Finalizarea Programului de formare profesională – BUCĂTAR în cadrul proiectului „JOB MARMATIA 2”

Cu bucurie, încredere și pasiune pentru arta culinară, anunțăm finalizarea Programului de formare profesională – BUCĂTAR (COD COR 512001), organizat de SC JOB TRAINER MOTOC SRL, în cadrul proiectului „JOB MARMATIA 2”, PEO/409/PEO_P3/OP4/ESO4.1/PEO_A32, Cod MySMIS 336314.

Finalul acestui parcurs formativ a fost marcat de emoții autentice și de o probă practică de excepție, în care cursanții și-au demonstrat competențele dobândite prin preparate culinare diverse, creative și atent prezentate, apreciate atât din punct de vedere estetic, cât și al gustului. Fiecare preparat a reflectat munca susținută, dedicarea și evoluția profesională a participanților pe parcursul cursului.

Bucuria finalizării acestui program de calificare a fost evidentă pentru mulți dintre cursanți, obținerea calificării de bucătar a însemnat o satisfacție personală și profesională deosebită, dar și un pas concret spre viitor. Cu entuziasm și încredere,  absolvenții si-au exprimat dorința de a-și deschide propriile afaceri în domeniul gastronomic, valorificând cunoștințele și abilitățile dobândite.

La finalul evaluării, atmosfera a fost una caldă și colegială; toți participanții au luat parte la degustarea preparatelor, care s-au dovedit a fi deosebite, prilej cu care s-au schimbat rețete, opinii și idei, consolidând spiritul de echipă și pasiunea comună pentru gătit.

Felicitări tuturor cursanților pentru efort, perseverență și rezultate! Le dorim mult succes în parcursul profesional și în transformarea pasiunii pentru bucătărie într-o carieră de succes!

 

ECHIPA S.C. JOB TRAINER MOTOC S.R.L.




Începe Cursul de Formare Profesională în meseria de BUCĂTAR

Centrul de formare profesională SC JOB TRAINER MOTOC SRL anunță începerea Cursului de calificare în meseria de BUCĂTAR în cadrul proiectului JOB MARMAŢIA 2.

Proiectul este cofinanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Educație și Ocupare (PEO) de către Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Fondul Social European Plus (FSE+), Cod SMIS: 336314, PEO/409/PEO_P3/OP4/ESO4.1/PEO_A32.

Cursul de BUCĂTAR este gratuit și subvenționat cu emitere Certificat de Calificare recunoscut de Uniunea Europeană. Catering pentru fiecare zi de curs.

Durata cursului: 360 ore (din care 120 ore teorie și 240 ore practică). Data începerii cursului: 28.11.2025.

Tipul programului: Curs de Calificare.

La finalizarea cursului, în baza examenului de absolvire, cursanţii vor beneficia de certificat de calificare recunoscut de Uniunea Europeană.

Informații suplimentare:
E-mail: [email protected]
Telefon: +40262.315.796
S.C. JOB TRAINER MOTOC S.R.L. – Sighetu Marmației




Dulcea reușită a cursanților din proiectul „JOB MARMATIA 2”

Într-o atmosferă plină de emoție, bucurie și satisfacție, astăzi s-a desfășurat examenul final al cursului de calificare în meseria de cofetar, organizat în cadrul proiectului „JOB MARMATIA 2”, cod MySMIS 336314, finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO/409/PEO_P3/OP4/ESO4.1/PEO_A32), în baza Contractului de finanțare nr. OIRPECU NV: 6480/26.05.2025.

Pe parcursul celor 360 de ore de pregătire teoretică și practică, participanții din grupul țintă au avut ocazia să demonstreze cunoștințele și abilitățile dobândite în cadrul programului de formare. Cu emoție și mândrie, aceștia au prezentat produsele realizate cu migală și pasiune, confirmând că perseverența și dorința de a învăța pot transforma vieți.

Cursul de cofetar a oferit nu doar o calificare, ci și o nouă șansă de integrare profesională, deschizând drumul către locuri de muncă stabile sau chiar către inițierea unor mici afaceri locale. Sub îndrumarea formatorilor specializați, cursanții au deprins tehnici moderne de preparare a produselor de cofetărie, au învățat regulile de igienă și siguranță alimentară și au descoperit plăcerea de a crea deserturi care bucură sufletul.

