriți, ele iau rapid poze de divă, ei le imortalizează cuminți. Un tătic face cu fetițele lui alte castele de nisip.
*
Prin Mai, zi de zi. Aceleași imagini (ci, nu-s chiar sută-n sută sigur) pe fața plimbărețului… Alte-aceleași vederi pe un chip vechiu.
*
5 Mai. Dintre liceenii din parcul de la râu (de-acum au de unde chiuli, a pornit Școala), se desprinde o blondină. O ia spre oraș, vorbind la telefon. O unduire auroasă umple aleea, îi dă sens. La început părea că se îndreaptă undeva, apoi, niciunde, în larg…
*
La Pod, seniori cu utillajul la soare, pe bănci. O boreasă coborând din Deal, cu omul ei, intră în vorbă cu ei: „Da’ numa’ până-aici?… „Ce nu veniți pe la noi?… Me’rem în Oraș!”
*
Am fost la Iza și azi, să nu rămână ploaia singură… Nu era nimeni, decât plimbătorul cotidian de cățelușă neagră, creață – cu grija, răbdarea și lesa lui. Au pornit mălinii!
*
Ai zice că unele zile sunt doar lipitură, anexă, „copii palide” ale celor model. Dar nu, dacă te uiți atent vezi că nu-i una să nu aibă frumusețea ei. Nu-i nimeni să nu fie cineva, nu-i nimeni să fie nimeni. Mai ales în Mai. Care, „îi luna cea mai ploioasă” – cum ziceau doi biciliști în gura mare, prin ploaia mare. Atenție la castani – o vreme sunt candelabre!
*
N-am mai văzut aşa ceva: ea trece foarte înaltă şi voit mlădioasă pe dig, cu cavalerul şi mai înalt, blond, inexistent. Vai de digul nost’, iată, tot mai jos…
*
…Ploaia de Aur, Ruguțu’, Tulipanu’, Magnolia Însăși, pomii prin livezi, stânjeneii, Mălinul, Castanii în lumini, bujorii, Trandafirul… – rând pe rând toate înfloresc, înfloresc… și deodată nu-s – cum li-i rândul. Să le privim atent, îndelung.

*
Castanii în floare sau arhitectura luminilor & mireasma mălinilor, din urmă, încetinindu-ne… „Liliaacul sub ferea stră frea-mă-tă…”

*
Tennis TV
* „…Să o oprească cineva pe doamna aceasta să țină scorul în română!…” (FedCup)
* Una dintre bondoacele de ne-au învins avea un rictus nefericit, părea că zâmbește nonstop. Crainicul tv: „T. zâmbește premeditat, spre a o descuraja pe jucătoarea noastră!” * „Iată că și ea expediază o minge împrăștiată, la fel ca adversara ei!” * Despre o jucătoare căreia adversara nu i-a luat nici un game (break) tot meciul, crainicul zice: „she was unbroken”. * Același crainic, la sfârșitul altui meci, laudă prestația jucătoarei învinse, subliniind, însă, „pedigriul și clasa” învingătoarei. Da, pedigriul, așa a zis…* „…Cred că a venit timpul ca S. să încheie conversația din acest prim set.” * Despre o lovitură accelerată: „prelungită”.* După o minge care-i țopăie prin față și se depărtează, uriașa K plesnește cu racheta praful zgurii. * Azi am văzut pentru prima dată ași repetați la T, cu mingea a II-a, în final de set. Donator: Maria Sakkari. Primitor: Andrea Petkovic. Și tot Maria a ridicat, cât este ea de mică, niște lob-uri peste Andrea, în teren, cât era ea de mare! * Gata să câștige setul, una din jucătoare, în loc de un winner sec, banal, pune un stop la fileu, răsucit în toată forma. Mingea cade cu câțiva cm afară. A pierdut setul, dar ce frumos a fost! ( Apoi, le-a câștigat pe următoarele două.)

Handdbal & fotbal TV
* „Jucătoarea parcă levitează…, parcă pune mingea cu mâna…, bagă mingea-n ațe!” * „Eliminare – jucătoarea noastră a avut o mână subtilă pe adversară…” * „City revine pe teren după ce și-a scos definitiv din dicționar cuvântul cvadruplă.”

Marin SLUJERU
(selecție din postările de pe facebook)




