Elie Wiesel omagiat acasă, la Sighet [VIDEO]

Duminică, 30 septembrie, de la ora 16:00, la Casa Memorială „Elie Wiesel” din Sighet (Muzeul culturii evreieşti din Maramureş), a avut loc evenimentul dedicat împlinirii a 90 de ani de la nașterea scriitorului Elie Wiesel. Despre viața și opera Laureatului Premiului Nobel pentru Pace, au vorbit: primarul municipiului, dl. Horia Scubli, directorul Muzeului Maramureșean, dl. Gheorghe Todinca, președinta Fundației Tarbut, dna Peninah Zilberman, președintele Comunității Evreiești din Sighet, dl. David Liberman. 

De asemenea, a avut loc și vernisajul expoziţiei de fotografie ,,Jedem Das Seine” – ,,Fiecăruia ce este al său”, fotografie-reportaj inspirată de povestea lui Elie Wiesel, realizată de Nicola Iacovone şi Daniela Zidaru din Italia, prezenţi şi ei la eveniment. Nota de culoare a fost dată de momentul muzical susținut de elevele Anca Corneștean și Orly Frankel care au interpretat un cântec în idiș.

Evenimentul, în prezența unui numeros public, a fost moderat de Alina Marincean, muzeograf.

Autor (video), dr. Sorin MARKUS

Foto: Salut, Sighet!




Sighet – Elie Wiesel și povestea lui la 90 de ani

Vă invităm să luaţi parte la evenimentul organizat cu ocazia împlinirii a nouăzeci de ani de la naşterea Laureatului Premiului Nobel pentru Pace, scriitorul Elie Wiesel, duminică 30 septembrie, ora 16:00, la Casa Memorială Elie Wiesel – Muzeul culturii evreieşti din Maramureş.

 Organizaţia Europeană de păstrare şi promovare a moştenirii iudaice a ales ca tematică a anului 2018 ,,Storytelling” sau ,,Cum se spun poveştile”.  Primăria Sighetu Marmaţiei, Muzeul Maramureşan, Fundaţia Tarbut şi Comunitatea evreilor Sighet se vor alătura şi anul acesta iniţiativei internaţionale prin organizarea unui eveniment în cadrul căruia vor avea loc expuneri legate de viaţa şi opera lui Elie Wiesel precum şi vernisajul expoziţiei de fotografie ,,Jedem Das Seine” – ,,Fiecăruia ce este al său”, fotografie-reportaj inspirată de povestea lui Elie Wiesel, realizată de Nicola Iacovone şi Daniela Zidaru din Italia, prezenţi şi ei la eveniment.

Vă aşteptăm!

Comunicat de presă