La finalul cursului, fiecare participant a susținut examenul în fața comisiei de evaluare, demonstrând competențele dobândite. Absolvenții vor primi certificate de calificare profesională recunoscute la nivel național și european, care le vor facilita angajarea în domeniul cofetăriei sau inițierea unor activități independente.

Proiectul „JOB MARMATIA 2” are ca obiectiv principal sprijinirea a 302 persoane din categorii vulnerabile, prin măsuri active de ocupare: informare, consiliere profesională, formare, evaluare a competențelor și mediere a muncii.

„Cursul de cofetar a fost o experiență frumoasă, utilă și plină de sens. Am văzut oameni motivați, care au redescoperit încrederea în ei și dorința de a-și construi un viitor mai bun”, au transmis membrii echipei de proiect.

Prin aceste activități, „JOB MARMATIA 2” contribuie la creșterea șanselor de ocupare, reducerea șomajului și promovarea incluziunii sociale în județul Maramureș, demonstrând că, atunci când există sprijin și implicare, fiecare om își poate regăsi drumul spre succes.

Comunicat de presă




Începe Cursul de formare profesională COFETAR

Centrul de formare profesională S.C. JOB TRAINER MOTOC S.R.L. anunță începerea cursului de calificare în meseria de COFETAR în cadrul proiectului JOB MARMAŢIA 2.

Proiectul este cofinanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Educație și Ocupare (PEO) de către Uniunea Europeanã şi Guvernul României prin Fondul Social European Plus (FSE+), Cod SMIS: 336314, PEO/409/PEO_P3/OP4/ESO4.1/PEO_A32.

Titlul cursului: COFETAR

Curs gratuit și subvenționat
Certificat de Calificare recunoscut de Uniunea Europeană
Catering pentru fiecare zi de curs

Durata cursului: 360 ore (din care 120 ore teorie și 240 ore practică)
Data începerii cursului: 04 septembrie 2025
Locația desfășurării: Online – partea teoretică si S.C. D.O.S. CATERING S.R.L – D Sighetu Marmatiei – partea practică

Tipul programului: Curs de Calificare
La finalizarea cursului, în baza examenului de absolvire, cursanţii vor beneficia de certificat de calificare recunoscut de Uniunea Europeană.

Informații suplimentare:
E-mail la: [email protected]
Telefon: +40262.315.796; +40758.586.072
S.C. JOB TRAINER MOTOC S.R.L.,
punct de lucru: Sighetu Marmației,
P-ța Libertății, Nr.24

Comunicat de presă




Proiectul JOB MARMAŢIA 2

COMUNICAT DE PRESĂ LANSARE PROIECT

Centrul de formare profesională SC JOB TRAINER MOTOC SRL,  cu sediul în Sighetu Marmației, str. P-ța Libertății nr.24, județul Maramureș, reprezentat legal prin manager proiect,  Motoc Valeria, în calitate de beneficiar, derulează, începând cu 01.06.2025 proiectul cu  titlul JOB MARMAŢIA 2.

Proiectul vizează îmbunătățirea accesului la piața muncii pentru 302 persoane dezavantajate pe piata muncii prin furnizarea de măsuri active în pachete de servicii integrate (servicii de informare și consiliere profesională, servicii de medierea muncii, programe de formare profesională, evaluarea și certificarea competențelor obținute în contexte informale sau nonformale), care să conducă la obținerea unui certificat de calificare/ absolvire de către cel putin 246 persoane, precum și încadrarea în munca a cel puțin 95 persoane, intervenție derulată pe perioada a 27 luni, în județul Maramureș, Regiunea Nord-Vest.

Proiectul este cofinanțat prin Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027, PEO/409/PEO_P3/OP4/ESO4.1/PEO_A32 (Titlu Apel: Sprijin pentru stimularea ocupării prin furnizarea de măsuri active în pachete de servicii integrate – Regiuni mai puțin dezvoltate), Cod My SMIS 336314, Contractul de finanțare OIRPECU NV: 6480/26.05.2025.

Valoare totală eligibilă a proiectului este de 4.975.615,16 lei, din care valoare nerambursabilă de 95% în sumă de 4.726.833,36 lei şi valoare cofinanțare 5 % în sumă de 248.781,80 lei, asigurată de către SC JOB TRAINER MOTOC SRL.

VALERIA MOTOC
Manager proiect