Pe drum mergând…

Aflu prin ce grele boli trec unii copii de pe sate. Educatorii, psihologii școlari desfășoară o muncă de teren plină de dăruire, mobilizează generozitatea unor sponsori. Of, lunile astea de școală la distanță… Iată două cazuri. O adolescentă născută prematur și rămasă fără oxigen la naștere a fost adusă la nivel de clasa a III-a. Este de un bun-simț desăvârșit. Cere fișe pentru luna de întrerupere a școlii. Un băiețaș de 11 ani, rămas mic de statură și „greu cât o pană”, are, în plus, mari probleme de vorbire și miopie severă. Acum, însă, este fericit. O firmă de profil i-a dăruit niște ochelari speciali, mari, albaștri („oțățăi” – le zice el). Mititelul descoperă lumea, numește, îl interesează totul. Ea are nume de floare, el – de rege… (& B. A.)
*
Dimineață, o stradă la râu. La o fereastră, o „tânără domniță” scutură tot felul, de praf, de noapte.
*
Un tată cu fiul cu râul, sub arbori înalți. În lipsa lor, nu am văzut ce pustiu era peisajul.
*
O „mamă cu amor” cu băiețașul ei aleargă pe dig (ei îi jucau codițele). Nimic științific – ochii pe cronometru, alea, alea… – aleargă pe rupte, dau din mâini si din coate dezordonat, o zbughesc (stilul „zbrr!”), o iau la sănătoasa, la goană, în ture scurte, intense, aleargă pur si simplu. Parcă-i aud: „Te fac un dig?”.
*
Mă întâlnesc cu semifondistul meu preferat. Aleargă în jurul meu râzând, îmi spune ceva (?), dispare. Pierdem un foto-șuting pe cinste, amândoi.
*
Tot pe dig: „Mami, da’ știi când am venit noi la Grădina (pauză de respirație) Morii?”
*
Un senior cărunt, cu pantaloni de tergal din mileniul trecut, se plimbă agale, la braț cu doamna lui, vorbind în i-Phonu-i ușor depărtat.
*
Bunicul în cărucior de invalid se-ntrece în alergări cu nepoțeii, care îl însoțesc. Că mult i-a mai cărat cât au fost mici… Accelerează roțile cu mâinile. Înainte, avea un cărucior electric.
*
Se schimba culoarea apei, de la verzui spre aproape albastru. Unda Izei este aproape netedă, aproape limpede, cu văluriri / încrețiri abia.
*
La Grădina Morii bănci rupte, opere în lemn ciuntite, pe dig borne de drum dislocate, semănături de peturi… Chiar așa să fi crescut indicele de taciturnitate?!
*
Nu frigul, lumina – albastrul e cel mai tare. Albastrul bate tot. E e ca într-un chivot. Aproape să fim heruvimi – sau chiar serafimi…
*
„Anii?… Au trecut?!… Eu n-am două cu ei. Eu am treabă cu anotimpurile…” (– contemplator meteopat)
*
Un tată cu fiul lui vin pe dig. Cel în creion mai puțin apăsat strigă foarte, foarte tare.
*
Îi văd de departe pe cei câțiva lazy people de la pod, o iau spre ei, să socializăm în lumini, cu Iza și Solovanul la purtător…
*
La Iza. De jur împrejur numai cântec. Cum zicea Botticelli: „Primăveri de pus în cui…!”…
*
Anoști bicicliștii de pe malul Izei, oricât de fancy s-ar da. Numai dl. profesor Svedak (Svedák bácsi), zeci de ani la rând, a onorat-o cu adevărat. La costum sau într-un balonzaider cu catarame, netulburat (andante), trecea zi de zi „de-a lung de maluri”, pe bicicleta lui ultradotată, toată strălucind.
*
Zi de primăvară. Lumina cade lată pe fața alba de masă, în cafeneaua de la râu, exact lângă puloverul ei roșu.
*
Vrăbiile sunt în culorile mușchiului de pe dalele digului. Ori acesta este în culoarea vrăbiilor.
*
Stadion pustiu de săptămâni. Un „pitic” privește pierdut păianjenii din vinclul porții… Sunt cu el!
*
Date fiind zilele noroase, la Sighet s-a experimentatără Iluminatul public de zi. „E pentru peisaj.” (M.O.)
*
Băbucă urcând spre pod, cu sacoșele pline, către o alta: „…Laudăm pâ Iisus!… Că mi-am lăsat lucru’ meu…, da’ l-oi face… Ai auzit c-o murit Mărie a lu’…?”
*
…și râul și dealul și liniștea primăverii… Era s-o iau spre oraș. Deodată am simțit-o vie, la inimă – și iată-mă-s și azi la Iza!
*
….și o alergătoriță cu cățelușul ei rupând digul și doi pescari cuminți, la locul lor, lângă țoaclele lor și seniorul cititor, cu țoacla lui, așijderea, după preludiul gymnastic, spre banca lui de la râu și tânărul de la spații verzi cu manelele lui la maximum „și etc., etc.” – semnale de primăvară, de normalitate, cred.
*
Digul – zi de zi aceiași pași, același lut, de la acceași înalțime același râu alături. Azi am avut oaspeți – vânt din toate părțile –, suna în haine ca echipamentul alergătorilor, m-am tot păcălitără.
*
Aprilie – până la urmă biruiește huzurul, buiecia, mutualismul flori-albine… Restul le punem, le învăluim frumos, într-un cloud
*
Ploaie, nori, frig, dar Primăvară, cu coronațiile de rigoare – mai ales cea imperială, a Magnoliei.
*
Pt’iața neagră liberă. „Complimente aveți?…, subțiri?”

-.-

Folbal TV ș.a….
* Titlu: „GAZUL A LUAT O GURĂ DE OXIGEN.” (NB: Meciul a avut loc la țărmul mării.)
* Un meci de Div. a II-a.„Echipele joacă la trecerea timpului… Jucătorul aleargă în reluare după minge.” Când nu reușeau să paseze la adversar, intrau în el. Orice numai să nu pericliteze poarta adversă… Ieri a fost un meci similar, menit scorului alb. Echipa oaspete a greșit și a marcat pe final. Atunci, a intrat în scenă arbitrul: gol perfect valabil anulat. Au cărat care întregi de reportaj pentru așa ceva, au transmis pe un post cu acoperire națională, să-i vadă Țara!
* 2-1 pentru noi, ultimul minut al prelungirilor: „O neînțelegere între apărătorii noștri, șut, dar portarul nostru prinde mingea! Ungurii puteau să ne în fi gă cuțitul în spate!…” – The name of the game: football!...
* Șefa unei campanii de vaccinat câini, la Radio R. A.: „Rog cetățenii să fie mai suportivi.” – În română nu se poate. Multe răbdăm.
* „…S-au dat cap în cap cei doi. Pare că jucătorul… este mai avariat.”
* „…Mingea este atinsă cu un vârf de fir de păr de apărător și deviată în out.”
* „…Acesta nu-i un jucător să-l lași să pătrundă singur spre poartă, că te-ai curățat.”
* „…Iată ce ținere de tricou!…Un material de calitate.”

Marin SLUJERU
(din notațiile postate pe facebook)

foto: Marin Slujeru

 




Pe drum mergând…

(Motto: „…voi fi aici, …așteptându-mi rândul la reflexie” – N. Ș.)

Grădina Morii, Iza Solovană cu digul, Solovanul… Zi de zi același peisaj – nou-nouț, unic și totodată vechi, de album.
*
Plec și observ (cu privirea periferică) niște alergători color, în vis, în tandem, cum iau în primire digul.
*
Un fel de ghețuș zgrunțuros în parc și pe dig. Nu se poate rula, nici alerga. Un biciclist grijuliu pe lângă bicicletă, 3 feciori alergând ca pe sticlă, cormoranii, tot mai mulți, văietându-se….
*
Martie în plin Februar. Ne răsfățăm între lumini și păsări. În parc, pe o bancă, un băiat și o fată își fac confidențe informatice. La râu, o bucălată cu glugă face poze (peisaj) cu un aparat foto adevărat. Pe pod, un bătrân, pe o bancă un altul, picior peste picior. Amândoi își frământă ușor mâinile, mătasea lor. Pe maluri, coanțe de nailon full, pentru cine ști’ ce steag…
*
1 Martie. „Spal-o, îi murdară, tu nu vezi cum arată?” „Amu am și eu o cursă de Baia Mare! Alții numa’ curse bune o căpătat – eu tăt Valea Mare, Valea Confundabilă… ‘Oi spăla-o după…!”
*
Cu cât ies mai de dimineață, sunt șanse mai mari de a simți acea invincibilitate de tinerețe…
*
Cerul este atât de albastru-curat, încât trebuie să mă opresc din mers, să stau smirnă.
*
Întorcându-se de la cumpărături, unii responsabili de plasă fac obligat un ocol, să vadă „cum e apa”. De fapt, ei dau onor Izei, ca niște sigheteni onorabili ce sunt.
*
Un „ABC”, sfârșit de program. Aștept…
– Atâteaa-s!… Nu înving! – apare într-un târziu vânzătoarea și în fața mea.
*
Martie, dimineață. Dealul, râul stând. O domniță într-o fereastră scutură tot felul de bruma nopții, dispare.
Pe dig, doi băieți rulează alene cu bicicleta:
– Ce pustietate! – zice unul.
– 308 metri altitudine…- citește celălalt, de pe i-phone.
„- 308. mă…?” – încearcă să se mire primul, ci renunță rapid.
*
Rece, dar nu contează, totu-i perfect. Începe înghesuiala verdelui pe deal. Noul arboret de pe Solovan crește încâlcit, greu, de-a valma.
*
Pe râu, rățuștele înaintează lin, rapid. Masculii micilor familii se mușcă sistematic, când se apropie – nu încap unul de altul, își încalcă teritoriul…
*
Incredibil ce minusculă-i păsăruica de cântă cel mai tare și mai melodios – și are repertoriul cel mai bogat!
*
1 Martie. Mi se spune că echipa Don Quijote a trecut, spre amiază, prin zona Revai, în sus. Trioletul cuprindea: în față un băiet mic și gras, făcând talente cu bicicleta, la urmă un găligan cocârjat, epuizat, la mijloc, gardată, ea – absentă, toată visare, toată înmugurire… Sigur că nu erau Sancho, Don Quijote, Dulcineea. Erau mult mai puternici. (&MV)
*
Martie, înainte de amiază. O mare dispută pentru prezența-n lumină între păsări, între copaci, în fel și chip… Câte un pensionar, câte două pensionare trec stânjeniți în tăcerea și precaritatea lor… Crește indicele de taciturnitate în oraș (nr. de taciturni la 1000 de plimbăreți). Terenul de fotbal puternic luminat, gol.
*
Zăpada asta târzie pare o ultimă reverență a iernii în fața coniferelor risipite prin oraș.
*
Privind arinii și ascultând păsărelele de pe malul Izei, realizez că au același design în unghiuri ascuțite. Ca să nu mai vorbim de cânticele.
*
După câteva zile cu ploi și mânie, astazi este deja cu cine vorbi, Iza e mult mai limpede…. Frig și lumini și umbre. Pământul îngreunează pașii, ci peste tot oglindiri…
*
Nişte copii de la o casă familială, aduşi la Iza, aplaudă cu tot corpul lor, când le apar în față spațiile mari de la Grădina Morii.
*
Grădină unde, o domnișoară își tot scutură de aur părul. Are un aparat foto, caută unghiuri potrivite.. Nu departe de bustul lui Eminescu. Da, singură.

Folbal TV ș.a.
*Înaintașul „pândește ca rechinul…, în ape adânci…, să țâșnească și să înșface prada.”
* Un șut în plin, dar jucătorul rămâne în picioare. „Cred că adversarului care l-a nimerit nu prea îi convine că nu a căzut.”
* „Jucătorul a renunțat definitiv la acel nume, ați văzut că și pe tricou are decât prenumele.”
* „Echipa concretizează o dominație teritorială categorică.”
* „O minge care plâânge până în fața porții iese în out…”
* „…aleargă spre careul advers, întoarce capul să fie informat de unde vine mingea…”
* „…merge după fentă!”
* „Un break acum ar redinamita un pic jocul.”
* „Gol la colțul scurt! R. își anunță încă o dată calitatea.”
* „…Iată, jucătorul se dovedește a fi eficient, dar nu și foarte inteligent.”
* Din ziare: „Cei nevaccinați sunt mai susceptibili la boală.” Sau: „Coșmarul Simonei Halep și-a rupt un deget.”
* Meteo RRA: „..se anunță ninsori, cele mai multe fiind preconizate în județele:…” Preconizate de cine? Să știm și noi odată!

Addenda
Am observat că nu-i jucător să nu-și așeze el însuși mingea pentru corner – o pun, o depun, o aștern, cu toată delicatețea de care sunt în stare. La loviturile libere, tandrețea este completată de un calcul amenințător. * Prim-plan cu H. K. faultat, căzut pe gazon. Cineva îi trimite mingea pentru lovitura liberă. Ea vine ca o jucărie multicoloră, rostogolindu-se, până în mâinile jucătorului – care, negrăbit, o aștepta curios.

Marin SLUJERU
(din notațiile postate pe facebook)

foto: Marin Slujeru




Pe drum mergând…

(meteopatii)

* Nimeni la Iza, de frig. Aud o ciocănitoare, niște ciori. Nici urmă de păsărelele de ieri. După fiecare instantaneu, trebuie să țin mobil-ul la cald, în buzunar. Important că, în sfârșit, ninge…
* Trotuar spre Iza. Un tătic trage o săniuță cu două fetițe. „ ‘Ce-o curățaat?!…” – scheaună ele, nevoite să se dea jos câțiva metri.
* Azi iarna-i mai blândă, zăpada mai mată, mai pufoasă, lipicioasă… Merg cât mai încet prin atâta încremenire, să o surprind, cât se poate, în poze…
* Dimineață și lumina aprinsă pe masă, în lampadare. Apăs întrerupătorul și mă luminez: e zăpadă afară!
* În casă. Fulgii ce ușor se sting, atingând geamul… (& D. A.)
* Umezeală. Vânt tăios în câmp. La râu nu bate deloc. Au adus oile, s-au pornit păsărelele, iar… Pe pod, mă agață un nene din Deal. Prelecțiunea apocaliptică de rigoare. „Știm noi de unde-i…” – îmi indică el virusul, cu capul. Pe corzo full de mascați. Au ieșit toți câinii de prin curți. Așteaptă cu noi la trecerile de pietoni.
* Un teren cu bălți la Grădina Morii. „Aicea nu!…, și-aicea nu! Nu ai vo-ie, ai înțeles?” – este îndrumat copilașul cu tricicletă… Care copilaș tocmai ce căzuse. Și care, imediat după indicațiile lui daddy, o ia drept înainte, prin cea mai mare baltă.
* Soți de mult privind spre Solovan: „-…Noa, hát!…” „…- Igen, igen, igen…”
* În parc, la râu, într-o filigorie, un băiat și o fată stau îmbrățișați. O domniță cu trei copilițe aleargă să-și facă poze la bustul Poetului. O felicit. Îmi răspunde emoționată că-i plecată de mult și tocmai a venit pentru câteva zile acasă, în Sighet. (Nu a aflat, încă, de Cui, de Țe’d’e… )

* Ce n-aș da să mă mai zgâiesc odată uimit la fulgii de nea…
* O stradă. Tocmai trec râzând doi liceeni – își analizează pozele din i-phone: „Da, dar atunci eram mai gras în obraji!…” Nici nu bagă în seamă omul de zăpadă de după gard.
* Ninsoarea peste tot… Uită, șterge, iartă tot…
* În povești cu un bácsi, la Pod, la Marmația: „- Bolovanii ăștia i-o adus să facă ștrand. Ce ștrand? Că sus dau drumul la canalizare direct în Iza…” „- Iar e murdară apa…” „- Da. Nu vede peștele… ” „- Ce s-or face pescarii acum?” ” „- Nu-s așa mulți pescari. Mai mulți îs „branconieri”. Acuma merge cu plasa! Sunt sate unde fiecare are plasă. Mai sus, unde nu vede omu’…”
* Crâmpeie de zăpadă pe apă, la mal – ferestre în Iza. Pe podul suspendat, am și eu greutatea mea, pasul săltat. Apoi, se mișcă, face valuri, și digul.
* Umezeală. Cum trec, mă opresc din când în când. Imediat mă latră vreun câine, de la case – obligat, lung – uuff!…
* Între ploi, se sparge soarele la râu, bate un vânt puternic. Conversație la pod: „…Și ce-am vrut să spun? – Asta o spun, des, de-acum!…”
* Pe grăbita Iza, / Zi de zi pun miza… * Nulla dies sine Iza… * Cum se duc zilele-n goană, / Cu Iza cea Solovană… * Cu Iza și Solovanu’, / Îmi duc zilele tot anu’…
* În parc la râu. Duminica se vede mai clar. Alergătoarea în galben se oglindește în bălți, după ce trece.
* „Te plouă?” – mă ia la întrebări un bade, la Pod. „Nu, nu-mi plouă.” În parc, nici urmă prin bălți de urmele alea de care ziceam ieri. – Întuneric mai mare.

* Le toarnă în plină, înnorată, zi. Iza tulbure, înfoiată, curge mâncând pământul…
* Făurar (Februaris, Anthesterion) al lupilor și al purificării. Pe dig, vânt rece cu soare. Mă taie! O întind rapid.
* Soare, Februar. Destul să apară pe centru un ciopor de brunete înalte, mlădioase, în rochii lungi, înflorate. Și să dispară la fel de rapid.
* Făurrar de Februarr. Pe dig, separat, un alergător și o alergătoriță. Borna albă din sus de stadion, ce-mi era reper, numa’ nu-i. Nu reușesc „să prind” frigul râului cu foto-camera mobilului; ratez și soliștii păsări. Mă împiedic în asfaltul dezgolit de zăpadă de pe dig. Liniștea locului e spartă de câte un „motorbiciclist” în deal. Păsări felurite în luncă și în arborii impunători de la Grădina Morii. Cip-cirip de păsări mici, în pomii mici, la case…

Comentatorii…
„Lovitură liberă. Dacă executantul va fi în picior, vor fi probleme mari!”
* Un șut mult peste poartă. Crainicul: „Un șut care ocolește poarta!”
* Handbal feminin: „Ce bombă a tras! Ce katiușă din mâna bielorusei!… , Perforează poarta…, Bagă mingea-n ațe!…”
* O trambulină mare, un schior sare, zboară. Crainicul: „Șii… ajunge la punctul de constructie al trambulinei!… Dar, doar atât.”
* „Se-nmulțesc criticile vis-a-vis la adresa acestui arbitru.”
* „Strigătele antrenorilor le depășesc pe cele false (puse) din studio… Au și aplauze ironice.”
* Cartonaș pentru simulare în careu: „A-nceput să cadă înainte de-a se întâlni cu adversarul.”
* „Echipele au terminat la egalitate, 2-2. S-a remarcat jucătorul X de la gazde, care a făcut tripla.”
* Tenis. „Din păcate, jucătoarea noastră nu a putut opri tăvălugul american.”
* „Antrenorul Z. purta căciulă când nu ploua, iar acum, când plouă de rupe, a dat-o jos!”
* „Meciul a fost enorm de echilibrat!”
* „Victoriile Simonei sunt la ani lumina de cele ale celorlalte jucătoare din România…”
* „Uimitoare meciurile acestei jucătoare, I. S., după trecerea minunată de la juniorat la seniorat!”
* „Sentimentul e că mingea este afară… Da, da, este afară.”
* „Imperial!…Fuarrte…! Ambii jucători nu sunt scandalagii.”
* „Meciul a fost enorm de echilibrat!”
* Un mijlocaș trimite o pasă de vreo 30 de metri, în spatele apărării adverse. Din alergare, atacantul ratează de puțin preluarea ei în gol. „N-a calculat bine pașii” – observă crainicul la reluarea fazei, uitând că mingea nu venea în ralenti…
* Lovitură liberă. „M. este redutabil în astfel de situații, chiar poate fi letal.” * „… O centrare predictibilă.”
* „D. nu a cedat nici un set în partidele anterioare cu R., iar aceasta se reflectă într-o manieră masivă în economia acestui meci.”
* „N. găsește un pasaj ideal, după ce a fost amenințat tot setul…” (& M. V.)

Marin SLUJERU
(culegere de pe pagina de Facebook)




Pe drum mergând… (jurnal de dig)

Noiembrie în toată legea
* Tocmai am săpat de-o plimbare în Noiembrie cel dens, întunecat. Pe dig, la Iza, nu era nimeni decât… Să stai lângă lucrurile pe lângă care treci.
* Clar de Noiembrie. După ziua ploioasă și întunecată de ieri, în grădina unei case scânteiază o mașină roșie, cu un lătrat gros alături. Mestecenii își zornăie aurul spre cer, iedera urmează ornamentele gardului de fier forjat. Ale cărui picături de ploaie, de la mărunte la babane, au căzut toate ieri…
* Duminică, brumă, soare… La râu răsună clar convorbirile pescarilor, mie obscure, precum buletinele meteo… „Vigyázzatok, gyerekek, siklik!”
* Schimbându-și poziția, mobilul meu lansează niște țignale ca la manevre, în gară…
* De la o zi la alta, diferențele în peisaj sunt insezisabile. Noutatea de azi ar fi că la mal râul s-a făcut ruginiu, de la sălcii și că pe Solovan au început să pună țigle… Or numai acum mă voi fi uitat într-acolo.
* Frig de frig seara. Luna prezentă de pe la 4 p.m., întruna. Pe deal, niște „motorbcicliști” cu eșapament de „Zidul curajului”. Se îngemănează lătratul dulăilor de pe cuprins.
* Brumă, soare, fel de fel de configurări spre/la râu. Le fotografiez – un succedaneu al formulărilor, al scrisului. Caut imaginile comune cu …privitorul, „punțile”.
* Ore de lucru. Pe dig, câțiva sigheteni, probabil noi pensionari, și-au pus paltoanele de demult. Îngrijitorii parcului tocmai au oprit vântul și pun frunzișul căzut în ordine și disciplină.
* Baterie epuizată! Mă văd în oglinda mobilului – o adevărată călătorie, reconfortantă, în vremea oglindirilor. Mult înainte de „epoca selfie-urilor”.
* Cu lunița în întunecime… Într-o astfel de seară de Noiembrie se va fi născut expresia „Ioai, frig mi-i!”, undeva la Maramoroșu…
* Ceață, locul nu stă locului. Copacii de pe deal abia se văd, tot mai vag, pare că sunt duși, fără voia lor – cer ajutor cu ramurile, ne văd cum abia îi vedem…
* Podul în ceață – inutil, doar o formă frumoasă, o creionare în gol, râul nefiind…

Vorbe pe dig
* … „Hai mai încoa’, A’nu’!” ”…Ceă?” „Să treacă domnu’!”
* „…, c-am crescut acuma!…” – îl privește ea, într-un paltonaș scurt, de la înălțimea umerilor lui.” (– deveniri)
* „…pe lângă că, ăăă, când o ajuns acasă, gen unchiu-meu l-o văzut cu pachetu’ de țigări!…” (– povești verișorești)
* „…’I bătrân…, i-am zis să mă lese-n pace… Ni, aieștia joacă fotbal! Și eu vree’u, hai să strigăm!” (– cocoane )

Decembrie de Noiembrie
* Peste tăcerea din magazine s-a așternut liniștea străzilor, a râului, cu un cuvânt iarna. Pescarii, luați pe nepregătire, și-au adunat catrafusele și au întins-o pe „țoaclele” lor. O formațiune de prunci ia la bulgăreală pe te miri cine…„Să vă puneți fulgarinele!” (– Timi)
* Lumini de Decembrrrie. Sclipirile râului, gheții, zăpada… Am făcut la poze albastre!… Același albastru insistent spre seară. Vreo 5-6 fotbaliști la stadion, 1-2 alergători pe dig, un (1) copil dându-se pe gheață în parc – în rest, pustietate vraiște.
* Spre seară, gheața a înaintat cuprinzând Iza „în toată forma”. Un băiat îmbrăcat subțire trece pe dig. Un necunoscut zâmbește mulțumit de unghiul de fotografiere găsit. O tânără cu un pahar de plastic și o țigară se așează pe o bancă înzăpezită. Frig, întuneric, aglomerație maare!
* Vânt cald aseară și azi iarna dispăru… Un foc în deal, se taie niște căzături. Nimeni la stadion – zi fără fotbal, fără înjurături. Incredibil ce liniște!
* Înserare de Decembrie fără poze: 1. cum se agață întunericul de crengile arinilor goi, cenușii, de pe malul Izei, 2. în parc, la Grădina Mor(o)ii, înghesuiala arborilor e în toi.
* Dimineață, brumă și îngheț. Pe pod, un băiat în capul gol privește râul. Are frizura neclintită, ci nu de la vreun gel. Pescarii nou veniți umblă în josul și în susul apei, inspectează râul, poartă discuții individuale cu cei deja instalați („…la 7 si 20 am fost aici… ”), fumează o țigară, țin o ședință de lucru. Până vine soarele, să le dezghețe apa la mal. Amână bucuria. Contemplator razant cu golul din minte.
* Înainte de „12 ceasuri”. Decembrie, fără zăpadă, fără soare. La ceață și fum câinii latră mult mai tare.
* Ce am avea de spus nu-i mare lucru, de regulă. Dar dacă formulezi, dacă pui fiecare cuvânt la locul lui, ansamblul capătă importanță.
* O nouă seară de Decembrie sub Solovan. De nefotografiat această liniște dinainte să ningă. Poate după, când va ninge deja alene, un blitz îndărăt… Va fi început fără veste, chit că toți așteptau, se tot anunțase. Ca intrarea pianului în știu eu care Concert de Mozart…
* Ceasul amiezii, pe Pod. Aici stau: în amonte încremenirea, oglindirea, în aval curgerea, neodihna.
* Atâta liniște la râu, încât pescarii vorbesc de pe un mal pe altul, fără să ridice tonul : „Auzi, Ioska….?”
* Clopote deasupra urbei pregătită de ninsoare. 12 trecute fix.

Imposibile…
Îmi doresc eliminarea veniturilor și a privilegiilor indecente ale parlamentarilor noștri, o comunicare directă a autorităților locale cu noi, privind situația „Covid – 19” în orașul cucuiat, fotbal fără înjurături și intrări la rupere (citește „geoale”) și alte câteva asemenea lucrușoare, care să dea mai încet absurdul zilelor astea – nu mai mult.

Marin SLUJERU




Pe drum mergând…

* Iunie. O păsăruică se aşează pe gard, purtând roşul trandafirilor, al cireşelor.
* Duminică, la o terasă. O pânză transparentă cu oraşul de demult. Soarele de-acum tălăzuieşte asupra Şcoliii de Fete “Domniţa Elena” (nici o mişcare acolo, vacanţă, poate) şi a copacilor stradali, măturând homocul (pisocul) ultracentral…
* “Ha, ha!… Da de unde!… O luat un pumn de Algocalmin. Măcar de era cel mai tare Algocalmin…” ( – puştoaoaice, pe sub castani)
* Arşiţă, pensii. Lume-nceată, în argint, şir la ghişee: la apă, la gunoi, la telefon, la curent, la Poştă, la CAR… Cuminţenie, aliniere, “civilizaţia cozii”…
* Doi domni pe corso. Unul dă să dicteze un număr de telefon: “Stai să-mi iau ochelaru’!” „Pune, pune, că nu ştiu ce nu-mi scriuă pixu’!” – îi răspunde celălalt, de pe aceeaşi Vale.
* Arşiţă, corzo. Sub un pom decorativ stă un pensionar. “Aştepţi pe cineva?” – îl întreabă un amic. “Da, am întâlnire cu cineva, …dar nu ştiu precis, azi sau ieri, …sau poate mâine… Şi chestia-i că nu prea ştiu cu cine…” – răspunde omul nostru, pe măsură ce amicul se îndepărtează.
* ”Ai fost la lucru în Irlanda?”, “Felicitări de Ziua Mişcării!”, “Te-ai înscris la ecologişti?”, ”Szép magyar zöld!’’ – curg adresările. Şi-a cumpărat şi el o bluză în Yin şi Yang…
* „Tri cu doi şi tri areatoriu!” ( – la “Pariuri”)
* „Şi eu un aiz cofi!” (– către ospătar )
* „Revin apoi!” (– mătuşă în control la coafor)
* „Pudărele” – flori multicolore, puzderie, cu un singur rând de petale, „ochiul boului” (– de răsădit în “Grădinuţa fetelor”…)
* „Concediu? Din 20, ori din 25, ori 27… Tăt aşe’-mi scriuă mesaj!” (– vânzătoare din centrul municipal).
* Trandafiri cât bujorii la casa cu ferestruici.
* O bluză galben murdar aduce răcoare pe trotuarul în soare.
* ”Zmeură, pastăi!… De ce râdeţi?” „Pastăi!” „Cum, nu zicem bine?!” „Sunteţi di pa Iza?” „Nu. De la Ukraina… Da’ cum să zicem noi?…”
* „Hai, Ioana! Că piaţa-i şi-năuntru…” ( – turişti trecând de Casa de cultură şi de cordoanele de vânzători de ţigări de pe culoarul pieţii)
* Peisaj Duminical: Sub acăţul de la „Pariuri” un bătrân gătit de sărbătoare, cu o cipilică verde, îşi numără bancnotele de 1 leu. Un biciclist de vârstă mijlocie colectează deşeuri menajere din tomberoane. Un invalid îşi cară nepoţelul cu căruciorul. Dinspre centru imami în difuzoare, de pe străzile de departe imne zglobii. „Memorialul” nu are nici astăzi răgaz. Cuiul, tarabele, tejghelele, muzichia de pe „Valea Muluşagului” au program şi în week-end – Valea Muluşagului!…
* La supermarket. „O, avocados!”- rosteşte încântată o tipă în ie chinezească. „Să vedem cât coastă! 3, 99 lei. Ca la noi: 0,95 euro!” (– LA NOI…)
* În jur de 10. „Bună dimineaţa!” – iese la poartă gospodina. „Bună dimineaţa!” – răspunde lăptarul, nuanţând: „…mai de-amn’ iazăţi…”
* …Apropo…, scuze c-am…” – zice fecioraşul. „Nu-i nimic…” – îi răspunde tăticul, revenind cu el de la toaleta localului.
* „Auzi?! Îşi cere voie când vrea să facă ceva rău! Prefer scuze, decât să ceară!” (– bărbaţi tineri la sfat – aproape să mi se dea cafeaua de pământ)
* „Ha, ha, ha! Eu sunt fuuarte sinceră, întotdeauna. Să ştii, apreciază!” (– nu ştiu ce are astăzi, ne pune în bucurie pe toţi! – şi ce dacă-i un talcioc de vorbe? – ei, şi voi: “cine, cine, cine?…” )

Consemnări de Marin SLUJERU




#CNDV100 – Profesorul – poet Marin SLUJERU mereu pe drumuri… sighetene!

Profesorul Marin Slujeru a intrat în viața mea „pe tăcute”, cu discreție. Mai întâi la Liceul ”Dragoș Vodă” când am avut fericita ocazie de a-mi preda filosofia, apoi, ca ”meditator” la Istorie Antică, pentru facultate. Mă fascinase încă de atunci prin felul în care m-a determinat să rețin și să înțeleg istoria, dar și prin tactul pedagogic, permițându-mi să învăț ”în ritmul meu”.

Despre Poetul Marin Slujeru știam prea puține. Peste ani – predam deja limba latină – aveam să-i descopăr haiku-urile. Fremătătoare, neliniștite, surprinzătoare sau cuminți, ca firea domniei sale. Apoi poezia – atât de “feminină”, ingenuă, adâncă, filosofico-existențială, reală, simplă sau pătimașă, ca valurile mării veșnic foșnitoare, mereu în căutare. Iubitor de frumos, fin observator al firii și al ființei, Marin Slujeru prinde în cuvinte pulsul orașului său, surprinde cu acuratețe frânturi de viață, mici stampe viu colorate care se strecoară zilnic pe lângă noi, aproape neobservate.

Marin Slujeru povestește mult, însăilează lumea exterioară în crochiuri pline de viață. Dar, despre Omul Marin Slujeru, cu trăirile, frământările, gândurile, viața sa personală, afli prea puțin. Remarci aceeași privire înlăuntru, fără exteriorizări, fără a spune foarte multe despre el. E foarte greu să-l ”prinzi” într-un profil anume. Chiar și datele biografice pe care le-am aflat, sunt puține, culese din cărțile publicate până acum. Însă, tot ”răsfoind” internetul, am găsit câteva notițe inedite: bunicul său se numea Ioan Grigore Marin, învățător. De origine dâmbovițean, a venit în Maramureș după Primul Război, în „zona poliglotă”, voluntar. ”Aici, îndurerat de soarta Maramureșului înstrăinat (din nordul Tisei) – o vreme a fost învățator chiar în Teceul nostru, peste Tisa de Teceul de azi din Ucraina –, publică placheta de versuri „Trec plute pe Tisa”, sub pseudonimul Slujeru (I. Gr. Marin), pseudonim pe care și-l ia ca nume de familie. Se poate să fi fost la mijloc și o neînțelegere cu tatăl său, preot în Bezdead, după ce bunicul s-a căsătorit și a hotărât să rămână definitiv aici, în Sighet.”

Tatăl său a fost tot învățător, în Hoteni. Absolvent al Liceului ”Dragoș Vodă” (promoția 1973, profil umanist), Marin Slujeru este licențiat în filosofie, a fost profesor la Școala Gimnazială Sarasău. Actualmente este pensionar, însă, așa cum ”se descrie” pe pagina de facebook, pasiunea sa rămâne scrisul: scriu parahaiku-uri, am scris, am publicat şi voi mai scrie poezii.

Editura ”Echim” (Sighet) îi publică volumele de poezie: ”Pauza de lectură”, ”Tresăriri”, ”Târziu, în iunie”, volumul de proze poetice ”…léptem?”; la Editura ”Limes” din Cluj îi apare culegerea de autor ”În neștire”, iar Editura ”Valea Verde” (Sighet) îngrijește volumele ”Anotimpul neprevăzut” (poezii) și volumul dublu „În pas de 17 (5-7-5)”, autor Marin Slujeru și „În ce mă privește”, autor Doina Rândunica Anton – un proiect destul de ciudat, de fantezist, n-am mai văzut cărți din acestea, duplexuri, mai ales că mergem fiecare pe terenul nostru, nu interferăm neapărat (Marin Slujeru).

Din 2016, încă de la lansarea site-ului, Marin Slujeru colaborează cu www.salutsighet.ro, unde publică serii de ”pastile”/consemnări sighetene: Locale, De pe sate, Din folclorul local, Pe drum mergând, EDU.RO…, Cotidiene sau ”Semne de carte”.

Tânărul pensionar și pasionatul ”feisbucist” Marin Slujeru a avut timp și pentru mine. I-am luat pulsul într-un interviu pseudo-cuminte.

Brîndușa Oanță (BO): Ce faceți azi, cu atât de multă libertate, domnule profesor – poet?
Marin Slujeru (MS): E greu cu ziua de luni… Altfel, apar noi alternative şi noi constrângeri, toate sub semnul „stării de urgenţă”, se multiplică priorităţile. Aşa că nu am, de fapt, mai mult „timp liber”, mai de grabă „nu am timp”, în continuare – timp interior, pentru a asimila, elabora, formula. Desigur, ar fi ideal să am câteva scopuri clare cu proiectele realizabile aferente…

BO: Din câte am aflat, aveți antecedente poetice în arborele genealogic?
MS: Da, bunicul patern. A avut un rol important în învăţământul, publicistica şi literatura locului. „Trec plute pe Tisa” se numeşte culegerea de poezii propusă sighetenilor în 1930. Regretatul profesor Ion Berinde şi dl. prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu au scris despre el. Numele ce-l port este de fapt pseudonimul literar ce şi l-a ales, numele său real fiind Ioan Grigore Marin, fiul lui Grigore Marin Popescu, preot în Bezdead – Dâmbovița și al Sofiei Popescu.

BO: Nu vă năpădesc nostalgiile cu gândul la anii de școală, de predare?
MS: Ce am avut de dat, de dăruit, am dăruit şi asta m-a îmbogăţit. M-am retras imediat ce am simţit că nu mai am suportul …energetic, psiho-nervos necesar. Profesoratul nu se poate practica strict tehnic sau în stare de relaxare. Sigur că am nostalgii, frumoase amintiri, dar mai degrabă mă încearcă melancolia, văzându-mi foştii elevi navigând prin viitorul lor…

BO: Ce face poetul când nu… scrie?
MS: Îmi cultiv, recunosc, stările poetice, sunt foarte atent la natură, la oameni, la lume (natura umană). Ieşiri în oraş, „la o cafea”, plimbări, poze, lecturi, facebook, evenimente sportive (mai ales „Simona, file de poveste”…), internet (e-presă, filme, muzică). Până deunăzi, petreceam cu nepoţii mei, acuma sunt mari… De scris scriu puţin, mai mult selectez „materia brută” adunată tot mai anevoie, elimin, re- şi reformulez. Nu ştiu dacă sunt poet – scriitor sigur nu. Să zicem că sunt un amator al versului, al notaţiei, al consemnării, al reamintirii, de la „amo, amare…”

BO: Ce citește un tânăr… pensionar?
MS: Oameni, flori, Iza, poeme absolute, e-presa, eseuri, istorie, iar şi iar… Mă bucură să citesc poezie de Echim Vancea, Gheorghe Mihai Bârlea, Nicolae Scheianu, Rândunica Anton, Antonia Dubovici-Zavalic, textele semnate Crina Voinaghi, Alina Marincean, Timeea Műller, mai nou Oana Ţînţaş, interviurile depline ce le faceţi voi, Brînduşa Oanţa şi Ion Mariş, la „Salut, Sighet!”. Dacă persoanele amintite vor „comite” şi romane, promit să le citesc, fiind deficitar la acest capitol. Regretatul Ioan J. Popescu scria un roman de factură nonficţională, documentară, mi-l citea pe măsură ce-l elabora…

BO: Este “utilă” filosofia pentru tinerii elevi ai zilelor noastre?
MS: Da, orice filosof, dar pornind de la definirea conceptelor cu care operează şi realizarea „background”-ului socio-istoric şi cultural în care se pronunţă. Altfel, „tinerii elevi ai zilelor noastre”, cum le spui, o să priceapă altceva, reţinând eventual câteva citate, bune de pus pe sonete sau de postat pe fb. Şi care mai mult le complică înţelegerea, făcându-i victime vesele ale culturii-mozaic, fragmentarişti… Or, rolul filosofiei este cel de clarificare – a gândirii, a cunoaşterii, a voinţei – , pentru încadrarea optimă în cosmosul uman. Disciplina filosofică ce o recomand spre aprofundare este etica, dimensiunea morală fiind maxima fiinţei umane ca fiinţă inteligentă şi implicit directoare în proiectul de viaţă. Dacă nu ar fi așa, nu am avea o mulțime de „ocoşi” care dau chix în planul moral… Cultivând lectura înţelepţilor lumii, adolescenţii vor realiza gravitatea inadecvărilor, a derâderii, a superficialităţii, a aranjamentelor şi şmecherismelor, a pervertirii statului de drept, vor şti să distingă între valoare şi pseudovaloare, democraţie şi „dimocrăţie”, politicieni şi politrucieni, demnitari şi agonisitori…

BO: Ce vă amintiți frumos din anii de liceu?
MS: Orele neîncrâncenate (rusă – prof. Radu Bitan, matematică – prof. Aurelia Vişovan), în care eram lăsat să visez (fizică, Optică – tot doamna prof. Aurelia Vişovan, biologie, Anatomie – doamna prof. Livia Balea), orele în care eram provocat să vorbesc (prof. Eusebia Negrea la Literatură universală sau inegalabilul Ion (Jean) Bălin, la economie sau filosofie), încrederea ce mi-au acordat-o diriginţii mei: prof. Ion Vancea (care m-a promovat ca aspirant la poezie, alături de prof. Eracle Titircă, introducându-mă în lumea literară a oraşului), prof. Vasile Gogea, prof. Maria Şugar, prieteniile legate atunci cu Gheorghe Mihai Bârlea şi Echim Vancea, prin intermediul cărora m-am apropiat de Cartea de poezie, de substanţa Maramureş, de tainele creaţiei literare.

BO: Care dintre profesorii din anii de liceu credeți că vă… seamănă, pe palierul educativ – pedagogic? Cu cine v-ați “identifica”?
MS: Haos aici! Aş fi vrut să fiu şi riguros şi empatic şi sclipitor şi cu stilul meu… – şi, ca-n toate celelalte, m-am făcut doar „cântec pentru ele…” Oricum, nu mi-am propus „să îngheţe sângele-n copii” când apar în clasă… Aş zice că, pe lângă o puzderie de personalităţi şi (numai) personaje, mi-au rămas ca model profesorii care m-au făcut să citesc, să „mă dedulcesc” la marea literatură beletristică, filosofică, istorică – Doamna Profesoară Eusebia Negrea şi Domnul Profesor Ion Bălin. Am fost uimit de calităţile regretaţilor profesori Vasile Anişorac şi Vince Citra, din relatările peste timp ale unor foşti elevi de-ai lor – da, aşa am vrut să fiu şi eu…

BO: Ați făcut mulți ani naveta la Sarasău. Pentru un poet era un traseu inspirațional. Profesorul Marin Slujeru cum s-a acomodat în mediul rural?
MS: Da, pentru mine navetiştii se constituiau într-o adevărată societate, una diversă, interesantă, de regulă manifestă (mai puţin adulţii câmpulungeni), reflectând comunitatea mai mare din care făceau parte, în care un loc sper să fi dobândit şi eu. Deplasarea în sine a fost un răgaz pentru observare, meditaţie, contemplare. Prezenţa agresivităţii verbale, practicarea cu virtuozitate a derâderii nu m-au încurajat deloc să mă adaptez. În timp, însă, am învăţat să decelez valorile, trecând peste învelişul lor aspru… Nu-i nimic mai interesant decât să urmăreşti ori să intri în vorbă cu bătrânele, aceşti regizori prestigioşi ai vieţii satului…

BO: Mai agreează tinerii noștri de azi… poezia?
MS: Da, în măsura în care o agreează şi profesorii lor. Există, însă, acest pericol al scientificării jargonarde a gramaticii, acest cantitativism în predarea literaturii („materia”!), al îndepărtării parcă programatice a elevilor de limba română vie naturală, la concurenţă cu ispitirile pleziriste, consumatoriste, IT-iste. „Se face totul” pentru „sărăcirea umanului”, de la vârste fragede.

BO: Iubiți Sighetul fără echivoc. Oare Sighetul își iubește intelectualii? Dar pe poeți îi… respectă?
MS: Nu confund oraşul cu câţiva agonisitori. A fi intelectual, a fi poet, în măsura în care sunt aşa ceva, este o treabă pe cont propriu, asumată, ar fi penibil să cer răsplată. Aici chiar că este vorba de libertate. Iar în privinţa iubirii oraşului, cu atît mai mult…

BO: Care sunt lipsurile de fond ale Sighetului?
MS: Infrastructura (praful!), iluminatul public, estetica urbană (de ex., numai la noi se expun lucruri cum ar fi „Cuiul” sau „Scaunul”, în toată tristeţea lor intrinsecă), înstrăinarea (legală, desigur, nu se presupuie…) a unor edificii publice, inexistenţa unor centre de divertisment specifice, pentru tineri sau pensionari.

BO: Dacă ați fi primarul Sighetului, ce proiecte/ activități ați propune pe segmentul cultural?
MS: Un edificiu-complex, un bloc-turn cu: piscină semiolimpică (aia care se tot face, de vro 50 de ani, ca „Dacii liberi” de la Petrova), sală de lectură (cât o hală, luminoasă, cu multi-media), sală de teatru şi concerte şi recitări, sală de forţă, sală de cinema, o cafenea-restaurant imensă, un „Kiss Pipa II” spaţios, parc („Dendrologic II”), parcare, plajă şi helioport pe acoperiş, cu tavane de sticlă, cu terenuri de tenis adiacente – pe malul Izei, sub Solovan…

BO: Se spune că poezia este veșnic tânără. Presupun că, implicit și poeții nu îmbătrânesc niciodată, nu-i așa?
MS: „Filoanele” mai sărăcesc, cele din tinereţe le-am epuizat (sau m-au epuizat), trebuie timp până se refac, este tot mai mult de aşteptat…

BO: Unde/ cine sunt prietenii dumneavoastră?
MS: La lumina zilei: Gheorghe Mihai Bârlea, Echim Vancea – de-o viaţă; câţiva tineri admirabili: prof. Marius Voinaghi, av. Lucian Botizan, bibl. Dragoș Ardelean – minţi, fiinţe vii; voi, cei de la „Salut, Sighet!” – implicaţi, profunzi, harnici. În anii din urmă am pierdut trei dintre cei mai buni şi bogaţi cultural prieteni ai mei: poetul Fábri Sándor, enciclopedistul Ioan J. Popescu, prof. Caius Lugojan…

BO: Când veți publica următorul volum de versuri?
MS: E vorba de sfârşitul anului, tot prin bunăvoinţa Editurii „Valea Verde” (editor Ion Mariş). Se intitulează deocamdată „Alte imagini, vederi…”.

BO: Ce propunere aveți pentru aniversarea din toamnă a celor 100 de ani ai Liceului „Dragoș Vodă” (CNDV)?
MS: Eu sunt pentru adevărul întreg, inclusiv privind anii de liceu, atât cei din interbelic, cât şi cei din epocile stalinistă, ceauşistă, postdecembristă. Dar, se pare că noi nu apucăm aşa ceva, rămânem cu idealismele, roz-bombon-urile, adevărurile parțiale sau chiar contrafăcute…

BO: Puteți oferi cititorilor noștri cel mai recent haiku pe care l-ați creat?
MS: 

***
soarele toamnei –
dres mieriu pe faţa ta,
o, strălucindo!

BO: Mulțumesc, domnule poet – profesor! Ne vedem la… toamnă! Fără restanțieri la aniversarea de 100 de ani!
MS: Nici nu visam aşa ceva, la aniversarea de 50 de ani, când eram în clasa a IX-a! Mulţumiri! Cum să lipsesc?

Brîndușa OANȚĂ




Sighetul perife(e)ric: Lumea văzută de la Șugău (II)

Multă lume se întreabă de ce Șugăul aparține Sighetului…. de vreme ce pentru a ajunge acolo trebuie să treci prin Vadu Izei? Deci trebuie să ieși din Sighet ca să intri din nou în Sighet? Wow! Senzații tari, ce mai…! (și așa se întreba cineva recent ce-am putea face pentru a face Sighetul atractiv pentru turism, iată unul din “misterele” Sighetului…).

Adevărul e destul de simplu, dar pentru a înțelege trebuie să ne întoarcem la… epoca regelui Matei Corvin (mai corect Matia, dar am preluat și eu formula mai des utilizată) când Sighetul fiind întărit în privilegiile sale de „oraș – coroană” printr-un document regal i s-a mai arondat un teritoriu, granița orașului stabilindu-se exact cea care există azi (pe firul râului Iza până la gura de vărsare a pârâului Șugău, apoi pe Șugău în sus până la confluența cu torentul Valea Arjii, apoi pe acesta în sus). Era prin 1488…

Era zona aceasta locuită pe vremea aceea? Greu de spus… În memoria colectivă se păstrează amintiri despre o biserică pe colina Falu Dâmb (aproape de ultima stație de autobuz), dar e foarte greu de dovedit sau de plasat în timp. Având însă în vedere faptul că în perioada invaziilor barbare (ultima în Maramureș, a tătarilor, datează din 1717) populația se retrăgea din zonele mai joase spre pădure, nu e exclus ca și valea Șugăului să fi fost locuită, cel puțin în vremuri de restriște.

Cert este faptul că popularea modernă a Șugăului a început la sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20. Pe măsură ce comuna Vadu Izei creștea în dimensiuni tot mai mulți vădeni au cumpărat terenuri (de la proprietari sigheteni, în general maghiari sau evrei) și și-au făcut case pe teritoriul Sighetului, adică în zonele Șugău, Valea Cufundoasă și Lazu Baciului care azi sunt (administrativ) străzi ale Sighetului, dar practic sunt niște prelungiri ale Vadului pe teritoriul sighetean.

Deci în realitate, șugăienii sunt vădeni „colonizați” acum 2, 3, sau 4 generații. Practic fiecare locuitor de pe Șugău are cel puțin un bunic sau străbunic născut în Vad. Trebuie semnalat însă și numărul mare de căsătorii „mixte”, în sensul că multe familii au soțul sau soția venit din Iapa sau Berbești (cele mai frecvente cazuri) dar și din alte peste 20 de localități apropiate. Probabil buletinul de oraș constituia o atracție, existența transportului în comun urban (cu toate păcatele lui…) pentru naveta la fabricile sau liceele din Sighet etc.

Organizarea bisericească confirmă această evoluție demografică. Până în 1948, Parohia Greco – Catolică Vadu Izei cuprindea și credincioșii de pe străzile Șugău, Valea Cufundoasă și Lazu Baciulului (ceea ce explică numărul foarte mare de suflete – peste 3.000 – una din cele mai mari parohii greco-catolice din Maramureșul de atunci) organizare păstrată și de Parohia Ortodoxă Vadu Izei după 1948.

Ei bine, printre ultimii “coloniști” stabiliți pe Șugău mă număr și eu… împreună cu ceilalți 7 membri ai familiei mele. Am aproape 30 de ani de când am venit aici ca profesor, 25 de ani ca preot, iar de locuit efectiv avem deja 20 anul acesta…În toți anii aceștia am împărtășit cu cei de aici bucuriile și problemele, avantajele și dezavantajele… Eu, sigheteanul din centru, de la bloc, m-am semi-ruralizat, m-am “șugăienizat” (sper ca profesorii de româna să nu mă dea în judecată că inventez cuvinte…). Dar nu mi-am pierdut identitatea din …buletin.

Sighetean am fost, sighetean am rămas !

Fratello Marius

Foto: Peter Lengyel